Tag Archives: maresalul antonescu

Acum 132 de ani, în 2 iunie 1882, se năştea la Piteşti într-o familie de militari Ion Antonescu, una dintre cele mai controversate figuri istorice din România secolului trecut, prim-ministru, mareşal şi conducător al ţării între anii 1940 şi 1944, în timpul celui de al Doilea Război Mondial. În martie 1907, în timpul marii răscoale ţărăneşti, tânărul sublocotenent Ion Antonescu a ordonat la Galați deschiderea focului împotriva unui grup de 200 ţărani aflați în drum spre negocierile care avrau loc în oraș. 12 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa. Participă la luptele din Primul Război Mondial şi contribuie la eliberarea Budapestei din 1919 de sub domninaţia guvernului bolşevic. Apogeul carierei sale politice a fost impunerea abdicării regelui dictator Carol al II-lea, în septembrie 1940, fiind ajutat în acest demers de Mişcarea Legionară. Acesta organizează însă în ianuarie 1941, cu sprijin german, o lovitură de stat împotriva foştilor aliaţi şi preia puterea totală în România, deşi simbolic pe tron se afla Regele Mihai I. Ion Antonescu a condus ţara prin decrete-legi iar în iunie 1941 a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor cancelarului Adolf Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena şi a Pactului Ribbentrop-Molotov, vor fi retrocedate României. În vara anului 2011, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat public că dacă ar fi fost în locul mareșalului Antonescu, și el ar fi dat ordin ca Armata română să treacă Prutul în iunie 1941 şi să ia parte la luptele împotriva Uniunii Sovietice. În urma scandalului creat, Traian Băsescu venit cu precizări prin care fostului şef al statului i se impută Holocaustul. A fost demis de la conducerea statului în urma loviturii de stat de la 23 august 1944, organitzată de regele Mihai, partidele democratice şi comunişti. Este condamnat la moarte …

Pe blog-ul De Veghe Patriei a fost publicat un nou articol de slavă pentru Vladimir Putin. Nimic nou sub soare fiindcă administratorul acelui blog şi-a uitat de multă vreme patria şi acum tot ce face este propagandă pentru o putere străină. În schimb în articolul cu pricina numele Mareşalului Ion Antonescu este asociat, prin titlu şi conţinut, cu Nicolae Ceauşescu şi Vladimir Putin. Administratorul blog-ului făcând o treime a imaginaţiei lui din cele trei persoane. Acest lucru este inadmisibil şi nu reprezintă altceva decât o insultă la adresa persoanei Mareşalului Ion Antonescu. Nu se poate ca un luptător împotriva comunismului să fie asociat cu un dictator bolşevic. Nu se poate ca un om care a considerat mereu Rusia drept cel mai mare duşman al României ( ”indiferent sub ce formă, pan-slavism sau comunism” – Mareşal Ion Antonescu ) şi a pus patria mai presus de orice alte considerente de ordin ideologic sau religios să fie asociat cu numele unui lider neo-comunist care urmăreşte interesele Rusiei atât de opuse celor româneşti. Asocierea făcută pe blog-ul DVP este una insultătoare la adresa persoanei Mareşalului Antonescu. Cerem administratorului blog-ului să renunţe la astfel de mizerii şi dacă doreşte să facă propagandă pro-rusă şi neo-comunistă să o facă fără a implica o persoană total opusă ideilor aberante prezentate pe acel blog. Ion Antonescu a fost un anglofil, un om cu o viziune occidentală şi democratică, un anti-comunist şi mai presus de toate un patriot. Nu are nimic de-a face cu mesajul blog-ului DVP. Redacţia Vocea Patriei

