Tag Archives: jobbik

Jeguri antiromânești acționează împotriva României fix sub ochii noștri. Vă rugăm distribuiți să afle toată lumea cine sunt acești extremiști

Mai multe organizații „moldoveniste” acționează pe teritoriul țării noastre împotriva intereselor României. Asociațiile care „Mișcarea Voievod” și „Scutul Moldovenesc” pe care le regăsim activând pe aici au legături periculoase cu partidului extremist maghiar Jobbik șau Partidul Verde Ecologist din Moldova. Organizațiile antiromânești și antiamericane stau la baza mai multor proteste organizate, în ultimii ani, pe teritoriul României. Astfel, câteva sute de oameni, s-au adunat la Pungești, Județul Vaslui, în octombrie 2013, unde au protestat împotriva exploatării gazelor de șist. Se pare ca aceste „revolte” nu au fost chiar spontane fiind pregătite tocmai de aceste persoane controversate. Potrivit blogosfera.piatza.net, aceste proteste au fost organizate de Nicolae Pascaru, un admirator al lui Vladimir Putin, el susținând candidatura lui Vladimir Putin pentru decernarea premiului Nobel pentru Pace. Acesta este și liderul asociațiilor „Mișcarea Voievod” și „Scutul Moldovenesc” considerate a fi filoruse și nu tocmai pro România. Legăturile dintre Nicolae Pascaru și Rusia trec și prin Ungaria. Csibi Barna, cel care a spânzurat efigia lui Avram Iancu, e unul dintre susținătorii partidului extremist maghiar Jobbik. Gabor Vona, liderul Jobbik, a făcut în acest an o vizită lui Alexandr Dughin, la Moscova , cel mai important ideolog al lui Vladimir Putin. În 2012, Nicolae Pascaru și Csibi Barna au organizat împreună, la Chișinău, un protest împotriva „imperialismului românesc” la adresa Republicii Moldova. În noiembrie 2012, la Miercurea Ciuc, Csibi Barna a protestat tot împotriva „imperialismului românesc”, afișând o pancartă pe care scria „Moldova nu e România!”, scrie VoxPublika. Camarazii lui Nicolae Pascaru flutură un steag roșu cu un cap de bour. Acest steag este promovat de mai multe grupuri „moldoveniste„ filoruse ce luptă împotriva „imperialismului românesc” care amenință să înrobească Republica Moldova. Aceste grupuri promovează steagul respectiv în locul tricolorului Republicii Moldova, identic cu cel românesc, mai mentioneaza sursa citata. Steagul a apărut, în mijlocul …

Citeste tot articolul

Recompensă pusă pe Capul unor Extremiști Unguri care au vandalizat centrul orasului

Avem aici un caz serios de subminare națională prin arborarea ilegală a unor steaguri separatiste pe teritoriul României. După cum se vede în imagini, acești extremiști au numărul HD 04 PRO la mașină. Oferim oficial o recompensă pentru cine reușește să îi tragă la răspundere, respectiv recunoștința neamului românesc și a tineretului naționalist. Sursa: Incorect Politic

Citeste tot articolul

UNIUNEA EUROPEANA TRAGE SA MOARA! Cauzele pentru care Imperiul European poate sucomba în trei luni

George Soros este disperat: alegerile europarlamentare din luna mai pot aduce sfârșitul Uniunii Europene, prin victoria forțelor naționaliste și eurosceptice. Miliardarul marxist, unul dintre vârfurile de lance ale globalizării, a făcut în câteva zile două gesturi fără precedent, care trădează gravitatea situației de la Bruxelles Cum plănuiesc antieuropenii să distrugă Europa și ce putem face pentru a-i opri”. Acesta este titlul raportului pe luna februarie al Consiliului European pentru Afaceri Externe (ECFR), un grup de reflecție finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă a lui George Soros. Documentul, care se întinde pe 48 de pagini, avertizează că o victorie a forțelor naționaliste și suveraniste în alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an poate arunca în aer agenda UE, inclusiv prin „suprimarea sancțiunilor împotriva Rusiei” și „închiderea porților în fața imigrației”. Miracolul supraviețuirii ECFR recunoaște că Parlamentul European, singurul organism al UE ales democratic, este piesa „cu puterea cea mai mică” din întregul angrenaj de la Bruxelles. Cu toate acestea, se teme că „un grup de partide politice naționaliste, antieuropene, care militează pentru reîntoarcerea la o ‘Europă a națiunilor’, să obțină în Parlamentul European un număr de locuri suficient de mare pentru a controla activitatea instituției” și, „pe termen lung”, ar putea „paraliza procesul decizional în inima UE”. „Într-un asemenea caz, UE ar supraviețui doar printr-un miracol”, conchide raportul. Unul dintre domeniile care ar putea fi afectat de ascensiunea forțelor eurosceptice este așanumitul „stat de drept”, adică aderarea la „valorile europene”, avertizează documentul ECFR. Articolul 7 rămas în aer În 2018, Articolul 7, care poate atrage sancțiuni și suspendarea dreptului de vot, a fost activat împotriva regimurilor de dreapta din Polonia (în legătură reformele juridice) și din Ungaria (în legătură cu politicile din domeniul imigrației). Continuarea procesului depinde de sprijinul Parlamentului și al Consiliului European, iar ECFR se teme că …

Citeste tot articolul

DECLARATIE SOCANTA! Ardealul aparține doar Ungariei!

O tânără de etnie maghiară care recită plină de patos un poem dedicat ”Ungariei Mari” face valuri pe internet. Filmată se pare în ianuarie 2016, în timpul unui eveniment dedicat etnicilor maghiari, tânăra de doar 15 ani recită despre faptul că „este greu să fii ungur în România”, ”Ardealul aparține doar Ungariei Mari” și că ”Occidentul a rupt Ungaria în bucăți și a dat Ardealul românilor”.  Filmarea a fost distribuită deja de peste 28.000 de ori pe rețeaua de socializare Facebook și a fost vizualizată deja de peste un milion de utilizatori. Cel care a distribuit-o în mediul online a scris faptul că ”mulți oameni sunt mândri să fie maghiari. Ascultați această fetiță ce la 15 ani a scris o poezie”. Dacă românii de etnie maghiară care au distribuit postarea susțin că ”fata trebuie ascultată”, românii au sesizat caracterul ”șovin” al poemului și condamnă cele spuse de tânără ”cu atâta ură”. Potrivit celor care au distribuit video-ul de mai sus în mediul online, ideile principale pe care le recită tânăra sunt următoarele: „- occidentalii au rupt Ungaria in bucati si-au dat Ardealul romanilor. – ungurii au stat numai si s-au uitat si astfel au ramas fara casa. – spera ca Ardealul se va intoarce „acasa”, la Ungaria. – stie ca si pe ei (audienta) ii doare Trianonul. – e greu sa fii ungur in Romania. – nu suporta sa fie considerati romani. – pamantul Ardealului e strict numai al ungurimii si al nimanui altcuiva. – se vor bate si vor muri pentru Ardeal. – nu-si vor da niciodata casele romanilor lacomi. – Ardealul apartine doar Ungariei Mari” sursa: descrieri.ro VEZI SI: REFUGIAŢII, TRATAŢI MAI BINE CA PENSIONARII ŞI BOLNAVII

Citeste tot articolul

VIDEO REVOLTATOR: Extremistul ungur, Csibi Barna, batjocoreste tricolorul romanesc rupandu-l in bucati ! Tot el a fost cel care l-a „spanzurat” pe Avram Iancu !

