Tag Archives: malin bot

VIDEO | Colosala avere a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Milioane de euro investite într-o afacere, terenuri, două conace imense, podgorii, bijuterii și conturi bancare doldora

Declarația de avere a lui Mugur Isărescu, disponibilă pe siteul oficial al BNR, indică faptul că eternul guvernator, fost premier pentru un an de zile și fost candidat la președinție, este un om cu stare care economisește sume amețitoare, colecționează obiecte de valoare și investește în afaceri de natură să producă alți bani pentru întreaga familie. Astfel, potrivit propriilor declarații, Isărescu și soția sa dețin peste 14.000 de metri pătrați numai la Siliștea Snagovului, comuna Gruiu. Dacă ar fi să estimăm valoarea imensului teren, potrivit siteurilor de anunțuri, unde prețurile sunt diverse și variază de la 20 de euro pe mp la 80-90/mp (sau chiar peste), aceasta ar putea fi de minim 280.000 euro, dar și de peste 1,2 milioane euro dacă ar fi să luăm în calcul prețul cel mai mare. Având în vedere că terenul are și un ditamai conacul, plus deschidere mare la lac, proprietatea lui Isărescu de la Snagov – cea mai scumpă zonă a țării din afara capitalei – nu poate fi sub nicio formă mai ieftină de 500.000 de euro dacă mâine ar decide s-o vândă. Jurnalistul Mălin Bot a documentat recent averea guvernatorului, filmând întinsul domeniu de la Siliștea și prezentându-l în amănunt pe canalul său de youtube. „Aici este pădurea, aici este strada și aici este bârlogul, o proprietate destul de întinsă, cu mai multe corpuri de clădire. (…) Are un conac, teren de tenis cu nocturnă și tot felul de construcții până la debarcader până pe malul lacului. Are și livadă”, spune Mălin Bot într-un video pe care îl puteți viziona integral mai jos. Precizare: guvernatorul a trecut în declarația de avere, semnată în iunie 2020, 14610 mp deținuți la Siliștea Snagovului, or din măsurătorile efectuate de Mălin Bot cu instrumentele Google în videoul de pe canalul său, rezultă că aceasta …

Citeste tot articolul

Acuzatii le sunt EXTREM DE GRAVE. Liderii #rezist au ajuns sa se SFASIE intre ei

Unul dintre liderii Rezist lansează acuzații foarte grave la adresa fostului jurnalist Mălin Bot, omul care a provocat numeroase scandaluri la manifestațiile de protest la care a participat. Fostul jurnalist Mălin Bot a devenit cunoscut, în ultimii ani, în special în perioada marilor proteste împotriva PSD, din cauza scandalurilor pe care le-a provocat. Mălin Bot este considerat, de asemenea, drept unul dintre inițiatorii mișcării #rezist, care a luat naștere în perioada mișcărilor de stradă care au demarat în contextul adoptării Ordonanței 13, în primele luni ale guvernării PSD, în 2017. De această dată, Mălin Bot este acuzat de unul dintre foștii săi tovarăși, din mișcarea #rezist, că ar avea legături cu un serviciu străin de informații. Cel care face acuzațiile este Sandi Matei, un alt reprezentant al mișcării Rezist, recunoscut pentru scandalurile pe care le-a provocat cu autoritățile. Într-o postare pe o rețea de socializare, preluată de publicația Flux24, Sandi Matei susține că fratele fostului jurnalist Mălin Bot ar fi căsătorit cu fiica unui ofițer al unui serviciu străin de informații. Sandi Matei face această dezvăluire sub forma întrebări, dorind să afle de la Mălin Bot dacă sunt adevărate zvonurile conform cărora primește informații secrete de la socrul fratelui său, ofițerul de Intelligence. „Mălin Bot, este adevărat că primești informații secrete de la socrul fratelui tău, General într-un serviciu de informații străin?”, întreabă, enigmatic, Sandi Matei, în postarea pe care a publicat-o pe contul său de Facebook. Fostul reprezentat al Rezist nu a dat mai multe amănunte despre acest caz și nici nu a indicat țara pentru care ar lucra ruda prin alianță a lui Mălin Bot, cel care îi furnizează informații secrete. Sandi Matei a fost implicat, la rându-i, în numeroase scandaluri cu autoritățile, în special cu jandarmeria, din cauza acțiunilor sale de protest. Între altele, el a turnat …

