Tag Archives: legea pensiilor

ANUNTUL ANULUI pentru milioane de pensionari! Iohannis a dat OK-ul

Este vestea începutului de an în România! Anunţ uriaş pentru pensionarii chinuiţi de lipsa banilor. Legea pensiilor s-ar putea schimba din temelii, în acest an, iar apoi ar putea urma chiar şi o creştere a pensiilor. Când s-ar putea întâmplă totul, mai exact? În ce lună din 2022 s-ar putea schimba total Legea pensiilor? Pensiile ar putea creşte din nou, exact în acest an, afirmă ministrul Muncii, Marius Budăi. Totul, după o modificare importantă la nivelul legislaţiei! Totul pleacă de la dorinţa PSD, care spunea, la negocierile pentru coaliţia de guvernare, că îşi doreşte renegocierea PNRR. Iar acum, ministrul Marius Budăi afirmă că s-ar putea demara o serie de discuţii cu Comisia Europeană, în luna februarie, pentru majorarea procentului din PNRR acordat pensiilor, care este acum de 9,4% din PIB. Social-democraţii insistă pentru majorarea acestui procent la 11%, pentru a se putea suporta o nouă majorare a pensiilor în 2022. Totul depinde însă de acceptul Comisiei Europene. Ministrul Muncii îşi doreşte, dacă totul merge potrivit planului, să înceapă modificarea legislaţiei privind pensiile în luna mai, iar noua majorare a pensiilor să poată fi acordată efectiv din luna septembrie, transmite Antena 3. Klaus Iohannis, de acord cu demararea negocierilor cu Comisia Europeană Se pare că totul a fost posibil în urma unei întâlniri dintre preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Muncii, Marius Budăi, şi premierul Nicolae Ciucă, întâlnire ce ar fi avut loc acum câteva zile. Atunci, Klaus Iohannis ar fi fost de acord să propună Comisiei Europene renegocierea procentului de 9,4% din PIB, din cadrul PNRR, pentru pensii, au precizat surse apropiate de aceste discuţii pentru Capital. Săptămâna trecută, Marius Budăi explica faptul că Partidul Social Democrat vrea să renegocieze PNRR deoarece, prin plafonul de 9,4% din PIB agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor, vârstnicii României „sunt condamnați la …

Citeste tot articolul

Avocata Ingrid Mocanu arunca BOMBA momentului despre noua lege a pensiilor! S-a aflat adevărul

  Răsturnare de situație. Este informația care cutremură România. Avocata Ingrid Mocanu a descoperit care este adevărul despre noua lege a pensiilor și a salarizării, dar și cine va avea de câștigat de pe urma ei. Suma de 5 milioane de euro este la mijloc. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, avocata Ingrid Mocanu aruncă bomba momentului despre legea pensiilor. În urma unor verificări, aceasta susține că două entități vor avea de câștigat peste 24 de milioane de lei doar pentru că au oferit consultanță în PNRR, pentru noua lege a salarizării și a pensiilor. Mai exact, aceasta susține că este vorba despre două entități plătite din bani publici: Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSMPS), instituție în coordonarea Ministerului Muncii și Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române, academie cu un buget public de aproape 100 milioane de euro. Astfel, pe lângă salariile pe care zecii de angajați din cadrul acestor instituții îi încasează, ei vor fi răscumpărați cu alte sume imense doar pentru simpla consultanță. „Am verificat, de curiozitate, cine considera că i s-ar cuveni peste 24 de milioane de lei (aproape 5 milioane de euro) pentru consultanță din PNRR pentru o nouă lege a salarizării și a pensiilor… era cazul de o nouă lege a salarizării, dacă asta ”vechea” cu consultanță pe milioane de euro de la Banca Mondială nu s-a aplicat niciodată… Și s-a ajuns ca toți magistrații și alte categorii profesionale să dea statul în judecată și să fie salarizați pe hotărâri, nu pe acte normative. Cine credeți că făcea parte din asocierea care era gata-gata să ”pape” 5 milioane de euro din PNRR (pentru legea pensiilor)? Nu, nu veți ghici nici în 1000 de ani! Cine va încasa 5 milioane de euro din PNRR Două …

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS Cu CAT vor creste pensiile din ianuarie 2022. Documentul majorării a fost depus la Senat

1,8 milioane de pensionari ar putea avea pensii mai mari cu 10% din ianuarie. Documentul a fost depus la Senat și prevede modificarea legii pensiilor. Potrivit propunerii la calculul pensiei ar trebui avute în vedere toate veniturile pentru care s-au plătit contribuții, nu doar sporurile permanente. Există această prevedere și în Legea 127 și știm foarte bine că până mai recenta majoritate PNL-USR a prorogat-o. Procedural nu cred că până la 1 ianuarie va putea intra în vigoare deoarece va intra ulterior în discuție bugetul pe anul următor și știți că bugetul se face pe legile în vigoare. Nu avem nici măcar un guvern care să facă un buget. Oricum, prevederea există în legea pensiilor, dacă ne referim la cea asupra acordului global sau a altor sporuri care nu au fost incluse în baza de calcul din cauza sau datorită legilor în vigoare la acel moment”, a spus, la “Decisiv”, Marius Budăi, fost ministru al muncii și deputat PSD. Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, actual primar al Craiovei, a dezvăluit o veste proastă despre pensii pentru milioane de români. Lia Olguţa Vasilescu a explicat că toate calculele şi proiectele de lege făcute în trecut pentru majorarea pensiilor în România au fost în zadar. Fostul ministru al Muncii, din partea PSD, a declarat că, potrivit angajamentelor luate de Guvernul Cîţu prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), bugetul sistemului de pensii va scădea, iar majorările nu vor mai fi posibile decât în anumite condiţii. Anunţul vine la scurt timp după ce actualul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că pensiile vor creşte de anul viitor. “Cea mai proastă veste este că prin PNRR şi-au asumat să facă nişte modificări la sistemul de pensii. Fiind pe fonduri europene, când ţi-ai asumat obiective şi nu le atingi, pierzi toţi …

Citeste tot articolul

Răsturnare de situaţie! Categoria care ar putea fi EXCEPTATA de la interdicţia de cumul pensie-salariu

Pensii 2021. Totuşi, cadrele medicale și cadrele didactice ar putea exceptate de la interdicția cumulului pensiei cu salariul. Aceștia ar putea primi în continuare salariu, dacă aleg să rămână în piața muncii și se află la vârsta de pensionare, dar vor fi plătiți la oră. Mențiunea este în discuții la Consiliul Legistativ și Consiliul Economic și Social, spun surse pentru Digi24. Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu susţine că dacă în sistemul sanitar se va aplica viitoarea lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, ”sistemul medical va intra în colaps”. Acesta a adăugat că peste 1200 de medici pensionari lucrează în prezent în sistemul medical public, precizând că un memoriu a fost depus de către Colegiul Medicilor la mai multe instituţii cu rol de decizie în această privinţă. ”Nu suntem de acord cu aplicarea acestei legi în sănătate. Medicii pensionari susţin sistemul sanitar în zonele deşertificate. Avem judeţe în care medicii pensionari susţin aproape integral gărzile în spitale, precum şi în centre de permanenţă. Dacă aceşti medici vor fi demotivaţi financiar, sistemul medical va intra în colaps în anumite regiuni”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor, pe 13 martie, la Digi24. Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați a aflat că 18 angajați cumulau, de câteva luni, pensia cu salariul, fără ca aceștia să fi anunțat instituția. 18 salariați ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Filiala Galați au fost dați afară deoarece cumulau pensia cu salariul. Totul s-a aflat în urma unui control al ITM, iar salariații au fost concediați. „Menționăm că, în luna mai, Filiala a fost supusă unei acțiuni de control din partea ITM Galați, iar în planul de control al ITM a intrat și verificarea salariaților cu vârsta apropiată de pensionare. În urma controlului, Filiala Galați a solicitat Casei Județene de Pensii Galați verificarea unui număr …

