Tag Archives: libertate de exprimare

Sentinţă judecătorească: scandarea „M**e, PSD!“ încalcă limitele libertăţii de exprimare. Cum motivează magistraţii

Judecătoria Sectorului 1 a emis o primă sentinţă într-un dosar în care o bucureşteancă a contestat o amendă primită din partea Jandarmeriei pentru că a scandat „M**e, PSD!“, la parada de Ziua Naţională din 2018. Iuliana Mădălina Tudor, o protestatară din Bucureşti amendată de Jandarmerie pentru că „a strigat în repetate rânduri cu voce tare «M**e, PSD!»”, la parada de 1 Decembrie din 2018, a contestat amenda la Judecătoria Sectorului 1, dar în primă instanţă a pierdut procesul. În acţiunea prin care a cerut anularea amenzii aplicate de Jandarmerie, protestatara a arătat că „este un cetăţean activ şi cu spirit civic, raţiune pentru care s-a implicat în majoritatea acţiunilor de protest, fiind şi simpatizant al Asociaţiei Evoluţie în Instituţie”. Protestatara a mai arătat că acesta este şi motivul pentru care, „la data de 01.12.2018 a participat la parada militară dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale în Zona Arcul de Triumf şi a scandat împreună cu ceilalţi manifestanţi mesajul «Jandarmeria apără hoţia» şi de asemenea, purta o geacă pe care era imprimat mesajul «MUIEPSD»”. Iuliana Mădălina Tudor a mai arătat că „din materialul probator nu va reieşi un comportament violent sau agresiv, ci o manifestare vocală, ironică şi acidă a dreptului de exprimare, scopul urmărit fiind transmiterea nemulţumirii faţă de anumite decizii care privesc interesul general”. Judecătorul a menţinut amenda Judecătoria Sectorului 1 a decis să menţină amenda aplicată protestatarei pe motiv că manifestarea acesteia „nu a fost una paşnică, ci a fost de natură a tulbura ordinea publică, având în vedere că aceasta a scandat în repetate rânduri «M**e, PSD!»”. „De asemenea, petenta a recunoscut prin cererea de chemare în judecată faptul că purta o geacă ce avea inscripţionat acelaşi mesaj. Fără a afecta libertatea de exprimare a petentului, instanţa apreciază că aceasta trebuie să se manifeste într-un cadru legal, fără a …

Citeste tot articolul

NEBUNIE TOTALA! Merkel: Libertatea de Exprimare Trebuie Limitată Pentru a Menține Societatea Liberă

Citește încă o dată titlul și gândește. Un “șef de stat” european îți spune că trebuie limitată libertatea de exprimare pentru a menține societatea liberă. Limitează libertatea ca să menții societatea liberă? VoiceofEurope: În timpul celui mai recent discurs din fața Bundestagului, cancelarul german Angela Merkel le-a spus parlamentarilor că libertatea de exprimare trebuie să fie limitată pentru a menține societatea liberă. „Avem libertate de exprimare în țara noastră”, le-a spus Merkel colegilor parlamentari germani în timpul unui discurs aprig care a fost încărcat vineri pe rețelele de socializare de Deutsche Welle (DW). „Pentru toți cei care susțin că nu își mai pot exprima părerea, le spun: Dacă vă exprimați o opinie pronunțată, trebuie să trăiți cu faptul că veți fi contrazis. Exprimarea unei opinii nu are costuri zero ”, a continuat șeful statului german. „Dar libertatea de exprimare își are limitele”, a avertizat Merkel, adăugând „Aceste limite încep acolo unde ura este răspândită. Ele încep acolo unde este încălcată demnitatea celorlalți oameni. ” Hai să mergem pe aceeași logică și să susținem că discursul de tristețe trebuie interzis, pentru că promovând tristețea afectezi sănătatea emoțională a oamenilor, demnitatea celorlalți oameni și productivitatea lor. Acum să revenim la normalitate și să afirmăm clar că discursul liber include discursul de ură, dacă urăsc ceva am dreptul să mă exprim ca atare. Doar că șiretlicul globaliștilor se aplică selectiv. Pot să spun “urăsc să stau alături de alți oameni la coadă” și nu mă sancționează nimeni. “Urăsc românii creștini” iarăși este un exemplu care nu va fi sancționat. “Urăsc ciorile” sau “Urăsc ungurii care doresc autonomie teritorială” – acest tip de discurs va atrage sancțiuni din partea tovarășilor CNCD-iști. Dar nici nu trebuie să fie un discurs de ură, literalmente. Poți să susții boicotarea economică a Israelului și îți va atrage sancțiuni severe. Șiretlicul …

