Tag Archives: ivermectina covid

Expertii au decis: NU folositi ACEST medicament pentru COVID-19

Ivermectina nu are niciun beneficiu în tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, care au forme medii sau severe. Acest lucru este demonstrat de unul dintre cele mai riguroase studii ştiinţifice realizate până acum. Cercetarea a fost făcută în Columbia, pe 476 de pacienți. Jumătate dintre ei au primit pastile de Ivermectină, iar ceilalți au primit tablete placebo. Entuziasmul cu privire la descoperirea unui tratament-minune contra COVID-19, adică Ivermectina, a apărut în luna iulie a anului trecut, când mai multe studii efectuate în laborator arătau că medicamentul poate reduce reproducerea virusului SARS-CoV-2. Medicii din Iaşi spun că au existat mulţi pacienţi care s-au tratat după ureche cu Ivermectină, fără să discute cu un specialist. „Acest tratament urmeaza calea unui alt medicament minune, este un medicament folosit în tratarea persoanelor cu lupus, care a dispărut din farmacii fiind utilizat în tratarea pacienților bolnavi de COVID-19. Nici Plaquenilul sau hidroxiclorochina nu sunt eficiente în tratarea pacienților bolnavi de COVID-19, formă moderată”, spune medicul Ionuț Nistor. Specialiştii spun că de rezultatul acestor studii depinde politica medicală a fiecărui stat. Medicii au tras un semnal de alarmă cu privire la automedicație încă de la începutul pandemiei, când oamenii au început să cumpere medicamente pe bandă rulantă, de teama noului coronavirus. Sursa: antena3.ro

Citeste tot articolul

CONTROVERSA MOMENTULUI pe medicamentul anti COVID. Opinia unui medic celebru din Romania

  Ivermectina, un medicament veterinar folosit pentru câini, a generat controverse în România. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș, a vorbit despre ivermectină și folosirea ei în SUA. În România, ”nu intră în discuție”. ”O scurtă precizare despre ivermectină. Am vorbit cu medicul Ion Alexie din Las Vegas și acolo este interesant, pentru că ei au terapie intensivă de boli infecțioase și ei au observat, e adevărat că nu a fost un studiu clinic făcut ca la carte, sunt lucruri observaționale, dar, într-adevăr, la pacienți critici au folosit medicamentul și au niște date care ar fi de luat în calcul: în cazul lor, a scăzut mortalitatea. Datele vor fi prezentate într-un viitor, dar sunt de luat în calcul!” a subliniat medicul Adrian Marinescu. Întrebat dacă a folosit pentru pacienții săi infectați cu COVID-19 ivermectină, Adrian Marinescu a răspuns: ”Categoric, nu! Nici nu intră în discuție. Aici lucrurile sunt clare. Nu poate fi folosit în momentul în care nu există o autorizare. Nu intră în discuție. Pentru a face o prescripție medicală, trebuie să plec de la o bază. Această bază nu există. Sigur că ne așteptăm să fie această bază și lucrurile să fie încercate, pentru că experiența concretă ne va spune cât ne ajută”. Sursa: dcnews.ro

Citeste tot articolul

Alerta medicala! Isteria anti-COVID golește stocurile veterinare de IVERMECTINA

Medicii veterinari trag un semnal de alarmă după ce tot mai mulți clienți le-au cerut rețete pentru a cumpăra un medicament de uz veterinar despre care au auzit că ar preveni infectarea cu SARS COV 2 sau chiar ar trata boala. Stocurile de Ivermectină s-au golit peste noapte după ce mai mulți medici au lansat pe diverse canale media ideea că tratamentul antiparazitar pentru câini și pisici ar pune la pământ COVID 19, scrie rfi.ro Controversele în jurul acestui medicament sunt susținute și de jurnaliști. În timp ce Marius Tucă a făcut emisiune în jurul acestui medicament prezentând argumentele medicilor care sunt pentru tratamentul cu ivermectină, Lucian Mândruță prezintă opusul. Medicul veterinar Ovidiu Roșu a postat pe Facebook un avertisment tranșant după ce a fost șocat să fie întrebat de un client dacă îi recomandă Ivermectina : ”Deși cred cu tărie că medicii veterinari știu mai multă medicină umană decât medicii umani medicină veterinară, că se-ntâmplă ca oamenii tot animale să fie, vă rog din adâncurile existenței mele profesionale de medic veterinar cu PhDeu în coadă, să nu ne mai asfixiați cu întrebări absurde și total neetice și ilegale despre funcționarea produselor destinate animalelor la oameni și să nu ne mai epuizați stocurile de ivermectină destinate animalelor pentru consum propriu!!! Medicul veterinar NU ARE VOIE să prescrie, să consulte, să sugereze, să ORICE oamenilor din pct. de vedere medical! Voi oamenii aveți doctorii voștri și la ei TREBUIE să vă duceți să-i consultați! Noi ăștia cu dihăniile ne putem pierde dreptul de practică sau chiar să ne băgați la zdup dacă v-am face pe plac”, a scris acesta pe rețeaua de socializare. A urmat un tir de comentarii iar câțiva au scris că Ivermectina s-ar folosi déjà în tratamentul anti COVID 19. La RFI, Ovidiu Roșu spune că există într-adevăr …

Citeste tot articolul

Breaking MEDICAMENTUL care ar putea înlocui vaccinul anti-COVID!

