Tag Archives: majorare pensii

Anunţul zilei. Avem calculele! Cu cât se majorează pensiile în câteva luni

Antena 3 a făcut calculele şi vă prezentăm în exclusivitate cu cât cresc pensiile în fiecare din cele trei scenarii luate în calcul de Guvern. Da, va fi o creştere a pensiilor începând cu 2023. Mai rămâne de stabilit cu cât, pentru că în momentul de faţă sunt trei variante de calcul la ministerul Muncii şi la ministerul de Finanțe. Potrivit premierului, există spaţiu pentru buget, iar în această perioadă se fac calculele pe proiecția de buget pe 2023. Prima variantă, şi cea mai puţin dorită de pensionari, ar fi o creştere a pensiilor cu 5%. De exemplu, la o pensie medie de 1.800 de lei o majorare cu 5% ar însemna 90 de lei. Alta varianta care are şanse să fie luată în calcul este o majorare de 10%, care pe exemplul de mai sus ar aduce un plus de 180 de lei. Pentru această variantă ministerul Muncii a făcut o serie de calcule şi s-a ajuns la concluzia că spaţiul bugetar 2023 ar putea cuprinde acest procent. Ultima variantă analizată propune o majorare de 15% care ar aduce la o pensie de 1.800 de lei un plus de 270 de lei. Însă, potrivit surselor de la ministerul de Finanțe, această variantă are şanse minime să fie aprobată. Rămâne de văzut când va face anunțul Guvernul şi cu care variante se va decide majorarea pensiilor. „Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, cei care am văzut impactul bugetar, am părerea că va fi o creștere economică mai mare (decât cea prognozată). Este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, a spus Marcel Ciolacu, luni seara la România TV. “Aşa cum a anunţat recent şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dar şi premierul Nicolae Ciucă în momentul construcției bugetului pentru anul …

Citeste tot articolul

BANI pentru romani. Este OFICIAL, Ciuca a facut anuntul

Veşti excelente pentru milioane de români, venite chiar de la vârful Guvernului! Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, despre banii pe care-i vor primi oamenii în 2022. Cresc alocaţiile în România! Copiii vor primi 600 de lei, respectiv 243 de lei, în funcţie de vârstă Şeful Guvernului a anunţat, miercuri, că alocaţiile pentru copii vor fi majorate începând cu anul viitor. Copiii vor beneficia de 600 de lei până la vârsta de 2 ani şi apoi de 243 de lei pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani. Nicolae Ciucă a mai făcut şi anumite precizări legate de acordarea alocaţiilor. “Majorăm alocaţia de stat pentru copii, acordarea unei indemnizaţii suplimentare, pentru persoanele cu dizabilităţi, resepctiv a 13-a indemnizaţie. Mai exact, alocaţia de stat pentru copii creşte la 600 de lei pentru copiii până la 2 ani, sau până la 3 ani pentru copiii cu dizabilităţi. De asemenea, alocaţia de stat creşte la 243 lei pentru copiii cu vârstă între 2 şi 18 ani, dar şi după 18 ani, pentru tinerii care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Alocaţia de stat se cumulează cu indemnizaţia lunară, cu stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern de miercuri. Valorile indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea indemnizaţiei compensatorii pentru persoanele cu handicap prevede şi acordarea, în mod extraordinar, a celei de-a 13-a indemnizaţii persoanelor cu dizabilităţi în luna ianuarie 2022, potrivit News.ro. Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează: în valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav; în valoare de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat; în valoare de 60 lei pentru persoana cu handicap …

Citeste tot articolul

Premierul Florin Cîţu a făcut ANUNTUL ZILEI pentru toţi pensionarii: AU CRESCUT PENSIILE IN ROMANIA

Este vestea momentului de la Palatul Victoria. Au crescut pensiile în România! Chiar premierul Florin Cîţu a făcut anunţul zilei pentru toţi pensionarii. Totul s-a întâmplat chiar la începutul anului. Florin Cîţu a vorbit despre una dintre cele mai stringente probleme ale momentului. Este vorba despre creşterea pensiilor. La finalul şedinţei de Guvern, şeful de la Palatul Victoria a făcut lumină în scandalul creşterii pensiilor. Veniturile celor aproximativ 5 milioane de români au crescut deja la începutul anului şi vor mai creşte în 2022. Acesta este calendarul de care România se va ţine de acum încolo. “Vorbim despre punctul de pensie modificat electoral de PSD. L-au pus în septembrie. Corectăm această problemă. Va creşte de la 1 ianuarie 2022 ca şi până acum. Anul acesta punctul de pensie este 1442 de lei faţă de anul trecut, când a fost aproape 1300. Anul acesta, prin creşterea pensiilor efectul suplimentar e de 8 miliarde de lei in plus. 19,2 miliarde mai mult ca in 2019. Efortul total e de 19, 2 miliarde. Am avut totuşi o criză economică în 2020 şi o revenire în 2021. Mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în programul de guvernare. Punctul de pensie în 2021 e mai mare decât cel de anul trecut. Nu îngheață nimeni pensiile! Pensiile sunt mai mari decât anul trecut. Conform noului calendar, acestea vor creşte în fiecare an, de la 1 ianuarie. Astfel, următoarea creştere a pensiilor va fi în ianuarie 2022”, a explicat premierul. Florin Cîţu vorbeşte despre creşterea pensiilor care se făcuse deja din luna septembrie a anului trecut. PSD a criticat Guvernul Cîţu în termeni duri pentru că nu a mai crescut pensiile românilor şi în 2021. Premierul evocă criza sanitară, dublată de cea economică. Ambele nu au lovit doar România, ci şi întreaga lume. Sursa: …