Dupa ce l-a „judecat” si „spanzurat” pe Avram Iancu, la data de 15 martie 2011, la Miercurea Ciuc, provocand un scandal national, acest individ cu grave tulburari psihice continua sa-si exteriorizeze tulburarile mentionate, filmandu-se, recent, in timp ce rupe in bucati tricolorul romanesc. „Csibi Barna a batjocorit tricolorul romanesc in cadrul unei actiuni antiromanesti desfasurate in orasul Nyiergyhaza din Ungaria. Celebru după ce a spanzurat, in urma cu cativa ani, o papusa ce-l simboliza pe Avram Iancu, Barna a organizat o actiune antiromaneasca in orasul Nyiergyhaza, din Ungaria. In cadrul ei, acesta a batjocorit tricolorul romanesc, rupandu-l in bucati si aruncandu-l. În plus, Barna avea un mesaj ofensator și pe tricou.” Ce naiba fac asa-zisele autoritati corupte din Romania ? Raspunsul este nimic ! Toti liderii de partide, corupti, care au sustinut si mentinut la putere UDMR-ul, din 1990 pana in prezent, desi nu este inregistrat la tribunal, asa cum se face, legal, cu orice partid, el fiind doar un simplu ONG, s-au aratat „consternati” de ceea ce a facut acest individ, doar ca el este inca liber !!! VEZI SI: ULTIMA ORA: (Video) Extremistul Csibi Barna revine: Vom macina toti sugarii romani!

Citeste tot articolul

O MIZERIE: Extremistii BOZGORI vor ZID si la granita cu ROMANIA!

Extremiștii bozgori din Jobbik propun măsuri suplimentare de control la frontierele Ungariei cu România, Croaţia şi Ucraina. Extremiștii ungari din formațiunea Jobbik nu se mulțumesc cu zidul pe care Budapesta vrea să îl ridice la granița cu Serbia. Ei cer o construcție similară și la granițele cu România, Ucraina şi Croaţia. Un parlamentar al formaţiunii naţionaliste Jobbik consideră justificat planul de construire a unui zid la frontiera dintre Ungaria şi Serbia, cerând măsuri suplimentare antiimigraţie şi la graniţele cu România, Ucraina şi Croaţia, informează MTI. Adam Mirkoczki a atras atenţia că, dacă frontiera cu Serbia va fi blocată prin acest zid, traficanţii de persoane vor căuta rute alternative. Așa că propune măsuri suplimentare de control la frontierele Ungariei cu România, Croaţia şi Ucraina. VEZI SI: Ungurii o iau razna! Ce scrie un șovin maghiar pe Facebook Zidul pe care Guvernul de la Budapesta intenţionează să îl construiască la frontiera dintre Ungaria şi Serbia va respecta standardele NATO, afirmă Szilard Nemeth, vicepreşedintele Comisiei pentru Securitate Naţională din Parlamentul ungar. Acesta a precizat că 99% dintre imigranţii care pătrund ilegal în Ungaria vin prin Serbia, subliniind că proiectul de construire a zid este „important şi necesar”. VEZI SI: Cum i-au MACELARIT soldaţii UNGURI pe civilii români din Transilvania în 1940: COPII SFARTECATI, FEMEI VIOLATE, GRAVIDE TAIATE CU BAIONETELE şi CAPETE RETEZATE! Oficialul ungar a admis însă că zidul nu va rezolva în totalitate problema imigraţiei. Zsolt Molnar, un parlamentar socialist, a declarat că, indiferent dacă gardul va respecta standardele NATO şi ale Uniunii Europene, partidul său respinge ideea. „O astfel de structură nu este pentru Europa…”, a insistat Molhar. VEZI SI: CUM ESTE VAZUTA ROMANIA DE UNGURI: O ţară plină de oameni săraci şi ţigani cerşetori „Guvernul Ungariei nu este fericit să construiască un gard la frontiera cu Serbia, dar, pentru garantarea securităţii ţării, acest proiect …

Citeste tot articolul

ALARMĂ din Ungaria | Românii sunt în topul atacurilor xenofobe

Un număr-record de unguri au exprimat atitudini cu caracter xenofob, potrivit celui mai recent studiu efectuat de Institutul Tarki, care analizează situaţia începând din anul 1992, informează MTI. Aproape jumătate dintre cei intervievaţi (46%) sunt pe deplin de acord cu ideea că nici unui solicitant de azil nu trebuie să i se permită să intre în Ungaria. Numai 9% dintre respondenţi par să manifeste o atitudine prietenoasă faţă de străini, în timp ce 45% se arată dispuşi să ia în considerare argumentele pro şi contra acceptării unor cereri de azil. Istoricul acestui sondaj arată o creştere rapidă a sentimentelor xenofobe în primii trei ani începând din 1992, apoi unele oscilaţii în anii următori şi o stabilizare a opiniilor de ansamblu în intervalul 2002-2011. Dar în 2012 a fost observată o sporire a xenofobiei, ce a rămas de atunci la niveluri ridicate, pentru ca acum să ajungă la recordul de 46%, care îl depăşeşte pe cel de 43% înregistrat în 2001. Cea mai ridicată rată de respingere se manifestă împotriva arabilor, respectiv un procent de 94%, urmând la mică distanţă respingerea comunităţii rome, a chinezilor, africanilor şi românilor. În cadrul sondajului a fost analizată şi distribuţia manifestării sentimentelor xenofobe în funcţie de vârsta, nivelul de educaţie, situaţia materială, opţiunile politice şi localizarea geografică a celor chestionaţi. Astfel, raportat la medie, nivel de xenofobie este uşor mai ridicat în rândul simpatizanţilor socialiştilor şi ai formaţiunii de extremă dreapta Jobbik, printre cei săraci şi/sau şomeri, printre cei aflaţi în categoria de vârstă cuprinsă între 40 şi 50 de ani şi în rândul celor care locuiesc în partea de sud-vest a Ungariei. – Sursa: Nasul.tv CITESTE SI: STIRE SOCANTA: Victor Ponta AFIRMA ca ROMANII SUNT TIGANI!

Citeste tot articolul

UNGARIA | Vezi aici cele mai recente declarații AGRESIVE la adresa României

Partidul de extrema-dreapta, Jobbik, a reusit o victorie in alegeri legislative partiale de duminica, care i-au adus primul loc in Parlament. Jobbik s-a remarcat deseori prin declaratii agresive la adresa Romaniei. Cele mai recente au avut loc in luna martie. Vicepresedintele Jobbik Istvan Szavay a venit in Romania la sfarsitul lunii martie pentru un turneu in mai multe localitati din Transilvania. El avusese un an interdictie sa intre in tara noastra. Aflat la Satu-Mare, liderul Jobbik s-a aratat indignat de strategia privind ordinea si securitatea publica pe care Ministerul Administratiei si Internelor tocmai o adoptase. „Ungaria trebuie sa-si spuna parerea pe acest subiect, lupta comunitatii maghiare din Transilvania pentru autonomie este vazuta ca o amenintare la adresa ordinii si securitatii publice”, a declarat Szavay intr-o conferinta de presa. El a mentionat ca diferenta dintre Fidesz, aflat la guvernare, si Jobbik este de 3% in sondajele de opinie, astfel ca daca va ajunge la guvernare, partidul sau va aloca fonduri mai mari pentru comunitatile de maghiari din afara Ungariei. De asemenea, Jobbik va sustine firmele unguresti pentru a crea locuri de munca in teritoriile din Romania populate de maghiari. El a promis ca daca Jobbik va prelua puterea, negocierile cu Romania privind comunitatea maghiara din Transilvania vor fi „mai dure”. Anterior, intr-o declaratie facuta publica pe 12 martie, Jobbik a „condamnat auoritarismul Romaniei”. „Elitele politice din Romania vor sa reduca la tacere pe oricine vrea sa vorbeasca despre autonomia Tinutului Secuiesc. Autoritatile romane inca ii haituiesc pe cei care afiseaza steagul secuiesc si ii amendeaza pe oamenii care canta imnul Ungariei”, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul Jobbik.

