Tag Archives: kiev

Sector Dreapta a baricadat ieșirile din Kiev, după un conflict cu autoritățile soldat cu morți

Organizația ucraineană Sector Dreapta, care a participat activ la lovitura de stat împotriva președintelui Yanukovici în 2014, amenință că va lua cu asalt Kievul, după ce militanți ai grupării au intrat în conflict cu autoritățile în orașul Mukachevo. Conflictul, care a avut loc sâmbătă, s-a soldat cu 3 morți și 10 raniți, după ce câteva zec de militanți ai Sector Dreapta au atacat polițiști din Mukacevo cu arme automate. În acest moment, 19 batalioane ale Sector Dreapta, care între timp au fost antrenate militar de către experți ai SUA, sunt pregătite să intervină militar în Kiev împotriva guvernului și a președinției. Potrivit liderului grupării, Dmitry Yarosh, atacatorii din Mukacevo nu vor fi deferiți justiției, în schimb se vor organiza proteste în mai multe orașe din Ucraina. Ieșirile din Kiev au fost deja baricadate de Sector Dreapta, înființându-se puncte de control, pentru a nu permite trimiterea de întăriri în Mukaceva de către autorități, unde se află încă militanții Sector Dreapta care au participat la atac. Gruparea ultranaționalistă amenință cu atacarea capitalei, în cazul în care autorii atacului de la Mukacevo vor fi arestați: “În zona de conflict [regiunea Donbass] avem două batalioane, dar avem 18 sau 19 batalioane de rezervă  repartizate în toată Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Industriei dreapta, Artem Skoropadsky-o conferință de presă la Kiev. “Putem trimite toate batalioane de rezervă la administrația președintelui și la Ministerul Afacerilor Interne,” a amenințat purtătorul de cuvânt al Sector Dreapta, Artem Skoropadsky adăugând că toate unitățile sunt gata să acționeze în cazul în care autoritățile ucrainene decid să caute confruntare armată cu naționaliștii radicali. (sursa) CITESTE SI: Şefii CIA i-au cerut lui Klaus Iohannis să-l pună prim-ministru pe… Traian Băsescu

Citeste tot articolul

Iohannis NE PREGATESTE DE RAZBOI. Presedintele JIGNESTE eroii Revoluţiei din Decembrie 1989: Îi compară cu anarhiştii, naziştii şi agenţii străini plătiţi ai Euromaidanului de la Kiev

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj la un an de la protestele sângeroase din Kiev, în care compară “eroii Euromaidanului” cu revoluţionarii din Timişoara şi Bucureşti din 1989. Lucru pe care îl considerăm jignitor pentru eroii revoluţiei române. Nu poţi compara eroii din 1989 cu nihiliştii, naziştii şi agenţii străini plătiţi care au creat haos, război şi foamete în Ucraina. Iohannis ne pregăteşte de război pentru interesele anglo-americane? Președintele afirmă, referindu-se la protestele de la Kiev, că a văzut “cum o națiune renaște și cum aspirațiile ei nu pot fi distruse de șenilele tancurilor” atunci când cetăţenii se mobilizează împotriva unui regim corupt şi autoritar. Iohannis critică totodată acţiunile ruse în Ucraina, opinând că soluția diplomatică este cea mai bună cale în rezolvarea acestui conflict. “Astăzi se împlinește un an de la Revoluția Demnității, când cetățenii Ucrainei s-au mobilizat și au ieșit în stradă împotriva unui regim corupt și autoritar, care le amanetase destinul european. Gândul meu se îndreaptă cu respect către toți cei care și-au dat viața pentru libertate, în acele zile tumultuoase. Am văzut cum o națiune renaște și cum aspirațiile ei nu pot fi distruse de șenilele tancurilor. În multe privințe, eroii Euromaidanului au semănat cu eroii de la Timișoara sau București, din 1989. Din păcate, încercările la care este supusă Ucraina sunt departe de a se fi încheiat. În ultimul an, Federația Rusă a ocupat Crimeea, iar în estul Ucrainei se implică în destabilizarea acestei țări. Sper ca negocierile de pace de la Minsk să fie respectate și să pună capăt confruntării armate, care a dus deja la pierderea a mii de vieți omenești și la peste un milion de refugiați. Ca președinte al României, susțin soluția diplomatică în rezolvarea acestui conflict, astfel încât Ucraina să fie un stat stabil, democratic, suveran, căruia să …

