lichele

Toader Paleologu, liberal din tată-n fiu, i-a scris o scrisoare tatălui său, Alexandru Paleologu. Este cel mai dur rechizitoriu la adresa PNL, făcut de un liberal autentic. Tatăl său a decedat în 2005 și Toader Paleologu, în document, îl familiarizează cu ce se petrece în partidul căruia Alexandru Paleologu i-a fost atât de devotat.

Redăm integral textul documentului:

Ce zici, tata, de tîmpenia de listă pe care a încropit-o PNL-ul? Te enervezi? Îți faci sînge rău? Sau rîzi în hohote precum zeii olimpieni cînd vedeau gogomăniile pămîntenilor?” Asta îți scriam chiar de ziua ta într-o postare pe Facebook (o drăcovenie care te-ar enerva foarte tare și despre care ai spune cu siguranță că imbecilizează iremediabil omenirea contemporană). Mă gîndesc că n-ar prinde rău să mai dezvolt puțin.

De cînd ai murit tu PNL-ul a mers din rău în mai rău. S-a aliat cu PSD-ul, a pus umărul la aducerea la putere a lui Ponta și Dragnea. Tăriceanu, care era atît de respectuos cu tine, și-a dat arama pe față în modul cel mai dezgustător, iar Crin Antonescu a confirmat din plin proasta părere pe care o aveai despre el.

PNL-ul îmbrățișase cu voluptatea turpitudinii tot ce ai detestat și combătut în politica de după 89. Antonescu a avut totuși momentul lui de glorie cînd și-a dar demisia din fruntea Senatului și a scos partidul din cloaca guvernării socialiste. M-am bucurat, mi-a părut bine și de fuziunea cu PDL-ul, dar bucuria mea a fost de scurtă durată.

De fapt, cei mai nasoi din fostul PNL s-au aliat cu cei mai nasoi din fostul PDL (adică cu FSN-iștii din jurul lui Blaga). Eu m-am alăturat grupului parlamentar PNL din simpatie pentru Orban, care era pe atunci lider de grup la Cameră, dar a fost lucrat în modul cel mai infect de Blaga, Cezar Preda și alte asemenea figuri.

De cînd a fost ales Orban președinte al partidului, a tot încercat să mă aducă înapoi, m-a sunat, mi-a trimis emisari, însă eu n-am dat curs. Mîine-poimîine iar va fi răsturnat de un puci fesenisto-uselist, iar eu n-am de gînd să mai am de-a face cu asemenea faună.

E o faună rîncedă și toxică. Îmi face fizic rău să respir același aer cu asemenea persoane. Cînd eram deputat, ajunsesem să intru în sala de ședințe prin față, ca să semnez în condica de prezență, după care ieșeam, ocoleam sala și intram prin spate, ca să nu trebuiască să dau mîna cu colegii de partid din primele rînduri (acolo stau cele mai mari lichele). Stăteam în spate, unde puteam citi, cît mai departe de înfipții și carieriștii din față.

După Antonescu a venit în fruntea PNL-ului „un profesor cu nume de neamț dintr-un oraș din centrul țării”, așa cum el însuși s-a descris în singura frază marcantă pe care a spus-o în ultimii zece ani. Îl cheamă Iohannis și a fost primar la Sibiu. E de o mediocritate excepțională, însă are cîteva calități: e înalt, e punctual (străbunicul lui era ceasornicar) și, mai presus de toate, nu e Ponta.

(Mă rog, în logica asta, și Ponta are o calitate: nu e Dragnea.) Evident, l-am votat, l-am susținut, dar știam exact la ce să mă aștept: îl întîlnisem de cîteva ori pe cînd eram ambasador și ministru și îmi fusese de ajuns. Nu sînt deloc dezamăgit de el, pentru că nu m-am amăgit cîtuși de puțin. E tipic pentru români să se declare dezamăgiți: dezamăgiți de Iliescu, de Constantinescu, de Băsescu, de Iohannis, românii sînt mereu dezamăgiți. Dar asta-i probă de prostie: cine te-a pus să te amăgești, să-ți faci iluzii și speranțe, să închizi ochii în fața realității? Eu nu mi-am făcut iluzii nici în privința lui Miluță, nici a Șerifului și nici a lui Iohannis. Nu regret că i-am votat. Regret poate că poporul ăsta nu poate genera ceva mai bun, așa cum regret că e frig iarna sau că e udă ploaia.

Tout compte fait, Băsescu a fost cel mai răsărit dintre președinții pe care i-am avut. Și asta spune totul despre poporul în mijlocul căruia ne-am născut. Măcar Șerifu e un luptător, un bătăuș, care a ținut oroarea PSD-istă departe de putere timp de cîțiva ani. Pe Miluță l-a înfrînt sistemul în pofida rodomontadelor lui gaulliene despre „România eternă”, iar Iohannis a reușit fabuloasa contraperformanță de-a dilapida în decurs de doi ani imensul avantaj electoral pe care-l avusese în 2014.

