Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:

legionar

  • CA PE VREMEA COMUNISMULUI! Poliția a comis un nou ABUZ și a REȚINUT un blogger legionar pentru niște POSTĂRI PE INTERNET și deținerea unor stickere!

    descarcare 41

    Bloggerul legionar Cătălin Valeriu Dănoiu, cel care deține site-ul Veghe Patriei, ar fi fost reținut pentru 24 de ore joi, 16 noiembrie, pentru incitare la ură și discriminare, susțin surse pentru ziare.com.

    Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale (SIC) ar fi percheziționat locuința din București a bărbatului în vârstă de 44 de ani, unde ar fi găsit sute de stickere cu imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu și alte simboluri ale Mișcării Legionare, interzisă în România.

    Cătălin Valeriu Dănoiu este un apropiat al senatoarei Diana Șoșoacă, alături de care s-a pozat recent. „La mulți ani, Diana. Trăiască Legiunea și Căpitanul!”, a scris bărbatul pe blog.

    Mesajul este însă unul inofensiv în comparație cu alte articole de pe site-ul Veghe Patriei, unde bărbatul se referă la evrei cu termenul de „jidani” și „gunoaie”, în contextul războiului dintre Israel și gruparea teroristă Hamas.

    Polițiști de la Investigații Criminale ar fi pus în aplicare joi, 16 noiembrie, un mandat de percheziție domiciliară în București la un bărbat de 44 de ani unde ar fi găsit mai multe însemne extremiste – 31 de abțibilduri având inscripționate sigla Mișcării Legionare și 147 de stickere cu fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu.

    Pe numele bărbatului ar fi început urmărirea penală față de suspect pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Ordonanța 31/2002 referitor la deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

    După percheziția domiciliului acestuia ar fi fost pus în aplicare un mandat de aducere, cel în cauză fiind condus la sediul Serviciului de Investigații Criminale, iar organele de cercetare penală ar fi dispus reținerea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de incitare la ură sau discriminare și alte trei infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002 ce fac referire la distribuirea de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, respectiv de promovarea și răspândirea în public de astfel de idei, concepții sau doctrine.

    Ce spune legea despre mesajele fasciste sau legionare

    Potrivit OUG nr. 31/2002, răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe.

    Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

    IAR ACUM ADEVĂRUL DESPRE CAZUL CĂTĂLIN DĂNOIU. OPINIA AVOCATULUI MIHAI RAPCEA:

  • ȘTIRE EXCLUSIVĂ | Fost luptător în Legiunea Străină, CONDAMNAT PE VIAȚĂ pentru omor, acuzat că a ordonat RĂPIREA familiei PROCURORULUI care îl ancheta

    Ștefan Achim este considerat unul dintre cei mai periculoși infractori români
    Ștefan Achim este considerat unul dintre cei mai periculoși infractori români

    Ștefan Achim, una dintre cele mai notorii figuri criminale din România, se află sub suspiciunea autorităților că ar fi orchestrat din închisoare răpirea familiei procurorului care a condus procesul său. Acest nou dosar legat de fostul membru al Legiunii Străine, condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, se află în atenția celebrului procuror Marius Iacob.

    Achim, fost combatant în Legiunea Străină, s-a întors în România la începutul anilor 2000 și s-a alăturat liderului interlop din Galați, Marian Ivan. După uciderea lui Ivan de către un apropiat, Achim s-a mutat în București, conducând o viață relativ discretă, cu excepția unor apariții televizate în meciuri de kickboxing organizate sub umbrela Local Kombat.

    În primăvara anului 2020, Achim a solicitat serviciile iubitei sale pentru a găsi pe cineva care să-i furnizeze un software de acces la telefoane mobile. Femeia l-a contactat pe Iulian Cezar Oancea, un hacker de 21 de ani, care i-a promis software-ul pentru suma de 500 de euro. Cu toate acestea, Oancea l-a înșelat, fără să își dea seama că s-a ales cu o victimă greșită. Realizând că a fost înșelat, Achim și-a procurat un pistol Makarov de la traficanți de arme bulgari și s-a deplasat la Bacău, unde l-a ucis pe Oancea cu patru gloanțe în scara blocului său. Apoi i-a luat banii, laptopul, cheile de la mașină și două telefoane mobile, pe care le-a abandonat ulterior.

    Conștient de riscul identificării, Achim a fugit în Franța, o țară pe care o cunoștea din timpul serviciului său în Legiunea Străină. A fost localizat și arestat de autoritățile franceze la 21 mai 2020 în Creil.

    În momentul arestării sale, au fost găsite asupra sa 30.000 de euro, trei telefoane mobile și pistolul Makarov pe care l-a folosit în comiterea crimei.

    Achim a fost considerat atât de periculos încât autoritățile franceze l-au ținut sub paza Armatei Franceze. Compania aeriană a refuzat să îl transporte în avion, așa că a fost adus în România cu mașina.

    La 7 iunie, în această vară, Marius Ștefan Achim a fost găsit vinovat de omor calificat, tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept și a fost condamnat la închisoare pe viață de către Tribunalul Bacău.

    Surse judiciare au dezvăluit că, în acest an, un nou dosar a fost deschis pe numele său, după ce anchetatorii au susținut că Achim ar fi ordonat răpirea familiei procurorului care a gestionat cazul său în timp ce era în arest preventiv pentru omor. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) și este condusă de celebrul procuror Marius Iacob, cunoscut pentru coordonarea unor cazuri sonore precum Elodia și Colectiv, și care, în prezent, conduce investigația privind explozia din Crevedia.

  • Institutul Terorist Elie Wiesel sare la gâtul poetului naționalist Marius Ianuș

    Marius Ianus frate de manastire

    Poetul Român Antisionist Marius Ianuș este în vizorul institutului terorist Elie Wiesel după ultimele cărți publicate

    Acesta a trimis o scrisoare publicației Incorect Politic solicitând sprijin

    Am fost contactat pe adresa redacției de către scriitorul Marius Ianuș , un poet român neoclasic, considerat, până în 2010, liderul Generației 2000. În anul 2010 a renegat toate scrierile sale de până atunci, pe motive de credință, asumându-și o nouă direcție literară, creștin-naționalistă și a devenit frate de mănăstire.

    Acesta a scris recent o carte intitulată Sonata lui Madoff, o carte incorectă din punct de vedere politic, care provoacă cititorul la gândire critică și atrage atenția jidanilor care se ocupă de combaterea românismului.

    În luna Septembrie din anul 2021, institutul terorist Elie Wiesel a semnalat apariția Sonatei lui Madoff.

    eli1 654x800 1

    Fragment de pe blogul lui Marius Ianuș

    Daniel Cristea-Enache, cronicarul de la “Realitatea Evreiască” și U.U.S.R. îl atacă pe Marius în postările de pe pagina sa de facebook. Autorul sonatei i-a spus tot ce a avut de spus în articolul său, Scrisoare deschisă unui cronicar-tonomat.

    daniel cristea enache 1

    daniel cristea enache 3

    daniel cristea enache 5

    daniel cristea enache 2

    Adevărat trăitor în spiritul Adevărului, Marius Ianuș a pus la dispoziție controversata lucrare pe canalul său de YouTube, în format de audiobook:

    Cartea se poate cumpăra, cât se mai găsește, de la Libris – http://libris.ro/sonata-lui-madoff-marius-ianus-GFI978-973-23-188-33–p26956517.html

    Prețul cărții în fomat fizic este 5 lei. Eu am luat mai multe, să dau și la prieteni. Marius a făcut un lucru impresionant punând toată istoria înșelătoriei lui Elie Wiesel în versuri, este un cadou ideal pentru un camarad.

    Marius Ianuș are o sumedenie de versuri antisioniste în format audio pe canalul său de YouTube, vă încurajez să le salvați până se mai pot accesa. Blogul său poate fi accesat aici.

    Iată și textul primit pe email:

    Doamne ajută, fraților!

    S-ar putea să fiu atacat de sioniști pentru o carte, cum o fost și Domnul Vasile Zărnescu.

    Aveți mai jos o mică discuție de pe Facebook (cu poze) și o alta aici – https://yanush.wordpress.com/2021/10/04/institutul-elie-wiesel-protesteaza-impotriva-sonatei-lui-madoff/

    Cum am văzut că l-ați susținut și pe el, mă bazez pe dumneavoastră în semnalarea cazului, dacă va fi un caz.

    Cartea din pricina căreia or început să mârâie poate fi ascultată și/sau citită, integral, aici : https://youtube.com/playlist?list=PLeed-f-hvkB_ov9mw0Gsit7YsTS6og6PA

    Se poate cumpăra, cât se mai găsește, de la Libris – http://libris.ro/sonata-lui-madoff-marius-ianus-GFI978-973-23-188-33–p26956517.html

    sau de la Librăria Sophia din București (trebuie întrebat de ea, că nu e ascunsă).

    Sunt acuzat că aș fi antisemit, dar eu sunt antisionist.

    Vă mulțumesc!

    Apără, Doamne, Neamul nostru Românesc!

    Marius Ianuș, te salut frățește și te asigur că ai sprijinul meu mediatic în lupta contra hidrei sioniste, percep că în inima ta arde aceeași flacără vie, cu același dor de Adevăr și Biruință.

     „Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.”

    Legionari1

    Incorect Politic

  • Primarul Iasului, VICTIMA A CNCD. A fost amendat pentru afirmațiile despre națiunile „coborâte din copac”

    iasix

    Primarului Iașiului, Mihai Chirica, a fost amendat miercuri de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 10.000 de lei pentru afirmații discriminatorii la adresa altor națiuni.

    CNCD a apreciat că declarațiile primarului la adresa congolezilor, somalezilor și sirienilor, făcute în contextul unui interviu despre educație, după o întâlnire pe care a spus că a avut-o cu mai mulți academicieni, sunt discriminatorii și încalcă dreptul la demnitate.

    • Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a spus pe 6 septembrie, într-un interviu acordat BZI, că un copil ar trebui dus la școală cu forța și că, dacă nu se investește în educație, ​„o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac și o să ne cucerească și o să ne devină și șefi”.

    După aserțiunea pe teme de educație, primarul Chirica și-a lansat și teoria despre salvarea prin muncă, spunând că „cel mai bun tratament de cancer este munca. S-a demonstrat științific”.

    Tot cu amendă de 10.000 de lei a fost sancționat și vicepreședintele USR Botoșani, Adrian Hobjilă, care și-a făcut publice „soluțiile” de curățenie, prin scoaterea romilor din Centrul Vechi.

    • „Avem o soluție de a scoate romii din Centrul Vechi, reamenajăm totul. Oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Avem soluții. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo”, a susţinut Adrian Hobjilă, la vremea respectivă.

    În urma criticilor primite a revenit cu o postare pe pagina sa de Facebook în care a recunoscut că afirmația sa a fost nepotrivită la momentul respectiv, dar că nu-și dorește decât să poată „servi” o cafea liniștit în Centrul istoric al Botoșaniului, reluând spusele anterioare în altă formulare.

    • „Dacă îmi doresc ca CENTRUL ISTORIC al Botoşaniului în care clădiri de o arhitectură superbă sa fie puse în valoare, un pietonal care să fie un loc de promenadă cu terase elegante la care poţi servi o cafea în linişte, atunci DA, consideraţi-mă RASIST, LEGIONAR, HOMOFOB, ANTISEMIT, SEGREGAŢIONIST, FASCIST… Da, astea sunt epitetele primite ieri şi azi de mine după ce am afirmat că acest „centru vechi” pe care mi-l doresc nu poate deveni realitate fără a face curăţenie acolo oricât ar costa şi a scoate grupurile de cetăţeni care-şi petrec zi şi noapte pe pietonalul zonei şi care întâmplător sunt rromi”, a scris Hobjilă pe pagina sa de Facebook.
  • SCANDAL NATIONAL! #Rezist si mass-media anti-romaneasca il ataca furibund pe TUDOR GHEORGHE

    te5

    Era doar o chestiune de timp pana cand ii venea randul si lui Tudor Gheorghe, fiul legionarului Ilie Tudor, sa fie luat in colimator.