Citeste tot articolul

Vila Vioricăi Dăncilă de pe Valea Prahovei. Iohannis, te oftici? Toate casele tale încap la mansardă

Aşa arată o vilă mică de PSD-istă, femeie şi mamă care luptă pentru fiecare român. Da, ştim, noi facem miştouri de ăştia, şi ei şi-au trecut toată țara pe numele lor. Vezi: PLANGERE PENALA contra Olgutei Vasilescu! REACTIE de ultima ora in SCANDALUL MOMENTULUI Sursa foto: Mălin Bot Vezi: Lia Olguţa Vasilescu face un pas în spate în SCANDALUL MOMENTULUI: ‘Dacă cineva a înţeles alt lucru, îmi cer scuze public’

Citeste tot articolul

Au început VIOLENTELE in Piata Victoriei! Alerta

Primele persoane s-au strâns în Piața Victoriei, pentu anunțatul protest care amintește de 10 augist 2017, momentul unei ample manifestații dedicate diasporrei și soldate cu dosare penale. Este vorba, binențeles, despre protestatarii de meserie, care au declanșat și primele violențe în piață. Piața Victoriei fierbe deja, chiar dacă este încă departe de a e umple de protestatri. Cele 100-200 de persoane prezente, protestatarii de mesrie și membrii ai grupului #rezist au începu să se ia șa harță între ele, după cum notează Antena 3. Doi dintre cei mai radicali protestatri, Mălin Bot și Cristian Dide s-au luat la harță. Reamintim că în seara aceasta este anunțat un protest de amploare, în piața Victoriei, în principal pentru a aminti de protestele din 10 august 2018, când un miting de sprijin pentru diaspora s-a lăsat cu violențe și cu dosare penale.

Citeste tot articolul

Cum putem scăpa de propagandă și manipulările ei?

Și, totuși, ce putem face, ce anume ne menține în starea de anomie, cum se face că, deși simțim declinul nostru, conștientizăm că „revoluția” din ’89 a servit la colonizarea economiei românești, la amanetarea poporului, la delapidarea bogățiilor, la anihilarea viitorului… cum se face că nu mai avem capacitatea de „trezire”, cum se face că nu ripostăm?! Dacă o națiune, un neam, nu-și cunoaște dușmanii, atunci nu va fi nici o dată în măsură să stabilească o strategie; fără strategie, un neam nu poate rezista, nu poate lupta și nici nu va putea vreodată să-și conștientizeze destinul și menirea. Plecând de la această sinteză, am ajuns la următoarea concluzie: Cauza principală care ne împiedică să înțelegem realitatea și pericolul situației în care ne aflăm este lipsa capacității de-a privi realitatea prin ochii noștri. Aceasta este principala unealtă de control social, întregul sistem de opresiune se bazează pe această „incapacitate”. Prin urmare, ținta numărul unu a oricărui activist naționalist – și aici vorbesc de orice individ care se simte lezat de situația actuală – sunt trupele de ocupație mentală, adică mass media. Or, când spunem mass media, nu am spus mare lucru, până la urmă niște hârtie, alimentarea conturilor bancare, tehnică, metode subliminale și unde hertziene…, dar acest monstru volatil și străin de țară are un punct sensibil, călcâiul lui Ahile. Mass media sunt fragile tocmai acolo unde acestea stabilesc punctul de legătură cu realitatea; or, punctul de legătură cu realitatea sunt jurnaliștii. Atâta timp cât jurnaliștii, care nu sunt nimic altceva decât niște trupe de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin țara noastră, vor fi lăsați să producă „materie” antinațională, anticreștină, anti-tradițională, antiromânească; deformând și defăimând, împotriva interesului național, orice suflare românească, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, orice încercare de a ieși din robie… ne …