Te întrebi poate cum a reușit. Ei bine, un mediocru, după cum știi, se ferește instinctiv de oricine îl poate umbri și își alege colaboratorii doar dintre mediocrități. Are chiar o predilecție pentru oameni care-i sînt inferiori. Exact asta s-a întîmplat cu Iohannis ajuns președinte: a pus-o pe Alina Gorghiu în fruntea partidului în ideea că nu-i va face concurență, iar partidul s-a dus în continuare de rîpă, așa cum era de așteptat. După fuziunea cu PDL-ul celălalt co-președinte a fost Vasile Blaga, un fel de gogoașă îmbibată în alcool precum celebrul „baba au rhum” inventat de regele Stanislas Leszczynski. Pe Blaga nu știu cine l-o fi inventat, probabil un demiurg rău și pus pe șotii, animat de o imensă ură față de orice licăr de intelectualitate.

Pe mine ăștia doi m-au dat afară din partid: Gorghiu și Blaga. Excluderea mea poartă semnătura lor. Și de ce au făcut-o? Pentru că am spus lucruri evidente: că desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat la primărie era „o piramidală imbecilitate”, că atacurile împotriva lui Nicușor Dan erau total contraproductive și că anumite personaje ne fac să pieredem voturi de fiecare dată cînd deschid gura.

Pe scurt, am spus că doi cu doi fac patru. Într-o tiranie totalitară faptul de a spune că doi cu doi fac patru se pedepsește cu moartea, așa cum bine observa Albert Camus. În PCR-urile post-decembriste se pedepsește cu excluderea: floare la ureche! Dar, ca în PCR-ul de dinainte de 89, nimeni nu se opune samavolniciei evidente. Și numeroși, foarte numeroși sînt cei care îți spun ulterior că ei, de fapt, altele aveau în suflet și că au votat, secret, împotriva excluderii.

Ioana s-a bucurat cel mai mult de excluderea mea din PNL. Și mare dreptate a avut: e atît de bine fără carnet de partid! E ca-n bancul cu evreul sărac și cu familie numeroasă, care nu mai are loc în casă și îl întreabă pe rabin ce să facă, iar rabinul îi spune să bage în spațiul locativ și vaca și capra și măgarul, după care le scoate pe toate afară și se declară fericit de cît de spațioasă a devenit dintr-o dată casa. Și dacă ai ști de cîte vaci, de cîte capre și de cîți măgari am scăpat de cînd nu mai fac politică de partid!

De fapt, tot la vorba ta am ajuns. Ții minte ce mi-ai spus în 94 sau 95, după ce ai auzit o conferință de-a mea despre Soloviov? Erai atît de încîtat, încît mi-ai zis: „Dragul meu, tu trebuie să predai, nu să-ți pierzi vremea cu politica.” Cu mintea de acum recunosc că aveai dreptate, dar ca să am mintea de acum trebuia să trec prin patru campanii electorale și să fiu ambasador, ministru, deputat, vicepreședinte de partid.

Dar hai că am vorbit prea mult despre mine și n-am mai spus ce era de spus despre lista pentru alegerile europarlamentare. În fruntea listei l-au pus pe unul Rareș Bogdan, un jurnalist găunos și demagog de la Realitatea. Între noi fie vorba, omul ăsta e mult mai bun decît alții de pe listă. Măcar de el a auzit lumea și în ultima vreme combate PSD-ul (mă rog, singura dată cînd am interacționat cu el, în 2012, era susținut de Ponta, PSD și PNL pentru conducerea televiziunii publice).

De fapt, nu cu Rareș Bogdan am eu ceva: nu e nici mai bun, nici mai rău decît media jurnaliștilor din România. Dezolantă e metoda de lucru a PNL-ului: ca și în cazul Becali, Munteanu sau Dănăilă, luăm pe cineva care n-are nici o legătură cu liberalismul și îl punem pe liste la plesneală, pe ideea că „are notorietate”. Și tot nu s-au învățat că nu merge. Atîta incorigibilă prostie e de-a dreptul deprimantă.

Dacă singurul merit al lui Rareș Bogdan e că l-a văzut lumea la televizor, problema cu următorul de pe listă e că nu-l știe nici dracul în afară de orașul unde e el primar. Mircea Hava a fost timp de 25 de ani primar la Alba Iulia. Nu zic, a făcut treabă, are merite administrative, s-a dovedit un primar destoinic, dar n-are nici o legătură cu Parlamentul European, nu vorbește bine și, mai cu seamă, habar n-are lumea cine e.

Dacă programul lui Bogdan e să facă emisiuni în direct de la Bruxelles, tare mă tem că programul lui Hava e să nu facă nimic. Consideră probabil că după atîția ani de trudă merită, în sfîrșit, o pensie babană din partea Uniunii Europene: „aux dinosaures la patrie reconnaissante”, s-ar putea spune parafrazînd faimoasa inscripție de pe Panteonul parizian. La fel a fost cu Theodor Stolojan, care timp de 12 ani și-a îngrijit nervii la Bruxelles, „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă”.