Cel de-al treilea Mareşal al României E greu să faci portretul unui personaj istoric când unii îl văd erou naţional, iar alţii criminal de război. Din fericire, în profesia mea nu există judecată. Psihologia mai mult constată decât face aprecieri de valoare. În ansamblul său, personalitatea umană este determinată de trei factori: zestrea genetică, mediul de provenienţă şi educaţia. Profilul lui Antonescu este cel al unui militar. Natura, modelele pe care le-a avut în copilărie, familia cu tradiţie ostăşească şi şcolile pe care le-a urmat au determinat o combinaţie de trăsături, înglobate într-o personalitate puternică, de marcă. Ştie ce vrea să devină încă de mic copil, eroi fiindu-i marii generali şi comandanţi de oşti de care auzise. Îşi formează de timpuriu o anumită imagine despre felul în care trebuie să se comporte un soldat. O întâmplare care reflectă câteva din trăsăturile de caracter ale viitorului om de arme este cea care descrie cum la terminarea gimnaziului, ca şef de promoţie în toate clasele, părinţii săi hotărăsc să-i ofere un rând de haine, uniforma Liceului Militar.[1] Cadoul părinţilor nu are efectul scontat, tânărul Antonescu se supără, spunând că nu poate purta alte haine decât acelea date de şcoală în condiţiile în care colegii săi nu-şi pot permite „să încalţe nici măcar o pereche de ciorapi particulari”. Întâmplarea aceasta ne vorbeşte despre maturizarea precoce a celui care avea să devină „cel de-al treilea Mareşal al României”. La 14 ani, în general, un copil nu şi-ar fi refuzat plăcerea de a defila şi a face paradă de faptul că-şi poate permite uniformă particulară, dar Antonescu crede că şi-ar sfida colegii prin acest gest. Cu alte cuvinte, este capabil să îi pună pe alţii înaintea sa. Are o anumită imagine despre onoarea unui militar şi nu renunţă la ea nici măcar de dragul părinţilor pe …

1.SCRISOAREA  MAREŞALULUI  ION  ANTONESCU  CĂTRE  WILHELM  FILDERMAN, PREŞEDINTELE  FEDERAŢIEI  COMUNITĂŢILOR  EVREIEŞTI  DIN  ROMÂNIA 19.10.1941 DOMNULE FILDERMAN, În două petiţii succesive îmi scrieţi „de tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sînteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România, care sînt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decît aceea de a fi evrei“. Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi, la timp, pe a mea , care era aceea a unui neam întreg. Vă gîndiţi, v-aţi gîndit ce  s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei  şi ce se petrece astăzi, cînd zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sînge, cu foarte mult sînge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov? Dar, potrivit  unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plîngeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atît mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari. Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi cînd au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bîte. Avem dovezi. …

Oferim cititorilor imaginea completă şi necenzurată a trecutului nostru istoric, aşa cum a fost. Tocmai de aceea, cu toate riscurile pe care suntem nevoiţi să ni le asumăm, înfruntând ploaia de invective care va cădea asupra noastră după apariţia materialului, am decis să publicăm informaţia aşa cum ne-a fost transmisă de o sursă de maximă încredere. La începutul anilor ‘80, Casa Poporului din Bucureşti (a doua clădire din lume după cea a Pentagonului din SUA) era în construcţie. Într-una din zile, Nicolae Ceauşescu se plimba pe explanada din faţa viitorului edificiu, împreună cu generalul Ion Coman (unul dintre oamenii de mare caracter ai regimului de atunci). Cunoscând importanţa afectivă a fiecărui detaliu arhitectonic pentru conducătorul statului român, Coman l-a întrebat pe Ceauşescu: ”Şi aici, în faţă, ce să punem?”. Răspunsul secretarului general al PCR a fost năucitor, prin simplitatea şi naturaleţea cu care a fost rostit, dar şi prin conţinutul său magic. Ceauşescu a spus: ”Aici să lăsaţi loc pentru statuia Mareşalului Antonescu!”. Perceput în mod greşit multă vreme, liderul României socialiste nu era atât de incult şi de primitiv pe cât au spus duşmanii despre el. Faptul că un comunist convins ca Nicolae Ceauşescu a ştiut să aprecieze importanţa Mareşalului Ion Antonescu pentru istoria contemporană este o dovadă a unui spirit deloc inferior, ba dimpotrivă! Destinele tragice ale celor doi conducători români (executaţi în urma unor simulacre judiciare) au fost, din păcate, similare. Dincolo de a fi o picanterie, o ştire de senzaţie pur şi simplu, întâmplarea relatată mai sus are un tâlc istoric. Înainte de a muri, Mareşalul a spus că, dacă ar fi cîştigat războiul, ar fi avut statuie în fiecare oraş din România. Antonescu a cîştigat războiul moral pe care l-a dus cu restul lumii. Poate că gestul lui Nicolae Ceauşescu simboliza o încercare de reparaţie …