Citeste tot articolul

Casele de pensii, OBLIGATE să returneze banii

Pensii 2021. Nu de puține ori am auzit despre erorile de calcul la pensiile celor peste 5 milioane de români. Se pare că de astăzi aceste erori de calcul nu mai sunt acceptate. Motivul este unu foarte simplu, un proiect de lege adoptat astăzi de deputați. Proiectul a fost votat în unanimitate în Camera Deputaților și reglementează recuperarea banilor pierduți în urma calculării greșite a pensiilor. Pensii 2021. A fost votată legea care exclude erorile de calcul La Camera Deputaților a fost în dezbatere un proiect de lege iniţiat de deputatul liberal Florin Roman. În baza acestui proiect de lege se dorea rectificarea calcului pensiilor celor peste 5 milioane de români. Proiectul exclude orice eroare de calcul. În același timp reglementează dreptul pensionarilor de a-și recupera banii neplătiți de stat din cauza erorilor de calcul la pensii. ”Noua lege reglementează recuperarea de către beneficiarul dreptului de pensie a a banilor neplătiți de către organul statului competent din cauza unor greșeli materiale intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare, precum și a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei de pensionare.”, se spune în proiectul de lege aprobat astăzi. Casele de pensii vor fi obligate să returneze banii Pensii 2021. În urma aprobării acestei legi se crează și cadrul legal responsabil pentru instituțiile ce vor fi obligate să returneze sumele pierdute de pensionari. Astfel că, așa cum era de așteptat, organele statului care vor face această rambursare a sumelor vor fi Casele de pensii la nivel local și național. Noua lege a fost votatăîn Camera Deputaților, cu o majoritate covârșitoare, existând doar o abținere de la vot. Camera Deputaților este organismul decident în cazul acestor legi organice. Urmează ca noua lege să ajungă pe …

Citeste tot articolul

SURPRIZE pentru pensionari. Legea pensiei s-a schimbat din nou

Paștele de anul acesta vine cu o surpriză pentru pensionari. Legea pensiei s-a schimbat, modificările urmând să intre în vigoare de Paște. Legea va fi adoptată la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit noilor reglementări, pensionarii care au primit pensii mai mici, dintr-o eroare materială, de calcul sau din cauza oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite își vor putea primi banii înapoi, fără a avea vreun termen-limită pentru a cere corectarea greșelii. Paște cu surprize Legea nr. 113/2021 pentru completarea art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Noile reglementări vor intra în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică chiar în ziua de Paște, la 2 mai 2021. „Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”, se precizează în Legea nr. 113/2021, care vine în completarea Legii pensiilor din 2010. Noul tip de pensie din România Un proiect de lege inițiat de un parlamentar PSD ar putea modifica din nou Legea pensiilor. Proiectul prevede introducerea unui nou tip de pensie în România: pensia moștenită. „Am depus la Parlamentul României inițiativa legislativă a „Pensiei moștenite” prin modificarea Legii 263/2010 privind Legea sistemului unitar de pensii publice Acestă inițiativă vine să facă dreptate multor contribuabili care au contribuit la bugetul de pensii zeci de ani, mult peste limita …

Citeste tot articolul

Anunțul momentului. TOTUL se schimba: Apare o nouă lege a pensiilor

Anunț major pentru pensionarii din România. Ministrul Muncii, Raluca Turcan a anunțat chiar acum ce se va întâmpla. Va apărea o nouă lege a pensiilor. Ce schimbări sunt prevăzute în noul document? Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Raluca Turcan a anunțat că se lucrează intens pentru o nouă lege a sistemului public de pensii. Totodată, ministrul a subliniat faptul că sunt aproape două luni de când există întâlniri pentru stabilirea primului proiect de lege de acest tip din această perioadă. „Sunt aproape două luni de când ne întâlnim zilnic pentru a lucra la un nou cadru normativ privind pensiile din sistemul public. În foarte scurt timp, vom prezenta primul proiect de lege elaborat în această perioadă”, a scris Raluca Turcan pe facebook. Ministrul Muncii a mai adăugat că această nouă lege este absolut necesară pentru ca sistemul de pensii să fie unul echitabil și sustenabil. O nouă lege a sistemului public de pensii Raluca Turcan a ținut să le transmită mulțumiri tuturor colegilor săi, atât de la Minister cât și din cadrul Casei Naționale de Pensii pentru toată implicarea și munca prestată în toată această perioadă. „Vom continua efortul de analiză și elaborare a unei noi legi a sistemului public de pensii, demers absolut necesar pentru a avea, în sfârșit, un sistem echitabil și sustenabil. Le mulțumesc colegilor mei din Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii, pentru ideile bune, pentru implicare și pentru munca intensă din această perioadă!”, a mai scris Raluca Turcan pe contul personal de facebook. De menționat este faptul că noul ministru al Muncii a testat în urmă cu câteva zile un nou soft pentru evaluarea dosarelor de pensii. Potrivit ministrului, acesta a fost testat la Tulcea. Sursa: capital.ro

Citeste tot articolul

Anuntul MOMENTULUI. Se schimba Legea Pensiilor!

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre majorarea pensiilor de anul trecut și care este costul la bugetul pe anul 2021. Acesta a venit, de asemenea, cu detalii în ceea ce privește indexarea pensiilor cu inflația. Costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu. Acesta a mai precizat că tema indexării pensiilor cu rata inflaţiei va fi tratată potrivit legislaţiei în vigoare, transmite Agerpres. “Pensiile, costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut, de la majorarea de pensii de anul trecut. Aici, vă daţi seama… 8 miliarde înseamnă cam 0,8% din PIB, plus o creştere de la alocaţii, creşterea de anul trecut plus creşterea de anul acesta, încă aproape 3 miliarde, vorbim de 1,1% din PIB suplimentar faţă de ceea ce aveam anul trecut la buget, deci cheltuieli în plus faţă de anul trecut. De aici pornim construcţia bugetului anul acesta – pe legislaţia în vigoare, bineînţeles”, a afirmat Florin Cîţu, luni, la Parlament, întrebat dacă de la 1 septembrie pensiile vor fi majorate. Indexarea pensiilor se va face conform legislației în vigoare Referitor la o indexare a pensiilor cu rata inflaţiei, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, premierul a explicat: “Repet ceea ce am spus de la început: bugetul se construieşte pe legislaţia în vigoare, dacă legea spune acest lucru, se va face acest lucru”. El a adăugat că, în acest moment, autorităţile analizează modificarea a două legi care “au creat probleme sustenabilităţii finanţelor publice în România”. “Vorbim de Legea salarizării unitare, care a pornit şi a fost prezentată public ca o lege care elimină inechităţile din administraţia publică şi a creat mai multe probleme prin tot felul de excepţii care au …

