Tag Archives: jandarm

Viol înscenat propriei soţii. Planul diabolic prin care un bărbat gelos a vrut să-şi trimită amicul jandarm la puşcărie doar fiindcă i-ar fi făcut ochi dulci consoartei

Convins că unul dintre prietenii săi în face soţiei avansuri sexuale, Florin Ardelean, un tânăr din Zalău, a pus la cale un plan diabolic prin care a vrut să îşi discrediteze amicul. Bărbatul, astăzi în vârstă de 36 de ani, a pregătit în detaliu scenariul desprins parcă din filme, părtaşă fiindu-i soţia, care s-a conformat orbeşte indicaţiilor. Totul s-a petrecut în vara lui 2014. Cei doi soţi s-au hotărât să-i însceneze un viol amicului. Din acest motiv, cei doi soţi l-au chemat la ei acasă, susţinând că au nevoie de ajutor la treburile casnice. Imediat ce bărbatul a intrat în apartament, Florin Ardelean l-a atacat, aplicându-i mai multe lovituri. Când amicul a căzut, l-a imobilizat cu ajutorul soţiei, legându-l cu nişte cordoane de plastic de mâini şi de picioare. „După imobilizarea persoanei vătămate, inculpatul i-a dat jos acesteia, până la genunchi, pantalonii şi lenjeria intimă, după care, i-a rupt inculpatei bluza cu care era îmbrăcată şi lenjeria intimă. Ulterior, inculpatul şi-a introdus mâna în vaginul soţiei sale şi apoi a atins penisul persoanei vătămate, repetând de câteva ori această operaţiune. Inculpatul i-a cerut soţiei sale să-i pună ceva pe gură persoanei vătămate şi aceasta a legat-o la gură cu o bucată de material“, se arată în motivarea Curţii de Apel Cluj, instanţă care a judecat cazul. Mai apoi, agresorul a coborât din apartament până în faţa blocului, pentru a fi văzut de vecini. Când a revenit în casă, i-a aplicat soţiei mai multe lovituri cu palmele peste faţă şi a strâns-o de mâini şi picioare pentru a-i crea unele leziuni, iar lui însuşi şi-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona gurii. Apoi a sunat la 112 şi a anunţat că soţia lui ar fi fost victima unui viol comis de către amic. „Mi-am prins soţia violată de un… cel …

Citeste tot articolul

Jandarm BOLNAV PSIHIC acuzat că a batjocorit mai multe fetiţe, într-un un centru familial din Arad

Acuzaţii extrem de grave anchetate procurorii din Timişoara şi Arad. Un jandarm şi un angajat al unei companii de distribuţie a apei sunt suspectaţi că ar fi abuzat de mai multe fetiţe internate într-un centru familial arădean. Procurori ai Parchetului Militar Timişoara şi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad fac cercetări cu privire la presupuse abuzuri sexuale comise asupra unor minore aflate într-o casă de tip familial din oraşul arădean Sântana, după ce au fost reclamaţi un jandarm şi un alt bărbat, ale căror soţii erau angajate ale centrului respectiv. ‘Se fac cercetări cu privire la un militar reclamat în acest caz, în timp ce cu privire la persoanele civile reclamate a fost declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad’, a declarat pentru agerpres.ro Radu Ilina, şeful Parchetului Militar Timişoara. Procurorii militari au efectuat deja primele audieri, însă deocamdată nu pot da publicităţii informaţii din dosar. Fetiţe abuzate în „Casa Vera” din Sântana Conform unor surse din rândul anchetatorilor arădeni implicaţi în acest caz, cercetările au fost începute după ce o fată de 14 ani, aflată cu patru ani în urmă în casa de tip familial ‘Casa Vera’, din oraşul Sântana, a sesizat, în luna martie, că ar fi fost abuzată sexual de doi bărbaţi, soţi ai două angajate ale centrului, unul dintre ei jandarm. Presupusele abuzuri asupra acestei fete ar fi avut loc când ea avea aproximativ 10 ani, însă copila ar fi povestit doar recent ce s-a întâmplat, familiei la care se află cu măsură de plasament, care a decis să depună plângerea penală. Iniţial, plângerea fusese depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, însă procurorii şi-au declinat competenţa către Parchetul Militar, fiind implicat un jandarm. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad au declarat, pentru agerpres.ro, că toţi …

Citeste tot articolul

Animal bolnav psihic din Jandarmeria Romana: SI-A UMPLUT SOTIA DE SANGE!