Citeste tot articolul

Csaba Astalosz, un Câine Turbat

SUA și Occidentul European, două puteri ce dictează scena handicapului pentru întreaga omenire. Să vorbim în particular despre fiecare din ele : SUA, “Vestul Sălbatic” care demult nu mai e sălbatic, ci mai degrabă a devenit un Vest ostil și barbaric pentru orice politică ce împărtășește valori și moravuri tradiționale. Această supraputere este epicentrul corectitudinii politice, iar inițiatorilor săi: etnia pe care o cunoaștem cu desăvârșire. Ipocrizia și incapacitatea de care dă dovadă acest stat e rezultatul politicii întemeiate de el, încă din anii epocii consumerismului (1920) , când capitalismul a început să prevaleze calitățile general-umane. O altă putere ce domină interesele majorității este Occidentul European. Când spun “Occident” mă refer în special la unele state fondatoare UE (să menționez că și aceeași UE a fost inițiată de 2 jidani), Marea Britanie, Franța, Belgia și Germania. În comparație cu SUA, acest bloc vestic optează deschis pentru imigranți și adoptă acceași politică publică ca și cea de peste ocean. La momentul de față, aceste civilizații se află la apogeul degenerării sociale, fiind manipulate frenetic de (((forțele oculte))). O rutină obișnuită a acestora este propaganda regulată care militează docil în favoarea imigranților, egalității omniprezente, și în mod onorific – comunității cu handicapați mintal, cunoscută ca LGBT. Ar fi bine să menționez că agenda propriu-zisă care pledează pentru fenomenele nocive pentru societate era premeditata și plănuită într-un mod extrem de minuțios. Dibăcia cu care era chibzuit setul de evenimente succesive presupune un caracter într-atât de moderat încât și de eficient. Situația actuală a fost inițiată în SUA, începând cu anihilarea segregării negrilor și inegalității dintre genuri. Două reforme care aparent se bazează exclusiv pe umanitate și binevoință și nu au în spatele lor scopuri meschine și manipulatorii. Dar oare este într-atât de simplu? Răspunsul la această întrebare îl putem găsi în faptul că …

Citeste tot articolul

UNDE ESTE LIBERTATEA DE EXPRIMARE? O tanara este cercetata de procurori dupa ce a glorificat nazismul

Procurorii rusi au deschis dosar penal contra unei adolescente de 16 ani care isi exprima admiratia fata de nazim pe o retea de socializare. La cea de a 75-a aniversare de la terminarea celui de al Doilea Razboi Mondial, adolsecenta a publicat o fotografie in care apareau trupe germane si care era insotita de un text ce glorifica nazismul. Tanara, rezidenta in regiunea de sud a orasului Astrakhan, este pasibila de inchisoare cu executare de pana la trei ani daca este gasita vinovata. Ne intrebam unde este libertatea de expresie? Libertatea de asociere? In Rusia dictatura comunista parca disparuse. Sa nu uitam si de Cazul Tranca Marius din Romania care a fost condamant la opt luni de inchisoare cu executare pentru afisarea simbolurilor fasciste in public. Dupa cum se poate observa, nici in Romania, tara membra U.E, nu exista libertate de exprimare, nu exista democratie, comunismul fiind unul camuflat de factura PSD-ista (neo-comunista). VEZI SI: (VIDEO) Cazul de „RASISM” din Buzau – SOLUTIONARE: NEINCEPEREA URMARIRII PENALE CAZ REVOLTATOR LA BUZAU: Un elev a fost EXMATRICULAT din cauza ca si-a exprimat opinia „incorecta” cu privire la profesori si a desenat ZVASTICA pe o ciorna Tanar cercetat PENAL pentru o fotografie “nazista” postata pe Facebook

Citeste tot articolul

MOARTEA LIBERTATII DE EXPRIMARE: CNCD condamnă jurnaliștii ce gândesc diferit

Întotdeauna am fost de părere că această agenție, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, este o instituție de inspirație totalitară, o poliție a gândirii care îi condamnă pe cei ce au opinii cu care actualul sistem nu e de acord și care dorește să impună o dictatură a minoritățiilor. Așa că nu m-a surprins faptul că redactorul șef al NapocaNews, Ionuț Țene, a fost citat de Istvan Haller, directorul CNCD, să fie prezent la începutul lunii martie, la sediul instituţiei pentru declaraţii privind o eventuală discriminare religioasă sau etnică a preşedintelui Klaus Iohannis. Ionuț Țene s-a remarcat în mediul jurnalistic prin editorialele sale care transmit un mesaj național-creștin și aduc o critică bazată pe argumente clasei politice și politicienilor corupți, indiferent din ce partid fac parte și indiferent de etnia sau religia lor. De când un jurnalist trebuie să dea socoteală pentru opinia sa? De când exercitarea dreptului la liberă exprimare e un delict? De când nu avem voie să ne dăm cu părerea despre președinte și despre minorități? Adevărul e cât se poate de clar pentru cei ce au ochi să-l vadă: CNCD nu apără democrația și drepturile omului așa cum pretinde, ci sub pretextul combaterii discriminării, îi discriminează pe cei ce gândesc diferit. Această agenție a statului, finanțată din bani publici, aplică o formă de totalitarism deghizat, de la adăpostul căruia impun dictatura minoritățiilor (fie ele etnice, religioase sau sexuale) în defavoarea românilor majoritari. Așadar cei ce pretind că sunt împotriva xenofobiei dau dovadă de antiromânism și lipsă de respect față de dreptul la liberă exprimare, fundamental în orice democrație. Șovinismul acestei instituții nu e o surpriză atât timp cât președintele ei e Csaba Ferenc Asztalos, fost membru al UDMR, formațiune ce incită la destrămarea României și ură împotriva românilor. De menționat și faptul că atunci când extremiștii unguri …