    Ziare com: Planul „Degeaba”. De ce a ajuns Tudor Gheorghe sa promoveze mesaje anti-UE si anti-procurori la TVR

    Atunci cand Tudor Gheorghe scrie si canta versuri nationaliste si anti-Uniunea Europeana, imaginandu-si o tara ideala in care la Bucuresti, iar nu la Bruxelles/Strasbourg e de batut ca la Inalta Poarta, iar procurorii nu ii ancheteaza pe politicienii care simt romaneste, indiferent de cat de romaneasca devine coruptia, nu e problema tuturor, ci a celor cativa care isi regasesc resentimentele in astfel de mesaje. E treaba lor.
    Daca insa aceste mesaje sunt difuzate de Televiziunea Nationala, atunci suntem cu totii partasi la intoxicarea spatiului public si la propaganda si astfel devine problema tuturor.
    In egala masura, daca primarul general Gabriela Firea decide sa il decoreze pe cel pentru care generatia anilor 1990 a luptat degeaba pentru libertate, pentru ca libertatea asta inseamna si alinierea la regulile Uniunii Europene, iarasi devine o chestiune publica. De igiena si sanctionare.
    E alegerea Televiziunii Romane una inocenta sau ar putea fi parte a unei strategii pre-electorale, care sa fertilizeze terenul unor mesaje nationaliste si populiste?
    Indiferent daca am putea banui sau nu un geniu politic malefic in spatele acestei optiuni, care este una editoriala, nu artistica, ce s-a petrecut la televiziunea publica se incadreaza in actiuni de propaganda si manipulare a opiniei publice. Iar faptul ca forma (subliminala) in care mesajele au fost imbracate este una artistica face lucrurile si mai grave, pentru ca sunt prezentate si vandute ca fiind o reprezentare a unor sentimente, emotii si critici sociale.
    […] Si pentru ca nu a putut sa ii contracareze legitim si pe acelasi nivel pe intelectualii care au venit constant la proteste – Mircea Cartarescu, Ioana Nicolae, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, la Bucuresti si sa nu uitam ca zidul democratic de la Sibiu a fost practic format din scriitori, Radu Vancu fiind o figura simbolica aici – PSD a aplicat strategia „degeaba”, sa ramanem in legatura cu textul lui Tudor Gheorghe, si a coborat in mediocritate institutiile culturale si de presa publice.

    Iar acum, pentru ca miza politica a acestor institutii se apropie de zero, PNL nu are printre prioritati recuperarea in rostul lor.

    […] Consecintele abandonarii TVR pot fi insa parsive, tocmai prin cultivarea acestor mesaje, fertilizand terenul pentru teze populiste, fie ele si marginale, sau resentimentare, asa cum induce mesajul „Degeaba”.

    Playtech: Tudor Gheorghe, criticat dur de Daniel Funeriu, după concerul ”Degeaba 30”: ”Băi, talent: nu ți-e rușine?”

    Televiziunea Română a fost criticată după ce a difuzat spectacolul intitulat ”Degeaba 30”, al artistului Tudor Gheorghe. Concertul are trimiteri critice la adresa Uniunii Europene și a celor care au protestat în stradă în ultimii ani. ”Canalie talentată”, l-a etichetat Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, pe Tudor Gheorghe.

    Televiziunea publică a difuzat duminică, 26 ianuarie, spectacolul ”Degeaba 30”, a cărui premieră a avut loc la Sala Palatului pe data de 21 decembrie 2019, la împlinirea a treizeci de ani de la Revoluție. Ironie sau nu, postul public a difuzat concertul lui Tudor Gheorghe chiar de ziua de naștere a dictatorului Nicolae Ceaușescu.

    „O ţară care plânge, care geme şi aşteaptă un decret de la Bruxelles sau Strasbourg“,

    „Cui va mai rămâne această ţară?“,

    „Procurorii sunt nişte veleitari, nişte oameni mici ce nu gândesc“,

    „Lanţul de minciuni cu care ne-aţi vândut“

    – sunt câteva dintre versurile din spectacolul „Degeaba 30“, susţinut de rapsodul oltean. Mai mult, în spectacol au existat și săgeţi către cei care au ieşit în stradă să protesteze de-a lungul ultimilor ani: „Protestăm pentru nimic“ şi „Ne-adunăm să ne-alergăm: noi, cu mâna pe pietroi, strigăm «Fără Violenţă!»“.

    Televiziunea Română a fost acuzată de propagandă anti-UE, iar multe critici s-au îndreptat şi către Tudor Gheorghe, notează adevarul.ro. Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, i-a transmis cântăreţului un mesaj extrem de dur.

    „Băi, Tudor Gheorghe, fii atent aici, cât ai fi fost tu de talentat în muzică şi versuri! Primul meu coleg de bancă, Cristian Herbei, şi alţi 1 000 de oameni nu au murit pentru ca tu să-i dai cu zdranga, zdranga la mandolină spunând că a fost degeaba! Băi, talent: nu ţi-e ruşine la senectute să spui că e tot una să iei, când ai chef, avionul spre Paris, cu statul la coadă patru zile pentru 25 de litri de benzină? Băi, nenicule! E tot una să vezi banane doar în filme americane sau să cumperi la orice oră din zi sau noapte la colţ de stradă? Johnny Mandolină, e acelaşi lucru să stai iarna la 10°C sau să te lăfăi în Bali? Nu ţi-e ruşine ca de la înălţimea talentului cu care te-a înzestrat Dumnezeu să bagi minciuna că «a fost degeaba» în mintea oamenilor care au făcut, prin sudoarea frunţii lor, ţara asta să stea la masă cu Germania, Franţa şi Spania, în loc să facă plecăciuni dictatorilor din Congo şi Coreea de Nord?

    Mizerabile rapsod: dacă nu era omorât ca un vierme idolul tău, Ceauşescu, eu şi mii de români ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-şi revadă fraţii şi părinţii, şi tu spui că degeaba au trecut 30 de ani? (…) N-o mai lungesc, că e degeaba cu tine, şi îţi spun atât: să-ţi fie ruşine, canalie talentată! Să-ţi fie ruşine nici măcar pentru că ţi-ai bătut joc de eforturile a 20 de milioane de oameni! Ci pentru că, la bătrâneţe, ţi-ai bătut joc de ce-ai făcut o viaţă întreagă, ţi-ai bătut joc de talentul unic pe care l-ai primit de la natură, ţi-ai bătut joc de o ţară şi oamenii ei, pe care nu cred că ai să-i înţelegi vreodată! Pune-te, mă, în genunchi în faţa copiilor acestei ţări şi cere-le iertare!“, a scris Funeriu pe Facebook.

    Contactat de adevarul.ro, Tudor Gheorghe a declarat că preferă să se rezume la vorba populară „Câinii latră, caravana trece“. Rapsodul nu a părut afectat de critici:

    „Nici măcar nu le resping, nu le iau în seamă. Nu mă interesează prostiile pe care le debitează ba unul, ba altul. Nu mă ating. Fiecare om are părerile lui. Te laudă mulţi şi te înjură puţini. Dacă nu exista nici o reacţie mi se părea ciudat. Dar, bravo lor! Eu cred în ce am făcut şi nu numai eu. O vorbă frumoasă: câinii latră, caravana trece. Dacă ăsta e limbajul lor, să fie sănătoşi. Eu sunt mai delicat“.

    Întrebat și despre săgeţile trimise spre Uniunea Europeană, dar şi despre criticile la adresa oamenilor care au ieşit în stradă, artistul susţine că aceștia nu au văzut spectacolul, ci doar au scos din context anumite afirmaţii.

    universul: TVR, organ de propagandă anti-UE. De ziua lui Ceaușescu, a difuzat spectacolul ”Degeaba 30”

    TVR 1 a difuzat duminică, 26 ianuarie, spectacolul „Degeaba 30” al lui Tudor Gheorghe, organizat pe 21 decembrie, în contextul marcării a trei decenii de la Revoluția din 1989. Conceput ca un imn pesimist închinat acestui moment istoric, textele cântecelor se disting însă izbitor și printr-o amorsă groasă de euroscepticism. Nu puține sunt versurile cu săgeți la adresa Uniunii Europene.

    Ironie a sorții sau nu, TVR 1 a difuzat concertul lui Tudor Gheorghe tocmai de ziua de naștere a dictatorului Nicolae Ceaușescu.

    “Minerii plâng de dorul unei mine,” o „țară care plânge”, care „geme”, și așteaptă „un decret de la Bruxelles sau Strasbourg”, „Cui va mai rămâne această țară?” „Procurorii” sunt „niște veleitari, niște oameni mici ce nu gândesc”, „Lanțul de minciuni” cu care „ne-ați vândut”, dar „vine vremea să dați seamă pentru câte rele ne-ați adus”, „Protestăm pentru nimic” și „ne-adunăm să ne-alergăm”: „noi, cu mâna pe pietroi, strigăm Fără Violență!”, „Nu vedem și nu simțim că la poartă așteaptă dricul!” „Ia-ne, Doamne, orice perspectivă, ia-ne și bomboana din colivă!” – sunt doar câteva dintre „slovele” bardului Tudor Gheorghe din care se pot desprinde pe alocuri crâmpeie de sloganuri demne de un almanah PSD.

    Mesajele au fost transmise în uralele unei săli arhipline, cum se întâmplă adesea la concertele acestuia de la Sala Palatului, nedetronat pe nișa pe care și-a creat-o răbdător de-a lungul anilor.

    Opiniile anti-UE ale lui Tudor Gheorghe sunt de altfel cunoscute și nu de puține ori au fost exhibate în emisiunile-proces din platoul Antenei 3.

    Într-un interviu oferit în decembrie 2019 agenției Mediafax, Tudor Gheorghe spune că „Degeaba” este „ecoul unei generații”, „copiii ăștia de 30-40 de ani cărora li s-a luat speranța, pentru ei e «Degeaba», anii ăștia care au trecut degeaba, ei nu mai au perspectivă, ei nu mai cred în potențialul creator al acestui neam, ei nu mai au încredere, nu le mai place limba română, nu mai au habar de istoria română, nu mai au demnitate și mândrie de români, nu mai au nimic, pentru ei strig eu: «Degeaba»”.

    „Mulți mi-au reproșat titlul: că nu e însuflețitor, că nu e optimist. Ba chiar a venit la mine un distins parlamentar, pe care nu am să-l numesc, și cu grația firească, stilul și limbajul elevat, specifice unui parlamentar, m-a sfătuit prietenește să schimb titlul, pentru că totuși în țara asta s-a mai făcut ceva. L-am ascultat. După 5 ani am pus altfel titlul: Tot degeaba. Acest spectacol, Degeaba, este țipătul unei generații debusolate și debusolante, reprezentanţii căreia nu mai au încredere în potențialul creator, le este rușine să se mai numească români. Degeaba nu e despre supărarea că nu avem autostrăzi, nu e despre supărarea că nu avem trenuri mai rapide. Degeaba nu e despre starea materială, ci despre cea spirituală”, afirma luna trecută Tudor Gheorghe pentru Q Magazine.

    […]

    Adevarul: Tudor Gheorghe, aspru criticat după ce TVR i-a difuzat spectacolul „Degeaba 30“. Funeriu: „Să-ţi fie ruşine, canalie talentată!“

    […]

    În timp ce Televiziunea Română a fost acuzată de propagandă anti-UE, multe critici s-au îndreptat şi către Tudor Gheorghe, cele mai puternice venind de la fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, şi de la fostul consilier al lui Dan Barna, Andrei Caramitru.
    […]

    La rândul lui, Caramitru l-a acuzat pe Gheorghe că face propagandă pro-comunism şi Ceauşescu, sugerând că este un ticălos şi un ipocrit.