Scrisoarea Mareșalului Ion Antonescu către Wilhelm Filderman, Președintele Comunității Evreiești din România. „DOMNULE FILDERMAN, În două petiții succesive îmi scriți ,,de tragedia zguduitoare,, și mă ,,implorați,, în cuvinte impresionante, reamintind de ,,conștiință,, și de ,,omenie,, și subliniind că sânteți ,,dator,, să apelați ,,la mine,, și ,,numai,, la mine, pentru evreii din România, care sânt trecuți în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug. Pentru a amesteca tragicul în intervenția Dvs., subliniați că această măsură ,,este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă altă vină, decât aceea de a fi evrei,,. Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferințele celor umili și fără apărare. Înțelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înțelegeți și Dvs., toți la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam întreg. Vă gândiți, v-ați gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei și ce se petrece astăzi, când zi de zi și ceas de ceas plătim cu mărinimie și sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere și ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa și pe meleagurile Mării de Azov? Dar potrivit unei tradiții, voiți să vă transformați și de astă dată din acuzați în acuzatori, făcându-vă că uitați pricinele care au determinat situațiile pe care le plângeți. Să-mi dați voie să vă întreb și prin Dvs. să întreb pe toți coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic, cu cât suferințele și loviturile primite de noi erau mai mari. Ce-ați făcut Dvs., anul trecut când ați auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia și Bucovina, au scuipat ofișerii noștri, le-au smuls epoleții, le-au rupt uniformele și când au putut au omorât mișelește soldații cu bâte. Avem …

Mareşal Ion Antonescu Români, Un an de zbucium, de jertfe şi de lupte sfinte s-a încheiat. Un an de credinţe şi drepturi, de răspunderi grele şi de porunci sfinţite – începe. Urmând tradiţia românească şi creştină, care îndeamnă pe cârmuitori, în pridvor de An Nou, să deschidă porţi de lumină neamului, îmi deschid sufletul vouă, români de pretutindeni şi de toate vârstele, pentru ca, din frământarea cugetului meu şi din credinţa noastră, să durăm temelii noi pentru anul care începe. Anul 1941 a fost un an de răspântie în istoria neamului şi în fapta românească. Anul 1941 a început sub povara zdrobitoare a luptei dintre fraţi[1], pe care istoria noastră n-a cunoscut-o şi conştiinţa românească n-o va admite niciodată. El a dat prilej din primele zile, Armatei Române să-şi împlinească marea sa misiune de conservare a unităţii şi onoarei nmoastre […]. Cu setea neînfricată a dreptăţii, cu credinţa nezdruncinată în Dumnezeul strămoşilor noştri, am pregătit cu toţii după aceea – în inimi şi în faptă – Războiul nostru Sfânt. Şi, la 22 iunie, am înecat în valurile de sânge ale jertfei ostaşului român, graniţa prădării şi împilării pe care ne-o impuseseră duşmanii din Răsărit. Cu sprijinul aliaţilor noştri, Neamul Românesc nu numai cî şi-a recâştigat graniţele drepte pe care i le prăbuşise cotropirea rusă, dar a pornit spre plaiurile voievodale ale strămoşilor moldoveni, deschizând cer de libertate şi de siguranţă la Răsărit, împingând puhoiul care ne cotropea Ţara şi Legea. Români, Istoria va judeca războiul nostru din 1941 nu numai ca o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, ci ca o jertfă pentru crdinţa creştină şi pentru civilizaţia Europei. Ne-am împlinit îndatorirea faţă de altarele strămpşilor şi am respectat istorica noastră misiune de a apăra, cu sânge românesc, Sud-Estul Europei. Aceasta a fost şi aceasta va rămâne misiunea noastră europeană …

