Deputatul USR Iulian Bulai critică propunerile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), conform cărora participarea la activităţile culturale va fi permisă până la o capacitate de 50%, la o rata de incidenţă a infectărilor mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Pe de altă parte, în cazul restaurantelor şi cafenelelor, activitatea va fi permisă până la 50% din capacitate maximă a spaţiului la o rată de incidenţa mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. “După doi ani de pandemie, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a descoperit unde se răspândeşte cel mai bine virusul. Nu la revelioanele în aer liber, fără mască, dar cu mii şi mii de participanţi lipiţi unul de altul, nu la petrecerile de revelion din restaurante – pe astea le-a încurajat CNSU toată luna decembrie. Nu în mijloacele de transport în comun, la eternele cozi sau la locul de muncă. Virusul, în România, se duce la spectacole, concerte şi filme. Aşa că CNSU e foarte ok să lase restaurantele – unde nu se mănâncă şi bea cu mască – cu ocupare de 50% până la incidenţa de 3 la mie, dar vrea ocupare de 30% la teatre şi filme când incidenţa e de 1 la mie”, a scris deputatul pe Facebook. Potrivit lui Bulai, de pe urma unei astfel de hotărâri vor avea de suferit actorii şi muzicienii, afectaţi financiar de restricţiile din ultimii doi ani. El îşi exprimă speranţa ca Ministerul Culturii să pledeze în cadrul şedinţei de guvern pentru cauza acestora. “Certificat verde nu se poate, fără revelioane cu mii de oameni nu se poate, dar cu siguranţă CNSU va opri pandemia din sălile de spectacol. Acolo pot să-şi arate muşchii, să fie virtuoşi şi eficienţi şi dl Arafat, şi ministrul Sănătăţii. (…) Ministerul Culturii va participa la şedinţă. Iar reprezentantul …
Citeste tot articolulIulian Bulai, atac DUR la Klaus Iohannis: “Dezamăgit! Tare dezamăgit!”
Îndemnul președintelui Klaus Iohannis, care le-a recomandat românilor să joace golf pentru că e un sport atractiv și deloc scump, l-a intrigat pe useristul Iulian Bulai, care a demarat o adevărată anchetă. “Am verificat: nu avem teren de golf în niciunul dintre cele 8 județe ale Moldovei. Ghinion. Cine ne împrumută un teren de golf? Nici autostrăzi nu avem. Noi sărim peste “nevoia de teren de golf”. Întâi autostrăzi. Apoi golf. Vă așteptăm în vizită, domnule președinte! Atunci când vom avea autostrăzi în Moldova. Aveți 6 ani de mandat și avem doar centura Bacăului. Prea rar v-am auzit vorbind nevoia de despre autostrăzi din Moldova. Prea des despre golf și mers la schi. Dezamăgit! Tare dezamăgit!”, scrie Bulai pe Facebook. Sursa: stiripesurse.ro
Citeste tot articolulBulai face furori pe Facebook. „Bulică, ce fumezi mămică, ca să știm și noi?”
Deputatul Iulian Bulai a fost luat peste picior sâmbătă noaptea, 4 septembrie, după ce a publicat pe Facebook experiența sa de la o nuntă la care a participat ca invitat. „Nimic trivial din folclorul de nuntră tradițională”, spune Bulai, în postarea la care a adunat numeroase comentarii amuzante. „România se schimbă sub ochii noștri. Vezi asta la o nuntă, de exemplu. La nunta minunată la care am participat aseară. Nimeni nu a furat mireasa și nici nu i-a rupt rochia minunată. Nimeni nu a fumat înăuntru. Niciun om beat. Nicio îmbrânceală între oaspeți. Nimic trivial din folclorul de nuntă tradițională. Băile au rămas impecabile după 8 ore de petrecere. Muzica a fost minunată cu ritmuri din est și din vest. O mulțime de tătici cu copiii în brațe. Nicio sticlă spartă. Majoritatea nuntașilor erau majoritari dintr-o comună din Iași. Jumătate oameni din sat, un sfert săteni plecați de mulți ani în străinătate, un sfert tineri absolvenți cu job și familie. Toată seara am rămas absorbit de toată această atmosferă minunată și naturală pentru un cuplu de oameni faini. De unde schimbarea asta? Oare de la străzile comunei asfaltate toate până la ultima uliță? Nicidecum. Acești oameni veneau dintr-o comună cu gimnaziu/ liceu privat (confesional) de la 1897, de unde oamenii au migrat masiv în străinătate în ultimii 30 de ani. Răspunsul: educație predată din generație în generație. Investiții în școală șiormare umană. În ultimii 120 de ani. Cam așa arată România educată din rural din Moldova. Întrebare: cum ajută PNDL fenomenului de mai sus?”, a relatat Iulian Bulai pe Facebook. Postarea deputatului a atras numeroase comentarii în care oamenii îl iau peste picior pe Bulai. „Proaste anturaje ai avut până acum! Asta cu ruptul rochiei e la viol, mămică! În sfârșit ai ajuns la nunta care trebuie! Să nu zici …
Citeste tot articolulBulai LOVESTE din nou si arunca bomba momentului: Cîțu va fi dat afara?