Citeste tot articolul

News alert. PENSII majorate în fiecare lună! Cine propune acest lucru

Este cerută majorarea pensiilor în fiecare lună! Cei care au propus această măsură arată că pensiile au înghețat, în timp ce toate celelalte prețuri, precum al energiei, întreținerii și al alimentelor au continuat să crească. Pensii majorate în fiecare lună! Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România trimit o solitare comună către premierul Florin Cîţu şi ministrul Muncii, Raluca Turcan. Aceste organizații doresc o întrevedere pentru a discuta situaţia pensiilor, „înainte de a trece la alte acţiuni”. Pensii majorate în fiecare lună „Ministerul Muncii a constituit o comisie de recalculare a pensiilor, dar nu a fost invitat niciun reprezentant al marilor federaţii sau chiar toţi trei, ca să ne aducem aportul, să discutăm şi noi, să venim cu anumite propuneri foarte bune făcute de pensionari. Deci să avem un dialog. Noi, cele trei organizaţii, plus organizaţiile militare, am făcut demersuri, adrese către doamna ministru Raluca Turcan, către domnul prim-ministru, ca să fim primiţi cât mai curând în audienţă la dânşii, sau să vină dânşii la noi să discutăm aceste probleme. Noi înţelegem că sunt numiţi recent, că încă n-au intrat în pâine, încă nu sunt familiarizaţi, mai ales doamna ministru al Muncii, cu problemele pensionarilor, şi de aceea am dori un dialog în primul rând, înainte de a trece la alte acţiuni. Sperăm să reuşim un dialog. Îi rugăm pe domnul prim-ministru şi pe doamna ministru să ne primească cât mai urgent, ca o primă măsură, să discutăm. I-am făcut aceste adrese pe data de 7 (ianuarie, n.r.). Sperăm ca în maxim două săptămâni să discutăm, pentru că poate dânsa nu cunoaşte exact situaţia”, a declarat vineri, 15 ianuarie, preşedintele UGPR, Toma Neamţu. Îngrijorări legate de creșterea prețurilor De asemenea, acesta își explică îngrijorarea față de creșterea …

Citeste tot articolul

Lovitură pentru Guvern după decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%

Lovitură majoră pentru Guvern după decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a recunoscut că suma de 138 de miliarde de lei pe an necesară acestui demers este în prezent prea greu de suportat de bugetul statului. Lovitură pentru Guvern după decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%. Conform ministrului Raluca Turcan, efortul bugetar pentru aplicarea Legii 127/2019 prin care punctul pe pensie ar trebui să crească cu 40% este prea mare. Suma de care ar fi nevoie în Guvern este de 138 de miliarde de lei pe an. În acest moment este greu de suportat de către bugetul statului. Anunțul din Guvern făcut de Raluca Turcan “Există o lege 127 prin care pensiile ar fi ajuns să crească cu 40% de la 1 septembrie. Pentru ca această recalculare a pensiilor şi creşterea lor la 1 septembrie să fie de 40% ar fi însemnat ca în momentul intrării în vigoare şi publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, adică în iulie 2019, să înceapă actualizarea tuturor pensiilor, evaluarea lor. Astfel încât să urmeze procesul de recalculare. Pentru asta ar fi fost nevoie de un Ordin de ministru într-o guvernare PSD, în 3 luni, mai exact în 90 de zile, aşa prevede legea. Ceea ce nu s-a întâmplat. Deci, practic, aveam o lege în vigoare pentru care nimeni în guvernele anterioare celui de anul trecut nu a umblat. Pentru a începe procesul de recalculare a pensiilor. Mai mult decât atât, efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este de aproximativ 138 miliarde lei pe an. Ceea ce în momentul de faţă este greu de suportat de către bugetul statului”, a mai spus Raluca Turcan. În Guvern, pensiile vor crește doar cu 14% Aceasta a adăugat că Guvernul Orban a decis ca pensiile să crească cu 14%, un cuantum …

