Tag Archives: lagar

Poarta lagarului de concentrare Dachau a fost furata

Aparent, cineva ar fi furat poarta lagărului de concentrare de la Dachau, unul din locurile unde se presupune ca evreii au fost gazați și transformati sapun. Vom vedea acum 60 milioane de evrei cum se vor văita despre acest lucru în diverse articole din mass-media. Din Jurnalul National: O poartă din fier forjat, care avea inscripționată lozica „Arbeit macht frei” („Munca te face liber”), a fost furată din fostul lagăr de concentrare Dachau, din apropierea Munchen-ului. Furtul porţii a fost constatat duminică dimineaţa, cel mai probabil el a fost înfăptuit între orele 23.45 şi 05.30, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se menționează într-un comunicat al poliţiei bavareze. Autorii furtului au escaladat poarta principală şi au furat această poartă istorică din fier forjat, care măsuară doi metri înălţime şi un metru lăţime. Zona nu are sisteme de supraveghere, ea fiind patrulată 24 de ore din 24 de agenţi de securitate, furtul având loc între două ronduri. Situat la câţiva kilometri de Munchen, Dachau a fost deschis ca lagăr de concentrare pe 22 martie 1933, la mai puţin de două luni de la venirea la putere a lui Adolf Hitler, aici fiind încarceraţi prizonierii politici.

Citeste tot articolul

Masacrul prizonierilor români din lagărul de la Bălţi

Oasele celor asasinaţi de către trupele N.K.V.D. au fost adunate într-o piramidă imensă, la marginea oraşului Bălţi Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-Al Doilea Război Mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia. Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români. Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate. În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că militari sovieticii din trupele N.K.V.D. au lichidat peste 50.000 de prizonieri.Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat (chiar surclasează – n.n.) cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000-15.000 de prizonieri în anul 1940. Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn, aruncând vina pe germani. Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze. Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti. Cum s-au petrecut faptele În anul 1944, după 23 august, ca urmare a ordinului Regelui Mihai prin care, se interzicea militarilor români să opună rezistenţă armatei sovietice, aceasta a luat un mare număr de prizonieri. Mărturiile celor care au luptat pe Frontul de Est arată că mulţi dintre prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă. Însă unii au fost concentraţi în lagăre. Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în …

Citeste tot articolul

Acţiuni coroborate împotriva românilor

Holocaustologii Pentru a nu se da un alt sens mesajului meu, se impune de la bun început o precizare: acest text nu este îndreptat împotriva cuiva, ci este un strigăt pentru apărarea Neamului Românesc, pentru supravieţuirea noastră ca români, pentru conştientizarea dezastrului în care am fost îmbrânciţi după evenimentele din decembrie 1989. Pe fondul marasmului în care se află astăzi România, asemănător reactivării periodice a unui unui vulcan, holocausologii de profesie şi de ocazie reîncing în mod criminal şi cu obstinaţie, periodic, lava răcită a vulcanului stins în urmă cu decenii. Recrudescenţa agresivă a propagandei îndreptată împotriva poporului român de către unii reprezentanţi ai neamului lui David, acţiunile din ce în ce mai ostentative ale unor pseudo-istorici de conjunctură – adepţi fanatici ai „Holocaustului cu orice preţ” – şi, regretabil, ale (ele, acţiunile) unor „istorici cu diplomă” (cu ani în urmă se utiliza expresia „făcuţi pe cartelă”), dar fără ţinută morală şi obiectivitate, sensibili la „arginţi” sau privilegii nemeritate şi obstinaţia escaladării exagerărilor nu-i pot lăsa indiferenţi pe români. Fără îndoială, nu generalizez, sunt de condamnat doar unii evrei cu capete patrate cărora li se alătură exemplarele cu mansarda şubredă din rândul intelectualilor români. La vizita sa în România, Preşedintele Israelului a fost rezonabil şi realist, pentru că el cunoaşte adevărul istoric, motiv pentru care a mulţumit poporului român pentru salvarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În contrast, din exces de zel, reprezentanţii Institutului Naţional (nu se precizează al cărei naţiuni) pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel” (I.N.S.H.R.- E.W.) aflat în directa subordine a Guvernului României – oare, de ce? – nu face altceva decât să trezească sentimente fireşti de aversiune din partea românilor, apoi ca nişte ipocriţi perfecţi, îşi manifestă revolta cauzată – afirmă ei – de „antisemitismul” românilor. Termenul este icorect şi nu …