Citeste tot articolul

Incepe RAZBOIUL in UCRAINA

Ucraina a cerut, joi, „ajutor militar de anvergura” de la Uniunea Europeana, dupa ce presedintele Petro Porosenko a anuntat ca Rusia a invadat tara. Ambasadorul ucrainean la UE, Konstiantin Eliseiev, le-a cerut liderilor europeni, care se vor intruni sambata, sa ia o decizie in legatura cu „viitoare sanctiuni semnificative si ajutor tehnic si militar de anvergura, cu scopul de a opri agresiunea”, relateaza RTE News. Intre timp, Ucraina si-a retras fortele armate din orasul asediat de separatisti, Novoazovsk, pentru a salva vietile soldatilor ucraineni. In aceste momente este intarita securitatea in orasul-port Mariupol, pe care rebelii au anuntat ca il vor invada, potrivit Consiliului pentru Aparare si Securitate din Ucraina. Petro Porosenko a anuntat, joi, ca Rusia a invadat Ucraina si a convocat o intrunire de urgenta a Consiliului pentru Aparare si Securitate, in cadrul careia urmeaza sa se decida ce pasi vor fi facuti in continuare. In urma acestei crize, liderul de la Kiev si-a anulat vizita in Turcia pentru a se ocupa de asa-numita invazie a fortelor armate de la Moscova. „Am luat decizia de a anula o vizita de lucru in Turcia, in contextul deteriorarii rapide a situatiei din regiunea Donetk, in special in Amvrosivka si Starobesheve, pentru ca invazia fortelor ruse s-a produs in Ucraina”, a precizat Porosenko intr-o declaratie pe site-ul prezidential. Anuntul sau a venit la scurt timp dupa ce separatistii prorusi au ocupat orasul Novoazovsk de la malul Marii Azov si au amenintat ca vor prelua controlul asupra orasului Mariupol, care este un port strategic pentru Ucraina.

Citeste tot articolul

Nationalistii ucrainieni ameninta ca vor lua cu asalt Kievul

Partidul ultranaţionalist “Sectorul de Dreapta” a ameninţat că îşi va trimite grupările paramilitare care luptă în estul ţării contra separatiştilor pro-ruşi într-un raid împotriva Kievului, în cazul în care autorităţile ucrainiene nu îi vor elibera din închisori pe toţi membrii mişcării şi dacă nu vor fi stopate toate investigaţiile de natură penală care vizează formaţiunea radicală. Într-o declaraţie comună, liderii “Sectorului de Dreapta” acuză poliţia ca fiind o instituţie “anti-ucraineană” şi “în mâna Moscovei”. Scrisoarea publică este semnată de liderul partidului Dmitri Iaroş şi de comandantul unităţilor paramilitare afiliate formaţiunii, Andrey Stempitsky. Cei doi mai acuză Ministerul de Interne din Kiev că ar fi orchestrat mai multe reţineri ilegale şi că ar fi confiscat mai multe arme de foc, care, în opinia naţionaliştilor ucrainieni ar fi urmat să fie folosite împotriva separatiştilor. “Sectorul de Dreapta” a mai cerut duminică preşedintelui Petro Poroshenko să dea afară mai mulţi ofiţeri de rang superior din Poliţie şi eliberarea din închisori a tuturor membrilor partidului. “Dacă cererile noastre nu sunt îndeplinite în 48 de ore, vom fi nevoiţi să rechemăm de pe front toate unităţile şi să iniţiem o mobilizare generală a batalioanelor de rezervişti pentru a organiza un marş asupra Kievului cu scopul unei ‘reforme rapide’ a Ministerului de Interne. Coloanele noastre vor mărşălui înarmate”, avertizează liderii “Sectorului de Dreapta”. Ministrul de interne, Arsen Avakov, a luat însă în derâdere ameninţările, postând pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care numeşte “forţele paramilitare” ale “Sectorului de Dreapta” ca fiind “de basm”, adică inexistente. Declaraţia publică a liderilor formaţiunii a mai fost catalogată ca o tentativă de atragere a atenţiei opiniei publice asupra grupării. “Poate a sostit vremea să încetezi joaca de-a Robin Hood şi să termini cu prostia snobismului care îi pune în pericol pe adevăraţii patrioţi care cred în tine, Iaroş”, …

Citeste tot articolul

DE CE PLEC SA LUPT IN UCRAINA?

