Tag Archives: mae

SERVICIILE CURĂȚĂ PNL!

Se apropie cutremurător de repede ”Noaptea cuțitelor lungi” în actuala coaliție de guvernare. Și, ca întotdeauna pe lumea asta, schimbarea șefilor ar trebui să fie din nou ”bucuria nebunilor”… Thuma Hubert și Iulian Dumitrescu deschid ”lista neagră” liberală Numai că, ghinion, o informație de ultimă oră intrată în posesia noastră și confirmată din surse convergente de la vârful celor două mari tabere rivale de moarte din sistem arată că ”stabilitatea” este ordinul pe unitate pentru clasa politică! Sau cel puțin asta se intenționează, la acest moment. Cad măștile printre iohanniști Iar cum poporul cere ”sânge pe pereți”, la sfârșitul lunii mai vor avea loc ”sacrificiile” electorale inevitabile. Numai că vor fi unele pe persoane fizică, ci nu se va ajunge la un război deschis între principalele două partide de guvernământ, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat. Mai ales că serviciile s-au implicat de această dată activ pentru ca situația politică de dinaintea ”Marii Rocade” din 25 mai să nu denatureze și să nu se ajungă astfel la o încă păguboasă ruptură totală la vârful Guvernului. Astfel că serviciile au cerut ”curățirea” internă a celor două partide, până la anunțarea noului Cabinet, pentru a nu fi din nou nevoite să intervină prin deja ”tradiționalele” metode operative. Thuma Hubert, cap de listă Ce este drept, în interiorul Partidului Social Democrat încă se lucrează la negocierile purtate pentru numele grele ale social-democraților care urmează să fie abandonate pe ”frontul nevăzut” al acestui veritabil război informativ. Se schimbă liniile la PNL În schimb, liberalii au fost ceva mai ușor de urnit de către ”giranții” lor din sistem, astfel că deja s-a stabilit inclusiv cine deschide ”lista neagră” din PNL. Surprinzător poate pentru activul de partid, sponsorii politici și chiar unii ”novici” din zona gri a sistemului, ”cap de listă” fiind nimeni altul decât …

Citeste tot articolul

Pute a CIA? Cîțu nici nu știe ce l-a lovit. Cine l-a turnat că a fost arestat în SUA

”Uite cine l-a turnat pe Cîțu că a fost arestat în SUA” titram ”lovitura” din 26 august. Iar premierul a luat cât se poate de în serios avertismentul. Cu toate că, într-o oarecare măsură a putut răsufla și mai ușurat, că nu Serviciul de Informații Externe ca și structură este implicat în ”decaparea” sa informativă. Ci o grupare de rezerviști care însă mai activează în ”zona gri” a sistemului, chiar pe unele funcții cheie. Numai că aici s-au oprit veștile bune pentru Florin Cîțu… Pentru că oamenii premierului au reevaluat rapid pericolul care îl paște pe Cîțu, după avertismentul din ”NAȚIONAL”. Astfel că s-au convins deja că, de această dată nu mai este vorba doar despre deja tradiționala frustrare a rezerviștilor din sistem. Pentru că diplomatul Ion Bogdan Pascu, omul identificat a fi avut un rol cheie în ”căutarea unde trebuia”, în arhiva DSAN – Direcția de Spațiu America de Nord a documentelor despre beția lui Cîțu de acum 20 de ani este și în prezent șeful Corpului de Control și Evaluare Diplomatică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe! Iar ”lațul se strânge” odată cu descoperirea unei alte stranii coincidențe… Și anume că actualul ”Head of Office at The Trade and Commercial Office of the Embassy of Romania in Washington DC” este Matei Bălăiță. Cel care era șeful Secției Economice în Brazilia, la momentul documentării informative a ”Afacerii Fortaleza”, una care a dus ulterior la distrugerea definitivă a fostului ”el lider maximo” pesedist Liviu Dragnea. Tot de atunci fiind puternic legendat și misteriosul ”Grup de la Cucumbo”. Cel care a făcut posibilă ”marea debarasare” de Dragnea, în urma ”legăturilor primejdioase” pe care le-ar fi întreținut cu firme ”acoperite” de avocatură, investigații sau detectivi, cu birouri de lucru deschise peste tot în lume. Și de care George Maior nu este străin… Dar …