Citeste tot articolul

Anunțul momentului despre PENSII! Lovitură cruntă pentru 5 milioane de romani

Florin Cîțu, premierul României, a venit cu o veste proastă pentru milioane de pensionari după decizia CCR cu privire la majorarea pensiilor cu 40%. Șeful Guvernului spune că pensiile nu vor crește cu acest procent, ci doar cu 14%, ca și până acum. Florin Cîțu, premierul României, a avut, miercuri, o primă reacție la decizia CCR prin care s-a stabilit că legea prin care s-a anulat ordonanţa de amânare a creşterii pensiilor este constituţională. Cu toate acestea, șeful Guvernului spune că pensiilor nu vor creşte cu 40%, aşa cum prevede legea. Mai mult, o parte a responsabilităţii se pare că îi revine preşedintelui Iohannis. Anunțul lui Florin Cîțu privind decizia CCR “România nu şi-a permis anul trecut, nu-şi permite din în 2021 acest lucru. În acest moment legea merge la promulgare la domnul preşedinte, care are două variante: să o trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Guvernul şi coaliţia şi-au asumat un calendar de creştere a pensiilor, vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi l-am asumat. Asta e varianta pe care mergem noi” a declarat Cîţu. Cum au crescut pensiile de fapt Întrebat dacă o creştere de 8% a pensiilor în septembrie, aşa cum plănuia Guvernul, este suficientă, Cîţu a afirmat că a scăzut inflaţia, deci automat a crescut şi puterea de cumpărare a românilor. “Este o creştere a punctului de pensie în condiţiile economice actuale. Anul trecut nu au fost multe ţări care au crescut pensiile. Noi am crescut pensiile cu 14%. Acel 14% înseamnă efort suplimentar anul acesta de 9 miliarde de lei. Mai mult, România anul trecut a fost ţara care a crescut salariile în sectorul bugetar cu aproape 8%, în vreme ce media în UE a fost în jur de 2%. Eforturile făcute anul …

Citeste tot articolul

Bomba pensiilor! Anunţul momentului despre majorarea pensiilor

Ministrul Violeta Alexandru a făcut anunţul aşteptat de milioane de români. Mai sunt doar câteva zile! Ce se întâmplă cu pensiile în România? Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a venit cu noutăţi despre majorarea pensiilor, aşteptată de milioane de bătrâni din România. Majorarea cu 8% a punctului de pensie a fost asumată de către Partidul Naţional Liberal în programul de guvernare cu care s-a prezentat în faţa alegătorilor înaintea alegerilor parlamentare de pe 6 decembrie. Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, posibil viitor premier al României, a declarat şi el că această creştere va intra în vigoare din luna ianuarie. Ministrul Violeta Alexandru este însă mai puţin fermă şi spune că totul depinde de situaţia încasărilor la buget, dar şi de discuţiile ce vor avea loc în noua coaliţie de guvernare. Totuşi, o decizie fermă va fi luată de echipa guvernamentală până la sfârşitul acestui an, în doar câteva zile, afirmă ministrul Muncii. „Programul PNL este foarte clar, sunt prevazute creşteri de aşa manieră încât să acopere rata inflaţiei, respectiv minim 50% din câştigul salarial mediu brut pe economie. Vor fi aceste creşteri făcute, pentru că ne-am angajat prin programul de guvernare şi prin toate declaraţiile publice. Decizii efective pe acest subiect, când anume va fi aceasta creştere, vor fi luate de echipa guvernamentală spre finalul anului, în câteva zile, după ce se va face o evaluare a ceea ce înseamnă resurse bugetare, pentru că tot ce se discutăm de fapt se bazează pe situaţia încasărilor la buget. Vă pot spune ce dorim noi, liberalii şi anume creşterea pensiilor etapizat (…) Şi depinde de discuţiile avute în coaliţia de guvernare”, a declarat, sâmbătă, ministrul Violeta Alexandru. Violeta Alexandru va lăsa ministerul pe mâna unui „om corect, care va respecta pensionarii” Violeta Alexandru a declarat vineri, 18 decembrie, că nu …

Citeste tot articolul

SURSE: Cu CATE procente ar putea fi majorate pensiile in 2021

Bugetul de stat poate susține anul viitor o creștere a pensiilor cu cel mult 8-9 procente, au declarat surse guvernamentale pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Majorarea va acoperi inflația, au adăugat sursele citate. În ceea ce privește discuțiile privind majorarea salariului minim, Guvernul se află într-un impas, au mai declarat surse liberale. „Guvernul este în impas. Pe de o parte patronatele cer moratoriu de 6 luni, de cealaltă parte sindicatele cer mărirea la 2.400. Ludovic Orban e dispus să crească cu cel mult 100-150 de lei pentru că o crestere mare ar putea duce la transferul unor corporatii in alte tari cu mana de lucru mai ieftina si acest scenariu este de evitat”, spun sursele citate. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Explodeaza bomba pensiilor! Se măresc cu 40%?! Klaus Iohannis, reactie DURA

PSD a scos, în comisiile de specialitate din Parlament, articolul din rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%. În ciuda opoziției susținute a Guvernului la această nouă modificare de lege, social-democrații insistă că există bani pentru majorarea pensiilor cu 40%. Parlamentarii din Comisiile de buget au abrogat, miercuri, la propunerea PSD, articolul din rectificarea bugetară potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%. Articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14% a fost abrogat, astfel parlamentarii au decis „menţinerea valorii punctului de pensie, aşa cum este prevăzut în lege, la valoarea 1.775 lei, în scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie până la intrarea în vigoare în integralitate a legii referitoare la sistemul public de pensii”. Majorarea salariilor de bază pentru personalul didactic de predare Comisiile au mai adoptat un amendament, propus tot de PSD, prin care se majorează sumele repartizate UAT-urilor cu 1 miliard de lei, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale. Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii. Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, sumă destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. Tot în şedinţa de miercuri, comisiile au decis majorarea salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, adică din acest an. ”Părinții și bunicii noștri să se bucure de pensiile lor” Fostul ministru …