Ieri mi-am făcut publică dorința de a mă duce în Ucraina pentru a lupta alături de frații nationalisti ucrainieni împotriva unui inamic comun: Rusia. Mai multe persoane au pus sub semnul întrebării această decizie și m-au acuzat că lupt într-un război care nu-i al nostru. M-au întrebat de ce plec în Ucraina… oare de ce ? Plec în Ucraina pentru că acest război este al nostru și pentru că nu fac parte din masa de fricoși care se tem de moarte. Plec în Ucraina pentru că orice victorie a Rusiei garantează expansiunea rusească spre Europa,dependența noastră de gazele rusești și faptul că Basarabia nu se va întoarce acasă. Plec în Ucraina ca să lupt alături de oameni care au același crez ca mine împotriva invaziei sovietice, o invazie care se repetă și care ultim dată ne-a condamnat neamul la o viață de teroare. Am ales acest drum și nu voi da înapoi. În trecut alții au ales să lupte în Spania împotriva unui inamic comun, împotriva stelei roșii. Astăzi eu am ales să urmez același model și sunt hotărât în această decizie. Cred în dreptul poporul ucrainean de autoguvernare, în dreptul lor la libertate și suveranitate, la fel cum îmi doresc să văd România unită și liberă, ceea ce se va întâmpla doar cu alungarea Rusiei de la Marea Neagră. Nu degeaba cei care mă critică sunt, conștienți sau nu, oamenii Moscovei. Oameni care servesc indirect intereselor rusești și care propagă ideile lor pe teritoriul românesc. Prin asta mă refer la așa zise site-uri naționaliste precum Frontpress. Site-uri care și-au făcut un obicei din a vinde mere rusești în locul celor moldovenești. De a se alinia împotriva interesului național și pentru Vocea Rusiei Ceea ce fac este un semn, un semn că românii, indiferent de ideologie, nu sunt dispuși să-și …

Citeste tot articolul

PRIMUL ROMAN NATIONALIST care se ofera VOLUNTAR SA LUPTE in UCRAINA IMPOTRIVA SEPARATISTILOR PRO-RUSI

Un nationalist buzoian se ofera voluntar pentru a lupta alaturi de ucrainieni, impotriva teroristilor rusi. Vezi aici declaratia sa! Cine spunea ca vremurile cand nationalistii romani luptau pe alte fronturi contra comunistilor (Mota si Marin, in ianuarie 1937, în luptele din Războiul civil spaniol, 1936-1939, au trecut, s-a inselat – iata cum un tanar de 27 de ani, cu orientari nationaliste, din Buzau, vrea sa lupte pe frontul din Ucraina, alaturi de armata locala si impotriva teroristilor rusi. Marius Tranca (“Wirtz”) este cunoscut in Buzau ca un tanar care a fost inchis pe nedrept (din cauza unor asa-zise manifestari neo-naziste) si care a suferit de multe ori din cauza convingerilor lui “altfel” si a neprofesionalismului anchetatorilor de la acea vreme. “Avand in vedere situatia din Ucraina, tocmai am luat legatura cu Azov Battalion si cu Ukrainian Interior Ministry, atat prin intermediul Facebook, cat si telefonic. Am depus cerere sa ma inrolez alaturi de camarazii din Batalionul Azov, care este format inclusiv din persoane de alte nationalitati. Sper sa fie aprobata si sa plec in Ucraina, sa lupt acolo (primul roman nationalist – dar nu asta conteaza). M-am saturat de Romania, unde nu pot face nimic MOMENTAN. Doresc sa-mi ajut camarazii Nationalisti pentru care conteaza doar Onoarea si Fidelitatea fata de Rasa Alba – a nu se intelege ca am ceva cu alte rase. Cu toate ca voi adera la o miscare de acest gen, nu inseamna ca incalc vreo lege in Romania. Voi activa doar pe teritoriul Ucrainei unde este permisa. Asa ca legislatia din Romania nu o voi incalca. Sunt patriot, asa ca respect legile din tara natala”, a declarat Marius Tranca pe site-ul Nationalisti.ro. Potrivit anuntului ucrainean, nu numai romani vor pleca, ci pe front vor sosi ca voluntari tineri din toate tarile, deja la aceasta ora este …