N-are rost să iau toată lista la tocat. Blaga e o ghiulea care o va trage în jos. Marea strategie de campanie va fi să nu afle lumea că e și el pe listă. Față de infinita plictiseală pe care o generează activiști cenușii precum Motreanu, Buda, Bușoi sau Adina Vălean flamboianța dezlănțuită a unui Ghiță Falcă va garanta distracția. Abia aștept să-l aud zbierînd pe la mitinguri. Analiza discursurilor lui e întotdeauna o provocare intelectuală: logos-ul e egal cu zero, iar pathos-ul se reduce la răcnet. Dacă mă gîndesc bine, Falcă e preferatul meu dintr-o listă atît de insipidă, încît riscă să mi se dezarticuleze mandibula de la căscatul pe care mi-l provoacă simpla lectură a numelor candidaților.

Am totuși un gînd înduioșat pentru profesorul Vlad Nistor. Pe de-o parte, pentru că s-a purtat frumos cu Ion Ceaușescu, nepotul meu și fiul lui Ghighi, pe de-altă parte, pentru că n-are nici o șansă să intre în Parlamentul European: e abia pe locul 11. În 2016 îl tot tachinam spunîndu-i că e nevoie de el să împingă lista PNL-ului la alegerile parlamentare din București (Alina Gorghiu îi oferise un loc evident neeligibil pe care-l refuzase). Și de data asta va trebui să se opintească din greu ca să împingă pe dealul abrupt al alegerilor ditamai căruța cu roțile stricate și plină cu bolovani și ghiulele, cu murături stricate și legume congelate. Abnegația lui de halterofil îmi inspiră respect și simpatie. E un fel de Heracle, de Atlas, de Sisif.

Cînd te-ai născut tu, în 1919, partidul liberal era condus de rude de-ale noastre, de Brătianu și Mârzescu. Înrudirea cu Brătienii e mai îndepărtată, Mârzescu însă, unchiul Jorjăl, era rudă apropiată și totodată foarte apropiat sufletește de părinții tăi și de tine. Ascensiunea lui politică fusese fulminantă: primar la Iași în timpul războiului și al refugiului, Mârzescu făcea figură de salvator și fusese cooptat în guvern încă din decembrie 1916. Energia, eficiența și competența lui erau dublate de carismă, șarm și afabilitate. El era pentru Brătianu reprezentantul desăvîrșit al noii generații de politicieni de care Partidul Național Liberal avea atîta nevoie în contextul dezastruos al războiului. Argetoianu îi face un portret superlativ în memoriile sale și spune că el ar fi fost cel mai potrivit succesor al lui Brătianu.

Povestesc de cîte ori am ocazia cum ți-a zis ție cînd erai mic: „Pufuleț, cînd a sî ti fași mari, a sî ti fac șeful meu di cabinet.” Iar tu, neștiind despre ce cabinet e vorba, i-ai replicat prompt: „Ba să ți-l speli singur!”

Și ca să terminăm pe o notă veselă, mă opresc aici. De degringolada actuală a PNL-ului e mai bine să rîdem decît să plîngem. E vechea dispută dintre Heraclit și Democrit: unul plînge, altul rîde pentru fix aceleași motive. Ei bine, tu ai fost întotdeauna din școala lui Democrit.

Rîzi, așadar, rîzi cu poftă în compania alor noștri.

Cu drag,

Toader

În cazul serviciilor secrete româneşti, agitaţiile specifice oricărei schimbări de putere depăşesc cu mult obişnuitul. Se şterg urmele poliţeiei politice şi structurilor speciale aflate la comanda fostului preşedinte. Dispar documente, dosare şi se curăţă calculatoarele, titrează Cotidianul.

Elena Udrea n-a ridicat decât colţul cearşafului de pe un mecanism de putere abuziv, consolidat în ani. În luna octombrie 2014, generalul Florian Coldea i-a prezentat lui Traian Basescu situaţia a 50 de dosare de înaltă corupţie politică aflate în pregătire cu DNA, pentru primul semestru al anului 2015.

Surse din SRI apropiate Administraţiei Prezidenţiale au relatat că situaţia celor 50 de dosare nu a fost transferată la predarea–primirea mandatului către Klaus Iohannis. Ce s-a întâmplat cu acestea?

A plecat Băsescu cu o arhivă secretă?

De ce trebuia Băsescu să cunoască, înainte cu două luni de încheierea mandatului, situaţia dosarelor respective?

De o săptămână, prin unele departamente sensibile ale SRI (Protecţia Internă – general Gheorghe Puiu; Grupul de Evidenţă a Activităţii cu Ofiţerii Acoperiţi – general Marius Stoica; Direcţia Juridică – general Dumitru Dumbravă; Direcţia Securităţii Economice – general Elena Iftode) se toacăşi se ard non stop documente şi se radiază fişiere, care dovedesc implicările politice şi depăşirile de atribuţii săvârşite de George Maior şi Florian Coldea la ordinele lui Traian Băsescu, precum urmele unor acţiuni partizane de favorizare asumate “pe cont propriu”.