Citeste tot articolul

Bomba PENSIILOR explodeaza. S-a decis în Parlament. Cu cât creşte punctul de pensie

Comisiile reunite de muncă din Parlament au decis cu cât va creşte, de fapt, punctul de pensie. Potrivit unui amendament propus de PSD şi adoptate în Comisiile de muncă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, se abrogă prevederea potrivit căreia punctul de pensie creşte cu 14% şi se păstrează forma iniţială din legea pensiilor, care prevede majorarea acestuia cu 40% de la 1 septembrie 2020. Alt amendament vizează abrogarea articolului privind plafonarea salariilor profesorilor şi personalului auxiliar din învăţământ până în 2021. OUG 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 va intra, pentru raport, în dezbaterea Comisiile reunite pentru buget şi apoi în dezbaterea plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

Citeste tot articolul

Este răsturnare totală de situație! Bomba privind MAJORAREA PENSIILOR

Este o adevărată bombă. Pensiile se vor mări cu 40%, deși Guvernul a anunțat că nu are bani în buget pentru asemenea cheltuieli. Ultimele mișcări din Parlament arată o adevărată răsturnare de situație. Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva. Răsturnare de situație în Parlament. Deși România este lovită crunt de pandemia de coronavirus, PSD nu renunță la legea pe care a promovat-o de peste un an de zile. Ordonanța de Urgență a Guvernului privind rectificarea bugetară, ordonanță care prevede majorarea pensiilor cu doar 14% de la 1 septembrie și amânarea creșterii salariilor profesorilor până în 2021, a fost modificată în comisiile de specialitate din Parlament. Cei de la PSD vor să oblige Guvernul Orban să mărească pensiile cu 40%, deși criza economică din România este una imensă. Modificările propuse de PSD au fost deja adoptate în comisii. Acestea vin ca o bombă pentru bugetul de stat. Social democrații vor majorarea pensiilor cu 40% și creșterea salariilor încă din acest an. Modificările au fost făcute în comisiile reunite de muncă, unde parlamentarii au eliminat prevederile Guvernului. Amendamentul a fost depus la ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară, OUG prin care guvernul a decis creșterea pensiilor de la 1 septembrie cu 14%, în loc de 40%, cum era prevăzut în Legea pensiilor. A fost reintrodusă și prevederea potrivit căreia salariile profesorilor trebuie să crească din acest an, și nu din 2021, cum a decis Guvernul prin același OUG. Ordonanța de Urgență, cu modificările făcute în comisii urmează să intre la vot în plenul reunit al Parlamentului. Premierul Ludovic Orban a anunțat deja că Guvernul va ataca la CCR legea, dacă PSD va introduce cheltuieli în plus.„PSD trebuie să înțeleagă că acest mod iresponsabil de a face politică nu mai poate continua, pentru că va face rău fiecărui român”, a spus …

Citeste tot articolul

Bani în plus la pensie! Iohannis A SEMNAT. News alert

 Noul document publicat în Monitorul Oficial arată că punctul de pensie va fi majorat de la data de 1 septembrie. În plus, documentul mai arată cu ce sumă va fi majorat bugetul de stat pe anul acesta. Concret, documentul publicat în Monitorul Oficial arată că Bugetul de stat pe anul 2020 se majorează la venituri cu suma de 589,9 milioane de lei, iar la cheltuieli se majorează cu 31,144 miliarde de lei credite de angajament şi cu suma de 25,296 miliarde de lei credite bugetare. Deficitul se majorează cu suma de 24,7 miliarde de lei. Cel mai important aspect al documentului este majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie. Așadar, punctul de pensie va crește la 1.442 de lei. Ce mai prevede ordonanța de urgență Ordonanța de urgenţă pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 prevede diminuarea bugetului asigurărilor sociale de de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2020 la venituri cu suma de 6,8 miliarde de lei, prin diminuarea veniturilor cu 427 milioane de lei şi a subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 6,39 miliarde de lei, iar la cheltuieli se diminuează atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare cu suma de 6,82 miliarde de lei. Rectificare bugetară a fost publicată acum câteva zile pe site-ul MFP Ministerului Finanţelor Publice (MFP) a publicat pe pagina sa de internet proiectul de rectificare bugetară. Potrivit acestuia, veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 573 de milioane de lei, iar cheltuielile cresc cu 18,13 miliarde de lei. Astfel, deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu 17,56 miliarde de lei, ajungând în acest an la 8,6% din PIB. Conform notei de fundamentare, veniturile bugetului de stat pe anul 2020, se diminuează, pe sold, …

Citeste tot articolul

Informatia MOMENTULUI pentru pensionari. Zegrean: Ce se întâmplă dacă majorarea pensiilor doar cu 14% PICĂ în Parlament