Scenele halucinante s-ar fi petrecut chiar în ziua în care românii au sărbătorit Dragobetele. Un jandarm de 39 de ani din localitatea Gura Șuții a ”sărbătorit” în alt mod. În seara zilei de 24 februarie, jandarmul, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-ar fi lovit soția și ar fi amenințat-o. ”La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat din localitatea Gura Șuții. Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, se arată în comunicatul IPJ Dâmbovița. La finalizarea cercetărilor se va propune soluție legală prin unitatea de parchet. Sursa: Antena3

Citeste tot articolul

Şef din Jandarmerie, cercetat după ce a găsit banii unei fetiţe şi a refuzat să îi înapoieze

Un şef din Jandarmeria Ialomiţa este cercetat de procurori după ce ar fi găsit banii pierduţi de o fetiţă într-un supermarket şi a refuzat să îi înapoieze. Şeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa a fost acuzat de părinţii fetiţei că şi-ar fi însuşit pe nedrept 50 de lei, bani pe care copila i-a pierdut într-un supermarket. Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, într-un supermarket din Slobozia. O fetiţă a pierdut o bancnotă de 50 de lei, în interiorul magazinului, iar când a realizat acest lucru, s-a întors să îi caute. Atunci ar fi observat că banii au fost luaţi de un bărbat care îi băgase în buzunar. Fetiţa s-a dus la bărbat, care s-a dovedit a fi şeful Serviciului Logistic din cadrul IJJ Ialomiţa, şi i-a cerut să îi înapoieze bancnota, însă acesta a refuzat. Mai mult, jandarmul ar fi folosit banii pentru a-şi achita propriile cumpărături, potrivit independentonline.ro. Fetiţa şi-a sunat părinţii şi le-a povestit ce s-a întâmplat, iar aceştia au depus o plângere la Poliţie împotriva jandarmului. Astfel, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt, iar când au descoperit că suspectul este militar au înaintat dosarul Parchetului Militar. ‘La momentul de față este deschis un dosar penal pe numele dumnealui, este o anchetă în desfășurare. Am colaborat și colaborăm în continuare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. În funcție de rezultatul acestei verificări se vor adopta măsurile legale!’, a explicat sublocotenentul Andreea Moise, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

Citeste tot articolul

Cum știi că ești progresist?

01.Nevasta și copiii sunt ai statului și ești ok cu asta. 02.Casa e a băncii plătind-o dublu după 20 de ani și ești ok cu asta. 03.Jumătate din timpul tău de adult e al Corporației și ești ok cu asta. 04. 40-50% din banii pe care-i muncești merg la stat și ești ok cu asta. 05. Mașina e a firmei de leasing, plătind-o dublu pe 4-5 ani, și ești ok cu asta. 06. Ai băgat bani în bitcoin la 10k, acum fiind 3k și ești ok cu asta. 07. Parlamentarii aleși de tine dau resursele țării de pomană și ești ok cu asta. 08. Propagandă stângistă (pro-lgbt, globalism, pro-imigrație, bugete mari pt servicii) ocupă 90% din media și ești ok cu asta. 09. Huiduiești Catedrala, mucles despre Moschee și ești ok cu asta. 10. Când Jandarmul te lovește zici că e abuz, dar când un om nevinovat stă 42 de luni la pârnaie taci și ești ok cu asta. Prefer regresismul, dacă asta numești TU (((progresism))). / Incorect Politic

