Tag Archives: kosovo

Plăvanul a cerut pensie din Kosovo!

Cine chiar crede în ”autismul politic” afișat de Klaus Iohannis de fiecare dată atunci când este înghesuit în corzile ringului public se înșeală amarnic. Fie și pentru simplul fapt că, dacă nu ar fi fost uns cu toate alifiile politice, Iohannis nu ar fi rezistat atâta amar de vreme în fruntea Sibiului, într-o perioadă a ”boom”-ului retrocedărilor, conform Ziarului National. Astfel că tocmai Iohannis este primul care conștientizează pe deplin că ”orice cal de curse ajunge în cele din urmă o gloabă” nu doar în hipism, dar și în politică. Fiind suficient aici să se uite și la cazul predecesorului său Traian Băsescu… Cel care, de asemenea a sperat până în ultima clipă că va primi drept premiu de consolare după terminarea celui de al doilea mandat prezidențial un înalt post diplomatic într-o structură internațională, fie ea NATO, UE sau alte Parteneriate Estice. Pentru că, da, în ciuda forțărilor de a mai vinde ceva din imaginea de ”mascul alfa” al politicii și președinte jucător, Iohannis își joacă în aceste zile ultima carte tot pe mână americană. Pentru că, ajuns într-un moment în care nici măcar obedientul general Ciucă nu se mai închină la ”icoana” lui, Iohannis a profitat de întâlnirea ”eco” de la Glasgow, cu John Kerry. Dar doar pentru a solicita o sinecură și pentru el! Pe persoană fizică! În cel mai pur stil românesc! Știind ”slăbiciunea” fostului secretar de stat pentru independența Kosovo, Iohannis promițând că ar putea ”sparge” grupul ultimelor cinci state membre ale Uniunii Europene care nu au recunoscut independența fostei republici iugoslave. Bineînțeles, șeful statului român asumându-și această ingrată misiune doar dacă ar primi o asigurare a recunoașterii internaționale prin desemnarea sa drept mediator al acestei spinoase probleme diplomatice care divizează și acum comunitatea internațională. Și demonstrând că a învățat și el ceva de la …

Citeste tot articolul

Alertă la granițele României. Două țări din Balcani sunt la un pas de război. Totul depinde de ziua de mâine

Balcanii stau din nou pe un butoi cu pulbere. După ce în acest an s-a vehiculat ideea unui schimb de teritorii, acum Serbia și Kosovo par a fi la un pas de război și asta din cauza unei decizii controversate a autorităților de la Pristina. Mişcări de trupe ale forţei internaţionale de menţinere a păcii în Kosovo (KFOR) au fost observate joi, în ajunul votului pe care parlamentul de la Pristina îl va da unei legi privind crearea unei armate kosovare şi care riscă să alimenteze tensiunile cu Belgradul, informează AFP. O corespondentă a acestei agenţii de presă a constatat că vehicule ale KFOR s-au deplasat joi dimineaţă în sectoarele majoritar sârbe, revenind în cursul după-amiezii în direcţia bazei lor. Circa 50 de vehicule ale KFOR au fost văzute în cursul dimineţii în oraşul divizat Mitrovica, deplasându-se către Leposavic, o altă localitate majoritar sârbă. ”Convoaie au fost trimise (miercuri) către Prizren”, în sud, şi joi ”către nordul Kosovo”, zonă populată majoritar de sârbi, a reacţionat într-o postare pe Twitter misiunea KFOR, adăugând că aceste deplasări de trupe nu sunt altceva decât ”o activitate clasică de antrenament, pentru a testa capacitatea unei desfăşurări rapide în întregul Kosovo”, în conformitate cu rezoluţia ONU ce stabileşte rolul acestei misiuni. Aceste deplasări de trupe au fost remarcate cu o zi înainte ca parlamentul din Kosovo să voteze crearea unei ”armate” kosovare. În prezent, alături de poliţie, cei circa 2.500 de membri ai Forţei de securitate a Kosovo (KSF) sunt însărcinaţi în special cu misiuni de securitate civilă. Autorităţile de la Pristina au în vedere să aloce anul viitor 57 de milioane de euro pentru bugetul acestei armate ce va avea în perspectivă aproximativ 5.000 de soldaţi, plus circa 3.000 de rezervişti. Deşi forţa ei nu se va compara cu cea a armatei sârbe, decizia …