Augustin Zegrean a explicat ce se va întâmpla dacă ordonanţa care prevede majorarea pensiilor doar cu 14% de la 1 septembrie este respinsă în Parlament. “Majoarea cu 40% a pensiilor este prinsă în Legea pensiilor şi este o lege veche, din 2018. Şi, din câte îmi amintesc, a fost votată de toată lumea. Iar acolo scrie că pensiile se majorează cu 40% de la 1 septembrie 2020, iar în Legea bugetului de stat pentru anul acesta, suma a fost prevăzută. Dacă acum au făcut o ordonanţă prin care vor să majoreze doar cu 14%, acea ordonanţă a ajuns în Parlament şi dacă în Parlament va fi respinsă se poate ataca la Curtea Constituţională legea de respingere a ordonanţei. Dar legea de majorare cu 40% a pensiilor rămâne, nu se amână. Dacă ordonanţa prin care s-a modificat şi se spune că pensiile se majorează doar cu 14%, nu cu 40% este respinsă în Parlament, rămâne legea cu 40% care trebuie să se aplice”, a explicat, marţi seara, la România TV, Augustin Zegrean.

Citeste tot articolul

Bomba pensiilor: Mămăliga stă să explodeze! Lovitură pentru 5 milioane de pensionari

Majorarea pensiilor a fost subiectul principal în ultimele luni, având în vedere probleme economice cu care România se confruntă în ultima perioadă. În acest context, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, vine cu o serie de explicații. Mai exact, Tăriceanu este de părere că Guvernul Orban testează populația prin avansarea diverselor procentaje pentru creșterea pensiilor și vor să vadă dacă ”mămăliga stă să explodeze”. Totodată, acesta precizează că dacă majorarea de 40% nu va avea loc, situația economică a țării va deveni mult mai dificilă, iar liberalii vor distruge totul. ”Guvernul Iohannis-Orban testează prin media aservită varianta măririi pensiilor doar cu 14% și nu cu 40% așa cum prevede legea. Probabil vor să vadă dacă mămăliga stă să explodeze… Va fi mai greu Ce nu știu ei, sau nu vor să spună, este că situația economică va deveni mult mai grea tocmai că nu măresc pensiile și alocațiile conform legii. În fiecare zi se pierd sute de locuri de muncă. Știți de ce? Pentru că produsele nu se mai cumpără și nimeni nu e nebun să producă pe stoc, chiar dacă guvernul ar băga bani în susținerea întreprinderilor. Ce nu înțeleg liberalii ăștia vopsiți este că economia nu mai funcționează prin ordine și decrete militare, ci pe baza unei singure legi: cerere și ofertă. Oferta să zicem că încă mai există, dar cererea se stinge puțin câte puțin în fiecare zi. Pentru că au indus panica de parcă vine sfârșitul lumii, pentru că refuză să stimuleze cererea, pentru că se împrumută în draci pentru orice, mai puțin pentru ceea ce este cu adevărat nevoie”, scrie Tăriceanu pe facebook. Iohannis și Orban nu înțeleg Liderul ALDE mai precizează că atât șeful statului cât și premierul Orban nu înțeleg faptul că pentru a salva locurile de muncă din țară, este nevoie de mărirea …

Citeste tot articolul

Pensionarii, UMILITI?! Cu cât ar CRESTE PENSIILE. Procentul, anunțat în direct de consilierul lui Ludovic Orban

  “Pentru că situaţia economică este aşa cum o ştiţi, este cert un lucru. Vor creşte alocaţiile cu 20 la sută şi pensiile cu minim 10 la sută. Părerea mea este că în jur de 14 la sută va fi creşterea. Şi vom eşalona celelalte creşteri în viitor, ca să ajungem la ce a stabilit legea. Cert este că vor creşte, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Sperăm că prin măsurile luate, unele criticate, să echilibrăm cât mai repede situaţia economică. Vreau să mai fac o precizare. Sincer să fiu, am încercat să găsim o soluţie să mărim cu aceeaşi sumă la toată lumea. 300 de lei şi pentru cel care are 700 de lei şi pentru cel care are 3000 de lei. Nu am găsit soluţia constituţională şi puteam fi contestaţi. Ne-am fi dorit o astfel de măsură”, a declarat Virgil Guran la Antena 3.

Citeste tot articolul

Ministrul Muncii, anunț CRUCIAL pentru români. Ce se întâmplă cu pensiile

Ministrul Muncii a făcut noi dezvăluiri despre pensiile românilor. Violeta Alexandru spune că susține creșterea punctului de pensie, iar acest amendament este în analiză, pe masa echipei guvernamentale. ”Susținem creșterea punctului de pensii. Suntem în analiză să vedem ce se întâmplă până în septembrie. Licitația e în plină desfășurare și din informațiile puse la dispoziție de președintele Casei Naționale de pensii suntem în grafic. Din septembrie anul viitor, vom fi pregătiți să vem toate elementele puse la punct pentru a putea să aplicăm orice fel de prevedere legislativă, inclusiv noua formulă de calcul.”, a spus Ministrul Muncii. Zeci de mii de români au pensii de peste 5.000 de lei Cu toate acestea, pensiile mari, de peste 5.000 de lei, nu sunt rare în România, chiar dacă în prezent nu este sigură majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, aşa cum s-a spus iniţial. O statistică în acest sens arată că, la noi în ţară, aproape 26.000 de oameni din sistemul public de pensii au încasat lunar peste 5.000 de lei brut. Mai exact, numărul celor care încasează lunar o pensie de peste 5.000 de lei pe lună este de 25.513 persoane, arată datale Casei Naţionale de Pensii, potrivit economica.net.