Iulian Bulai, deputatul USR PLUS, a anunțat vineri că Florin Cîțu va pleca în curând din funcţie, fie prin decizia propriului partid, fie demis prin moţiune de cenzură. USR PLUS a decis să amâne depunerea moțiunii de cenzură Conform unor surse, moțiunea ar fi trebuit să fie depusă astăzi, alături de cei de la AUR, dar cei de la USR PLUS au decis să amâne depunerea pentru miercuri. ”Acestea sunt ultimele ore ale premierului Cîţu. Va pleca oricum – fie retras de PNL în curând, fie prin moţiune de cenzură. USR PLUS nu îl mai poate accepta prim ministru. Nu este parolist, minte şi se comportă haotic. AUR şi PSD ar vota acum moţiune de cenzură împotriva lui. Jumătate din PNL va vota moţiunea de cenzură împotriva lui”, a scris, vineri, pe Facebook, Iulian Bulai. ”Un hipster cu păr lung, dar lipsit de viziune” Deputatul Iulian Bulai a recunoscut greșelile USR PLUS; ”În decembrie credeam că e om de stat. Am greşit. Nu a fost omul reformelor şi al modernizării României. A fost omul baronilor galbeni, al mizelor mici, al şpăgilor PNDL. Un hipster cu păr lung, dar lipsit de viziune şi patos reformator, slab din punct de vedere politic, un politician care nu-şi aparţine şi care a ratat şansa de a reforma şi România şi PNL. Florin Cîţu este acum mort din punct de vedere politic”, a mai scris deputatul. ‘Sper să ai timp să ajungi în Vama Veche. Vremea e încă bună de plajă” Iulian Bulai a transmis şi un alt mesaj direct premierului: ”Florine, ne ierţi că am crezut în tine. Sper să ai timp să ajungi în Vama Veche. Vremea e încă bună de plajă”. Deputatul USR PLUS a mai avut cuvinte acide la adresa lui Florin Cîțu, ultima fiind acum câteva zile când i-a dat …
Citeste tot articolulBulai (USR) loveste din nou. A trecut la amenințări serioase: va ramane in politica inca 50 de ani
Deputatul Iulian Bulai, vicepreședinte USR, anunță că nu va mai candida pentru o funcție de conducere în partid, ci se va concentra pe activitatea parlamentară. Bulai, devenit celebru pentru poziții publice precum cea în care afirma că Fecioara Maria a fost o „mamă surogat”, anunță însă că nu se va retrage din politică în următorii 50 de ani. Bulai are în prezent 33 de ani. În privința congresului USRPLUS, Bulai afirmă că îl va susține tot pe Dan Barna. „Astăzi s-au lansat candidaturile pentru noua conducere a USRPLUS. A fost un eveniment emoționant și deosebit. Acum 2 ani am fost ales vicepreședinte al partidului. Cu un număr foarte mare de voturi. A fost o mare onoare. Au fost doi ani frumoși, grei, cu rezultate uriașe și un salt mare de la opoziție la guvernare. Sunt parte a echipei care a dus USRPLUS la guvernare. Echipa care a luat multe decizii care ne-a adus aici. Am învățat multe și am căpătat multă experiență. Vara aceasta am luat decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat în cadrul Biroului Național. Îi voi susține pe colegii mei care fie doresc să continue această implicare, fie colegi noi în acest maraton politic. Acum mă voi concentra pe munca din județul Neamț, pe munca din Parlament, conducerea Comisiei de Cultură, activitatea din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și monitorizarea autostrăzilor A8 și A7, unde vom avea șantiere în curând. Nu în ultimul rând mă gândesc la familia mea și la cei doi copii ai mei (încă mici) care au mai mare nevoie de prezența mea acum. Voi rămâne în politică/serviciul public pentru următorii 50 de ani. Pentru că schimbările majore se fac în timp, cu multă muncă, energie dozată pe fiecare zi și multă răbdare. Cred în șansa fiecărui coleg de a demonstra …
Citeste tot articolulCutremur total în politică! Anunțul făcut în direct la Antena 3. Se clatina scaunul lui Cîțu?