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS! România trimite Forțele Aeriene în Afganistan

Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan. Potrivit Administrației Prezidențiale, această decizie a fost luată la propunerea prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîțu, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Președintele României a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare. România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

MAE confirmă: români MORTI în condiții suspecte. Se vorbește de nouă cazuri

MAE confirmă: români morți în condiții suspecte în exploatări forestiere din Austria. Se vorbește de nouă cazuri. Duminică, la emisiunea Controverse, a postului B1 TV, Andrei Bădin a propus un subiect care pare rupt din filme. În inima Austriei, o țară despre care știam că este defintiv pe drumul respectării drepturilor omului lucrează un grup masiv de muncitori forestieri români, în jur de 300. Aici au avut loc mai multe accidente, unele mortale. Numărul acestor accidente diferă de la o instituție la alta, dar astfel de întâmplări au avut loc și acest lucru este confirmat de un comunicat al MAE. La puțin timp după emisiune, Flux 24 a redat aspectele mai importante ale cazului, folosind și două documente oficiale: Mai mulți pădurari români care muncesc în exploatări forestiere din Austria au murit sau au fost răniți în ultimul an și jumătate, potrivit unei investigații a emisiunii Controverse B1 și FLUX 24. Subiectul a fost dezbătut duminică în emisiunea Controverse realizată pe B1 de Andrei Bădin. În direct au intervenit Neculai Gheorghe, un pădurar care a suferit un accident în august și care datorită complicațiilor în prezent are un cancer și Laura Codrea, care în prezent îl îngrijește, și care de asemenea reprezintă ”interesele” unui tânăr decedat în luna septembrie. În urma accidentului Neculai Gheorghe nu a fost dus imediat la spital și datorită acestui fapt infecția s-a extinsși acum a fost diagnosticat cu cancer. Conform informațiilor ar fi cel puțin 10 morți și mai mulți răniți, toți lucrători la aceeași exploatare forestieră, patronată de un austriac și administrată de un român. La solicitarea B1, Ministerul de Externe a precizat că ”au fost implicați nouă lucrători de cetățenie română”. fără a preciza însă direct dacă e vorba de decese sau de răniți. MAE a mai precizat că ambasadorul României la Viena, …

Citeste tot articolul

DOVEZILE CARE SPULBERA TOT! Documentele CNSAS, SIE şi MAE spulberă mitul “anticomunistului” Mihai Şora

Documentele CNSAS, SIE şi MAE spulberă mitul “anticomunistului” Mihai Şora: Ceea ce era de aşteptat s-a întîmplat! „Evenimentul zilei” a publicat zilele acestea cîteva documente excepţionale despre trecutul lui Mihai Şora, care pulverizează tot ce a susţinut pînă acum filosoful despre anticomunismul său, afişat şi în acel clip publicitar controversat. Ca urmare a investigaţiilor făcute la CNSAS, SIE şi MAE, autorul articolului, Victor Roncea, publică documentele care confirmă ceea ce spusese cu mult timp în urmă marele dramaturg Eugen Ionesco, într-o consemnare a lui Barbu Brezianu: „Mă întreabă ce cred despre Șora. – Nimic bine! – În 1940 și ceva era la Paris, era comunist și m-a îndemnat să colaborez cu românii iar Rodicăi i-a propus chiar să lucreze la Ambasadă. Firește că a refuzat. Este un suspect. Să afle toată lumea. Să nu fie ascunsă atitudinea lui de atunci. De la mine să se știe. Când a vrut sa revină în Franța nu i s-a mai dat voie. A fost turnător”! Setul de documente este pur şi simplu devastator şi răstoarnă complet portretul pe care mulţi s-au învîrtoşat să i-l zugrăvească lui Mihai Şora, acela de mare anticomunist, de victimă a Securităţii şi de simbol al mişcării „de dreapta” de tip #Rezist. Să le analizăm pe rînd, căci multe informaţii au apărut acum pentru prima oară, ele fiind ascunse de ochii lumii în dosarele care au existat dintotdeauna fie la CNSAS, fie la MAE. Vezi: Bolșevicul Mihai Șora a ajuns cetățean de onoare al Bucureștilor MIHAI ŞORA A CERUT DE LA PARIS SĂ FIE ANGAJAT LA MINISTERUL INFORMAŢIILOR Primul document este şi cel care devoalează şi prima mistificare. Pe Wikipedia, despre perioada franceză a lui Mihai Şora, se scria pînă acum: „Între anii 1945 și 1948 activează ca cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris”. Iată însă …

