Tag Archives: lia olguta vasilescu

Scandal URIAS. Lovitură cruntă pentru Olguța Vasilescu. Poliția a intervenit

Situație fără precedent la Craiova. Primarul orașului, Lia Olguța Vasilescu a răbufnit pur și simplu după ultima mișcare făcută de autorități. S-ar putea lăsa cu dosare penale. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, lansează acuzații extrem de dure la adresa autorităților. Fostul ministru al Muncii susține că prefectul și instituțiile de forță și control au cerut comercianților din zona centrală a Craiovei să închidă chioșcurile. În acest context, ea a precizat că s-au luat toate măsurile de siguranță în oraș și toate regulile sunt respectate. Ea a mai menționat că ”nicio ordonanță de urgență nu interzice funcționarea chioșcurilor”. ”Anul acesta am deschis doar iluminatul de sărbători și de asemenea am permis prin contracte cu anumiți comercianți să se deschidă chioșcuri în zona centrală. Sunt distanțate, se respectă toate regulile, au toate autorizațiile de funcționare, au contract cu Primăria, acord de ocupare a domeniului public. Nu puteam sub nicio formă să întrerup niște contracte în derulare în condițiile în care nicio lege din România, nicio ordonanță de urgență, de Guvern, hotărâre de Guvern, nu interzice funcționarea chioșcurilor”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, duminică, la Antena 3. Se lasă cu dosare penale Totodată, fostul ministru al Muncii acuză că autoritățile de forță și control și prefectul de Dolj le-au cerut comercianților să închidă chioșcurile din zona centrală a Craiovei, iar în cazul contrat aceștia ar putea risca chiar dosare penale. ”Au făcut contrale, i-au găsit în regulă, după care s-au întors și le-au spus că riscă dosare penale dacă nu închid. Nu există nicio bază legală, nu li s-a dat niciun argument foarte solid pentru care ar trebui să facă acest lucru”, a mai spus primarul Craiovei. Ea a mai adăugat că orașul pe care îl conduce este aproape ”sub asediu”. ”O mașină CBRN, cu megafoanele pornite la maxim, invita populația …

Citeste tot articolul

Întâlnire explozivă! Olguța Vasilescu s-a dus direct la Guvern. News alert

Întâlnire explozivă a Liei Olguța Vasilescu cu Ludovic Orban. Liderul PSD, care este primar al Craiovei, a anunțat chiar pe pagina sa de Facebook, că s-a dus la Guvern. Lia Olguța Vasilescu a făcut o serie de dezvăluiri explozive pe pagina sa de Facebook. Ea a spus că a avut o discuție cu premierul Ludovic Orban, la Guvern, despre rectificarea bugetară care va avea loc săptămâna viitoare, redeschiderea piețelor și alte subiecte arzătoare. În context, primarul Craiovei a subliniat că este imperios necesar ca toți consilierii locali să participe vineri la ședința care va avea loc pentru validarea mandatelor celor șase consilieri supleanți care nu au depus încă jurământul și a primarului nou ales. Lia Olguța Vasilescu a spus că speră să fie infirmată informația ca USR și PNL vor boicota această ședință. „Deși nu am depus încă jurământul ca primar, prin grija unor interpuși ai politicienilor locali, astăzi, am participat la sediul Guvernului României, la o discuție cu premierul Ludovic Orban despre rectificarea bugetară care va avea loc săptămâna viitoare, redeschiderea piețelor și alte subiecte arzătoare. Sper ca toți consilierii locali să participe vineri la ședința care va avea loc pentru validarea mandatelor celor șase consilieri supleanți care nu au depus încă jurământul și a primarului nou ales și să fie infirmată informația ca USR și PNL vor boicota această ședință pentru care abia azi, după ora 14, se poate face convocarea. Avem multă treabă și nu mai vreau să pierdem nici măcar o zi!”, a comentat Lia Olguța Vasilescu pe pagina sa de Facebook. Cei care îi urmăresc pagina de Facebook au reacționat imediat și i-au urat succes liderului PSD. „Veți avea multe obstacole de întâmpinat ,dar nu va lăsați intimidata!Va dorește mult succes o moldoveanca!”, a scris un internaut. Un altul, a spus: „SUCCES ÎN CONTINUARE și …

Citeste tot articolul

Un fost ministru ACUZA Guvernul Orban: „Este doar o șmecherie politică. Nu aveau de gând să aplice legea pensiilor”

În spațiul public s-a anunțat că PNL vrea să schimbe legea pensiilor, după alegeri. Un fost ministru al Muncii a transmis, în exclusivitate pentru evz.ro, că anunțul este doar o șmecherie națională. Realitatea pare să fie mai gravă. O veste neaşteptată pentru pensionari a fost anunțată în mass-media. O lege care permite ca venitul pntru pensii să crească cu 40% ar putea fi modificată de PNL, pentru că guvernul liberal nu va reuşi să pună în practică majorările stabilite de PSD în actualul proiect. În plus, liberalii vor şi eliminarea pensiilor speciale. Surse politice citate de Antena 3 arată că, după ce va fi investit noul Executiv şi după ce noul Parlament va intra în funcţie, am putea avea parte de o nouă modificare la Legea pensiilor. Motivul ar fi că nu îşi permit actualii guvernanţi nici măcar o creştere la jumătate a pensiilor. De asemenea, se ia în calcul şi ca eliminarea pensiilor speciale să fie făcută în perioada următoare. Premierul Ludovic Orban spunea că pentru a fi majorate pensiile ar trebui să crească salariul mediu, dar să fie şi mai mulţi angajaţi, pentru a contribui la pensiile de stat. Şeful Guvernului mai spunea că actualul Executiv îşi doreşte majorarea pensiilor, aşa cum au promis iniţial. „Nu aveau de gând să aplice legea” În legătură cu acest subiect am solicitat un punct de vedere din partea fostului ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Fostul ministru, primar ales al municipiului Craiova, ne-a răspuns tranșant: „Este doar o șmecherie politică. Nu aveau de gând să aplice legea pensiilor”. Lia Olguța Vasilescu a explicat, în exclusivitate pentru evz.ro: „De la 1 ianuarie 2020, Casă Națională de Pensii Publice trebuia să înceapă recalcularea tuturor dosarelor de pensie, aplicând nouă formulă de calcul din nouă lege, care ar duce la eliminarea tuturor inechităților existente …

Citeste tot articolul

ALERTA in Romania. Talon de pensie sau certificat de deces? Olguta Vasilescu, reactie FURIBUNDA

Fostul ministru Lia Olguţa Vasilescu a răbufnit după ce Guvernul PNL a înaintat posibilitatea ca vârsta de pensionare să se majoreze la 70 de ani. Potrivit deputatului PSD, această iniţiativă este aberantă atâta timp cât în România speranţa de viaţă a bărbaţilor este de 71 de ani. De asemenea, Olguţa Vasilescu a afirmat că societatea va reacţiona violent în cazul în care va fi aplicată iniţiativa PNL referitor la majorarea vârstei de pensionare. „Mai grav decât orice mi se pare intenţia (Guvernului – n.r.) de a majora vârsta de pensionare la 70 de ani şi nu este o iniţiativă asumată de vreun parlamentar PNL şi nesusţinută de partid, ci este un anunţ care a fost făcut de la tribuna Guvernului României chiar de viceprim-ministrul Raluca Turcan şi care recunoaşte că modificarea va fi operată în funcţie de reacţia societăţii. Cu alte cuvinte, dacă nimeni nu ia poziţie faţă de creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani acest lucru se va întâmpla. Este o înşelătorie, o farsă ceea ce vă vând ei şi este asumat de la cel mai înalt nivel politic, adică de la preşedintele României şi de la prim-ministru. Nu este vorba de o opţiune, ci de o constrângere care îi va forţa, practic, pe români să se pensioneze la vârsta de 70 de ani”, a spus Vasilescu, duminică, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD. Ea a adăugat că şi acum cei care vor să muncească peste vârsta de pensionare o pot face, fie rămânând în funcţie cu acordul angajatorului, fie pensionându-se şi apoi reangajându-se. „Într-o ţară în care speranţa de viaţă a bărbaţilor este de 71 de ani, să vii şi să vorbeşti despre ieşirea la pensie la 70 de ani este ca şi cum ai recunoaşte că, de fapt, nu mai vrei să …