    „Înţeleg că Tudor Gheorghe – un cântăreţ altfel foarte talentat – face propagandă pro-comunism şi Ceauşescu. Cică au trecut 30 de ani degeaba. Stimate domn cu ghitară şi mustaţă, uite cum stă treaba:
    – e mai bine acum pentru că avem ce mânca – e mai bine acum pentru că nu e frig în case şi e lumină pe străzi noaptea

    – e mai bine acum pentru că putem vizita şi lucra în alte ţări. Nu mai suntem închişi ermetic aici, ca într-o puşcărie

    – e mai bine acum pentru că suntem liberi să vorbim şi să votăm. Să protestăm dacă vrem. Să cerem politicienilor să şi facă ceva pentru noi

    – e mai bine acum pentru ca putem lucra la firme private şi – dacă nu ne convine – putem schimba locul de muncă sau să începem o afacere. Nu suntem obligaţi să lucrăm toată viaţa la uzina IMGB de exemplu sau la CAP-ul sătesc

    – e mai bine acum pentru că putem asculta orice muzică, vedea orice film, citi orice carte. Nu doar ce ne dă tătuca ca propagandă.

    E mai bine şi pentru tine domnule cu mustaţă şi ghitară. Că faci bani frumoşi din spectacolele tale, nu? Ai un fel de afacere a ta, care merge foarte bine. Şi înţeleg că îţi place să mergi în vacanţe în străinătate. Mulţi ticăloşi şi ipocriţi în ţara asta….“

    Citeste mai multe pe saccsiv

  • Mircea Eliade, omul de geniu care a marcat cultura lumii – 112 ani de la nașterea scriitorului

    MirceaEliade 1024x746

    Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia (devenit Eliade prin schimbarea numelui), ofițer, și al Ioanei (născută Stoenescu).

    In copilarie, i s-a interzis sa citeasca. La inceputul secolului trecut, medicina nu avea solutii pentru miopia grava, iar parintii au fost sfatuiti sa-l tina pe micul Mircea departe de oboseala cititului. La scoala, a fost corijent tocmai la romana si limbi straine iar tatal sau il obliga sa studieze pianul, si ii organiza concerte la care veneau doar rude si prieteni.

    Adolescentul miop care si-a trecut cu greu corigentele urma sa devina ilustrul profesor de istorie a religiilor din Statele Unite, iubit de hipioti si chiar in ziua de azi la o intrebare adresata pe forumul liceenilor „Care este autorul roman preferat?” cei mai multi au raspuns Mircea Eliade. Iata farmecul corigentului ajuns savant, al pianistului fara public, al calatorului exotic care a descoperit tainele Orientului, dar si iubirea pentru fiica unui invatat indian, al singurului om cu care Cioran vorbea romaneste, al activistului legionar care in timp ce scria articole antisemite lua pozitie impotriva persecutarii intelectualilor evrei, al idolului pentru generatii intregi de elevi si studenti din Chicago.

    Eliade se obisnuise in copilarie cu eticheta de Elev indisciplinat si mereu corijent.Intr-o vara, din senin, el se hotara sa schimbe totul din proprie initiativa si cu propriile puteri. Daca toti il credeau o haimana, el le va dovedi ca nu este asa. Le-a pregatit o supriza iar arma lui a fost tocmai tocul cu cerneala.

    Compozitiile literare ale tanarului miop au inceput sa ii aduca note maxime la romana. Profesorii erau convinsi ca a copiat dar eseurile erau originale. Au urmat note maxime la limbi straine iar lectura devenise o pasiune pentru adolescentul Mircea Eliade.

    Romania anilor 1920 era deschisa cartre lume iar Eliade calatoreste mult. In Italia il cunoaste personal pe autorul sau personal Jovanni Papini iar limbile straine i se par usor de asimilat. Studiaza limba bengali in India, la curtea unui rajah bogat, iar iubirea pe care o impartaseste cu fiica profesorului sau ii aduce alungarea de la curte si o enorma tristete. Romanul dedicat tineret Maitreyi devine un clasic al lui Eliade si face istorie ca succes international. In total, opera sa include aproape 100 de volume, ca autor de beletristica, filosofie si eseuri stiintifice sau istorice.

    Naturalizat cetatean american in 1966 devine profesor de istorie a religiilor la Chicago, iar numele sau devine cunoscut in toata lumea odata cu miscarea hippie.

    Studiile sale in domeniul istoriei religiilor au oferit nu doar o carte unica ci o directie noua, o interpretare cu influente covarsitoare iar catedra de istorie a religiilor de la Univesitatea din Chicago ii poarta numele si astazi.

    Cu totii am avut in mana la un anumit moment dat o carte scrisa de Mircea Eliade. Si nu doar noi romanii. Tatal sau a depus eforturi mari sa-l ajute sa devina celebru. Ca pianist.

    Insa muzica pe care o citim in lucrarile lui Eliade este mai mult decat sunetul oricarui pian.

  • Portretul Românului Absolut – “Nea Petrică Țuțea Românul”

    443

    Așa-l cunoșteau cei mai mulți dintre oamenii simpli, deținuți la Aiud, în perioada reeducării sau a autoanalizelor critice: Nea Petrică Românul.

    Mai ales după ce, odată, întrebându-l careva dintre detinuții mai puțin școliți, de la țară, probabil, „Ce profesie aveți dumneavoastră, domnule Țuțea?”, acesta îi răspunsese simplu: „Român! Român de profesie!”. Și „porecla” de atunci, transformată în renume, așa-i rămăsese: „Petre Țuțea, Românul”.

    Altă dată, tot în Aiud, în timpul unei plimbări în cerc, alături de părintele profesor Dumitru Stăniloaie, când acesta îl întrebase serios cum s-ar defini el însuși în fața unui public de intelectuali, Nea Petrică, plin de umor, îi spusese:

    – În fața intelectualilor? Nişte proşti care caută neaflând? Pentru ei… „Popă de ţară”.

    – Şi atunci, unde aveţi parohia? îl întrebă Dumitru Stăniloaie.

    – Unde să am parohia, părinte? Unde apuc: la catedre improvizate oriunde şi chiar şi de la vreun amvon, dacă mi se oferă.

    După aceea, explicaţia dată părintelui profesor se adăugă poreclei, amplificându-i faima de „Român şi popă de ţară”.

    Cine să se mai fi îndoit de asta, când, deseori, era văzut în curtea penitenciarului prinzându-l întâmplător pe câte un ţigan sau pe un amărât de rob de mână pe care-l întreba:

    – Ştii tu, mai Niță, ce-i Adevărul?

    Iar amărâtul, aproape răstignit pe vreun perete, sau proptit de ceva, cu găleata sau unealta pe care-o avea în mână şi cu ochii holbaţi, dădea din umeri a mare şi nevinovată neştiinţă. Şi vreme de zece, cincisprezece, douăzeci de minute, o oră chiar, după aceea, omul nu scăpa nelămurit, aflând, pentru prima dată în viaţa lui ce este Adevărul. Şi încă într-o manieră socratică.

    Mulţi zâmbeau sau se mirau, ascultându-l pe Nea Petrică, neîndrăznind să-l întrebe ceva ce ei n-ar fi înţeles. Dar asta doar pe loc, căci în celule, pe unde mai putea fi zăgăzuit, discuţiile continuau la nesfârşit şi-ntotdeauna în termenii cei mai adecvaţi mediului, circumstanţelor şi auditoriului. Iar când – în faţa oamenilor simpli şi săraci cu duhul – înţelegerea nu era totuşi deplină, ea se transforma în admiraţie.

    – Ce înţelegeţi voi, mă, din ce spune Țuțea? îi întrebase o dată colonelul Crăciun, directorul închisorii, pe nişte ţărani care-l ascultaseră pe Țuțea vorbind prin cine ştie ce colţuri sau cluburi despre indiferent ce subiect.

    – Nimic, domnule colonel, da-i năprasnic când vorbeşte! îi răspunseseră în cor ţăranii.

    – Şi de aceea căscaţi gura la el?

    – D-aia, da! întăriră ţăranii.

    Colonelul, ca să se poată achita onorabil de sarcina Reeducării deţinuţilor politici din Aiud – inclusiv de cea a lui Țuțea, habar neavând el cu cine avea să aibă de-a face – primi „indicaţii de sus” care, conform spuselor lui, cu mulţi ani după eliberarea deţinuţilor, sunau aşa:

    „Tu fost de-al lor şi ei de-ai tăi, aşa că tu trebuie educi la ei, cum spunem noi, şi baţi la cur la ei, da’ ei nu trebuie ştie că noi pus la cale asta”. Aşa că îi organizase pe cei mai „concesivi” în cluburi: club pentru intelectuali şi club pentru ţărani.

    Or, la clubul pentru ţărani, cei care-l ascultaseră pe Petre Țuțea nu voiseră să vină. Că doar fusese „năprasnic” popa care-i „spovedea pe unde apucă”!

    Cu intelectualii, era altfel: lor le putea vorbi şi le vorbea chiar complicat, după prea complicata lor înţelegere. Clar însă. Şi atât de clar încât, nu o dată, ţinu să asiste şi colonelul la discuţii.

    Tema pentru autoanaliza nu ştiu cărui „conştient” era: greşeala politicii legionare.

    După expunere însă, când Nea Petrică luă cuvântul, „acuzând” – chipurile! – Legiunea, îi făcu acesteia un elogiu de rămase Crăciun cu gura căscată. Şi nu se putu abţine să nu zică:

    – Domnule Țuțea, până a nu te cunoaşte, tare aş fi vrut să te omor. Dar acum, n-aş mai putea-o face!

    – Riscurile cunoaşterii adânci, domnule colonel! îi răspunse Țuțea zâmbind. Ce să-i faci, dacă suntem amândoi Români?

    Şi Crăciun mai făcu ceva: îi dădu voie să umble liber prin închisoare, la orele când cei „înţelegători” erau aşteptaţi la cluburi. Ba-i dădu şi un secretar, pe nea Ghinea, ca să-l ajute să scrie tot ce-i trecea prin cap. Ceea ce Țuțea nu refuza făţiş, dar nici nu scrise un rând.

    – De ce ne stai împotrivă, domnule Țuțea? îl întrebă o dată colonelul Iacob, adjunctul lui Crăciun. Dumneata care ştii atât de multe şi-ţi umblă limba-n gură de pici tot în picioare?

    Atât aştepta şi nea Petrică: să-l provoace cineva la discuţie şi mai ales să-i pună întrebări. Răspundea de nu-l mai putea uita niciodată cel care-i punea întrebarea.

    Şi, nevoind să-i scape nici Iacob fără un răspuns, începu – motivându-şi neconformismul, opoziţia şi neadaptarea la împrejurări – să-i spună că „cei ce se scaldă cu plăcere în fluviul evenimentelor, o fac fie din orgoliu, fie din capacitatea de adaptare la circumstanţe, adică din conformism, domnule Iacob, atitudine specifică ploşniţelor. Aşa se numeşte asta!”.

    – Numai că atunci suferi şi consecinţele inadaptabilităţii, domnule Țuțea! îi zise Iacob, adresându-i-se politicos – conform indicaţiilor superiorilor, care înlocuiseră cuvântul „bandit” cu cel de „domn”.

    – Da, domnule. Din pricina orgoliului, recunosc, dar de asta mă opun şi intru în temniţă. Că altfel, ce-aş fi? Un simplu animal adaptabil. Şi nu mi-ar fi convenit. De altfel, în lupta politică majoră, omul care se angajează în ea oscilează între eroism şi laşitate, ajungând apoi unde am ajuns şi eu, adică la carceră, la izolare şi la douăzeci de ani de temniţă: preţul candidării la postura istorică de erou. Dar nu vă fie teamă de eroi, pentru că şi ei dispar în fluviile imanente ale istoriei!

    – Şi atunci?

    – Atunci îţi mai rămâne o singură posibilitate pentru ieşirea din anonimat: sfinţenia. Şi Sfântul nu se topeşte decât în absolut.