Citeste tot articolul

Este răsturnare totală de situație! Bomba privind MAJORAREA PENSIILOR

Este o adevărată bombă. Pensiile se vor mări cu 40%, deși Guvernul a anunțat că nu are bani în buget pentru asemenea cheltuieli. Ultimele mișcări din Parlament arată o adevărată răsturnare de situație. Nimeni nu se mai aștepta la așa ceva. Răsturnare de situație în Parlament. Deși România este lovită crunt de pandemia de coronavirus, PSD nu renunță la legea pe care a promovat-o de peste un an de zile. Ordonanța de Urgență a Guvernului privind rectificarea bugetară, ordonanță care prevede majorarea pensiilor cu doar 14% de la 1 septembrie și amânarea creșterii salariilor profesorilor până în 2021, a fost modificată în comisiile de specialitate din Parlament. Cei de la PSD vor să oblige Guvernul Orban să mărească pensiile cu 40%, deși criza economică din România este una imensă. Modificările propuse de PSD au fost deja adoptate în comisii. Acestea vin ca o bombă pentru bugetul de stat. Social democrații vor majorarea pensiilor cu 40% și creșterea salariilor încă din acest an. Modificările au fost făcute în comisiile reunite de muncă, unde parlamentarii au eliminat prevederile Guvernului. Amendamentul a fost depus la ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară, OUG prin care guvernul a decis creșterea pensiilor de la 1 septembrie cu 14%, în loc de 40%, cum era prevăzut în Legea pensiilor. A fost reintrodusă și prevederea potrivit căreia salariile profesorilor trebuie să crească din acest an, și nu din 2021, cum a decis Guvernul prin același OUG. Ordonanța de Urgență, cu modificările făcute în comisii urmează să intre la vot în plenul reunit al Parlamentului. Premierul Ludovic Orban a anunțat deja că Guvernul va ataca la CCR legea, dacă PSD va introduce cheltuieli în plus.„PSD trebuie să înțeleagă că acest mod iresponsabil de a face politică nu mai poate continua, pentru că va face rău fiecărui român”, a spus …

Citeste tot articolul

Anunt IMPORTANT despre PENSII. S-a stabilit prin LEGE

Ce pensie vei lua de la stat chiar dacă nu ai cotizat deloc! Suma minimă, stabilită prin lege, în 2020 Legea pensiilor părea o poveste fără sfârșit în anul 2019 și nici în anul 2020 lucrurile nu sunt tranșate. Subiectul este unul extrem de sensibil și un instrument electoral de mare valoare. Până acum cei care au știu să-l utilizeze cel mai bine au fost cei de la PSD. Puțini știu că și cei care nu au cotizat deloc la bugetul de stat, în fondul pentru pensii, vor putea primi bani. Așadar cuantului pensiei minime, fixat pentru anul 2020, este de 704 lei, deși existau promisiuni că suma va fi mai mare. „Cu privire la pensia minimă, în acest moment, plafonul este acelaşi din anul anterior, aprecierea noastră a fost că în raport cu presiunea pe bugetul pe 2020 cuantumul trebuie să rămână acelaşi, vorbim de 704 lei. Este vorba despre pensiile celor care nu au cotizat în sistemul de pensii şi pentru care statul găseşte, totuşi, îndreptăţit, să acorde o sumă pentru acoperirea, e adevărat, insuficientă pentru nevoile acestor oameni. Principiul pe care-l aplicăm în ceea ce priveşte sumele prevăzute pentru pensii, aşa cum cunoaşteţi, se axează pe contributivitate. Acesta este principiul corect pe care ne axăm în toate estimările pe care le-am prins în buget şi ne vom ţine de ele. Se fac în acest moment eforturi pentru găsirea unei soluţii la momentul rectificării bugetare, vă puteţi aştepta din partea noastră să venim cu o iniţiativă în Guvern în acest an, nu ignorăm problema, suntem foarte concentraţi pe acest aspect şi în cursul anului viitor vom încerca să identificăm soluţii şi veţi vedea din partea noastră o iniţiativă pe această temă”, a declarat Violeta Alexandru, ministrul Muncii

Citeste tot articolul

Orban, ANUNTUL ZILEI pentru milioane de pensionari! Decizia momentului în Guvern

Premierul Ludovic Orban a declarat că dorește să repare inechitățile din domeniul pensiilor motiv pentru care se pregătește un nou proiect de lege. Orban vrea ca prin aceast proiect de lege să repare toate problemele legate de pensii. „Evident, la nivelul Ministerului Muncii doamna ministru construieşte o echipă care să evalueze toate lucrurile injuste, anormale, care există în legislaţia în domeniul pensiilor, care sunt foarte multe. Vrem să pregătim în mod serios şi în baza unei analize pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii sistemului de pensii (…) vrem să pregătim un proiect de lege care să repare toate aceste inechităţi”, a declarat Ludovic Orban. Prim-ministrul a vizitat marţi Ability Hub, un centru care asistă persoane cu dizabilităţi să îşi găsească un loc de muncă. În acest context, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tontsch, a vorbit despre problema îngheţării pensiilor persoanelor cu dizabilităţi. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vorbit despre problemele pe care le-a creat Legea pensiilor „Lista problemelor generate de Legea pensiilor este nu aş vrea să spun nesfârşită, dar este lungă. Am mii – fără să exagerez – de semnale din toate categoriile sociale cu privire la nedreptăţi generate de noua lege a pensiilor. Nu vreau să mă grăbesc, nici nu trag de timp, dar nu vreau să mă grăbesc. Aş vrea să fac un inventar cuprinzător al tuturor acestor probleme generate de lege. (…) O să încercăm să avem un inventar complet până la începutul anului viitor şi de acolo vor curge soluţiile, fără îndoială, împreună cu ceilalţi colegi, împreună cu membrii Parlamentului, acolo unde sunt de remediat anumite aspecte în lege”, spune aceasta. Și ministrul Muncii a vizitat marţi Ability Hub – un centru care acordă asistenţă persoanelor cu dizabilităţi. Persoanele cu dizabilități sunt nedreptățite „În discuţiile pe care le-am avut la minister …

Citeste tot articolul

ANUNT EXTREM DE GRAV DE ULTIMA ORA: Alertă de la Comisia Europeană! Impune îngheţarea Legii salarizării şi Legii pensiilor