Citeste tot articolul

Lia Olguța Vasilescu a fost umilită cumplit: Numai scandaluri și ifose de țoapă

Despre Lia Olguța Vasilescu știe o țară întreagă. Mulți o asociază pe aceasta cu PSD. Nu foarte mulți știu sau își mai amintesc că cea care avea să devină unul dintre cei mai puternici lideri în partidul lui Iliescu, Năstase, Dragnea sau Dăncilă a fost promovată în politică de Corneliu Vadim Tudor. Lia Olguța Vasilescu și-a început cariera politică la 16 ani, în 1991. Atunci s-a înscris în Partidul România Mare condus de Corneliu Vadim Tudor. La doar 19 ani, Lia Olguța Vasilescu ajungea preşedintele Organizaţiei de Tineret România Mare Dolj. Din 2000 până în 2004 a fost şi purtător de cuvânt PRM. În anul 2000 a obţinut primul mandat de parlamentar, fiind deputat de Dolj până în 2008. În 2007, Mircea Geoană, pe atunci președinte al PSD, a făcut anunțul care l-a cutremurat pe Vadim: Lia Olguța Vasilescu părăsește PRM pentru PSD. Lia Olguţa Vasilescu era nemulţumită că nu primise o funcţie serioasă de conducere în PRM. După ce și-a spus nemulțumirea, Vadim a ieșit la atac. El a desființat-o în repetate rânduri pe cea care până atunci îi fusese protejată. Text cu dedicație pentru Lia Olguța Vasilescu Mutarea Olguței Vasilescu l-a enervat la culme pe Corneliu Vadim Tudor, care i-a dedicat un text foarte dur acesteia. „LICHEAUA SAPTAMINII: L.O. Vasilescu e pusa pe confiscari de morti. N-a putut sa confiste craniul lui Mihai Viteazul? Nu-i nimic, a confiscat trupul neinsufletit al lui Costica Stefanescu! Incredibil cit de urit imbatrineste fata asta, Lia Olguta Vasilescu! (In poza e bruneta, dar intre timp si-a schimbat culoarea, asa cum a schimbat si partidul – e blonda.) Are numai idei timpite. Ea pretinde ca e patrioata (locala) si se forteaza sa aduca in Cetatea Baniei tot ce vrea muschiul ei. A incercat, acum un an, sa mute craniul lui Mihai Viteazul, de …

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu, atac DUR la Guvernul Orban si citează din Băsescu: Hai, să trăiți bine!

Deputatul PSD, Lia Olguța Vasilescu, susține că liberalii au alocat un buget de austeritate pentru Sănătate și Educație. Deputatul PSD amintește de celebrul slogan al lui Traian Băsescu ”Să trăiți bine” și arată, ironic, că ”prea rău” au trăit românii pe vremea PSD. ”Deci, Cîțu v-a avertizat! Sănătatea si Educația nu sunt priorități. Drept dovadă, bugetul pentru 2020 aduce acestor sectoare cei mai puțini bani DIN ISTORIE. Hai, să „trăiți bine” că „prea rău” ați trăit cand guverna PSD și vă era dor de dreapta… Dreapta va vrea bolnavi si inculți, la cum arată bugetul făcut de noul guvern…”, scrie Olguța Vasilescu.

Citeste tot articolul

Olguta Vasilescu ~ JIGNIRI fără precedent: „PNL trimite RETARZII #rezist sa-l atace pe Raed Arafat”

Lia Olguța Vasilescu a trecut la jigniri fără precedent în scandalul momentului: Vasilescu și-a ieșit din minți după ce șeful DSU, Raed Arafat, a fost apostrofat pe aeroport de către un cunoscut protestatar #rezist. Deputatul PSD, Lia Olguța Vasilescu, se implică în scandalul momentului. Aceasta este protagonista unui nou derapaj grav. Vasilescu l-a jignit crunt pe cunoscutul protestatar Marian Moroșanu, cunoscut și sub numele de Ceaușescu. Protestatarul Rezist l-a apostrofat pe șeful DSU, Raed Arafat, în aeroport. Acesta a filmat evenimentul și l-a postat pe o rețea de socializare. Ceaușescu i-a cerut lui Arafat să demisioneze pentru intervenția de la incendiul din Clubul Colectiv. Arafat l-a amenințat pe protestatar. I-a spus să plece, în caz contrar va chema poliția. Derapaj grav al Olguței Vasilescu După ce a văzut filmulețul, Lia Olguța Vasilescu și-a ieșit din minți. A ales să-l jignească grav pe protestatar. Mai mult, Vasilescu susține că acesta ar fi fost trimis de către cei de la PNL. „Cand PNL trimite retarzii sa ii rezolve treaba murdara…”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe o rețea de socializare. Marian Ceaușescu, victimă în Revoluție și la Mineriade Ce nu știe Lia Olguța Vasilescu este că Marian Ceaușescu nu are deficiențele verbale din naștere. Acesta a fost victima poliției în Revoluția din 1989. Marian a fost arestat și bătut crunt pentru că s-a aflat printre revoluționarii care au cerut libertate în decembrie 1989. Mai mult, acesta a fost și victima minerilor în 1990. Din cauza cruntelor bătăi încasate, protestatarul a rămas cu sechele pe viață. Ceaușescu a ales să se alăture și protestatarilor Rezist împotriva Guvernelor PSD.

Citeste tot articolul

„Cătușiadă la tot poporul…” Olguta Vasilescu a rabufnit!

  Fostul vicepreședinte PSD Lia Olguța Vasilescu a apreciat joi că liberalii îi consideră „pe toți hoți”, după ce un secretar de stat de la Ministerul Justiției a propus introducerea unei declarații de avere pentru fiecare cetățean, precum și apariția unor parchete specializate pe zona financiară. „Hai! Asezați-vă liniștiți la coadă, pe două rânduri, dar absolut toți, nu doar politicienii și funcționarii publici, să vă depuneți declarația de avere, că a venit PNL la guvernare și, așa cum știți, PNL îi consideră pe toți hoți si e cu lupta anticorupție! Ce credeați? Ca doar cu PSD-iștii au treaba? Că dacă ați sărit prin piață sau ați votat disciplinat scăpați? În plus, PNL ne propune și o nouă castă de procurori de parchete financiare pentru tot cetațeanul, ca DNA e pentru șmecheri, dar trebuie să aveți și voi, ceilalți, pe unii care să vă cerceteze! Cătușiadă la tot poporul… #avețiceațivotat”, a scris social-democrata pe Facebook.