Citeste tot articolul

Soldați ucraineni filmați în timp ce aruncă cadavrele celor uciși

Garda Națională aruncă cadavrele dintr-un vehicul blindat, fără a arăta pic de respect față de victime Imaginile surprinse, sunt din aproprierea localității Sloviansk, unde dintr-un vehicul militar blindat, plin cu cadavrele celor uciși în timpul luptelor, soldații ucraineni pur și simplu golesc acel vehicul aruncând cadavrele, fără a arăta pic de respect față de victime. În final formându-se o grămadă de cel puțin 8 cadavre. Victimele se pare că sunt din rândurile separatiștilor proruși. AVERTISMENT – IMAGINI ȘOCANTE Acestea sunt ororile care le aduce un război Războiul din estul Ucrainei continuă: cel puţin 34 de morţi în Sloviansk Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a declarat, marţi, că 30 de paramilitari pro-Rusia şi patru soldaţi ucraineni au fost ucişi în conflictelor din oraşul Sloviansk de luni, conform Kiev Post. Informaţiile au fost respinse de către liderul grupurilor de paramilitari pro-Rusia din Ucraina, ofiţerul Directoratului de Informaţii al Armatei Ruse, Igor Gerkin, care a precizat că numai cinci paramilitari au murit în timpul conflictului cu trupele Kievului. ”Numai cinci oameni au fost omorâţi dintre care doi sunt comandanţi de grup. Erau cei mai experimentaţi în război”, a declarat Girkin pentru presa rusă, adăugând că alţi 13 paramilitari au fost răniţi. Luni, Girkin declarase că au fost ucişi 10 paramilitari pro-Rusia şi alţi 12 au fost răniţi. Considerat de Kiev şeful operaţiunilor ruse din Ucraina, Girkin a negat că are 800 de paramilitari în Sloviansk, precizând că are aproximativ 50 soldaţi. Oficialii de la Kiev au anunţat că 30 de paramilitari pro-Rusia au fost ucişi, în timp ce armata ucraineană a pierdut patru soldaţi. Marţi dimineaţă, aeroportul din Doneţk, regiunea principală a conflictului cu Rusia, a fost închis. Un al patrulea elicopter militar ucrainean a fost lovit, luni, în apropiere de Sloviansk, dar piloţii acestuia au supravieţuit, a anunţat ministerul ucrainean de Interne. …

Citeste tot articolul

Bataie intre nationalisti si “revolutionari” in centrul Kievului (FOTO)

Marţi seara a izbucnit o bătaie de stradă generală în centrul Kievului între naţionaliştii radicali şi “revoluţionarii” din Piaţa Independenţei (Maidan), grupaţi în diverse organizaţii paramilitare de autoapărare. Foştii aliaţi care au luptat pe baricade împreună în această iarnă împotriva fostului preşedinte pro-rus Ianukovici au ajuns să se încaiere între ei. Totul a început când naţionaliştii au dorit să mărşăluiască cu torţe în semn de respect faţă de victimele care au murit în stradă în luptele cu forţele de ordine tocmai prin Piaţa Independenţei, devenită un simbol al evenimentelor care au dus la schimbarea regimului. Membrii grupărilor de autoapărare formate în timpul protestelor din decembrie-februarie s-au opus şi totul a escaladat într-o încăierare generală. Bătălia a fost câştigată de naţionalişti, aceştia reuşind să se impună prin forţă, continuând marşul prin piaţa centrală. Incidentele de ieri sunt încă o dovadă în plus că noua putere a scăpat de sub control şi capitala, nemaivorbind de regiunile estice unde separatiştii pro-ruşi ocupă instituţie după instituţie. Sursa:FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Lunetiştii din Kiev, angajaţi de liderii protestelor din EuroMaidan (Înregistrări VIDEO)

Lunetiştii care au tras în protestatarii şi în poliţiştii din Kiev au fost angajaţi de liderii protestelor de pe EuroMaidan, reiese dintr-o conversaţie telefonică a şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton. Informaţia reiese dintr-o discuţie telefonică avută de Catherine Ashton cu ministrul Afacerilor Externe din Estonia, conversaţie ce a fost inregistrată şi postată pe Internet, potrivit Russia Today.