Anunț foarte grav făcut de un fost ministru al de Finanțe, după ce actualul ministru, Florin Cîțu, a transmis că este că foarte posibil ca România să încheie anul cu un deficit de 4%, în condițiile în care țara noastră are o țintă de deficit asumată de 3%. Anunţul poate avea efecte devastatoare pentru români. Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, cel care a trecut printr-o situație similară în anul 2009, susține că reprezentanții Comisiei Europene vor considera că România este în procedura de deficit excesiv. Asta înseamnă că țara noastră va primi indicații de la Comisia Europeană pentru a-și regla deficitul și, în acest context, Ialomițianu apreciază că europenii ne vor solicita să înghețăm Legea salarizării și Legea pensiilor, legi pe care Comisia Europeană nu le consideră sustenabile pentru că au efect și pentru următorii 2-3 ani, ceea ce înseamnă că în fiecare an vor produce dezechilibre majore. „Cea mai mare provocare pentru Guvernul Orban in 2019 o reprezinta incadrarea Romaniei intr-un deficit bugetar de 3% din PIB pana la sfarsitul acestui an. Depasirea deficitului bugetar de catre Romania va fi sanctionata de catre Comisia Europeana prin declansarea procedurii de deficit excesiv, ceea ce inseamna impunerea Romaniei implementarea unui program de ajustare a cheltuielilor si de majorare a veniturilor bugetare. In aceste conditii va fi greu pentru Guvernul Orban sa continue implementarea legii salarizarii si a legii pensiilor considerate de Comisia Europeana nesustenabile financiar. Exista un risc si pentru ratingul Romaniei prin retrogradarea Romaniei de catre agentiile de rating sau transmiterii de catre acestea a unor mesaje privind adancirea instabilitatii macroeconomice a Romaniei. Aceste decizii ale agentiilor de rating ar insemna pentru Romania reducerea credibilitatii pe pietele financiare influentand negativ costul cu finantarea si investitiile straine in Romania. Incadrarea in deficitul bugetar de 3% din PIB in 2019 poate …

Citeste tot articolul

Adevărul CUTREMURATOR din spatele Legii pensiilor. ALERTA!

Legea pensiilor a fost votată, în urmă cu o zi, de Camera Deputaților și a fost trimisă spre promulgare. Ministrul Muncii se așteaptă ca ea să fie atacată. În tot acest timp un avocat celebru a tras un grav semnal de alarmă Avocatul Gabriel Biriș a avut o reacție fulger după ce Camera Deputaților a votat noua Lege a pensiilor. „Vad ca Parlamentul a aprobat noua lege a pensiilor. Vad foarte multi oameni oripilati de impact, absolut nesustenabil (+ 80 mld lei in 2021, adica +7% din PIB deficit, adica + 25% cheltuieli ale bugetului consolidat). Stiu ca toti cei care se arata consternati de aceasta aberatie au dreptate – va fi haos! Eu insa cred ca mai bine decat asa nici nu se putea! De ce zic asta? Sistemul nostru de pensii ar fi intrat oricum in colaps (si odata cu el intreg bugetul) in 2030 , atunci cand „decreteii” se pensioneaza. De ce sa ne mai chinuim pana atunci? Vom intra in colaps un deceniu mai devreme. Asta inseamna ca putem incepe sa reconstruim un deceniu mai devreme. In consecinta, sfatul meu pentru actuala clasa politica: DATI FRATILOR! Dati, ca nu dati de la voi! Dati pensii cat mai mari si cat mai repede, dati pensii speciale cat mai multe, cat mai mari si cat mai repede! Bagati tara in incapacitate de plata cat mai repede, sa nu ne mai chinuim pana in 2030, sa putem incepe sa facem ce trebuie facut inca din 2021!”, a scris Gabriel Biriș pe pagina sa de socializare.

Citeste tot articolul

JIGNIRI FARA PRECEDENT. Umilință cruntă pentru Dăncilă!

Mare scandal după ce Legea Pensiilor a trecut de Camera Deputaților. Mai multe voci susțin că intarea în vigoare a acestei legi ar însemna un dezastru pentru România. Andrei Caramitru susține că România nu are bani pentru a susține o astfel de lege. Acesta consideră că Legea Pensiilor este egală cu falimentul. Mai mult, Caramitru o jignește grav pe cea care se află în fruntea Guvernului. „Legea pensiilor a fost votată. Din păcate – acei bani nu există. Nu mai sunt bani nici pentru încălzirea Bucureștiului sau pentru cheltuieli minore. Asta înseamnă faliment sigur. Va mai dura un pic, cateva luni probabil. Multi dintre voi sunteți in vacante, va gândiți ca totul e ok cu job-ul vostru. Că e in regula. Suntem însă toți intr-un avion care planează peste ocean, care nu mai are combustibil și care e “condus” de o țoapă nebună și analfabetă”, a scris Andrei Caramitru pe pagina de Facebook.

Citeste tot articolul

Informaţia zilei! Anunț de ULTIMA ORA al ministrului Muncii. Ce se întâmplă cu Legea pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, şi-a exprimat convingerea că miercuri va fi dat votul final pentru Legea pensiilor, iar actul normativ va fi, în fine aprobat. Documentul va fi dezbătut în plenul Camerei Deputaților. Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a anunţat marți seara, într-o emisiune televizată, că va participa la dezbaterea proiectului privind Legea pensiilor, în plenul Camerei Deputaţilor. ”Eu, mâine, voi merge în plenul Camerei, însoţit de un secretar de stat care se ocupă de relaţia cu Casa Naţională de pensii publice şi de doi specialişti în pensii. Vom asista la dezbateri, ne vom spune punctul de vedere, ne vom spune alte puncte de vedere dacă ne sunt solicitate. Participăm la dezbatere. Cu siguranţă cred că mâine vom da un vot final şi vom aproba această lege. Ulterior o vom trimite la promulgat domnului preşedinte şi aşteptăm să vedem. Colegii liberali au spus că iar o vor ataca la Curte (Curtea Constituţională n.r). Noi ne dorim să închidem acest subiect(…) pentru că este o lege bună pentru pensionari, repară foarte multe nedreptăţi, prevede creşteri de venituri”, a spus Budăi, la România TV. El a explicat că decizia Curţii Constituţionale privind acest proiect de lege nu era de neconstituţionalitate, ci de clarificare a două aspecte, ”care oricum ar fi fost clarificate în normele de aplicare”. Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, raportul la proiectul legii pensiilor, documentul urmând să intre în dezbaterea plenului în şedinţa de miercuri, 26 iunie. La votul din comisii au fost înregistrate doar patru abţineri, restul voturilor fiind favorabile. Astfel, modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.