Citeste tot articolul

Cum arăta Lia Olguţa Vasilescu în tinereţe. Fotografii rare cu politicianul / Detaliul care nu poate fi ignorat

Fost jurnalist, ulterior edil al Capitalei Olteniei, Craiova, Lia Olguţa Vasilescu este una dintre cele mai cunoscute feţe din PSD, scrie romaniastar.ro. La 16 ani, în 1991, Lia Olguţa Vasilescu se înscria în partidul regretatului Corneliu Vadim Tudor, România Mare. Doi ani mai târziu, aceasta era numită în poziţia de lider al Organizaţiei de Tinere România Mare, filiala Dolj. În guvernarea PSD, Lia Olguţa Vasilescu, măritată acum cu Claudiu Manda, a fost ministru al Muncii, având nu de puţine ori critici acide la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.

Citeste tot articolul

Va fi Lia Olguța Vasilescu noua șefă a PSD?

Viorica Dăncilă nu va scăpa de demitere din fruntea partidului, unde a fost cocoțată de Liviu Dragnea. Spiritele sunt prea încinse în PSD și mulți dintre cei care sunt încă lideri sunt de părere că nu vor reuși să salveze partidul dacă vor merge înainte cu pierzătorea Dăncilă. Surse din interiorul formațiunii spun că niciunul dintre baronii locali sau foști miniștri nu vor putea deveni șeful partidului, fie din cauza problemelor cu dosare, fie din cauza imaginii proaste, fie din cauza lipsei de susținere din interior. Dacă bărbații nu stau bine pentru o competiție, tot femeile social-democrate sunt cele care ar trebui să preia conducerea. Cele despre care se tot vorbește în culise că i-ar putea lua locul lui Dăncilă sunt Lia Olguța Vasilescu și Gabriela Firea. Gabriela Firea e preferată, atât de PSD, cât și de liderii celorlalte partide, să devină candidata social-democraților la Primăria Capitalei. Colegii ei îi dau mari șanse, iar opozanții consideră că vor avea pregătit un candidat mult mai puternic, gata să-i ia locul Gabrielei Firea. Se vorbește de mult timp de Nicușor Dan, Vlad Voiculescu și Rareș Bogdan, posibili candidați în alegerile locale. Dacă Firea ar fi aleasă președinta PSD, susțin surse din interior, s-ar pierde în reorganizarea partidului după eșecul prezidențialelor și nu s-ar mai putea concentra pregnant pentru campania de la locale. Lia Olguța Vasilescu are, aparent, o problemă. Doljul l-a ales pe Iohannis, iar în Craiova acesta a câștigat cu peste 60 de procente în fața Vioricăi Dăncilă. Totuși, sunt voci în partid care susțin că Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda, fost șef al comisiei parlamentare de control a serviciilor secrete, au lucrat cu materialul clientului și n-au avut ce face. Ba, unii cred că au făcut prea mult pentru ca Olguța să aibă o șansă mare la șefia …

Citeste tot articolul

Olguta Vasilescu, EXTREM DE SPERIATA de puscarie: „Au iesit sa ceara puscarie pentru liderii PSD. De ce suntem ticalosi si penali?”

Vicepresedintele PSD Lia Olguta Vasilescu reactioneaza virulent dupa ce Rares Bogdan a solicitat DNA sa intervina ca urmare a dezvaluirilor lui Florin Citu privind situatia grava de la Ministerul de Finante. „A iesit si Rares Bogdan sa ne faca ticalosi si sa ne ameninte cu puscaria! Nu le-a luat mai mult de o saptamana pana sa iasa si sa ceara puscarie pentru liderii PSD! De ce suntem ticalosi si penali? Pentru ca am marit veniturile romanilor? Venituri pe care vor ei sa le taie si cauta vinovatii, ca sa nu plateasca politic? Am mai facut o zi de inchisoare pentru ca am varuit blocuri in Craiova! De ce nu as face si pentru ca am marit salarii si pensii? Doar asta e Romania ‘normala’ pentru Johannis si acolitii lui…”, a scris Olguta Vasilescu pe Facebook. Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan, solicita declansarea unei anchete din partea DNA dupa dezvaluirile ministrului de Finante, Florin Citu, privind existenta a „doua bugete, dupa metoda Al Capone” in cadrul ministerului. „Alo, DNA? Guvernele PSD au pus pistolul la tampla Romaniei si au tras cu sete. Asta e, pe scurt, ce a gasit Florin Citu in visterie. Sunt cele mai grave situatii pe care le-am auzit in ultimii ani. Romania traieste printr-o minune, iar medicul a fost votul de la europarlamentare si faptul ca presedintele Iohannis si PNL au facut totul pentru a demola Guvernul Dancila. Caci asta a insemnat semnalul dat dupa OUG 13 si 26 mai: ‘Scapati-ne de PSD, sa vina DNA!’. Numai ca este exact cum am anticipat in perioada cand eram jurnalist. Au parjolit totul, au otravit fantanile. Nu ma bucur ca am avut dreptate, dar nenorocirea e mai mare decat cele mai pesimiste estimari. Guvernul Dancila a fost un criminal! In al 12-lea ceas, pacientul a fost salvat. Dar nu va …

Citeste tot articolul

Lia Olguţa Vasilescu face un pas în spate în SCANDALUL MOMENTULUI: ‘Dacă cineva a înţeles alt lucru, îmi cer scuze public’

Lia Olguţa Vasilescu afirmă că nu a dorit să lezeze sentimentele comunităţii evreieşti prin afirmaţiile referitoare la Iohannis şi lagărele de concentrare. Fostul ministru îşi cere scuze public. „Prin afirmatia facuta duminica seara: „Domnul Klaus Johannis cred ca se vede deja sef de lagar de concentrare si reeduca acolo PSD-istii”, nu am vrut, sub nicio forma, sa lezez sentimentele comunitatii evreiesti, care a fost cea mai afectata de crimele si ororile perioadei naziste. Daca cineva a inteles alt lucru, imi cer scuze public! Am vrut doar sa apar sentimentele a peste doua milioane de membri si simpatizanti PSD care nu trebuie sa fie considerati vinovati ca voteaza cu un partid democratic! Dezbaterile electorale trebuie sa aiba limite si eu sunt prima care imi cer scuze daca se considera ca s-a ajuns prea departe!”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook. Prim vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, a anunțat că o să depună o plângere penală împotriva Liei Olguța Vasilescu în urma unei afirmații despre Klaus Iohannis. „Domnul Klaus cred deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare”, a declarat Olguţa Vasilescu, solicitată să comenteze afirmaţiile făcute de Klaus Iohannis la o întâlnire electorală la Bistriţa. „El tot ceea ce a făcut bun în cinci ani de zile a fost să dea jos de la guvernare PSD”, a mai adăugat ea. Klaus Iohannis spunea în discursul său că se află în „război” cu PSD. Organizația ActiveWatch a anunțat că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în legătură cu declarațiile Liei Olguța Vasilescu care a spus că președintele Klaus Iohannis deja se vede „șef de lagăr de concentrare”. Vezi: PLANGERE PENALA contra Olgutei Vasilescu! REACTIE de ultima ora in SCANDALUL MOMENTULUI

Citeste tot articolul

PLANGERE PENALA contra Olgutei Vasilescu! REACTIE de ultima ora in SCANDALUL MOMENTULUI