Citeste tot articolul

Generația degeneraților

Multe generații de români și-au dat viața cu arma în mână pentru independența și suveranitatea țării, unii au murit în luptă sau au putrezit prin închisori imperiale pentru unirea tuturor românilor într-o singură țară, iar alții au înălbit cu oasele lor pământul patriei ca să-i apere teritoriul de năvala străinilor lacomi, care doreau să-și pună labele jegoase pe o țară frumoasă și bogată. Sacrificiile eroice ale înantașilor noștri au fost zadarnice! O generație de scelerați inculți, educați în spirit globalizator, multicultural și antinațional, dau țara pe tavă străinilor, le oferă dușmanilor, lupi îmbrăcați în blana de oaie a „partenereatului” – cum pronunță groful sas pus Gauleiter peste colonie – , gratis toate resursele naturale, care fac din România și acum cea mai bogată țară din Europa, deși este jefuită de două milenii aproape non-stop. O generație de sclavi ai multinaționalelor, roboți fără viață de familie, împreună cu dezrădăcinații alungați din țară chiar de străinii care au devenit stăpânii fostei economii românești, cu sprijinul unor politicieni trădători – atenție, majoritatea alogeni, chiar dacă unii poartă nume românești de împrumut! – predau acum țara altora și mai și zbiară din rărunchi că ei sunt patrioții! Țara nu a fost vândută doar de PSD, cum urlă în stradă bieții zombi manipulați, ci de toate partidele care s-au perindat în 28 de ani la putere, toate fiind infestate la vârf cu alogeni de origine khazară. Primul guvern de după așa zisa „revoluție”, cel condus de khazarul Petre Roman, a avut în componență un singur român și un țigan, restul fiind toți khazari. Ăștia au trădat și vândut România, nu românii, așa cum se minte în mass-media condusă tot de khazari! Tot ei, generația degeneraților, sapă din greu la dezmembrarea României – culmea! – taman în anul Centenarului Marii Uniri. În fruntea tuturor acestor trădători …

Citeste tot articolul

Scandal URIAȘ în mișcarea #REZIST – Sandu Matei sare la gâtul lui Mălin Bot: ‘Ne-ai trădat pentru imagine și bani’

Scandal uriaș în mișcarea #REZIST. Sandu Matei, protestatarul care a lovit un bătrân, în vârstă de 71 de ani, în Piața Victoriei, lansează acuzații dure la adresa lui Mălin Bot. Într-o postare pe Facebook, Sandu Matei îl acuză pe Mălin Bot că lansează „minciuni și denigrări” în spațiul public. Mai mult, Sandi îl acuză pe Bot că l-a trădat „de dragul imaginii și a banilor”. „Malin Bot care este scopul tau de promovezi astfel de minciuni si denigrari in tara ? Cei care ati fost in PV ati vazut realitatea. Acel microfon este al libertatii si democratiei necenzurate, daca se vorbeste strict despre Statul de Drept. Maline , ca ti-ai batut joc de toti cei din jurul tau, noi o stim si nu am facut public, dar sa te folosesti de altii sa ne loveasca ca psd-ul si mocirla tv cu minciuni este DEGRADANT chiar si pt un jurnalist….regret ca am fost amicul tau si ma doare sufletul ca ne-ai tradat atat de pervers de dragul imaginii si a banilor….ura mai trece, scarba NU”, scrie Matei, pe Facebook.

Citeste tot articolul

Mălin Bot a fost reținut de jandarmi! #rezistentul se vaita ca a fost lovit

Sclavul #rezist – Mălin Bot a fost ridicat de jandarmi și va fi dus la o secție de poliție pentru a fi legitimat. Anunțul a fost făcut de Mălin Bot pe pagina sa de socializare. „Sunt reținut abuziv în mașina Jandarmeriei. Am cartea de identitate și m-au luat sub pretextul că nu vreau să mă legitimez, ceea ce este o minciună. Au rupt steagul NATO. M-au bruscat, m-au lovit. Am să merg direct la IML de aici. Am fost bruscat, am fost lovit de către forțele Jandarmeriei. (…) Nici nu m-au lăsat să intru în Piață. M-au așteptat cu mascații. Drepturile mele sunt încălcate”, spune fostul jurnalist pe contul de socializare. Peste două mii de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, manifestanții acuzând coaliția PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile din campania electorală şi că îndepărtează țara de standardele europene şi democratice.

Citeste tot articolul

VIDEO INCREDIBIL: Priviți imaginea asta! E „România” pe care vor să ne-o dea înapoi PSD, Voiculescu și Năstase!