    – Aha! D-aia dumneavoastră, legionarii, căutaţi să ajungeţi acolo!

    – Dacă ne dă mâna, domnule colonel! încheie Tutea.

    Administraţia penitenciarului de la Aiud avea să mai vadă şi să mai audă multe! Mai ales din gura lui Petre Țuțea! Ocaziile se iveau la tot pasul.

    Acuzându-l cineva, o dată, de genialitate – din pricina căruia îşi permitea să spună tot ce spunea, pe la toate colţurile -, el dădu din umeri.

    – Mare brânză şi geniile! În faţa lui Dumnezeu nu există genii; geniile sunt veri primari cu idioţii, beneficiind de aceleaşi considerente şi unii, şi alţii.

    – Şi noi? Noi, domnule Țuțea? Noi, Crăciun şi Iacob, ce-om fi?

    – Ca şi noi, doar instrumentele Sale.

    – Şi atunci, de ce vreţi să ne distrugeţi? întrebă imprudent un adjutant din administraţie, care asistase la discuţie.

    – Nu noi pe dumneavoastră, ci invers: dumneavoastră pe noi! îi răspunse Țuțea. Şi ar fi bine să nu uitaţi încă un lucru: că dumneavoastră vă definiţi prin noi, nu noi prin dumneavoastră.

    – Cum vine asta?

    – Cum v-am spus; pentru că, într-o relaţie de adversitate, un termen – ca dumneavoastră, de pildă – nu capătă dimensiunea dorită decât în funcţie de cea pe care o are adversarul cu care se luptă.

    – Adică, domnule?

    – Adică, simplu: nu eşti mare decât în măsura în care adversarul e şi mai mare decât tine. Altfel, ce merit ai mai avea, în competiţie cu unul mai mic decât tine? Aţi înţeles?

    Dar pentru ca să nu se nască cine ştie ce resentimente, tot el îi asigură pe cei ce-l ascultaseră că-n pofida celor pătimite în urma neconformismului său istoric, el n-ar fi în stare să acuze pe nici un frate al său de etnie că l-a asuprit.

    – Şi ştiţi de ce, domnilor? Ca să nu fie jignit poporul român. Iar dacă asta s-a întâmplat totuşi, eu nu voi spune niciodată că am fost torturat ca român, ci ca ungur, neamţ sau jidov; ca orice, doar ca român nu!

    Şi mulţi râdeau de el, nu însă şi cei ce-i înţelegeau slăbiciunea pentru neam, sau mai exact pentru felul de a fi al poporului român. De aceea, în desele sale elanuri, îl considera şi ca„marşul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ”.

    Deși, uneori, după ani și ani, mai mult sau mai puțin bolnav fiind, se căina cumplit c-a suferit treisprezece ani de temniță pentru ”un popor de idioți”. La ananghie, câte nu-i scapă omului! Și nea Petrică Țuțea nu se excludea din categoria de om. Dar cum își revenea, își aducea aminte că fără un Ștefan cel Mare sau un Vlad Țepeș, România, în istoria ei, n-ar fi fost decât ”o pajiște cu miei cuminți”. Lui Țepeș, revenindu-i meritul de a fi coborât morala absolută în viața românilor, prin țepele înfipte în fundul infractorilor. ”Că dormeai – mai ziceai el râzând – cu punga de bani de aur la cap și-ți era frică să nu ți-o furi singur de la ceafă”.

    Mureau de bucurie țăranii, auzindu-l; mureau și intelectualii de oful a cine știe ce păcate nemărturisite… Ce-i păsa lui de ei, din moment ce erau toți români, frați de-un sânge cu el? (…)

    [În urma decretului nr. 411/1964, de eliberare generală a deținuților politici], în faţa podiumului ridicat în curtea penitenciarului, de pe care Petre Țutea trebuia să-şi ţină cuvântarea de adio – care, pentru alţii, era autoanaliza – fuseseră aduşi, în zeghe, toţi deţinuţii Aiudului. Şi cei din Zarcă, cu zeghea-n cap, şi cei pregătiţi pentru eliberarea înainte de termen, cu bocceaua în spinare.
    Nelipsită de la „spectacol” nu putea fi nici administraţia închisorii, prezentă pe podium, cu tot alaiul „educatorilor”: colonelul Crăciun, Iacob, adjunctul lui, ofiţerii politici, toţi gardienii şi doctorul închisorii.

    – Domnilor! îşi începu Petre Tutea discursul. Aş vrea să se ştie – şi vă rog, domnule colonel, să comunicaţi asta şi celor de la minister – că nu noi, cei robiţi aici, facem cinste poporului român cu suferinţa noastră, ci el ne face nouă cinstea de a suferi pentru el. Şi are acest drept, pentru că-i încărcat de glorie. E marşul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ.

    Toate şi toţi au trecut peste el şi el a rămas acelaşi. Are cea mai unitară limbă, expresie a firii sale unice între popoarele ce l-au înconjurat, călcat, şi-l înconjoară încă.

    A fost sub turci şi nu s-a turcit. A stat cu slavii şi nu s-a slavizat. Păgânii l-au năpădit şi nu s-a păgânit. Împănat a fost cu nemţi şi cu unguri şi pe toţi i-a înghiţit. Şi nimănui care i-a călcat pragul nu i-a rămas dator.

    I-a împrumutat Romei antice columna de susţinere, sângele şi limba, vorbindu-i frăţeşte, dar de la obraz. O limbă cu virtuţi complete poate fi un vehicul pentru tot ce se întâmplă spiritual în specia Om. Prin ea, noi, cei de azi, putem fi vulturi sau cântăreţi în strană. N-am marcat universalitatea cu cine ştie ce născociri şi isprăvi, dar, datorită lucidităţii, ne-am dat foarte bine seama atât de limite, cât şi de neputințe. Prin fire şi limbă, L-am primit însă şi pe Dumnezeu şi tot prin ele L-am înţeles. De aceea, azi şi un simplu popă de-al nostru de ţară, din Bărăgan de pildă, atunci când se armonizează cu dangătul clopotelor liturgice, face cât o întreagă Academie. Şi tot de aceea şi elitele noastre morale, ca legionarii lui Corneliu Codreanu, sunt mai presus decât cele intelectuale. De unde şi problema Bisericii noastre pe care, dacă nu o situăm deasupra statutului intelectual, zadarnic încercăm să facem ce vrem, de unii singuri. După cum şi dacă-n marea noastră Poveste, am despuia scuturile voievozilor de crucile de pe ele, zero ne-ar fi Istoria. Că doar nu pentru ridicarea nivelului de trai s-au bătut ei! Aşa că la noi, Istoria s-a făcut odată cu Biserica. Şi nimeni, în această Istorie a noastră, n-a sprijinit şi susţinut Biserica precum a sprijinit-o şi a susţinut-o Mişcarea Legionară. Ştiau ei, legionarii, ce ştiau! Că orice am face noi, cei de azi, fără Ea, ar fi mai puţin important decât ceea ce am face trăind prin Ea şi pentru Ea. De aceea am eu certitudinea invincibilităţii poporului nostru. Căci aşa cum a ieşit din impasurile trecute, tot aşa va ieşi şi din cele prezente şi din cele ce vor mai veni. Virtuţile sale, daruri cereşti, îl vor ajuta. Şi când mulţi dintre cei de azi nu vor mai fi împrejur, noi încă vom dăinui, chiar murind acum pentru el.

    – Mai ştii?! îi făcu colonelul Crăciun un semn discret adjunctului său. Că ăştia…

    – S-o creadă ei! răspunse Iacob. Să moară mai întâi, cum zice bătrânul, şi-o să mai vedem noi…

    – O să vedem, o să vedem, Iacobe! Dar ăştia nici morţi nu se învaţă minte…

    – Da, dar cu toate autoanalizele făcute, ce mai sunt ei pentru noi? Cadavre vii! Strigoi! Și de strigoi, cine să se teamă?

    – Hm… Mai știi?… răsuflă Crăciun, nu prea sigur pe sine.

    Și ”ședința” cu camarazii legionari luă sfârșit.

    Într-un W.C. comun, dintr-un cotlon din curtea închisorii, câțiva preoți tot mai vorbeau pe șoptite:

    – Grozav, Țuțea ăsta! zicea unul.

    – Da, frate! Și ce curaj pe el! Pentru asta, patriarhul ar trebui să-i facă statuie.

    – Statuie, nu cred. Dar o icoană mare, da. Că mie, pe când vorbea, mi s-a părut, ba am și văzut, un porumbel ce i se pogorâse deasupra capului.

    – Păi atunci, chiar că merită! întări altul părerea colegului său.

    (Marcel Petrișor – Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși, Editura Vremea, București, 2008, pp. 149-153, 164-166) – Sursa: Incorect Politic

  • STRIGĂTOR LA CER! Generalul Mircea Dogaru este fascist!

    dogaru nazist 768x474

    Dragi conaționali față de care nu am nici un interes ascuns…

    Avem o problemă HALUCINANTĂ!

    Generalul în rezervă Mircea Dogaru, președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, un om cu influență în armată, presă și societatea civilă și-a arătat adevăratele culori într-o emisiune televizată în care a făcut salutul nazist. 

    Salutul executat de Dogaru este același salut făcut de criminalul terorist norvegian Anders Breivik. Sfidător!

    breivik 2

    Același salut făcut de actorul care-l joacă pe Harry Potter:

    Blank f9b5407d1cdfe9cbcf27369e3acc65bd

    Toate saluturile duc la cel mai notoriu personaj din istorie, cel mai mare criminal care a ucis șase milioane de evrei (pe lângă alte etnii) în camerele de gazare și a aruncat Europa secolului 20 în cea mai neagră perioadă din istoria sa, Adolf Hitler, cel ce a călcat valorile europene sub cizma nazistă.

    ht

    Intenția lui Mircea Dogaru de a concentra toți evreii, țiganii și homosexualii în lagăre speciale de exterminare este bine disimulată prin limbajul sterp și în mare parte politic corect din cadrul emisiunii lui Miron Manega, Trezește-te Gheorghe, Trezește-te Ioane (aluzie la celebra poezie a legionarului Radu Gyr). Dar limbajul non-verbal trădează intențiile genocidale și nu necesită nici un fel de interpretare. Este limpede, se vede cu ochiul liber. Uitați-vă la poză:

    dogaru nazist 768x474

    Omul acesta, un criptonazist care gândește primitiv și face parte din epoca trecută, este actualmente o persoană publică în România…și se află în libertate!!!

    Legea împotriva antisemitismului, inițiată de reprezentantul minorității evreiești, Silviu Vexler, există ca un praf în ochi pentru Comunitatea Evreiască din România, dând iluzia siguranței, dar în realitate ea nu se aplică, demonstrând că încă nu suntem o țară cu adevărat civilizată. Având contact cu cadre militare, generalul în rezervă poate pune oricând mâna pe arme, nu știm la ce să ne așteptăm după ce și-a afișat crezul la televizor, așadar trebuie să ne întrebăm…”Prețuim cu adevărat valorile europene?” și dacă da, ce facem pentru a dovedi asta?

    Unde este Alexandru Florian care să asigure începerea unei anchete împotriva generalului Mircea Dogaru pentru săvârșirea unei forme de salut vădit antisemit, demonstrat prin poze în expoziția de mai sus?

    În cel mai rău caz dacă își cere scuze public poate scapă cu plata unor despăgubiri morale, căci cine știe câți evrei au avut atac de panică văzând imaginile…

    Sursa: Incorect Politic

  • FOTO: Dr. Ion Sarion, rememorand iadul coloniilor penitenciare din Insula Mare a Brailei

    ion-sarion1

    Ieri, un reputat fost detinut politic anticomunist al AFDPR, filiala Buzau, Ion Sarion, a raspuns la o solicitare a TVR 2 de a se deplasa pe locul fostei colonii penitenciare de la Salcia, din Insula Mare a Brailei. Aici, in vecinatatea putinelor ruine ramase ale coloniei penitenciare, domnia sa a rememorat evenimentele pline de tragism care au avul loc in coloniile penitenciare de la Salcia, Periprava si Stoienesti.