Citeste tot articolul

MAI: Manifestarile UNGURILOR pentru autonomie, un pericol pentru ordinea publica

Manifestarile xenofobe care au ca scop „obtinerea autonomiei unor regiuni pe criterii etnice” reprezinta o amenintare permanenta „asupra climatului de siguranta si bunastarii cetatenilor”, potrivit Strategiei Nationale de Ordine Publica 2015 – 2020, supusa dezbaterii publice pe site-ul MAI. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus dezbaterii publice proiectul Strategiei Nationale de Ordine si Siguranta publica pentru urmatorii cinci ani. In documentul postat pe site-ul MAI se arata ca „dinamica fenomenului infractional ramane o amenintare permanenta asupra climatului de siguranta si bunastarii cetatenilor, prin posibile amenintari precum: manifestari de rasism, xenofobie, extremism si alte forme de intoleranta, avand drept scop obtinerea autonomiei unor zone/regiuni pe criterii etnice”. Alte „vulnerabilitati” identificate de specialistii MAI, care ar putea conduce la cresterea infractionalitatii, sunt „deteriorarea standardelor de viata”, „degradarea mediului familial si a sistemului educational”, „manifestarea in cadrul unor segmente a noii generatii a unui accentuat comportament nonconformist, de respingere a standardelor de convietuire sociala” sau schimbarea modurilor de operare a infractorilor, care invata in strainatate metode noi. In acelasi timp, pericole pentru siguranta pubilca sunt si „aparitia unor crize economice atat la nivel european, cat si la nivel regional, zonal” dar si „degenerarea adunarilor publice, spontane sau organizate, cu caracter revendicativ, de protest sau a altor forme de manifestare ale cetatenilor pe spatiul public, pe fondul nemultumirilor in plan social”, potrivit documentului supus dezbaterii publice de MAI.

Citeste tot articolul

Ungurii NE AMENINTA: se organizează în grupări paramilitare şi se antrenează în Munţii Ciucului

Organizaţiile radicale secuieşti: „Răbdarea noastră este pe sfârşite” Secuii şi-au radicalizat discursul în ultima vreme ca urmare a respingerii de către români a temelor de politică regională pentru înfiinţarea Ţinutului Secuiesc. Secuii se organizează în grupări paramilitare şi se antrenează în Munţii Ciucului, în speranţa unei înţelegeri între Vladimir Putin şi Viktor Orban, pentru recunoaşterea Ţinutului Secuiesc ca regiune autonomă. Organizaţiile radicale secuieşti transmit prin presa de limbă maghiară avertismente sumbre pentru Ardeal. „La Sfântu Gheorghe au avut loc deja multe proteste, însă nu s-a mai întâmplat ca reprezentantul prefectului să nu vrea să preia petiţia. Acest lucru reprezintă o ignorare a comunităţii care utilizează instrumentul exprimării democratice a opiniei, fapt care a stârnit explicabil şi legitim revoltă. Atmosfera amplificată în faţa prefecturii nu este numai o consecinţă a celor întâmplate ieri, ci şi un indicator al atmosferei generale a comunităţii noastre. De o bună bucată de timp nu am constatat nici o bună intenţie din partea puterii, drepturile nu ne-au fost extinse şi nu vedem nici o urmă a strădaniei ca şi noi să ne putem simţi acasă în România, să fim trataţi cetăţeni de rang egal. Mai mult decât atât, în ultima perioadă ne-au fost lezate drepturile fundamentale democratice: nu am avut dreptul să protestăm, să sărbătorim, să comemorăm la Târgu Mureş. Dreptul nostru la întrunire a fost ignorat, libertatea exprimării opiniei a fost îngrădită, autorităţile declanşând ameninţări fără precedent şi o campanie de intimidare. Si iată că şi la Sfântu Gheorghe avem de-a face cu provocarea, cu ameninţarea cu forţa din partea puterii, cu faptul că ne fac să simţim fără nici o problemă că îşi pot permite să ne ignore. Tocmai din această cauză, reacţia nervoasă a masei reprezintă un semnal, un avertisment pentru reprezentanţii puterii: răbdarea noastră este pe sfârşite, cuţitul a ajuns deja la …

Citeste tot articolul

VEZI FILMUL DESPRE UNGURI CARE FACE FURORI PE INTERNET

Nem Autonomia! Maghiarofonii nu sunt unguri. Secuii nu mai există. Filmul e realizat de Aquinicum Pannonia şi are numeroase vizualizări pe youtube. Sursa – NapocaNews

Citeste tot articolul

GALERIE FOTO REVOLTATOARE: AVRAM IANCU şi DRAPELUL ROMANIEI, pusi LA GUNOI de UNGURI

Organizația extremistă maghiară ”Mișcarea Tinerilor din cele 64 de comitate” – HVIM, care militează pentru anularea Tratatului de la Trianon și alipirea Transilvaniei la Ungaria, a publicat pe una din paginile sale de Facebook mai multe fotografii în care drapelul României și imaginea lui Avram Iancu apar lipite în interiorul unor coșuri de gunoi. Conform mesajului ce însoțește fotografiile, acestea par a fi amplasate în Sovata.

Citeste tot articolul

Partidul extremist maghiar JOBBIK trimite un EVREU sa candideze la functia de primar

Prima data am criticat pozitia Jobbik cu privire la fraternitatea dintre maghiari si turci, insa acest lucru este cu siguranta mult mai rau: „extremistii” fac presiuni pentru a pune un evreu in functia de primar al unui oras. Ce spune publicatia The Jewish Chronicle: Péter Jakab si-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al orașului Miskolc la sfârșitul lunii mai, în timp ce a dezvăluit că familia mamei lui era de origine evreiasca. Slomó Köves, Rabinul-sef de la Comunitatea Evreilor din Ungaria a spus cu privire la acest caz: „Niciodata nu este prea tarziu sa regrete si sa se pocaiasca.” Vestea ca Peter Jakab este de origine evreiasca a venit dupa ce unul din sefii partidului Jobbik, Csanad Szegedi, „a descoperit” ca si el era evreu iar apoi a devenit un practicant religios. La vremea respectiva – 2012 – Jobbik nu accepta evrei in partid si l-au fortat sa demisioneze. Si cand te gandesti ca toata presa ii catalogheaza nazisti…

Citeste tot articolul

Ce fel de autonomie vor maghiarii in Romania?

Se pare că am intrat într-o nouă perioadă de modificare a graniţelor europene şi maghiarii vor şi ei o felie de plăcintă. O mai veche obsesie a lor, Transilvania. Să începem cu puţină plictiseală istorică. Triburile maghiare venite din stepele Asiei s-au strecurat în centrul Europei unde s-au balansat o vreme între Imperiul Bizantin şi Imperiul German. Până la urmă au avut câştig de cauză influenţa ducelui Bavariei şi confesiunea catolică. Regatul Ungariei a devenit un avanpost al Europei occidentale, la îmbinarea dintre Imperiul Bizantin şi diversele imperii trecătoare ale stepei. Din păcate, regatul Ungariei nu şi-a îndeplinit rolul: invazia tătarilor din 1241 a spulberat acest avanpost. La fel, în secolele XV – XVI, regii Ungariei nu au reuşit să oprească avansul Imperiului Otoman (îmbinarea dintre Imperiul Bizantin şi popoarele stepei, coagulate de Islam). După bătălia de la Mohacs din 1526 până la acordul cu Austria din 1867 Ungaria a încetat să existe ca stat. Obsesia cu Transilvania Românii au fost majoritari în Transilvania dintotdeauna. (Prin reducere la absurd putem accepta teoria că românii au venit din Albania în Transilvania după maghiari – pentru ziua de azi povestea asta nu are relevanţă decât în discuţiile de mobilizare.) Istoriografia comunistă a promovat o imagine falsă asupra evului mediu transilvănean, o împărţire convenabilă din punct de vedere ideologic: maghiarii nobili, saşi orăşeni şi românii iobagi. Era mai simplu pentru argumentările privind oprimarea românilor. În realitate, în Transilvania a existat o nobilime românească zdravănă, atestată în sute de documente. Foarte mulţi dintre căpitanii lui Iancu de Hunedoara erau români. Din păcate nu cunosc să existe un studiu care să urmărească evoluţia nobilimii româneşti din Transilvania şi procesul de asimilare la care a fost supusă. Mecanismul a fost simplu: mai multe decrete regale condiţionau statutul nobiliar de aderenţa la confesiunea catolică; nobilii români au …

Citeste tot articolul

Liderul Jobbik ameninta din inima Romaniei: “Autonomia secuilor este un obiectiv care se va realiza, orice ar face statul roman”