Citeste tot articolul

Doliu în Armata Română. Un caporal, luptător neînfricat în Afganistan și Kosovo, s-a stins la 40 de ani

Un militar român în vârstă de 40 ani, luptător în Afganistan și Kosovo, s-a stins din viață după o luptă nedreaptă cu o boală necruțătoare. Caporalul Gheorghe Cățoiu a încetat din viață joi din cauza unei boli incurabile. Colegii lui ‘Gimboacă’, așa cum era el cunoscut în Batalionul ‘Dragoslavele’ din Brigada 2 Vânători de Munte ‘Sarmizegetusa’, au postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. „Astăzi ne luăm rămas bun de la camaradul nostru, caporal cls. III-a Gheorghe Cățoiu, Gimboacă cum îi spuneau prietenii, care a încetat joi din viață și s-a alăturat bravei noastre oștiri din ceruri. Avea 40 de ani, 3 misiuni în teatrele de operații, în Kosovo și de 2 ori în Afganistan, dar a fost răpus de o gravă și nemiloasă boală. A fost luptătorul neînfricat, militarul model și vânătorul de munte pe care l-am respectat, apreciat și iubit cu toții”, se arată în postarea de pe Facebook. La rândul său, cpt. Florin Jianu, fost comandant al militarului mort mult prea devreme, a vorbit despre optimismul cu care ‘Gimboacă’ înfrunta misiunile din teatrele de operațiuni. „Ne părăsește azi caporalul Cățoiu Gheorghe, Jimmy, cum îi spuneam toți. Rămânem cu amintirile frumoase din Kosovo, din Afganistan și din aplicațiile în care el era zâmbetul companiei noastre. Astăzi vânătorii de munte de la Câmpulung își conduc pe ultimul drum un camarad ce se identifică cu ultimii 16 ani ai batalionului, un om care ne-a învățat că optimismul trebuie să fie o stare de spirit, un om pe care nu îl vom uita niciodată. Pleacă Jimmy, dar o parte din el rămâne aici, în sufletele celor care au împărțit cu el o lipie în Afganistan”, a declarat cpt. Florin Jianu, fost comandant de companie în Batalionul 30 VM ‘Dragoslavele’ din Brigada 2 Vânători de Munte ‘Sarmizegetusa’.

Citeste tot articolul

SUA și NATO trebuie să răspundă pentru crimele de război comise în fosta Iugoslavie!

O veste neasteptata, care vine sa zguduie lumea globalistilor (SUA si NATO), dupa atatia ani de minciuna propagandistica transmisa via mass-media, Slobodan Milosevic a fost achitat. Decizia va avea un puternic impact pentru „lumea libera si civilizata”, acea lume, care a condus operatiunea de distrugere a Iugoslaviei, sub pretextul unui asa-zis genocid pe care Slobodan Milosevic l-ar fi comis impotriva sarbilor kosovari. Minciună mediatică: Sârbii comit genocid împotriva albanezilor kosovari. Ulterior s-a aflat: Pură invenţie, aşa cum purtătorul de cuvânt oficial NATO, Jamie Shea, a admis. Obiectivul real: Transformarea NATO într-o forţă poliţienească globală şi impunerea controlului NATO în Balcani. Instalarea unei baze militarea americane în Kosovo. Consecinţe: 2000 de victime ale bombardamentelor NATO. Purificare etnică în Kosovo pusă în practică de către UCK, sub acoperirea NATO.”[1] Informatia cu privire la achitarea sa a aparut pe site-ul organizatiei neguvernamentale „Slobodan Milosevic”[2], un ONG dedicat prezentarii adevarului despre razboiul criminal condus de teroristii SUA-NATO din fosta Iugoslavie. In hotarare, Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie sustine ca nu exista suficiente probe pentru a se putea demonstra vinovatia sa. Fostul europarlamentar, Adrian Severin, a scris si un comentariu pe pagina sa de Facebook cu privire la aceasta decizie istorica: „Achitarea lui Slobodan Milosevici: act de dreptate sau act de acuzare? Tribunalul International pentru fosta Iugoslavie a decis dupa ani de proces, ca principalul acuzat, fostul lider sarb Slobodan Milosevici, intre timp decedat in detentie din motive nu prea clare, este nevinovat pentru crimele de razboi din Bosnia. Pentru mine si cei din cercul meu concluzia tribunalului nu poate fi o surpriza, ci numai faptul ca ea a fost oficilizata prin sentinta acestuia. Cei care trebuiau sa stie ca Milosevici nu a determinat comiterea unor crime in Bosnia ci dimpotriva a contribuit, prin influenta sa asupra sarbilor bosniaci, la curmarea lor, o stiau. …