Citeste tot articolul

Este ANUNTUL momentului despre PENSII. Cîțu a spus exact cu CAT se vor majora!

Cîțu a anunțat cu ce procent urmează să se mărească pensiile. Potrivit ministrului, atât se poate având în vedere criza economică în care ne aflăm. Ministrul Finanțelor Publice a anunțat că că pensiile vor fi majorate cu 10 la sută în acest an, iar acest lucru „este o propunere” făcută de Guvern, în contextul crizei la nivel global. Potrivit ministrului, este nevoie de un efort uriaș pentru a crește inclusiv cu acest procent pensiile, deoarece situația nu este chiar atât de roz din punct de vedere financiar. „Este o propunere pe care o facem noi în contextul acesta, cu criză la nivel global, cu deficit de 24% în SUA, economii care se prăbușesc cu 11 procente în toate Europa, șomaj în creștere. În tot acest context noi venim și facem un efort uriaș pentru a crește, totuși, pensiile în acest an cu cât se poate. Riscurile sunt foarte mari, e foarte ușor să cădem, să pierdem tot ce am construit”, a spus Cîțu, la TVR. Ministrul a mai precizat că dacă se va merge pe panta populismului „vom pierde totul foarte rapid și nu numai că nu vom avea bani de pensii și salarii anul viitor. Va fi mult mai greu decât în 2008, 2009, 2010”. Se acoperă riscurile În urmă cu câteva săptămâni, Florin Cîțu anunța că mărirea pensiilor cu 10% este unul dintre scenariile pe care le ia în calcul. „Scenariul despre care am vorbit îl voi prezenta Guvernului cu toate riscurile aferente. Nu doar pentru pensii. Nu trebuie să scoatem din context Legea pensiilor, noi facem pentru toți românii, nu doar pentru un sector. Este un scenariu pe care îl iau în calcul și acesta, dar în contextul tuturor cheltuielilor, am luat în calcul impactul și riscurile aferente. Eu am spus foarte clar: pensiile vor crește de …

Citeste tot articolul

Un celebru economist șochează România. Ce spune despre MAJORAREA PENSIILOR

După ce ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a spus că majorarea pensiilor creează probleme de sustenabilitate pentru bugetul următorilor doi ani, celebrul economist Adrian Bența a adus completări de ultimă oră. „Nici înainte de această criză nu credeam o posibilă creștere a pensilor cu 40%, pentru că economia nu suporta nici înainte de criză această creștere. Bugetul total era la 80 de miliarde de lei, aproape de 20 miliarde de euro. România nu-și permite să plătească pensii de 20 de miliarde de euro”, a declarat Adrian Bența, potrivit gandul.ro Economia nu suporta majorarea pensiilor nici înainte de criză „Trebuie găsit un echilibru între cei care au plătit contribuții la sistemul de pensii și celelalte persoane care primesc bani, dar nu au contribuit la sistemul de pensii. Astăzi o pensie în România pentru sistemul de pensii public, este undeva la 1370 de lei. O persoană pensionară este foarte greu să se întrețină cu 1370 de lei. Din acel buget de pensii, sunt și alte persoane care nu au contribuit la sistemul de pensii și primesc sume de bani. Atunci trebuie găsit un echilibru între cei care au plătit contribuții la sistemul de pensii și celelate persoane care primesc bani, dar nu au contribuit. O persoană care trăiește cu 1370 de lei, în condițiile actuale de prețuri, nu poate să trăiască într-un mod rezonabil, să nu zic decent. mai ales dacă sunt probleme de sănătate. Măcar dacă s-ar păstra puterea de cumpărare, puțin peste rata inflației, cu 7-10%”, a spus economistul. Declarația lui Florin Cîțu „Vă spun o părere personală: este clar că această lege a pensiilor creează probleme de sustenabilitate bugetului nu numai pentru 2020, dar şi pentru 2021 şi 2022. Doar pentru 2020 înseamnă 10 miliarde de lei la buget, plus 30 miliarde de lei în 2021, bani care nu …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORĂ. PNL, prin vocea deputatului Dan Vâlceanu, anunta CU CE PROCENT vor fi majorate PENSIILE in toamna

