Tag Archives: Lucia Goracci

Celebrul Augusto Sinagra, despre scandalul provocat de jurnalista de la Rai 1: ‘E rușinos comportamentul acestei doamne. Unde trăiește sau ce scopuri avea?’

Profesorul Augusto Sinagra, fost magistrat, profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității „La Sapienza” din Roma și avocat la instanțele superioare din Italia și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a analizat scandalul provocat de o jurnalistă de la Rai Uno, Lucia Goracci, care s-a dus în biroul de senator al Dianei Șoșoacă și a fost nevoie de intervenția poliției. Sinagra spune că este o rușine ce a făcut jurnalista și condamnă și modul în care factorul politic s-a implicat în acest caz. ”Este păcat că premierul român, din curtoazie, și-a cerut scuze. Această doamnă unde credea că se află, în Africa sau Caraibe? Această doamnă trebuie să știe că România este o țară mare cu o cultură și civilizație mari. S-a dus acolo să facă acest reportaj-șoc și să aibă și ea vizibilitate.”, a spus celebrul profesor la România TV. ”Cred că este inadmisibil ce s-a întâmplat. Această jurnalistă italiană avea pretenția ca senatoarea română să spună lucruri pe care nu voia să le spună pentru că are alte convingeri. Jurnalista italiană a vrut să interfereze nepermis în deciziile politice ale autorităților din România în materie de epidemie. Nu este deloc credibil că senatoarea i-ar fi sechestrat în birou sau acasă. Pe de altă parte, este suficient să vezi filmările cu acest personaj agitat, așa-zisa jurnalistă. Si cum se întâmplă în toate țările, este cerută intervenția poliției și senatoarea, în mod legitim, a acționat la fel. În orice stat, poliția, în aceste cazuri, îi duce la secție pe cei implicați, pentru identificare. Se face peste tot în lume, inclusiv în Italia. Este nelalocul ei convocarea ambasadorului român de către subsecretarul de stat de la Externe. Ambasadorul a acceptat invitația subsecretarului. Îmi imaginez că ambasadorul român s-a speriat foarte tare de această mare autoritate italiană. …

Citeste tot articolul

Iohannis intra peste scandalul Șoșoacă-Goracci: Cer să se verifice la sânge

Președintele Klaus Iohannis a calificat ca fiind “absolut regretabil” faptul că jurnalista Lucia Goracci a fost agresată de familia Șoșoacă. El a cerut să se facă verificări la sânge, pentru ca astfel de incidente, care “până acum ar fi fost inimaginabile”, să nu se mai întâmple. “Un incident absolut regretabil. Trebuie să fim foarte clari, sechestrarea de persoane se sancționează conform legii și în România. Nu vreau eu să mă antepronunț. Absolut toate autoritățile competente să verifice ce s-a întâmplat și cum s-a intervenit trebuie să își facă datoria cu vârf și îndesat, după care, cu siguranță, voi aștepta concluziile de rigoare. E posibil să fi fost greșeli în abordare, dar nu pot eu să mă exprim asupra acestor acțiuni. Solicit această verificare la sânge pentru a nu avea încă o dată un astfel de incident care e absolut regretabil și, să fiu sincer, până acum ar fi fost inimaginabil”, a declarat Klaus Iohannis. Scandalul creat de Diana Șoșoacă a provocat o furtună mediatică în Italia și a dus la intervenția Ministerului de Externe din această țară, care a cerut lămuriri guvernului de la București. Poliția Română a dat explicații după ce jurnalista italiană a reclamat că ea și colegii ei au fost percheziționați fără motiv. Diana Șoșoacă i-a acuzat că au droguri la ei și că i-au furat acte din birou. „Apelanta a precizat că formulează plângere penală împotriva jurnalistei din Italia pentru săvârșirea mai multor infracțiuni și că e posibil ca jurnaliștii să-i fi sustras documente ce se aflau în birou și a menționat de asemenea faptul că asupra jurnaliștilor se află droguri. Având în vedere aspectele menționate, în conformitate cu procedurile legale în vigoare polițiștii aveau obligația și au efectuat un control corporal sumar, precum și al bagajelor, control în urma căruia nu au fost identificate bunurile …

Citeste tot articolul

Profesorul Augusto Sinagra sterge pe jos cu jurnalista italiana Lucia Goracci și desființează teza “sechestrului”: “Cer scuze românilor”