Preşedintele Jobbik, al treilea partid ca mărime din Ungaria, a declarat joi în cadrul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI) de la Borzont că este convins de faptul că “autonomia secuilor” din Transilvania este un obiectiv care se va realiza şi pe care, orice ar face, statul român nu îl poate împiedica. Declaraţii similare, la fel de provocatoare, au mai fost făcute şi la ediţia de anul trecut a taberei iredentiste, Vona Gabor susţinând atunci că îşi asumă un “conflict deschis cu România”. Pentru aceste atitudini sfidătoare, premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au discutat în primăvară, după incidentele de la Târgu Mureş dintre jandarmi şi radicalii unguri, posibilitatea de a-l declara persoană indezirabilă. Cu toate acestea, din cauza neînţelegerilor dintre “palate”, au fost “interzişi” în România doar 4 extremişti, inclusiv un parlamentar Jobbik, Vona Gabor nefiind printre aceştiea. “Eu cred că autonomia secuilor este un obiectiv la care statul român, orice ar face, şi sunt ferm convins de asta, mai devreme sau mai târziu se va realiza, nu vor putea să îl oprească. Sunt sigur că, vreuna dintre etapele istoriei va crea această posibilitate, aşa că şi statul român ar face mai bine să nu încerce să pună piedici prin diferite acţiuni, ci mai degrabă să îşi reconsidere poziţia, deoarece va fi o autonomie a secuilor”, a spus Vona Gabor, aplaudat îndelung de participanţii la dezbatere. Liderul Jobbik a adăugat că nu a negat niciodată, chiar şi atunci când a fost criticat, că este împotriva populaţiei majoritare, că autonomia Ţinutului Secuiesc reprezintă unul din ”ţelurile” politicii Jobbik, la care nu va renunţa. “De multe ori am fost acuzaţi că suntem împotriva românilor, dar nu am negat niciodată şi nici nu vom nega faptul că unul dintre ţelurile noastre în politică este autonomia Ţinutului Secuiesc, autodeterminarea, îmbunătăţirea relaţiilor cu maghiarii din …

Citeste tot articolul

Vona Gabor, şeful partidului extremist JOBBIK, este din nou „oaspete de onoare” în România

Vona Gabor, şeful partidului extremist JOBBIK, este din nou „oaspete de onoare” în România. Cum a fost declarat „indezirabil” şi nu prea radicalul maghiar După ce, anul trecut, declarase că Ungaria ar trebui să îşi asume un eventual conflict cu România pentru a forţa acordarea autonomiei teritoriale aşa-zisului Ţinut Secuiesc, iar în 10 martie a.c. a fost în centrul tensiunilor de la Târgu Mureş, după un miting autonomist organizat de Consiliul Naţional Secuiesc, parlamentarul ungar Vona Gabor, şeful partidului extremist JOBBIK, va fi din nou ”oaspete de onoare” în România. În martie, Victor Ponta a anunţat că Vona Gabor ar putea fi declarat persoană indezirabilă. Acum, Ministerul de Interne refuză însă să spună dacă a fost declarat sau nu. Parlamentarul ungar Vona Gabor va participa joi, 7 august, la Tabăra de Vară EMI de la Borzonţ (Harghita). Aflată la a zecea ediţie, tabăra de la Borzonţ are un puternic caracter de îndoctrinare naţionalist-şovină, fiind organizată în fiecare vară, în luna august, de o asociaţie maghiară din Transilvania botezată Tineretul Maghiar Ardelean (EMI – Erdely Magyar Ifiak), în colaborare cu organizaţia de tineret a JOBBIK-ului. Până anul trecut, inclusiv, organizarea taberei a fost finanţată cu sume consistente şi de autorităţile publice locale. În 2013, Consiliul Judeţean Harghita, condus de udemeristul Borboly Csaba, a acordat o finanţare de 7.500 lei, iar Primăria Joseni, condusă de colegul său de partid Gall Szabolcs, de patru ori mai mult, adică 30.000 de lei, după ce, în 2012, fusese de 50.000 de lei! ”Din păcate, anul ăsta nu mai putem să dăm nici un leu, că nu mai avem de unde!” „Indezirabil” şi nu prea După incidentele de la Târgu Mureş din 10 martie a.c., patru cetăţeni ungari, între care şi parlamentarul JOBBIK Szavay Istvan, au primit interdicţie de intrare în România pentru o perioadă de …

Citeste tot articolul

UNGURII dau LOVITURA ÎN ROMÂNIA: NE IAU ARDEALUL!!

Au adoptat un memorandum pentru AUTONOMIE Frunda: “Noțiunea de autonomie figurează și-n Constituție. E un lucru normal!” O nouă tentativă de înfiinţare a Ţinutului Secuiesc ca regiune cu statut autonom are loc în aceste zile în judeţele cu minoritate maghiară. 20 de consilii locale din Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat un memorandum pentru autonomie iniţiat de Consiliul Naţional Secuiesc. Prefectul de Harghita, Jean-Adrian Andrei, a atacat deja în instanţă patru hotărâri ale consiliilor locale din judeţ. Consilierul premierului, Gyorgy Frunda, acuză că gestul prefectului este urmarea unei decizii dictate de la centru, de la Guvern, dar pe de altă susține că premierul Victor Ponta este un spirit european, care încearcă să evite conflictele, scrie DIGI24.RO „Prefecții, în sistemul românesc, lucrează sub supravegherea ministrului Internelor. Este clar că această decizie s-a luat la nivelul Guvernului și li s-a dat ordin ca să atace hotărârile respective.” –  a comentat, la Digi24, Gyorgy Frunda, consilier al premierului, membru UDMR. Pe de altă parte, el a precizat că nu a discutat concret despre acest lucru (despre autonomie – n.r.), la acest moment, cu prim-ministrul Victor Ponta. „Am vorbit cu premierul în mai multe rânduri despre problemele comunității maghiaren și vă pot asigura că Victor Ponta este un european, nu este un naționalist, mai mult este un cosmopolit, un om care încearcă să evite conflictul, care a făcut lucruri bune pe atunci când UDMR nu era la guvernare, a acceptat ca secretarul de stat la Învățământ care răspunde de problemele minorităților să fie reprezentantul UDMR-ului, președintele Consiliului împotriva Discriminării este de asemenea un ungur de naționalitate, deci Victor Ponta nu a avut asemenea manifestări naționaliste și cred că acest lucru este bine nu numai pentru comunitatea maghiară din România, dar pentru România însăși”, susține consilierul premierului. Gyorgy Frunda a menționat că UDMR nu este …

Citeste tot articolul

Ne-am SATURAT de UNGARIA

Ne-am săturat de Ungaria care vrea respect pentru disprețul ei față de legile românești, care propune un dialog în care Viktor Orban să monologheze despre super-națiunea maghiară, care pretinde buna vecinătate a Budapestei care să ne dicteze tuturor și cere toleranță pentru politica maghiară pornită să anuleze suveranitatea și chiar existența statului român. Ne-am săturat de grija Ungariei pentru minoritatea maghiară din alte state, în timp ce minoritățile din interiorul statului maghiar nu sunt reprezentate nici măcar în Parlament, darămite în Guvern, iar unele minorități au devenit ținte publice pe teritoriul ungar. Ne-am săturat de retrocedările pe care le vrea și le susține Ungaria în România, în timp ce despre averea Gojdu nu se mai pomenește nimic. Ne-am săturat de drepturile și de revendicările bisericilor maghiare în România, după ce nici în secolul XIX acestea nu le permiteau românilor transilvăneni să aibă biserici de piatră, ci numai din lemn, ca să nu lase urme durabile, pentru ca în prezent să ne acuze că nu avem istorie, trecut sau cultură. Acum, brusc, bisericile maghiare au descoperit că vor toleranță și retrocedări, după ce au furat Ardealul și i-au împilat pe români secole de-a rândul. Nu am văzut niciun cleric maghiar să-și ceară scuze pentru trecutul de împilare exercitat de bisericile maghiare asupra populației românești. Ne-am săturat să ni se bage pe gât criminali maghiari de război vinovați pentru uciderea românilor, să se defileze cu cărțile lor prin România, să li se acorde onoruri și să li se ridice statui, iar cenușa lor blestemată să fie adusă pe ascuns ca să fie înmormântată în pământul pe care l-au schilodit, unde sângele românilor uciși de ei încă strigă după dreptate. Nu am auzit Ungaria să-și ceară scuze niciodată pentru perioada și crimele lui Horthy, dimpotrivă, acesta e glorificat în centrul Budapestei. În plus, …