Citeste tot articolul

LEGEA ANTI-NATIONALISTA votata in Senat INGROAPA DEMOCRATIA si LIBERTATEA DE EXPRIMARE

Aș fi surprins dacă aș fi fost atât de naiv încât să cred că România este cu adevărat un stat democrat unde drepturile și libertățile cetățenilor sunt garantate și respectate de politicieni. Dar știind că partidele mari din România sunt urmașele PCR-ului, nu mă miră ce au votat toți cei 87 de senatori (membri PSD, UDMR și PC) prezenți în Senat: interzicerea manifestărilor cu caracter legionar și a simbolurilor legionare, un abuz ce ar putea arunca în închisoare zeci de mii de oameni ce își exprimă opinia, totul pentru că politicienilor corupți nu le place cum gândesc acești oameni. Să nu uităm nici cine a fost inițiatorul acestui proiect de inspirație totalitară, cu toate că nu a fost prezent la vot: liberalul Crin Antonescu, aflat sub influența neo-marxistului Alexandru Florian, președintelui Institutului ”Elie Wiesel”. Inițial comisia juridică a respins această inițiativă, ca apoi să-și schimbe poziția cu 180 de grade și să o aprobe printr-un raport. Și așa asistăm la un alt episod dezgustător al circului politic din România, așa asistăm la îngroparea democrației și a libertății de exprimare. Nu contează pentru cei ce au propus și au votat o asemenea lege că aceasta încalcă Declarația Drepturilor Omului și Constituția României. Nu contează că Mișcarea Legionară nu a fost o organizație fascistă și că acest lucru a fost recunoscut de aliați, după cel de al doilea război mondial, în cadrul Tribunalul de la Nurenberg din 1946. Nu contează faptul că nici măcar nu s-a făcut o dezbatere pe această temă (cum ar fi fost democratic). Nu contează faptul că majoritatea românilor nu sunt de acord cu asemenea măsuri totalitare (cetățenii nici măcar nu au fost consultați). Nu contează că în timp ce legionarismul va fi ilegal în România extremismul maghiar, comunismul, antiromânismul sau manifestările publice ale homosexualilor sunt în continuare …

Citeste tot articolul

Iluzii in care cred romanii

Iluziile în care credem (sau cred mulți din jurul nostru) sunt o consecinţă a tehnicilor şi metodelor de distrugere mentală premeditată (click pt detalii) ce au fost aplicate pe români mai ales după Lovitura de stat din 1989 când a fost eliminat un regim naționalist și o țară SUVERANĂ (click pt detalii) și România a fost transformată pas cu pas într-o colonie săracă și distrusă a Vestului (click pt detalii). Sigur că iluziile în care cred românii sunt valabile și pentru multe alte popoare, pentru că distrugerea mentală premeditată se practică pe scară largă, la nivel mondial. Aceste iluzii în care suntem menținuți PREMEDITAT blochează accesul la ADEVĂR, blochează conștientizarea realității reale din jurul nostru, blochează evoluția și dezvoltarea poporului român, a societății românești, a României. Detalii în continuare: Iluzie = Percepție falsă, denaturată a realității; aparență înșelătoare din cauza perceperii deformate a realității. Iluziile care ASCUND adevărul ni se impun/ni se strecoară/ne sunt trimise în creier ÎNCĂ DE MICI COPII – foarte sugestivă imaginea pusă la începutul textului. Cei care nu sunt convinși că lucrurile de mai jos sunt iluzii, trebuie să citească mai mult ca să înțeleagă. Iată mai jos o listă cu iluzii/falsități în care se încăpățânează poporul român să creadă în continuare (pentru că nu îi pasă, pentru că nu are timp să citească mai mult, dar nici nu-și face, pentru că nu pricepe ce se întâmplă în jur etc). Atenție: aceste iluzii nu sunt toate gândite/verbalizate de oameni, ci unele sunt pur și simplu trăite/simțite/aplicate în viața de zi cu zi de românii noștri dragi (bineînțeles că nu de toți, dar de MULȚI, de mult prea mulți!) ). ILUZII / FALSITĂȚI / MINCIUNI / NEADEVĂRURI / MANIPULĂRI  (ordine aleatorie): 1. Suntem LIBERI – o mare iluzie! În realitate suntem neo-sclavi muncitori (click pt detalii); 2. Știm cum funcționează lumea în care trăim – FALS! În realitate, marea majoritate a românilor …

Citeste tot articolul