Într-un text intitulat „Fără rușine”, profesorul Augusto Sinagra, fost magistrat, profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității „La Sapienza” din Roma și avocat la instanțele superioare din Italia și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, demontează farsa „sechestrului” invocat de jurnalista Lucia Goracci, ajungând să ceară el scuze României pentru situația creată, relatează Gazeta Românească. FĂRĂ RUȘINE Jurnalista RAI Lucia Goracci a mers la București pentru un interviu cu senatoarea română Diana Șoșoacă. Chestiunea a luat o întorsătură pe bună dreptate inadmisibilă pentru senatoarea română care, presată de necunoscuta jurnalistă italiană, ar fi trebuit să spună, contrar voinței sale, că este în favoarea poțiunilor magice în timp ce senatoarea este convinsă împotrivă. La invitația senatoarei de a pleca, jurnalista necunoscută Lucia Goracci și echipa ei au pretins să rămână în biroul senatoarei române, pentru a o obliga să spună ce nu voia. La solicitarea senatoarei, Poliția Română a intervenit și, ca toți polițiștii din lume, a dus-o pe această jurnalistă vivace la birourile lor pentru procedurile necesare de identificare a ei și a celor care o însoțeau. RAI italiană a dat o informație total inversată, în sensul că senatoarea română, nu se înțelege de ce, ar fi închis-o pe această jurnalistă curioasă în biroul ei și astfel sechestrând-o și apoi, după, sechestrul ar fi continuat la Birourile Poliției. Având în vedere că, evident, RAI confundă România – care este o țară cu o civilizație străveche încă de pe vremea lui Decebal și Traian, precum și o țară de mare cultură în care majoritatea cetățenilor vorbesc fluent mai ales franceza și italiana – cu vreun mic stat din îndepărtatele Caraibe sau de pe Coasta de Vest Africii, ceea ce face e cel mai mult de râs este că jurnalista necunoscută și cine a însoțit-o ar fi …

Citeste tot articolul

Preşedintele Ordinului Ziariştilor din Italia, reacţie DURA după scandalul Șoșoacă – Goracci

Poliţiştii care au intervenit în scandalul Dianei Şoşoacă cu jurnalista italiană Lucia Goracci sunt criticaţi la nivel internaţional pentru modul în care au gestionat situaţia. În exclusivitate pentru Antena 3, preşedintele Ordinului Ziariştilor din Italia a cerut măsuri urgente. În schimb, de la pupitrul din plen, Diana Şoşoacă a aruncat din nou cu acuzaţii. Comportamentul senatoarei a fost determinat probabil de faptul că şi-a dat seama că nu ar fi trebuit să se aştepte că va putea să îşi ţină, fără oprelişti, discursul. În Senat, Diana Şoşoacă a făcut acuzaţii grave la adresa jurnaliştilor italieni. L-a luat la ţintă inclusiv pe prim-ministrul Nicolae Ciucă. ”Prim-ministrul României trebuie să își dea demisia de urgență, să pună mâna pe carte și să învețe că dreptul de proprietate este inviolabil, că a fi jurnalist nu îți permite să intri pe proprietatea unui om și să-i încalci dreptul la viață privată, dispozițiile GDPR, să ataci oamenii în propria lor casă și să filmezi fără acord. Să minți și să denigrezi o țară întreagă”, a declarat Diana Șoșoacă. Cazul jurnalistei Rai Uno, care a încercat să îi ia interviu senatoarei, face furori în Italia. Carlo Bartoli: ”Acțiunile doamnei senatoare și ale poliției trebuie blamate” Într-o intervenţie în exclusivitate pentru Antena 3, preşedintele Ordinului Ziariştilor din Italia a a avut o reacţie dură. ”Eu cred că este un fapt extrem de grav, cred că este o întâmplare care să pună pe gânduri toate țările din Uniunea Europeană în care apărarea informării, apărarea libertății de exprimare, a dreptului cetățenilor de a fi informați corect este în joc. Cazul Luciei Goracci este de o extremă gravitate. Cred că acțiunile doamnei senatoare și ale poliției trebuie blamate, dezaprobate în manieră fermă și fără discuție. Dar în general, Uniunea Europeană trebuie să reafirme acest drept al ziariștilor de a informa …

Citeste tot articolul

Scandalul momentului ia amploare. România, pusa la zid la Bruxelles. Jurnaliști din întreaga lume s-au mobilizat!