Citeste tot articolul

ALERTA pentru milioane de români privind Legea Pensiilor. ANUNTUL Liei Olguța Vasilescu

Legea pensiilor a fost reexaminată recent în Parlament după ce a fost declarată parțial neconstituțională de către CCR și va fi votată, miercuri, în Camera Deputaților, for decizional. Cu toate acestea, Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, spune că majorarea pensiilor va fi întârziată pentru multe persoane. Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, Lia Olguța Vasilescu, a spus marți după ședința comsiilor reunite juridică și de muncă, unde legea a primit raport de adoptare, că s-au făcut clarificări după cerințele CCR. „Curtea a cerut la trei paragrafe să fie niște clarificări, mai precis cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale și acolo s-a făcut precizarea că, deși trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează și le distribuie mai departe este angajatorul. A fost o corelare pentru pensiile de invaliditate. În mod normal, ar trebui să venim cu o lege privind indemnizația socială minimă, care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că așa a solicitat CCR că să fie foarte clar am operat și aceste modificări”, a explicat fostul ministru al Muncii. Lia Olguța Vasilescu a subliniat că, din cauza că nouă lege a pensiilor a fost amânată 6 luni, Casă Națională de Pensii (CNP) a pierdut timp important pentru că până acum ar fi trebuit să înceapă recalcularea tuturor pensiilor din România. „Din păcate, această lege a fost amânată o perioada de 6 luni pentru aceste clarificări, timp pierdut de Casă Națională de Pensii, care ar fi trebuit deja să înceapă de la 1 ianuarie recalcularea tuturor pensiilor din România, astfel încât în anul 2021 practic absolut toți pensionarii să aibă o pensie recalculată”, a precizat ea. Întrebată dacă vor există întârzieri la plata, țînând cont de faptul că recalcularea pensiilor va dura mai mult, Lia …

Citeste tot articolul

Basescu, acuzatii EXPLOZIVE. „PSD a SABOTAT Legea Pensiilor la Senat și O VA RESPINGE la Cameră!”

Deputații au dezbătut, luni, Legea Pensiilor, după ce aceasta a fost respinsă, săptămâna trecută, în Senat, ca urmare a neîntrunirii numărului necesar de voturi de o manieră curioasă – un singur vot i-a lipsit proiectului pentru a trece. Legea Pensiilor urmează să fie votată, miercuri, în plenul Camerei Deputaților. Scenariul senatorului PMP Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la România TV, că PSD a oprit legea pensiilor, în Senat, unde partidul celor trei trandafiri deține o majoritate confortabilă, deoarece este proiectul normativ este „nerealist” din punctul de vedere al capacităţii de plată. De asemenea, Traian Băsescu susține că toate semnele spun că legea va fi respinsă de Camera Deputaţilor şi va fi reanalizată. Lipsa majorității „Fondul de pensii e undeva la 60 de miliarde lei anual şi dacă ne luăm după mintea ei, în patru ani, ar trebui să ajungă la 150 miliarde lei. De unde să ajungă la atât? Din ce? Eu îmi doresc să se mărească pensiile, pentru că şi eu am pensie, dar nu văd de unde va creşte pensia aşa cum a promis-o Olguţa (Vasilescun.red.). Şocul este că legea a căzut în Senat, unde PSD au o majoritate confortabilă. Nu ştiu cum o vor trece prin Camera Deputaţilor, unde, dacă UDMR rămâne de partea opoziţiei, practic, nu au majoritate. Este posibil, dându-şi seama că bagă ţara într-o mare dificultate, s-o fi oprit, pentru că legea este nerealistă din punctul de vedere al capacităţii de a plăti. Anul acesta putem, dar la anul şi peste doi ani nu mai putem, iar peste patru ani ajungem la 150-160 de miliarde lei fondul de pensii. Bănuiesc că o vor abandona. Va lua un vot negativ şi în Cameră şi va fi luată la repieptănat”, a declarat Băsescu.

Citeste tot articolul

LEGEA PENSIILOR NU A TRECUT DE SENAT. Reactie-fulger a lui Marius Budai

Legea Pensiilor a picat în Senat, în ciuda faptului că PSD și ALDE au majoritate. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că legea va trece sigur la Camera Deputaților și va fi adoptată, cel mai probabil, în toamnă. Budăi a dat asigurări că nu sunt probleme, iar punctul de pensie va crește de la 1 septembrie 2019. ”Noi mergem mai departe și îi asigur pe români că noi la Cameră vom adopta această lege. În comisii vom corela toate prevederile, iar dacă sunt colegi din opoziție care doresc să vină cu propuneri sunt bine venite. Noi ne dorim să obținem consens politic pe această lege. Vom avea majoritate la Camera Deputaților, asta veți vedea. Ne vom mobiliza, așa cum am făcut-o și până acum și veți vedea că o vom adopta, acum rămâne de văzut dacă va fi și promulgată. Punctul de pensie va crește de la 1 septembrie 2019. Noi am prevăzut că vom avea piedici și de aceea am trecut și în OUG 114 creșterea punctului, chiar dacă prima dată era trecut și în Legea pensiilor.”, a spus Marius Budăi.

Citeste tot articolul

Viorica Dăncilă, ANUNTUL MOMENTULUI privind PENSIILE a milioane de români! Este oficial

Viorica Dancila a facut marti seara un anunt important pentru milioane de romani. Este vorba despre Legea Pensiilor. „Nu s-a pus problema tăierilor de salarii de către acest Guvern. Eu ştiu că tăierile de salarii şi politica de austeritate sunt atributul PNL, care, de altfel, a şi afirmat public acest lucru. Dimpotrivă, noi la 1 septembrie avem creşterea punctului de pensie, creşterea indemnizaţiei minime, în niciun caz nu ne punem problema tăierilor de salarii. Când am preluat guvernarea am spus că pentru noi este importantă creşterea veniturilor populaţiei şi creşterea nivelului de trai şi în niciun caz tăierea salariilor”, a declarat Viorica Dăncilă, marţi, la Parlament. Premierul a adăugat că, probabil, „au încurcat declaraţiile unii”. „Am văzut declaraţiile domnului Orban, probabil că au încurcat declaraţiile unii, în care spunea că vrea să taie la IT-işti, că vrea să taie salarii, că să reducă personalul. În niciun caz noi nu avem în vedere acest lucru, dacă aveam în vedere comunicam public, ne asumăm obiectivele pe care le avem în vedere şi nu lăsam ca aceste lucruri să fie comunicate de alţii „, a completat Dăncilă.

Citeste tot articolul

NEWS ALERT. Document EXPLOZIV de la Bruxelles. Guvernul Dancila, facut praf

Un document oficial venit direct de la Bruxelles face praf Guvernul Dăncilă. Parlamentul este și el vizat iar autorităților li se cer măsuri. În nou document venit direct de la Bruxelles vine și o pune pe Viorica Dăncilă în încurcătură maximă. Este vorba de Comisia Europeană care critică dur derapajele fiscale ale României. Avertismentul nu o visează doar pe Dăncilă ci și pe cei din Parlament iar autoritățile de la București sunt somate să ia măsuri urgente pentru rectificarea lor. Temele asupra cărora s-au concentrat cei de la Bruxelles vizează Legea pensiilor, celebra OUG 114, slaba colectare a veniturilor, ignorarea fondurilor europene, lipsa infrastructurii dar și lipsa transparenței. În recomandările specifice de țară făcute publice azi, Comisia Europeană atrage atenția asupra efectelor nocive ale OUG 114 / 2018, dar și asupra tendinței generale de a legifera netransparent, prin Ordonanțe de Urgență. Comisia Europeană mai arată că noua lege a pensiilor reprezintă un risc la adresa sustenabilității finanțelor publice și critică slaba colectare bugetară. Comisia a adresat astăzi un avertisment României și Ungariei cu privire la abaterea semnificativă constatată în 2018 și recomandă Consiliului să ceară corectarea de către aceste țări a abaterii semnificative. Ungaria și România fac obiectul unei proceduri aplicabile abaterilor semnificative începând din 2018 și, respectiv, din 2017.