Citeste tot articolul

Der Freitag: Urmatorul conflict separatist al Europei, pe cale sa izbucneasca in Romania

Jurnalistii straini atrag atentia ca urmatorul conflict separatist al Europei este pe cale sa izbucneasca in Romania, unde „o enclava maghiara pare a fi pe punctul de a obtine autonomia”. Anul 2014 nu este numai anul alegerilor europene, ci si al conflictelor, de la separatismul din Crimeea si Gagauzia pana la perturbarile interne din Bosnia si Belgia, se arata intr-o analiza a publicatiei germane Der Freitag. La toate acestea se adauga referendumurile pentru independenta din Scotia si Catalonia, sa nu mai vorbim de tensiunile tot mai mari dintre Republica Moldova si regiunea separatista Transnistria, continua jurnalistul Martin Leidenfrost de origine austriaca. „Daca ar fi sa ma intrebati pe mine unde in Europa va urma episodul urmator, atunci ma voi indrepta catre Tinutul Secuiesc. Regiunea cu majoritatea locuitorilor vorbitori de limba maghiara aflata in centrul Romaniei cere autonomie”, a precizat acesta. Ziarul german a amintit si despre scandalul steagurilor secuiesti, cand autoritatile locale din Tinutul Secuiesc au fost puse sa dea jos drapelurile maghiare arborate pe cladiri. Leidenfrost sugereaza apoi ca gestul unui post de televiziune de a intra in Cartea Recordurilor cu cel mai mare tricolor din lume a venit ca un raspuns la semnele de independenta pe care le manifestatau maghiarii din Transilvania. Autorul articolului sustine ca Tinutul Secuiesc ar urma sa se rupa, astfel de Romania, in contextul tensiunilor din Ucraina. Dupa ce Rusia a anexat Crimeea, acum mai multe regiuni din sud-estul Ucrainei vor sa isi declare independenta. Mai mult autoritatile de la Tiraspol au devenit din ce in ce mai vocale in ultimele zile in ceea ce priveste unirea Transnistriei cu Rusia.

Citeste tot articolul

Jobbik devine o forta in Ungaria. Ce planuri are pentru viitor si ungurii din Romania

Istvan Szavay, parlamentar maghiar si lider al Cabinetului Politic National al Miscarii pentru o Ungarie mai Buna – Jobbik, se declara multumit de rezultatul obtinut de partidul sau in alegerile generale din Ungaria. Szavay a declarat, intr-un scurt interviu acordat Ziare.com, ca nu este surprins de slaba participare la scrutin a electoratului ungar din Romania, intrucat este un fenomen intalnit in toata Europa. Jobbik, ce sustine ca a devenit a doua forta politica a Ungariei in urma acestor alegeri, promite sa nu renunte la obiectivul obtinerii autonomiei pentru ungurii din Romania si din alte tari. Va multumeste rezultatul Jobbik in alegerile parlamentare? Cat de aproape este de scorul pe care vi l-ati propus? Miscarea pentru o Ungarie mai Buna (Jobbik) a obtinut peste un milion 17 mii de voturi la alegerile din 6 aprilie, ceea ce inseamna ca a devenit cel mai popular partid nationalist din Europa. Acest rezultat inseamna ca numarul sustinatorilor nostri a crescut cu peste 160.000 din 2010. Si chiar daca nu ne-am putut atinge toate scopurile, cum ar fi spre exemplu faptul ca nu am castigat circumscriptii electorale, cred ca acesta este un rezultat satisfacator. Mai mult, Jobbik a infrant coalitia de stanga Unitate peste tot in afara Budapestei si a devenit a doua putere politica dupa Fidesz a tarii. (Coalitia Unitate este o grupare a cinci partide de opozitie, in frunte cu socialistii – n.red.) Ca sa spunem asa, candidatii nostri i-au infrant pe rivalii din coalitia de stanga in 2.165 de locuri, in vreme ce coalitia a infrant Jobbik in doar 800. Ne referim doar la cei plasati pe locul doi, desigur (dupa partidul de guvernamant Fidesz – n.red.). Jobbik a castigat net in 130 de locuri, in vreme ce coalitia doar in 70. Analizand rezultatele celor trei alegeri, europarlamentarele din 2009 si alegerile …

Citeste tot articolul

CONSERVATORII castiga alegerile din Ungaria. NATIONALISTII, a treia forta in parlament

Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban a câştigat alegerile legislative în Ungaria, cu aproape 45% din sufragii. Rezultatul este mai slab decât cel obţinut la scrutinul de acum patru ani, când Fidesz a obţinut peste 52%. Conform Reuters, cei care au obţinut un plus electoral în urma alegerilor care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute sunt naţionaliştii radicali de la Jobbik. Aceştia au obţinut aproape 21% din voturi, comparativ cu 17 procente în urmă cu patru ani. Marii perdanţi sunt cei de la Alianţa de stânga, formată din cinci partide de opoziţie. Alianţa stângistă a obţinut aproximativ 26% din voturile maghiarilor. Fostul premier socialist, Ferenc Gyurcsany, susţine că alegerile nu au fost libere şi nici corecte. „Doamnelor şi domnilor, vreau să vă spun cu demnitate şi modestie că nu mai e nici o îndoială că am câştigat detaşat alegerile”, a spus Viktor Orban, după primele rezultate anunţate ale scrutinului. Bucurie şi în tabăra naţionalistă, fiind atinsă ţinta propusă înainte de scrutin: depăşirea procentului de 20 la sută din voturi. „Nu ne vom da bătuţi, nu-i vom abandona pe cei care au încredere în noi, aici în Ungaria sau peste hotare, unde oamenii au migrat din motive economice. Mesajul nostru pentru ei este că nu ne vom da bătuţi, vom merge mai departe”, a declarat Gabor Vona, liderul Jobbik. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Agitatorii JOBBIK vor contesta in instanta INTERDICTIA de a intra in Romania

Membrii partidului revizionist Jobbik care au primit interdicţie de a mai intra în România din cauza activităţilor provocatoare şi a propagandei extremiste desfăşurate în oraşele din Transilvania au anunţat că vor contesta în instanţă această decizie. Printre aceştia se numără şi deputatul ungur Szavay Istvan, care a afirmat că hotărârea contravine legislaţiei internaţionale. Szavay Istvan, cunoscut pentru beţiile crunte şi ipostazele în care a fost fotografiat în stare de ebrietate, a organizat marţi o videoconferinţă cu jurnaliştii unguri din Covasna. Acesta a precizat că, împreună cu colegii săi  de pertid, vor ataca la Curtea de Apel Bucureşti decizia “puterii şovine” din România prin care atât lui, cât şi altui membru al formaţiuni li s-a interzis prezenţa în România timp de un an. În opinia acestuia, interdicţia de un an impusă de autorităţile române contravine legislaţiei europene şi internaţionale. Szavaly a mai mulţumit preşedintelui Traian Băsescu şi Guvernului României pentru că, prin campania îndreptată împotriva Jobbik, au aflat de prezenţa formaţiunii în Transilvania inclusiv cei care nu ştiau de ea, aminteşte Mediafax. “Vreau să mulţumesc şi UDMR, care s-a delimitat de Jobbik”, a adăugat Szavaly. Totodată, acesta a criticat şi diplomaţia ungară pe motiv că nu au luat nicio poziţie faţă de interdicţie. Patru cetăţeni ai Ungariei, printre care doi membri Jobbik, au primit în 17 martie interdicţie de a intra în România timp de un an. Măsura a fost luată după ce la marşul revizionist de la Târgu Mureş din 10 martie, la care au participat şi extremişti din Ungaria, au existat incidente între manifestanţi şi jandarmi. Ulterior, Traian Băsescu şi alţi lideri politici de la Bucureşti au cerut interzicerea activităţii unor organizaţii radicale ungare pe teritoriul României. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Cea mai mare ameninţare la adresa României!