Citeste tot articolul

Ernest Ulrich, fost deportat în URSS: „Nu mă pot jura că, în lagărele sovietice, nu am mâncat carne de om“

Ernest Ulrich (87 de ani), etnic german din Petroşani, deportat, în 1945, în lagărele de muncă din fosta Uniune Sovietică pentru aproape cinci ani, povesteşte cum un gropar rus îşi hrănea porcii din cadavrele deţinuţilor şi chiar ar fi folosit carnea de om la preparatele oferite prizonierilor. Ulrich este unul dintre cei mai în vârstă şoferi din Valea Jiului şi a reuşit să scrie o carte în care a relatat experienţele din URSS. Ernest Ulrich (87 de ani), etnic german din Petroşani, deportat, în 1945, în lagărele de muncă din fosta Uniune Sovietică pentru aproape cinci ani, povesteşte cum un gropar rus îşi hrănea porcii din cadavrele deţinuţilor şi chiar ar fi folosit carnea de om la preparatele oferite prizonierilor. Ulrich este unul dintre cei mai în vârstă şoferi din Valea Jiului şi a reuşit să scrie o carte în care a relatat experienţele din URSS Ernest Ulrich are aproape 88 de ani şi nu dă semne de oboseală, în ciuda unei vieţi presărate cu ani de suferinţă. Bătrânul locuieşte în Petroşani, îşi conduce încă maşina pe străzile oraşului şi îşi menţine o sănătate de fier, fără a lua medicamente. De altfel, pe cartea sa de identitate i-a fost trecută atenţionarea „alergie polimedicamentoasă“, pentru a fi ferit de administrarea acestora. Neamţul din Petroşani a ieşit la pensie în urmă cu aproape 30 de ani, iar ultimii ani şi i-a dedicat scrisului, călătoriilor, picturii şi fotografiei. „O să-mi conduc maşina până la 90 de ani, când va expira permisul de conducere“, glumeşte Ulrich, care este unul dintre cei 1.500 de etnici germani din Valea Jiului deportaţi în 1945 în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. Cartea vieţii De-a lungul timpului, Ulrich a avut probleme grave la mâna dreaptă, în urma accidentelor suferite în vremea în care a lucrat în minele de …

Citeste tot articolul

Penitenciarul nr.13 – un loc al diavolului de unde viata se ridica la cer

Cred că nu este un loc mai plin de viață în orașul Chișinău ca Penitenciarul nr. 13 de pe Tighina. A fi plin de viață nu înseamnă a răsuna muzica, a dansa și a ciocni șampanie. Pentru aceasta există cluburi de noapte, de care Chșinăul este plin. Dacă viața ar sta în șampanie sau în muzică, am putea zice că viața e prezentă și la recepțiile Guvernului, la balurile oferite de miniștri sau șefii de departamente din MAI care se dau cu ocazia avansării lor în grad. Dar viața nu se ascunde în șampanie și nici în muzică, și nici în rîsul zgomotos al șefilor, nici în bătăile pe umăr cu ocazia unei reușite. Viața se ridică la cer și se împrăștie ca fumul printre gratiile reci, vopsite cu verde ale penitenciarului, trecînd peste mașini, peste noroiul de pe străzile orașului, peste ziduri, peste copaci, peste casele adormite și ajunge la paturile unde dorm cei iubiți. Dacă viața care se ridică din celulele înguste ar lăsa în noapte dîre de lumină, Chișinăul ar părea un oraș în sărbătoare. Dar deoarece gîndurile sărmanilor deținuți sînt văzute doar de îngeri, nopțile în oraș sînt negre și triste, mai ales în zona peniteciarului nr. 13. Întîmplător sau nu, penitenciarul se află în vecinătatea cimitirului zis armenesc, lîngă care se află expoziția de tancuri și tunuri sovietice. La prînz gîndurile coboară aproape de tot de pămînt, așa încît cineva mai neatent ar putea să le calce. La ora 13 zeci de femei și bărbați se adună în fața peniteciarului pentru a transmite torbe cu mîncare oamenilor iubiți care stau închiși. Ei vin întotdeauna mai devreme, deși știu că ușa se deschide întotdeauna cu întîrziere. Acest fapt este ceva normal. O dată pe lună aici vine o femeie cu un copil de sîn. Cu siguranță …

Citeste tot articolul