Cutremur pe scena politică. Deputatul USR Iulian Bulai vine cu o serie de precizări de ultimă oră referitoare la premierul Florin Cîțu. Mai exact, se pare că acesta ar putea fi schimbat din funcția pe care o deține. Deputatul USR Iulian Bulai cutremură scena politică după ultimele declarații făcute. Mai exact, ccesta a vorbit despre situația din coaliție, care este din ce în ce mai tensionată. În acest context, deputatul precizează că premierul Florin Cîțu este la rândul său evaluat în coaliție și poate fi schimbat din funcție în orice moment. Acest lucru se va întâmpla în cazul în care șeful Executivului va mai continua cu amenințările de remaniere la adresa miniștrilor Cristian Ghinea, Cătălin Drulă și Stelian Ion. Totodată, Iulian Bulai a mai subliniat faptul că, în prezent, premierul Cîțu poate fi schimbat de „majoritatea din Parlament”. El a adăugat că în coaliție există un ”joc al șantajului și amenințărilor” la adresa anumitor miniștri. Florin Cîțu, pus la zid de USR PLUS „Daca colegii din PNL in frunte cu dl Citu nu se linistesc cu acest joc al santajului si amenintarilor ca ba il remaniaza pe Ghinea, ba il remaniaza pe Stelian Ion, ba pe Catalin Drula, da, cine trebuie sa plece nu e niciunul din ministrii nostri care isi fac treaba, ci (trebuie sa plece) premierul care nu poate fi un lider sa ii adune pe toti”, a spus Iulian Bulai la Antena 3. În același timp deputatul USR a mai adăugat că astfel de amenințări nu au rostul, iar dacă premierul Florin Cîțu nu va opri aceste presiuni și amenințări care sunt prezente de câteva săptămâni, el ar trebuie să fie cel care părăsește funcția. „Nu merge cu amenintari cu bau-baul pentru fiecare ministru USR. USR PLUS este adultul din cameră, USR PLUS este factorul de stabilitate …
Citeste tot articolulBulai lovește din nou! Ultima postare i-a uluit pe internauti
Iulian Bulai surprinde din nou pe toată lumea cu noua sa postare de pe pagina oficială de Facebook. Dacă până acum useristul a făcut mai multe gafe, acum acesta a postat o rugăciune cu iz politic dedicată Partidului Național Liberal (PNL). Iulian Bulai lovește din nou! Mesajul care i-a uimit pe internauți. Ce a postat useristul pe Facebook Așadar, Iulian Bulai a postat pe rețeaua de socializare un mesaj pentru Partidul Național Liberal (PNL), mesaj în care le dă sfaturi liberalilor cu privire la alegerile interne din partid. În mesajul său, useristul spune, mai precis, că liberalii nu ar trebui să se mai atace public, subliniind că în campania internă ar trebui să se vorbească despre idei, nu despre oameni. Acesta mai spune că lupta internă ar trebui să se petreacă în partid și să nu afecteze guvernarea, subliniind, totodată, că dacă vor să discute să nu o mai facă prin scrisori și să se vadă față în față pentru a discuta. „Rugăciune de seară auzită prin vecini: “Doamne, te rog, dă-le înțelepciune oamenilor din PNL: – să ne se mai atace public. Nu e frumos. – în campania internă să vorbească despre proiecte și idei, nu despre persoane. – lupta lor internă să rămână acolo. Să nu afecteze guvernarea. – să nu mai amenințe public colegii de partid. – să nu mai facă scrisori publice când vor să discute nemulțumiri. Să se vadă față-n față și să vorbească la telefon dacă sunt reproșuri.”, notează Iulian Bulai. ”Succes, dragi colegi din PNL” El continuă ”rugăciunea” prin a spune că liberalii ar trebui să se gândească la proiecte macro pentru România, dar și că aceștia ar trebui să nu se șantajeze reciproc cu dezvăluiri. ”– să gândească proiecte macro pentru țară, nu programe PNDL ca să mulțumească financiar pe fiecare membru …