Citeste tot articolul

El a coordonat măcelul din piața Universității: Ce salariu încasează lunar ‘servitorul’ lui Liviu Dragnea

Este același! Omul lui Liviu Dragnea revine în prim-plan. După ce și-a făcut reputația ferfeliță când a lovit protestatarii în ianuarie, anul acesta, omul legii este acuzat că s-ar afla în spatele măcelului din Piața Victoriei. Este vorba despre protectorul liderului PSD de la DNA. Acesta l-a protejat pe Dragnea de jurnaliști când a mers să-și ia în primire al treilea dosar, cel cu grupul infracțional organizat. Răducu Șerban a fost cercetat de Parchetul Militar pentru purtare abuzivă. În cazul în care ar fi fost găsit vinovat, jandarmul ar fi primit o amendă sau o pedeapsă de cel mult 8 luni de închisoare. Rezultatul anchetei nu a fost făcut public nici până în ziua de astăzi. Cu o funcție importantă în Jandarmerie, bărbatul nu a pățit nimic, ba chiar mai mult, acum este acuzat că ar fi în spatele măcelului din Piața Victoriei. Bugetul.ro vă prezintă ce avere și ce salariu are șeful de Stat Major al Batalionul 4 din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Conform declaraţiei de avere actualizată recent, salariul acestui a crescut. Pe 2017 a încasat 70.000 de lei pe an, ceea ce înseamnă că salariul său lunar este de 5.833 de lei. Soția sa ocupă funcția de asistent manager și câștigă anual 24 000 de lei. La veniturile lui se mai adaugă 14 000 de lei, bani câştigaţi, împreună cu soţia, din închirierea unui apartament. Sotii Şerban au un băiat bolnav, pentru care primesc o pensie de handicap de 16 200 de lei pe an. Jandarmul şi soţia sa deţin un teren agricol în comuna Padina, de 20.000 de metri pătraţi, un apartament în Bucureşti şi o maşină Audi. Şerban Răducu are şi o datorie la bancă, de 48.500 de euro, scadentă în 2043. De la Primăria Capitalei, acesta primește un ajutor pentru …

Citeste tot articolul

Jandarmul care şi-a gasit băieţelul de 3 ani UCIS de sotia sa, spunând că e Diavolul, a făcut dezvăluiri teribile despre mama criminală

Soţul femeii care şi-a ucis băieţelul de 3 ani, la Craiova, spunând că e Diavolul, a făcut dezvăluiri teribile despre mama criminală. Bărbatul a vorbit despre nenorocirea care i-a lovit familia şi a povestit că soţia lui urmase până de curând un tratament psihiatric. Irina, 33 de ani, mamă a trei copii, şi-a ucis unul dintre fii, de doar trei ani şi jumătate, în somn, luni spre marţi noaptea. Soţul ei, Cătălin, a dezvăluit că la audieri femeia şi-a recunooscut fapta şi de asemenea a declarat că l-a omorât pe copil pentru că era Diavolul. Nenorocirea s-a petrecut în satul Unirea, din Dolj, acolo unde familia mersese pentru a sta pe timpul verii. Cătălin spera astfel să o ajute pe Irina, care la începutul anului traversase o perioadă dificilă: „A fost internată de pe 10 martie până pe 22 martie, tulburare psihotică. A primit tratament 30 de zile, apoi a mers la control, eu nu am putut să merg cu ea, stăteam cu copiii. Când a venit de la control mi-a zis că a stabilit cu medicul să vadă cum îi e fără tratament.”, a declarat soţul femeii. Aceasta, mai spune el, a refuzat următoarea vizită programată la medic. „Dădea semne de revenire, dar îi era teamă să nu se îngraşe, luase câteva kg în plus de la tratament.”, a mai spus Cătălin. Bărbatul recunoaşte că soţia sa a avut un comportament mai ciudat în ultimele zile, dar spera că dacă schimbă mediul, mergând la ţară, îşi mai revine. Numai că acolo, la ţară, s-a produs drama. Luni seara, Irina a mers să doarmă cu fiul de 3 ani şi jumătate într-o cameră, în vreme ce Cătălin s-a culcat cu fiul mai mare de 6 ani şi fiica de un anişor, în altă cameră. Părinţii Irinei şi fratele acesteia dormeau …

