Tag Archives: iulia ionescu

Ferice de poporul roman care are o fiica precum Iulia Ionescu

Trebuie să recunosc că tinerii României mă surprind în ultima vreme în mod plăcut, transfigurându-mă. Anul trecut o tânără elevă de liceu, Sabina Elena a venit cu bentiţa tricoloră legată în jurul capului la o şcoală din Harghita şi a fost ţinta şovinismului maghiar, azi o tânără de la Colegiul Sf. Sava, o instituţie de elită a învăţământului românesc, a ales să meargă pe calea lui Hristos mergând la o mănăstire ortodoxă. E de admirat cum Iulia Ionescu, o fată cu rezultate merituoase la învăţătură şi olimpică, în loc să bată cluburile, mall-urile şi barurile, ca alţi colegi de generaţie, a ales calea bisericii. La 15 ani Iulia Ionescu merge regulat la slujbele religoase şi are un duhovnic. Ea provine dintr-o familie dezmembrată, cu o mamă divorţată şi un tată care şi-a părăsit familia, iar singura cale de urmat nu au fost petrecerile cu alcool şi drogurile, ci biserica şi credinţa întru Hristos. Faptul că l-a ales pe Dumnezeu li s-a părut ciudat multor colegi şi profesori de la colegiu. Fiind un liceu de elită, tinerii cu bani mulţi şi învăţaţi cu dezmăţul financiar, aproape satanic, nu înţelegeau cum colega lor a ales calea smereniei şi credinţei adevărate. Chiar şi profesoarele încercau să o atragă în terapii concupiscente şi pseudo-psihologice ca să o abată de la calea spre Hristos. Iulia Ionescu, întristată în inima ei de divorţul părinţilor şi de lumescul unei societăţi consumeriste, a ales să se roage şi să se îndrepte spre biserica strămoşească. E de admirat cum această tânără cu o maturitate de 40 de ani, aşa cum afirmă duhovnicul ei Visarion Alexa de la biserica din cartierul Militari, a ales pacea credinţei adevărate, ortodoxe. Ea a plecat de acasă la mănăstirile din nordul Moldovei să-şi urmeze chemarea spre viaţa monahală. Despre acest lucru ştia duhovnicul ei …

Citeste tot articolul

Eleva dispăruta a fost gasita in tren. Vezi de unde se intorcea Iulia Ionescu

Eleva dispărută din Bucureşti a fost găsită de angajaţii CFR într-un tren care venea de la Suceava. Fata este în drum spre Capitală. Iulia Cristina Ionescu, elevă la colegiul naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, dispărută de câteva zile, a fost recunoscută de şeful de tren. Ea s-a urcat în tren la Suceava. Fata era singură, nu are semne de maltratare, iar acum se află în siguranţă. Eleva în vârstă de 15 ani a dispărut miercuri, în drum spre liceul la care învată, Colegiul „Sfântul Sava”. Poliţia Capitalei a organizat, în premieră, o celulă de criză. Fata a fost căutată în spitalele şi mănăstirile din jurul Capitalei, însă nici urmă de ea. Surse din anchetă au spus că tânăra ar fi lăsat mamei un bilet în care i-a spus că vrea să se călugărească. Vom reveni cu mai multe amănunte.

Citeste tot articolul

Eleva disparuta: “Vine apocalipsa”. Tatal ei: “Citea site-uri ciudate si era EXTREMISTA!”

Eleva disparuta: “Vine apocalipsa”. Tatal ei: “Citea site-uri ciudate si era EXTREMISTA!”. Un alt scandal pus la cale de MIZERIILE MASONICE din SRI, sclavii umili ai Israelului! Vor sa inchida site-urile care ataca MAFIA MASONICA din Romania! Incepe campania electorala si slugile masonice de Coldea si Maior, nu vor adversari in aceasta lupta: toata lumea sa taca din gura! Masonul vopsit la par de George Maior, nasul lui Victor Ponta, vrea liniste pentru a ajunge presedintele Romaniei!   Tatăl elevei în vârstă de 15 ani, de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală”, care a dispărut miercuri, este de părere că fiica lui a fost ademenită în nişte cercuri “extremiste”. Bărbatul se bazează şi pe faptul că, în urmă cu câteva zile, fiica lui, Iulia, i-a trimis un mesaj duhovnicului său în care îi spunea că vine Apocalipsa şi că ar trebui să se roage, scrie adevarul.ro. Daniel Ionescu, tatăl Iuliei, eleva în vârstă de 15 ani care a dispărut miercuri, a declarat, că toată această situaţie este un coşmar din care ar vrea să se trezească cât mai repede. Bărbatul spune că se teme pentru fiica sa şi speră să o revadă sănătoasă, deoarece crede că în acest moment este sechestrată. „Singura pistă pe care o avem acum este că e sechestrată. Nu avea un prieten cu care să plece de acasă. Aş fi fost fericit să fie aşa, pentru că dragostea trece“, spune Daniel Ionescu. Tatăl Iuliei spune că este foarte îngrijorat din cauza site-urilor pe care le frecventa fiica lui şi crede că aceasta ar fi căzut pradă unor persoane care interpretau credinţa într-un mod extrem. „În utlima vreme începuse să intre pe fel de fel de site-uri. Ea era puţin religioasă, se ducea la biserică cu bunica ei de mână, dar pe aceste site-uri se vorbea despre Apocalipsă, sfârşitul …

Citeste tot articolul