    Prin bunavointa lui Alexandru Munteanu, producator la TVR 2, alaturi de echipa de filmare s-a deplasat si un jurnalist de la News Buzau. Grupul s-a deplasat apoi in satul Agaua (comuna Frecatei), unde se afla o cruce comemorativa a celor care si-au gasit sfarsitul in coloniile penitenciare in urma exterminarii prin munca fortata la  constructia digului existent aici. Trebuie sa spunem insa ca nici la ora actuala locurile terorii de tip stalinist nu sunt nici macar marcate pentru a pastra amintirea rezistentei si doar stradania meritorie a unor realizatori de emisiuni mai poate adauga ceva in Cartea Memoriei. Se pare ca acest popor vrea sa uite sau, mai grav, nici macar nu este interesat de sacrificilul celor care au visat la o societate normala, ancorata in valorile democratiei.

    Ion Sarion, actualmente medic primar la Spitalul de Psihiatrie din Sapoca, a fost arestat pe 25 septembrie 1958, fiind acuzat ca a fost membru al unei organizatii subversive din cadrul Facultatii de Medicina din Bucuresti. In fapt, acest grup de medicinisti  purta discutii politice si isi manifestau solidaritatea cu revolutionarii maghiari, care au denuntat regimul de tip stalinist, in contextul evenimentelor din 1956. Condamnat la 8 ani de  inchisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, domnul Sarion a fost inchis la Jilava – fortul 13, la Gherla si in coloniile de munca Periprava si Salcia si fost eliberat in 1964. Doctorul Ion Sarion a facut parte din cunoscutul Lot „Victor Gordan”.

    Pe data de 29 ianuarie 1959 au fost formulate concluziile de invinuire a studentilor medicinisti, in frunte cu Victor Gordan si Ion Sarion, dosar care a fost instrumentat de catre anchetatorul de Securitate lt. maj. Marian Boaca. Victor Gordan, Ion Sarion, Eusebiu Munteanu, Dorin Palade, Emanoil Plesa, Valerian Dragoi si Octavian Stoican au fost acuzati  de „uneltire contra ordinii sociale”, Doru Dobrescu – pentru difuzare de publicaţii interzise de regimul comunist, iar Ecaterina Petricu (soacra unuia dintre anchetati) – de „favorizare de infractor”.

    Potrivit sentintei 1363/1959 a Tribunalului Militar Bucuresti, au fost date urmatoarele  pedepse: Victor Gordan -10 ani, Ion Sarion – 8 ani, Eusebiu Munteanu – 8 ani, Dorin Palade – 7 ani, Emanuel Plesa, Octavian Stoican, Valerian Dragoi – 6 ani, iar Doru Dobrescu si Ecaterina Petricu – 3 ani.  – Articol de Adrian Constantin – NewsBuzau

    ion-sarion-jilava

  • Cum a dispărut Arsenie Boca din celula în care era închis de comunişti

    arsenie-bocaArsenie Boca ar fi dispărut din celula în care era închis, înainte de Revoluție, în timp ce se ruga, spune un fost deținut politic. Legenda privind minunea din celula lui Arsenie Boca a apărut în volumul „Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”, scris de fostul deţinut politic Dan Lucinescu.

    ”Când deschiseră uşa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare şi groază, ca aceasta era complet goală. Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor fiinţă se tulbură. Ochii celor doi se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor le transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a ţâşni prin piele. Atât ofiţerul, cât şi gardianul îşi scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coşmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Deja prin minţile celor doi se depanau scenariile cele mai sumbre, de arestare şi de anchetă prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operaţii de facilitare a evadării unui deţinut, aflat în timpul anchetei. Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în uşă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoţie, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutaţi, având fiecare din ei senzaţia că şi-au pierdut minţile. Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizeta, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie”, a relatat autorul „În faţa tuturor apărea celula goală, aşa cum raportase ofiţerul de serviciu, care-i strigă ieşit din fire, să-i spuie cărui serviciu străin aparţine acel comandant. Comandantul zonei de securitate Braşov, având gradul de colonel, se deplasă a doua zi la Făgăraş, unde se declanşase un mare scandal. Cazul respectiv ajunsese şi la organele superioare de partid care coordonau întreaga zonă. Ei veniră special să vadă “ce elucubraţii pot scoate nişte cadre de partid, insuficient pregătite şi influenţate de curente mistice retrograde”. Cercetările întreprinse de aceştia au decurs la fel ca cele anterioare, văzându-l pe părintele Arsenie prin vizetă şi dispărând atunci când se descuia uşa celulei. Atunci s-a produs unul din puţinele cazuri de mare compromis şi de păstrare sub totală tăcere a unui fenomen pe care atotştiutorul partid marxist-leninist nu l-a putut explica. De comun acord, într-un context de păstrare totală a secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de punere în liberate a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura care putea rezolva acel inexplicabil eveniment”, scrie Dan Lucinescu, în volumul “Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre”, a mai scris el, potrivit fericiticeiprigoniti.net.

  • Iohannis şi-a tras consilier prezidenţial un promotor al legislaţiei antilegionare

    iohann

    Pentru mine nu a fost nicio surpriză că preşedintele ales Klaus Iohannis l-a numit pe traseistul politic Dan Sorin Mihalache, omul de casă a lui Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase în funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale. „Liberalul” Mihalache are calitatea de a fi trecut prin toate partidele politice de la PSD prin PDL la PNL. Numirea lui Mihalache într-o funcţie importantă ca cea de şef al consilierilor de la Cotroceni arată faptul că Iohannis e produsul tipic al clasei politice corupte şi imorale post-decembriste. Numai cei manipulaţi de Facebook, de serviciile secrete şi de cei 700 de jurnalişti plătiţi să-i facă campanie sasului, conform unei anchete DNA, au avut naivitatea să creadă că Iohannis e altceva decât Iliescu, Brucan, Roman, Ponta, Hrebenciuc sau Băsescu. Dar un lucru mult mai grav m-a întristat asăzi: nominalizarea lui Andrei Muraru în funcţia de consilier prezidenţial.

    Pentru cine nu îşi aminteşte, tânărul istoric „liberal” a fost, ca director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Memoria Exilului Românesc, instigatorul modificării în parlament a OUG nr. 31/2002, prin care să se interzică organizaţiile şi manifestările cu caracter legionar. Andrei Muraru a organizat în primăvara lui 2013 un simpozion la Bucureşti în cadrul institutului, prin care a pus la cale o diversiune de compromitere a organizaţiilor naţionalist-creştine, interzicerea comemorării eroilor anti-comunişti din anii 50, pe motiv că sunt legionari, precum şi ocultarea publică a cultului Sfinţii Închisorilor. Atunci, cercetătorul William Totok a vorbit peiorativ despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă provocând proteste în sală şi reacţii vehemente în presă. Conferenţiarul care făcuse parte din Comisia Internaţională pentru studierea Holocaustului în România, avertiza asupra relaţiei greu disociabile între fosta mişcare legionară şi o rezistenţă armată anticomunistă, căutând totodată să limiteze înclinaţiile mitizante. Au fost sau nu partizanii din munţi legionari? Şi dacă au fost legionari, este legitim cultul care li se dedică? Sau, cu alte cuvinte, pot fi exoneraţi legionarii de „crimele” lor pentru că au fost anticomunişti?

    Realizatoarea serialului documentar ”Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin a reacţionat şi protestat sonor cerând PNL să-l revoce pe Andrei Muraru de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care se numărase printre organizatorii evenimentului. În opinia sa, conferinţa ultragiase memoria unui erou al luptei anti-comuniste. Drept răspuns la provocarea lui Andrei Muraru, doi deputaţi liberali au pus de o lege împotriva organizaţiilor naţionalist – creştine. Preşedintele PNL de atunci, Crin Antonescu, şi colegii săi liberali Andrei Gerea şi George Scutaru au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. La toate acestea ar urma să fie adăugate simbolurile şi ideile legionare. Crin Antonescu şi liderii PNL au crezut în 2013 că pot face legi să bage oameni în puşcărie pe criterii politice şi că această iniţiativă este “liberală”. În fapt, modificarea OUG nr. 31/2002 nu era altceva decât o instigare grosolană la încălcarea legislaţiei internaţionale, a Consituţiei României şi a hotărârilor Tribunalului de la Nuremberg. Organizaţiile româneşti în frunte cu Partidul Totul pentru Țară au reuşit să blocheze în justiţie iniţiativa “liberală”, dar nu şi nominalizarea astăzi de către preşedintele ales Klaus Iohannis a lui Andrei Muraru în aparatul de consilieri de la Palatul Cotroceni. De Ionuţ Ţene – NapocaNews

  • Politica legionară

    romania-arhanghelului-mihail

    Intenţionez, cu voia şi ajutorul Domnului, să încep o serie de ”discuţii” prin intermediul cărora să aduc la cunoştinţa celor care vor dori să ”vorbească” cu mine, un alt tip de politică decât cea cu care românii s-au obişnuit în ultimul sfert de veac – este vorba despre politica naţional-creştină (desigur, nu mă adresez celor avizaţi în acest sens). Fac aceasta deoarece este mai mult decât evidentă înşelarea mult prea multor conaţionali în ceea ce priveşte dogma şi practica socio-politică de tip legionar. Ba, culmea, printre înşelaţi se află, cu grămada, chiar şi indivizi care afirmă că sunt (!) sau vor să devină legionari!

    Mă voi folosi în acest demers de, sper, cea mai eficientă metodă în lămurirea rapidă a lucrurilor, mai precis de prezentarea prin comparaţie a idealurilor şi a faptelor celor două zone politice: cea de factură atee şi cea ancorată în creştinism. Desigur, dat fiind faptul că politicile socialiste, liberale, ţărăniste etc. au avut ţara pe mână atâţia ani, ”materialul clientului” în ceea ce-i priveşte va fi foarte consistent, în sensul că despre ei avem la dispoziţie pe lângă ideologie şi o foarte bogată practică. Practică tristă, însă. Tristă pentru popor, nu pentru ei!

    Menţionez din capul locului că nu am nici cea mai mică intenţie în a susţine sau lămuri pe cineva asupra ”infailibilităţii” dogmelor socio-politice de factură legionară. Nici vorbă de aşa ceva. Fără de greşeală este doar Dumnezeu şi tot ce emană din El; restul? errare humanum est! Dar, dragi cititori, una este să te inspiri din Catehismul ortodox şi exact inversul acesteia este închinarea la Mamona, pentru că politicienii români, cu preponderenţă cei post-decembrişti, servesc unei singure ”doctrine”: manipularea frauduloasă a banului public în favoarea lor şi a acoliţilor lor. Pe acest fond, pentru manipularea completă a românilor, apar la televiziuni şi vorbesc despre credinţa care îi copleşeşte pe ei. Asasinii economici ai POPORULUI ROMÂN îi dau lecţii de credinţă acestuia! Tot din capul locului vreau să arăt cum trebuie înţelese conceptele numite ”politică / politician” atunci când ele sunt ancorate în naţional-creştinism, şi cum aş putea face mai bine acest lucru decât amintind, sec, învăţătura pe care fondatorul legionarismului, Corneliu CODREANU, a trasat-o pentru totdeauna în ”Cărticica şefului de cuib”: ”Dacă pentru politician politica înseamnă o afacere, pentru legionar politica înseamnă religie.” Asta este tot, dragi cititori, şi de aici voi porni cu toate menţiunile mele şi aici mă voi întoarce de fiecare dată, căci cine nu a înţeles că legionarul, românul care face politică naţional-creştină, de fapt nu face acea politică cu care suntem noi obişnuiţi şi pe care o vedem toată ziua la televizor ci el este un întreprinzător social – dacă îi pot spune aşa – care se ţine în permanenţă de poala Dumnezeirii şi a neamului său, cel care nu a înţeles acest lucru, deci, va continua să trăiască într-o mare eroare faţă de turma aceasta care nu-şi doreşte altceva decât, din pură demofilie, din iubire faţă de aproapele ei, să instituie, din punct de vedere socio-economico-politic, Statul Român de tip creştin. Acesta este punctul de deasupra i-ului în cadrul politicilor legionare.