Citeste tot articolul

Momentul SOCANT cand un JANDARM loveste cu PUMNII un BATRAN la protestele din Piata Universitatii. M. Godina rupe tacerea – Care este LEGATURA jandarmului cu DRAGNEA (Dezvaluiri exclusive)

Un jandarm lovește un bătrân la protestul din 20 ianuarie. Polițistul Marian Godină a făcut publică o înregistrare de la protestele din Capitală, unde un jandam a fost surprins în timp ce lovește în manifestanți. Proteste în București în data de 20 ianuarie. În București au ieșit în stradă peste 30.000 de oameni (peste 50.000, potrivit unor alte estimări). În toată țara, peste 50.000 de oameni au ieșit în stradă în 40 de localități. Și în luna noiembrie au avut loc manifestații ample în Capitală. Marian Godină a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare video cu un jandarm agresiv. Scena a fost filmată în timpul protestului antiguvernamental din Piața Universității din București. În imagini se vede cum jandarmul lovește cu pumnul mai mulți protestatari, printre care ți un bătrân. „Când e nevoie de identificarea unui huligan, Jandarmeria Română cere sprijinul populației. Pe al lor îl vor identifica oare?”, a spus polițistul Marian Godină. Într-o postare ulterioară, Marian Godină publică o poză în care prezintă un jandarm despre care spune că ar putea fi cel care l-a lovit pe protestatar, sâmbătă seară. În imaginea publicată de Godină, jandarmul apare protejându-l pe Liviu Dragnea.

Citeste tot articolul

VIDEO: cine este jandarmul care a dat cu pumnul! E trup și suflet să-l apere pe Infractorul Dragnea, la DNA!

Uite cine este jandarmul care a dat cu pumnul! E trup și suflet să-l apere pe Infractorul din Teleorman, la DNA! Politistul Marian Godina a postat, pe Facebook, o poza cu un jandarm care il insoteste pe Liviu Dragnea la audieri – si care este foarte protectiv cu seful PSD – despre care spune ca ar fi acelasi cu jandarmul care a lovit cu pumnul mai multi protestatari la manifestatiile de sambata din Bucuresti. De asemenea, Godina subliniaza ca a luat apararea colegilor ori de cate ori au fost pusi la zid pe nedrept de catre opinia publica, in schimb s-a indignat cand l-a vazut pe „colegul jandarm, dand cu pumnul in stanga si dreapta, chiar si intr-un batran care i-ar fi putut fi tata”. Postare Marian Godină: „Mi se pare mie sau ăsta e același jandarm care aseară împărțea pumni? Glumesc, nu mi se pare, chiar el e. Hmmm, dar ce protectiv și calm e de data asta. Postarea de aseară cu jandarmul care împărțea pumni mi-a adus un val de critici, nu dintre cele mai elevate, din partea unor jandarmi. Dragi colegi, mă confundați dacă aveți impresia că atunci când vă luam apărarea ori de câte ori opinia publică era indignată de comportamentul vostru o făceam doar ca să latru aiurea și să vă pup dosurile. O făceam din convingerea că jandarmii din diferitele video apărute acționaseră legal și pentru că era nedrept să fie puși la zid de opinia publică doar pentru că cineva nu se implica să explice că modul de acțiune, chiar dacă uneori părea brutal, era legal. O făceam asumat, știind clar că voi atrage antipatia multora pentru că „țin” cu jandarmii. Așa că aia cu adunatul de like-uri nu cred că mi se aplică. Aseară l-am văzut pe colegul nostru jandarm, dând cu …

Citeste tot articolul

IMAGINI VIDEO SOCANTE: Un NEBUN a provocat un SCANDAL MONSTRU in Buzau. Acesta a fost pus la pamant de un jandarm in timpul liber