Prima reacție după ce europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan a anunțat că va depune plângere penală împotriva Liei Olguța Vasilescu. Aceasta l-a atacat pe Klaus Iohannis și în opinia liberalului a depășit orice limită. Reacția vine din tabăra PSD, din partea lui Codrin Ștefănescu, care a postat pe pagina sa de Facebook că „ne doare fix in cot de plangerea lor”, ca răspuns la anunțul lui Rareș Bogdan că o va da în judecată pe Olguța Vasilescu pentru afirmațiile sale. „Domnu’ Rares, prim vicepresedinte la penele, a anuntat ca vor depune o plangere impotriva Olgutei. Ca e rea si-l face pe seful suprem dictator. Ca-l face fricos in fiecare zi si asta doare. Ca ea e in suflet peremista, nu securista ca el. Si ca multi altii din partidul lui. Il anunt pe aceasta cale ca ne doare fix in cot de plangerea lor. In cot, da!”, a precizat Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook. Vezi: ATAC DUR AL VIORICAI DANCILA LA ADRESA LUI IOHANNIS: Dăncilă către Iohannis: „Decât înalt ca bradu’ și… prost ca gardu” VIDEO Lia Olguța Vasilescu declarase că președintele Klaus Iohannis probabil deja se vede ”șef de lagăr de concentrare” unde ar fi închiși social-democrații, pentru reeducare. Afirmația vine în contextul în care șeful statului a spus în mai multe rânduri că e în război cu PSD. Vezi: STIRI PENTRU IDIOTI: DELIA, FOTOGRAFIATĂ DE SORA SA GOALĂ PRIN CASĂ! VEDETA IUMOR, FĂRĂ SUTIEN ȘI ÎN LENJERIE

Citeste tot articolul

Pleacă Lia Olguța Vasilescu la PRO ROMÂNIA? Iată răspunsul!

S-a aflat dacă Lia Olguța Vasilescu va pleca la partidul PRO ROMÂNIA! După ce în presa din Craiova a apărut informația că Lia Olguța Vasilescu ar putea trece la Pro România și chiar să candideze din partea partidului condus de Victor Ponta la Primăria Craiova, fostul ministru a reacționat. ”Copiii „mititei” spun lucruri traznite! #cand orice papagal se crede ziarist si scrie tampenii”, a fost reacția fulger, scrisă pe Facebook, de Lia Olguța Vasilescu.

Citeste tot articolul

Avertisment SOC al Olguței Vasilescu! Vor tăia toate pensiile și salariile

Lia Olguța Vasilescu reacționează la declarația lui Dragoș Anastasiu, care anunța că 400.000 de bugetari vor fi dați afară până în 2020. Aceasta consideră că anunțul nu aduce nimic nou și l-a tot spus Florin Cîțu de luni de zile. Olguța Vasilescu nu vede nimic nou în declarația Preşedintelui Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoș Anastasiu, despre care spune că a tot fost spusă de Florin Cîțu, cel care va fi ministru de Finanțe PNL. „Domnul Anastasiu nu ne spune nimic nou. El ne spune ce ne comunică de câteva luni Cîțu, viitor ministru de finanțe într-un cabinet al PNL. Vorbesc acești domn despre cota progresivă de impozitare. Adică nu mai taie 25% din salarii, le impozitează. Exact cum au făcut în 2010 cu pensiile. CCR nu a acceptat sub nicio formă tăirea pensiilor, considerându-le un drept de proprietate, iar atunci au introdus CASS și le-au impozitat, scăzându-le în medie cu 15%. Același lucru se pregătesc să facă acum cu salariile și atenție, nu sunt afectați doar bugetarii, ci toți salariații din România pentru că această cotă progresivă se calculează pentru toată lumea. Același lucru probabil va face și cu pensiile”, a declarat Olguța Vasilescu, pentru Antena 3.

Citeste tot articolul

Olguţa Vasilescu, atac INCENDIAR la adresa unui politician: Pupă moşii care miros a ciumă roşie

Într-o postare pe Facebook, Lia Olguţa Vasilescu îl atacă dur pe Dan Barna, despre care spune că, în căutare de voturi, a ajuns să ia în braţe şi oamenii pe care-i critica nu cu mult timp în urmă. Lia Olguţa Vasilescu îl ironizează pe liderul USR, Dan Barna. Acesta din urmă postase pe Facebook, la începutul acestei luni, o fotografie în care strânge cu putere la piept o persoană în vârstă, alături de comentariul, probabil mesajul pe care i-l transmisese acea persoană: “Veți fi cel mai tânăr Președinte al României.” Acum, social-democrata se amuză pe seama lui Dan Barna, spunând că USR-iştii au ajuns prin târguri de ţară în căutare de voturi şi pupă moşii care miros a ciumă roşie. „Cum, mă, au ajuns USR-iștii prin târguri de țară și pupă „moșii fără dinți în gură, analfabeți si care miros a ciumă roșie”? Așa ceva?” este postarea de pe Facebook a Liei Olguţa Vasilescu. Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat în luna iulie candidatul Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile prezidențiale. Președintele PLUS, Dacian Cioloș, va fi candidat pentru funcția de premier. Cele două formațiuni au decis să participe împreună la toate rundele de alegeri de anul acesta și de anul viitor – prezidențialele din 10 noiembrie, alegerile locale și alegerile parlamentare de anul viitor. Ulterior, la finalul lunii august şi începutul lui septembrie, Dan Barna s-a aflat într-un turneu electoral prin ţară pentru strângerea de semnături, moment în care probabil a fost realizată şi respectiva fotografie.

Citeste tot articolul

Lia Olguța Vasilescu a explodat! Dezvăluri BOMBA despre un lider politic

Lia Olguța Vasilescu a dat de pământ cu un lider PNL după ce acesta i-a luat apărarea președintelui Klaus Iohannis. Conflictul dintre cei doi a pornit din cauza unei postări pe Facebook. Lia Olguța Vasilescu a intrat un război cu liderul PNL, Ionuț Stroe, a atacat-o direct pe pagina sa de Facebook. Acesta s-a referit la tema spitalelor regionale, susținând că la Craiova, „primăria lui Genoiu și Olguța bagă bani în bâlciuri și concerte de ani de zile, în timp ce la Mioveni, un oraș mai mic, s-a făcut un spital nou de la zero ” În replică, Lia Olguța Vasilescu i-a dedicat o întreagă postare pe Facebook. „Unei râme… Un individ mărunt cu pretenții mari a plătit împotriva mea un text pe facebook ca să ii arate lui Johannis cum îi ia el „bărbătește” apărarea. Chiar si plătită, sponsorizarea nu trece de vreo douăzeci de distribuiri, iar textele lui, deși se visează ministru, nu trec de mai mult de 20 de like-uri de obicei. Bineînțeles, comentariile la postare duc la presupuse momente bahice în ceea ce mă privește. Ca să ne înțelegem, ȘTIU că omul, care se vedea primar la Craiova acum câțiva ani, plătea postaci care să scrie ca din cauza mea s-a închis spitalul de Urgență, fiindcă aș fi ajuns acolo în comă alcoolică. Orice om zdravăn la cap înțelege că dacă s-ar fi întâmplat asta aș fi fost pe toate televiziunile naționale, ar fi aflat toate cadrele medicale din spital care sunt vreo câteva sute și nu doar zvonacii lui plătiți de la partid. Stiam asta și când partidul lui a intrat în opoziție și a venit să mă roage să îi păstrez nevasta, pe care o făcuse directoare, în funcție. I-am zis că noi nu am venit chitiți să dam afară angajați sau directori, așa …

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu anunță DEZASTRUL! Este dezvăluirea zilei despre pensii și salarii: VIN TAIERILE!