Citeste tot articolul

Subiectivismul la români

Ieri foart multe bloguri naţionaliste au amintit bombardamentele NATO din Serbia, atacând occidentul pentru această tristă, dar justificată întâmplare a istoriei moderne. Zic justificată pentru că în orice conflict militar oamenii suferă, blocuri şi biserici sunt distruse în mijlocul conflictelor, civili nevinovaţi îşi pierd viaţa. Acesta este un lucru caracteristic pentru orice război şi ce s-a întâmplat cu sârbii nu face excepţie de la regulă, oricum nici sârbii n-au fost mai milostivi cu albanezii în acele vremuri. Şi totuşi, de ce tot îi plângem pe sârbi de parcă a fost o crimă de război ? Mulţi români critică NATO şi transformă acele bombardamente în crime de război deşi sunt acte normale într-un conflict militar. Acte care au dus la o scurtare a războiului şi la pierderi mult mai mici decât dacă s-ar fi trimis toate forţele militare ale NATO peste sârbi. Cred că aici putem vedea cât de sentimentalişti şi subiectivi suntem defapt. Dacă sârbii nu erau ortodocşi, dacă nu erau ”fraţii” noştri sârbi, nu ne-ar fi păsat. Nu am fi zis nimic, dar spiritul fanatismului religios domină şi ne simţim uniţi cu sârbii chiar şi în greşeli, justificându-ne astfel o demonizare imbecilă şi neonorabilă a forţelor NATO, transformând o simplă acţiune militară într-un holocaust iugoslav. Probabil tot de asta uităm greşelile sârbilor faţă de albanezi şi românii din Timoc. Crime faţă de albanezi care nu erau necesare, opresiuni faţă de timoceni care la rândul lor nu erau necesare. Uităm lucrurile astea şi uităm că Iugoslavia era un stat comunist, o anexă a Rusiei în spaţiul euro-atlantic, o anexă ce nu putea fi tolerată pentru interesele fiecărui stat european. Un stat artificial care forma un conglomerat de popoare ce-şi doreau, la rândul lor, independenţa. Cu sârbii am avut mereu o relaţie cel puţin bună, dar nu mi se pare corect …

Citeste tot articolul

VIDEO – “DE CE?”, reportaj dedicat implinirii a 15 ani de la bombardarea Iugoslaviei de avioanele NATO

Televiziunea Russia Today a difuzat astăzi, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei, un reportaj intititulat sugestiv “De ce?”. În timpul operaţiunilor militare din 1999, aproximativ 2.500 de sârbi au fost ucişi, inclusiv a 89 de copii. Avioanele NATO au bombardat pe lângă obiective militare şi şcoli, spitale, televiziuni, poduri şi alte construcţii şi infrastructuri civile, stârnind indignarea unei lumi întregi. O consecinţă directă a bombardamentelor NATO, a fost proclamarea ulterioară a independenţei Kosovo, o regiune separatistă, locuită în proporţie majoritară de etnici albanezi de religie islamică. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