Cît de alterate sînt instituţiile statului, dacă a trebuit să intervină S.R.I. pentru anihilarea unei reţele de trafic cu tone de carne stricată şi evaziune fiscală, sprijinită, potrivit declaraţiei procurorilor, de lucrători de la Protecţia Consumatorului şi din Poliţia de Frontieră! Denumirea corectă a „Protecţiei Consumatorului este, de fapt, „Protecţia Infractorilor”. Reiau o întrebare mai veche: în ce ţară din Europa, domnule Prim Ministru, cetăţenii sînt păcăliţi să consume resturile de la masa Occidentului şi să plătească de trei ori, cu arcanul,  servicii de care nu toţi au nevoie? Vorbind aici despre taxa radio-tv, încasată abuziv prin factura de energie. Ce treabă are „Electrica-distribuţie” cu Televiziunea Naţională? Domnule Prim, ajunge cu batjocorirea românilor! Chiar de se plînge românul la A.N.P.C., tot nimic nu rezolvă. Fărădelegea are putere de lege. A.N.P.C. există, aşa, pentru diversiune, ca să se spună că, iată, e cineva acolo care veghează, pe salarii fabuloase, şi-i apără pe consumatori. Da, de unde? Îi protejează pe făptaşi. Cu o lună în urmă, Germania a livrat marcheturilor din Ţară, prin intermediul unor firme româneşti, tone de mezeluri expirate. Aţi văzut pe cineva cu cătuşe la mîini pentru subminarea sănătăţii şi a siguranţei naţionale! Nu. Iată, acum, cu ajutorul S.R.I,  au fost găsite 115  tone de carne de porc expirată în judeţele Braşov şi Mehedinţi. Termenul de valabilitate expirase din vara lui 2013. Dragi români, fugiţi de carnea şi de mezelurile supermarcheturilor cum fuge diavolul de tămîie! Altfel, vă achiziţionaţi moartea pe banii dumneavoastră. O strategie bine gîndită este pusă în practică de olimpienii piramidei de Putere. În linia întîi se află  firmele de distribuţie a cărnii de porc stricată, apoi, presa, cumpărată şi ea, lansează ştirea unei invazii a gripei porcine, iar companiile farmaceutice, cu vaccinul din care ies aburi calzi, aşteaptă la colţ intrarea pe piaţă. La fel s-a …

Citeste tot articolul

Extremisul ungur Mikola Bela, a fost declarat indezirabil si va fi EXPLUZAT IMEDIAT

Extremistul ungur Mikola Bela, liderul Garzii Maghiare din Ardeal, a fost declarat, joi, indezirabil de Curtea de Apel Bucuresti. Decizia nu este definitiva, dar este executorie. Mikola Bela este cetatean ungur cu drept de rezidenta in Romania, domiciliul lui fiind la Targu Mures. In urmatoarele ore, reprezentantii Oficiului Roman de Imigrari vor merge sa il ridice pe acesta de la domiciliu si sa il escorteze pana la granita. El nu va avea dreptul sa mai intre in tara timp 5 ani, termen decis de instanta. Update: In jurul orei 17, Mikola Bela a fost ridicat de la domiciliu, dus la sediul Politiei, fotografiat si apoi transportat cu masina la granita, informeaza Digi24. Mikola Bela nu s-a prezentat la sedinta de astazi, care a fost secreta, fiind reprezentat de un avocat. Decizia nu este definitiva, el putand face recurs in 10 zile, recurs care va fi judecat de Inalta Curte. Procurorii sustin ca in ultimul an, in care s-a aflat in tara noastra, Mikola Bela ar fi dat dovada de un comportament xenofob si antisemit. In plus, el a incitat la manifestari de dezbinare nationala. Potrivit legislatiei, un cetatean al U.E. poate fi declarat indezirabil pentru o perioada de la un an la 10 ani. Mikola Bela s-a aflat pe lista de patru cetateni unguri, membri ai unor organizatii extremiste, care au primit, luni, interdictie de a intra pe teritoriul Romaniei timp de un an de zile. Pe lista se mai afla Zsolt Tyirityan, membru al organizatiei „Oastea Haiducilor”, Gyula Gyorgy Zagyva, membru Jobbik, membru al Miscarii de Tineret din cele 64 de Comitate HVIM si Szavay Istvan, membru Jobbik.

Citeste tot articolul

Lista extremiștilor!

În tot mai multe ţări europene, chiar și în Statele Unite ale Americii, ba și în Rusia, partidele extremiste câştigă teren. Ascensiunea acestor grupări este atât de puternică încât în unele cazuri a determinat partidele moderate să preia o parte din promisiunile extremiştilor, unele fiind chiar aberante, doar pentru a atrage o importantă parte din electoratul acestora. În ceea ce ne privește pe noi, ca națiune, pot afirma cu tărie că sunt destul de îngrijorat în legătură cu diversele forme de violenţă verbală exprimate în diverse adunări provocatoare și provocate de către o minoritate de pe teritoriul țării noastre, în ciuda faptului că sunt unul dintre aceeia care am învățat la istorie despre trecutul glorios al Armatei Române care și-a îndeplinit cu eroism datoria, inclusiv pe a altora, fapt ce ar cam trebui să ne liniștească. Toate aceste acțiuni, nejustificate nici măcar istoric, mă fac să cred cu toată convingerea că în România trebuie reinstaurat sentimentul că suntem o ţară stabilă, unde discursul xenofob şi rasist nu are cum să dea roade, făcându-l inexistent. O țară unde populația trebuie să poată simți că suntem cea mai stabilă ţară din Europa de Est şi Balcani, așa cum ne dorim cu toții. De aceea cred că întreaga clasă politică trebuie să conștientizeze că a venit momentul să dea un semnal clar, un semnal politic lucid, din care să se audă glasul tuturor partidelor tradiţionale din țară și, de ce nu?, chiar în Europa. În care noi să fim aceea națiune care putem arăta tuturor că suntem uniţi împotriva acestui periculos curent ce prinde teren mai ales într-un moment în care situația economică grea a prezentului generează instabilitate atât în familie cât şi în comunitate. Iar alături de întreaga clasă politică, trebuie să ne regăsim toți aceia care vor să poarte stindardul toleranţei, …

Citeste tot articolul

Partidul Svoboda paraseste alianta miscarilor nationaliste europene din cauza pozitiei “pro-rusesti” a acestora

Liderul partidului naţionalist ucrainean Svoboda (Libertate), Oleg Tyahnibok a trimis o scrisoare preşedintelui Alianţei Europene a Mişcărilor Naţionale (AEMN), francezul Bruno Golnisch de la Frontul Naţional. Acesta susţine că partidul pe care îl conduce consideră “imposibilă” continuarea menţinerii statutului de observator pe care îl are Svoboda în această organizaţie la nivel continental şi doreşte ruperea legăturilor de colaborare. Decizia este motivată de declaraţiile pro-Kremlin ale naţionaliştilor europeni şi susţinerea de către aceştia a unirii peninsulei Crimeea cu Federaţia Rusă. Oleg Tyahnibok susţine că regretă faptul că Alianţa Europeană a Mişcărilor Naţionale nu a răspuns aşteptărilor patrioţilor ucraineni. „Alianţa nu a jucat niciun rol în susţinerea patrioţilor ucraineni în timpul evenimentelor revoluţionare din Ucraina de la sfârşitul anului 2013 şi începutul anului 2014 şi nu au condamnat agresiunea Rusiei împotriva statului suveran Ucraina. Mai mult decât atât, conducătorii Alianţei conduse de domnia voastră, printre care şi Bela Kovacs, care deţine şi funcţia de vice-preşedinte al partidului Jobbik, au participat personal la acţiunile de susţinere a Rusiei în Crimeea şi în organizarea aşa-numitului referendum de autodeterminare a Crimeei, încălcând Constituţia Ucrainei pe teritoriul ocupat de armata rusă”, se menţionează în scrisoarea deschisă. Disensiunile dintre Svoboda şi naţionaliştii europeni datează însă din 2012, când ucrainienii au fost excluşi din organizaţie în umra unei întâlniri a delegaţilor formaţiunilor membre ale AEMN, unul dintre motivele invocate fiind “ideologia prea radicală” a formaţiunii din parlamentul din Kiev. Deasemenea a fost scoasă în evidenţă şi “nesinceritatea” ucrainienilor. Aceştia erau membri ai AEMN din 2010. După 2012, Svoboda a beneficiat doar de statutul de observator. Cu toate acestea, problemele au continuat, în special din cauza neînţelegerilor cu formaţiunea revizionistă ungară Jobbik. În 2013, europarlamentarul Jobbik Bela Kovacs a trimis o scrisoare deschisă liderului naţionaliştilor ucrainieni de la partidul Svoboda, Oleg Tyahnibok, prin care și-a exprimat indignarea referitor la “acţiunile …