SCANDAL MARE IN BUZAU: UN NEBUN A REUSIT SA TERORIZEZE UN BULEVARD INTREG! IMAGINI SOCANTE! Mai mulţi buzoieni care se aflau, în această după-amiază, pe Bulevardul Unirii Sud, au asistat împietriţi la scenele de violenţă ale unui tânăr cu probleme de comportament. Acesta a apucat să avarieze trei autoturisme parcate în zona respectiva şi un bancomat, a agresat verbal şi fizic mai multe femei, încercând să le deposedeze de bani, însă a fost potolit la timp de un jandarm aflat în timpul liber. Nu a apucat să îşi ia prada, pentru că a fost doborât de un jandarm aflat în afara orelor de program. După ce l-a imobilizat pe scandalagiul cu probleme psihice, ofiţerul a cerut sprijinul echipei de intervenţie din cadrul Detaşamentului Mobil de Jandarmi, care l-a încătuşat, l-a urcat în ambulaţă şi l-a dus la Spitalul Judetean Buzau. VEZI SI: SPAGA LA SPITALUL BUZAU! INREGISTRARE AUDIO BOMBA CU UN MEDIC!

Citeste tot articolul

VIDEO – Exces de zel sau necunoastere a legislatiei? Un buzoian a fost oprit pe strada de un politist pentru ca avea in genata o arma airsoft

Un buzoian – Marius Tranca – a fost oprit de oamenii legii, sambata noaptea, in dreptul fostei florarii Codlea si legitimat. Motivul? Purta o arma (AK 47 – airsoft) in geanta. Initial politistul nostru, insotit de un jandarm, s-a speriat si l-a legitimat pe tanar, comunicand prin statie “evenimentul deosebit” la care facea parte. De remarcat este faptul ca jandarmul care-l insotea, mai linistit si probabil cunoscator al legii, nu a zis nimic in acest sens ci l-a lasat pe politist sa se desfasoare si sa se faca de ras. Delectati-va cu videoclipul afisat, nu inainte de a citi ce zice legislatia in domeniu: “…Armele şi dispozitivele neletale din categoria E din anexă pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de către persoanele fizice şi juridice, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege” (Sursa: http://www.airsoft-cluj.ro/utile/practicarea-airsoftului-legislatie.html). Autor: Iulian Gavriluta, NewsBuzau.ro

Citeste tot articolul

Colonelul care a alergat o poliţistă arătându-i penisul lângă moaştele Sfintei Parsacheva, trimis în judecată pentru folosirea funcţiei în scop sexual

Colonelul Nelu Popovici, fostul adjunct al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău care în octombrie 2014 a fost implicat într-un scandal sexual în timpul pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva, a fost trimis în judecată de procurori militari fiind acuzat de „folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual“ şi „încălcarea consemnului“. Procurorii Parchetului Militar Iaşi au finalizat ancheta în cazul scandalului care a zguduit Jandarmeria Română în această vară deferind justiţiei militare colonelul care, beat fiind, a alergat o poliţistă în curtea Mitropoliei Iaşi, expunându-şi organul genital, în văzul credincioşilor. După audierea a peste 100 de persoane, jandarmi, poliţişti, dar şi credincioşi care în octombrie 2014 au participat la pelerinajul moaştelor Sfintei Parascheva, procurorii militari au stabilit că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina colonelului Nelu Popovici, dispunând trimiterea acestuia în judecată. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Militar Iaşi, care la jumătatea lunii septembrie a dispus începerea judecăţii, respingând toate excepţiile invocate de avocaţii colonelului. Aceştia au contestat hotărârea Tribunalului Militar Iaşi, solicitând refacerea urmăririi penale. Dosarul a fost înaintat Curţii Militare Bucureşti, unde pe 4 noiembrie judecătorii urmează să stabilească dacă se va reface ancheta sau va începe judecata colonelului Nelu Popovici. Odată cu trimiterea în judecată, fostul adjunct al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a fost eliberat din funcţia de conducere, fiind pus la dispoziţia comandantului unităţii. Nelu Popovici a fost înlocuit din funcţie cu colonelul Nelu Sandu. Scandalul sexual care a dus la inculparea fostului şef al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a avut loc în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2014, atunci când, Popovici era comandant de dispozitiv asupra unei formaţii mixte formate din membri ai diferitelor structuri de stat. Printre aceştia se afla şi o poliţistă de frontieră din Iaşi. Martorii la incident au declarat că Nelu Popovici, aflat în stare …