Revista ART EMIS ACADEMY a publicat un amplu material în care este inserat un dialog prezentat ca fiind ultima discuție dintre regele Mihai și mareșalul Ion Antonescu. Pe blogul său, George Damian demonstrează astăzi că dosarul convorbirii există în arhive și ne prezintă dovada. Putem astfel consluziona că dialogul este real? Iată ultima discuție Mihai – Antonescu: Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător). Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva. Mareșalul: Majestatea sa se înșeală… Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta? Mareșalul: Majestatea Ta… Regele: Voastră. Mareșalul: Voastră, dacă vreți. Regele: Nu că vreau, trebuie. Mareșalul: Astăzi sunteți nervos. Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele? Mareșalul: Dar cine o sfărâmă? Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării. Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu. Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi: Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta? Ică: Cine a făcut-o? Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu. Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și …

În timp ce în România mareşalul Ion Antonescu rămâne un personaj “pus la zid” de istoria oficială, în Ungaria vecină, omologului acestuia, amiralul Miklos Horthy, continuă să i se ridice statui şi să i se dedice străzi, pieţe şi parcuri publice. Cel mai recent exemplu în acest sens este inaugurarea unei statui a fostului şef de stat în faţa unei biserici din Budapesta, eveniment la care au participat sute de naţionalişti. În zonă a avut loc şi o contra-demonstraţie, dar poliţia a împiedicat întâlnirea celor două tabere. Circa 500 de manifestanţi purtând stele galbene, în semn de protest la adresa persecuţiilor la care au fost supuşi evreii în timpul lui Horthy, au scandat “Bandă de nazişti!” la adresa sutelor de admiratori ai lui Miklos Horthy adunaţi în jurul bustului, relatează France Presse. La rândul lor, admiratorii lui Horthy, separaţi de contramanifestanţi printr-un cordon al poliţiei, scandau “Vivat Horthy!”. Ceremonia de inaugurare a bustului a fost organizată de un pastor care are legături cu cercurile naţionaliste ungare. Marton Gyongyosi, deputat al partidului Jobbik, l-a calificat, în timpul slujbei, pe Horthy drept “salvator naţional”, scrie agenţia ungară de presă MTI. Fostul amiral austro-ungar este acuzat că ar fi fost responsabil de moartea a mii de comunişti, evrei, ţigani şi români. Pe de altă parte, susţinătorii acestuia afirmă că Miklos Horthy nu ar fi dus o politică antisemită şi că de fapt el a reprezentat imaginea unui patriotism curat. Regimul horthyst din Ungaria a fost instalat în 1920, la un an după ce armata română a înlăturat de la putere guvernul bolşevic al lui Bela Kun, şi a durat până în 1944, perioadă în care s-a urmărit permanent desfiinţarea efectelor Tratatului de la Trianon care a consfinţit destrămarea Ungariei Mari după Primul Război Mondial. În 1944, după ce liderul de la Budapesta începuse …