Citeste tot articolul

România răspunde ferm atacurilor Rusiei. Poziţie de ultimă oră din partea MAE

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor de Externe al României au transmis duminică sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, la împlinirea a cinci ani de la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea şi a orașului Sevastopol de către Federația Rusă. „La 5 ani de la anexarea ilegală de către Federația Rusă a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, România condamnă ferm, încă o dată, acest act de încălcare a principiilor și normelor de drept internațional. România reafirmă angajamentul său pentru politica de nerecunoaștere a anexării ilegale, precum și sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional. Ministerul Afacerilor Externe susține și se alătură Declarației Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, publicată pentru marcarea a cinci ani de la anexarea peninsulei” a transmis MAE. UE rămâne ferm angajată pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Uniunea Europeană a reiterat faptul că nu recunoaște și continuă să condamne încălcarea legislației internaționale. „Uniunea Europeană reiterează faptul că nu recunoaşte anexarea şi continuă să condamne această încălcare a dreptului internaţional. Aceasta continuă să reprezinte o provocare directă la adresa securităţii internaţionale, cu implicaţii grave pentru ordinea juridică internaţională care protejează integritatea teritorială, unitatea şi suveranitatea tuturor statelor. UE îşi menţine angajamentul de a pune în aplicare pe deplin politica sa de nerecunoaştere, inclusiv prin aplicarea de măsuri restrictive. Uniunea Europeană face din nou apel la statele membre ale ONU să ia în considerare măsuri similare de nerecunoaştere, în conformitate cu rezoluţia 68/262 a Adunării Generale a ONU”, relevă o declaraţie a şefei diplomaţiei UE, Federica Mogherini, informează dcnews.ro. UE consideră că încălcările dreptului international de către Rusia au cauzat intensificarea tensiunilor în Marea Azov şi strâmtoarea Kerci. „Utilizarea nejustificată a forţei de către Rusia împotriva Ucrainei la 25 noiembrie 2018 readuce în atenţie efectele negative ale anexării …

Citeste tot articolul

Scandal la MAE. Un diplomat de carieră, înlocuit cu șefa femeilor PSD

Un diplomat de carieră a fost înlocuit de șefa femeilor PSD din Cluj în funcția de Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe, acuză Rucsandra Hurezeanu. Într-o postare pe Facebook, jurnalista arată cum s-a ajuns la acest cadou politic de 8 martie. „De ieri, cum ar veni de 8 Martie, Laura Chiorean, sefa femeilor pesede din Cluj a primit cadou funcția de Secretar General al MAE, ocupată de Cosmin Dinescu. Până acum doamna a reprezentat cu succes interesele unui sat din Apahida”, scrie Rucsandra Hurezeanu. „Cine este Cosmin-George Dinescu? Păi, … a fost numit în funcția de secretar general la 11 iulie 2016. Este diplomat de carieră, începându-și activitatea în Ministerul Afacerilor Externe în ianuarie 1999, ca atașat în cadrul Direcției Drept Internațional și Tratate. Pe parcursul evoluției sale profesionale, a îndeplinit responsabilități atât în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, cât și în serviciul diplomatic exterior”, explică jurnalista clujeancă. Ea mai arată că „ în perioada 2010–2016, a fost ambasador în Republica Croația. Anterior, în intervalul 2004 – 2010, a ocupat poziția de director general al Direcției Generale Afaceri Juridice. Între 2002 și 2004, a fost director adjunct la Direcția Drept International și Tratate, după ce, în perioada 2001-2002, a îndeplinit funcția de șef serviciu în cadrul aceleiași direcții. De-a lungul carierei, a coordonat o serie de dosare de interes pentru politica externă a României, printre altele, conducând delegația României în cadrul negocierilor româno-ucrainene referitoare la Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, al negocierilor pe tema delimitării spațiilor maritime ale României și Ucrainei în Marea Neagră sau pe cea a delimitării spațiilor maritime ale României și Bulgariei în Marea Neagră. De asemenea, a fost Co-agent al României pentru Curtea Internaţională de Justiţie în cazul privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina), proces în urma căruia România a obţinut aproximativ …