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, s-a dezlănțuit pur și simplu. Aceasta a lansat acuzații grave la adresa Opoziției, dar și un avertisment clar. Dacă dreapta vine la Putere, urmează tăieri de salarii. Fostul Ministru al Muncii dă vina pe guvernarea PNL pentru problemele economice din România, și pe o potențială criză economică. „Baietii de la PNL va pregatesc psihic! Vin la guvernare, deci vin taierile! Greaua mostenire, OUG 114/2018 etc… Stiti poezia! Cu datele INS si EUROSTAT nu prea se pun ei de acord insa! Romania are cea mai mare crestere economica din Europa de vreo trei ani, somajul scade, datoria publica scade! Cum dracului vine criza peste noi doar cand se apropie astia de guvernare?“, a scris Vasilescu pe o rețea de socializare. În timp ce Olguța Vasilescu afirmă că România a avut parte de o creștere economică majoră în ultimii trei ani și de o scădere a șomajului semnificativă, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, spune că din statisticile oficiale reiese un tablou „de speriat” pentru economie. „În timp ce Dăncilă face fel de fel de scamatorii pentru a rămâne la Palatul Victoria, guvernarea PSD a eșuat lamentabil și acest lucru nu mai poate fi ascuns nici măcar de statisticile oficiale care arată că producția industrială este pur și simplu în cădere liberă față de începutul anului (…) a fost adoptată Ordonanța 114 care a lovit cu puterea unui baros în mai multe sectoare esențiale pentru economie (energie, telecomunicații, bănci, construcții, fonduri de investiții etc.)”, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al PNL.

Citeste tot articolul

Breaking news. Olguta Vasilescu, declaratii-SOC: Spune că pensiile şi salariile NU vor mai creşte

Fostul ministru al muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că abrogarea OUG 114 ar duce la stoparea creşterii salariilor şi pensiilor. Jurnalista Elena Cristian a reacţionat după aceste declaraţii şi a transmis că speră că liderul social-democrat doar forţează nota cu astfel de declaraţii. „Dacă este aşa cum spune Lia Olguţa Vasilescu, atunci situaţia este mult mai gravă decât aş fi crezut. Să promiţi creşteri de pensii şi salarii (ca să nu mai pomenesc şi restul) doar pe baza unui act normativ (controversat) este un act de iresponsabilitate. Eu încă mai sper că fostul ministru al Muncii forţează nota cu astfel de declaraţii…”, a scris redactorul şef DC BUSINESS pe Facebook. Ce a transmis Lia Olguţa Vasilescu Tot pe Facebook, fostul ministru al Muncii a anunţat că o eventuală abrogare a OUG 114 ar duce la stoparea creşterilor de salarii şi pensii. ”1. Nu ar mai crește pensia minimă cu 10%, de la 640 lei la 704 lei, cum e prevăzut pentru 1 septembrie. Deci, ce le spuneti pensionarilor? În al doilea rând, ar dispărea salariul minim de 500 euro, net, în mână, pentru angajații din construcții. Deci, voi vreți să le tăiati salariile angajaților din acest sector. În al treilea rând, dacă s-ar abroga OUG 114, dascălii nu vor mai avea, la 1 septembrie, creșterea de salarii la nivelul din anul 2022, prevăzut în Legea salarizării, la fel cum a fost în cazul medicilor. Deci, voi nu vreti sa mai creasca salariile profesorilor. În al patrulea rând, abrogarea OUG 114 ar da frâu liber la creșterea tarifelor la gaze și energie electrică pentru populație, creștere pe care tocmai am oprit-o prin plafonarea acestor tarife. Deci, spuneti cetățenilor ca vreți să le crească din nou facturile la energie și gaze naturale! Continuați să mințiți oamenii că din cauza OUG 114 …

Citeste tot articolul

Situație dramatică în PSD! Olguța Vasilescu a recunoscut totul (SURSE)

Cei de la PSD au analizat și au calculat ce șanse au după anunțul făcut de Călin Popescu Tăriceanu. Ei au încercat să vadă ce scenarii au de urmat. A fost o zi dramatică pentru PSD. După ce ALDE a anunțat că pleacă de la guvernare, pesediștii au început să se încurajeze și să aducă argumente în favoarea rămânerii la putere. PSD se confruntă cu o problemă gravă: pierderea majorității. În acest context, liderii partidului au încercat să vadă cum pot aduce oameni în partid, mai ales că este de așteptat ca unii să plece din PSD. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a spus în ședința CEX PSD de luni, după ieșirea ALDE de la guvernare, că este „foarte greu” partidului să atragă parlamentari de la alte formațiuni, au relatat surse din PSD citate de știripesurse. Același lucru l-a susținut și Lia Olguța Vasilescu. „Și când era președintele Dragnea era greu să aducem”, a comentat fostul ministru al Muncii.

Citeste tot articolul

ALERTA pentru milioane de români privind Legea Pensiilor. ANUNTUL Liei Olguța Vasilescu

Legea pensiilor a fost reexaminată recent în Parlament după ce a fost declarată parțial neconstituțională de către CCR și va fi votată, miercuri, în Camera Deputaților, for decizional. Cu toate acestea, Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, spune că majorarea pensiilor va fi întârziată pentru multe persoane. Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, Lia Olguța Vasilescu, a spus marți după ședința comsiilor reunite juridică și de muncă, unde legea a primit raport de adoptare, că s-au făcut clarificări după cerințele CCR. „Curtea a cerut la trei paragrafe să fie niște clarificări, mai precis cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale și acolo s-a făcut precizarea că, deși trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează și le distribuie mai departe este angajatorul. A fost o corelare pentru pensiile de invaliditate. În mod normal, ar trebui să venim cu o lege privind indemnizația socială minimă, care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că așa a solicitat CCR că să fie foarte clar am operat și aceste modificări”, a explicat fostul ministru al Muncii. Lia Olguța Vasilescu a subliniat că, din cauza că nouă lege a pensiilor a fost amânată 6 luni, Casă Națională de Pensii (CNP) a pierdut timp important pentru că până acum ar fi trebuit să înceapă recalcularea tuturor pensiilor din România. „Din păcate, această lege a fost amânată o perioada de 6 luni pentru aceste clarificări, timp pierdut de Casă Națională de Pensii, care ar fi trebuit deja să înceapă de la 1 ianuarie recalcularea tuturor pensiilor din România, astfel încât în anul 2021 practic absolut toți pensionarii să aibă o pensie recalculată”, a precizat ea. Întrebată dacă vor există întârzieri la plata, țînând cont de faptul că recalcularea pensiilor va dura mai mult, Lia …

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu dă vestea cea mare! Urmează majorări de pensii FABULOASE

Lia Olguța Vasilescu a făcut un anunț important pentru toți pensioanrii. Fostul ministru al Muncii a declarat că, marţi, va începe dezbaterea Legii pensiilor în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor, urmând ca votul în plen să fie miercuri. „Chiar de mâine va începe discuţia pe legea pensiilor. Practic sunt doar trei paragrafe de modificat ca declarate neconcludente de Curtea Constituţională. Atenţie, legea în ansamblu a fost declarată constituţională, dar pentru trei paragrafe s-a simţit nevoia ca să se facă nişte precizări mai clare. Aici este vorba de termene, de când se aplică aceste reglementări. Deci, probabil că nu are de ce să dureze subiectul mai mult de o jumătate de oră, iar miercuri va intra la vot”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii şi iniţiatoarea proiectului. Ea a spus că a vorbit cu preşedintele Camerei, Marcel Ciolacu, şi s-a asigurat că miercuri va fi majoritatea necesară pentru ca acest proiect să fie adoptat de plen. „Am vorbit şi cu noul preşedinte Marcel Ciolacu, ne-am asigurat că vom avea majoritatea necesară să trecem această lege, care pentru mine este o prioritate, şi sper din toată inima să treacă, pentru că discutăm despre o lege care porneşte de la un buget de 58 de miliarde lei, bugetul asigurărilor sociale, şi ajunge la 140 de miliarde lei, asta ca să înţelegem cu toţii cam care sunt majorările de pensii”, a mai spus Vasilescu. Aceasta a spus că proiectul a picat la Senat din cauza celor 40 de parlamentari ai opoziţiei care s-au opus. „La Senat a fost un singur vot care a lipsit din partea coaliţiei majoritare şi au fost 40 de persoane din opoziţie care nu au votat această lege. Mai mult decât atât, liderii opoziţiei au spus cu subiect şi predicat că nu vor să aplice această …

