Tag Archives: iulian dumitrescu

„Am fost păcălit. Cei din armată m-au tras pe sfoară”.. Iată de ce susținea militarul buzoian că a fost tras pe sfoară de către armată înainte de plecarea în Afganistan!

„Am fost păcălit. Cei din armată m-au tras pe sfoară”. Așa susține prietenul lui Mădălin că i-a spus militarul-sanitar buzoian înainte să plece în Afganistan. „Lumea trebuie să afle adevărul. Mădălin a plecat în Afganistan tremurând de frică. Aflase cât de periculos e. Și avea dreptate. Iată că de ce i-a fost frică n-a scăpat. El nu era militar combatant, instruit să tragă cu arma, să lupte. Era asistent medical. Când i s-a propus să plece în urmă cu aproape nouă luni i s-a spus că nu va fi nevoit să părăsească baza militară. A acceptat, știind că e în afara oricărui pericol. Numai că, surpriză, cu o lună jumătate-două înainte să plece a fost informat că s-a produs o modificare și că va fi nevoit să iasă împreună cu luptătorii în misiunile de patrulare. Atenție, i s-a spus acest lucru când nu mai avea voie să renunțe! E un termen, nu știu exact cât anume, de la care nu mai ai voie să renunți. De-asta Mădălin mi-a spus că a fost tras pe sfoară. Nu s-ar mai fi băgat în treaba asta dacă ar fi știut de la început” a povestit, azi, prietenul lui Mădălin. Iată că, la doar trei săptămâni de la plecare (23 august), Mădălin se va întoarce acasă într-un sicriu metalizat sigilat. Este al treilea buzoian din ultimul an și jumătate care se prăpădește în Afganistan, după Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu (7 mai 2016). Două străzi din cartierul Dorobanți poartă acum numele celor doi militari. Sursa articol/foto: Buzoienii.ro VEZI SI: NESIMTIRE DIN PARTEA JEGURILOR DIN GUVERN LA ADRESA militarul buzoian mort în Afganistan: Fiind weekend, autoritățile vor demara procedurile de repatriere începând de luni. DACA ERA TUDOSE MAI CONTA CA ERA WEEKEND?!

Citeste tot articolul

De ce nu-i consider eroi pe militarii romani morti in Afganistan? LUPTAU PENTRU BANI SI PENTRU INTERESELE SUA/ISRAEL

Hai sa o zic pe aia dreapta. Am primit tot felul de comentarii referitoare la articolele precedente cu „eroii”. Comentarii destul de urate. Nu ma intereseaza de ele. Nu ma intereseaza de soldatii romani morti in teatrul de operatiuni din Afganistan. Nu doar de Dumitrescu si Vizireanu, de toti care au murit pana acum ca niste marionete. De ce? Simplu. Razboiul NU este al POPORULUI ROMAN. Nu au fost obligati de nimeni sa plece, s-au dus sa castige un leu cu pretul vietii cu scopul de a asigura un trai mai bun familiilor pe care din nefericire le-au lasat inlacrimate si cu inima franta. Acum, ca si in trecut, toata presa de rahat face gargara ca au murit ca niste eroi decorati de marele Iohannis // cel cu nu stiu cate case // (care cu o saptamana inainte a mers cu nevasta la fusta scurta si alba ” in semn de respect” exact la baza din Kandahar). Va zic eu ca in maxim o luna toata lumea uita de ei… Bai … dar voi sunteti cretini? Repet, nu este lupta noastra, Armata Romana fiind total aservita intereselor Statelor Unite, controlate de ISRAEL. Sa intelegeti un lucru, nu ii urasc pe acesti oameni care au murit sa faca un ban, urasc prostia din tara asta. Multi vor considera aceasta postare drept lipsita de suflet, extremista, nesimtita. Le recomand sa citeasca iar titlul, daca nu-l vor intelege, sa se mute in SUA sau Israel. Aruncati vina pe javrele din Guvern daca tot va doare adevarul! Am ajuns sa murim pe alte meleaguri pentru ca Romania nu ofera nimic (…si nu ofera nimic pentru ca voi votati lichele sa fie la putere in loc sa protestati sa fie cazate la puscarie) P.S.: Am sa va sugerez si urmatorul articol: Un colonel al Armatei Romane face acuzatii GRAVE la adresa SUA dupa moartea …

Citeste tot articolul

SOC! Militarii romani ucisi in Afganistan NU AU FOST impuscati de TALIBANI! AU FOST UCISI CHIAR DE POLITIA AFGANA CARE A INTORS ARMELE!