Citeste tot articolul

Alertă MAE pentru românii din Italia

MAE a emis un comunicat prin care atenţionează pe toţi cetăţenii români care tranzitează sau doresc să călătorească astăzi, 8 martie, în Italia, că sunt perturbări ale transportului feroviar, aerian, maritim şi al transportului local din cauza unei greve naţionale. Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în cursul zilei de 8 martie 2019, mai multe organizații sindicale vor organiza o grevă națională, care va afecta serviciile publice în domeniul transporturilor, sănătății și educației. “Sunt preconizate perturbări îndeosebi la nivelul transportului feroviar, aerian, maritim și al transportului local. Pentru mai multe informații actualizate, se recomandă consultarea site-ului Ministerului Infrastructurii și Transporturilor (http://www.mit.gov.it/). În cazul cetățenilor care călătoresc cu avionul, se recomandă consultarea informațiilor existente pe site-urile aeroporturilor, precum și contactarea companiilor aeriene. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Italiană: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +393408821688; Milano: +393661081444; Torino: +393387568134; Bologna: +393491178220; Bari: +393346042299; Catania: +393209653137.

Citeste tot articolul

ANUNT IMPORTANT. MAE avertizează: Toți românii din străinătate sunt vizați

Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe românii caretranzitează sau vor să călătorească în această țară că mai multe zone ale țării se află, astăzi, sub cod roșu și portocaliu de furtuni puternice, vânt și căderi de grindină. „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul de Meteorologie a emis, pentru data de 5 februarie 2019, cod roşu de vreme nefavorabilă, respectiv furtuni puternice, vânt şi căderi de grindină, pentru următoarele zone: Attica; Peloponez; Evia. De asemenea, a fost emis un cod portocaliu de vreme nefavorabilă pentru următoarele zone: Creta; Insulele Ciclade; Insulele Ionice; Estul Greciei Centrale; Insulele Dodecaneze”, precizează reprezentanţii MAE, printr-un comunicat de presă. Sursa citată mai spune că românii pot solicita asistenţă consulară „la numerele de telefon ale ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 şi +30 210 6744544, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă”. De asemenea, românii care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale ambasadei României în Republica Elenă: +30 6978996222 şi Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Citeste tot articolul

Mare atenție! Toți românii din străinătate sunt vizați: MAE a tras un semnal de alarmă

Ministerul Afacerilor Externe a transmis o atenționare pentru toți românii din Spania. Sindicatul taximetriștilor a făcut un anunț care îi va afecta pe toți. Sindicatul taximetriştilor a anunţat că va declanşa o grevă generală care ar putea da peste cap traficul din Madrid şi din Barcelona. Românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Regatul Spaniei trebuie să ştie că sindicatele taximetriştilor au declanşat, luni, 21 ianuarie, o grevă generală pe termen nelimitat. Protestatarii au precizat că vor bloca mai multe artere de circulaţie din Madrid şi din Barcelona. „Se recomandă cetăţenilor români să se informeze, înaintea călătoriei, asupra modalităţilor de transport alternativ pe care le pot folosi atât în Barcelona, cât şi în Madrid. Având în vedere că acest gen de mişcări sindicale au provocat, în trecut, multe altercaţii, fie între taximetrişti şi alţi participanţi la trafic, fie între taximetrişti şi forţele de ordine, se recomandă cetăţenilor români să evite zonele în care sunt concentraţi membrii acestor sindicate. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004 şi Consulatului General al României la Barcelona: +34934181535; +34934344223 şi +34934340220, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Consulatului General al României la Barcelona: +34661547853 şi cel al misiunii diplomatice a României la Madrid: +34649656032″, a anunţat MAE, într-un comunicat, scrie Libertatea.ro.