În cazuri de demisie/demitere intempestivă a directorilor serviciilor, ori la apariţia unor evenimente speciale (scurgeri de informaţii care periclitează securitatea naţională, penetrări ale spionajului străin în Serviciu, abuzuri ori ilegalităţi, acuzaţii de natura celor aduse generalului Florian Coldea, în asemenea departamente tebuiau dispuse măsuri imediate de conservare intactă a documentelor, a fişierelor şi blocarea persoanelor vizate de anchete la accesul către acestea. Or, incriminatul de Elena Udrea, de documente parlamentare, de declaraţii politice sau de indiscutabile informaţii de presă a rămas pe loc pentru a putea face curat.

O structură, aşa-numita “Direcţie Specială” cu care generalul Florian Coldea se ocupă personal de chestiuni delicate, în afara cadrului legal al competenţelor SRI, fiind disipată pe la alte departamente, deoarece nu era prevăzută în organigrama Serviciului Român de Informaţii.

Controlul intern al SRI efectuat de structura de afaceri interne sub coordonarea consilierului prezidenţial pentru Securitate naţională ar trebui de urgenţă să treacă la audierea şi confruntarea, la nevoie, a ofiţerilor implicaţi în aceste operaţiuni, a martorilor şi a numiţilor Dorin şi Alin Cocoş, cu denunţătoarea Elena Udrea pe de o parte şi cu generalul Florian Coldea, cel omniprezent în rapoarte, declaraţii politice, denunţuri şi declaraţii de martor.

Dar întrebarea cea mai importantă generată de scaandalul declanşat de Elena Udrea este următoarea: mai este oportună menţinerea generalului Florian Coldea la conducerea interimară a Serviciului?

Firească era o suspendare temporară din atribuţii, aşa cum i-a fost solicitată de către Comisia parlamentară de control care a anchetat în anul 2007 scandalurile vizând intimidarea a trei judecători ai Curţii Constituţionale şi monitorizarea prin structura de ofiţeri acoperiţi a unor parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, devenit ostil preşedintelui Traian Băsescu.

Concluziile anchetei parlamentare din anul 2007 au desfiinţat constatările verificărilor interne ale Serviciului, prin care s-au escamotat toate întrebările la obiect ale comisiei parlamentare şi nu au urmărit decât inducerea în eroare a comisiei şi muşamalizarea scandalurilor. Deputatul Gabriel Oprea, membru al comisiei din partea PSD, a catalizat interesul SRI de a ascunde adevărul, respectiv abaterile grave de la lege comise personal de către primul adjunct Florian Coldea.

Concluziile comisiei au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice nu prin Parlament, ci “pe surse” prin intermediul presei, respectiv publicarea in extenso a acestora în Jurnalul Naţional, deoarece era vorba de semen clare de poliţie politică.

Acuzaţii de poliţie politică la SRI

Reproducem articolul publicat de Gabriela Antoniu în Jurnalul Naţional în data de 26 octombrie 2007:

Ancheta Comisiei parlamentare în cazul acuzaţiilor de poliţie politică aduse SRI de Mugur Ciuvică arată că persoanele şi partidele vizate de cele 13 note ale Grupului de Evidenţă condus de Vasile Stanciu sunt antipatice “factorului de decizie informat”. Nouă din cele 13 note ale SRI sunt destinate şefului statului. Ancheta mai arată că SRI realizează informări partizane politic.

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a constatat că persoanele şi partidele vizate de cele 13 note ale Grupului de Evidenţă al SRI aparţin spectrului politic faţă de care antipatia “factorului de decizie informat” este notorie, existând supoziţia de valorificare părtinitoare a informaţiilor, de favorizare a unor partide sau persoane.

Fostul şef al Grupului de Evidenţă al SRI a semnat alte nouă note similare celor prezentate de şeful GIP, Mugur Ciuvică, despre comentarii, afirmaţii, intenţii ale lui Teodor Meleşcanu, Petre Roman, Codruţ Şereş, ale grupului de la Cluj şi chiar ale premierului şi ministrului Justiţiei, adnotate cu “Inf. Preşedinte”. Generalul de brigadă Vasile Stanciu, fost şef al Grupului de Evidenţă al SRI, a semnat alte nouă adrese de prezentare a unor documente referitoare la oameni politici, nu doar cele patru prezentate public de Mugur Ciuvică, au precizat ieri pentru Mediafax surse parlamentare. Acestea au completat că cele nouă note au fost transmise Comisiei SRI la căteva zile după ce vicepreşedintele GIP, Mihai Bodiu, a prezentat şi a depus in original la Comisie cele patru adrese de insoţire făcute publice de Mugur Ciuvică. Pe baza acestor 13 note, Comisia SRI a iniţiat ancheta, finalizată la inceputul acestei săptămăni. Cele nouă adrese de prezentare a unor documente de informare sunt semnate de şeful Grupului de Evidenţă, generalul Vasile Stanciu, şi conţin următoarea formulă: “Domnule Director, pentru informarea dumneavoastră”.