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu, ATAC FULGER! Anunț de ultim moment despre creșterea salariilor și pensiilor

Lia Olguța Vasilescu a răbufnit după ce a auzit că FMI a cerut frânarea creşterilor de salarii şi pensii pentru evitarea presiunii inflaţioniste. Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, este de părere că oficialii FMI s-au înşelat în mai multe rânduri, iar PSD nu poate ţine cont doar de abordarea contabilicească a unor funcţionari internaţionali. „FMI vine cu noi propuneri de austeritate pentru romani, dar PSD nu poate merge pe abordarea strict contabiliceasca a functionarilor internationali. Deși în ultimii 2 ani PSD a realizat cele mai mari cresteri de pensii și salarii, în continuare sunt români care trăiesc în sărăcie, fiind necesară continuarea creșterii veniturilor. Economia este dinamică și dezvoltarea aduce mai multe venituri. Si nu e pentru prima oară când estimările FMI se dovedesc eronate. FMI face referire la faptul că aplicarea legii pensiilor ar duce la adâncirea deficitelor. În fapt creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei din septembrie 2019 nu are legătură cu aplicarea legii pensiilor. Noua lege a pensiilor este prevăzută să intre în vigoare și să se aplice efectiv din 2022, acum vorbind doar de cresterea punctului de pensie conform programului de guvernare aprobat de parlament. Deficitul bugetar va fi si anul acesta sub 3% așa cum s-a stabilit în legea bugetului. FMI s-a înșelat în nenumărate rânduri în această privința, în anii precedenți. De exemplu, FMI estima un potențial de creștere de 2% pentru economia României în perioada 2013-2017. Realitatea a arătat că România a avut creşteri economice mult mai consistente; 3,5% în 2013, 2,9% în 2014, 3,7% în 2015, 4,8 in 2016% şi 6,9% în 2017. In ceea ce priveste critica FMI privind programul Prima Casa, acesta are impact bugetar ZERO! Nu angajează NICIO RESURSĂ de la BUGET prin urmare nu are cum să reprezinte un factor de dezechilibru. …

Citeste tot articolul

ALERTA. PSD a luat marea decizie! Șerban Nicolae – președinte, Olguța Vasilescu – candidat la Cotroceni

PSD ar fi decis două nume provizorii care ar putea prelua președinția partidului și care ar putea candida la alegerile prezidențiale din acest an. PSD l-ar vrea președinte de partid pe senatorul Șerban Nicolae. În ceea ce privește candidatul formațiunii politice la alegerile prezidențiale, acesta ar putea fi Lia Olguța Vasilescu. Cele două propuneri ar putea fi supuse votului într-un viitor congre. Tot astăzi, în şedinţa PSD, s-a luat în discuţie propunerea lui Angel Tîlvăr pentru postul de vice-premier, mai ales că acesta este din judeţul Vrancea şi are susţinerea unui lider regional, Marian Oprișan. De asemenea, s-a mai analizat şi varianta unei remanieri extinse a guvernului, care ar urma să aibă loc după o moţiune de cenzură. Acum câteva zile, jurnalistul Ion Cristoiu a lansat ipoteza că PSD l-ar putea avea candidat la alegerile prezidențiale pe Mihai Gâdea. Realizatorul Antena 3 a precizat că nu își dorește această funcție și că nu va accepta invitația de a candida a niciunui partid. „Mulțumesc maestrului Ion Cristoiu pentru generozitatea sa. Aș vrea să subliniez faptul că sub nicio formă și în nici un moment nu-mi pun problema să accept vreo nominalizare de candidat la președinție, nici din partea PSD și nici partea altui partid. Nu mă interesează niciun fel de propunere de acest fel. Rămân al dumneavoastră Mihai Gâdea și vă aștept pe toți de duminică până joi la Sinteza Zilei, cel mai urmărit talk show de televiziune din România.”, a declarat Mihai Gâdea. Înainte de a fi condamnat la închisoare cu executare, Liviu Dragnea a declarat că ar trebui să existe un candidat comun din partea PSD-ALDE, iar cei mai potriviți ar fi Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu. „Eu n-am spus niciodată că eu vreau să candidez la funcția de președinte al României. Mi-au cerut-o mulți oameni din miile, …

Citeste tot articolul

LOVITURA FATALA pentru Olguța Vasilescu! Este OUT! Breaking news

Rezultatele slabe de la alegerile europarlamentare din 26 mai, dar și condamnarea definitivă în dosarul angajărilor fictive pentru președintele PSD Liviu Dragnea au creat un adevărat cutremur în Partidul Social-Democrat. Astfel, mai mulți dintre apropiații lui Dragnea din vârful partidului vor fi dați la o parte din conducerea PSD. Printre ei se numără și fostul ministru al Muncii și primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Astfel, potrivit surselor G4media.ro, Lia Olguța Vasilescu ar urma să își dea demisia din funcția de purtător de cuvânt al PSD, funcție pe care o ocupă din martie după ce președintele Klaus Iohannis i-a refuzat numirea la Ministerul Dezvoltării. Cum Vasilescu era una dintre apropiatele lui Liviu Dragnea, era de așteptat să își piardă funcția din conducerea partidului. Alți lideri PSD apropiați de Liviu Dragnea care ar urma să fie maziliți de la conducerea partidului sunt Codrin Ștefănescu, cel care va pleca din funcția de secretar general PSD și consilierul premierului, Darius Vâlcov, cel cunoscut drept „eminența cenușie” din spatele programului de guvernare cu care PSD a marșat la alegerile parlamentare din 2016. În locul lui Codin Ștefănescu s-ar fi vehiculat deja numele Rodicăi Nassar, fost deputat și secretar de stat în guvernul Tudose.

Citeste tot articolul

Incepe BATALIA pentru șefia Camerei Deputaților. Se vehiculeaza NUME SONORE

Au început să circule în Parlament primele nume de candidați pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. Alegerea noului președinte al Camerei Deputaților, după condamnarea lui Liviu Dragnea, va oferi primul barometru pentru forțele politice din Parlament. Aflate pe val după alegeri, partidele din opoziție (PNL, USR și PMP) vor să-și impună propriul candidat în a treia funcție din stat și să dea semnalul pentru o viitoare moțiune de cenzură care să răstoarne Guvernul. PSD și ALDE trebuie să demonstreze că încă mai au majoritate după eșecul de la europarlamentare, dacă mai vor să păstreze șanse să rămână la Palatul Victoria. Pro România își propune să înlocuiască UDMR în negocierile cu marile blocuri politice. Numele vehiculate pentru șefia Camerei Deputaților sunt: PSD: Florin Iordache (fost ministru al Justiției), Lia Olguța Vasilescu (vicepreședinte național al partidului), Eugen Nicolicea (vicepreședinte al Camerei Deputaților) PNL: Raluca Turcan (liderul deputaților), Robert Sighiartău (secretarul general al partidului) Pro România: Sorin Cîmpeanu (fost premier interimar), Victor Ponta (fost premier) Urmează ca fiecare partid să ia, până miercuri, decizii oficiale. Deja au început tatonările și până acum nu s-a degajat o majoritate decisivă pro-coaliție sau pro-opoziție.