Citeste tot articolul

Seful Jandarmilor francezi catre romanii care n-au putut vota: Romania e o pubela, nu faceti decit sa aduceti probleme

Umilinta majora la care au fost supusi cetateni romani care nu au putut vota la Ambasada din Paris a fost dublata de comportamentul jandarmilor francezi care au venit sa inchida ambasada la ora 21.00: potrivit unui roman, martor la scena, seful formatiuni de jandarmi a spus „Oricum Romania e o pubela, nu faceti decit sa aduceti probleme, asta stiti sa faceti!”. Reamintim ca aproape o mie de cetateni romani nu au putut vota la Ambasada de la Paris din cauza organizarii defectuoase a alegerilor. Ei au fost impiedicati sa intre in sediul Ambasadei dupa ora inchiderii urnelor de o trupa de peste 100 de jandarmi francezi. Biroul Electoral Central a confirmat in conferinta de presa de duminica, de la ora 22.30, ca la Ambasada Romaniei din Paris a fost o situatie “tensionata”, care a necesitat solicitarea interventiei fortelor de ordine.

Citeste tot articolul

La Jandarmerie se coace un scandal!

Unitatea de jandarmi de la Buzău este în ultima vreme scena creării unui grup de indivizi care încearcă să-l discre­diteze pe actualul comandant, Florin Micheten. Grupul îşi trage seva din „regimul Chiorăscu”, atunci când Inspectoratul de Jandarmi de la Buzău devenise practic moşia proprie a „şefului cel mare”, şi cuprinde câţiva actuali ofiţeri cu funcţii de răspundere, dar şi foşti angajaţi ai IJJ Buzău, nevoiţi să plece odată cu Chiorăscu. Redacţia noastră se află în posesia unei liste cu grupul care încearcă să tulbure apele în unitate cu scopul de a pune în fruntea inspectoratului un personaj care să permită transformarea, din nou, a unităţii într-o vacă numai bună pentru muls. Ramificaţiile sistemului Grupul format de mai multă vreme are ramificaţii la vârful instituţiei, la diverse niveluri şi servicii ale inspectoratelor, dar şi în serviciile care ar trebui să monito­rizeze activitatea unei atât de importante unităţi cu răspundere decisivă în păstrarea ordinii statale. În plus, sistemul deja creat are ramificaţii în zona lumii interlope, a afacerilor din alimentaţia publică, a afacerilor imobi­liare, toate legate prin relaţii de rudenie şi tot felul de alte obligaţii de tip mafiot. Mod de acţiune De luni de zile, membrii grupului încearcă pe toate căile să convingă conducerea Jandarmeriei Române să-l decapiteze pe comandantul Micheten. În acest timp s-au produs o mulţime de întâlniri ale membrilor grupului care s-au soldat cu iniţiative de atac, unele dintre ele pline de ridicol. Vorbim aici despre zeci de anonime cu care au fost bombardate căsuţele poştale sau cele de e-mail ale diverselor instituţii ale ministerului de resort, ale presei, DNA, etc. Unele s-au soldat cu decizia corectă şi au luat drumul coşului de gunoi. Altele s-au lăsat cu tot felul de verificări în care s-a pierdut timp şi bani, căci auditorii n-aveau cum să gă­sească de pildă că …