CONŢINUTUL NOILOR ADRESE

Prima adresă se referă la “comentarii pe marginea presupusei propuneri a preşedintelui Romăniei, Traian Băsescu, de unire a Republicii Moldova cu Romănia”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte şi col. Coldea”, precum şi cu menţiunea “V” (văzut – n.r.) a primului adjunct al directorului SRI, datată 15 iulie 2006. A doua adresă se referă la “unele afirmaţii ale lui Petre Roman, preşedintele Partidul Forţa Democrată din Romănia”, cu adnotarea “V” a directorului SRI, nedatată. A treia se referă la “unele afirmaţii ale vicepreşedintelui PNL, Teodor Meleşcanu”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte”, nedatată. A patra se referă la “comentariile unui consilier al premierului referitoare la relaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu cu preşedintele Traian Băsescu”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte”, nedatată. A cincea se referă la “intenţia senatorului Vlad Popa de a face publice unele finanţări primite de Alianţa D.A.”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte, IACSE (Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, din cadrul SRI – n.r.)”, nedatată. A şasea adresă se referă la “comentarii referitoare la intenţia lui Petre Roman, liderul Partidului Forţa Democrată, de a-l contacta pe preşedintele Traian Băsescu”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte”, nedatată. A şaptea se referă la “demersuri de reformare a PSD, iniţiate de liderii grupului de la Cluj”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte”, nedatată. A opta adresă se referă la “comentarii referitoare la intenţia ministrului Codruţ Şereş de a demisiona din PC”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte”, nedatată. A noua adresă vizează la “comentarii referitoare la intenţiile premierului şi ale ministrului Justiţiei de a-şi asigura o eventuală retragere onorabilă din Guvern”, cu adnotarea “Inf. Preşedinte”, nedatată.

Raportul Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI publicat doar în Jurnalul Naţional:

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a constatat în urma anchetei că persoanele şi partidele vizate de cele 13 note ale Grupului de Evidenţă al SRI aparţin spectrului politic faţă de care antipatia “factorului de decizie informat” este notorie, existănd supoziţia de valorificare părtinitoare a informaţiilor, favorizănd partide sau persoane, informează Mediafax.

Potrivit raportului, ancheta parlamentarilor a fost iniţiată prin transmiterea către SRI a comunicatului GIP referitor la monitorizarea unor lideri ai PNL, solicitănd să se precizeze dacă “monitorizarea PNL şi a doamnei senator Norica Nicolai intra in competenţa Grupului de Evidenţă, ca structură internă a SRI, cu menţionarea destinatarilor materialelor informative”.

Comisia SRI a mai transmis SRI “Planul tematic de control cu privire la legalitatea şi oportunitatea angajării competenţelor SRI in legătură cu culegerea informaţiilor şi realizarea informărilor semnalate de GIP ca dovezi ale monitorizării PNL şi ale poliţiei politice”. In acest Plan de control, Comisia SRI a solicitat Serviciului Romăn de Informaţii, punctual, punerea la dispoziţie a 11 categorii de documente privind fondul evenimentului consumat; reglementarea activităţii Grupului de Evidenţă; elementele de planificare şi valorificare a informaţiilor Grupului, in funcţie de competenţele celorlalte unităţi ale SRI şi, totodată, in raport cu riscurile, vulnerabilităţile şi ameninţările relevate; referinţele de natură juridică avute in vedere in cazul informărilor respective; normele interne de secretizare şi securizare a documentelor din categoria celor care au fost făcute publice; factorii de decizie informaţi şi măsurile pe care aceştia le-au dispus in interesul securităţii naţionale. De asemenea, Comisia SRI a mai cerut audierea unor ofiţeri ai Serviciului, inclusiv fostul şi actualul director.

RĂSPUNSUL SRI de atunci:

Serviciul Român de Informaţii a răspuns cu o informare de trei file, cu opt anexe, totalizând 19 pagini, despre care însă Comisia a apreciat că “are un caracter preponderent teoretico-documentar, justificativ şi cu tente evidente de escamotare a obiectivelor şi solicitărilor punctuale formulate de Comisie in Planul tematic de control”.

Comisia a avansat 13 constatări faţă de cazul analizat.

Prima relevă că SRI nu a pus la dispoziţia Comisiei nici unul dintre documentele de informare făcute publice de Grupul de Investigaţii Politice, invocăndu-se distrugerea fizică a materialelor informative şi radierea formei electronice a datelor deţinute, argumentănd cu un articol dintr-un Ordin al directorului SRI, care stipulează că “datele şi informaţiile neconfirmate se radiază obligatoriu în cazul în care se referă la persoane (…)”. Comisia însă a respins ca nepertinentă observaţia SRI, deoarece în fluxurile informării operative curente a conducerii Serviciului şi a factorilor de decizie ai statului romăn nu se includ “date şi informaţii neconfirmate”, ci doar “ştiri certe, respectiv date confirmate şi procesate in informaţii analitice, compatibile deciziilor de securitate naţională, pe care destinatarii informărilor sunt obligaţi să le ia in virtutea prerogativelor lor legale”.

A doua constatare arată că SRI nu a pus la dispoziţia Comisiei actele prevăzute pentru situaţiile în care se distrug fizic documente sau se radiază forma lor electronică, ceea ce ar fi impus şi audierea membrilor comisiilor care au procedat la distrugerea şi scăderea din evidenţă a documentelor respective.