Priviți imaginea asta! E „România” pe care vor să ne-o dea înapoi PSD, Voiculescu și Năstase! Un grup de protestatari a contestat prezenţa la târgul Gaudeamus a lui Dan Voiculescu – care şi-a lansat cartea „Lupta politică” -, a lui Adrian Năstase şi Sorin Roşca Stănescu, foşti condamnaţi, care, după părerea lor, vorbesc despre „valori inversate” şi care nu ar trebui să fie în viaţa publică. Tinerii nemulţumiţi, având insigne cu #rezist, au strigat că aceştia sunt „satrapii ţării ăsteia”, oameni din cauza cărora ei pleacă din ţară, relatează News.ro. Lume multă la primul eveniment public al lui Dan Voiculescu de la ieşirea din închisoare, lansarea cărţii “Lupta politică”, vol.II, apărută la editura RAO, pensionari veniţi să-i mulţumească, să-i ceară autografe şi să-l aplaude pe autor. Familia i-a fost alături. Invitaţi să vorbească la lansare au fost Sorin Roşca Stănescu, “colegul meu de celulă”, aşa cum l-a numit Dan Voiculescu înaintea lansării, Adrian Năstase, primul vorbitor, care i-a mulţumit lui Dan Voiculescu, la fel şi Victor Ciutacu, Bogdan Chirieac. „O să înţelegeţi de ce s-au luat anumite decizii politice, de ce au avut aceste alianţe, undeva acolo veţi vedea şi geneza a ceea ce după ce a terminat mandatul, fostul preşedinte Traian Băsescu spunea că este un stat mafiot. Volumul nu este o carte de memorii, ci o istorie trăită”, a spus Bogdan Chirieac despre cartea lui Dan Voiculescu. Cartea lui Dan Voiculescu, un volum de 382 de pagini, costă 50 de lei şi cuprinde la final fotografii personale ale autorului: Dan Voiculescu şi nepoţii, Dan Voiculescu la strânsul fânului, Dan Voiculescu la Miami, alături de Victor Ciutacu, Mihai Gâdea şi Mircea Badea. Lansarea cărţii „Lupta politică”, de Dan Voiculescu „Primul gând când m-am trezit a fost spre eveniment. E primul meu eveniment public. Trei ani de zile am stat …

Citeste tot articolul

S-a dus in mijlocul sustinatorilor lui Dragnea si a FILMAT in timp ce era INJURAT de babe si mosi! „Acesti oameni amarati n-au vazut in viata lor cum arata 10.000 de euro, dar sustin un bogatas penal” – Video

Jurnalistul Malin Bot s-a dus, marti seara, in mijlocul membrilor PSD veniti in fata DNA pentru a-si inregistra un video-comentariu. Spusele lui Malin Bit au starnit furia multimii si au determinat o reactie agresiva din partea secretarului general al PSD Marian Neacsu. Peste 100 de membri si simpatizanti ai PSD s-au strans in fata DNA pentru a-si arata sustinerea fata de Liviu Dragnea. Malin Bot s-a dus in mijlocul lor pentru a realiza o inregistrare video critica fata de Dragnea. „Acestia sunt oameni amarati care vin sa sustina un bogatas. Foarte multi dintre oamenii de aici nici nu stiu cum arata 10.000 de euro, dar ei vin sa sustina un penal acuzat ca a fraudat 21 de milioane de euro. In spatele meu vedeti efectele manipularii si dezinformarii practicate de mafia TV. Foarte multi oameni in varsta, oameni indusi in eroare care vin sa sustina aici un infractor. Oameni care n-au vazut in viata lor cum arata 10.000 de euro. Dar sustin un infractor care este acuzat ca a produs o frauda la fonduri europene de 21 de milioane de euro. Lozincile lor sunt exact lozincile de la Antena 3 si de la Romania TV, ca sa intelegeti ce efect produc aceste televiziuni care manipuleaza asupra publicului”, a spus Malin Bot in huiduielile simpatizantilor PSD. Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a parasit sediul DNA dupa aproximativ o jumatate de ora, fara a da declaratii presei. El a iesit din institutie flancat de un cordon de jandarmi, in scandarile sustinatorilor, dar si ale contestatarilor. Primii au strigat „DNA, fara cucuvea”, iar ceilalti — „Justitie, nu coruptie”. Mai multi lideri ai PSD, printre care secretarul general Marian Neacsu, deputatul Catalin Radulescu, alaturi de alte aproximativ 100 de persoane, s-au aflat, marti seara, in fata sediului DNA pentru a-l sustine pe presedintele partidului, …

Citeste tot articolul