Citeste tot articolul

Extremisti unguri, inclusiv un parlamentar, INTERZISI in Romania

Szavay Istvan, parlamentar Jobbik   Patru cetăţeni ai Ungariei, printre care doi membri Jobbik, au primit interdicţie de a intra în România timp de un an, a anunţat luni seară purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. Cei vizaţi sunt Zsolt Tyirityan, membru al organizaţiei “Oastea Haiducilor”, Gyorgy Gyula Zagyva, membru Jobbik, Szavay Istvan, membru Jobbik şi deputat în Parlamentul Ungariei, şi Mikola Bela, membru al Gărzii Maghiare. “În urma activităţilor de evaluare a riscurilor la adresa ordinii publice şi securităţii naționale, în conformitate cu dispoziţiile legale, respectiv a legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabil pentru un număr de cetăţeni ungari care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate HVIM, Oastea Haiducilor şi Jobbik. Despre aceştia s-a stabilit cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii”, se arată într-un comunicat al MAI. Măsura vine după ce la marşul revizionist de la Târgu Mureş din 10 martie au existat incidente între manifestanţi şi jandarmi. Ulterior, Traian Băsescu şi alţi lideri politici de la Bucureşti au cerut interzicerea activităţii unor organizaţii radicale ungare pe teritoriul României. Întrebat cum comentează lista cu cetățenii ungari interziși pe teritoriul țării, europarlamentarul Laszlo Tokes a răspuns că asta îi amintește de perioada Ceaușescu atunci când mulți unguri au fost proclamați persona non grata în România. “Nu este demn pentru o democrație adevărată”, a spus pastorul şovin. Pe de altă parte, liderul Noii Drepte, avocatul Tudor Ionescu, s-a arătat dezamăgit de faptul că interdicţia de …

Citeste tot articolul

Un deputat Jobbik și alți trei cetățeni unguri au primit INTERDICȚIE de a intra în România

Membrii ai Gărzii Maghiare la un eveniment care a avut loc în zona Miercurea Ciuc în 2013 Ministerul Afacerilor Interne a dat publicității în această seară numele a patru cetățeni unguri care nu vor mai avea permisiunea de a intra pe teritoriul României timp de un an. Așa cum am anunțat la finalul săptămânii trecute, Ministerul Afacerilor Interne, în cooperare cu instituţiile din sistemul de securitate naţională, a desfășurat activităţi specifice de evaluare a riscurilor la adresa ordinii publice şi a securităţi naționale, în conformitate cu dispoziţiile legale. Prevederile legale în baza cărora au fost realizate aceste activități sunt: – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată – Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României,cu respectarea legislației comunitare relevante, respectiv: – Directiva 38/2004/CE privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora; – Regulamentul 562/2006 de instituire a unui Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen). În urma derulării acestor activități, s-a luat decizia instituirii unor măsuri proactive cu scopul preîntâmpinăriiproducerii unor evenimente de natură a afecta grav ordinea publică pe teritoriul României. A fost instituită, astfel, măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României, pentru o perioadă de un an, pentru patru cetăţeni maghiari: – TYIRITYAN ZSOLT – membru al organizației „Oastea Haiducilor”; – ZAGYVA GYORGY GYULA – membru Jobbik, membru al Mişcării de Tineret din cele 64 de Comitate HVIM; – SZAVAY ISTVAN – membru Jobbik; – MIKOLA BELA – membru al organizației „Noua Gardă Ungară”, față de care organele competente au sesizat Curtea de Apel București în vederea declarării acestuia ca indezirabil. Referitor la aceste persoane există indicii …

Citeste tot articolul

Vona Gabor… si pe facebook. Raportati pagina.

Mizerabilul sovin de la Jobbik care militeaza pentru autonomia Tinutului Secuiesc se afla si pe Facebook. E trist ca acest nenorocit a strans peste 209,000 de like-uri in baza ideilor care le sustine. Idei anti-romanesti, desigur. Reamintim faptul ca peste 5.000 de maghiari au scandat lozinci anti-romaneste zilele trecute in Targu Mures. Este timpul sa ii raportam pagina s-a de Facebook pe motivul : Hate Speech. Cu toate ca nu valoreaza prea mult aceasta actiune virtuala, este necesara. Nu conteaza daca isi va inftiinta o noua pagina dupa aceasta va fi stearsa. Acest lucru va enerva multi bozgori care il sustin.   Cum poti proceda? Simplu. Vezi mai jos:      

Citeste tot articolul

Masura Ministerului de Interne luata contra Jobbik poate declansa un scandal international

Kisgyorgy Levente, candidatul Jobbik din Targu Mures, afirma ca, „din cate stie el”, masura MAI de interzicere a intrarii in tara a unor cetateni ungari din patru formatiuni nu este permisa de „legile Uniunii Europene” si spune ca poate declansa un scandal international. Candidatul Jobbik din Targu Mures, a declarat vineri, ca reactie la masura Ministerului Administratiei si Internelor de interzicere a intrarii in tara a unor cetateni ungari din anumite formatiuni de extrema dreapta, inclusiv Jobbik, ca „dupa legile UE, asa ceva nu exista”. „Din cate stiu eu, legile UE nu permit asa ceva. Eu zic sa asteptam numele ce le vor da autoritatile romane, care vor fi interzise. Sa vedem cum reactioneaza si Jobbik din Ungaria. Exista filiale Jobbik si in Romania, sa vedem – se interzic si comemorarile noastre? Spre exemplu, maine (sambata – n.red.) avem aprobata o comemorare la statuia lui Petofi Sandor din Targu Mures, pe teren public. Bine, se poate tine pe teren particular. Eu am si cetatenie ungara, deci am un statut interesant, pentru ca am domiciliul in Romania”, a spus Kisgyorgy. Acesta a adaugat ca in urma masurii luate de MAI, poate sa iasa un scandal international, subliniind ca, pentru un diplomat, spre exemplu, „intre Romania si Ungaria granita practic nu exista”, intrucat pe acesta „nici granicerul, nici politistul nu-l opreste”. Kisgyorgy a precizat ca deputatul Jobbik Szavay Istvan nu mai este in Romania, ci in Serbia, de o zi, iar presedintele partidului, Vona Gabor, a parasit tara imediat dupa „marsul secuilor” de la Targu Mures, din 10 martie. „Scandalul acesta a facut foarte bine Jobbik” „Scandalul acesta a facut foarte bine Jobbik, ne-au contactat in ultimele zile, din Ardeal si Ungaria, foarte multi simpatizanti, oameni care ne compatimesc. Eu zic ca in urma acestuia pierde Fidesz (formatiunea la putere in Ungaria …

Citeste tot articolul

România interzice oficial accesul în ţară pentru membrii mai multor organizaţii extremiste ungureşti

Ministerul Afacerilor şi Internelor a dispus în mod oficial interzicerea accesului pe teritoriul României a unui număr de unguri care fac parte din organizaţiile extremiste susţinute de peste graniţele ţării. “În urma activităţilor de evaluare a riscurilor la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale, respectiv a legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea pre-întâmpinării producerii unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, a fost instituită măsura nepermieterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei compentente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari care desfăşoară în ţara naostră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară. Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik. Despre aceştia s-a stabilit cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, inspectorul principal de Poliţie Monica Dajbog, potrivit REALITATEA.NET Măsura este considerată benefică atât pentru români, cât şi pentru ungurii din România, organizaţiile respective propagând un impact negativ asupra acestei minorităţi. Sursa – Napoca News