Citeste tot articolul

Vești proaste pentru pensionari! Cum îi poate afecta noua Lege a pensiilor

Comisia Europeană a arătat, în Recomandările de țară, că noua formă a Legii pensiilor ar putea genera riscuri de sustenabilitate a finanţelor publice. Punctul de pensie este prevăzut să crească cu 15% din septembrie 2019 şi cu 40% din septembrie 2020. „Legea pensiilor va schimba anumiţi indici folosiţi pentru calcularea beneficiilor. În particular, valoarea punctului de pensie urmează să crească deoarece indexarea pensiilor actuale nu va converge către preţuri ci va rămâne permanent compusă din preţuri şi salarii. În plus, perioada de contribuţie utilizată pentru calculul unei pensii va fi redusă, ceea ce va conduce la o majorare a cheltuielilor cu pensiile noi.”, conform Agerpres. Comisia Europeană a amintit faptul că vârsta efectivă de pensionare în România este apropiată de media UE, dar nu este egalizată între femei şi bărbaţi. De asemenea, Comisia Europeană subliniază că fondurile de pensii pe Pilonul II au fost afectate, la sfârşitul anului trecut, de un set de măsuri adoptate prin Ordonanţă de Urgenţă, care fac opţională contribuţia la aceste fonduri după o perioadă minimă de participare de cinci ani. Cerinţele de capital minim pentru companiile de administrare a fondurilor din Pilonul II de pensii au fost majorate semnificativ, fapt care a condus la creșterea riscului ieşirii de pe piaţa românească a administratorilor de fonduri. Aceasta ar fi putut avea implicaţii negative asupra dezvoltării pieţei locale de capital şi a investitorilor instituţionali, privând economia de o sursă de investiţii pe termen lung atât de necesară, menţionează raportul citat. „Mai mult, slăbirea sau desfiinţarea Pilonului II va genera un venit mai puţin diversificat la pensie şi va expune pensiile la riscuri mai mari politice şi demografice.”, a menționat CE. Comisia Europeană a prezentat, miercuri, recomandările specifice fiecărei ţări pentru 2019, în care defineşte orientările de politică economică adresate tuturor statelor membre ale UE pentru următoarele 12-18 …

Citeste tot articolul

Alertă Modificări de ULTIMA ORA la legea pensiilor!

Modificări de ultimă oră la legea pensiilor. Aleșii au decis să facă mai multe mutări care vizează sute de mii de oameni. O categorie cheie a pensionarilor este afectată de deciziile senatorilor. Plenul Senatului a adoptat luni o propunere legislativă care are ca obiect de reglementare modificarea legii privind pensiile militare de stat, în sensul posibilităţii prelungirii activităţii militarilor şi poliţiştilor care au îndeplinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, la cerere, pentru o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani. Proiectul a fost adoptat cu 71 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 28 de abţineri. Potrivit propunerii legislative, au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii şi poliţiştii în activitate din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 reprezintă vechimea în serviciu. „Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 63 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare. De asemenea, militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută de prezenta lege pot fi menţinuţi în activitate, la cerere, după împlinirea acestei vârste, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în bune condiţii a atribuţiilor ce le revin, urmând ca pentru fiecare an să primească un sport de 2% la salariul lunar brut”, prevăd două amendamente propuse de preşedintele Comisiei pentru apărare, senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu, iniţiatorul proiectului. Într-un alt amendament se precizează că „au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în activitate care au o vechime efectivă de minimum 25 de ani, dintre dintre care cel puţin …

Citeste tot articolul

ALERTA. Ministrul muncii, VESTE MARE privind LEGEA PENSIILOR

Ministrul Muncii, Marius Budăi, are o veste minunată pentru toți pensionarii din România. Acesta a anunțat când vor fi discutate modificările Legii Pensiilor. Oficialul susține că cerințele Curții Constituționale vor fi discutate în ședința de Guvern de joi. „Noi am elaborat cele trei clarificări solicitate de Curtea Constituțională, dar nu pot să nu remarc că am pierdut 6 luni din implementarea noii Legi, pentru un atac care s-a dovedit nefondat la Curtea Constituțională – Curtea Constituțională, dintr-o lege de peste 180 de aticole a cerut, practic, la trei alineate, o clarificare, nici măcar cele trei nu au fost declarate neconstituționale. Noi le-am elaborat, le-am înaintat Guvernului și probabil le vom discuta în ședința de Guvern de joi, apoi le înaintăm Parlamentului”, a declarat, marți, ministrul Muncii, Marius Budăi, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit ministrului, forma finală a modificării va fi înaintată Parlamentului, după ședința de Guvern. „Trebuie să vedem dacă mai sunt colegi de la Finanțe sau de la Justiție, care mai au clarificări, apoi să prezentăm forma finală. (…) Parlamentarii pot amenda propunerile noastre”, a mai declarat Budăi.

Citeste tot articolul

VESTE IMPORTANTĂ PENTRU TOȚI PENSIONARII DIN ROMÂNIA. VEZI DACĂ EȘTI PE LISTĂ

Noua Lege a Pensiilor prevede ca pensionarii care au o pensie mai mică de 600 de lei să primească şi o indemnizație socială, anunţă stiripesurse.ro. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, pot beneficia de „indemnizaţia socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari”. Pensia minimă garantată se va majora cu 10% și va ajunge la valoarea de 704 lei. Tot actul normativ prevede că, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019, indemnizația socială pentru pensionari va rămâne la valoarea din prezent, și anume nivelul acesteia se va menține la 640 de lei, urmând ca apoi să se majoreze.

Citeste tot articolul

Vești teribile. CCR cere reexaminarea Legii pensiilor. Care sunt consecințele pentru pensionari

Curtea Constituțională a României a stabilit că Legea pensiilor este parțial neconstituțională. Legea a fost atacată la CCR de către USR și PNL. Conform verdictului Curții, aceasta va reveni în Parlament pentru reexaminare. Curtea Constituțională a României a stabilit că Legea pensiilor este parțial neconstituțională, motiv pentru care aceasta va reveni în Parlament pentru reexaminare, informează B1. Legea a fost atacată la CCR de către PNL și USR, imediat după adoptarea în Parlament. Opoziția a criticat mai multe dispoziții ce priveau condiționarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligației fiscale de achitare a contribuțiilor reținute angajatului prin stopaj la sursă. PNL susține că, astfel, e deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituțional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligații aflată în sarcina angajatului. De asemenea, opoziția a mai acuzat și existența unei discriminări între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane, și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale. Conținutul sesizării înaintate Curții Constituționale poate fi consultat mai jos: „Sesizarea referitoare la Legea privind sistemul public de pensii (PL-x 725/2018), adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 19 decembrie 2018, pentru că încalcă dispozițiile art.1 alin.(5), art.16, art. 47 alin. (2), și ale art.50 din Constituția României. Situația de fapt Guvernul României adoptă, în data de 10 octombrie 2018, Proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Proiectul a primit avize favorabile, cu observații, de la: Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Economic şi Social și de la Consiliul Legislativ. În data de 19 octombrie a.c., proiectul a fost înregistrat la Senat, ca primă cameră sesizată, iar în data de 22 octombrie a.c., a fost prezentat cu indicativul …

Citeste tot articolul

Criză MAJORA în sistemul de pensii. Ce a decis CCR astazi

Legea pensiilor pare o telenovelă fără sfârșit. Curtea Constituțională a discutat miercuri, 13 martie, sesizarea PNL și USR cu privire la Legea pensiilor și a decis să o întoarcă în Parlament, declarând-o parțial neconstituțională. Prin sesizarea făcută, PNL și USR au susținut că este neconstituțională condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, susţin semnatarii. De asemenea, PNL și USR susțin că prin legea propusă se instituie o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale. Tot opoziția spune că, în plus, este instituită o condiție obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situații în care persoanele în cauză sunt discriminate și supuse unui dublu standard.