Autor: Wilfried H. Lang, Germania La data de 23 august 1944 Regele Mihai a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu şi a declarat război Germaniei. Drept consecinţă, între 23 august 1944 – data citirii Proclamaţiei către Ţară (echivalentă cu capitularea necondiţionată), scrisă de Lucreţiu Pătrăşcanu şi citită la Radio Bucureşti în seara zilei de 23 august 1944 de către Regele Mihai – şi 12 septembrie 1944, când a fost semnat armistiţiul de la Moscova, România s-a găsit în stare de război, atât cu U.R.S.S. – inamicul de facto -, cât şi cu Germania – fostul aliat. Domnul Wilfried H. Lang îşi amintește momentele dramatice prin care a trecut în acele zile, impresii pe baza cărora şi sub îndrumarea domniei sale, a fost realizat, filmul documentar „Un Stalingrad la Dunăre”. (Redacţia)  Încǎ din anul 1934 locuiam cu familia la Ploieşti pe str. Alexandru II (azi str. Stadionului). Tata era şeful secţiei de construcţii al soc. Astra Românǎ, pe atunci cea mai mare socie­tate petrolierǎ din România. În urma acelui bobardament nǎprasnic al aviaţiei americane, U.S.A.F., din 1 august 1943 am fost evacuaţi la Boldeşti, o schelǎ petroliferǎ la cca. 10 km Nord de Ploieşti pe valea Teleajenului. În apropiere se gǎseau douǎ baterii antiaeriene germane care apǎrau spaţiul aerian al Ploieştilor şi desigur parţial al regiunii Prahova, alǎturi de o unitate de pompieri germani şi o baterie AA româneascǎ de calibru 88 mm. În cursul zilei de 23 august 1944 ne-am bucurat cu toţii cǎ nu s-a dat alarmǎ aerianǎ ca în zilele precedente, adicǎ nu trebuia sǎ ne aşteptǎm la unul din acele bombardamente cumplite ale aviaţiei anglo-americane. În aceeaşi searǎ însǎ, toate posturile de radio naţionale anunţau un comunicat foarte important al Regelui Mihai, cerând ascultǎtorilor sǎ rǎmânǎ pe recepţie. Nu am acordat prea mare atenţie acestei ştiri, am ascultat …

Cu mâna la inimă şi ochii la Tricolor 22 iunie 1941 – Ordinul de zi al Generalului Ion Antonescu „Ostaşi, Vă ordon: treceti Prutul! Sdrobiţi vrajmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.”  Pamântul tău atâţia l-au râvnit,/Cu sânge şi cu lacrimi acesta  e sfinţit/ De veacuri, noi, popor de frontieră/ Am stat aici, cu pieptul dezgolit./ împinşi de dragostea de glie,/ multe furtuni cu pieptu-am înfruntat/ Le-om înfrunta şi cele ce-or să vie./ Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe,/ Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane,/ Nu pentru o bucată de rumenă pâine/ Ci pentru România de azi şi de mâine.// Murit-au mulţi şi-s fără de mormint,/ Mulţi sunt uitaţi de tine, maică Românie,/ Nedreaptă soarta este azi cu ei,/ Cei ce ţi-au fost spadă dar şi scut/ Şi s-au jertfit atăţia, întru statornicie./ Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe,/ Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane,/ Nu pentru o bucată de rumenă pâine/ Ci pentru România de azi şi de mâine.// Am vrea iar glas de clopot să răsune,/ Ostaşi români, luptaţi până la moarte/ Pămîntul sfânt al ţarii se cere dezrobit,/ Zdrobiţi duşmanul de la răsărit,/ Zdrobiţi duşmanul de la miază noapte./ Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe,/ Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane,/ Nu pentru o bucată de rumenă pâine/ Ci pentru România de azi şi de mâine.// Sunt mulţi aceia ce te-au asuprit/ Şi încă te râvnesc lifte străine/ Câţi oare, astăzi, dintre fii tăi/ Lupta-vor su spada pentru tine?/ Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe,/ Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane,/ Nu pentru o bucată de rumenă pâine/ Ci pentru România de azi şi de mâine.// Azi, tot mai mulţi, ca trestia în vânt/ Umili se-apleacă până la pământ/ În faţa celor ce distrug o ţară,/ Şi vai …

Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală.  „Dumnezeu nu bate cu parul!” Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu a portalului Ziariştii online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit – parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) – al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi. O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă 23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”? Tot el, referindu-se la acel …