Citeste tot articolul

Suntem în război: Cum a ajuns România să-i sprijine pe teroriștii ISIS

Siguranța națională și angajamentele internaționale ale României se văd amenințate de incapacitatea guvernului de la București de a reincrimina penal comerțul ilegal cu armament. În toamna anului trecut, autorităţile au constatat, după mai mulţi ani de la adoptarea Noului Cod penal, că acesta nu mai incriminează încălcarea legislaţiei comerţului exterior cu armament. Practic, de mai mulţi ani, statul nu mai are nicio pârghie legală de sancţionare a astfel de activităţi. La mai bine de an mai târziu, draftul de act normativ încă se află în procesul de avizare iar România pare a fi mediul perfect pentru traficul de armament. Și, conform reprezentanţilor Parlamentului European, ţara noastră chiar se face responsabilă pentru înarmarea luptătorilor ISIS. La jumătatea lunii trecute, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care le cere statelor membre UE să instituie un control mai strict al exporturilor de arme, arătând că eşecul sistematic de a pune în aplicare regulile comunitare în materie ar trebui să declanşeze un mecanism de sancţiuni şi indicând Bulgaria şi România drept ţări care nu au reuşit să se asigure în mod eficient că licenţele de export nu sunt deturnate spre utilizatori nedoriţi, precizează Profit.ro. Parlamentul European s-a declarat “şocat”, în urmă cu o lună, de cantitatea de arme şi muniţii fabricate în UE găsite în posesia Statului Islamic în Siria şi în Irak şi a luat act “de faptul că Bulgaria şi România nu au reuşit să aplice în mod eficace poziţia comună în ce priveşte retransferurile care contravin certificatelor de utilizator final”. Este vorba de livrări româneşti de armament fabricat în România către destinaţii finale oficiale legitime şi legale, dar care au ajuns ulterior în posesia combatanţilor Statului Islamic. Imensa majoritate a acestor exporturi au avut ca destinaţie finală oficială înscrisă în acte forţele armate ale Statelor Unite. Conform MAE, “România a …

Citeste tot articolul

ANUNT OFICIAL FACUT DE MAE: Se elimină vizele pentru această țară

Românii care doreau să călătorească în Thailanda aveau nevoie de viză care costa 50 de euro, însă de la 1 ianuarie aceasta a fost eliminată. Autorităţile thailandeze eliberează viză de intrare şi la frontieră, pentru o perioadă de şedere de până la 15 zile. Pentru a obţine o viză de intrare în Thailanda, pe aeroport, va trebui sa vă deplasaţi, după coborârea din avion, la biroul “Oficiul Emigrări şi Vize Speciale, Diplomaţi şi Visa-On-Arrival”. În urma deciziei autorităţilor thailandeze, în perioada 01.12.2018-31.01.2019, cetăţenii români sunt exceptaţi de la plata taxei menţionate pentru viza on arrival (maxim 15 zile). Atenţie! Cetăţenii români care doresc să rămână pe teritoriul Thailandei pentru o perioadă mai mare de 15 zile, sunt obligaţi să obţină, în prealabil, o viză de intrare de la Ambasada Regatului Thailandei la Bucureşti. Deşi în Thailanda există practic trei anotimpuri, cea mai bună perioadă pentru călătorie este între octombrie şi aprilie, pentru că vremea este uscată şi răcoroasă. Printre ţările ce vor fi exceptate de la plata taxei se numără România, Bulgaria, China, Cipru, Letonia, Lituania, India, Kazahstan, Ucraina, Uzbekistan, Arabia Saudită.

Citeste tot articolul

Probleme mari pentru românii din Italia! MAE intervine

După ce autoritățile italiene au adus noi modificări ale codului rutier, și mulți români au fost amendați MAE intervine și cere ambasadei şi consulatelor să acţioneaze pentru a preveni eventuale discriminări ale românilor. „Autorităţile române urmăresc cu atenţie subiectul modificărilor legislative introduse în legislaţia rutieră italiană prin Decretul-lege nr.113/2018. Astfel, Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene de resort pentru a obţine clarificări cu privire la sfera de aplicare a prevederilor legislative. Misiunea diplomatică de la Roma şi oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei acţionează pentru a preîntâmpina posibile discriminări ale cetăţenilor români şi vor acorda asistenţă consulară în cazul în care se vor constata măsuri abuzive din partea autorităţilor locale în aplicarea noilor prevederi legislative. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, Ambasada României la Roma a circulat în mediul on line informaţii cu privire la noile reglementări”, anunţă MAE. Ministerul Afacerilor Externe evaluează noile măsuri impuse de autorităţile italiene pentru a se asigura că acestea respectă legislaţia Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă şi nu afectează drepturile cetăţenilor români.