A treia constatare relevă că, admiţând că s-ar fi procedat la distrugerea documentelor respective după doi ani de la intocmire, Comisia sancţionează faptul că documentele adnotate de primul adjunct al directorului ca fiind văzute la datele de 15 iulie 2006, 20 iulie 2006 şi 21 octombrie 2005 ar fi trebuit să existe, deoarece nu au depăşit termenul de păstrare, de doi ani.

A patra constatare relevă că se amendează şi se resping aserţiunile conţinute in informarea directorului SRI cu privire la distrugerea ori radierea formei electronice de informare destinate factorilor de decizie ai statului, deoarece aprobarea care ar fi fost dată in acest sens de directorul SRI, din 25.02.2004, contravine esenţial dispoziţiilor regulamentului de funcţionare a SRI, care prevăd păstrarea in evidenţă şi arhivă de sine stătătoare a documentelor de informare.

A cincea constatare arată că se sancţionează faptul că informarea directorului SRI trimisă Comisiei ocoleşte aspectele de natură contrainformaţională cu totul deosebite, pe fondul cărora au fost posibile disfuncţii majore in planificarea, organizarea, conducerea şi controlul activităţii Grupului de Evidenţă. Comisia SRI apreciază că disfuncţiile respective au constituit cel puţin o cauză care a provocat scurgerea de informaţii către GIP. Comisia SRI nu exclude nici faptul că acei angajaţi ai SRI care au legătură cu scurgerea de informaţii au ajuns să considere că au fost puşi in situaţii de depăşire a competenţelor, ocupăndu-se de probleme, de natura celor pe care le-au semnalat şi, in acelaşi timp, au apreciat că, ierarhic, in interiorul SRI nu vor găsi receptivitatea necesară.

De asemenea, Comisia SRI mai spune că, admiţând că provocarea scurgerii de informaţii ar avea alte mobiluri, din categoria celor ignobile, cum ar fi ranchiuna, răzbunarea, lipsa de loialitate instituţională, faptul in sine ar fi cu atăt mai grav, dacă se au in vedere natura specială a Grupului de Evidenţă şi criteriile pe care aceasta le implică pentru selecţia, formarea şi menţinerea in activitate a personalului.

A şasea constatare reţine atenţia asupra superficialităţii cu care sunt tratate in informarea directorului SRI natura specială şi caracterul activităţii desfăşurate, care este secret de stat. Astfel, potrivit Comisiei SRI, adresele de prezentare a informărilor Grupului de Evidenţă, prin conţinutul lor, se refereau la persoane şi obiective ale activităţii SRI, a căror divulgare este susceptibilă a intra sub incidenţa prevederilor legii penale care incriminează divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

A şaptea constatare reţine că premisele divulgării au fost create şi induse şi de nerespectarea reglementărilor interne ale SRI in privinţa protecţiei informaţiilor clasificate şi de elaborarea documentelor de informare.

A opta constatare arată că SRI nu a furnizat Comisiei SRI suficiente elemente al căror grad de pertinenţă să nu fie îndoielnic în ceea ce priveşte concordanţa acţiunilor Grupului de Evidenţă – în speţă ce face obiectul controlului parlamentar – cu baza legală a activităţii SRI.

A noua arată că informarea directorului SRI creează şi induce aparenţe potrivit cărora activitatea Grupului de Evidenţă ar fi fost premeditat scoasă în afara controlului necesar.

A zecea constatare ia act de maniera inadecvată a structurii, conţinutului şi elaborării informării prezentate Comisiei de către SRI, care abundă în detalii de suprainformare, cu valenţe dezinformante.
Potrivit Comisiei, înscrisurile în cauză denotă un grav viciu conceptual, în sensul că SRI culege informaţii şi realizează informări nu funcţie de riscuri, vulnerabilităţi şi ameninţări, ci în raport cu persoane politice, precum vicepreşedinţii PNL Norica Nicolai şi Teodor Meleşcanu, liderul PFD, Petre Roman, sau vicepreşedintele PSD Victor Ponta etc.

A unsprezecea constatare observă că persoanele şi partidele vizate de informări aparţin acelui spectru politic faţă de care antipatia factorului de decizie informat este de largă notorietate, inclusiv internaţională. Astfel, Comisia SRI apreciază că, cel puţin în parte, nu poate fi inlăturată supoziţia de valorificare părtinitoare a informaţiilor, care să favorizeze anumite partide sau persoane, în dauna altora, deşi o asemenea politică este interzisă SRI.

A douăsprezecea constatare observă că SRI a prezentat şi o anexă cu opt informări, ce include “reacţii critice la adresa unor declaraţii publice şi luări de poziţie ale preşedintelui României”.
Comisia remarcă faptul că preşedintelui i-au fost trimise doar trei informări, iar celelalte cinci – deşi il priveau tot pe şeful statului, conform titlului anexei – au fost transmise altor factori de decizie, respectiv premierului, ministrului de Externe, unor consilieri prezidenţiali.

Ultima constatare, a treisprezecea, arată că SRI nu fost în măsură să prezinte o estimare a evenimentului produs.

Cinci concluzii după anchetă

Comisia a iniţiat şi cinci concluzii referitoare la cazul Ciuvică.

Prima arată că SRI nu a fost suficient de cooperant pentru a sprijini realizarea Planului de control.