Citeste tot articolul

VESTI BUNE: VIDEO via BBC News – Cum patruleaza gruparile NAZISTE strazile din Kiev

Citeste tot articolul

Cel mai SOCANT VIDEO | IMPUSCATI si BATUTI pana la MOARTE – FILMARE INEDITA

Noi imagini șocante cu protestatari din Kiev MĂCELĂRIȚI cu sânge rece Imaginile de mai jos au fost surprinse în timpul confruntărilor sângeroase care au avut loc în piața EuroMaidan din Kiev/Ucraina, în 20 februarie 2014. Comentariile sunt de prisos, imaginile vorbesc  VIDEO – A FOST ELIMINAT

Citeste tot articolul

Lucrurile se precipita in Crimeea. Evolutii posibile

Acum doua nopti un grup de cca 30-50 persoane, fara insemne distinctive, inarmate cu Kalasnikoave, grenade si mitraliere, au ocupat sediile parlamentului si guvernului regional din capitala Crimeei, Simferopol, s-au blocat inauntru si au arborat steagul rusesc. Politia ucraineana a intrat in alerta dar, pentru moment, nu a facut decat sa inconjoare sediile ocupate pentru a bloca apropierea manifestantilor si degenerarea situatiei in conflict armat. Actiunea vine dupa cateva zile de manifestatii pro Moscova (ale rusilor, majoritari in regiune) si pro Kiev (ale ucrainenilor si tatarilor), manifestatii unde, ocazional, s-a ajuns si la pumni, imbranceli si pietre si sticle aruncate dintr-o parte in alta. In tot acest timp Rusia isi intareste dispozitivul militar din Crimeea, pe motiv ca doreste sa intareasca securitatea bazei de la Sevastopol. Ieri si alaltaieri, nave de debarcare, avioane de transport si helicoptere au transportat in Crimeea membri ai fortelor speciale ruse, parasutisti si alte trupe de desant dotate cu transportoare si alte vehicule blindate. In paralel, la granita de est a Ucrainei, trupele rusesti desfasoara exercitii intensive, exercitii care ne amintesc de altele, desfasurate in 2008, in nordul Caucazului, inainte de interventia din Georgia.   Dincolo de ce declara rusii, afluxul de forte rusesti in Crimeea nu are nicio legatura cu intarirea bazei de la Sevastopol, atat timp cat au cca 26.000 de militari in zona, o puternica aparare antiaeriana, pe nave si la sol, si vreo 2 escadrile de Su24. Miscarea este destinata preluarii controlului complet asupra Crimeei si transformarii acesteia intr-o baza de operatii solida pentru posibile operatiuni viitoare. Doar un aspect: pentru ce era nevoie de atatea nave de debarcare cand puteau sa-si aduca trupele, mult mai rapid, cu avioanele de transport? Nici nu se stie sigur daca toate trupele au debarcat sau au ramas la bordul navelor de transport, in asteptarea …

Citeste tot articolul

Pucistii de la Kiev interzic limba romana, cu sprijinul UE. Politicienii romani se incaiera pe ciolan!