Citeste tot articolul

Schimbări majore la Legea Pensiilor! Va fi MODIFICATA. Ce le pregătește Guvernul pensionarilor

Memorandumul adoptat de Guvern cuprinde planul de lucru pentru anul 2019. Acesta face referire la un număr de măsuri legate de legislația muncii. Este vorba despre modificarea legii pensiilor, inclusiv. De asemenea, Guvernul lucrează la câteva proiecte de lege pentru stabilirea modului de calcul al sporurilor pentru anumite categorii, precum și o modificare a legii care vizează asistența socială. Guvernul a adoptat un memorandum cu planul de lucru pentru anului 2019 în care se face referire la un număr de măsuri legate de legislația muncii. Printre acestea se numără şi modificarea legii pensiilor, cea care tocmai a fost adoptată. Printre măsurile prevăzute de memorandum, se regăsește și combaterea muncii la negru și a evaziunii fiscale. Se dorește o înăsprire a sancțiunilor pentru cele două infracțiuni. Un proiectul de lege, în acest sens, va fi depus la mijlocul anului, mai exact în luna iunie. Guvernul are în vedere mai multe prevederi legislative legate de muncă, proiecte de lege care sunt planificate a fi inițiate în acest an. Una din acestea este cea legată de întoarcerea în țară a românilor și inserția acestora pe piața muncii. De asemenea, Ministerul Muncii va iniția o modificare a legii asistenței sociale în pentru asigurarea a cel puțin un asistent social în fiecare localitate. Guvernul mai are în vedere pentru luna martie, modificarea Legii pensiilor, dar detalii nu au fost făcute publice încă. La mijlocul anului se va lua în discuție și se va iniția o hotărâre de Guvern pentru stabilirea noilor reguli privind sporurile salariale din apărare, ordine publică și securitate națională, respectiv pentru militari și polițiști. În toamnă, Ministerul Muncii va iniția un proiect de hotărâre care vizează noul contingent de muncitori străini care vor fi admiși în anul 2020. La sfârșitul anului, Executivul va iniția și proiectul de HG pentru stabilirea salariului minim …

Citeste tot articolul

Anunţ de ultimă oră despre PENSII. AVEM ALERTA NATIONALA

Conform noii legi a Pensiilor, punctul de pensie a ajuns la suma de 1265 de lei și va aduce majorări pentru cei peste 4,6 milioane de pensionari. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că săptămâna viitoare, după întâlnirea cu directorii de la Casa de pensii, planul de implementare va fi pus la punct, „Până în luna septembrie, nu octombrie, noi trebuie să implementăm Legea pensiilor. Așa cum scrie în lege, de la 1 octombrie 2018 timp de 12 luni, până la 30 septembrie 2019 vom implementa aceste măsuri. Vom termina de implementat legea. Vom pune în plată noile cuantumuri pentru aceste persoane. De la 1 septembrie va intra în vigoare și noul punct de pensie de la 1100 la 1265 de lei. Noi suntem pregătiți”, a declarat ministrul. „Tot ce se întâmplă cu aceste amânări ale Legii pensiilor, ale Legii bugetului se răsfrânge asupra românilor dar și asupra colegilor mei, se va comprima timpul din Casele de pensii și va trebui ca efortul să fie mult mai mare. Am discutat cu mare parte dintre ei. Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu toți directorii din cadrul Casei Naționale de pensii și a Agențiilor Județene de ocupare a forței de muncă”, a spus Budăi, scrie DCBusiness.

Citeste tot articolul

Breaking News! Modificări substanțiale la LEGEA PENSIILOR. Ce pățesc actualii pensionari și la ce vârstă vei putea ieși la pensie

Noua formulă pentru Legea pensiilor a trecut de Senat și a ajuns în Camera Deputaților. Față de forma inițială, aceasta prezintă câteva amendamente ce vizează anumite categorii de pensii. Noua Lege a pensiilor a trecut de Senat și a ajuns în Camera Deputaților, acolo unde va primi votul final, aceasta fiind adoptată cu câteva amendamente față de forma inițială. Noile amendamente vizează formula de calcul, dar şi vârsta de pensionare. Unul dintre acestea prevede că „în sistemul public de pensii este considerată perioadă asimilată cea în care asiguratul a beneficiat, începând cu 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 7 ani.”, potrivit legestart.ro. Au fost aduse modificări și la pensia de urmaș, în locul sintagmei „pensionatul urmaș” fiind acum „copilul beneficiar al pensiei de urmaș”. „În sistemul public de pensii plata indemnizației/pensiei pentru însoțitor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cazuri: copilul beneficiar al pensiei de urmaș, prevăzut la art. 75 lit a), care a împlinit vârsta de 16 ani și nu face dovada continuării studiilor.” Proiectul de lege precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazurile în care, în urma recalculării conform noilor condiții, ar rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. În plus, potrivit noii legi, vârsta standard de pensionare, stagiul minim sau stagiul complet de cotizare nu se modifică în niciun fel. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați şi de 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de …

Citeste tot articolul

Atenție mare! Se anunță schimbări majore la pensii! Ce îi așteaptă pe cei ieșiti la pensie

Pensiile de stat ale românilor vor fi stabilite în baza unei noi legi, iar proiectul acesteia este analizat de Curtea Constituțională a României (CCR), pentru a vedea dacă este constituțional sau nu. Judecătorii ar fi trebuit să se pronunţe miercuri asupra actului, însă aceştia au amânat decizia a doua oară. Proiectul de lege se va aplica din septembrie 2021, iar printre noutăţile incluse în acesta se numără recalcularea pensiilor actuale, stabilirea studiilor de masterat şi doctorat ca vechime în muncă, reducerea vârstei de pensionare pentru „mamele eroine” şi stabilirea unui singur tip de pensie anticipată. Proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost adoptat anul trecut de Parlament, însă acesta a fost reclamat la CCR, iar judecătorii trebuie să spună dacă actul este constituţional sau nu. După o primă amânare acum câteva săptămâni, CCR a amânat azi din nou pronunţarea unei decizii privind legea pensiilor, următorul termen fiind 13 martie 2019. Actul este prevăzut să se aplice începând cu data de 1 septembrie 2021, moment la care actuala lege a pensiilor publice ar urma să fie abrogată. Pentru a se aplica, iniţiativa legislativă trebuie semnată de şeful statului şi publicată în Monitorul Oficial, dacă aceasta primeşte undă verde de la CCR. Documentul conţine o serie întreagă de schimbări,cele mai importante sunt următoarele: Pensiile stabilite înainte de intrarea în vigoare a proiectului noii legi a pensiilor vor fi recalculate. Există o mare posibilitate ca unele pensii să crească. Nicio pensie nu va scădea, deoarece, în urma recalculării, va fi păstrat cuantumul mai avantajos. Un alt punct important se referă la studiile de masterat, vechime în muncă. Spre deosebire de reglementările actuale, studiile de master vor fi luate în calcul la vechimea necesară pensionării. În prezent, numai studiile de licenţă şi cele de doctorat sunt considerate vechime în muncă. O …

