Tag Archives: Lucian Onea

Informație-BOMBĂ! Șefii Secției Speciale PSD sunt cercetați pentru constituire de grup infracțional organizat! Amănunte INCENDIARE!

Informație-BOMBĂ! Șefii Secției Speciale PSD sunt cercetați pentru constituire de grup infracțional organizat! Amănunte INCENDIARE! Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, a depus o plângere penală împotriva șefului Secției speciale pentru anchetarea magistraților, Gheorghe Stan, și a adjunctului său, Adina Florea. Surse judiciare au precizat pentru G4Media.ro că sesizarea a fost depusă, înainte de Paști, la Parchetul General, care a declinat-o Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), singura competentă să îi cerceteze pe magistrați. Aceleași surse au susținut că cei doi procurori, Florea și Stan, sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi favorizarea făptuitorului. În cazul Adinei Florea, numărul doi în Secţia specială, se face referire și la acuzații de represiune nedreaptă și inducerea în eroare a organelor judiciare. Şefului ei, Gheorghe Stan, i se reproșează complicitatea la represiune nedreaptă. Acuzaţiile sunt legate de scandalul care vizează procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Structura teritorială Ploieşti, între care procurorul suspendat Lucian Onea, cercetat sub control judiciar. În sesizarea depusă la Parchetul General se arată că grupul infracţional organizat ar fi condus de către fostul parlamentar Sebastian Ghiţă, împreună cu fraţii Andreea şi Vlad Cosma, care au cooptat alături de ei ofiţeri de poliţie din Prahova, precum şi procurori, toţi inculpaţi în dosare instrumentate de DNA Ploieşti. Potrivit plângerii, scopul grupării ar fi favorizarea lui Ghiţă, inculpat în mai multe dosare de corupţie, dar şi obţinerea unor soluţii favorabile în instanţă în dosarele în care membrii grupului sunt direct interesaţi. Cei menționați anterior ar fi măsluit înregistrări audio şi video pe care le-ar fi prezentat apoi în spaţiul public pentru a denigra activitatea procurorilor anticorupţie care instrumentau dosarele de corupţie ce vizau familia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, dar şi pe Sebastian Ghiţă, se mai arată în document, conform surselor. Potrivit articolului 65 alin.1 lit. …

Citeste tot articolul

Kovesi, în PERICOL! Poate pierde totul

Fosta procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ar putea pierde tot. Sunt zile decisive pentru Kovesi, care candidează la funcția de procuror șef european. Aceasta se află la mâna foștilor ei colegi. Toată cariera lui Kovesi poate fi pulverizată într-o singură săptămână. Secția pentru procurori în materie disciplinară din CSM o judecă pe fosta șefă a DNA, dar și pe Lucian Onea, fostul procuror șef DNA Ploiești, și pe Marius Iacob. Este vorba despre trei dosare în care sesizarea aparține Inspecției Judiciare. Pentru fosta șefă a DNA, Inspecția a sesizat CSM în două dosare, din care unul alături de Iacob. Pentru toate cele patru dosare în care sunt judecați cei trei, Inspecția Judiciară (IJ) a sesizat CSM pentru abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor. În primul dintre dosare, inspectorii IJ îi impută lui Kovesi nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune iar în dosarul în care apare alături de Marius Iacob, pentru încălcarea mai multor articole privind răspunderea disciplinară a procurorilor. În acest ultim dosar în care apare alături de fostul adjunct, lui Kovesi i se impută manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, precum și atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii și nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor …

Citeste tot articolul

Breaking news. Kovesi, la un pas de a pierde totul! Dezvăluiri EXP0LOZIVE despre noul dosar

Kovesi este la doar un pas de a pierde totul din cauza unui nou denunț. Fosta șefă a DNA a dat detalii despre noul dosar în care este acuzată. Kovesi s-a trezit în birou cu mai mulţi avocaţi, în timp ce studia dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Aceştia au informat-o că s-a făcut un nou denunţ pe numele său. „Le-am spus că nu am fost citată”, a zis ea. „Am ramas in birou, mi s-a adus la cunostinta o invinuire, ca as fi coordonat grup organizat in DNA cu procurori trimisi in judecata. Mi-a fost predat un proces verbal care nu este semnat de procuror”, a adaugat Kovesi. Este vorba de dosarul în care sunt urmăriţi penal şi foştii procurori DNA Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Kovesi este acuzată de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii, şi grup infracţional organizat. Aceasta susţine că i s-a făcut o înscenare pentru a o împiedica să ajungă în fruntea Parchetului European.