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu, DECLARATIE SOCANTA despre condamnarea lui Dragnea

Lia Olguța Vasilescu a avut o reacție imediat după ce instanța s-a pronunțat în cazul lui Liviu Dragnea. Ea a găsit și un vinovat pentru situația actuală. Lia Olguța Vasilescu este de părere că mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis înainte ca instanța să se pronunțe în cazul lui Liviu Dragnea a fost edificator. „Ce mesaj poate fi mai clar pentru instanta decat declaratia de azi a presedintelui, cu cateva ore inainte de verdict? Am mai trecut prin momentul Adrian Nastase, condamnat de o instanta care recunostea ca nu sunt probe, dar care motiva ca trebuie sa se dea un semnal opiniei publice.”, a scris pe pagina sa de socializare Lia Olguța Vasilescu. Liderul PSD s-a referit, în context, la o declarație a lui Iohannis care a spus că, după rezultatul de alegeri anunțat de BEC, s-a demonstrat că românii își doresc o țară în care hoții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Afirmațiile șefului statului au fost făcute în momentul în care ÎCCJ este așteptată să se pronunțe luni în dosarul liderului PSD Liviu Dragnea.

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. BOMBĂ – Liviu Dragnea DEMISIONEAZĂ de la conducerea PSD: s-a decis interimarul/SURSE

Președintele PSD, Liviu Dragnea, își va anunța demisia în această seară, în cadrul declarației pe care o va susține la ora 21.00, ne-au precizat surse din PSD. Aceleași surse susțin că în locul lui Liviu Dragnea președinte interimar al PSD va fi Lia Olguța Vasilescu.

Citeste tot articolul

Breaking news Olguța Vasilescu,acuzata de FRAUDA la alegeri: Se aude zăngănit de cătușe

Scandal total cu doar câteva ore înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție. Lia Olguța Vasilescu s-a dezlănțuit după ce a fost acuzată de fraudă la alegeri. Războiul a izbucnit în mediul virtual, între fostul ministru și un deputat al celor de la PNL. Război total înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis. Acuzații extrem de grave la adresa Liei Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii. Un deputat liberal spune că la primăria Craiova, cea condusă până nu de mult de Vasilescu se încearcă fraudarea alegerilor. ”În urmă cu câteva minute am primit un telefon de la o persoană care lucrează în Primăria Craiova și care mi-a spus că, astăzi, toți angajații au fost convocați de șefii lor și li s-a transmis că cine va vota referendumul va fi dat afară. Mai marii Primăriei Craiova susțin că vor lua copiile cu listele celor ce au ridicat buletinele pentru referendum și apoi îi vor da afară pe cei care au votat. Sunt oameni care au decis să meargă în alte comune sau în alt județ pentru a vota pe listele suplimentare pentru a scăpa de teroarea PSD. Aceste metode staliniste sunt cea mai bună dovadă că disperarea PSD a atins cote maxime. Mai este foarte puțin și totul se va sfârși. Duminică seara mitul PSD – cel mai puternic partid din România va lua sfârșit”, a scris Nicolae Giugea, deputat PNL pe o rețea de socilizare. Lia Olguța Vasilescu i-a dat o replică dură liberalului. ”Disperare! Numele tau se cheama PNL! Nicolae Giugea, esti un mare mincinos! NIMENI nu a cerut vreunui functionar din primarie sa nu voteze sau sa voteze in vreun fel… Pregatesti deja scuze pentru ca maine o sa fiti pe locul 3, la Craiova?”, a parat dur Lia Olguța Vasilescu …

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu aruncă BOMBA! Ce ANUNT va face Dragnea duminica

Lia Olguța Vasilescu aruncă bomba. Fostul ministru al Muncii a vorbit, astăzi, despre marele anunț pe care liderul PSD, Liviu Dragnea, îl va face duminică, după alegeri. Potrivit acesteia, Dragnea ar putea anunța că se însoară. „Poate sa fie orice fel de anunt, inclusiv ca se insoara. Nu negati aceasta ipoteza? Poate sa fie orice fel de anunt”, a spus Lia Olguța Vasilescu. ”Am văzut după declarația mea, după interviul meu de ieri foarte multe comentarii. Sunt proaste comentariile. Eu nu am spus nimic altceva decât ce spun de luni de zile, și anume că vom discuta, că vom prezenta punctul nostru de vedere privind candidatura la prezidențiale după alegerile europarlamentare”, a declarat Liviu Dragnea, aflat într-o vizită în Dolj. El a afirmat că susține în continuare ca PSD-ALDE să aibă un candidat comun și crede că vor ajunge la acest rezultat. „Așa că nu vă așteptați la ceva spectaculos duminică seară. Le spun asta și celor care s-au supărat, și celor care s-au bucurat. (…) Ne concentrăm pe alegerile europarlamentare ”, a mai declarat Dragnea. Întrebat dacă duminică seară va anunța un candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidențiale, Liviu Dragnea a spus, râzând: „Duminică seară voi anunța ceva”. Întrebat la Adevarul dacă s-a hotârât să candideze la președinție, Liviu Dragnea a spus: ”După alegeri. Chiar duminică seară o să anunţăm. (…) Dacă mă întreba acum un an cineva, spuneam că nu. Starea indusă în naţiune de către Iohannis îmi creează convingerea că bătălia pentru funcţia prezidenţială e foarte importantă. Eu nu sunt Cassandra. Încă 5 ani de zile, de tot ce s-a făcut bun se va alege praful. Trebuie făcute toate eforturile ca Iohannis să plece de la Cotroceni. Această funcţie devine importantă. PSD se va pronunţa duminică seara”.

Citeste tot articolul

Cutremur pentru Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu. Breaking news

Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu au fost prezenți, vineri, deschiderea oficiala a șantierului Drumului Expres Craiova-Pitești. Liderul PSD Liviu Dragnea, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu și președintele PSD Dolj Claudiu Manda au fost huiduiț astăzi la șantierul Drumului Expres Craiova-Pitești de câțiva protestatari. Ceea ce s-a dorit să fie o lovitură de imagine s-a dovedit a fi însă o lovitură pentru Dragnea și Olguța Vasilescu. Aceștia au fost huiduiți de unii oameni prezenți la eveniment. „Hoții! Infractorii!”, au strigat protestatarii, în timp ce liderul PSD se amuza și striga „Așa!”. „Voi cu huiduielile, noi căutăm soluții”, a continuat Dragnea. „Nesimțiților! Infractorilor! Hoților!”, au continuat cu huiduielile protestatarii. „Ia vino să vedem de ce sunt infractor. Hai să vedem! Să stăm de vorbă!”, a spus o persoană din delegația PSD. Oamenii au continuat să strige „Hoții”, iar la plecare, Dragnea i-a întrebat: „N-ați răgușit?”. Cu o zi înainte, Lia Olguța Vasilescu a anunțat momentul inaugurării chiar pe pagina sa de Facebook. „Lui Blokannis nu îi place că facem prea multe inaugurări la drumul expres Pitești -Craiova! Până acum nu am facut niciuna! Ne-au mintit și Berceanu și Orban și Boagiu și Șova ca vom face și noi am tot sperat! O fi vreunul dintre ei din partidul lui? Nici mâine nu inaugurăm ceva. Dar incepem construcția. Și tot PSD pune prima lopată. Oltenia va avea drumul expres în regim de autostradă, în ciuda blocajelor celui care nu vroia ministru din zona aceasta. Oftică-te, „Gălăgie”!”, a spus Olguța Vasilescu pe pagina sa de socializare.