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA: Protest al NATIONALISTILOR împotriva ratificării de către România a Pactului ONU pentru MIGRATIE ISLAMISTA

Opt ONG-uri anunță o manifestație în fața MAE. Alternativa Dreaptă cere autorităților să RESPINGĂ pactul. Pe 10-11 decembrie, Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, ar urma să semneze în numele României Pactul Global pentru Migrație, eveniment ce urmează să aibă loc la Marrakesh, în Maroc. Mai multe organizații non-guvernamentale au anunțat că pe 22 noiembrie vor protesta în fața Ministerului de Externe, anunță un comunicat de presă trimis pe adresa redacției. La finalul protestului, organizațiile vor înainta un memoriu Ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu. În comunicat se arată că semnarea „Pactului Global privind Migrația” încalcă Legea Supremă a Țării, Constituția și că ar avea consecințe nefaste asupra României. „În primul rând, vrem să atragem atenția asupra faptului că semnarea Pactului Global privind Migrația, ar încălca în mod flagrant Constituția României. Aceasta specifică: “România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. (Art.1, alin.1) “Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”.(Art. 3, alin. 4) În afară de asta, o serie de state din Europa – Austria, Croația, Polonia, Cehia, Bulgaria – plus SUA și Australia, au declarat că se retrag din acest Tratat și nu vor semna Pactul Global privind Migrația. Suntem alături de aceste state! Ca români, europeni și creștin-ortodocși suntem profund conștienți de consecințele nefaste asupra noastră ca popor și ca stat național, suveran și independent, pe care le-ar putea avea semnarea și asumarea de către reprezentanții noștri a acestui Pact”, se arată în declarație. Mai mult, semnatarii consideră că prevederile pactului constituie înlesniri spre inginerii sociale. „Avertizăm că înlesnirile create de această Convenție se constituie într-o inginerie socială globală de disoluție a popoarelor europene. Aceste experimente cu populații duc la un dezastruos amestec genetic și religios. Noi românii nu suntem islamofobi. Dar, privind la efectele pe care această migrație le-a avut asupra altor …

Citeste tot articolul

Se pregătesc concedieri masive pentru bugetari!

Statul pregăteşte disponibilizări masive în sistemul bugetar. Peste patru mii de posturi dispar, potrivit unui proiect postat deja pe site-ul Ministerului Finanţelor. Doar la ANAF vorbim de peste 3.000 de posturi tăiate din organigramă. Schimbări majore în grilele de personal se anunţă la toate ministerele şi instituţiile de stat. Din Guvern vor pleca, în total, 5% dintre angajaţi. Cei mai mulţi chiar de la Finanţe, 102. Şi cei mai puţini de la Externe. Doar 10. Ministrul Eugen Teodorovici spune că, în mare parte, este vorba despre posturi neocupate. Ministerul Finanţelor anunţă, într-un proiect postat pe site-ul instituţiei, reforma administraţiei publice. Vor fi restructurate 21 de ministere şi ANAF şi în total dispar peste patru mii o sută de posturi. Eugen Teodorovici: E un prim pas, acela de a tăia aceste posturi vacante fie că sunt bugetate sau nebugetate. Ministrul Finanţelor nu spune însă câte din posturile ocupate deja vor dispărea din organigramele instituţiilor stat. Şi nu vorbeşte nici despre cât va câştiga statul după restructurări. Cert este că în bugetul pentru anul viitor, Guvernul nu ar mai trebui să rezerve bani pentru plata salariilor aferente posturilor vacante. Ioana Petrescu, fost ministru de finanţe: De ce aceste măsuri? Pentru că legea salarizarii prevedea creșteri etapizate în patru etape. Fiecare de 25%. Urma de la 1 ianuarie 2018 o alta creștere de 25 la sută. Se pare că o masura compensatorie au găsit metoda asta, a concedieii anumitor angajați la stat. De la ANAF, instituţie generoasă cu angajaţii, dispar cele mai multe posturi. Peste 3200 dintr-un total de 30 de mii. Salariile pe care angajaţii Fiscului le primesc nu sunt de neglijat. Preşedintele şi directorii încasează peste 8.000 de lei, iar vicepreşedintele şi şefii de servicii câştigă peste 7.000 de lei. Liviu Toader, preşedinte SindFisc: Există foarte mari sarcini pentru ANAF. În …