Citeste tot articolulINCENDIAR Ce semnifică șosetele lui Bulai? „Ăștia conduc România”
Iulian Bulai a fost eroul serii de marți, cu episodul “reziliență” .La fel de virale au devenit și șosetele lui. Din păcate, Bulai este exponentul unei generații a cărei găunoșenie o vom deconta cu toții. Robert Turcescu și invitații săi la Evz Play, Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni, au vorbit despre un subiect fierbinte pe agenda publică. Iulian Bulai, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, s-a încurcat în sensul cuvântului „reziliență”. Chestionat de jurnalistul Robert Turcescu, marți seară, ce înseamnă cuvântul din faimosul acronim PNRR, Bulai s-a fâstâcit. Mai grav e însă, a remarcat jurnalistul, că nu a știut nici informații elementare pentru un parlamentar, cum ar fi cât sunt taxele de asigurări sociale ca procent. „Problema cu găunoșii ăștia, new generation în politică, e că nu au capacitatea de a recunoaște că nu știu. Arată ceva despre caracter. O grămadă de găunoși. Niște agramați. Aseară Bulai încerca să iasă din încercuire, mi-a fost milă de el, sincer. Ăștia conduc România din Parlament. Mai fac naibii un infarct în vreun studio. Să vorbești despre PNRR și tu să fii tufă de Veneția…”. „Șosetele nu sunt cam groase?”, s-a întrebat retoric gazda emisiunii, în fața căruia Bulai s-a dotat, în emisiunea de marți seară de la Realitatea TV, cu o bilă albă și o bilă neagră, ca aluzie la o rubrică făcută celebră de Turcescu. Octavian Hoandră a remarcat că politicienii ar trebui să aibă o ținută sobră, nu șosete „de clovn”, în opinia lui Bogdan Comaroni. De menționat că USR-istul a postat, în replică la „episodul șosetelor”, pe contul său de Facebook, următorul gând: „Viața e prea scurtă ca să porți șosete negre„. Sursa; evz.ro
Citeste tot articolulGafa MONUMENTALA. Bulai s-a facut din nou de ras: A încurcat spitalele!
Gafa uriașă din partea parlamentarului USR-PLUS, Iulian Bulai, în cazul tragediei de la Victor Babeș. Acesta a încurcat spitalele și a făcut acuzații grave la adresa reputatului medic Adrian Streinu-Cercel, fost director al Institutul Matei Balș, nu al Spitalului Victor Babeș. Bulai declară că Streinu-Cercel nu a fost în stare să facă investiții și să lase măcat un extinctor în clădire. În viziunea deputatului USR-PLUS, de vină ar fi și PNL care nu și-a asumat Ministerul Sănătății. Trei pacienţi au murit, după ce au rămas fără oxigen la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti Trei pacienţi au murit, luni seară, după ce au rămas fără oxigen, într-o unitate mobilă de Terapie Intensivă aflată la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Totul s-a întâmplat în jurul orei 17.00, la unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş, acolo unde se aflau opt pacienţi bolnavi de COVID-19, care erau în stare gravă. În urma unei erori la sistemul de oxigen al TIR-ului ce aparţine Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ventilatoarele care îi ajuta pe pacienţi să trăiască s-au oprit. Drept urmare, trei pacienţi au murit, în timp ce ceilalţi cinci au fost transferaţi la alte spitale din Bucureşti. La faţa locului s-au deplasat membrii unei echipe tehnice, aceştia stabilind că presiunea oxigenului a fost mai mare decât limita permisă, motiv pentru care un sistem de siguranţă a blocat ventilatoarele. Sursa: comisarul.ro
Citeste tot articolulDelia, ATACATA DE MITOCANUL Iulian Bulai de la USR: ”Aștept scuze pentru nesimțire!”
