Tag Archives: Juan Guaidó

DECIZIE istorică. Klaus Iohannis A SEMNAT! BREAKING NEWS

Președintele Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, a decis recunoașterea domnului Juan Guaidó în calitatea de Președinte interimar al Venezuelei, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Potrivit documentului,decizia a fost luată în urma analizării atente a situației, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic și juridic, și în contextul în care majoritatea statelor membre UE și o serie de aliați și parteneri importanți ai țării noastre din spațiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea președintelui interimar Juan Guaidó. Președintele Klaus Iohannis consideră că, îndeosebi în contextul în care România exercită Președinția Consiliului Uniunii Europene și ținând cont de dinamica crescută a evoluțiilor internaționale, este nevoie, în dosarele de politică externă, de reacții rapide, bine fundamentate și ferme, în acord cu prioritățile majore de politică externă. Administrația Prezidențială menționează că a solicitat încă de luni, 4 februarie, imediat după reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre UE (tip Gymnich) de la București, transmiterea, în regim de urgență, către Administrația Prezidențială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect și a unei propuneri clare de poziționare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică și juridică, cu privire la posibilitatea recunoașterii lui Juan Guaidó drept Președinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimității acțiunilor sale și ale Adunării Naționale. În cursul dimineții de vineri, 8 februarie, la Administrația Prezidențială a fost primit Memorandumul MAE cu tema „Poziția României cu privire la situația din Venezuela”, avizat de către premierul Viorica Dăncilă. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaștere a președintelui Adunării Naționale, Juan Guaidó, drept președinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către președintele României. Juan Guaidó a fost recunoscut președinte legitim de SUA, Canada și alte câteva puteri regionale. Italia și …

Citeste tot articolul