    Deasemenea, vreau să amintesc faptul că dacă în decursul vremurilor, legionarii, foarte puţini dintre ei, au făcut anumite greşeli impardonabile, nu trebuie să confundăm legionarismul cu legionarul. Extrem de puţini au fost cei care nu au reuşit să ţină linia, cei care nu au putut răbda până la sfârşit. Care nu au putut răbda batjocurile, siluirile şi crimele la care au fost supuşi, pentru că nu există o organizaţie ai cărei membri să fi fost expuşi la cazne mai mari decât cele care s-au abătut asupra legionarilor.

    Dar, să începem cu începuturile. Voi reda mai jos câteva rânduri scrise de marele nostru Mircea ELIADE, într-un număr al revistei ”Vremea” a anului 1935, rânduri ce fac referire la viaţa socio-politică a ţării în special din anii 1918 – 1921 (v-aş ruga să constataţi cât de izbitor seamănă vremurile noastre post-decembriste cu perioada criticată de Eliade):

    ”…a început acea exasperant de revoltătoare risipă de bani şi de energie care caracterizează ultimii cincisprezece ani din viaţa politică românească. Aceşti patru ani (1918 – 1921 n.m) de frenezie şi scandal sunt cei mai fertili în tot felul de fenomene sociale parazitare. Acum se descoperă stilul marilor panamale (afaceri frauduloase – n.m.), acum apar <damele voalate>, acum se ţes cele dintâi escrocherii politice. …Majoritatea conducătorilor vieţii politice româneşti de astăzi, atunci au debutat, atunci şi-au pregătit ascensiunea, atunci şi-au consolidat averea. Majoritatea potentaţilor administrativi, în anii 1918 – 1921 au învăţat arta îmbogăţirii rapide. Atunci erau timpuri optime pentru fraudă, pentru corupţie, pentru cinism. …Niciodată în istoria României contemporane n-am atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant. Niciodată nu s-au atins asemenea culmi de inconştienţă şi de laşitate. Cincisprezece ani de completă democraţie, de desfrâu şi stare de asediu au fost de ajuns ca să prefacă <cetăţeanul> român într-un om lipsit de curaj civic, fără iniţiativă, fără elan revoluţionar, sceptic şi resemnat. …Aceşti oameni (politicienii – n.m.), în altă ţară, dacă n-ar fi murit de mult de spânzurătoare, ar fi fost cel puţin mai prudenţi şi mai puţin obraznici. …A existat un 1907 pentru boieri şi arendaşi… Va veni şi un 1907 pentru politicieni şi clientela lor capitalistă. Vor plăti şi ei…” (Atenţie: în cei patru ani la care se face referire, România a avut parte de opt guverne conduse de prim-miniştri militari sau politicieni conservatori, ţărănişti şi liberali.)

    Ei bine, dragi cititori, în anul în care Mircea ELIADE atrăgea atenţia românilor cu cele de mai sus, viaţa cotidiană de tip legionar, în forma ei organizată, avea deja mai mult de zece ani. Spre deosebire de conservatorii, ţărăniştii şi liberalii care îl îngroziseră pe vocalul Eliade, dogma legionară statua cu totul şi cu totul alte norme de convieţuire socială şi politică.

    În primul rând, legionarii treceau printr-o extrem de eficientă şcoală a cadrelor tinere – ”Frăţiile de Cruce” – unde fiecare membru avea la dispoziţie circa patru-cinci ani spre a ajunge la o conştiinţă ortodoxă mult avansată. Era absolut necesar ca un tânăr ce aspira la statutul de legionar să fie în primul rând credincios şi practicant deoarece prin însăşi înfiinţarea ei Legiunea separa la modul perfect cele două lumi – cea a convinşilor, de cea a şovăitorilor (despre atei nici măcar nu se putea discuta): ”Să vină în aceste rânduri (ale Legiunii – n.m.) cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli” – parte din circulara de înfiinţare a Legiunii. Deci, iată, condiţia numărul unu pentru a putea intra în rândurile legionarilor este aceea de a crede nelimitat, fără îndoieli, fără şovăială. Aţi mai auzit ceva asemănător măcar pe la celelalte forme politice existente în România de după 1918?! N-aţi auzit pentru simplul fapt că nu există, şi nu sunt deloc lipsit de smerenie când fac această afirmaţie ci doar constat purul adevăr.

    De aici, de la această bază a trăirii legionare, se vor dezvolta şi vor înflori toate celelalte trăsături de caracter ale celor ce împărtăşesc acest mod de viaţă. Iată doar câteva dintre acestea:

    • Onoarea. Legionarismul militează pentru acele politici puternic ancorate în dogma ortodoxă, desigur naţionaliste şi pro-popor. În lupta cu competitorii săi, însă, va merge exclusiv pe căile indicate de onoare. Eventualele victorii politice câştigate în urma unor infamii sunt de neconceput pentru lumea legionară.

    • Dreptatea. Legionarii trebuie să dea dovadă de dreptate şi moralitate în relaţia lor cu întreaga lume. Nici măcar adversarilor lor nu le vor face absolut nici o nedreptate.

    • Cinstea. Aici, fără nici cea mai mică intenţie de mândrie, trebuie spus faptul că educaţia legionară are sarcina de a-l duce pe ”practicant” până la nivelul de model în societate. Prin cinstea lui, legionarul trebuie să-şi atragă stima tuturor oamenilor din jur.

    • Sufletul. Legionarismul reprezintă o adevărată aristocraţie a virtuţilor. Calităţile sufleteşti primează în faţa necesităţilor materiale. O naţiune creştină trebuie să-şi trăiască viaţa de zi cu zi într-un confort material decent, dar bine echilibrat social. Pentru aceasta este nevoie de muncă multă şi responsabilă, precum şi de multă modestie, dar pentru a fi capabil de a duce un astfel de mod de viaţă, poporul are nevoie de multe virtuţi sufleteşti. Individualismul epicurian este exclus cu desăvârşire din cadrul politicilor legionare.

    • Moralitatea. Politica guvernamentală de tip legionar este una ce implică o înaltă moralitate a ”administratorilor” ţării. Asta li se cere oamenilor politici, moralitate! Moralitatea este superioară cinstei deoarece o include pe aceasta, dar nu se limitează la ea. Politicianul moral este în primul rând un om cu credinţă şi cu frică în şi de Dumnezeu. Etica nu este o calitate venită din… praf de stele. Pe ce fundament s-ar baza ea dacă ar fi aşa?! O etică atee poate funcţiona o zi, poate funcţiona o perioadă, dar mai devreme sau mai târziu ea îşi va da în petic. Nici o ţară nu are nevoie de politici sinuoase din punct de vedere etic, ori moralitatea liniară şi pe termen nelimitat este garantată exclusiv de omul politic credincios. De creştinul practicant. Acesta este, în relaţia cu semenii săi, un om cinstit, un om bun, un om modest şi nu în ultimul rând un om eficient, folositor. Însă, folositor în primul rând ţării şi numai apoi lui, căci aceasta înseamnă demofilia!

    Iată deci, extrem de comprimat, care sunt, în mare, caracterele ”politicienilor” legionari, iar cei ce slujesc doctrinei naţional-creştine au adânc însufleţite aceste calităţi nu din cauza vreunor eventuale constrângeri exterioare ci doar datorită propriilor lor conştiinţe care le dictează modul de viaţă statornicit de Domnul nostru Iisus Christos: să-L iubim pe Dumnezeul cel Întreit mai presus decât pe oricine altcineva şi să ne iubim unii pe alţii precum Însuşi Mântuitorul lumii ne-a iubit pe noi. Iată dragostea de neam, iată dragostea, implicit, de ţară. Iată politica legionară de tip naţional-creştin! – Articol de Sorin Andrei

  • Scrisoarea INTEGRALĂ, trimisă de Mircea Eliade, lui Petre Țuțea – FOTO

    Mircea-Eliade-si-Petre-Tutea-Marturisitorii.ro_-800x400

    Petre Ţuţea (6 Oct. 1902 – 3 Dec. 1991) a fost unul din cei mai mari români ai secolului XX şi celor viitoare. Vecin de celulă la Aiud cu marele filosof, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a mărturisit: “Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decît Petre Ţuţea”. Marele gânditor român a fost arestat şi anchetat fără condamnare între 1948-1953, apoi din nou arestat şi întemniţat la Aiud între 1956-1964, făcând, în total 13 ani de închisoare.  Documentul de mai jos, confiscat de Securitate, provine din arhiva CNSAS, fiind publicat  pe site-ul Mănăstirii Petru-Vodă, Petru-Voda.Ro.

    LÉGATION ROYALE DE ROUMANIE

    LE SECRÉTAIRE DE PRESSE

    Lisabona, 26 decembrie 1941

    Dragă Petrache,

    Prietenul tău, d. J. Constantinescu[1], venit printr’o mie de miracole de la Tokyo, îți aduce această primă scrisoare din parte-mi. Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina[2] și Giza[3], conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens[4] și credința în normele meditareniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea. Nu roși, dragă Petrache, pentru că pagina de față este o scrisoare de dragoste.

    Îmi pare rău că nu-ți pot vesti, de astă dată, nici o operă sfârșită. Am început mai multe, dar întâmplările m-au împiedecat până acum să trimit în țară un manuscris complet. Era și greu, de altfel. Rămâne „Viața Nouă”[5], urmarea, ca să zic așa, a prietenilor tăi „Huliganii”[6], va avea 3-4000 de pagini, și nu am scris decât a zecea parte, adică un volum de 3-400 pagini dese.

    Am început o carte oarecum gravă, zisă „Camoens, încercare de filozofie a culturilor maritime”[7]. Doar începută. Mai înaintată se află o a treia carte, „Salazar și contra-revoluția în Portugalia”[8]. Îmi plac lucrurile cu „contra”- și sper că va fi gata în vreo două luni. Nici nu-ți închipui ce bibliotecă de memorii și monografii istorice am cetit, cu puternicele mele dioptrii, pentru pregătirea acestei cărți. Documentarea feroce, până la imbecilizarea finală, a fost pasiunea mea. Pentru o pagină, citesc uneori trei volume. Nu uita, totuși, că micul volum va fi semnat Mircea Eliade, nu Emil Ludwig[9], nici Stefan Ţvaig[10] (se pare că suntem siliți să românizăm cu orice preț!). Viața de la Lisabona este de o dulce inconștiență. Avem toți mica noastră viață interioară: se scumpesc stofele englezești, Costa Rica a declarat războiu Axei[11], anul acesta Carnavalul[12] va fi la Estoril, soția însărcinatului cu afaceri al Cubei va avea un copil, etc. Viața diplomatică, precum știi, e plină de probleme și mult gingașe.

    Între alte multe alte boacăne, am înființat și o societate literară, un fel de „Junimea”, lisboetă, cu cei mai interesanți scriitori și cărturari portughezi, în care, săptămânal, la mine în casă, țin prelegeri despre lucruri inactuale.

    Am devenit, nemeritat, o temută glorie lusitană. Oamenii aceștia m-au câștigat prin poeții lor, care l-ar face pe Cioran să se mire plângând. Altceva, Portugalia nu are. Inutil să-ți spun că mi-am alcătuit o bibliotecă lusitană și că discut savant cu filologii.

    Ași vrea, uneori, să vin în țară[13] și să mă fac corespondent de războiu. În orice caz, nu știu cât voiu mai rămâne pe aici. Cinstit cum sunt, nu vreau să plec înainte de a termina cele câteva cărți despre Portugalia – și în nici un caz înainte de a face numele României firesc ca al soarelui[14].