Citeste tot articolul

Se schimbă din nou VARSTA DE PENSIONARE. Marele avantaj al celor care vor să iasă la pensie

Vârsta de pensionare se schimbă din nou, însă de această dată modificarea vine și cu vești bune pentru românii care își propun să iasă la pensie. Casa Naţională de Pensii Publice iese în întâmpinarea românilor care vor să se pensioneze şi pune la dispoziţia acestora o aplicaţie care are rolul de a îi ajuta în procesul de aflare a vârstei de pensionare, atât când vind vorba de pensionarea la termen cât şi de cea anticipată. Astfel, cei interesaţi pot afla anul şi luna în care îşi pot depune cererea de pensionare, precum şi vâsra la care se pot pensiona anticipat. Vârsta-standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, ambele indeferent de sex. Pentru pensia anticipată este nevoie de o vechime în muncă mai mare decât pentru pensia anticipată parţială. Totuşi, cuantumul pensiei anticipate parţiale este mai mic, pentru că se aplică anumite penalizări. Pensia anticipată poate fi obţinută, conform Legii pensiilor de stat, cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă numai dacă este realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare. În cazul pensiei anticipate parţiale, aceasta se poate obţine tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează şi cei care depăşesc stagiul complet cu până la opt ani).

Citeste tot articolul

Avertisment pentru toți pensionarii! Cine va primi cu peste 500 de lei mai puțin

Avertisment pentru toți pensionarii! PNL anunță un final tragic în urma efectelor Ordonanței 114. Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al partidului, susține că punctul de pensie va fi afectat. Partidul său a analizat această Ordonanţă şi a ajuns la concluzii îngrijorătoare. Liberalul susţine că prin Ordonanţa 114 punctul de pensie va fi îngheţat: ”Dar, Ordonanţa 114 nu numai că aduce scumpiri pentru toată lumea, mai şi fură din ceea ce li se cuvenea pensionarilor sau altor categorii sociale care ar fi avut dreptul la creşterea unor indemnizaţii alocate de stat. Prin OUG114 se îngheaţă nivelul punctului de pensie de la nivelul din iulie 2018 până în septembrie 2019, deşi ar fi trebuit să crească cu 9% de la începutul anului. Practic, pentru o pensie medie de 1100 lei, PSD şi ALDE taie pensiile cu cca. 540 lei în acest an”. Nici sumele strânse de români la Pilonul II de pensii nu vor scăpa de efectele OUG 114: ”La această nedreptate grosolană pentru pensionarii actuali, trebuie să adăugăm crima cu premeditare a Pilonului 2 de pensii care, prin noile reglementări, practic va fi desfiinţat. Astfel, în medie, 10 mii de lei din contul fiecăruia dintre noi, adică peste 6 milioane de contribuabili de la Pilonul 2, banii noatri, banii tai se vor face sursă de venit la stat pentru infractorii Dragnea şi Vâlcov”. ”Iată cum, ceea ce face Ordonanţa 114 în economie vom plăti cu toţii. Aşa, nu se mai poate. #OpriţiOUG114, nenorociţilor din PSD şi ALDE pentru că bagă economia în faliment şi ne scumpeşte viaţa!”, a scris Ionel Dancă, pe Facebook.

Citeste tot articolul

Veste-BOMBĂ pentru PENSIONARI. Cine va primi MAI MULȚI BANI. Care sunt criteriile pentru a primi PENSIA MAJORATĂ

Vești bune pentru pensionari. Conform noii legi a pensiilor, românii cu pensii mai mici de 600 de lei vor beneficia de o indemnizație socială. Potrivit OUG nr. 6/2009, pot beneficia de „indemnizaţia socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari”. De asemenea, pensia minimă va crește din 2019, cu 10%, și va ajunge de la 640 de lei, la 704 lei.

Citeste tot articolul

ANUNT de ULTIMA ORA privind PENSIILE românilor în 2019! Totul a fost votat azi-noapte, la limită!

Parlamentarii au lucrat asiduu marți noaptea, cand au reușit să voteze avizul pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale pe 2019, referitor la pensiile și ajutoarele sociale oferite de stat. Acesta a primit aviz favorabil la limită. Comisiile reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au avizat favorabil, în noaptea de marţi spre miercuri, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019, cu 19 voturi “pentru” şi 18 “împotrivă”. La execuţia preliminată pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat au fost formulate 4 amendamente, toate respinse. La dezbaterile pe acest buget a participat şi ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, vorbind despre pensiile românilor. “Pe toată construcţia bugetară s-a luat în calcul majorarea salariului mediu brut la 5.163 de lei faţă de 4502 lei estimat pentru 2018 şi 3.223 de lei realizat în 2017, scăderea ratei şomajului şi mai ales toate măsurile cuprinse în programele de încurajare a ocupării forţei de muncă. (…) Dinamica bugetului pensiilor nu e o matematică simplă. Nu ştim la ora actuală cine va intra în pensie. Sunt mai multe variabile, plus întoarcerea cupoanelor. Nu putem compara o pensie medie dintr-o lună cu pensia medie pe anul anterior”, a declarat ministrul Muncii. Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii are prevăzute venituri de 71,662 miliarde lei şi cheltuieli de 68,761 miliarde lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de peste 2,9 miliarde lei privind pensiile, conform noului proiect de buget publicat de Ministerul Finanţelor Publice. Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 181,435 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 130,919 milioane lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 50,516 milioane lei. Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent …

Citeste tot articolul

Ți se mai MĂREȘTE PENSIA? Soarta PENSIONARILOR din România se DECIDE

Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii. Potrivit sesizării, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, susţin semnatarii. PNL şi USR mai susţin că prin lege este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale. Conform semnatarilor sesizării, este instituită şi o condiţie obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situaţii în care persoanele în cauză sunt discriminate şi supuse unui dublu standard, scrie Agerpres. „Dispoziţia criticată prin prezenta sesizare de neconstituţionalitate, cuprinsă în dispoziţiile art. 25 alin .(1) din Legea privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaţilor la data de 20 decembrie 2018, este următoarea: ‘contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal’. Plata contribuţiilor către bugetul de asigurări sociale nu este în sarcina salariatului, viitor titular al dreptului la pensie, ci este o sarcină fiscală ce incumbă strict angajatorului, iar instituţia care verifică corectitudinea şi îndeplinirea sarcinii fiscale prin efectuarea plăţilor pentru contribuţiile reţinute de la angajat, de către angajator, este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, se menţionează în textul sesizării la CCR.

Citeste tot articolul