A doua remarcă faptul că evenimentul produs evidenţiază serioase deficienţe conceptuale şi contradicţii in evaluarea cauzelor şi consecinţelor acestora, ceea ce denotă că din partea SRI a existat mai puţină preocupare pentru clarificarea fondului disfuncţiilor şi mai mult interes pentru forma de estompare a acestora.

A treia arată că programul SRI pentru prevenirea scurgerii de informaţii nu este de natură să creeze climatul contrainformativ adecvat naturii speciale şi caracterului de secret de stat al activităţii desfăşurate. Comisia mai precizează că Direcţia de Securitate Internă a SRI şi Secretariatul General nu îşi exercită corespunzător atribuţiile, iar şefii acestor structuri nu au fost receptivi la criticile adresate in urma cercetării unor evenimente similare.

A patra concluzie arată că, în absenţa documentelor de informare la care se referă adresele făcute publice, nu se poate de fapt “concluziona în legătură cu oportunitatea şi legalitatea angajării competenţelor SRI pentru culegerea informaţiilor şi realizarea informărilor respective”.

A cincea precizează că distrugerea documentelor de informare constituie, in sine, o faptă interzisă de Regulamentul SRI şi de legea penală. Comisia SRI avertizează că, dacă vor apărea documentele care au fost anexate la respectivele “note”, ancheta pe această temă se va redeschide.

Poliţie politică în presa română

Pentru cei care au uitat, vă reamintim incidentul care a generat scandalul de poliţe politică din 2012 dintre Răzvan Belciuganu – SRI şi Valentin Zaschievici, înmormântat cu succes de Parlament, de SRI şi de preşedintele interimar Crin Antonescu.

Azi în car, mâine în căruţă

În momentul când Băsescu a fost suspendat, demis şi suspendat, mai exact, Andrei Pleşu, în numele găştii Liiceanu, Patapievici & Co. a declarat că ei nu se consideră ca fiind în barca numită „intelectualii lui Băsescu”, că ei îşi pot schimba oricând orientările sau simpatiile politice. Azi în car, mâine în căruţă. Poporul, prin sancţiunea de la Referendum, s-a dovedit mult mai clarvăzător decât filosofii băsişti, care vor rămâne în istorie ca băsişti, legaţi de obedienţă faţă de un preşedinte defect, ce poate sta bine în par alături de alţi defecţi. Recent, printr-o manevră de recuperare disperată a criminalilor culturii naţionale, Băsescu i-a chemat la Cotroceni şi şi-a decorat liichelele. Scriitorul Gabriel Liiceanu a declarat, vineri, la ceremonia de decorare de la Cotroceni, că preşedintele Traian Băsescu „a fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta” şi a adăugat că „intelectualii s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea preşedintelui”. Or fi fost săritori cu prăjina şi noi n-am ştiut. El a fost la înăltimea lor, dar ea, gaşca, a fost la înălţimea lui Băsescu, care le-a mulţumit liichelelor? Ca sunt aşa, liichele, o spune însuşi Liicheanu, ca s-au recunoscut în „activitatea preşedintelui”, adică s-au recunoscut într-ul dintre cei care au vândut ţara, care au dus-o la faliment (peste o sută miliarde euro datorii), s-au recunoscut în trăgătorul de sfori, care este în fruntea celor mai corupţi preşedinţi pe care i-a avut România de la război încoace!

O declaraţie care le stigmatizează ireversibil pe liichele

Textul linguşitorului, citat de presa din România, e acesta: „Dumneavoastră aţi spus în cuvântul pe care ni l-aţi adresat că nu ştiţi dacă aţi fost la înălţimea exigenţelor măcar a unei părţi din intelectualitatea română. Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de «intelectual al lui Băsescu» şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta. […] Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumnavoastră”, a spus marele filosof, directorul corupt al editurii Humanitas. Aceasta declaraţie e o ruşine şi le stigmatizează ireversibil pe liichelele, care se recunosc în activitatea frauduloasă a preşedintelui. Ce înălţime are Băsescu? Bună de ajuns în primul ştreang din bătătura lui nea Ion, votantul scârbit şi asuprit. Asta e şi înălţimea liichelelor. Să fie clar, Liiceanu nu este un intelectual reprezentativ pentru a vorbi în numele tuturor intelectualilor din România. Există o mare parte, majoritară, de intelectuali români care nu vor să fie la înălţimea liichelelor băsiste. Liiceanu a lansat moda plagierilor, cu plagierea din Heidegger, opera lui e subţire, ca şi inexistentă, tot ce e valoros, e furat din Noica, dovadă că a dat-o pe cărticele de propagandă ieftină, cu liichele şi turnători! Cu asta se ocupă marele intelectual! Mă mir că Pleşu n-a fost la Cotroceni. Să nu fie şi el decorat? Oricum, în ştirile pe care le-am citit, nu apare. O fi apărut la televizor! Sau, dacă n-a apărut, înseamna că parabolele lui Iisus şi-au făcut efectul şi a dat doi paşi înapoi, ca Lenin, să scape de râia liichenistă.

Domnul Fecală o mai primise în 2010!