Citeste tot articolul

Lia Olguța Vasilescu rupe tăcerea! Adevărul despre veniturile românilor

Olguța Vasilescu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, a postat un mesaj pe propriul cont de socializare prin care demonstrează că românii o duc mult mai bine de când partidul condus de Liviu Dragnea este la guvernare. Conform acesteia, locuitorii din România au mai mulți bani în buzunare. ”Românii o duc mai bine, după doi ani de guvernare PSD. Au mai multi bani în buzunare! O arată atât realitatea cât și datele statistice care, astfel, dau măsura împlinirii unui angajament politic major al actualei guvernări. Veniturile medii ale unei gospodării au ajuns să fie cu 29% mai mari, în doar un an – 2018 vs 2017, ultimul trimestru. 4608 lei/gospodărie – 2018 vs 3567/gospodărie lei – 2017 Același raport, de plus 30 de procente, se păstrează și-n cazul veniturilor individuale 1772 lei/persoană – 2018 vs 1362/persoană – 2017. Această creștere medie de venituri este remarcabilă cu atât mai mult cu cât se adaugă la creșterea consistentă din 2017 raportată la 2016! În privința cheltuielilor medii pe gospodărie acestea au fost de 3981 de lei/lunar, în 2018 și de 3061 de lei/lunar în 2017. O simplă operație artimetică arată că diferența, în medie, dintre veniturile totale și cheltuielile totale ale unei gospodării este 627 de lei, în 2018, față de 506 lei, în 2017….este evident un progres si-n această privință!”, spune Olguța Vasilescu. Sursa: Capital.ro Vezi si: Total neașteptat! Ce studii are la bază Sorina Pintea și ce avere a strâns. Detaliul șocant din viața ei

Citeste tot articolul

Olguța Vasilescu a EXPLODAT, în direct: „Lăsați-mă să VORBESC! Sunt o DOAMNĂ! Sunteți NESIMȚIT!”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguța Vasilescu, a explodat, în direct, în emisiunea „Subiectiv” moderată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3. Ea a reacționat dur din cauza faptului că a susținut că a fost întreruptă de Virgil Guran (PNL), cel cu care este în dezbatere. Lia Olguța Vasilescu: „Președintele Traian Băsescu, noi credeam că mai rău nu se poate, în 10 ani de mandat a avut 31 de sesizări la CCR. Virgil Guran: „Cred că vă e dor de Traian Băsescu” Lia Olguța Vasilescu: „Vă rog frumos să aveți bun-simț și să nu mă mai întrerupeți! Lăsați-mă să vorbesc! Sunt o doamnă! Eu nu v-am întrerupt niciodată până acum. Aveți bun-simț!” Virgil Guran: „Întotdeauna am bun-simț!” Lia Olguța Vasilescu: „Aveți bun-simț! Lăsați-mă să-mi termin ideea până la capăt!” (…) Virgil Guran: „Pot să vorbesc tot atât? Sau sunt nesimțit dacă vorbesc cât a vorbint doamna…?” Lia Olguța Vasilescu: „Nu! Sunteți nesimțit dacă vorbiți peste mine!” Virgil Guran: „Să știți că aveți un pic de tupeu acolo la PSD, dar… e bine! Nu-mi permit că sunteți femeie să vă dau un răspuns pe măsură, dar poate îl meritați!”

Citeste tot articolul

ACUZATII INCENDIARE. Olguta Vasilescu, ATAC DUR la Augustin Lazăr!

PSD lansează un nou atac la adresa procurorului general al României, Augustin Lazăr. Lia Olguţa Vasilescu, purtător de cuvânt al PSD, spune că, la 30 de ani de la căderea comunismului, România se află în situaţia „revoltătoare” ca procurorul cu cel mai înalt grad din sistemul judiciar „să fi fost un agent de poliţie politică a regimului comunist”. Aceasta i-a solicitat demisia imediată lui Augustin Lazăr, pe care îl numeşte „torţionarul”, dar să îşi ceară scuze public pentru că a ocupat această înaltă funcţie în sistemul judiciar românesc. „După dezvăluirile privind trecutul său, fiecare zi în care Augustin Lazăr ocupă funcţia de procuror general al României este o încălcare gravă a valorilor democratice şi o ofensă de netolerat pentru toţi dizidenţii din timpul regimului comunist şi pentru toţi ce care au luptat la Revoluţie. Îi cer deci să plece imediat din funcţie şi să îşi ceară scuze faţă de cei pe care i-a făcut să sufere în timpul comunismului”, a spus Lia Olguţa Vasilescu. Ea afirmă că Augustin Lazăr a refuzat eliberarea legală a unei persoane pentru că a criticat politica represivă a Partidului Comunist se numeşte poliţie politică. „Acest lucru l-a făcut Augustin Lazăr când era şeful acelei comisii de la Penitenciarul Aiud pentru eliberarea condiţionată a unor dizidenţi politici. Nu avem nevoie de un certificat CNSAS pentru a stabili asta”, a declarat Olguţa Vasilescu. Pe marginea acestui subiect, Augustin Lazăr spune că, în perioada 1985 – 1986, a activat ca procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba Iulia. Acolo, spune el avea periodic atribuţii în comisia care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată. Lia Olguţa Vasilescu l-a numit pe Lazăr „torţionar”. „Să nu uităm şi ca singurul procuror invitat să vorbească în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost, culmea, torţionarul Augustin …

Citeste tot articolul

Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda, NUNTA in POST. CADOUL lui Dragnea pentru miri?!

Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Madna fac nuntă sâmbătă seară. Reamintim, ne aflăm în Postul Paştelui, perioadă în care astfel de evenimente sunt interzise de Biserica Ortodoxă. Evenimentul se desfășoară într-un cort privat în comuna Ișalnița, județul Dolj. Sunt aşteptaţi peste 500 de invitaţi. La nuntă este aşteptat şi Liviu Dragnea, şeful PSD. Se pare că mirii nu vor avea vacanţă pentru luna de miere, fiind implicaţi în campania electorală. Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi Claudiu Manda fac petrecerea de după nuntă, sâmbătă, după ora 18.00, într-un cort privat din comuna doljeană Işalniţa, al cărei primar este chiar naşul mirilor, Ovidiu Flori. Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda s-au căsătorit civil de Dragobete. A fost şi atunci o petrecere, într-un restaurant din Craiova. Liviu Dragnea a anunțat duminică, la Conferința județeană de alegeri a PSD Gorj, că și-ar dori ca pe lista de la europarlamentare a PSD să fie deputatul Caudiu Manda. ”După ce am văzut ce se întâmplă în Parlamentul European în ultimele săptămâni, mi-am întărit convingerea că singura noastră șansă e România profundă, românii adevărați. Ceea ce îmi doresc pentru alegerile europarlamentare e să avem o listă de candidați patrioți, care să se bată pentru România. (…) N-am promis până acum niciun loc la nimeni. Dar vă spun azi, în Oltenia, mi-aș dori ca pe această listă să fie Claudiu Manda, pentru că știu că e un om care se bate pentru români și nu îi este frică, și nu-i e rușine, o simte”, a declarat Liviu Dragnea.

Citeste tot articolul