Deputatul USR Iulian Bulai lovește din nou cu o postare pe Facebook! Politicianul care a scris în ziua de Crăciun despre Iisus că a avut o ”mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea” și că a fost refuzat de comunitate, a revenit cu o nouă postare demnă de a-l aduce în centrul atenției. Bulai scrie pe pagina sa de socializare că la Biblioteca Națională a fost organizat un Revelion cu Delia și compania. Bulai sugerează că la Bibliotecă s-au făcut viței la proțap de muzică de nuntă. Muzică interpretată cel mai probabil de Delia, atâta timp cât pe ea o nominalizează. Iată postarea integrală a politicianului USR: „O locație autentică“ pentru petrecerea Revelionului. Plină de mizerie, vandalizată, practic, după Revelion. Nu mi-am imaginat niciodată că Biblioteca Națională a României, care-și împarte sediul cu Ministerul Culturii, e o „locație autentică“ pentru „un revelion de poveste“, cu Delia et co. Promovat pe Facebook ca fiind organizat nu se știe de cine – poate de Biblioteca Națională însăși, deși ultima dată când am verificat, nu ăsta era obiectul ei de activitate. În obiectul de activitate nu scrie deloc, dar deloc!, că BNR se ocupă de chermeze. Nici că face viței la proțap pe scările Ministerului, de Ziua Națională, pe muzică de nuntă. Nici că noaptea, când nu e revelion, Biblioteca are program de discotecă în Sala Atrium, cu sute de oameni înghesuiți, care beau pe rupte. Mă-ntreb: dlui ministru Gheorghiu nu-i miroase a mâncare în Minister? N-a văzut niciodată gunoaiele și urmele de vomă rămase pe aleile din jurul clădirii? Nu se-ntreabă ce se-ntâmplă dacă se-ntâmplă ceva? Hidranți, pompieri, cărțile din depozite. În general, ce trebuia să-nvățăm după Colectiv. Pentru directoarea Carmen Mihaiu n-am întrebări. Doar uitați-vă cum arăta Sala Atrium a Bibliotecii Naționale pe 1 …
Citeste tot articolulGlobalistul neomarxist Iulian Bulai (vicepreședinte USR) are misiunea de a submina credința ortodoxă
„În vara respectivă mi-am făcut bani de liceu. Din adunat sticle, dar mai ales din împletit baloane pe stradă principală şi prin bâlciuri. Am fost mereu un tip cu spirit antreprenorial şi destul de creativ” (Iulian Bulai despre prima vizită a lui la surorile din Norvegia în anul 2003, „Adevărul”) „Iulian Bulai mai spune că pentru a putea termina anul universitar, din ianuarie 2009 s-a încadrat cu jumătate de normă ca administrator şi clopotar la o biserica luterană din apropierea şcolii. În decurs de şapte luni a învăţat limba norvegiană, pentru a putea înţelege cursurile, apoi a intrat la Academia Naţională de Arte din Oslo.” („Adevărul”) „Pentru că am fost înzestrat cu darul sculpturii, mi-am confecţionat mască şi un costum impecabil înfăţişându-l pe Henrik Ibsen şi în cursul a două luni de performance pe stradă am reuşit să adun aceşti bani, plus banii de care aveam nevoie pentru întreţinere. În cursul acelei veri, Leonard Cohen a asistat la performance-ul meu artistic, şi m-a vorbit de bine în faţă a 10.000 de oameni”. (Iulian Bulai, „Adevărul”) Fiindcă tot este expert în măști, bolșevicul neomarxist Iulian Bulai și-a confecționat un aspect identic cu al bolșevicului marxist Lev Davidovici Troțki, născut Léiba sau Leib Bronștéin într-o familie de evrei așkenazi (khazari) din Ucraina. Iată ce scrie în Wikipedia despre Lev Troțki: „El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile …
Citeste tot articolulSfânta manipulare de Paști, când politrucii ne învață religie și popii fac politică…
DE PAȘTI UNII AU ALES SĂ SPUNĂ LUCRURI TRĂSNITE Pe deputatul USR Iulian Bulai eu, una, îl înțeleg… că dânsul a mai avut idei trăsnite …îmi amintesc cum a fost de părere, mai demult, că Europa nu ne păruiește destul și că ar trebui să ne care niște poșete în cap, în completarea păruielii, pentru ca dânsul să se simtă mulțumit. Cam așa : „În momentele cele mai grele ale democraţiei româneşti, gândindu-mă la dimensiunea federală a Uniunii Europene, mă întrebam DE CE NU AM BENEFICIAT ŞI DE PÂRGHII DE INTERVENŢIE DIN PARTEA UE , CI DOAR DE MECANISME DE VERIFICARE ŞI COOPERARE.” (Iulian Bulai, specialist în diplomaţie