    Dragă Petrache, poate voiu avea vreodată fericirea de a primi un rând din parte-ți. Prietenul tău, Jenică Constantinescu, e un om cu totul extraordinar și de o bunătate fără margeni. Nici nu știu cum i-ași putea mulțumi vreodată. N-am avut aici nici o carte de-a mea pentru a i-o dărui. Spune-i și tu că îi sunt sincer recunoscător. Îmbrățișează pe toți prietenii. Nu uita pe tânărul Georgel. Iar pe tine, pur și simplu, te mănânc.

    Al tău, Mircea Eliade.

    [1] Este vorba de o somitate în Drept Comparat: Jean (LEONTIN) Constantinescu (1913-1981). [2] Nina Mareş, prima soţie a lui Eliade, a murit de cancer la Lisabona, în Noiembrie 1944. [3] Adalgiza Tătărescu, fiică a Ninei Mareş dintr-o căsătorie anterioară, emigrată în 1948 în Argentina. [4] Luís Vaz de Camões (~1524 – 1580), mare poet portughez. [5] Roman început în 1937, neterminat și publicat abia în 1999, despre care a ținut între 1940-1942 un jurnal publicat în volumul 1 din „Jurnalul portughez și alte scrieri” (ed. Humanitas, 2008). [6] „Huliganii”, roman al lui Mircea Eliade apărut în 1935. [7] Ar putea fi vorba despre studiul „Camoens şi Eminescu”? [8] Lucrare biografică publicată la Bucureşti în 1942 (republicată în 2002), care l-a făcut apropiat al lui António de Oliveira Salazar. [9] E. Ludwig (1881-1948) Biograf al unor mari personalități ale sec. XIX și al principalilor oameni politici ai celui de-al doilea război mondial. [10] S. Zweig (1881-1942), scriitor, jurnalist şi biograf al primei jumătăţi a sec. XX. [11] Ca urmare a atacului japonez de la Pearl Harbor din 7 Decembrie, președintele Calderon al micului stat Costa Rica a declarat război Japoniei chiar cu 5 ore înaintea Statelor Unite. [12] Sărbătoare portugheză anuală. [13] Eliade a mai apucat o singură dată să se întoarcă în România, în Iunie 1942. [14] Aluzie la cuvintele testamentare ale scrisorii lui Ionel I. Moţa către Corneliu Z. Codreanu: „Și să faci, măi Corneliu, din țara noastră o țară frumoasă ca un soare și puternică și ascultătoare de Dumnezeu!”

    scrisoare-1 scrisoare-2

  • “Ne vom intoarce intr-o zi”: 39 de ani de la moartea poetului nationalist Radu Gyr

    gyr

    Astăzi se îmlinesc 39 de ani de la moartea lui Radu Demetrescu, cunoscut publicului larg după pseudonimul literar Radu Gyr, unul dintre cei apreciaţi poeţi naţionalişti români din generaţia de intelectuali care s-a format în perioada interbelică. Pentru opţiunile lui politice a făcut închisoare în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea şi apoi a fost închis şi de regimul mareşalului Ion Antonescu. Ulterior a fost condamnat şi de comunişti.

    Radu Gyr s-a născut în anul 1905 la Câmpulung Muscel. Licenţiat în Litere, a debutat în anul 1924, odată cu apariţia volumului „Linişti de schituri”, volum care s-a bucurat de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât si al criticii românesti. Colaborator statornic în perioada de după debut la revista “Universul literar” şi apoi la alte reviste de formaţie naţionalistă (“Gândirea”, “Gând Românesc”, “Sfarmă-Piatră”, “Decembrie”, “Vremea”, “Revista Mea”, “Revista Dobrogeană” şi altele, precum şi la ziarele filolegionare “Cuvântul”, “Buna Vestire” sau “Cuvântul Studentesc”), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.

    A fost comandant legionar al Olteniei iar în anul 1940, în timpul guvernării legionare, el a fost numit director general al teatrelor. În această calitate a luat iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc Baraşeum, singura instituţie de acest fel din Europa acelor vremuri.

    Tot el este şi autorul versurilor cântecelor “Sfântă Tinereţe Legionară”, “Imnul Moţa-Marin” şi “Imnul Muncitorilor”, devenite celebre în perioada interbelică datorită notorietăţii de care se bucura Mişcarea Legionară în rândul maselor la apogeul acesteia.

    Pentru activitatea sa politică a făcut închisoare în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, fiind internat în lagărul de la Miercurea Ciuc. Apoi a fost închis şi de regimul mareşalului Ion Antonescu. Este trimis pentru “reabilitare” în linia întâi pe Frontul de est, alături de alţi intelectuali legionari. După ce luptă cu arma în mână contra bolşevicilor, este rearestat la întoarcerea în ţară, în 1945. Eliberat în 1956, este arestat din nou, în 1958, şi condamnat de regimul comunist la moarte pentru poezia: “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”. Prin decretul 162 din 5 mai 1960 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale se comută pedepasa lui Radu Demetrescu-Gyr la 20 de ani detenţiune grea.

    Ca un fapt inedit, în campania electorală din 2012, liderul Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a fost acuzat de “antisemitism” pentru că a recitat câteva versuri din celebra poezie.

    În total, Radu Gyr a petrecut 20 de ani din viaţă în detenţie, întemniţat de-a lungul timpului la Tismana, Miercurea Ciuc, Târgu Jiu, Jilava și Aiud. La Aiud, a suferit chinuri inimaginabile, cu un regim de celulă aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical.

    Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent şi urmărit de Securitate.

    A trecut în vesnicie în 29 aprilie 1975, în Bucureşti, ca urmare a unei congestii cerebrale, după ce trupul îi fusese măcinat de boli. Practic sechelele pușcăriei comuniste i-au scurtat viața. Sursa: FrontPress.ro

    Ne vom întoarce

    Ne vom întoarce într-o zi,
    Ne vom întoarce neapărat.
    Vor fi apusuri aurii,
    Cum au mai fost cînd am plecat.

    Ne vom întoarce neapărat,
    Cum apele se-ntorc în nori,
    Sau cum se-ntoarce, tremurat,
    Pirdutul cântec pe viori.

    Ne vom întoarce într-o zi,
    Şi cei de azi, cu paşii grei,
    Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
    Cum vom pătrunde-ncet în ei.

    Ne vom întoarce ca un fum,
    Uşor, ţinându-ne de mâini,
    Toţi cei de ieri în cei de-acum,
    Cum trec fântânile-n fântâni.

    Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
    În toate dragostele noi
    Şi-n cântecul pe care şi-l
    Vor spune alţii după noi.

    Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
    Cu vechiul nostru duh fecund,
    Ne-napoiem şi-n disperări,
    Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

    Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
    Tot noi vom curge zi de zi,
    În tot ce mâine, ca şi ieri
    Va sângera sau va iubi!

    Radu Gyr

  • 28 de ani de la moartea filozofului si istoricului nationalist Mircea Eliade

    MIRCEA_ELIADE_FOTO

    Astăzi se împlinesc 28 de ani de la moartea filozofului naţionalist, istoricului, scriitorului şi profesorului Mircea Eliade, una dintre cele mai consacrate personalităţi ale generaţiei de intelectuali interbelici români.

    S-a născut în 13 martie 1907 în Bucureşti şi încă din adolescenţă a fost interesat de misticism, filozofie şi de lectură. Învaţă italiana, engleza, ebraica şi persana. Ulterior pleacă în India unde studiază limba sanscrită, religia şi tradiţia locului.

    De la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, se apropie de filozoful naţionalist Nae Ionescu şi devine un adept al Mişcării Legionare. Publică în această perioadă o serie de articole politice şi se implică activ în campania electorală din 1937. Din cauza militantismului său este arestat în 14 iulie 1938 din ordinul regelui dictator Carol al II-lea. La vremea arestării tocmai publicase articolul “Provincia și legionarismul” în ziarul Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.

    A fost încarcerat timp de trei săptămâni la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, timp în care autorităţile fac presiuni la adresa lui Mircea Eliade să se dezică de camarazii săi. Acesta refuză sa o facă şi este transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. Aici starea lui de sănătate se înrăutăţeşte şi este astfel eliberat în 12 noiembrie 1938, după aproape 4 luni.

    În aprilie 1940, cu ajutorul lui Alexandru Rosetti, un reputat lingvist și filolog român, este numit Ataşat Cultural în Marea Britanie. După deteriorarea relaţiilor bilaterale româno-britanice, din cauza celui de al Doilea Război Mondial, este transferat în Portugalia, unde va îndeplini aceeaşi funcţie pe lângă ambasada din Lisabona. Îşi păstrează postul atât în timpul Statului Naţional Legionar cât şi în timpul dictaturii militare a mareşaleului Ion Antonescu.

    Tot în Portugalia scrie o carte în favoarea “Statului Nou”, un concept filozofic-social aplicat de liderul naţionalist al ţării din acea perioadă, Antonio de Oliveira Salazar.

    Paris 1977: Emil Cioran, Eugene Ionescu si Mircea Eliade
    Paris 1977: Emil Cioran, Eugene Ionescu si Mircea Eliade

    În timpul celei de a doua conflagraţii mondiale călătoreşte în Franţa pentru a se întâlni cu prietenul şi camaradul său Emil Cioran. Deasemenea merge la Berlin pentru a avea o întrevedere şi cu Carl Schmitt, un controversat teoretician naţionalist şi profesor de drept. Deasemenea vizitează regulat Spania naţionalistă condusă de generalul Franco.

    După ce războiul este câştigat de alianţa dintre Occident şi Uniunea Sovietică, Eliade se mută în Franţa, în 1945. Din 1957 se stabileşte în Chicago, SUA, unde devine profesor universitar de istorie comparată a religiilor. Tot aici se va stinge din viaţă, în 22 aprilie 1986.

    De-a lungul vieţii a scris peste 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1.200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Sursa: FrontPress.ro

  • Singura filmare cu marele filosof Constantin Noica – VIDEO

    ctn

    Constantin Noica, născut în anul 1909 într-o familie cu origini aromâne, a fost unul dintre cei mai mari filozofi, poeţi, eseişti, publicişti şi scriitori români.

    Influenţele gândirii sale sunt prezente şi astăzi. Noica este mentorul unor intelectuali români contemporani, ca Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea sau Vasile Dem Zamfirescu.

    În filmuleţul de 11 minute, marele filozof abordează subiecte diferite şi argumentează pe marginea nevoii de a introduce un nou tip de şcoală.

  • Lista senatorilor care au votat pentru interzicerea manifestarilor cu caracter legionar

    VACAROIU - SENAT - PRESEDINTE

    Un număr de 87 senatori au votat, ieri, pentru interzicerea manifestărilor cu caracter legionar pe teritoriul României, proiect iniţiat de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Interesant este că deşi liberalii au iniţiat proiectul, aceştia nu s-au prezentat în plenul Senatului să-l susţină prin vot.

    Tot interesant este faptul că proiectul a fost respins iniţial de către Comisia juridică, însă raportul de respingere a fost înlocuit recent cu unul de aprobare.

    Dintre cei care au votat pentru interzicerea manifestărilor cu caracter legionar, doi sunt clujeni: Laszlo Attila (UDMR), fostul viceprimar al oraşului Cluj-Napoca, respectiv Alexandru Cordoş (PSD).

    În fundamentarea proiectului se arată că fascismul a luat denumirea de Mişcarea legionară în România, precum şi a unor partide care au funcţionat până în1941.

    “După decembrie 1989, mişcări, asociaţii sau partide politice şi-au revendicat ideologia legionară şi desfăşoară în spaţiul public acţiuni de promovare a ideilor legionare. Practica judiciară a demonstrat că neincluderea termenului legionar într-o reglementare care se referă la riscurile ce le poate produce extrema dreaptă identificată numai ca fascism, facilitează promovarea imaginii Mişcării legionare ca manifestare naţionalistă diferită de fascism”, adaugă Crin Antonescu.