Citeste tot articolul

ALERTĂ DE LA M.A.E. pentru românii din Italia. Evitați aceste zone

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că întreg teritoriul acestei ţări va fi afectat de fenomene meteorologice intense, care se vor înrăutăţi în cursul serii de duminică şi luni. Potrivit unui comunicat de presă al MAE, Serviciul de Protecţie Civilă local a emis un avertisment de cod roşu pentru condiţii meteorologice cu precipitaţii intense, furtuni şi vânturi puternice, pentru zona bazinului Piave din regiunea Veneto şi pentru regiunea Friuli Venezia Giulia. De asemenea, fenomene meteorologice intense cu cod portocaliu pentru ploi abundente şi furtuni vor fi prezente, duminică, în toate regiunile din nordul Italiei (Lombardia, Liguria, zona apeninică occidentală din Emilia-Romagna, Trentino Alto Adige) şi parţial în centrul şi sudul ţării (Lazio, Umbria, Sicilia, parţial în Abruzzo, Molise, Campania şi Calabria).

Citeste tot articolul

VESTI PROASTE: Ionuț Gologan, Prahoveanul condamnat la moarte in Malaezia, a pierdut recursul

Prahoveanul condamnat la moarte in Malaezia a pierdut recursul. Ionuț Gologan are speranțe din ce în ce mai mici să scape cu viața, după ce a fost prins transportând droguri într-o țară care are legi dure în acest domeniu. „Ministerul Afacerilor Externe informează că, la 27 iunie 2018, s-a judecat recursul în cazul celui de-al doilea cetăţean român condamnat la pedeapsa capitală în Malaysia pentru trafic de droguri. Curtea Federală de Justiţie a Malaeziei, care a judecat recursul, a confirmat pedeapsa capitală printr-o decizie definitivă, fiind epuizate astfel toate căile interne de atac în acest caz”, informează Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare MAE, într-un comunicat transmis. Avocaţii prahoveanului condamnat la moarte urmează să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaezian în care a fost comisă fapta, conform procedurilor malaeziene, această cerere urmând a fi analizată de o Comisie de Graţiere, care se convoacă la solicitarea sultanului. MAE precizează că sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, iar acest demers poate fi de durată. „Statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei României la Kuala Lumpur, va continua demersurile, având în vedere situaţia în care se aduce atingere dreptului la viaţă al unui cetăţean român, consacrat ca un drept inalienabil în ordinea constituţională a statului român. Acest lucru a impus tratarea subiectului cu o atenţie deosebită, cazul a fost şi rămâne o prioritate pentru autorităţile române”, afirmă MAE. Conform actelor din instanţa malaeziană, Ionuţ Alexandru Gologan a fost prins pe aeroportul din Kuala Lumpur pe 26 iunie 2012, cu aproape 1,5 kilograme de metamfetamine în bagaje. El a negat că ştia de existenţa acestor droguri, invocând faptul că un prieten român i-a dat geanta pentru a i-o duce prietenei sale, în Malaezia. De altfel, geanta conţinea haine de …

Citeste tot articolul

O tara din Europa instituie controale dure la frontiere. Toti care intra si ies din tara vor fi opriti

Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau calatoresc pe teritoriul Regatului Norvegiei ca incepand cu data de 1 mai autoritatile din aceasta tara instituie masura de control sistematic a persoanelor si documentelor de identitate si de calatorie pentru toate persoanele care intra in sau parasesc spatiul Schengen prin punctele de frontiera norvegiene. Potrivit unui comunicat MAE transmis duminica AGERPRES, masura a fost impusa ca urmare a evaluarilor de risc de securitate si se mentine pana cand autoritatile norvegiene vor aprecia ca nivelul pericolului amenintarilor teroriste va fi suficient de redus. Controlul la intrarea si iesirea din Regatul Norvegiei se aplica atat cetatenilor norvegieni, cat si tuturor cetatenilor straini, inclusiv cetateni ai statelor membre UE si SEE. Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei in Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de urgenta al Ambasadei: +4799153137, precizeaza MAE.

Citeste tot articolul

ŞOC! S-a înfiinţat SECURITATEA DIASPOREI! Se recrutează informatori pe banii noştri!