culturală, membru al Fundaţiei CAESAR, 14 ianuarie 2016). Așa că lui pot să-i acord circumstanțe atenuante când postează, pe 28 aprilie 2019, următorul text , pe pagina sa de FACEBOOK: „Învierea este şi despre tentativa unui GRUP CRIMINAL ORGANIZAT de a promova un FAKE-NEWS. Mituind martorii şi promovând un mesaj fals. Se întâmplă asta şi în zilele de astăzi. La tv sau pe stradă, sau în Parlament. Fenomenul e vechi de când lumea. Iată că ÎNTÂMPLAREA (oooo!!! n.n.) de la Ierusalim de acum 2000 de ani a schimbat lumea şi oamenii, iar tentativa de fake-news a rămas doar o încercare nereuşită de cosmetizare a adevărului. Să avem speranţă aşadar. Fake-news vin şi trec. Adevărul rămâne. Interpretat de către fiecare dintre noi. Dar nicidecum nu poate fi cumpărat cu bani. Se aplică în credinţă, politică sau relaţiile interpersonale. ASTA AM ÎNȚELES EU aseară la slujba de Înviere! Hristos a înviat!” Nu discut despre exprimarea precară și nici logica zglobie de mai sus, fracturată ici-colea, prin părțile esențiale. Asta a înțeles Iulian Bulai din slujba de Înviere, deci nu e nimic de făcut! Că pentru dânsul și ziua de Paști e un fel de …
Citeste tot articolulPSD se face de râs în fața Comisiei de la Veneția. DETALII HALUCINANTE
Cei de la PSD sunt extrem de vocali în fața presei când vine vorba de orice reacție internaționale care vizează ceea ce se petrece în țară. În spatele ușilor închise însă, se pare că atitudinea este total opusă. Florin Iordache a spus înainte să se întâlnească cu experții Comisiei de la Veneția că aceștia „nu sunt Dumnezei”, iar România este o țară suverană. În cadrul discuțiilor însă, el alături de ceilalți social-democrați, a adoptat o poziție diametral opusă. Cel puțin așa a susținut deputatul USR Iulian Bulai, aflat la discuții. „Sunt acum la întâlnirea cu delegația Comisiei de la Veneția. Sunt așezat între Iordache, Nicolicea și Cazanciuc. Trubadurul PSD, Eugen Nicolicea, le explică membrilor Comisiei de la Venezia că opoziția s-a comportat huliganic in comisii și noi am perturbat lucrările comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției. Susține că din cauza comportamentului opoziției, care a venit cu boxe (cc. Stelian Ion), s-au strecurat unele greșeli in deciziile finale ale comisiei speciale. Așa se scuză marele Nicolicea în fața celor care au venit să ne întrebe de ce România o ia razna. Acestea sunt argumentele de grădiniță ale omului propus spre a fi viitorul Ministru al Justiției. Omul care se visează succesorul lui Tudorel Toader. Nu mai am cuvinte. Ne prăpădim de râs la argumentele lui. Dar e de plâns. Oare cine îl crede pe acest domn?”, a dezvăluit pe Facebook, Bulai
Citeste tot articolulIMAGINI SOCANTE: Astea sunt CAPUSELE platite din banii nostri! Parlamentarii PSD l-au luat la bătaie pe Iulian Bulai
Parlamentarii PSD care au parasit sala in timpul discursului presedintelui au considerat ca trebuie sa fie agresivi fata de un alt ales de la USR, deranjati de intrebarea „Nu ati suportat adevarul de ati parasit sala?” Deputatul USR Iulian Bulai a declarat, marţi că a fost îmbrâncit şi înjurat, pe holul Parlamentului, de mai mulţi colegi din majoritatea parlamentară deranjaţi că sunt filmaţi după ce au ieşit din plen la discursul lui Klaus Iohannis,deputatul PSD Andreea Cosma respinge acuzaţiile. Un scandal monstru s-a iscat în Parlament, după discursul preşedintelui Klaus Iohannis. Un deputat USR, Iulian Bulai, s-a dus să îi filmeze pe cei de la PSD, care ieşiseră din sală. Daca asa se comporta alesii PSD, ce sa mai zicem …. „Nu ne filma, domle, avem și noi drepturi. Iată, aceștia sunt reprezentații țării, cei ce ne conduc destinele.” „Am fost bruscat de cei din PSD în holul Palatul Parlamentului. Regreat acest comportament al colegilor deputați. Sper ca cei care au votat ca ei să fie în parlament să vadă ce au trimis. E regretabil, lupta mea pentru o administrație corectă continuă”, scrie Iulian Bulai, după acest incident, conform cyd.ro. VEZI SI: DESTABILIZAREA ROMANIEI DE CATRE EVREI: Adevărata miză a păpușii infractoare Dragnea. Detalii care DAU FIORI!
Citeste tot articolul