Apare însă în corpore haita de la I.C.R., cu Patahârbici în frunte, pe care Polifem o gratulează cu zvastică cu tot! Mai mult, ca să râdă şi curcile, Băsescu i-a dat lui Patahârbici o decoraţie pe care Domnul Fecală o mai primse în 2010! Nu contează, să mai fie o tinichea la dosar! De ce se întâmplă acest lucru acum? Pentru că există un conflict public, ruşinos, unic în lume, între preşedinte şi primul ministru. Se înjură reciproc, ca spadasinii în vorbe, pe la uşa cortului. E o ruşine cum se atacă unul pe celălalt, cum se vânează. Ponta a trimis corpul de control al guvernului la I.C.R. să analizeze activitatea lui Patahârbici & Co. şi i-a gasit cu fraude enorme. Ani de zile am semnalat aceste fraude, împreună cu Fănuş Neagu şi Mircea Micu, dar puternicii zilei se făceau că plouă, aveau alte interese, fiindcă gaşca de la I.C.R. era susţinută din afară. Peste 200 de inteleculţi din ţara şi diasporă au semnat un memoriu pentru înlocuirea găştii de la I.C.R., dar Băsescu i-a sfidat pe toţi, reînnoindu-i mandatul pe încă patru ani lui Patapievici. S-au publicat sute de articole pe acest subiect, cu date şi tabele, iar daca Ponta a eliminat cuibul de viespi, Băsescu trebuia să ia o atitudine, nu? Trebuia să-şi apere odraslele, liichelele cocoloşite atâta vreme, cât tot mandatul său! Ponta nu a semnat decretul de acordare a acestor decoraţii, nişte pomeni ruşinoase, întrucât cei decoraţi sunt nedemni de numele de intelectual, nişte pungaşi, care şi-au dovedit în timp şi prin fapte ticăloase micimea.

Fără imunitate, Polifem e mort!

Şi preşedintele, azi, în loc să-i sancţioneze pe hoţii dovediţi, îi decorează! Iată o mostră a politicii care se face la Bucureşti, iată ce preşedinte aţi ales, fraţilor de la urne! Vă va mai chinui mult şi bine dacă voi, alegătorilor, nu căscaţi ochii. Nu se lasa de putere, fiindcă puterea înseamna imunitate, iar fără imunitate, Polifem e mort! Dar el nu ştie că e mort demult, cel puţin pentru istoria pe care o scriu oamenii cinstiţi, adevaraţii intelectuali, nevânduţi liichelelor de la conducerea României şi găştii de intelectuali corupţi (vezi cazul Dinu Giurescu, care şi-a dat demisia din parlamentul corupt). Cel puţin Liicheanu şi-a facut gloria deposedând Editura Politică şi luând cu japca toata moştenirea ei! Şi ce-a făcut? Şi-a publicat operele liichelismului sau fără ruşine, ale lui şi ale clientelei lui. Păi cum să nu se recunoască în „activitatea preşedintelui”! Şi oare pe unde o mai fi Cartărescu, de nu-l mai publică? Nu-l mai decorează? Nici el, nici Polifem? Poate că deja decoraţii conduc un şlep de „300 de metri”, la care zice că se pricepe preşedintele. Sigur, se sfârşeşte mandatul, începe să recunoască la ce se pricepe, dar şi acolo a dat-o în bara cu flota Românei! Oricum, presa din America l-a pomenit o singură dată pe Băsescu, atunci când a vizitat în portul Constanţa un vas militar american, şi a scris că se pricepe la astfel de inspecţii, fiindcă e „un fost marinar”.

Liicheanu-Heidegger, bolnav de recunoaşteri polifemice

Nu se pricepe însă defel la intelectuali, nu ştie să aprecieze o carte (de când n-aţi mai citit o carte, domnule preşedinte?), nu e capabil să asculte un concert simfonic. Mai an, la Festivalul „George Enescu”, din loja lui Ceauşescu, aplauda între părţile unei simfonii! Sau compara I.C.R. cu Institutul Cervantes! Ce miopie! Oare cum o fi pronunţat acest nume? Acum îi compromite şi pe intelectualii care au fost medaliaţi de alţii, cu exceptia lui Netzer, care a validat propria-i crima. Şi alţii de la I.C.R. validează crime umane sau culturale. Le-am semnalat anterior pe cele de la I.C.R. New York. Dar de ce nu i-a dat Basescu o decoraţie marelui grafician Eugen Mihăescu? Nu merita?! Şi adeversarii lui sunt intelectuali ai României, dar pe ei nu-i cinsteşte. De ce? Fiindcă i-ar da cu tinicheaua în ochi! Oricum, domnul Liicheanu-Heidegger nu pierde o ocazie să fie decorat. E bolnav de recunoaşteri polifemice! Iar aceasta ultima pupătura de la Cotroceni consfinteşte liichelismul. E o noua dovadă a găştii din jurul unui preşedinte disperat, năuc, dar mai viclean decât liichelele pe care le decorează. I-a atras ca musca ţeţe în cursa şi peştii au muşcat.

Corespondenţă de la New York – Autor: Grid Modorcea – Revista Art-Emis