Citeste tot articolul

Șeful Jandarmeriei Române, implicat în moartea unei persoane

Un muncitor a murit, în timp de demola o anexă a casei părintești a generalul Mircea Olaru Numele generalului Mircea Olaru apare în scandalul mușamalizării unei anchete Raport informativ care aruncă în aer MAI De abia capatuit cu inca o stea de general pe epoleti, Mircea Olaru lucreaza din greu la reorganizarea Jandarmeriei Romane. Ramane insa de vazut si daca va avea timp de pus pe roate noua Directie Antiterorista, un adevarat SRI paralel care ar urma sa apara pe organigrama IGJR, la sfatul consilierului sau, generalul Adrian Romanica, conform site-lui ENational.ro Si asta pentru ca, in perioada urmatoare, generalul Mircea Olaru ar putea da explicatii cu privire la un incident terifiant, soldat cu moartea unui om si petrecut tocmai in ograda sa. La propriu. Este vorba despre mai multe note informative care privesc savarsirea unor posibile fapte de coruptie de catre un procuror, iar una din pistele verificate acum se refera si la musamalizarea unui accident de munca in care apar atat numele actualului comandant al Jandarmeriei Romane, cat si al fratelui acestuia. Fără aviz Din informatiile intrate in posesia noastra, nefericitul episod ar fi avut loc in timpul concediului de odihna petrecut de catre generalul Mircea Olaru, pe atunci comandant al IJJ Galati, in comuna Nicoresti, sat Fantani, in vecinatatea locului de munca al fratelui sau, Marian Olaru, care era sef de post. De altfel, acesta din urma a facut obiectul unor anchete interne privind sprijinirea unor infractori suspectati de sustragere de produse petroliere, dar asta este cu totul alta poveste. Revenind la concediul de odihna al generalului Olaru, dupa cum se sustine in respectivele note informative intrate in posesia noastra, acesta ar fi inceput sa demoleze o anexa a locuintei parintesti, fara a avea insa avizul Primariei in acest sens. Executat în beci Iar pe santierul astfel …

Citeste tot articolul

Un jandarm care bate taranii de la Pungesti castiga peste 7.000 de lei pe luna

Avand in vedere ca pentru a afla cine a dat ordinul pentru represiunea de la Pungeşti nu este posibil pe cale oficială, am cerut ajutorul Google uite peste ce am dat: În fotografia de sus, apare coordonatorul acţiunilor jandarmilor de la Pungeşti, cel puţin pe 7 decembrie 2013, conform informaţiilor de la faţa locului. Fotografia din stanga este de pe site-ul Jandarmeriei Române Eu unul consider că în cele două fotografii este una şi aceeaşi persoană. Dar, chiar dacă VASILICĂOvidiu, al doilea în ierarhia Jandarmeriei Române, nu a condus nemijlocit acţiunea forţelor de la Pungeşti, el răspunde de acţiunile subordonaţilor săi. Pentru că primul ministru miner şi petrolist al ţării tot s-a plâns că prăpădiţii ăia din Pungeşti seacă bugetul ţării, am fost un pic curios să văd şi cât ne costă să le închidem gura: peste 7.000 de lei pe lună numai pentru şeful de dispozitiv, colonelul de mai sus – mai precis 86.709,68 lei câştigaţi în anul 2012, conform declaraţiei sale de avere. Nu îl comparaţi, vă rog, cu salariul medicilor care i-au tratat pe cei bătuţi de subordonaţii săi, vă rog frumos! Dar hai să ne uităm un pic pe nişte atribuţii ale sale, poate înţelegem de ce îi plătim, cu toţii, acest salariu: Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, art. 9, stabileşte jurământul pe care trebuie să-l respecte domnul colonel şi toţi subordonaţii săi: “Eu, …………., jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, art. 8: Cadrele militare au urmatoarele indatoriri principale: (…) b) sa respecte juramintul militar si prevederile regulamentelor militare, sa execute intocmai si la timp ordinele comandantilor si ale sefilor, fiind responsabile de modul in care indeplinesc …

Citeste tot articolul