    Deşi senatorii au aprobat proiectul, Camera Deputaţilor este for decizional.

    IovescuIoan
    PăunescuTeiu
    IlieşiuSorin
    MarianValer
    PelicanDumitruPC
    MihaiCristian-DănuţPC
    AnghelCristiana-IrinaPC
    NistorVasilePC
    NiţăMihaiPC
    VâlcovDarius-BogdanPSD
    DonţuOvidiu-LiviuPSD
    TămagăConstantinPSD
    CocaLaurenţiu FlorianPSD
    BereanuNeculaiPSD
    RotaruIonPSD
    MarinNicolaePSD
    CadărLeonardPSD
    IsăilăMarius OvidiuPSD
    BodogFlorian-DorelPSD
    MutuGabrielPSD
    MihăilescuPetru-ŞerbanPSD
    VoineaFloreaPSD
    AgrigoroaeiIonelPSD
    FilipPetruPSD
    SârbuIliePSD
    CreţuGabrielaPSD
    FederoviciDoina-ElenaPSD
    CristacheIulianPSD
    AndronescuEcaterinaPSD
    LazărSorin-ConstantinPSD
    DeneşIoanPSD
    BumbuOctavian-LiviuPSD
    StuparuTimoteiPSD
    PopaFlorianPSD
    ButnaruFlorinelPSD
    PopLiviu-MarianPSD
    SilistruDoinaPSD
    DumitrescuFlorinelPSD
    BadeaLeonardoPSD
    BădălăuNiculaePSD
    DumitrescuCristian-SorinPSD
    MogaNicolaePSD
    NicolaeŞerbanPSD
    BujorDumitru-MarcelPSD
    SavuDanielPSD
    AnghelAdrianPSD
    FiforMihai-ViorelPSD
    VasilievMarianPSD
    SaghianGheorghePSD
    PopGheorghePSD
    FireaGabrielaPSD
    CroitoruCătălinPSD
    BotaMarius-Sorin-OvidiuPSD
    CordoşAlexandruPSD
    SeverinGeorgicăPSD
    FrăteanPetru-AlexandruPSD
    CosteMariusPSD
    ArcaşViorelPSD
    BelacurencuTrifonPSD
    DuruţAurelPSD
    SuciuMateiPSD
    ChiriacViorelPSD
    PopaConstantinPSD
    MocanuVictorPSD
    DrăghiciDamianPSD
    MohanuNicolaePSD
    OpreaŞtefan-RaduPSD
    MihaiNeaguPSD
    PurecIon-SimeonPSD
    ButunoiIonel-DanielPSD
    TătaruDanPSD
    PavelMarianPSD
    ConstantinescuFlorinPSD
    IoniţăDan-AurelPSD
    MituAugustin-ConstantinPSD
    NiculaVasile-CosminPSD
    VochiţoiuHaralambiePSD
    ValecaŞerban-ConstantinPSD
    ChelaruIoanPSD
    TomaIonPSD
    CorlăţeanTitusPSD
    KlárikLászló-AttilaUDMR
    MarkóBélaUDMR
    VeghAlexandruUDMR
    PatakiCsabaUDMR
    LászlóAttilaUDMR
    TánczosBarnaUDMR
  • George Manu – un mare erou al Neamului Românesc

    george-manu

    Într-una din zile sunt mutat în altă parte. Cu mine este și Eugen Dragomir. În noua celulă nu cunosc pe nimeni, în schimb Eugen Dragomir are o explozie de bucurie când dă ochii cu cineva. Ambii se îmbrățișează când se văd. Imediat Eugen Dragomir mă ia de mână și mă prezintă persoanei cu care se îmbrățișase. Era vorba de profesorul George Manu. Fără nicio rezervă sau vreo altă reținere, în mod spontan, ne strângem mâinile prelung, exprimându-ne satisfacția că suntem împreună. Amândoi auzisem unul de celălalt. De acum suntem în aceeași celulă. După ce trece animația de moment, ne împărțim toți opt, câți eram, în cele patru paturi. Voi dormi cu profesorul Geroge Manu în același pat, câtă vreme vom sta în această formație.

    Cunoștința făcută cu această persoană, convorbirile ce am avut cu ea, precum și modul de viață ce am dus împreună, le consider a fi cele mai importante, mai fructuoase, din câte am avut în detenția mea.

    Afirm aceasta din punctul de vedere al clarviziunii, al orientării, al puterii de a judeca situația politică în ansamblul ei, în prezent și în perspectivă, pe care profesorul George Manu mi le-a împărtășit; de asemenea, pregătirea sa intelectuală, cunoștințele ce poseda în toate domeniile, de la istorie, la muzică, de la filozofie, la literatură, m-au făcut să-l consider a fi o adevărată bibliotecă, mai cu seamă datorită amabilității sale de a împărtăși și altora orice i se solicita. Am constatat dăruirea sa de a veni în ajutorul oricăruia i se adresa cu lămuriri, o precizare, un sfat, calități pe care, cu greu aș putea afirma că le-am mai întâlnit. La toate aceste însușiri se adaugă una care-i era proprie, datorită educației primite: modestia, care-l făcea și mai respectat și mai stimat și mai iubit de către toți cei cu care era în contact.

    Deși își pierduse libertatea în 1948, avea un moral sănătos din care împărtășea celor din jur. […]

    Profesorul Manu credea că deznodământul nu poate veni decât numai printr-o confruntare militară, în urma unei coaliții capabilă să-și asume întreaga răspundere istorică. Nu vedea acestă posibilitate așa de curând, mai cu seamă în urma convorbirilor cu acei diplomați. Pentru aceasta își exprima convingerea că rezolvarea este de durată și, ca aare, noi cei din închisori să fim pregătiți a rezista cât mai mult cu putință. Excludea orice idee de compromis sau de capitulare în fața noii orânduiri. Prefera să cădem fermi pe pozițiile inițiale, decât să abdicăm. Făcea referire la un dicton, care constituia o conduită etică de urmat: ”decât să învingi printr-o infamie, mai bine să mori mergând pe drumul onoarei”. Era conștient că toate suferințele generației noastre, cum spunea el, a generației ”40-iste” a secolului al XX-lea, nu vor fi zadarnice. […]

    Deasemenea, susținea că reprezentăm un simbol al rezistenței românești, al spiritualității creștine împotriva materialismului ateu. Cu asemenea satisfacții în suflete să ne menținem pe pozițiile ocupate acum. Acestea erau convingerile lui. Parcă venea din altă lume, coborât din alte sfere. […] După ce ne-am despărțit, fiecare urmându-și destinul, ne aflam la câteva celule unul de altul. Ne comunicam prin perete și prin sistemul Morse pe ață. El era singur, izolat de cealaltă lume. Îmi comunică o informație mai aparte. Fusese chemat la conducerea închisorii, propunându-i-se eliberarea imediat, cu condiția ca să lucreze în cercetare nucleară la Dubno, în U.R.S.S.. […]

    Când aude el ce i se cere, fără nici o rezervă le dă un răspuns categoric de refuz. Nici nu voia să audă de una ca asta. În acest scop venise cineva special în Aiud, să-i vorbească. A rămas intransigent, pe poziția sa demnă și fără compromisuri.

    Readus în celulă, tot singur, este complet abandonat. Într-un târziu îmi comunică că nu prea se simte bine. Începe a-i lipsi pofta de mâncare. În acea celulă nu-i nici un pat. Stă deci pe dușumea doar cu pătura. Cere să fie văzut de medic. Nimeni nu-l ascultă. Este cu totul ignorat. Zace întins fără să se mai poată ridica. Milițienii îl i-au în primire doar văzândul acolo unde sta ghemuit, înfășurat în pătură. Nu mai poate primi nici mâncarea de la un timp. Mult a durat această stare a lui.
    Nu-mi mai răspunde la chemările ce i le fac. Vecinii lui de celulă observă toate acestea.

    Într-un târziu mi se comunică faptul că fusese dus la infirmerie, nu pe picioarele sale ci pe pătură.

    Ulterior am auzit cum a fost primit de medicul închisorii. Dr. Balea văzându-i starea în care se afla a exclamat astfel: ”vai, domnule profesor, cum v-ați lăsat să ajungeți în starea aceasta?” la care el i-a putut da, abia vorbind, următorul răspuns: ”nu m-am lăsat eu să ajung astfel, ci cei m-au lăsat în starea asta”.

    Lângă el, în ultimele clipe din viață s-a aflat arhitectul Nicolae Goga pe care-l cunoscusem la minele Baia Sprie și Cavnic. Profesorul George Manu i-a încredințat acestuia ultimele sale gânduri, un fel de testament moral. Goga, după un timp, este adus în Zarcă. Este vecin cu mine. El este cel care ne aduce trista veste. Dar nu numai aceasta, ci îmi transmite un mesaj personal al profesorului, rostit în ultimele lui clipe. ”Spune-i lui Nicki (cum îmi spunea el) ca să spună tuturor să nu cedeze sub nici o formă presiunilor la care vor fi supuși. Să rămână fermi pe poziție, să nu accepte nici un compromis. Să rețină tot ce am vorbit amândoi”.

    Nicolae Goga i-a promis că-mi va transmite această ultimă dorință, ceea ce a și făcut. Arhitectul Nicolae Goga este cel care i-a închis ochii. […] Acesta a fost marele român, un adevărat om de viță nobilă, un adevărat os de Domn, descendent din familia imperială a Bizanțului, profesorul George Manu. […]

    Dacă se va scrie vreodată despre calvarul românilor sub regimul comunist, dacă se va menționa vreun nume, acela al profesorului George Manu va fi înscris cu litere de aur dăltuite, la loc de mare cinste.

    I-am purtat și-i port venerație ca fiind un mare erou al Neamului românesc, venerație pe care o voi duce cu mine în mormânt.
    (Nicu Păun – Din documentele rezistenței nr. 6, A.F.D.P.R., București, pp. 237-249 apud Multele suferinței, Vol. II) – Sursa: Napoca News

  • VIDEO – ADRIAN CIOROIANU despre cel mai urat dintre pamanteni, CORNELIU ZELEA CODREANU

    Nu exista personaj din istoria neamului romanesc care sa fi fost mai urat de catre absolut toate guvernarile ce s-au perindat la putere in Romania, din perioada interbelica si pana in zilele noastre.

    Sa fi fost el un monstru sau toata casta politica de peste 150 de ani incoace nu reprezinta decat o unitate in diversitate? Si care ar fi elementul comun al acestei „diversitati”? Cumva stapanii marionetelor ce-si zic guvernanti?

    Dar ura guvernantilor e insuficienta si ineficienta daca ei sunt singurii care urasc, caci ei nu pot face decat sa umple inchisorile cu martiri. Stapanii mai au nevoie de ceva, cu mult mai important: chiar neamul trebuie sa-i urasca pe cei ce s-au jertfit pentru neam. Iar pentru asta au nevoie de specialisti in indoctrinarea maselor:

  • A fost STATUL TARANESC o solutie reala pentru Romania interbelica?

    Preocupările privind problematica ţărănimii, manifestate în gândirea economică, socială, politicăromânească încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, s-au amplificat în primele două decenii ale secolului al XX-lea. Apariţia efectivă a curentului de gândire ţărănist, la începutul deceniului al treilea a fost impulsionată atât de înfăptuirea reformelor economice de după primul război mondial, cât şi de constituirea şi activitatea Partidului Ţărănesc şi după fuziunea acestuia cu Partidul Naţional Român, a Partidului Naţional-Ţărănesc (P.N.Ţ.). Curentul economic ţărănist a avut numeroşi reprezentanţi de seamă, dintre care se disting, Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Ion Răducanu, Ernest Ene, Gheorghe Zane sau Victor Jinga.Read More »

Back to top button