Un celebru medic român vine cu vești importante despre tratamentele pentru coronavirus. Potrivit lui, vaccinul anti-COVID ar putea fi înlocuit de acest medicament care s-a dovedit a fi foarte sigur. Medicamentul care ar putea înlocui vaccinul anti-COVID. Medicul român Ion Alexie, aflat în Statele Unite ale Americii, a explicat că un medicament ar putea lua locul vaccinului anti-COVID. Mai precis este vorba despre ivermectină. Medicul care l-a tratat pe Michael Jackson a precizat că acest medicament a fost deja folosit în tratarea pacienților cu noul coronavirus din SUA. Ion Alexie subliniază că ivermectina s-a dovedit a fi un medicament foarte sigur. Mai mult decât atât, are efecte secundare minime. „Este un medicament destul de bun și foarte sigur. Are efecte secundare minime, se folosește în toată lumea. Se poate folosi înainte de expunere sau după ce o persoană a fost infectată.”, spune medicul Ion Alexie în emisiunea AlephNews. Acesta a mai precizat că tatăl lui a avut simptomele specifice coronavirusului și că, după ce a luat ivermectină, acestea au trecut. Medicamentul care ar putea înlocui vaccinul anti-COVID. Mulți români nu vor să se vaccineze Medicul român a precizat că tendinţa este ca toată lumea să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Totuși, există și oameni cărora le este frică de vaccin. Potrivit lui Ion Alexie cei care nu se vor vaccina se vor infecta și vor împrăștia boala. „Problema este că mulţi nu vor să se vaccineze. Acești oameni se vor infecta și vor împrăștia boala și pandemia nu se va termina dacă nu sunt 80% dintre persoane imune. Eu îi înțeleg pe oameni că le este frică, dar mulți în România nu vor să se vaccineze.”, mai spune medicul. Ion Alexie a precizat că agreează cu oamenii care nu vor să se vaccineze, însă aceștia trebuie să conștientizeze că sunt …

Citeste tot articolul

E descoperirea momentului. Medicamentul care ucide COVID în câteva ore

Este vestea momentului la nivel mondial. Cercetătorii au descoperit un medicament care poate ucide noul coronavirus în doar 24 de ore. Nimeni nu a știut de el până acum. A început campania de vaccinare, însă noul anunț făcut de cercetători ar putea da totul peste cap. Există un medicament care poate ucide coronavirusul în doar 24 de ore. Mai exact, potrivit ultimelor informații apărute, cercetătorii Universităţii Monash din Melbourne, Australia, au descoperit că un medicament antiparazitar existent deja pe piaţă, Ivermectina, a reuşit să omoare coronavirusul în 48 de ore în condiţii de laborator. Studiul a fost deja publicat în Antiviral Research, iar potrivit datelor, cercetătorii Universităţii Monash din Melbourne, Australia, au reuşit să omoare coronavirusul în 48 de ore, în condiţii de laborator, cu ajutorul Ivermectinei. Ivermecitina este un antiparazit folosit pentru tratarea păduchilor şi a scabiei. Ivermectina, descoperită în 1975, este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente şi sigure medicamente de către OMS, fiind de asemenea ieftină. De asemenea, se pare că pe piaţă , acesta mai apare sub numele de Stromectol. O singură doză ucide virusul În același timp, cei de la Monash University, susțin că o singură doză de Ivermectină a reuşit să oprească răspândirea virusului într-o cultură, în condiţii de laborator. „Am descoperit că o singură doza a reuşit să elimine tot materialul genetic al virusului în 48 de ore şi că după 24 de ore se poate observa oricum o reducere seminficativă”, a spus dr. Kylie Wagstaff. Cercetătorii nu se opresc aici, iar următorul pas al acestora este să afle exact cum acţionează Ivermectina asupra virusului, dar şi să testeze care ar putea fi dozajul optim administrat la oameni. „Realist vorbind, durata până la apariţia unui vaccin este destul de mare. Un medicament va putea ajuta mai repede omenirea”, a mai spus …

Citeste tot articolul