Am aflat pe surse că minţi înfierbântate de la conducerea centralei MAE -, în frunte cu cel mai slab ministru de externe din istorie Titus Corlăţean -, pun la cale reînfiinţarea Securităţii comuniste de dinainte de 1989 pentru românii din Diaspora. S-a pus la cale un plan diabolic, cu aprobarea PNL, pentru realizarea unei reţele de comunicatori şi informatori racolaţi printre românii din Diaspora pentru ca prin aceştia să se controleze activitatea asociaţiilor şi cetăţenilor români, iar rezultatele să fie raportate la misiunile diplomatice româneşti din marile capitale europene ca pe vremea răposatului DIE. Se recrutează informatori pe banii noştri, din taxele şi impozitele românilor pentru a fi turnaţi apoi prin ambasade şi consulate la centrala MAE. În vederea consolidarii legaturilor dintre comunitatile romanesti de peste hotare si autoritatile romane, MAE intentioneaza sa puna bazele unei retele de comunicatori reprezentativi care sa contribuie la acest proces, titrează Jurnalul Românesc de la Viena. Am aflat cu stupoare, din surse demne de încredere provenite din mediul diplomatic şi jurnalistic, că în urmă cu câteva zile la sediul Ambasadei României de la Viena au fost semnate zece contracte cu cetăţeni români pentru a deveni comunicatori sau informatori ai misiunilor diplomatice româneşti din capitala Austriei. Considerăm că existenţa în rândul Diasporei româneşti din Austria a unor „informatori” pentru misiunile diplomatice, creează grave prejudicii de imagine ţării noastre pe plan extern, că se revine la o practică care o credeam trecută din perioada când funcţiona temuta Securitate comunistă. După 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, care a adus democraţia şi libertatea, reînfiinţarea funcţiei de comunicator sau informator, va duce la o stare de tensiune şi neîncredere între românii din Austria, care nu doresc să mai trăiască sau să-şi amintească vremurile perioadei comuniste când trăiau cu frica în sân să nu fie turnaţi …

Citeste tot articolul

Bozgorii au fost pusi cu botul pe labe!

Un proces la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg aruncă în aer coaliţia de guvernare de la Bucureşti. UDMR ameninţă că va ieşi de la guvernare şi i-a dat un ultimatum în acest sens premierului Victor Ponta după ce Ministerul Afacerilor Europene(MAE) a intervenit în procesul în care UDMR a contestat respingerea de către Comisia Europeană a iniţiativei cetăţeneşti privind protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack, iniţiată de Uniune şi susţinută de Uniunea Federală a Naţionalităţilor din Europa(FUEN), al cărui vicepreşedinte este Kelemen Hunor. Mai exact, MAE a susţinut punctul de vedere al Comisiei Europene, poziţionându-se astfel împotriva UDMR. Kelemen Hunor a declarat, pentru Gândul, că nu a existat o consultare în coaliţie pe tema acestui subiect. „A fost o acţiune partizană a MAE! Am cerut retragerea intervenţiei”, a spus liderul UDMR. Întrebat dacă Uniunea ia în calcul ieşirea de la guvernare, în condiţiile în care aceasta nu va fi retrasă, Kelemen a admis, indirect, că acesta este o variantă de lucru. „Nu vreau să răspund la această întrebare, dar poziţia mea foarte hotărâtă o cunoaşte premierul, de la el aştept un răspuns. Pentru mine este o chestiune de onoare!”, a spus Kelemen Hunor, pentru gândul. La doar patru luni de la intrarea la guvernare, UDMR ameninţă că va  părăsi Palatul Victoria. Motivul: fără consultarea Uniunii, Ministerul Afacerilor Externe a intervenit într-un proces la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, căreia UDMR i se adresase după ce, în septembrie anul trecut, Comisia Europeană a respins Iniţiativa Cetăţenească Europeană (ICE) pentru protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack, iniţiată chiat de UDMR şi susţinută de Uniunea Federală a Naţionalităţilor din Europa(FUEN). Iniţiativa prin care se solicita aprobarea de către Uniunea Europeană a unor reglementări mai clare privind minorităţilor pe şase tematici  – „Limbile regionale sau minoritare, educaţie, cultură şi diversitate …

Citeste tot articolul