PNL a anunțat, în repetate rânduri, că va majora pensiile așa cum scrie în lege, când liderii erau întrebați, de presă, dacă Guvernul va respecta creșterile cu 40% pentru pensiile românilor. Însă, unul dintre șefii partidului, Dan Vâlceanu, deputat, a recunoscut, în premieră, joi seara, că liberalii nu vor majora pensiile cu 40 de procente, ci doar cu 10. ”Eu cred că procentul avansat de domnul Stolojan, de 10%, este unul realist. Anul ăsta, majorarea pensiilor cu 40% este foarte dificilă. Nu a adus PNL coronavirusul și criza economică în România.”, a spus Dan Vâlceanu, la România TV. De altfel, și premierul Ludovic Orban a lăsat să se înțeleagă că pensiile nu vor fi majorate cu 40%. El a declarat, joi, că Guvernul doreşte creşterea pensiilor, dar urmăreşte “cu mare atenţie evoluţia economiei”, pentru a lua cele mai bune decizii. Întrebat dacă au fost discuţii în cadrul Guvernului pentru majorarea pensiilor cu un procent mai mic de 40%, de la 1 septembrie, Orban a replicat că, în conformitate cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor va trebui să prezinte un raport privind evoluţia economiei şi a bugetului. “Guvernul are ca obiectiv creşterea pensiilor. Sigur că urmărim cu mare atenţie evoluţia economiei. La şase luni, în conformitate cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor şi Guvernul trebuie să prezinte un raport privind evoluţia economiei şi a bugetului. De asemenea, ne vom baza pe prognozele realizate de Comisia Naţională de Prognoză şi pe prognozele partenerilor noştri, astfel încât să luăm cele mai bune decizii, iar creşterea pensiilor să ducă la îmbunătăţirea vieţii părinţilor şi bunicilor noştri, dar în acelaşi timp să şi putem garanta plata pensiilor crescute”, a arătat prim-ministrul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute cu ocazia unei vizite la Uzina Dacia de la Mioveni. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Propunere EXPLOZIVĂ: Guvernul Orban să MAJOREZE ACUM pensiile românilor! News alert

Gheorghe Ialomițianu, fost ministru de Finanțe al României, atenționează că actualul executiv trebuie să majoreze anticipat pensiile. Asta pentru că, spune acesta, prețurile au crescut și doar așa se poate stimula consumul. “Eu am spus că acum să se dea 10, 15% pentru că au crescut prețurile foarte mult. Acum au nevoie și mai apoi trebuie să măsoare dacă a ajutat această creștere economia”, a declarat Ialomițianu la România TV.

Citeste tot articolul

Adevarul despre pensii. Ce urmeaza pentru milioane de pensionari din Romania

În contextul pandemiei cu noul coronavirus, premierul Ludovic Orban este forţat să vină în această săptămână cu măsuri de austeritate pentru a acoperi gaura financiară din bugetul României. Deşi mai mulţi liberali din teritoriu cer ca să nu fie luate măsuri similare cu cele impuse de Guvernul Boc, se pare că nu sunt prea multe soluţii de salvare. Guvernul Orban a moştenit de la PSD o lege prin care pensiile ar trebui majorate din septembrie cu 40%. Potrivit surselor Adevărul, o indexare cu 40% este imposibilă, având în vedere deficitul bugetar cu care se confruntă România. Însă premierul insistă ca pensiile să fie totuşi majorate cu 15%, având în vedere că PNL trebuie să treacă două teste electorale la finalul anului. „Dacă nu majorăm pensiile pierdem câteva procente bune”, susţine unul dintre liderii PNL. De unde bani? Ludovic Orban mizează pe revenirea economiei până în toamnă şi pe faptul că România nu mai trebuie să se încadreze în ţinta de deficit de 3%, o decizie aprobată la nivel european. Totuşi, specialiştii în finanţe ai partidului susţin că bugetul va permite o indexare cu cel mult 10% a pensiilor, în scenariul cel mai optimist.

Citeste tot articolul

ALERTA. E bomba zilei. Orban a scapat PORUMBELUL: Mai cresc pensiile cu 40%?

Pensiile românilor sunt puse la bătaie! Premierul Ludovic Orban a spus totul despre pensii. Vești extrem de proaste pentru beneficiarii acestor sume de bani. Ultimele informații cu privire la situația actuală a pensiilor și ce se întâmplă cu acestea. Ludovic Orban a anunțat că pensiile nu vor mai fi majorate, așa cum promisese la preluarea mandatului, din cauză că s-a decis creșterea alocațiilor pentru copii. Inițial premierul declarase că pensiile se vor majora de la începutul anului 2020, dar și începând cu 1 septembrie a anului ce urmează cu 40%. Însă, miercuri seara, liderul PNL, a precizat că majorarea pensiilor va fi anulată. ”O să avem de ales între a crește alocațiile pentru copii și a crește pensiile”, a declarat Ludovic Orban. Orban, împotriva majorării alocațiilor pentru copii În plus, Orban a declarat și că este împotriva deciziei luate de Camera Deputaților, prin care alocațiile pentru copii au fost dublate. O altă măsură la care premierul a protestat este și majorarea salariilor profesoriilor. Însă, nu a avut nimic de obiectat despre majorările pe care peste 110.000 de angajați din MAI le vor primi de la 1 ianuarie. ”Au lipsit 11 parlamentari liberali, din care 4 au lipsit motivat. Le-am spus foarte clar că orice parlamentar care odată cu preluarea guvernării nu înțelege că este nevoie de el în Parlament, nu va mai avea nicio șansă la un nou mandat. Pe de altă parte, au mai fost parlamentari care au împiedicat retrimiterea la comisie. Probabil tot s-ar fi ajuns la un astfel de vot lipsit de responsabilitate și care reflectă lipsa de logică și bun simț față de realitate. Votul pe alocații este iresponsabil. Este lipsă de bun simț. Bugetul are constrângeri inimaginabile. Nu umflăm cu pompa venituri care nu vor exista niciodată. Impactul e de peste 6 miliarde. Să vii …

Citeste tot articolul

ANUNT-BOMBA. Se MARESC pensiile și salariile! Toți românii sunt vizați! De când se aplică măsura!