KOSOVO = CRIMEEA = TINUTUL SECUIESC

Acum se poate observa cel mai bine greşeala fatală a SUA în conflictul din Kosovo (1999) şi susţinerea independenţei unei provincii autonome din cadrul unui stat suveran Serbia. Americanii au creat premisele unui precedent, care aruncă Europa în aer. Conform Conferinţei de pace de la Paris din 1946, graniţele statelor europene erau indestructibile şi inviolabile până la momentul Kosovo, unde o miliţie radicală albaneză înarmată de CIA şi islamişti au creat un stat independent, rupându-l din Serbia suverană. Atunci, SUA pentru interesele teroriştilor albanezi au bombardat cu sânge rece o ţară suverană şi Belgradul după 50 de ani de la bombardamentele din Londra sau Dresda. Au murit zeci de mii de tineri, bătrâni, femei şi copii, precum şi sute de jurnalişti sfârtecaţi de bombe în clădirea televiziunii de stat sârbă, numai ca o porţiune dintr-un teritoriu suveran să fie ruptă în numele autodeterminării şi să se proclame independentă, cu numele Kosovo. Acest precedent creat de americani în 1999 devine azi letal pentru UE. Poate asta a dorit Washingtonul să arunce mărul otrăvit al separatismelor pe bătrânul continent ca să exploateze şi dinamiteze proiectul european. În cazul Crimeea, preşedintele Putin aplică modelul kosovar. Ruşii se autoproclamă independenţi, fac referendum şi cer unirea cu Moscova. Modelul a fost brevetat în 1999 de americani în Kosovo. Atunci, americanii plângeau de mila albanezilor şi bombardau Belgradul pentru dreptul kosovarilor la autodeterminare, azi când ruşii din Crimeea, care sunt majoritari, fac aceelaşi lucru după modelul kosovar, cerând independenţa, deodată americanii nu mai sunt de acord, vor unitatea Serbiei, pardon a Ucrainei, şi critică ipocrit poziţia Moscovei, care nu face altceva decât ceea ce a făcut Washingtonul în Kosovo anului 1999. Pentru noi, românii, precedentul Kosovo şi iată al Crimeii este deosebit de periculos. Incidentele de zilele trecute de la Tg. Mureş arată clar că maghiarii …

Citeste tot articolul

Kosovo, o regiune furată (documentar interzis)

Acest film documentar, interzis in mai multe ţări, arată adevărata faţă a conflictelor din provincia Kosovo şi dezvăluie adevăratele interese ale NATO în această zonă. Filmul, realizat de regizorul ceh Vaclav Dvorak, descrie situaţia din Kosovo, începând cu istoria zonei, urmată de conflictele din anii ’90 şi de bombardarea Serbiei de către forţele NATO. Documentarul se concentrează pe perioada în care Serbia era condusă de Slobodan Milosevic şi conţine mai multe interviuri cu civili sârbi şi cu terorişti albanezi. Deşi televiziunea cehă a fost unul din sponsorii acestui documentar, conducerea postului a amânat în repetate rânduri difuzarea lui, susţinând că filmul este „dezechilibrat” şi pro-sârb, tonul documentarului putând să cauzeze emoţii negative. În replică, regizorul Vaclav Dvorak a afirmat că acelaşi lucru le poate fi imputat şi documentarelor despre holocaust, în care „argumentele” şi „punctul de vedere” al Germaniei naziste au fost, şi ele, ignorate. Prima difuzare a peliculei, programată pentru 17 martie 2008, cu ocazia cele de-a patra aniversări a ciocnirilor din Kosovo din 2004, a fost amânată pentru luna aprilie. La data difuzării, documentarul a fost urmat de o emisiune follow-up care a analizat conflictul din Kosovo din punctul de vedere al albanezilor. Vizionare online film documentar subtitrat Kosovo, o regiune furată allowfullscreen

Citeste tot articolul