Este strigător la cer ceea ce se întâmplă zilele acestea în Ucraina. O clică înarmată cu denumirea de opoziţia democratică şi sprijinită logistic şi financiar de UE şi SUA a înlăturat mafia post-sovietică din Doneţk, condusă de fostul puşcăriaş din anii 90 Victor Ianukovici. Niciun român nu mai crede în circul politic de la Kiev, că se bate democraţia cu dictatura. În realitate se bat adepţii lui Iulia Timoşenko -, omul Gazprom care a delapidat două miliarde de euro, prin firma sa de import de gaze naturale din Rusia, cât a fost premier – şi o nomenclatură post-sovietică nostalgică după frăţia cu Moscova. Timoşenko are avantajul că e sprijinită de UE şi SUA, adică politicienii ucraineni hoţi, care oferă agricultura, resursele, combinatele, mineralele, petrolul şi gazele intereselor marilor companii americane şi europene, nu mai sunt corupţi, ci albiţi ca şi politicieni prezentabili şi frecventabili, adică „democraţi”. În schimb politicienii ucraineni care privesc spre Rusia ce le oferă 15 miliarde de euro anual Ucrainei sunt catalogaţi dictatori şi corupţi. S-a dovedit clar de către contraspionajul ucrainean că în Euromaidan activau numeroşi agenţi secreţi UE şi CIA şi doar câţiva ruşi, iar protestatarii „democraţi” erau plătiţi cu 40 de euro pe zi de către fundaţii transnaţionale pentru o societate deschisă. Victima acestui război civil pentru ciolanul ucrainean este minoritatea română din Bucovina de nord. La două zile de la fuga lui Victor Ianukovici de la Kiev şi preluarea puterii politice de către opoziţia “democrată” sprijinită de Bruxelles, s-au lansat măsuri împotriva interesele etnicilor români din Bucovina de Nord, Basarabia sudică şi Transcarpatia. Mass media a titrat: “În Ucraina, limba română nu va mai avea statutul de limbă regională. În şedinţa de duminică, 23 februarie, parlamentarii ucraineni au votat pentru anularea legii cu privire la principiile politicii lingvistice din 3 iulie 2012, care …

Citeste tot articolul

Armata INTERVINE pe Euromaidan ! Divizia 25 aeropurtata TRIMISA la Kiev

Ministrul ucrainean al apărării Pavel Lebedev a trimis la Kiev a 25-a brigadă aeropurtată de la Dnepropetrovsk, a anunțat pe pagina sa de Facebook fostul ministru ucrainean al apărării și actualul politician-opozant Anatolii Grițenko. Potrivit lui, soldații trupelor aeropurtate în număr de 500, „în deplină echipare”, urmează să fie aduși în capitală urgent. Scopul deplasării nu se precizează, susține Lenta.ru. Update 11:40: Ministrul ucrainean al apărării, Pavel Lebedev, a confirmat pentru publicaţia Levîi Bereg, preluată de transmedia.ro, că a ordonat trimiterea de trupe aeropurtate din Dnepropetrovsk la Kiev. ”Da, am dat un astfel de ordin” – a declarat ministrul, subliniind că a luat acestă decizie “pentru a spori securitatea bazelor unde se află arsenalul de luptă”. Confirmarea sau infirmarea oficială a acestei informații deocamdată nu există. Anterior, surse de la Ministerul apărării, comentând tensiunile din Ucraina, au asigurat că armata în aceste procese nu se va implica. În același timp, șeful ministerului apărării a admis că militarii ar putea fi implicați pentru stabilizarea situației, în caz dacă în țară se va declara starea excepțională. Menționăm, în acest context, că susținătorii actualei administrații de la Kiev nu o singură dată au îndemnat președintele țării să declare starea de necesitate în țară, pentru a se putea face „ordine”, însă aceste apeluri deocamdată n-au fost susținute de putere. Amintim că pentru suprimarea tulburărilor din centrul Kievului au fost implicați colaboratorii forțelor speciale „Berkut” și trupele interne. În ciocnirile de stradă au fost omorâte 25 de persoane și rănite circa 370 conform datelor din dimineața zilei de 19 februarie. Sursa: http://deschide.md/

Citeste tot articolul

Romania pregatita sa primeasca mii de refugiati din Ucraina (FOTO+VIDEO)