Citeste tot articolul

Băsescu lui Vona Gabor: Nu cred că românii au tot atâtea drepturi în Ungaria câte au minoritarii maghiari în România

Preşedintele Traian Băsescu a replicat, joi, afirmaţiilor liderului Jobbik, Voda Gabor, că el face împreună cu premierul un “joc politic antimaghiar”, spunând: “Nu primim lecţii de la politicieni maghiari în ceea ce priveşte modul în care tratăm minorităţile”. Întrebat despre mesajul pe care liderul formaţiunii Jobbik, Vona Gabor, l-a scris pe o pagină de socializare, potrivit căruia ori preşedintele şi premierul au fost dezinformaţi, ori e vorba de un joc politic antimaghiar, Traian Băsescu a declarat: “Joc politic antimaghiar fac liderii maghiari care vin pe teritoriul României şi ne spun cum să ne organizăm administrativ, ce să modificăm în Constituţie, cum să ne purtăm cu cetăţenii români, chiar dacă sunt de etnie maghiară”. “Nu cred că românii au tot atâtea drepturi în Ungaria câte au minoritarii maghiari în România, pe care îi respectăm, îi tratăm cu atenţie, încercăm să îi facem să se simtă bine în România. Iar eu sunt unul care nu pot fi suspectat de lipsă de respect pentru minoritatea maghiară”, a spus Băsescu. Sursa – Napoca News

Citeste tot articolul

Purtatorul de cuvant al PDL cere si interzicerea UDMR, nu numai a JOBBIK

Purtătorul de cuvânt al PDL, fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu, a sugerat că UDMR ar trebui interzise, pentru că încalcă legea partidelor politice din România. Aceste afirmaţii vin după ce Traian Băsescu a cerut zilele trecute interzicerea partidului revizionist Jobbik din Ungaria.  “Eu cred că ar trebui să privim puţin mai departe. Dacă vă uitaţi la declaraţiile autorităţilor locale din Târgu Mureş, care probabil ştiu cel mai bine ce s-a întâmplat acolo, ei spun că acea organizaţie care se numeşte “64 de Comitate” este cea care a incitat de fapt lumea la acţiuni care au dus la toate acele evenimente. Pe scurt, eu aş spune următorul lucru: avem un stat extrem de relaxat şi care respectă foarte puţin legile ţării. Dacă ne uităm cu atenţie la legea partidelor politice, acolo lucrurile sunt foarte clare şi spun foarte clar ce înseamnă un partid permis, legal, ce înseamnă un partid politic interzis, ce înseamnă acţiuni, evenimente politice în România, care sunt interzise. E articolul 3, are 3 alineate şi precizează foarte clar ce e interzis şi ce e permis în România. Orice acţiune, orice asociaţie, orice partid, care prin acţiuni, programul politic, manifestări politice contravine Constituţiei României, adică ideii de suveranitate, integritate teritorială, unitate, e un partid, o organizaţie interzisă. Şi eu spun că ar trebui să ne uităm puţin cu atenţie şi în interiorul României, nu peste graniţa României. Pentru că tare mi-e teamă că sunt deja organizaţii, asociaţii politice, care încalcă acest articol 3 din legea partidelor politice”, a declarat Adriana Săftoiu pentru Radio France Internaţional. Întrebată la ce organizaţii se referă, purtătoarea de cuvânt a PDL a răspuns scurt: “inclusiv la UDMR”. “Autonomia teritorială a secuimii, a Ţinutului Secuiesc, după câte îmi dau seama, intră totuşi în contradicţie cu Constituţia. La celălalt partid, PCM, la această asociaţie, “64 de …

Citeste tot articolul

Presedintele JOBBIK catre PONTA si BASESCU: “Nu fiti penibili”. Vona Gabor pasionat de LEGIONARISMUL interbelic!

După ce iniţial preşedintele Traian Băsescu şi ulterior şi premierul Victor Ponta au cerut interzicerea activităţilor Jobbik în România, după incidentele de la marşul din Târgu Mureş, liderul formaţiunii parlamentare din Ungaria a solicitat răspunsuri clare din partea liderilor de la Bucureşti. În scrisoarea deschisă adresată acestora şi postată pe Facebook, Vona Gabor mai susţine că respectă poporul român şi că îi citeşte cu plăcere pe filozofii legionari Emil Cioran şi Mircea Eliade. “Domnule preşedinte, domnule premier, Dumneavoastră aţi adus din nou în discuţie interzicerea mea pe teritoriul României. Motivul ar fi evenimentele care au avut loc în data de 10 martie cu ocazia Zilei Libertăţii Secuilor de la Târgu-Mureş. Sunt profund consternat de declaraţiile dumneavoastră. Ce legi am încălcat? Nu am făcut altceva decât să mărşăluiesc în linişte şi pace în Târgu-Mureş. Dacă pentru asta voi fi interzis, atunci ce se va întâmpla cu miile de manifestanţi? Vor fi interzişi în România şi liderii belgieni, basci şi catalani prezenţi la eveniment? Fiindcă ei nu doar au mărşăluit în linişte, ci au rostit discursuri incendiare”, susţine Vona în scrisoarea postată pe contul său de pe reţeaua de socializare, preluată şi de Jurnalul Naţional. „Există a doua variantă. Ori sunteţi dezinformaţi, ori duceţi un joc politic antimaghiar de joasă speţă. Cu acordul dumneavoastră, vă voi ajuta să vedeţi mai clar ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş. La mitingul la care am participat au fost prezente alte câteva mii de persoane. Evenimentul s-a desfăşurat cu demnitate şi în linişte până la final, când un grup de protestatari s-a îmbrâncit cu poliţia, ceea ce a făcut turul presei româneşti. S-a lansat informaţia că incidentul ar fi fost provocat de membrii Jobbik şi ai Gărzii Maghiare, ceea ce este o uriaşă minciună. Membrii Jobbik şi ai Gărzii Maghiare au mărşăluit fără însemne de partid, aspect …

Citeste tot articolul

Traian Basescu: Voi cere INTERZICEREA Jobbik in Romania. Pe cand UDMR?

Preşedintele Traian Băsescu, a declarat marţi că va solicita Guvernului şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) elibererea unui act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a partidului Jobbik să fie interzisă. Afirmaţia vine după incidentele de la mitingul separatist din Târgu Mureş de luni, la care a participat, alături de alţi radicali maghiari, şi liderul partidului revizionist din ţara vecină. Preşedintele român a uitat însă să menţioneze că la acţiunea provocatoare au participat şi oficiali UDMR, cât şi reprezentanţi ai formaţiunii pastorului şovin Laszlo Tokeş, cu care şeful statului a avut mai multe întâlniri. “Această formaţiune (Jobbik) nu are interese pentru Europa unită, ci activează pentru interesele personale. Dacă Ungaria nu-i poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta. Voi avea o discuţie mai aplicată în CSAT pentru că dreptul la liberă exprimare nu poate merge până acolo unde să se facă rău altora. De Jobbik le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta, de ce să-i acceptăm noi?”, a declarat preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului nu a menţionat însă şi UDMR, care prin aleşii locali din zonă prezenţi la Târgu Mureş a legitimat ieşirile violente antiromâneşti ale radicalilor maghiari şi scandările secesioniste. Deasemenea se pare că pe Traian Băsescu nu îl deranjează nici provocările lui Laszlo Tokeş, care a cerut zilele trecute în Parlamentul European, alături de eurodeputatul UDMR Csaba Sogor, autonomia “Ţinutului Secuiesc”. Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobbik) a obţinut 17 la sută din voturi în urma alegerilor generale din 2010 şi un număr de 45 de parlamentari. La nivel european partidul are legături strânse cu mai multe formaţiuni naţionaliste importante. După alegerile europarlamentare din 2009, Jobbik a obţinut aproape 15 procente din totalul voturilor exprimate, revenindu-i 3 locuri în Parlamentul European. În ultimii …

Citeste tot articolul