Au fost ucisi Adrian Vizireanu si Iulian Dumitrescu chiar de politistii afgani si nu de talibani? Va lasam sa vedeti ce afirma publicatiile si televiziunile straine mai jos: Nu, din pacate nu este o gluma. Conform siteului funker530.com, militarii ucisi in Afganistan nu au fost impuscati de talibani … ci chiar de politia afgana. Oare din ce motive aceste informatii nu au fost facute publice de MApN si s-a dat vina pe talibani? Va lasam pe dvs. sa judecati. SA NU UITAM: initial nu s-a stiut ca au fost ucisi nici macar de teroristi iar informatia a fost tinuta la secret o buna perioada de timp pana sa fie data publicitatii si se vorbea chiar despre un „accident”. Surse: Politia afgana sau A.N.P sunt niste cetateni afgani foarte instabili si imprevizibili, drogati mai mereu si inarmati. Pot fi si talibani printre ei. Au un criteriu ciudat de recrutare si angajare asa ca orice e posibil. Rusine nemernicilor ce ne trimit soldatii intr-un razboi care nu ne apartine! VEZI SI: De ce nu-i consider eroi pe militarii romani morti in Afganistan? LUPTAU PENTRU BANI SI PENTRU INTERESELE SUA/ISRAEL Citam de pe site-ul respectiv: Doi militari romani au fost impuscati mortal si inca unul ranit atunci cand politistii afgani pe care ii antrenau, au intors armele.   CITESTE SI: Un colonel al Armatei Romane face acuzatii GRAVE la adresa SUA dupa moartea soldatilor in AFGANISTAN

Citeste tot articolul

Cinste și onoare memoriei lor! Militarii impuscati de teroristi in Afganistan urmeaza sa fie repatriati. FOTO

În această dimineață, în Afganistan a avut loc Ceremonia de repatriere a celor doi eroi, sublocotenentul post-mortem Iulian Dumitrescu și sublocotenentul post-mortem Adrian Vizireanu, căzuți la datorie în teatrul de operații Afganistan. Dumnezeu să îi odihnească în pace! În timpul unui antrenament doi talibani care purtau uniforme ale poliției afgane au deschis focul asupra miliarilor noștri, se arată într-o comunicare oferită de misiunea NATO în Afganistan. Familiile militarilor care au murit în Afganistan sunt în stare de șoc. Trei subofițeri buzoieni au fost victimele unui incident produs lângă baza Kandahar. Erau plecați de la începutul lunii martie cu Batalionul 620 Operații Speciale din Buzău. În familia Dumitrescu, din comuna Smeeni, e jale. Tatăl plutonierului Iulian Dumitrescu a fost înștiințat astăzi, la două ore după producerea evenimentului din Afganistan, de o echipă de ofițeri de la unitatea fiului său. Vestea l-a lovit ca un trăsnet, titreaza Stiri De Buzau. Iulian avea 33 de ani și please pentru a doua oară în Afganistan. Urma să se recăsătorească în toamna acestui an și strângea bani ca să-și termine casa și să-și poată face nunta. Era singurul sprijin pentru părinții lui. Familia plutonierului spune că tânărul era devotat carierei militare și urmase cursuri de scafandru ca să fie bine pregătit pentru misiunile din teatrele de război. În Smeeni, localitatea în care trăia Iulian Dumitrescu, toată lumea îi plânge soarta tânărului militar. În Maxenu, localitate învecintată cu Smeeni, o altă familie se roagă la Dumnezeu pentru viața sergentului Bogdan Dragomir. A plecat în aceeași misiune cu prietenul său Iulian Dumitrescu și sâmbătă dimineață a fost grav rănit. Bunica militarului a suferit un șoc când a auzit de suferința nepotului ei. Tânărul de 26 de ani a urmat cariera de militar datorită fratelui mai mare care lucrează în aceeași unitate de operații speciale din Buzău. Cel …

Citeste tot articolul