Pe fondul violențelor politice din statul vecin, președintele Traian Băsescu a declarat miercuri că România este pregătită să primească 3.500 de refugiați din Ucraina. “În ceea ce priveşte Ucraina, am avut o discuţie despre cazare pentru refugiaţi cu factorii de execuţie, structuri de informaţii care veghează la siguranţa frontierei şi MAE”, a spus Băsescu. ”România e pregătită dacă va fi un flux de imigranţi să-i preia, sigur, în faza initiala circa 3.500″, a continuat șeful statului. Traian Băsescu a mai declarat joi că la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe (CAE) România va fi de acord cu aplicarea de sancţiuni individuale pentru cei responsabili de aplicarea excesivă a forţei la Kiev, dar a subliniat că nu este momentul unor sancţiuni economice împotriva Ucrainei. De peste două luni în Ucraina, în special în marile oraşe din vest şi în capitală, au loc manifestaţii populare, la care participă atât forţe naţionaliste cât şi partide moderate. Acţiunile au fost motivate iniţial de decizia guvernului de scoate ţara în afara sferei de influenţă a Uniunii Europene în vederea unei apropieri de Rusia. Între timp, pe măsura escaladării violenţelor, aripa naţionaliştilor radicali din rândul demonstranţilor a început să revendice o schimbare totală de regim şi orientarea Ucrainei spre un statut de ţară independentă, atât faţă de Bruxelles cât şi faţă de Moscova. Deasemenea în ultimele zile zeci de ucrainieni au murit și alte sute au fost răniți sau dați dispăruți, atât din rândul protestatarilor, cât și din tabăra forțelor de ordine. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

GALERIE VIDEO SOC: Blindatele ataca baricadele din Kiev – 25 de MORTI si peste 500 raniti

UCRAINA: EXPLOZII şi VIOLENŢE la KIEV Stare de asediu la Kiev După o noapte cu lupte de stradă, la orele dimineții trupele antirevoltă au lansat un nou asalt asupra Pieței Independenței din centrul Kievului. O ploaie de grenade lacrimogene s-a abătut asupra manifestanților care au răspuns cu pietre și cocktailuri Molotov. Un bilanț prezentat de presa internațională arată că cel puțin 25 de persoane au murit în timpul confruntărilor și alte câteva sute au fost rănite. La Kiev s-a decretat stare de asediu iar președintele Viktor Ianukovici a refuzat să oprească asaltul trupelor speciale împotriva protestatarilor proeuropeni. Potrivit acestuia, singura soluție este evacuarea Pieței Independenței. Focul face legea și în stradă unde manifestanții au reușit să incendieze un vehicul militar blindat care a încercat să spargă una dintre baricadele protestatarilor. Violențele amenință să se extindă și în restul Ucrainei. La Liov,  aproximativ 5.000 de manifestanți au preluat controlul asupra unor depozite de arme, în timp ce la Harikov voluntarii sunt mobilizați să meargă să-i susțină pe protestatarii din Kiev. Și la Ternopo, protestatarii au ocupat sediile administrației locale. Situația din Ucraina a provocat îngrijorare în comunitatea internațională. Starea Natiunii

Citeste tot articolul

RAZBOI CIVIL? Peste 25 de MORTI in violentele din Ucraina (FOTO)

Marţi a fost una din cele mai violente zile din cadrul protestelor din Ucraina, cel puţin 25 de persoane pierzându-şi viaţa şi alte câteva sute fiind rănite. Victimele au fost înregistrate atât în rândul protestatarilor cât şi cadrul forţelor de ordine. Deasemenea şi un jurnalist şi-a pierdut viaţa ieri în Kiev. Printre morţi se numără şi 7 poliţişti ucişi prin împuşcare. “Opoziţia a depăşit limitele încercând să ajungă la putere cu ajutorul străzii, iar cei vinovaţi vor fi judecaţi”, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, citat de AFP. Drept urmare, trupele speciale Bekut au fost înarmate cu automate Kalasnikov iar taburile blindate au fost scoase pe străzi în încercarea de a elibera Piaţa Independenţei ocupată de protestatari de aproape trei luni. Potrivit unui anunț postat pe pagina de internet a guvernului ucrainean, începând de la miezul nopții nimeni din afara Kievului nu va mai avea acces în oraș. În tot acest timp, în vestul ţării, în oraşul Lviv, protestatarii au atacat în noaptea de marţi spre miercuri o unitate militară şi au luat mai multe arme, informează corespondentul local al France Presse. În acest context primii care au vorbit despre tentativa de declanşare a unui “război civil” au fost oficialii din Moscova, prin vocea şefului Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Aleksei Puşkov. Acesta i-a acuzat pe occidentali de a fi răspunzători pentru această situaţie, potrivit AFP. România face apel la puterea din Ucraina să nu reprime violent manifestările antiguvernamentale “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, este profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Kievului, acolo unde protestatarii Euro-Maidanului se confruntă cu forţele de ordine. România a trecut prin confruntări violente, în Revoluţia din 1989 peste 1.000 de persoane pierzându-şi viaţa în …