Proiectul legii bugetului de stat pentru 2019 a fost adoptat, vineri, de plenul Parlamentului. Noua lege prevede majorări substanțiale ale pensiilor, aocațiilor și salariilor. Alocaţiile, pensiile şi salariile ar urmea să fie majorate din martie. Chiar dacă creşterile preconizate sunt incluse în noua lege a bugetului votată de Parlament, mai trebuie făcut un pas. Și asta pentru că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să promulge Bugetul adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor. După ce Klaus Iohannis îşi va da acordul, toţi românii vor avea numai de câştigat. În primul rând, se vor mări alocaţiile. Copiii sub doi ani vor primii alocaţii de 300 de lei, iar copiii de peste doi ani vor primi alocaţii de 150 de le, susţine Antena 3. O altă prevedere importantă inclusă în proiectul de buget îi vizează pe salariaţii din România. În Buget se stabileşte şi care va fi salariul mediu în România în 2019. Este vorba de un salariu de peste 5.100 de lei brut. Începând cu 1 martie, pensionarii vor avea şi ei parte de o mărire. Ei vor primi pensiile care vor fi recalculate din urmă. De la 1 septembrie, punctul de pensie va creşte cu 15%. De altfel, ministrul Muncii, Marius Budăi a vorbit pe larg, sâmbătă seara despre reclacularea pensiilor. „Se asteapta recalcularea celor cateva milioane de pensii, dupa ce legea va fi adoptată. Pe de cealalta parte, sunt recalcularile pe grupele de munca, acum, in acest moment au intrat deja dosarele in recalculare, ma refer la grupele de munca… In acest moment, am implementat softul 100%. Am facut si o parte din simulari. Am trecut la ultima etapa a simularilor pe toata tara, am avut judete pilot, am extins la national. Cat de curand trecem in oficial. Asigur pensionarii ca in cateva saptamani vom incepe sa emitem decizii. Sper, la …

Citeste tot articolul

VESTI BUNE PENTRU ROMANI. Toți cei care au pensii mici sunt vizați!

Veste bună pentru toți pensionarii. Senatorii au adoptat un proiect de lege în care se arată că nicio pensie nu va scădea după ce noua Lege a pensiilor va intra în vigoare. Cu toate acestea, dacă în urma recalculării, vor fi pensionari care vor avea pensie mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată. Mai exact, pensionarul va beneficia de banii pe care îi primea înainte de intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor. Legea pensiilor se va aplica etapizat. Actul normativ va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2021, cu excepţia: a) art. 86 alin. (2) lit. a), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2019; b) art. 86 alin. (2) lit. b), care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2020.

Citeste tot articolul

Borfasii PSD anunta un nou val de pomeni pentru a cumpara complicitatea romanilor:

Aproximativ 100.000 de pensionari care au lucrat in grupele I si II de munca, si care au iesit la pensie in perioada 1990 – 1 ianuarie 2011, vor beneficia, la nivel national, de recalcularea din oficiu a pensiilor si de o majorare a veniturilor in urma acestui proces, a declarat sambata, la Deva, deputatul Ilie Toma (PSD), unul dintre initiatorii amendamentelor votate miercuri de Camera Deputatilor, la Legea sistemului public de pensii. El a explicat ca procesul de recalculare a pensiilor pentru acesti beneficiari va incepe la 1 octombrie 2018, principalele categorii profesionale la care se vor aplica noile prevederi fiind fostii angajati din minerit, siderurgie, constructii, cai ferate si alte domenii care s-au incadrat in grupele I si II de munca. „Proiectul de lege ce a fost votat in Camera Deputatilor indreapta inechitatile si dezechilibrele create de-a lungul timpului prin diverse articole legislative care s-au suprapus si se pare ca nu au fost cele mai eficiente. (…) El se adreseaza unui numar de aproximativ 100.000 de pensionari, la nivel national. In judetul Hunedoara vor fi recalculate in jur de 12.000 de dosare care includ mineri, siderurgisti, constructori, grupele I si II de la CFR, toate categoriile care, la vremea respectiva, au fost incadrate in grupa I – grupa speciala si grupa a II-a – grupa deosebita”, a explicat, intr-o conferinta de presa, deputatul Ilie Toma, fost director al Casei Judetene de Pensii Hunedoara, scrie Agerpres. El a aratat ca prin noile reglementari stagiul minim de cotizare a fost stabilit la 20 de ani de munca pentru mineri si 25 de ani pentru siderurgisti. Efortul bugetar necesar pentru acoperirea sumelor rezultate ca urmare a recalcularii pensiilor a fost estimat de catre parlamentarul PSD la circa 70 milioane de lei pe an. La randul sau, senatorul Cristian Resmerita (PSD) a aratat …

Citeste tot articolul