„Doamna de fier a României” a ajuns din Rai Uno în iadul presei internaționale. Premierul Nicolae Ciucă a intervenit în situația ce nu aduce deloc cinste României, condamnând cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor. Hashtag-ul #romania e în trend pe rețelele de socializare, în special pe Twitter, zeci de angajați din presă, atât din Italia, cât și din întreaga lume, exprimându-și sprijinul pentru reputata jurnalistă Lucia Goracci. Lucrurile se înfundă pentru România, Uniunea Jurnaliștilor reacționând în termeni extrem de duri. Prima reacție a premierului Nicolae Ciucă în legătură cu conflictul dintre senatoarea Diana Șoșoacă și reputata jurnalistă Lucia Goracci de la postul de televiziune italian Rai Uno. Echipa de ziariști străini a fost trimisă în România pentru a documenta evoluția pandemiei și problema vaccinării, având în vedere că suntem pe penultimul loc din Europa la imunizarea împotriva bolii COVID-19. Deși auto-proclamata „doamnă de fier a României” a fost de acord cu acordarea interviului, lucrurile au degenerat după ce Lucia Goracci i-a transmis parlamentarei să aducă dovezi la anumite acuzații pe care le-a făcut. „Doamna de fier a României” a ajuns în iadul presei internaționale Diana Șoșoacă nu a fost de acord cu registrul interviului și ar fi solicitat echipei de jurnaliști să părăsească incinta în care era filmat materialul. În momentul în care ziariștii s-au ridicat de la masă pentru a pleca, senatoarea Diana Șoșoacă a închis ușa, sechestrându-i și nepermițându-le să părăsească locul. Presa internațională a vuit! Materialele video care au surprins-o în mijlocul actelor de sechestrare și răpire fiind difuzate inițial de postul de televiziune Rai Uno, ulterior acestea fiind preluate de publicații străine importante. Scandalul ia, însă, amploare. Hashtag-ul #romania e în trend pe Twitter. „Tratați ca niște huligani de către cei care se comportă fix ca huliganii” Pe rețelele de socializare, hashtag-ul #romania e …

Citeste tot articolul

Presa italiană A DAT IN CLOCOT in scandalul cu Sosoaca: Jurnalista Rai, Lucia Goracci, “răpită în România de un senator no vax”

Televiziunea Rai Uno a difuzat reportajul despre rata scăzută de vaccinare anti-COVID din România, fiind prezentate, în mare parte, imagini din timpul scandalului echipei de jurnaliști ai televiziunii și senatoarea “no vax” Diana Șoșoacă. Reportajul realizat de echipa de jurnaliști italieni condusă de Lucia Goracci începe cu imaginea unei căruțe pe un drum de țară din România, urmează imagini din centrul Bucureștiului și o discuție cu medicul Adrian Marinescu. În mare parte a reportajului este relatat scandalul cu senatoarea “no vax” Diana Șoșoacă. “Printre țările cele mai afectate de cel de-al patrulea val de Covid-19, România are un procent destul de scăzut de persoane vaccinate în comparație cu alte țări europene. Lipsa de încredere în instituții și dezinformarea pe rețelele de socializare sunt doar câteva dintre cauzele care au încetinit procesul de vaccinare. În acest context, interviul jurnalistei Rai Lucia Goracci cu senatorul no vax Diana Iovanovici Șoșoacă s-a încheiat în cel mai rău mod posibil . Echipa Tg1 a fost <<răpită>> ore întregi și, în ciuda intervenției poliției, situația a fost ținută sub control doar datorită ambasadei Italiei”, scriu jurnaliștii RaiNews. Jurnaliștii relatează că au întrebat-o pe Șoșoacă despre gestionarea pandemiei în România, despre numărul morților COVID, iar senatoarea a părut mai întâi să nege morții, apoi să pună la îndoială pandemia. De la acel moment, nervozitatea a început să crească, iar Șoșoacă ar fi încuiat ușa, în prezenta soțului său și a unui colaborator. “Goracci reușește să iasă și le spune agenților (polițiștilor) totul, dar când se întoarce, situația degenerează. <<Soțul senatorului m-a lovit cu pumnul>>, a spus Goracci”, mai scriu jurnaliștii RaiNews, notând că totul s-a încheiat după opt ore, la intervenția Ambasadei Italiei. Sindicatul jurnaliștilor Rai cere implicarea Guvernului italian și a Uniunii Europene Usigrai, sindicatul jurnaliștilor care lucrează la Rai, cere implicarea guvernului italian și …

Citeste tot articolul