Citeste tot articolul

ALERTĂ! Sfârșit de drum pentru Kovesi! Fosta șefă a DNA a fost DENUNTATA (SURSE)

Alertă! Se anunță final de drum pentru Laura Codruța Kovesi! Fosta șefă a DNA a încasat-o grav chiar în ziua în care Parlamentul European a anunțat că o susține pentru șefia Parchetului European. Kovesi este pusă, oficial, sub urmărire penală, în al doilea dosar, susţin surse judiciare. Potrivit stiripesurse.ro, aceasta ar fi fost denunţată de Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti. România TV transmite că şi Lucian Onea, fostul şef DNA Ploieşti, ar fi scris un denunţ împotriva lui Kovesi. Până la această oră, publicaţia nu a putut confirma această informaţie. Fosta şefă a DNA este suspectă de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii, şi grup infracţional organizat, în dosarul în care sunt urmăriţi penal şi foştii procurori DNA Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

Citeste tot articolul

SFARSIT DE DRUM. Kovesi a încasat-o grav! Fosta șefă a DNA a fost denunțată

Alertă! Se anunță final de drum pentru Laura Codruța Kovesi! Fosta șefă a DNA a încasat-o grav chiar în ziua în care Parlamentul European a anunțat că o susține pentru șefia Parchetului European. Kovesi este pusă, oficial, sub urmărire penală, în al doilea dosar, susţin surse judiciare. Potrivit stiripesurse.ro, aceasta ar fi fost denunţată de Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti. România TV transmite că şi Lucian Onea, fostul şef DNA Ploieşti, ar fi scris un denunţ împotriva lui Kovesi. Până la această oră, publicaţia nu a putut confirma această informaţie. Fosta şefă a DNA este suspectă de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii, şi grup infracţional organizat, în dosarul în care sunt urmăriţi penal şi foştii procurori DNA Lucian Onea şi Mircea Negulescu. Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare întocmită de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

Citeste tot articolul

DEZVALUIRI GRELE despre ANCHETELE de la DNA Ploieşti. „Procurorul Negulescu înjura martorii când le lua declarațiile. În permanență folosea un limbaj trivial”

Vlad Cosma a fost audiat la Înalta curte în procesul în care Sebastian Ghiță și fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, au fost achitați în priimă instanță pentru acuzațiile de corupție aduse de procurorii DNA Ploiești. Vlad Cosma a dat detalii cu privire la modalitățile în care fostul procuror Mircea Negulascu, zis „Portocală”, obișnuia să obișnuia să fabrice dosare: înjurături, presiuni, amenințări. Redăm fragmente din declarația lui Vlad Cosma, dată luni în fața judecătorilor. Fostul deputat a răspuns întrebărilor procurorului de ședință al DNA, puse prin intermediul președintelui completului de judecată: Vlad Cosma: Nu îmi mai mențin declarația dată la DNA Ploiești. Declarațiile în fața procurorilor Negulescu, Onea și Deaconu Giluela au fost date sub constrângere. În momentul în care eram audiat (…) sub o camera video era ascuns ofițerul de poliție judiciară Florea Gabriela care pe parcursul audierii mi-a suflat și m-a influențat. În acest sens am depus la completul de 3 două poze. Cu doua zile înainte de a fi audiat la ICCJ am fost audiat la DNA Ploiești unde Deaconu Giluela mi-a prezentat declarația și mi-a spus că urmează să fiu dus la ICCJ unde să îmi susțin declarația, dar am refuzat să fac acest lucru. Procurorul Onea Lucian a intervenit și sub seria amenințărilor mi-a spus că sunt obligat să merg la ICCJ să îmi susțin declarația. Sens în care sa- și întâmplat… Procuror DNA: De ce nu a adus la cunoștința completului de 3 faptul constrângerii care a dus la schimbarea declarației și a poziției procesuale? Vlad Cosma: Așa cum am declarat la Completul de 5 și la Parchetul General – unde am depus o plângere penală care vizează pe procurorul Onea și, cel care stătea în neoficial în spate, Negulescu – am prezentat în detaliu modalitatea de constrângere sub care ma-m aflat eu și …

Citeste tot articolul