Citeste tot articolul

Opozitia ucraineana: “avem 10 mii de combatanti”

Unităţile paramilitare de luptă ale opoziţiei ucrainene cuprinde în jur de 10 mii de combatanţi, a declarat în cadrul unui miting al opoziţiei organizat la Kiev, liderul mişcării „A Treia Republică Ucraineană”, Iurii Luţenko. Potrivit portalului Censor.net.ua, cu referinţă la glavacom.ua, acesta a îndemnat oamenii să adere la detaşamentele de autoapărare a Maidanului şi să creieze astfel de unităţi de luptă în întreaga ţară. De asemenea, politicianul a chemat la crearea în Rada Supremă a unei majorităţi parlamentare, care ar susţine revendicările Maidanului. Luţenko a îndemnat şi la recunoaşterea drept funcţională redacţia Constituţiei din anul 2004. Publicaţia ucraineană precizează că unităţile speciale „Berkut” dispun de 4 mii de colaboratori. Sursa: ActiveNews

Citeste tot articolul

Violentele din Ucriana escaladeaza. Politia a deschis focul cu munitie de razboi!

Forţele de ordine au început o nouă ofensivă contra baricadelor instalate de demonstranţii din Kiev, care protestează contra deciziei guvernului de a întrerupe negocierile cu Uniunea Europeană, în favoarea apropierii de Rusia. Ca urmare a ciocnirilor violente, trei persoane au fost ucise în această dimineaţă. Doi protestatari au murit împuşcaţi de poliţişti, în timp ce al treilea a decedat din cauza rănilor provocate de căderea de la înălţime de pe un stâlp. Alte cel puţin 50 de persoane au fost răpite în noaptea de marţi spre miercuri din mai multe cămine studenţeşti de către indivizi necunoscuţi, a anunţat Parchetul General. Victimele au fost în prealabil bătute, conform martorilor oculari. Autorităţile ucrainene vor recurge la forţă împotriva manifestanţilor dacă “provocatorii” nu vor înceta să incite la violenţă, avertizase ieri aseară premierul Mikola Azarov. De aproximativ două luni în Ucraina, în special în mairle oraşe din vest şi în capitală, au loc manifestaţii populare, la care participă atât forţe naţionaliste cât şi partide moderate. Acţiunile sunt motivate de decizia guvernului de a orienta ţara în afara sferei de influenţă a Uniunii Europene. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Noi violente la Kiev. Gloante de cauciuc si zeci de raniti (FOTO+VIDEO)

Peste 200.000 de persoane au protestat duminica seara in Piata Independentei din centrul Kievului, in ciuda temperaturii scazute si in semn de sfidare fata de o decizie a autoritatilor de a interzice manifestarile de strada pana in 8 martie. Deasemenea, cei din prima linie a protestelor, in general tineri nationalisti si suporteri ai cluburilor de fotbal, au ignorat si scoaterea in afara legii a purtarii de masti sau sepci care acopera fata pentru participantii la demonstratii publice. La finalul mitingului urias s-au produs ciocniri violente intre protestatari si fortele de ordine, mai multe persoane fiind ranite. Manifestantii au aruncat cu cocktailuri Molotov in fortele de ordine, care au raspuns cu gaze lacrimogene, gloante de cauciuc si lovituri de bastoane. De cateva saptamani bune in Ucraina, in special in mairle orase din vest si in capitala, au loc manifestatii populare, la care participa atat forte nationaliste cat si partide moderate. Actiunile sunt motivate de decizia guvernului de a orienta tara in afara sferei de influenta a Uniunii Europene. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul