“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

istorie

  • 10 curiozități despre Vlad Țepeș, domnitorul care a băgat frica în hoți

    tepes

    Vlad Țepeș, cunoscut și sub numele de Vlad al III-lea, Vlad Drăculea sau simplu Dracula pentru străini, a fost domnitor în Țara Românească de trei ori: în anii 1448, 1456-1462 și 1476. Este unul dintre cele mai cunoscute personaje românești în afara granițelor, datorită popularizării personajului Dracula de către scriitorul Bram Stocker.

    Conform legendei, Vlad Țepeș s-ar fi născut în orașul Sighișoara, în Transilvania, în 1431. Tatăl său, Vlad Dracul, a fost cavaler în Ordinul Dragonului, o societate cavalerescă cu scopul de a opri extinderea Imperiului Otoman.

    Regele Charles al III-lea al Marii Britanii are o legătură îndepărtată cu Vlad Țepeș. O descendentă a acestuia, Claudia Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, Mureș, a fost stră-stră-bunica lui Charles. Nepoata acesteia, Mary de Teck, a fost regină a Marii Britanii, iar Elisabeta a II-a este una dintre urmașele acestei linii.

    Vlad Țepeș a fost căsătorit de trei ori și a avut cinci copii. Se spune că a avut și o poveste de dragoste lungă cu o săsoaică din Brașov.

    Tatăl său, Vlad Dracul, a fost primit în Ordinul Dragonului, iar Vlad Țepeș a fost înnobilat în același ordin în 1431. Ordinul Dragonului avea ca scop apărarea creștinismului împotriva turcilor otomani.

    Vlad Țepeș a devenit subiectul preferat al scriitorului Bram Stoker, care l-a transformat în eroul romanului “Dracula” din 1897, generând interesul pentru acest personaj și zona Transilvaniei.

    Numele “Țepeș” i-a fost atribuit datorită execuțiilor prin tragere în țeapă pe care le ordona frecvent. Vlad era respectat de supușii săi pentru campaniile sale împotriva turcilor, dar și pentru construirea unor mănăstiri.

    El a folosit tactici precum pământul pârjolit și Atacul de Noapte pentru a încetini avansul armatei otomane.

    După o perioadă scurtă de domnie în 1476, Vlad Țepeș a fost asasinat și capul său a fost trimis sultanului Mahomed al II-lea. Nu se cunoaște exact locul în care a fost înmormântat.

    Legenda spune că Vlad Țepeș a fost un om al corectitudinii, iar o legendă menționează o fântână cu un pocal de aur pe care nimeni nu a îndrăznit să-l fure.

    Și-a trăit ultimele zile în exil, iar moartea sa rămâne o enigmă, neștiindu-se exact locul în care a fost înmormântat.

    1. Vlad Țepeș, un Domnitor cu Multe Nume:
      • Vlad al III-lea sau Vlad Drăculea a domnit în Țara Românească în trei perioade distincte: în anii 1448, 1456-1462 și 1476.
      • Popularitatea sa s-a extins considerabil datorită personajului Dracula, creat de Bram Stocker, care l-a transformat într-o figură recunoscută și în afara granițelor țării.
    2. Originea și Legăturile Familiale:
      • Se crede că s-a născut în Sighișoara, Transilvania, în 1431, fiind fiul lui Vlad Dracul, cavaler al Ordinului Dragonului.
      • O legătură îndepărtată a lui Vlad Țepeș o reprezintă legătura cu Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.
    3. Familia și Căsătoriile:
      • Vlad Țepeș a fost căsătorit de trei ori și a avut cinci copii.
      • În afara căsătoriilor oficiale, există și o legendă a unei lungi povești de dragoste cu o săsoaică din Brașov.
    4. Ordinul Dragonului și Numele “Țepeș”:
      • Tatăl său și el făceau parte din Ordinul Dragonului, o societate cu scopul de a opri avansul Imperiului Otoman.
      • Porecla “Țepeș” vine din execuțiile frecvente prin tragere în țeapă, tactica sa preferată.
    5. Transformarea în Dracula și Popularitatea sa:
      • Personajul Vlad Țepeș a fost ales de Bram Stoker ca erou principal în romanul său “Dracula”, generând interes și popularitate în întreaga lume.
      • Legătura cu Transilvania și misterul castelului plin de vampiri au fost subiecte pentru sute de filme și cărți.
    6. Tactici de Luptă și Confruntări cu Otomanii:
      • A folosit tactici ingenioase precum pământul pârjolit și Atacul de Noapte pentru a încetini avansul armatei otomane.
      • A fost respectat pentru abilitățile sale militare și pentru faptul că era voievod care nu tolera nedreptatea.
    7. Exilul și Moartea sa:
      • A fost arestat și trimis în exil în Ungaria, iar moartea sa rămâne o enigmă.
      • Nu se cunoaște cu exactitate locul în care a fost înmormântat, legende sugerând diferite posibilități.
    8. Legendele și Aspecte Inedite:
      • Se relatează legende despre testarea onestității și tratamentul acordat săracilor și cerșetorilor.
      • Un simbol al corectitudinii, povestea unei fântâni cu un pocal de aur rămâne una dintre poveștile sale celebre.
    9. Controverse și Povești Neelucidate:
      • Aspecte controversate ale domniei sale includ execuțiile și pedepsele aplicate pentru trădare sau pentru hoție.
      • În ciuda eforturilor de a găsi mormântul său, locul exact al înmormântării lui Vlad Țepeș rămâne necunoscut până în prezent.
    10. Moștenirea și Impactul în Istorie:
      • Vlad Țepeș a lăsat o amprentă puternică în istoria României și este unul dintre cele mai enigmatice personaje ale timpurilor sale.
      • Impactul său asupra mentalității populare și legăturile mitologice sunt subiecte studiate și dezvoltate în continuare.
  • Deranj mare la Budapesta, după ce noile manuale turcești de istorie pentru liceu conțin hărți medievale în care Ungaria nu apare deloc pe hartă

    184425.jpg 888x539 1

    O fotografie a început să circule pe Reddit, cu o legendă în care se spune că este vorba despre un nou manual turcesc pentru elevii de clasa a 11-a, care ar trebui să înfățișeze Imperiul Otoman la apogeul său, în secolul al XVII-lea. Cu ușoare exagerări, semnalează presa maghiară.

    Firește, a existat gândul că totul a fost o glumă pe Reddit, ne-a spus expertul în Turcia Zoltán Egeresi:

    “pare credibil – deși foarte rar, în publicațiile turcești poți găsi hărți istorice destul de ciudate”

    Desigur, să fim atenți: încă nu se știe câți tineri turci absorb cunoștințele chiar din aceste cărți. În orice caz, este probabil că cei care o fac nu vor avea neapărat o imagine clară a statelor europene din secolul al XVII-lea.

    La urma urmei, nu este nevoie să fii profesor de istorie pentru a vedea lucruri fascinante atunci când te uiți la o hartă.

    Ceea ce este evident la prima vedere, chiar și pentru ochii maghiarilor:

    Ungaria nu se află deloc pe hartă.

    198d6c9dc58f4e27a9c2e47f8acefe1d

    Banaat și Timișoara, sau Karlovy Vary, se află aproximativ la locul potrivit;

    numele Transilvaniei a fost înlocuit cu cel al fostului Felvidék de Est (mai exact, partea de est a Ungariei Superioare), plus că se întinde bine în Galiția, care făcea parte din Polonia (Pierwsza Rzeczpospolita) la acea vreme;

    teritoriul propriu-zis al Transilvaniei a fost împărțit între Moldova (Bogdan) și Havasalföld (Eflak);

    acesta din urmă a invadat în principal teritoriile transilvănene interioare;

    În plus, granițele au fost întinse cu mult peste ceea ce erau în realitate, “dând sub stăpânire turcească” orașe precum Szentgotthárd, ceea ce, în mod evident, nu era cazul în perioada de apogeu a Imperiului Otoman.

    Transilvania, pe de altă parte, a fost semi-temporar sub stăpânire turcească pentru o bună parte din acel secol, iar harta nu face distincția între vasalitate și cucerire. Dar nu-i nimic, soarta Regatului Ungariei și a Principatului Transilvaniei, să vedem unde au ajuns steagurile cu coadă de cal!

    Moldova, Havasalföld și Hanatul Tătar din Crimeea: ca și Transilvania, au fost state vasale, dar sunt reprezentate ca parte intactă a Imperiului Otoman;

    Ucraina. Această țară, desigur, nici măcar nu exista în secolul al XVII-lea, dar este numită astfel pe hartă, deși a fost și rămâne parte a Regatului Poloniei și a Țaratului rus, cu excepția unei mici spițe din sud-vest, în ciuda tuturor porțiunilor tătare și turcești din țară la acea vreme;

    Polonia însăși. Ce cred polonezii despre ideea că întreaga jumătate estică a țării lor a fost brusc înfățișată sub dominație otomană înainte de nebuloasa turcească, nu știm, ceea ce știm este ceea ce au avut de spus regele Ioan Sobieski și husarii de pe aripi despre idei similare, cel puțin așa cum au fost înfățișați în 1683, înainte de Viena; să spunem doar că nici aceasta nu corespunde realității;

    granița Imperiului Otoman se întinde aproximativ până la granița actuală dintre Letonia și Estonia, unde probabil că nu vezi mulți turci nici măcar astăzi, darămite în secolul al XVII-lea;

    Chiar și în cazul Croației, istoricii din portul strălucitor nu s-au mulțumit cu cuceriri reale – și de altfel impresionante – și au împins granițele ceva mai la nord-vest.

    În ceea ce privește restul Europei și Asiei, cartografii au fost și mai generoși cu spațiul și timpul. Astfel s-a născut harta menită să descrie secolul al XVII-lea:

    o Germanie unificată, cu cel puțin 170 de ani înainte ca Imperiul German să fie proclamat la Palatul de la Versailles;

    Italia (de nord) semiunită (prima dată unificată în această formă de Regatul Sardiniei postnapoleoniene, de asemenea mult mai târziu);

    Belgia (independență în 1830);

    Iranul (a luat acest nume în 1935, moment în care se numea încă Persia).

    Ce alt detaliu ciudat observați pe hartă? Spuneți-ne în comentarii!, scrie publicația maghiară, Mandiner.

  • Lecția de Educație Civică – Cum să te comporți într-o librărie

    wiki AnneFrankSchoolPhoto AF1 500

    Simțul civic este important, mai ales când ne aflăm într-o librărie. Ca cetățeni responsabili, trebuie să luăm inițiativă și să ordonăm lucrurile conform naturii lor.

    Video aici – https://t.me/thracia88/2922

  • Copiii au mai scăpat încă 2 ani de materia obligatorie care urma să-i învețe că bolșevicii care le-au ucis bunicii erau marfă, că institul Elie Wiesel e fucking great și că singurii care au fost nașpa au fost bunicii lor pentru că “evreii” au fost prinși cu mâna-n traistă…

    sarbatoare

    Prin noua lege a învățământului, a fost amânată cu doi ani introducerea disciplinei obligatorii „Istoria Evreilor. Holocaustul” în licee, remarcă nervos directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, tovarăşul Alexandru Florian, într-un interviu pentru RFI.

    Potrivit noilor legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial pe 5 iulie 2023, această nouă disciplină va intra în procesul educațional abia din anul școlar 2025/2026.

    Doi ani de amânare, dar depinde de fiecare dintre noi și de presiunile pe care le punem pe “reprezentanții politici” dacă se va amâna de tot.

    Elevii trebuie să fie pregătiți pentru a ține piept propagandei holocaustice, indiferent dacă materia obligatorie se va introduce peste doi ani sau mâine.

    Pentru asta, librăria Incorect Politic este disponibilă în format electronic, gratuit la acest link: https://www.incorectpolitic.com/carti/

    Alexandru Florian face spume la gură

    Să analizăm interviul:

    RFI:

    Alexandru Florian: Am observat cu surprindere după publicarea în Monitorul Oficial al Legii educației preuniversitare, 198/2023, la articolul 88 se reia formularea din legea 276/2021 unde se menționa introducerea pe trunchiul comun a unei discipline, respectiv Istoria evreilor și Holocaustului pentru licee și școli profesionale. În acea lege era prevăzut anul școlar 2023/2024, deci din toamna acestui an ar fi trebuit să debuteze noua disciplină, se și stabilise și clasa a XI-a, dar în noua lege a învățământului se menționează că această nouă disciplină va intra în procesul educațional abia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29).

    Pot spune cu certitudine că Institutul “Elie Wiesel” este menționat acolo ca entitate care trebuie să colaboreze la elaborarea programei școlare și apoi pe măsura posibilităților să elaboreze și alte materiale-suport pentru dezvoltarea acestei discipline și a curiculei respective.

    Orice stat civilizat, cu servicii de informații competente și cu mijloace tehnice performante va ajunge la concluzia că o astfel de materie, menită să condiționeze mințile tinere și să inoculeze un sentiment de vinovăție pentru apartenența la neamul din care fac parte reprezintă o breșă de securitate și o amenințare la adresa siguranței naționale. Mai mult, tezele holocaustice, demontate de Norman Finklestein în lucrarea sa “Industria Holocaustului”, se pot transforma în găuri negre la bugetul statului, prin despăgubiri păbugoase oferite urmașilor urmașilor “supraviețuitorilor”.

    Ca atare, stoparea oricărei încercări de a introduce materia obligatorie despre holocaust, cât și combaterea propagandei holocaustice reprezintă o prioritate în lupta pentru interesul și siguranța poporului român, atât pentru civili cât si pentru militari.

    Pe de altă parte, a crede că o “materie” băgată cu barosul de institutul antiromânesc Elie Wiesel, ai căror fondatori au participat la genocidul bunicilor a milioane de școlari din România de astăzi, o să aducă beneficii pe termen lung mizând pe reeducarea unei generații, este cel mai mare serviciu adus naționaliștilor creștini din România. Lupta și victoria patrioților împotriva hidrei neo-bolsevice o să treacă, cel mai probabil, prin încercarea subminării spiritelor tinere în cadrul școlii.

    Mai pot spune că programa pentru anul școlar 2023/2024 era deja încheiată în toamna anului trecut. În luna aprilie 2023 existau semne de la Ministerul Educației că această programă va fi aprobată printr-un Ordin de ministru. Iată, suntem în luna iulie, programa nu este aprobată, nu a devenit un document oficial, este undeva între minister și doamna ministră a educației, nu știu exact unde este această programă. Oricum nu mai există condițiile obiective, nu mai există perioada de timp necesară pentru ca această disciplină să devină realitate în toamna acestui an.

    Reporter: pare a fi una dintre situațiile în care se vede fie lipsa de interes, fie de voință a autorităților de aplica măsuri de combatere a antisemitismului și a negării Holocaustului, adoptate mai mult de ochii Occidentului.

    Alexandru Florian: Nu sunt eu în măsură să dau răspunsul, pot spune doar ce s-a întâmplat până azi, iar ascultătorii dumneavoastră să tragă singuri concluzia. Eu pot spune doar că în urmă cu un an Ministerul Educației împreună cu Institutul “Elie Wiesel” au avut un parteneriat, au pornit procedurile prevăzute în cadrul ministerului, pentru a se elabora această programă privind Istoria evreilor și a Holocaustului. S-a format un grup de lucru cu profesori din preuniversitar, cercetători de la Institutul “Elie Wiesel”, cadre didactice din învățământul universitar.

    Spre sfârșitul lunii septembrie 2022 programa trecuse practic prin pașii procedurali, a fost înaintată și spre consultare unor entități și unor istorici, s-au făcut și modificări la sugestia acestora și s-a împiedicat la ultimul pas și anume să fie elaborat acel Ordin de ministru care să aprobe programa. Răspuns avizat numai cei care s-au ocupat de această lege.

    O opinie mult mai întemeiată ar putea avea președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler, care, să nu uităm a fost inițiatorul legii 276/2021.

    Oare care reprezentant al minorității române din Israel a inițiat vreo lege în Knesseth (Parlamentul din Israel), în domeniul educației, cu scopul introducerii unei materii noi, obligatorii, intitulată “Istoria Românilor. Martirajul.”?

    Există vreun institut de utilitate publică administrat de români și finanțat din banii de taxe ale israelienilor care să intervină în parcursul legislativ al statului ilegitim Israel?

    Întrebări retorice.

    Realitatea este că institutul terorist Elie Wiesel a făcut parteneriat cu profesori din România pentru spălarea pe creier a elevilor români, a generațiilor viitoare care vor construi pe ce lăsăm în urmă. Vor să otrăvească fântâna și fac spume la gură când nu obțin ce vor.

    Reporter: Între timp, pe Facebook săptămânal are loc o emisiune, nu vreau să menționez realizatorii în care se neagă sistematic Holocaustul din România.

    Reporterul de la RFI nu vrea sa-l menționeze pe Alexandru Amititeloaie sau pe Gică Manole, care susțin desființarea institutului terorist Elie Wiesel și cu siguranță nu vrea să vă uitați la Marian Motocu, care vorbește despre subminarea României de către iudei. Dacă ar fi menționat canalul STRATINFO, ar fi contribuit la trezirea conștiinței naționale, pe când treaba lui este s-o adoarmă în somnul cel de moarte.

    Nici Alexandru Florian nu vrea să dea nume, temându-se că ar putea aduce un român în plus în fața emisiunilor lui Miron Manega și acel român s-ar putea regăsi citind Certitudinea.

    Dacă reporterul ar spune limpede despre ce e vorba, poate că audiența RFI și-ar dori, din curiozitate, să vizioneze emisiunea cu Ioan Roșca intitulată “Combaterea “antisemitismului” folosește subjugării românilor?” în care, printre altele, vorbește despre retrocedări ilegale comise de comunitatea iudaică din România.

    Alexandru Florian: Ați avut dumneavoastră “ghinionul” să dați numai peste această emisiune, sunt mult mai multe și de fapt Institutul “Elie Wiesel” în curând, maximum o săptămână vom publica un raport de monitorizare a manifestărilor de antisemitism și negare a Holocaustului în perioada aprilie 2022 – aprilie 2023 cu precădere pe rețelele sociale în România, mai ales pe paginile Facebook, unde există o varietate, uneori mesajul este mai ascuns, alteori virulent.

    Băi Floriane, pregătește reclama aia odată și nu mă mai fă să aștept.

    Reporter: Eu mă refeream la emisiuni live pe Facebook cu durata de două ore în care este negat Holocaustul din România, ceea ce contravine legii.

    Alexandru Florian: Este îngrijorător că au loc asemenea manifestări și  u există nicio contra-reacție, deși după cultura anglo-saxonă, la baza societății este că la extremism societatea civilă trebuie să reacționeze societatea civilă. Iată că societatea civilă nu reacționează și se pare că nici legile pe care le avem în România de incriminare a negării Holocaustului probabil că nu prea funcționează.

    image 2023 07 16 221441588Fraza de mai sus așa apare pe site-ul RFI, se pare că nu-și mai permit un editor sau Florian nu se mai poate exprima.

    Garda sus, cu bucurie!

    În acești doi ani, până când se introduce materia obligatorie despre holocaust, putem face o excursie în zona fascinantă și periculoasă a revizionismului istoric.

    Pentru a evita confuzia, ne vom ghida după dictonul “Caută și vei afla”. Pe tot parcursul vieții, fiecare om învață și dezvață. Adică revizuiește permanent. Orice om normal este revizionist, iar revizioniștii istorici vor să verifice dacă ceea ce s-a scris este adevărat sau nu. Cercetarea istorică pare o activitate banală, o imagine gri a unui bătrân îngropat în cărți și manuscrise. Nu e chiar așa. Revizionismul istoric este un câmp important de luptă dintre Adevăr și Minciună. Profesori ca Robert Faurisson au primit condamnări la închisoare pentru cărți scrise și studii publicate. Colonelul Vasile Zărnescu era să ajungă la închisoare chiar în România, pentru câteva articole și cartea sa Holocaustul – Gogorița Diabolică. Francezul Herve Ryssen a fost condamnat la închisoare pentru dezvăluirile despre incest în comunitățile iudaice. Alt francez, Vincent Reynouard, a fost recent arestat în Scoția și se judecă extrădarea lui. Ernst Zundel a avut un proces în Canada, unde a invocat raportul chimistului Fred Leuchter, completat de raportul inginerului Germar Rudolf.

    Familiarizați-vă cu numele de mai sus. Căutați-le povestea. Citiți-le cărțile. Cunoașteți argumentele lor și învățați cum să combateți minciuna.

    Tineretul are datoria să cunoască Adevărul.

    1 legionare inedite7

    Sterie CIUMETTI

  • Top 10 femei influente din istorie care au modelat viitorul

    1 HZ8kIw q4DBZkfeWKDQ8BQ

    Regina Elisabeta I a Angliei – Forța și eleganța monarhiei
    Regina Elisabeta I a Angliei, cunoscută și sub numele de Regina Văduvă Glorioasă sau Regina Virgină, a condus Anglia timp de 45 de ani în timpul perioadei cunoscute sub denumirea de Epoca de Aur. Cu o combinare unică de înțelepciune politică și curaj militar, ea și-a afirmat puterea și a asigurat stabilitatea într-o epocă tumultuoasă, aducând prosperitate și dezvoltare culturală în regatul său.

    Cleopatra – Carisma și abilitățile diplomatice în Egiptul Antic
    Cleopatra a fost una dintre cele mai puternice femei din Antichitate și a fost ultima regină a Egiptului. Ea a fost cunoscută pentru frumusețea sa seducătoare, dar și pentru inteligenta ei și abilitățile diplomatice remarcabile. Relațiile ei cu conducătorii romani, inclusiv Iulius Cezar și Marc Antoniu, au influențat în mod semnificativ politica timpului său și au avut un impact de durată asupra istoriei Egiptului și Romei.

    Marie Curie – Geniul științific care a revoluționat fizica și chimia
    Marie Curie a fost o pionieră în domeniul științei și a devenit prima femeie care a primit două premii Nobel în discipline diferite – fizică și chimie. Descoperirile sale despre radiație și izotopi au avut un impact major în medicină și au deschis calea pentru dezvoltarea ulterioară a tehnologiei nucleare.

    Joan d’Arc – Viziunea și curajul eroinei medievale
    Joan d’Arc, cunoscută și sub numele de Fecioara din Orleans, a fost o figură emblematică în timpul Războiului de O Sută de Ani dintre Franța și Anglia. În ciuda condițiilor vremurilor și a statutului ei ca femeie, ea și-a urmat viziunea și a condus trupele franceze la victorie în numeroase bătălii, schimbând cursul istoriei și întărirea poziției Franței.

    Eleanor Roosevelt – Drepturile civile și activismul social
    Eleanor Roosevelt a fost o personalitate influentă a secolului XX, cunoscută pentru implicarea sa în promovarea drepturilor civile și a justiției sociale. În calitate de soție a președintelui american Franklin D. Roosevelt, ea a devenit o voce puternică pentru femei și minorități, luptând pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și promovarea educației.

    Hatshepsut – Prima femeie faraon în Egiptul antic
    Hatshepsut a fost o regină-farao din Egiptul Antic, care a guvernat ca regele de-al doilea al celei de-a XVIII-a dinastii. Ea a reușit să stabilească o perioadă de prosperitate și dezvoltare pentru Egipt prin intermediul unui liderat puternic și abil. În ciuda tradiției patriarhale, Hatshepsut a transformat Egiptul și a lăsat un moștenire puternică în istoria acestei civilizații.

    Ada Lovelace – Pionier în domeniul programării informatice
    Ada Lovelace este considerată prima programatoare din lume și a fost o persoană remarcabilă în dezvoltarea tehnologiei informatice. Prin colaborarea cu matematicianul Charles Babbage, ea a dezvoltat algoritmi care au deschis calea pentru dezvoltarea computerelor moderne, având un impact imens în lumea tehnologiei.

    Rosa Parks – Pionier al mișcării pentru drepturile civile din SUA
    Rosa Parks a fost un simbol al mișcării pentru drepturile civile în Statele Unite ale Americii. Refuzând să renunțe la locul său într-un autobuz segregat în Montgomery, Alabama, ea a declanșat un val de proteste care a condus la eliminarea legilor segregării în transportul public din SUA.

    Wu Zetian – Unică împărăteasă a Chinei
    Wu Zetian a fost singura împărăteasă din istoria Chinei și a avut o influență semnificativă în guvernarea și politica imperiului. Ea a promovat reforme și progres cultural, contribuind la dezvoltarea și consolidarea dinastiei Tang.

    Indira Gandhi – Prima femeie prim-ministru a Indiei
    Indira Gandhi a devenit prima femeie prim-ministru a Indiei și a fost o figură politică deosebit de puternică în istoria țării. În timpul mandatelor sale, ea a condus țara cu hotărâre și a implementat politici progresive în domeniul social și economic.

    Aceste femei remarcabile au fost pionieri și lideri în diferite domenii și au avut un impact semnificativ asupra istoriei, influențând viitorul prin contribuțiile lor înalte și curajul lor de a depăși barierele sociale și culturale.

  • Istoricul Tiberius Domozină-Romanați: “Intelectualii interbelici au preferat moartea în masă, refuzând să slujească dictatori susținuți de puteri străine”

    tiberius domozina caracal net net 565x420 1

    Domnule Domozină, cine sunteți dumneavoastră și cu ce vă ocupați, în general?

    Sunt fiu de țărani din Romanați. Părinții mei s-au născut în comunele Cezieni (mama) și Ianca (tatăl), dar eu sunt născut în Caracal. Pe linie paternă sunt nepot al iubitului comentator sportiv din Ianca, Sebastian Domozină. Având ca pasiune studiul istoriei, am „săpat” și în istoria familiei mele și am fost mândru să descopăr că la temelia României moderne au stat și oasele strămoșilor mei ce au căzut la Plevna, la Odessa, la Iași și au luptat la Oituz, la Mărășești, apoi pe frontul de est și de vest ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu doar atât, dar numele Domozină este curat de orice compromisuri în fața comunismului, fiind prezent în temnițele roșii.

    Este o moștenire morală care obligă și pe care încerc să o port pe umeri, fără a o altera. Legat de profesia mea, sunt un sociolog ce iubește istoria, mai ales perioada secolului trecut, în care țara noastră a oferit lumii cea mai puternică opoziție la expansiunea comunismului în Europa și cele mai multe jertfe. Pentru asta mi-am dedicat timpul studiului arhivelor naționale și CNSAS (unde sunt cercetător acreditat) și al memorialisticii anticomuniste.

    A fost necesar ca toată această muncă de cercetare să o împletesc apoi cu activitatea de scriitor în cadrul Ligii Scriitorilor din România. O privesc ca pe o datorie de onoare, prin prisma moștenirii despre care vă vorbeam mai devreme.

    Credeți că, în vremurile internaționaliste pe care le trăim, cuvintele patriot, naționalism, neam și țară ar trebui interzise, pe motive de discriminare, extremism, încălcare a drepturilor unor minorități etc.?

    În primul rând aș vrea să fac o diferență clară între naționalism și patriotism. Petre Țuțea spunea că naționalismul este o stare de grație, ce nu poate fii influențată din exterior. Ceva ca un dar cu care te naști. În schimb patriotismul îl definește ca pe o datorie cetățenească. Orice imigrant ce primește cetățenia unei țări va deveni un patriot sub drapelul respectiv. Așadar, două stări complet diferite, chiar antagonice aș putea spune, patriotismul transformându-se, pentru farisei, într-o dezertare de la naționalism și o armă a globalismului distrugător al identităților naționale.

    Naționalismul este legat de neam, iar patriotismul de țară, ca să folosesc cei patru termeni prezenți în întrebarea dumneavoastră. Naționaliștii nu pot fi atașați decât națiunii creatoare a statului respectiv. Patrioții însă, pot iubi o țară, fără a le păsa de națiunea ce a creat-o. Am jonglat puțin cu aceste concepte, pentru a vă răspunde mai ușor la întrebare. Și răspunsul este că naționalismul este deja înlocuit cu patriotismul, pe măsură ce fondul etnic și cultural al națiunilor se diluează, prin fenomenul imigrației masive și al războiului cultural, pe care neomarxiștii l-au declarat națiunilor creștine europene. Nicio ființă nu acceptă moartea fără a încerca să se apere, iar națiunile, ca ființe vii, colective, nu fac nici ele excepție. Nu cred că mormântul globalist ce li se pregătește va fi primit fără luptă, iar asta se observă deja în rezultatul votului europenilor.

    mota marin 18

    Ca scriitor pe temele tulburi ale istoriei noastre, cum catalogați agresiunea, invazia și cruzimea Rusiei lui Putin față de Ucraina?

    Din perspectiva naționalistului creștin român, a cărui familie și societate au fost lovite și însângerate de expansionismul rusesc, în ultimul secol, nu pot fi decât șocat, indignat și solidar cu cei atacați. Rusia nu a arătat milă niciodată victimelor sale. Este o caracteristică a psihicului rusesc, format în hăul stepei asiatice. Denazificarea Ucrainei, îmi sună ca denazificarea României după 23 august 1944. Și atunci a început o „vânătoare de vrăjitoare”, în care orice opozant al sovieticilor era internat în lagăr sau executat pentru „denazificare. Să ne imaginăm ce ar fi urmat în Ucraina dacă invazia inițială rusească reușea și țara era ocupată. Era aceeași rețetă veche de un secol: gropi comune, deportări, lagăre, desființarea Statului Ucrainean. Cred că știu asta prea bine și ucrainenii și de aici rezistența fanatică pe care o opun rușilor, ce amintește despre vitejia finlandezilor în fața sovieticilor în Războiul de Iarnă din 1939.

    Pe de altă parte, ca istoric ce privește evenimentele cu un mare ochi critic, îmi este clar că acest conflict este dorit, susținut și chiar provocat de SUA, prin pătrunderea în zona hegemonică tampon rusească. Ucraina este un stat născut dintr-un URSS ce a murit la naștere. Ea deține teritorii cu populații străine, ce au aparținut în trecutul recent tuturor națiunilor ce o înconjoară. Mai mult, Ucraina este un stat profund corupt și antidemocratic ce săvârșește un genocid cultural asupra minorităților naționale. Peste o sută de școli românești au fost închise acolo, în ultimii 20 de ani, iar acum limba română este interzisă cu totul în învățământ. Eu nu pot uita cum la granița Ucrainei trona un afiș pe care scria în limba română: „Interzis accesul cu bunuri culturale. Era vorba evident despre cărți în limba română. Am coordonat campanii de donare de cărți comunităților de români de peste granițe, trimițând peste 10 mii de volume, și vă pot spune că cea mai puternică cenzură a limbii române am întâlnit-o în Ucraina și în Serbia.

    Nu pot uita de asemenea că nu am putut părăsi Ucraina până nu am plătit mită vameșului, deși nu încălcasem nicio lege. Acolo era o regulă: numerele de România înseamnă bani. Luând în calcul cele expuse mai sus, putem trage concluzia că Ucraina a avut ursitoare rele, iar destinul său rămâne un mare semn de întrebare.

    În perioada interbelică, pe vremea Gândirismului lui Crainic, Dimitrie Gusti, Vasile Voiculescu, Blaga, Ion Pillat, Pan. M. Vizirescu și alții, naționalismul românesc era reprezentat de cărturari, nu de indivizi fără ocupație, lumpen proletari ori adepți ai stalinismului și ocupației rusești. Cum se face că intelectualitatea română de azi cântă „Internaționala Socialist”, cu sediul la Casa Albă?

    Naționalismul, prin natura sa, nu poate fi decât un curent elitist. Să nu uităm că părintele naționalismului românesc este Mihai Eminescu. Reprezentanții naționalismului își cunosc și înțeleg istoria și menirea individuală și colectivă, națională. Și pentru destinul național stau gata să lupte și să se sacrifice. Să luăm, spre exemplu, cea mai naționalistă generație a noastră, cea interbelică. A însumat atâtea minți geniale, încât îmi este greu să sper că vom mai dobândi ceva similar, într-un interval atât de scurt, până la sfârșitul istoriei. Și cum au sfârșit acei tineri extraordinari? Cu câteva excepții ce s-au expatriat, au fost mitraliați, în șanțul drumului sau la zid, în temnițele lui Carol al II-lea, au murit, cu miile, pe frontul de est, trimiși de generalul Antonescu, cu ordin special secret de asasinare, sau au putrezit, în închisorile comuniste. Nu a existat în istoria României o generație mai frumoasă, zdrobită cu atâta ură de tiranii zilei.

    Am citit de curând unul dintre interviurile luate slătineanului Pan Vizirescu și acesta face, la un moment dat, o observație extraordinară. Spune el că Ion Moța, liderul legionar ce a murit în Spania, luptând împotriva trupelor comuniste, în războiul civil, era superior ca intelect lui Emil Cioran. Și are dreptate. Dar nu numai în privința lui Moța. Au fost zeci de lideri interbelici ai studențimii românești ce îi depășeau, în intelect și potențial, pe Cioran sau Eliade. Și toți, dar toți au sfârșit asasinați de Carol al II-lea sau Ion Antonescu. Cine a pierdut atunci? Mișcarea Legionară? Aiurea. A pierdut România, Europa și întreg mapamondul. Aceia erau oamenii ce puteau opri comunizarea României și expansiunea roșie către Occident. Puteau așeza cultura națională pe coordonate geografice și istorice globale și universale. Să revenim puțin la Ionel Moța, fiul protopopului ce a ctitorit catedrala din Orăștie. Moța a murit, în Spania, la 13 ianuarie 1937, în fața Madridului ocupat de comuniști. Lângă el, a mai murit un avocat bucureștean, o inteligență remarcabilă, căruia Iuliu Maniu îi oferise, în trecut, postul de ambasador, la Roma. Îl chema Vasile Marin. Interesant este altceva, și anume cum au murit. Aceste detalii s-au aflat, mult mai târziu, când liderii comuniști și-au publicat memoriile. Astfel, aflăm că, în tranșeele din fața lor, se afla Valter Neulander, ce comanda o brigadă internațională comunistă.

    El a auzit vorbe românești în tranșeele naționaliste și a dat artileriei comuniste coordonatele exacte. În bombardamentul ce a urmat, au murit Moța și Marin, un obuz căzând lângă ei în tranșeu. Dar cine era acest Neulander, ce avea alergie la cuvinte românești? Ei bine, era nimeni altul decât tatăl lui Petre Roman. Ba, mai mult decât atât, și tunurile care au tras, se pare, că erau românești, căci Nicolae Titulescu ca ministru de externe al României, renunțase la un lot de armament franțuzesc pe care țara noastră îl plătise Franței și dispusese să fie trimise brigăzii lui Neulander o sută de tunuri și o escadrilă de aviație. A fost unul dintre motivele destituirii sale ulterioare. Și ajungem la întrebarea dumneavoastră. Iată cine sunt mentorii „elitelor intelectuale” de azi ce cântă Internaționala. Pentru că intelectualii postdecembriști au trădat cauza națională și s-au făcut gloabe la căruța partidelor neomarxiste și antinaționale, pentru funcții politice și alte recompense. Spre deosebire de intelectualii interbelici, ce au preferat moartea în masă, refuzând să slujească dictatori susținuți de puteri străine.

    Închei, amintindu-mi de marele Constantin Gane, autorul lucrării „Trecute vieți de doamne și domnițe”, care fusese ambasador al României, la Atena, în guvernul legionar, pentru a-și proteja frații aromâni din Grecia. După lovitura de stat dată de generalul Antonescu, cu ajutorul lui Hitler, în ianuarie 1941, a refuzat să îi servească regimul de dictatură militară. Mai mult decât atât, după venirea comuniștilor, a luat arma în mână și s-a alăturat unui grup de rezistență armată din munți, deși avea 62 de ani. A stat, apoi, ascuns alături de Lucian Blaga, încercând să părăsească țara și a fost arestat, când a încercat să își salveze biblioteca. A murit la Aiud. Toate acestea, în timp ce Sadoveanu cânta ode Partidului Comunist.

    Înțeleg că vă pregătiți pentru o lucrare de doctorat. Pe ce domeniu și ce temă?

    Doctoratul nu putea aborda decât domeniul istoriei. Tema aleasă este una foarte puțin cunoscută de către public – grupurile de rezistență armată anticomunistă din Oltenia. Lucrarea pe care o pregătesc va desființa un mit al istoriei naționale, și anume rezistența doar „din munți”. În Oltenia, nu sunt munți decât în partea de nord. În general, în cele 5 județe, sau 6, dacă includem și Romanațiul istoric, sunt cunoscute doar 4 grupuri de rezistență armată. Este o istorie ocultată, căci, numai în județul Romanați, am identificat, în arhive, 5 grupuri necunoscute până acum.

    Acestea nu au luptat în munți, ci în câmpie, în păduri, în viile de la Dunăre, unde Securitatea a tras cu artileria și pe ulițele satelor. În județul Olt, au fost și două răscoale țărănești anticomuniste, cu zeci de victime și sute de arestați, ce au înfundat temnițele roșii. Liderii acestor grupuri au fost executați și aruncați, în gropi comune, ce au rămas necunoscute, până astăzi. Este o istorie ce obligă, memoria fiind ultima formă de justiție.

    Ce-ați mai scris și ce veți publica în viitorul apropiat sau îndepărtat?

    Sunt aproape de a publica cea mai completă lucrare ce tratează relația dintre mareșalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară. Cauzele acestui conflict ce a dinamitat baza politică a României, chiar la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt mistificate, până în ziua de astăzi, când pseudoistorici încă vorbesc despre o „rebeliune”. În spatele dictaturii antonesciene se ascund monstruozități ce întrec imaginația oamenilor normali. Mânat de paranoia pierderii puterii politice, Conducătorul statului a condus o campanie de asasinare sistematică, pe front, a tineretului universitar și a elitei intelectuale formată din elevii Frățiilor de Cruce.

    Cinci mii de elevi și 15 mii de universitari au fost exterminați pe front, cu ordin special secret de asasinare, prin misiuni periculoase sau împușcare, pe la spate. Au căzut victime foști demnitari, miniștrii, ambasadori, profesori, ofițeri, artiști. Nici fiul filozofului Nae Ionescu nu a fost cruțat. Dintre artiști a fost ucis, în Kuban, Haig Acterian. În Basarabia, este ucis pictorul Alexandru Basarab, specializat în gravură și membru al Cenaclului „Luchian”.

    Antonescu l-a trimis să demineze frontul, cu mâinile goale. Poetul Radu Gyr a scăpat de la moarte doar pentru că soldatul român, ce trebuia să îl împuște pe la spate l-a recunoscut și a refuzat să tragă. Numai până în anul 1942, poetul caracalean Virgil Carianopol identificase 20 de tineri scriitori exterminați pe front, ce ar fi putut deveni stâlpi de nădejde ai literaturii noastre. În închisorile din țară, tot din ordinul generalului dictator, tinerii naționaliști erau sterilizați chirurgical, pentru a nu mai procrea.

    Tot Antoneștii au introdus, în codul penal, infracțiunea de „ajutor legionar”, ce a fost preluată apoi de comuniști. Cu alte cuvinte, dacă donai o sumă de bani sau mâncare pentru cei din închisori, erai, la rândul tău, arestat. Comuniștii au mers până acolo încât au considerat „ajutor legionar”și îngrijirea mormintelor celor morți de către membrii familiei, ce erau condamnați la zeci de ani de închisoare politică din acest motiv. Da, aceste lucruri au fost reale, s-au întâmplat, deși par rupte din cărți de ficțiune. Iată ce război colosal s-a dus împotriva naționalismului românesc în ultimul secol. De asemenea, pregătesc, în viitorul apropiat, o lucrare despre partizanii anticomuniști ai României în ansamblu. Țara noastră a avut prima, cea mai amplă și îndelungată rezistență anticomunistă armată din Europa, cu peste 1200 de grupuri destructurate de către Securitate și peste 100 de răscoale țărănești. Sunt chestiuni ce trebuiesc cunoscute de tineri și generațiile viitoare și, după cum afirmam mai sus, o consider o datorie și o moștenire primită, ce trebuie trecută intactă urmașilor.

    Ce înseamnă „ROMÂNISM”?

    Românismul este mijlocul prin care slujim idealul național. Românismul este dreptul nostru istoric, originea și limba noastră, România Mare, unionismul, fiecare slujbă în limba română ținută în bisericile din comunitățile istorice românești pe care statele vecine vor să ni le închidă. Românism înseamnă să vorbești românește de sute de ani în familie, în Balcani, chiar dacă nu cunoști scrisul, căci școlile românești au fost închise.

    Românismul, în ultimă instanță, este dorul de România. Dar românismul înseamnă sacrificiu, nu doar o simplă afirmație. Solidaritate cu tragedia națională până la identificarea cu ea. Pe cine nu doare starea României nu poate cunoaște românismul!

    A consemnat Dumitru Sîrghie

    surse: incorect politic / linia1.ro

  • Una dintre cele mai tulburătoare şi misterioase descoperiri arheologice din lume. Ce au găsit specialiştii

    646x404 6

    Pe o insulă din sud-estul Suediei se află una dintre cele mai misterioase şi macabre locuri din zorii Evului Mediu. Este vorba despre o fortificaţie circulară în interiorul căruia au fost masacraţi toţi locuitorii de la sugari şi până la vârstnici, într-o singură noapte. După măcel, fortul a fost abandonat pentru totdeauna.

    În zorii evului mediu, Europa traversa una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei sale. Era o epocă a violenţei, a incertitudinii şi mai ales a luptei pentru supravieţuire. După prăbuşirea Imperiului Roman, bătrânul continent se afla la cheremul barbarilor.

    Europa era răvăşită de dislocări de populaţii, migraţii, raiduri dar şi de un război crunt pentru resurse, putere şi dominaţie. Nimeni nu era în siguranţă.

    Drept dovadă stau şi descoperirile numeroase de forturi de refugiu a populaţiei, pe tot teritoriul Europei, intens locuite mai ales începând cu a doua jumătate a secolului al V lea.

    Unul dintre aceste forturi, din Scandinavia, a atras în mod deosebit atenţia arheologilor. Iar cercetările din 2011, au reuşit să scoată la lumină, după 1.500 de ani, mărturia unui cumplit măcel. Practic, era scena intactă, îngheţată parcă în timp, a unui masacru din epoca migraţiilor, care a impresionat prin brutalitate şi mister.

    Fortul comorilor

    Toată povestea începe în anul 2010 pe marea insulă Oland, în sud-estul Suediei, un ţinut bătut de vânturi, fără prea multă vegetaţie şi înconjurat de plaje nesfârşite. Pe insulă, specialiştii de la Universitatea din Stockholm au identificat mai multe forturi circulare din epoca migraţiilor, adică din perioada 400-550.

    Unul dintre acestea, situat chiar pe malul Mării Baltice, la Sandby Borg a atras atenţia în mod deosebit. Se bănuia în special că există gropi care pot ascunde obiecte de valoare, depozitate de oamenii care au locuit în fort acum 1.500 de ani. Tocmai de aceea autorităţile locale au hotărât explorarea zonei cu un detector de metale. La o scurtă plimbare prin zonele de interes ale fortului au fost găsite cinci ascunzători, în pământ, pline cu bijuterii şi obiecte de preţ.

    Printre acestea se remarcă, broşe mari de argint, inele, pietre preţioase, şi broşe de mici dimensiuni din metal preţios. Ascunzătorile, sub forma unor gropi, au fost descoperite în câteva case, situate în blocul central de locuinţe al fortului.

    Practic, fortul era compus dintr-un zid de incintă circular, iar pe marginea acestuia se aflau majoritatea caselor. În mijloc, însă, era un alt grup de locuinţe, de mai mari dimensiuni, posibil pentru elitele satului sau cu rol administrativ şi religios. În 2011, cercetările au continuat având în vedere bogăţia descoperirilor.

    De această dată, în loc de bijuterii arheologii au făcut o descoperire macabră. Peste tot, în interiorul fortului, se aflau schelete umane, cu traume vizibile mai ales în zona capului. Cercetările au continuat şi au scos la lumină, ca dintr-o capsulă a timpului, mărturiile unui masacru cumplit şi misterios.

    Copii şi bătrâni ucişi fără milă

    Pe zi ce trece, arheologii descopereau tot mai multe schelete complete sau resturi din schelete umane. Erau efectiv împrăştiate peste tot prin fort. Atacatorii au ucis şi apoi au plecat fără să mute cadavrele. Scheletul fiecărui individ a rămas neatins, vreme de 1.500 de ani, exact acolo unde şi-a găsit sfârşitul. Inclusiv prăbuşiţi în vetrele focului.

    Oamenii au fost măcelăriţi acolo unde au fost surprinşi, în case sau pe uliţele fortului. Au fost doborâţi cu brutalitate existând urme clare de lovire cu securea, ghioaga sau decapitări. Multe lovituri au venit fie de sus, fie din spate, semn că o parte a celor ucişi au fost efectiv puşi să stea în genunchi şi executaţi.

    Nu a fost nimeni iertat, nici măcar copii. Scheletul unui copil de patru a fost descoperit într-una dintre case. Într-o altă locuinţă, un băiat de şapte ani şi-a găsit sfârşitul chiar în tocul uşii. Nu departe de el, o adolescentă a fost decapitată. În alte două locuinţe, doi bărbaţi în vârstă zăceau masacraţi. Unul a căzut într-o vatră, oasele pelvisului fiind arse puternic.

    În alte părţi, bucăţi din schelete de copii, bărbaţi în putere dar şi persoane în vârstă au fost descoperite mai peste tot în fort. Au fost descoperite inclusiv schelete complete de miei lăsaţi în ţarcuri.

    Un masacru atipic şi misterios

    Specialiştii care au cercetat fortul de la Sandby borg spun că nu este vorba despre un atac obişnuit asupra unei aşezări. Cei care au comis cumplitul măcel nu au avut ca intenţie jaful. O mulţime de obiecte preţioase au rămas la locul crimei. Inclusiv ceramică fină, obiecte de fabricaţie romană, animale. Nici măcar nu au săpat să caute tezaurele. Au ucis şi au plecat imediat.

    Unii specialişti cred că atacul a avut loc noaptea, şi i-a luat pe toţi pe nepregătite. O parte dintre cei care au încercat să fugă au fost omorâţi pe uliţele fortului. De obicei tradiţia, mai ales în zona germanică, era ca femeile şi copiii să fie cruţaţi şi luaţi ca prizonieri. La Sandby Borg toţi au fost omorâţi.

    Pentru unii cercetători suedezi ceea ce s-a întâmplat în acest fort circular de pe insula Oland a fost un act de răzbunare, umilire şi condamnare spirituală. Nu a avut ca motiv jaful. Atacatorii nici nu s-au atins de bunurile lor.

    „Caii erau prada preferată a acelor vremuri. Atacatorii însă nu au luat nici caii, nici porcii şi nici mieii. Nu era un raid obişnuit(…) Dacă cineva i-ar fi atacat de pe mare, sătenii din zonele învecinate ar fi venit să-i îngroape, sau măcar le-ar fi luat oile(…) Au fost frământări mari pe insulă şi aici este vorba despre umilinţă dincolo de moarte. Să omori pe cineva este una, dar să-l laşi fără ritual funerar este o adevărată demonstraţie de putere”, mărturiseşte unul dintre cercetători pentru archaeology.org.

    Alţi specialişti au încercat să recreeze momentul atacului. Luându-se după seminţele găsite în fort, după vârsta mieilor dar şi alte tipuri de datări pe baza artefactelor descoperite, inclusiv a scheletelor s-a ajuns la concluzia că atacul a avut loc cândva în primăvara anului 480. Într-o noapte, fortul a fost atacat pe neaşteptat iar toţi cei care locuiau în interior au fost omorâţi.

    Fortul a fost apoi abandonat şi considerat un loc blestemat. Specialiştii spun că sătenii din Gardby, o localitate învecinată ţin minte că auziseră la bunicii lor că nu era voie să te apropii de ruinele fortului, o legendă locală considerându-l blestemat. Aşa se explică faptul că de 1.500 de ani nimeni nu a intrat în vechea fortificaţie de la Sandby Borg.

    O insulă a războiului

    Insula Oland deşi pare neprimitoare, a fost locuită cel puţin din epoca bronzului, arată descoperirile arheologice. Mai apoi în primele secole ale erei creştine, pe insula Oland a înflorit comerţul aşezările devenind din ce în ce mai prospere. Prin Marea Baltică şi mai apoi prin rutele comerciale de la limesul roman, locuitorii insulei făceau comerţ acum 2.000 de ani cu Imperiul Roman.

    Săpăturile arheologice de pe insula Oland au scos la iveală numeroase artefacte de origine romană, provenite din acest contact al lumii scandinave cu imperiul. Odată cu decăderea Imperiului Roman, mai ales odată cu începutul secolului al V-lea, Oland a devenit casa unor faimoşi războinici aflaţi în serviciul ultimilor împăraţi. Practic, serveau drept mercenari în armatele romane, inclusiv ca şi gărzi de corp.

    Drept dovadă stau tezaurele de monede romane de pe Oland, bani primiţi drept soldă sau recompensă pentru faptele de arme. După căderea Imperiului Roman, s-a terminat şi sursa de venit a acestor războinici. Venise o epocă a violenţei şi a supravieţuirii. Majoritatea aşezărilor aveau forturi circulare, ca fel şi Sandby Borg, unde să se retragă în caz de nevoie.

    Sunt specialişti care spun că pe insula Oland a început un crunt război de dominaţie între comunităţile de războinici rămase fără activitate şi pradă. Localnicii abandonaseră satele şi trăiau în forturi circulare pentru protecţie şi de frica acestor războinici. Dintr-un motiv necunoscut, cel mai probabil, Sandby Borg a sfârşit atacat şi devastat de un grup de războinici rivali. Nu se ştie însă de ce au aruncat anatema asupra fortului şi mai ales de ce au masacrat toată populaţia.

  • Floriile. 130 de ani de la nașterea lui Adolf Hitler

    adolf hitler

    Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie – pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

    20,21 aprilie

    Horoscop Pe 20 aprilie s-au născut: Adolf Hitler, Napoleon al III-lea, Harvey Firestone, Harold Lloyd, Jessica Lange, Tina Cousins, Carol I, Vasile Timiș, Adrian Ilie. Pe 21 aprilie s-au născut: Ecaterina a II-a cea Mare, regina Elisabeta a II-a, Anthony Quinn, Charlotte Brontë, Max Weber, Oana Orlea, Lorry Wallfish.

    Horoscop În calendarul creştin-ortodox fix, pe 20 aprilie sunt Sfinţii: Teotim Ep. Tomisului, Teodor Trihina Atanasie, Ioasaf şi Zaheu. Nimic în ”Kalendar”. Pe 21, în calendarul fix sunt Sfinţii: Ianuarie, Alexandra, împărăteasa, Filipal şi Teodor din Perga. În calendarul mobil sunt Floriile. Nimic în ”Kalendar”.

    După efemeride, Soarele părăsește Zodia Berbecului și intră, în mod convențional, în Zodia Taurului.

    Duminică sunt Floriile, iar în sâmbăta dinaintea Floriilor, sărbătoarea mobilă cu care începe perioada pascale, ei bine, este „sâmbătă lui Lazăr”

    De fapt este vorba despre trei Lazări: Lazăr cel sărac, pomenit de doctorul Luca, evanghelistul, Lazăr din Vitania, cel înviat din morţi de Iisus şi Lazăr, cel mort de dor de plăcinte, pe care nu l-a mai înviat nimeni pentru că este o poveste populară autohtonă.

    Dacii nu prea le aveau cu învierea, reîncarnarea, şi alte reluări existenţiale. Probabil că prima reacţie la o poveste de acest tip era un pumn în nas pentru ca să te trezescă din beţie. Ei se bucurau când cineva înceta din viaţa asta, pentru că trecea în alt plan al existenţei, în lumea lui Zamolxe.

    Pentru daci era un nonsens ca cineva să învie pe lumea asta!

    Creştinismul, o religie orientală, care repetă misterul învierii, de exemplu la egipteni, Osiris, la perşi Ahura Mazda, ei bine creştinismul a confiscat marile sărbători ale echinocţiului de primăvară dedicate învierii naturii şi le-a detaliat pe o durată de timp foarte mare.

    În varianta creştină natura învie, revine la viaţă prin simbolul lui Iisus. Iisus, ca parte din Sfânta Treime este ceasul cosmic care arată când natura devine vie, prin Învierea Sa.

    Vă urez sănătate, bunăstare şi iubire tuturor celor care îşi serbează onomastica! După „Protocoalele” lui Cornelius Agrippa, cea mai iscusită minte în materie de ezoterism dar şi de diplomaţie imperială „La mulţi ani!” se spune numai la sărbătorirea zilei de naştere! Dixit!

    O să vă povestească mulți despre dogmă, înțelesul Floriilor. Episodul intrării Lui Iisus în Ierusalim, pe un măgar împrumutat, urmat de fidelii lui care țineau în mâini crengi de palmier, simbolul victoriei.

    O să vă povestescă mulți, dogma, canonul, ceea ce scrie pe unul sau pe alt site religios. Care și acolo nu sunt decât reproduceri din ceea ce este scris prin scrierile religioase cunoscute. Dar oare scrie undeva de ce a intrat în Ierusalim Iisus pe un măgar împrumutat? Probabil că da, este cunoscut faptul că Iisus a intrat în Ierusalim, pe un măgar împrumutat, silinu-se să nu atingă cu picioarele pământul ca să împlinească vechea profeție: ”cel ce este și nu are nimic, va intra în Ierusalim fără să atingă Pământul” .

    Astăzi pomenim, cu aleasă reculegere, pe regele Carol I, întemeietorul dinastiei române de astăzi. Un istoric american spunea că dinastia teutonă a reuşit să pună în valoare calităţile şi atributele de excepţie ale poporului român, România atingând cea mai mare suprafaţă, cu cea mai mare populaţie și cu cea mai mare producție. (1938). Alți istorici spun că a fost o nenorocire pentru poporul român. De gustibus, cate bordeie, atâtea obiceiuri!

    Drept să vă spun, dragi lupi, padawani și hobbiți nu știu de unde să încep, titlul este vast și s-a scris mult pe subiect. Se implinesc 130 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți oameni ai istoriei, Adolf Hitler. Cantitatea de informație este foarte mare. De exemplu, am în bibliotecă cam o duzină de volume care tratează despre Adolf Hitler și implicarea lui în societăți secrete, ocultism și magie. Majoritatea sunt povești frumoase, făcute cu scopul propagandistic de a sataniza conducătorul celui de Al Treilea Reich. Vae Victis! Dacă germanii ar fi câștigat războiul, nu ar mai fi știut cum să-l laude pe Hitler. Așa, pentru că l-a pierdut, l-au făcut pe austriacul cu mustăcioră ca a lui Charlie Chaplin, pe care îl admira foarte mult, a plâns când a văzut ”Dictatorul”, ei bine, l-au făcut pe Hitler un nebun furios și un dușman al umanității. Așa se face, învingătorii scriu istoria!

    Astăzi, sâmbătă, se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui Adolf Hitler. Dacă doriți să vedeți adevărata lui personalitate, uitați-vă la sfârșitul filmului din anul 2012, ”Tigrul Alb”, unde Hitler are un monolog, de fapt, un dialog cu un personaj aflat în umbră. Tu ești acel personaj, dragă cititorule, lupule, padawan și hobbit, cum îmi place să-ți spun. Ție ți se adresează Hitler, în concepția rușilor, care numai prieteni nu au fost cu neamțul cel hotărât, dar rușii recunosc și respectă un om de excepție, chiar un dușman de moarte.

    I-am făcut, acum zeci de ani de zile, horoscopul. Cerut de un președinte de stat din Orient. În interpretarea temei natale, am găsit că Adolf Hitler a fost un creator, un artist, un inspirat. Schimbat de un obuz care l-a îngropat, la propriu, în primul război și de realitățile Germaniei, de atunci. Dar, sub masca de fier de fürer s-a ascuns întotdeauna o fire empatică și emoțională. Un om de stânga, a condus Partidul Muncitoresc German Național-Socialist. A apărut ca omul providențial într-o Germanie cu probleme uriașe. Le-a rezolvat.

    Hitler era vegetarian, nu bea, nu fuma și îi plăceu animalele, în special cățeii, avea o cățelușă, ce spun eu, o cățoaie, pe nume Blondie. Și-a stabilit punctul de comandă lângă Grădina Zoologică din Berlin, pe care o vizitat deseori. Se spunea că Hitler avea două mari iubiri: Germania și cățelușa, ciobănescul german, Blondie. Au avut aceiași soartă, înainte să se împuște, Hitler și-a otrăvit cățelul și proaspăta soție, Eva Braun, în ordinea aceasta.

    Da, Hitler era interesat de astrologie, dar nu mai mult ca de rețetele vegetariene de bucătărie bavareză. S-a exagerat în mod voit, din motive diverse. Dacă ar fi fost mai interesat de astrologie, poate și-ar fi ales oamenii mai bine, care l-au trădat mereu, de la început la sfârșit. Este adevărat, că, în anul 1923, almanahul astrologic anual german, îl am pe undeva, în bibliotecă, spunea că o persoană născută pe 20 aprile poate să ajungă la putere în Germania.

    Da, este adevărat, Hitler a consultat de mai multe ori un astrolog de origine elvețiană, pe Karl Ernst Krafft, dar exagerările că acesta din urmă ar fi fost ”astrologul fürerului” nu se justifică istoric. Nu se știe dacă cei doi au fost vreodată față în față.

    Krafft s-a învârtit printre membrii marcanți ai partidului nazist, mai ales printre soțiile acestora și a făcut câteva preziceri astrologice, care s-au confirmat, dar care i-au atras, până la urmă, arestarea și moartea, în anul 1944 într-un lagăr. Toate se referau la tentativele de asasinat contra lui Adolf Hitler. Geheime Staatspolizei, adică GESTAPO, a interpretat că Krafft mai mult influența, decât prezicea. Fiind un foarte bun matematician a fost cooptat în colectivul von Braun, unde a calculat diverse traiectorii ale rachetelor V-2 și V-3 către Londra, Moscova și Washington. Erau suficiente motive să se scape de el la pierderea războiului.

    Exagerările despre Hitler și astrologie au fost opera unui personaj foarte abil pe nume Ludwig von Wohl, sau Louis de Wohl, un austriaco-ungur, de fapt, un evreu catolic, care a emigrat în anul 1935 în Marea Britanie. Iar, când a început războiul, s-a prezentat la șeful MI5, Sir Charles Hambro, convingându-l de faptul că Hitler ascultă de sfaturile astrologice și că dacă aliații doresc să descifreze intențiile fürerului, trebuie să aibă și ei un consultatnt astrolog. Pe el. Șeful MI5 a zis, cu umorul britanic, că un nebun în plus nu are ce să strice în Marea Britanie, așa că l-a angajat pe de Wohl cu birou în centrul Londrei, salariu și mașină de serviciu. Cu titlu de amuzament să știți că de Wohl avea o soție, pe nume Alexandra, care se dădea drept prințesă din România. Se părea că erau doi escroci duioși, inofensivi!

    Da, așa se părea, până la începutul lui iunie 1944. Cu două zile înainte de data celei mai mari debarcări din istorie, anul acesta se împlinesc 75 de ani, a avut loc o ultimă ședință de stat major. Vremea era rea, ploua, pe mare era furtună, docurile plutitoare nu erau toate gata, cineva prezenta niște fotografii cu siluete de tancuri ”Tiger” în zona de parașutare a americanilor. Toată lumea părea de acord ca data debarcării să fie amânată. Când, ușa sălii de ședință se dă de perete și apare numitul de Wohl. Grăsuț, cu un trabuc mereu în gură, părea o copie a lui Churchill. Legitimația de MI5 îi deschidea orice ușă. Nu se știe ce a spus lui Eisenhower și statului major aliat, timp de un minut și douăzeci de secunde, este un secret, care acum este sub Patriotic Act. Dar aliații nu au schimbat data debarcării, 6 iunie, cu toate informațiile împotrivă și au câștigat războiul. Cred că, este foarte probabil, ca de Wohl nu a fost un impostor!

    Este sărbătoare, ce o să faceţi, ce o să ziceţi? Citiţi-mi horoscopul pe zodii, am sfaturi bune. Este aici, numai pentru domniile voastre, dar atenție, mâine este, în definitiv, o altă zi!

    NOTA Orice postare pe forum se sterge, mai devreme sau mai tarziu. Asa este regula acestei rubrici sprijinita pe indicatiile UE. Mai multe ziare online, din aceleasi motive, vezi Capital, au renuntat la forumuri. Pentru o discutie civilizata, daca aveti ceva de spus, inteligent si interesat, va astept la [email protected]. Autor: Radu Stefanescu / Evenimentul Zilei

  • „Cea mai mare înșelătorie din istorie!” O părere autorizată, care va trezi lumea la realitate !

    „Cea mai mare înșelătorie din istorie”. Co-fondatorul Greenpeace acuză campania de „spălare a creierelor” dusă de oameni de știință corupți și de corporații care flutură amenințarea „încălzirii globale”.

    Co-fondatorul Greenpeace, Patrick Moore, lansează acuzații dure la adresa ecologismului moderm, afirmând că așa zisul proces al încălzirii globale este „cea mai mare înșelătorie din istorie”, prin folosirea ”fricii și a vinovăției”.

    ”Catastrofa climatică este strict o campanie a fricii, mai bine spus frică și vină”, a declarat Moore pentru Breitbart.„Ți-e teamă că-ți ucizi copiii, pentru că îi duci în SUV-ul tău și emiți dioxid de carbon în atmosferă și te simți vinovat că faci asta. Nu există o motivație mai puternică decât cele două”, spune Moore.

    Co-fondatorul Greenpeace explicat modul în care teama și vinovăția sunt influențate de susținătorii schimbărilor climatice:

    „Frica a fost folosită de-a lungul istoriei pentru a obține controlul asupra minții și portofelor oamenilor, iar catastrofa climatică este strict o campanie a fricii. Nebunia de azi în chestiunea climei este cea mai mare amenințare la adresa Iluminismului care a avut loc de la Galileo încoace. Nimic altceva nu se compară cu asta”, a insistat Moore, asemănând mișcarea ecologistă contemporană cu „un amestec toxic de ideologie, de politică și de religie”.

    El a explicat că oamenii de știință sunt cooptați și corupți de politicieni și birocrați implicați în promovarea teoriei „schimbărilor climatice” pentru a centraliza în continuare puterea și controlul politic.

    Moore a remarcat modul în care companiile „verzi” parazitează contribuabilii prin reglementări favorabile și subvenții aparent justificate de amenințările acestei teorii, toate bucrându-se de protecția propagandistică din mass-media.

    ”Așadar, aveți mișcările ecologiste care țes povestiri ce picură frica în public. Aveți ecourile lor răspândite în presă – știri false – prin care se repetă la nesfârșit, tuturor, că își ucid copiii. Apoi, aveți politicienii verzi care cumpără oameni de știință cu bani guvernamentali pentru a „produce” frică sub forma unor materiale științifice. Și aveți și „afacerile verzi”, corporatiștii și tovarășii capitaliști care fac profituri imense de pe urma subvențiilor masive, a scutirilor de impozite și a mandatelor guvernamentale care impun folosirea tehnologiilor eco. Și apoi, desigur, aveți oamenii de știință care, în principiu, sunt dependenți de subvențiile guvernamentale”, a explicat Moore.

    Majoritatea acestor așa-numiți oameni de știință nu fac decât un singur lucru: să producă mai multă frică, astfel încât politicienii să-o poată folosi pentru a controla mințile oamenilor și pentru a-și primi votul de la naivii care cred că doar acești oameni politici le vor salva copiii de ”sfârșitul lumii”, susține co-fondatorul Greenpeace. ”Nu există nici măcar o fărâmă de adevăr. Este o farsă și o escrocherie”, spune Moore.

  • Cum m-am indragostit eu de “camasile verzi”

    Familia Grigorescu.Petrica

    Istoria a fost mereu pentru mine o poveste predată la școală din care nu am reținut mare lucru. Mi-au rămas în cap marii domnitori menționați între scoarțe, plus propaganda vremii ce ne insufla spiritul patriotic și ideea că suntem mari și tari. Despre legionari am auzit tangențial.

    Știam că erau un fel de bau-bau al vremii și că mai purtau denumirea și de “cămășile verzi”. Adică nimic. Acum câțiva ani îmi povestea un coleg că a întâlnit un om care i-a insuflat un mod de gândire și comportament ce i-au modificat radical stilul de viață. M-am uitat lung și am sugerat că aș dori să cunosc și eu o astfel de persoană. De curiozitate, în primul rand. Nu știam ce ar putea spune un om atât de răvășitor încât să îți dorești să fii ca el sau măcar să încerci. Nu a fost să fie la momentul respectiv, dar s-a întâmplat astăzi. Istoria, prin prisma celor care au trăit-o, devine fascinantă. Nu cunosc reacția celorlalți, nici măcar nu sunt sigură că aș dori să o aflu, dar ce știu cu siguranță este că după jumătate de oră mi-am dorit să fiu legionar. Sună ca o blasfemie, dar pot argumenta. De fapt chiar am luat decizia să scriu o serie de articole prin care să încerc să îi așez în locul meritat în istorie. Cel al elitelor. Pentru că asta au fost legionarii. Elita societății românești. – Autor Astrida / Sursa: NewsBuzau.ro

  • „Istoria a demonstrat că în toate miscarile si revolutiile violente evreii au fost atât instigatori, actori cât și beneficiari ai evenimentelor.”

    comunist evr

    Daca antisemitismul, potrivit lui Fontette, trebuie delimitat de critica adusa iudaismului, pe acelasi rationament putem considera ca antisemitismul intelectual romanesc nu are nicio treaba cu antisemitismul. In Romania, pe fondul unei imigratii masive de evrei, persecutati in tarile vecine, in Europa, si pe fondul dorintei acesteia de a nu fi asimilate, dar de a obtine imediat drepturi politice si economice apare acest curent intelectual,numit impropriu antisemitism, impotriva evreilor profitori. Antisemitismul intelectual romanesc promovat si de Eminescu nu este unul indreptat impotriva tuturor evreilor, ci numai acelora care care eludau legile economice, nu doreau integrarea evreilor, acaparau comertul prin mijloace ilegale, creau tensiuni in arendarea terenurilor si mai erau si sustinuti international prin presiuni politice si economice. Antisemitismul romanesc nu a militat pentru violenta, la noi nu au avut loc pogromuri, nu au fost epurari in centrele universitare impotriva evreilor. Au fost dezbateri in presa, in Parlament si s-a incercat sa se transmita mesajul ca evreii nu pot fi, daca doresc drepturi economice si politice, un corp strain pus doar pe capatuiala si acapararea si monopolizarea economiei. Din aceasta perspectiva toate partidele au fost pe aceeasi lungime de unda si chiar comunitatea evreiasca sosita cu un secol mai devreme a impartasit acest lucru. Astfel, cum am putea explica textele antisemitismului intelectual in presa controlata de proprietari evrei. Este evident ca acest antisemitism intelectual s-a manifestat chiar in randul comunitatii evreiesti care s-a delimitat de actiunile „evreilor noi veniti”.Neexistand la nivelul populatiei o ura impotriva evreilor si actiuni violente, neavand un istoric violent in relatia cu comunitatea evreiasca, nu puteam sa avem altceva la nivel politic. Antisemitismul chiar al lui A.C Cuza este unul intelectual si nu rasial, iar discursuri antisemite gasim atat la politicieni cat si la intelectualii romani.

    In concluzie, in Romania nu a existat un antisemitism in sensul clar al termenului, o ura rasiala indreptata impotriva evreilor, pogromuri si distrugeri intentionate indreptate impotriva evreilor iar statul roman nu a incurajat si tolerat asemenea actiuni.
    Ce s-a intamplat in timpul „Rebeliunii legionare” este o problema care inca nu a fost clarificata de istografia romaneasca si datorita unor aspecte cunoscute si prezentate de prof.Coja. Insasi termenul de „Rebeliune legionara” dat evenimentelor mi se pare impropriu pentru ca miscarea legionara era la putere, rebeliunea a fost a altora. In lovitura de stat au participat inclusiv evrei care s-au implicat intr-o serie de distrugeri, vandaluzari si ucideri a conationalilor lor evrei ceea ce schimba mult datele problemei. In haosul creat au fost ucisi, batuti, schiloditi nu numai evrei ci si romani, au fost distruse si vandalizate si bunuri ale romanilor astfel nu putem vorbi de o actiune indreptata unilateral impotriva evreilor.

    Faptul ca aceste evenimente sunt speculate, sunt analizate partizanal si nu obiectiv si sunt puse exclusiv pe srama miscarii legionare nu au cum sa ofere o imagine clara si obiectiva a loviturii de stat. Raman (prea) multe semne de intrebare, cateva prezentate de prof.Coja, inclusiv legate de actiunea ori inactiunea comunitatii evreiesti.

    Istoria ne spune ca violentele impotriva evreilor au un anumit istoric, la inceput au fost distrugeri, linsari apoi se ajunge la pogromuri, fortare la imigrari si in final la deportari si ucideri. Cei care acrediteaza ideea unui Holocaust in Romania incearca, fara sa reuseasca, sa gaseasca un tipar, un istoric. Cum putem crede ca avem Holocaust cand nu avem un istoric al violentelor indreptate impotriva evreilor? Nici macar in literatura nu avem o prezentare a evreilor asa cum este redata in Taras Bulba, in schimb se vrea, se doreste si se fac presiuni sa acceptam ca suntem istoriceste antisemiti si vinovati de Holocaust. Dupa cum spunea Pitis in celebra melodie „Vinovatii fara vina / Cer sa se faca lumina” si avem datoria de a afla adevarul despre asa zisa rebeliune. E timpul sa aflam cine au fost papusarii si cine au fost actorii si cred ca nu va fi bine nici pentru comunitatea evreiasca.

    Istoria a demonstrat ca in toate miscarile si revolutiile violente evreii au fost atat instigatori, actori cat si beneficiari ai evenimentelor.

  • Cum și-au dat Horea, Cloșca și Crișan viața pentru libertatea românilor transilvăneni

    rascoala 1784

    Răscoala din 1784 este reacția iobagilor români din Ardeal exasperați de situația lor economică și socială din ce în ce mai grea și de nesfârșitele nedreptăți ale autorităților locale.

    Câteva fapte recente creaseră atmosfera necesară izbucnirii răscoalei. Avusese loc mai întâi un ”tumult” sau o răzmeliță a moților din Câmpeni, în ziua de 4 mai 1784. Maltratați de slugile concesionarilor de băuturi spirtoase, aceștia spărseseră butoaiele și puseseră pe fugă zisele slugi. Rezultatul e condamnarea a 23 de primari și jurați (consilieri locali) din Munții Abrudului la 25 până la 100 de lovituri de baston și la 3 luni până la 2 ani de închisoare. Cinci dintre țărani sunt condamnați la moarte. Pe lângă aceasta comunele sunt obligate să plătească solidar o despăgubire de 8708 de florini deși băutura vărsată nu făcea mai mult de 343 de florini. Printre cei urmăriți e și Horea, viitorul conducător al răscoalei, care însă nu e prins.

    În anul următor are loc vizita împăratului Iosif al II-lea în Transilvania. Acesta prin atitudinea și bunăvoința sa produce o mare impresie asupra țăranilor care văd în el un protector. În ianuarie 1784 sosește ordinul imperial să fie înscrise în prealabil pentru recrutarea grănicerilor și alte comune din Ardeal, în afară de cele de până atunci. Deși guvernul transilvănean nu publică ordinul, poporul află de el și se produce un curent foarte puternic pentru înscriere. De la jumătatea lui iulie până la jumătatea lui august se înscriu la Alba Iulia nu mai puțin de 81 de comune, viața cazonă oferind oportunități de carieră iobagilor asupriți. Văzând afluența, autoritatea locală suspendă operațiunea cu atât mai mult cu cât țăranii înscriși declarau că nu mai prestează serviciile iobăgești și cereau moșiile nobililor. Ba anunțau chiar că îndată ce vor primi arme, îi vor tăia pe aceștia ca pe napi. Suspendarea îi irită pe țărani. Și mai mult îi supără publicația guvernului prin care iobagii erau înștiințați că trebuie să continue a presta servicii stăpânilor lor. Se creează o stare de agitație, de efervescență, extrem de favorabilă izbucnirii unei răscoale. De această situație se folosesc cei trei conducători: Horea, Cloșca și Crișan pentru a ridica mulțimea.

    Horea se numea Vasile Nicola, i se mai zicea și Ursu Nicola din cauza staturii impunătoare. Lumea îl poreclea Horea după darul său de a ”hori” adică a cânta frumos. Se născuse în Albac, era iobag și avea 54 de ani. Era ager la minte, probabil știa să scrie și citească (spre deosebire de mulți nobili). Fusese de patru ori pe jos la Viena cu plângeri de-ale moților. Primise audiență la împărat și are succes deoarece se dă ordin guvernului transilvănean să apere comunele împotriva abuzurilor și să elibereze pe toți cei închiși din cauza rezistenței la nedreptățile nobililor.

    Cloșca se numea Ion Oargă. Era din Munții Abrudului, din satul Cărpeniș, avea 37 de ani și poseda oarecare avere. Nu era mare de statură, dar era puternic și îl însoțise pe Horea în primele trei călătorii la Viena.

    Crișan se numea în realitate Giurgiu Marcu. Era din comuna Vaca din comitatul Zarandului, fiind tot iobag. Avea 52 de ani și servise în armata austriacă. Avea o fire aprigă, hotărâtă, fiind elementul de acțiune în răscoală, în timp ce Horia era conducătorul și cel care ridica tot timpul moralul moților.

    Răscoala fusese plănuită pentru luna mai 1785. Motivul pentru care a început într-o vreme neprielnică, friguroasă, este că exista pericolul unor indiscreții sau trădări.

    Duminică 31 octombrie se strâng la biserică din Mesteacăn 5-600 de țărani din Zarand, Hunedoara și Munții Abrudului, convocați pe ascuns de Crișan. Acesta le spune că Horea a sosit de la împărat care i-a dat o cruce de aur și o scrisoare în care se spune ca țăranii să meargă la Alba-Iulia să fie trecuți la grăniceri și să li se dea arme. De asemenea iobagii să slujească doar o zi pe săptămână la nobil și aceea cu plată. Preotul din Mesteacăn confirmă spusele lui Crișan și ia jurământul oamenilor. A doua zi seara, aceștia se srâng în satul Curechiu. Doi subprefecți încearcă să-l aresteze pe Crișan, dar sunt uciși, iar garda lor e dezarmată. Pe 2 noiembrue 1784 Crișan proclamă răscoala, spunând iobagilor să „stingă” pe nobili și ungurii care nu vor ca ei să capete arme și să le prade averile și să nu aibă nicio teamă deoarece acestea se fac „cu voia și cu porunca împăratului”. Îndemnul găsește imediat ecou. Sunt atacate mai întâi curțile nemeșilor (nobili mici și mijlocii) din Criscior unde 17 persoane sunt ucise. Țăranii lovesc Bradul și alte localități pentru ca în 5 noiembrie tot Zarandul să fie în mâinile lor. Sunt arse o serie de curți nobiliare, unii proprietari sunt obligați să se boteze ortodox, câteva fiice de nobili sunt măritate cu iobagi români. Mișcarea se întinde spre sud. Atacul împotriva Devei încercat în 6 și 7 noiembrie eșuează din cauza garnizoanei în mare parte românească care apăra cetatea. O parte din asediatori cad prizonieri și sunt forțați să își sape singuri groapa, iar apoi sunt decapitați.

    În același timp, o altă ceată de iobagi, în frunte cu Horea și Cloșca, la care se adaugă și Crișan venit în grabă din Zarand, ocupă la 5 noiembrie Câmpenii. A doua zi e luat Abrudul și Roșia. În aceste localități au fost siliți 1122 de unguri să se boteze ortodocși. Într-unul din satele regiunii, Bucium, Horea era cât pe ce să fie dat pe mâna autorităților de primar care îl arestase. Intervenția țăranilor din împrejurimi, conduși de tânărul Ionuț Dandea, îl scapă însă la timp.

    Răscoala se extinde în Țara Hațegului, iar 3 comune din Sibiu și 18 din Cluj sunt prefăcute în cenușă. Răscoala ar fi putut cuprinde tot Ardealul, dar la 12 noiembrie conducătorii nu ar fi făcut greșeala să se încreadă în promisiunile austriece și de a semna un armistițiu de 8 zile cu armata, timp în care aceasta a avut timp să se regrupeze și să ocupe poziții favorabile. Guvernul transilvănean publicase între timp la 11 noiembrie o dezmințire categorică a afrimației că mișcarea era cu voia împăratului. Sunt trimiși emisari să convingă pe răsculați să renunțe. Se face apel la episcopi ca să-i instruiască pe preoți să ia măsuri similare. Mai mult, se proclamă insurcețiunea nobilimii din Transilvania, adică înarmarea ei pentru a se apăra de răscoală. Cu puțin timp înainte de încheierea armistiului, Horea trimite prin trei emisari condițiile sale. Ele erau: desființarea calității de nobil, expropierea moșiilor nobiliare, acestea urmând a fi împărțite între țărani, eliminarea scutirii nobililor de la taxe, prestarea jurământului de credință de către aceștia. Dacă ele nu sunt primite până pe 14 noiembrie atunci va ataca și distruge Deva. La expirarea termenului încep luptele. Primele confruntări sunt favorabile răsculaților, dar la Michăleni pe 7 decembrie sunt înfrânți și Zarandul ajunge în mâna armatei. După o a doua înfrângere la Câmpeni pe 12 decembrie, Horea se decide să dea drumul oamenilor acasă pe 14 decembrie deoarece sosise iarna și era necesar ca aceștia să aibă grijă de gospodărie.

    În plus, pe 30 noiembrie se publicase aministia generală dată de împărat, pe care Horea însă nu voia să o primească. Întovărășit de mulțime până la Albac, se retrage împreună cu Cloșca într-un adăpost din codrul Scorăgetului, nu departe de râul Someș. Aici urma să petreacă iarna ascuns pentru ca apoi primăvara, cu bani strânși de la comune, să plece la Viena să susțină cauza românească în fața împăratului. Pe capul liderilor răscoalei se pusesră însă 300 de galbeni. Se găsesc astfel șapte trădători din comuna Râul Mare care uitând că răscoala era a țărănimii și pentru țărănime, îi trădează către autorități, iar pe 27 decembrie Horea și Cloșca sunt arestați și duși sub pază numeroasă în închisoarea din Alba Iulia pe 2 ianuarie. Crișan e și el prins pe drumul spre Ponor pe 30 ianuarie din cauza a nouă trădători în frunte cu preotul Moise din Cărpeniș. Știind ce urmează, pe 13 februarie, Crișan se spânzură cu nojițele de la opinci. În februarie se dă sentința pentru Horea și Cloșca: ”să li se frângă cu roata toate membrele ale corpului începând de jos în sus” apoi ”corpurile lor să se despice și să se taie în patru” pentru a fi expuse în diverse localități. Înainte de a fi duși spre locul osândei amândoi arată preotului Nicolae Raț din Maerii Bălgradului ultimele lor dorințe, redactate în temniță. Dând numele celor ce l-au prins Horea adaugă că ”îi iartă cu toată inima”. Supliciul are loc pe 28 februarie 1785 în prezența a peste 6000 de persoane din care 2515 de țărani din 419 comune aduși pentru a lua aminte.

    Lupta lui Horea, Cloșca și Crișan nu rămâne însă fără urmări. Pe 22 august 1785 e desființată iobăgia. Se suprimă și abuzurile administrative, se acordă moților o sumă de beneficii precum liberul pășunat pe tot domeniul de sus al Zlatnei, dreptul de a face curături(mici exploatații) în locuri de unde nu se pot aduce lemne și de a le cultiva, scutire de dări pentru mineri etc.

  • JUMĂTATE DE MILION DE CITITORI ARE ACEST GUNOI DE REVISTĂ NUMITĂ HISTORIA

    historia

    JUMĂTATE DE MILION DE CITITORI ARE ACEST GUNOI DE REVISTĂ NUMITĂ HISTORIA, A CĂREI DOCUMENTAȚIE ESTE INSPIRATĂ DIN ELUCUBRAȚIILE FANTASMAGORICE ALE UNOR DILETANȚI, NULITĂȚI DOCTE, PSEUDO-ISTORICI PRECUM: NEAGU DJUVARA, LUCIAN BOIA, ADRIAN CIOROIANU, MANIPULARE CARE ARE CA SCOP FALSIFICAREA ISTORIEI ROMÂNILOR. ȘI MAI ALES PROPAGĂ LA COTE PAROXISTICE MEGA-ESCROCHERIA PLANETARĂ NUMITĂ HOLOCAUST. O GOGORIȚĂ IEFTINĂ, CARE A CĂPĂTAT NOTORIETATE, DATORITĂ MAȘINAȚIUNII PROPAGANDISTICE URIAȘE, ÎN SPATELE CĂREIA SE ASCUND …OARE CINE? STĂPÂNII DE IERI ȘI DE AZI AI PLANETEI. EVREII.

    MIZERIA DE PUBLICAȚIE HISTORIA, EVITĂ , ÎN MOD VOLUNTAR SĂ PUBLICE ARTICOLE, DESPRE ADEVĂRATELE DRAME , GENOCIDURI UMANE SAU CRIME ÎN MASĂ, ORDONATE DE LENIN, STALIN, JAGODA, CARE AVEAU ORIGINI EVREIEȘTI DOVEDITE . APOI GENOCIDUL UMAN DIN INCHISORILE COMUNISTE DIN ROMÂNIA , ORDONAT DE EVREII DIABOLICI: ALEXANDRU NICOLSKI, ANA PAUKER, BURAK TESCOVICI, LUKA LASZLO ȘI ALȚII, ÎN URMA CĂRUIA APROX TREI MILIOANE DE ROMÂNI AU FOST ÎNCARCERAȚI, ÎNFOMETAȚI, BĂTUȚI, SCHINGIUIȚI ȘI UCIȘI ÎN CELE DIN URMĂ. REVISTA PROPAGANDISTICĂ, , HISTORIA, CEI CARE O COORDONEAZĂ, SLUGI UMILE ALE SIONIȘTILOR, SCRIU ARTICOLE LA COMANDĂ, MENITE SĂ DISCREDITEZE MARILE PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI.

    ACTIVITATEA LOR PUBLICISTICĂ SE FOCUSEAZĂ OBSESIV PE NUANȚAREA ȘI EXAGERAREA UNOR ASPECTE CONJUNCTURALE ISTORICE, CARE INDUC ROMÂNILOR SENTIMENTUL DE CULPABILITATE EXTREMĂ. Autor: Andreea Arsene

  • Problema identitatii evreilor

    evrei_hollywood

    Sã vedem originile vastului fenomen istoric pe care-l numim „evreii”. Sunt ei un popor care-a existat, ca si chinezii, de-a lungul veacurilor, sau sunt doar o fatadã în spatele cãreia se ascunde o idee pe care o pot realiza diverse popoare de tot felul?

    În monumentala sa carte The Controversy of Zion, Douglas Reed aratã cã totul a început în 453 î. Hr. când un mic trib al lui Iuda, de care israelitii se despãrtiserã cu dezgust, a produs o ideologie rasialã al cãrei efect a fost mai dezastruos decât cel al epidemiilor sau al dinamitei: ideologia unei „rase superioare de stãpâni” declaratã stãpâna tuturor celorlalti prin „legea sa”.

    Fãrã îndoialã cã acest trib mic al lui Iuda de mult s-a dezintegrat si contopit cu alte populatii; probabil nu mai existã nicãieri vreun individ cu genele acelui trib al lui Iuda. Dar iudaismul a continuat din 459 î. Hr. pânã azi. Majoritatea celor care-si zic azi „evrei” sunt în realitate hazari, un popor de origine turcicã care-a avut cândva un imperiu vast între Marea Neagrã si Marea Caspicã, de la Volga la Muntii Caucazului, ai cãrui conducãtori au declarat iudaismul religia de
    stat în anul 740 AD.

    Ce este iudaismul în secolul 20? Dr. Nahum Goldman, presedintele Congresului Mondial al Evreilor si al Organizatiei Sioniste Mondiale, n-a putut rãspunde. El scrie în cartea sa Paradoxul Evreiesc cã „nu este nici o religie, nici un popor, nici o natiune, nici o comunitate culturalã etc.” El personal nu mai crede în religie de la 17 ani si scrie cã putini evrei stiu azi de vreo religie; evreii ortodocsi sau credinciosi sunt azi o minoritate infimã. Dr. Goldman îl contrazice pe Jean-Paul Sartre, alt evreu, care defineste „evreul” ca „cel pe care altii-l numesc asa”; Sartre era evreu si nimeni nu-l numea asa. Dar problema „cum se recunoaste un evreu” n-are nici o importantã pentru evrei, care sunt de toate felurile: credinciosi si atei, de toate rasele, vorbind indiferent ce limbã, cu diverse înfãtisãri si diverse tipuri rasiale – cãci ei se recunosc imediat între ei ca fiind „evrei.” Ei se recunosc imediat cãci sunt declarati irevocabil ca fiind sau nu evrei de cãtre o autoritate care existã în toate comunitãtile si se
    numeste Beth Din.

    Evreii se împart azi în douã: askenazi si sefarditi. Cei sefarditi pot pretinde cã se trag din semiti adevãrati rãspânditi prin lume care-au ajuns în nordul Africii si de-acolo în Spania si-n alte tãri mediteraneene; cei askenazi vin din rãsãritul Europei. Cei sefarditi aveau limba ladino, un dialect hispano-ebraic; cei askenazi au limba idis, un dialect germano-evreiesc. Cea mai bunã descriere le-o dã Arthur Koestler în cartea sa The 13th Tribe, care ne spune cã prin 1960 erau cam 500.000 de sefarditi si tot restul milioanelor de evrei erau askenazi. Probabil cã câtiva evrei care se trãgeau din Palestina au fost folositi la „convertirea” hazarilor, astfel cã probabil cã putine picãturi de sânge semit au intrat acum 13 secole în sângele „evreilor” hazari.

    Este foarte important sã se cunoascã acest aspect genetic si lumea sã stie adevãrul si anume cã nu existã o rasã evreiascã si cã doar un numãr infim din cei ce-si zic evrei se trag din strãmosi evrei semiti adevãrati care au vreo legãturã oarecare cu Biblia, iar restul „evreilor” n-au absolut nimic de-a face cu evreii din Biblie. Este foarte important sã se înteleagã cã acuza de „antisemitism” nu are nici o bazã realã si este doar numele unei arme prin care se distruge adversarul politic. Nu existã si nu poate exista antisemitism sau urã de rasã împotriva evreilor pentru cã evreii NU SUNT O RASÃ si pentru cã imensa majoritate a evreilor azi NU SUNT SEMITI.

    Unii evrei se contopesc cu populatia în sânul cãreia locuiesc si dispar ca evrei pentru totdeauna; asimilarea lor nu lasã urme pentru cã ei nu sunt o rasã diferitã si copii lor nu sunt de rasã mixtã ca metisii de exemplu si nu au semnele amestecului de rase. De aceea Shakespeare în Negutãtorul din Venetia a mãritat-o fãrã nici o dificultate pe Jessica, fiica evreului, cu prietenul dusmanului crestin Antonio, stiind cã publicul lui acceptã astfel de cãsãtorii cu mare usurintã.

    Dar dacã evreii nu sunt o rasã aparte cum de-au dat nastere de-a lungul secolelor la resentimente din partea gazdelor care-i primeau în mijlocul lor? Cel mai bun rãspuns îl dã Dr. Chaim Weizmann, principalul promotor vizibil al sionismului care a devenit primul presedinte al statului sionist Israel. În cartea sa Trial and Error, descrie cele trei grupuri de evrei din Rusia lui natalã:

    1) „renegatii”, care vroiau sã trãiascã în pace cu rusii, putini numerosi; apoi, mult mai multi

    2) cei care vroiau sã dezlãntuie întâi revolutia bolsevicã

    3) cei care vroiau sã rãpeascã întâi Palestina de la palestinieni si sã instaureze Israelul.

    Aceastã fatadã a unei aparente scindãri în grupul 2) si 3) le-a fost de imens folos cãci le-a permis sã-i convingã pe politicienii occidentali ca Churchill cã sionismul îi poate ajuta împotriva comunismului. Dar atât sionismul cît si comunismul actioneazã sub aceiasi comandã unicã în acelasi scop unic: comunismul distruge ordinea existentã de dedesubt, sionismul de deasupra prin puterea banului.

    Sionismul este deci o formã de iudaism talmudic transformat într-un nationalism sovin si lipsit de religie care se foloseste de o fatadã a religiei în lupta sa politicã. Ca si Dr. Weizmann, aproape toti conducãtorii sionisti sunt si-au fost atei.

    Dar ce este „evreul?” E greu de rãspuns, cãci nationalismul acesta sovin care nu are o bazã teritorialã si care opereazã prin persoane de limbã si nationalitate diferitã, opereazã în secret. Dacã sionismul ar fi cunoscut si scopurile sale ar fi vãzute clar de cãtre cei asupra cãrora opereazã, si-ar pierde puterea si conspiratia sionisto-comunistã n-ar mai triumfa. De aceea se ascunde cu atâta zel identitatea sionismului si-a evreilor.

    Extras din cartea „Factorul Sionist” de Ivor Benson

  • Semnificaţii pentru ziua de 11 mai.

    constantinopol

    330 – Constantinopolul, ridicat pe locul vechii colonii greceşti Byzantion, este inaugurat oficial ca noua capitală a Imperiului roman


    1784 – Limba germană este declarată limbă oficială în Transilvania


    1877 – Guvernul României a anulat plata tributului către Turcia, iar suma în cauză (914.000 de lei) a fost pusă la dispoziţia Ministerului de Război


    1949 – Regatul Siam îşi schimbă denumirea în Thailanda


    1949 – Israelul devine stat membru al ONU


    1950 – A avut loc premiera piesei “Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionesco, la Théâtre des Noctambules


    1955 – Au început lucrările Conferinţei de la Varşovia, în cadrul căreia a fost creat Tratatul cu acelaşi nume. România a fost semnatară a Tratatului de la Varşovia


    1963 – S-a născut Natasha Richardson, actriţă britanică de teatru şi film (d. 18 martie 2009)


    1980 – A murit sculptorul Vida Gheza, autorul ansamblului de la Moisei, membru corespondent al Academiei Române (n. 28 februarie 1913)


    1981 – A murit Bob Marley, interpret celebru de muzică reggae SI BINE A FACUT ca a murit!


    1995 – A murit George Uscăţescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (n. 5 mai 1919)


    2001 – A încetat din viaţă autorul englez Douglas Adams (“Ghidul autostopistului galactic”, “Viaţa, Universul şi tot Restul”) (n. 11 martie 1952)


    2006 – A încetat din viaţă actorul american Frankie Thomas, cunoscut pentru rolul din filmele “Sherlock Holmes” (n. 9 aprilie 1921)


    2006 – A încetat din viaţă boxerul american Floyd Patterson (n. 4 ianuarie 1935)

  • Citatele lui Friedrich Nietzsche despre FEMEI

    9b0bcbfa4d154c423f2715ccaa57f5c6

    Vom prezenta, mai jos, celebrele citate ale lui Firedrich Nietzsche drespre femei:

    Femeia – o capcană a naturii.

    Prost ca un bărbat, spun femeile. Laş ca o femeie, spun bărbaţii. Prostia este nefemininul din femeie.

    Femeia încă nu-i capabilă de prietenie. Pisici, iată ce sunt pururea femeile, pisici şi păsări. Sau, în cel mai bun caz, vaci.

    În răzbunare şi în dragoste, femeia este mai barbară decât bărbatul.

    Femeia e o suprafaţă care simulează adâncimea.

    Femeia învaţă să urască pe măsură ce se dezvaţă – să vrăjească.

    Femeia a fost cea de-a doua greşeală a lui Dumnezeu.

    Bărbatul este mai copilăros decât femeia. Orice bărbat adevărat ascunde-ntr-nsul un copil care iubeşte jocul. Haideţi, femeilor, descoperiţi copilul din bărbat!

    Bătrâna: Te duci la femei? Nu uita biciul!

    În răzbunare şi în dragoste femeia e mai barbară decât bărbatul.

    Bărbatul să se teamă de femeia care urăşte: fiindcă bărbatul în adâncul său e doar răutăcios, femeia însă e rea.

    Femeile însele ascund întotdeauna îndărătul întregii lor vanităţi personale dispreţul lor impersonal – faţă de “femeie”.

    În jocul în care nu participă iubirea sau ura, femeia este o actriţă mediocră.

    Bărbatul adevărat vrea numai două lucruri: primejdia şi jocul. De aceea îşi vrea femeia ca jucaria cea mai primejdioasă.

    Nicicând nu mi-am găsit femeia, de la care să fi vrut prunci să am, dacă nu-i aceasta femeia pe care o iubesc: veşnicia!… Căci te iubesc veşnicie!

    Oare nu-i mai bine să cadă omul în mâinile unui ucigaş decât să fie pradă visurilor unei femei aprinse?

    Pe cine urăsc femeile cel mai mult? Aşa grăit-a fierul către magnet: pe tine te urăsc cel mai mult, căci tu mă atragi, dar nu eşti destul de tare să mă ţii.

    Astfel vreau pe bărbat şi pe femeie: unul în stare de a se război, pe cealaltă capabilă să însămânţeze, dar amândoi în stare să dănţuiască pe capete şi picioare.

    Femeia perfectă este un tip uman superior bărbatului perfect: şi chiar ceva mult mai rar. – Zoologia oferă un mijloc de a face plauzibilă această propoziţie.

    Mulţi oameni, în special femei, nu simt plictiseala, fiindcă n-au învăţat niciodată să lucreze ordonat.

  • Genocidul IMPORTIVA poporului german (VIDEO)

    genocid

    Hellstorm este un documentar produs de Kyle Hunt si Renegade Broadcasting bazat pe cartea cu acelasi nume scrisa de Thomas Goodrich.

    Filmul arata atrocitatile comise de comunisti si americani in timpul celui de al doilea razboi mondial: violuri, tortura, sclavie si crime in masa comise impotriva poporului german dupa ce au distrus Germania in numele “libertatii”. Aceasta poveste adevarata este una dintre cele mai mari secrete ale istoriei.

  • Cine a fost Zamolxis, zeul suprem al dacilor: 20 de lucruri despre misterioasa divinitate venerată de strămoşii noştri

    zamolxis

    Zamolxis a rămas în istorie ca zeul suprem al dacilor. Numele său a fost evocat de istoricii Antichităţii, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, căruia strămoşii noştri îi aduceau sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învăţat să nu se teamă de moarte. Zamolxis avea o locuinţă subterană, era slujit de daci, iar alţi istorici au relatat că fusese, de fapt, un discipol al înţeleptului Pitagora.

    Zamolxis, considerat divinitatea supemă a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase ale Antichităţii. Zeu al dacilor sau mare înţelept, prooroc sau sclac, în jurul numelui său au fost create numeroase controverse. Iată 20 dintre mărturiile fascinante despre Zamolxis:

    1. I-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

    Dacii „se credeau nemuritori”, datorită zeului lor Zamolxis, afirma Herodot, în „Istorii”, în urmă cu aproape două milenii şi jumătate. „Îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat de Ioan Marius Grec, în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”.

    2. Credinţa în Zamolxis alunga teama dacilor

    Credinţa în Zamolxis a făcut ca geto-dacii să fie singurul popor care a îndrăznit să înfrunte puternica armată persană a regelui Darius. “Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”. “Getul nu se fereşte să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obţină o nemurire a dubletului său corporal”, arăta Lucian Blaga, în articolul „Getica”, publicat în revista de filozofie Saeculum, în 1943.

    3. Zamolxis “primea” sacrificii umane

    Istoricul Herodot relata despre obiceiul geto-dacilor de a sacrifica oameni, trimiţându-i ca soli zeului Zamolxis. “Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii. „Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol spre a- trimite semizeului Zamolxis. Aşadar, este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofie, Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiţi de un prilej fericit”, relata istoricul antic Clement din Alexandria.

    4. Zamolxis a fost discipol al lui Pitagora

    Potrivit lui Herodot, cel care avea să fie numit zeu al dacilor a fost un discipol al înţeleptului Pitagora, o figură de seamă a Antichităţii elene. Alţi istorici relatau că Zamolxis a fost sclav al lui Pitagora, trăind în Grecia şi întorcându-se apoi în Tracia. “Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo”, afirma Strabon, un alt mare istoric al Antichităţii. Potrivit istoricului I. H. Crişan, grecii au fost frapaţi de similitudinea dintre Pitagora şi Zamolxis şi de aceea au creat legenda cu privire la sclavia lui Zamolxis, pe care istoricul Herodot a transmis-o, fără însă a o crede.

    5. Ospeţele înţeleptului

    Istoricul antic Herodot scria despre faptul că Zamolxis ar fi pus să i se construiască o sală unde cetăţenii de frunte din triburile dace erau ospeţiţi. La aceste banchete, oamenii erau instruiţi de înţeleptul Zamolxis. “Ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”, informa Herodot.

    6. Misterul dispariţiei subpământene a lui Zamolxis

    O altă istorisire a lui Herodot prezenta dispariţia acestuia îndelungată, sub pământ. “Pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui. Iată ce povestesc c-ar fi făcut el”, afirma Herodot.

    7. Zeu sau om

    Herodot a fost unul dintre istoricii antici care au furnizat cele mai multe informaţii despre Zamolxis. Nu a fost convins că era zeu, însă nici nu a spus că ar fi fost un simplu om. “Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pithagoras. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine”, relata Herodot, potrivit istoricului Ioan Marius Grec.

    8. Prorocirile lui Zamolxis

    Strabon (n. 63 î. Hr. – d. 26 d. Hr.), un istoric important al lumii antice, scria că Zamolxis era iubit de poporul dacilor pentru puterea sa de a vedea în viitor. “Întorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor”, scria Strabon, în Geografia.

    9. Zamolxis, regele erudit al dacilor

    Iordanes, un istoric got care a trăit în secolul IV, relata despre Zamolxis că era rege al dacilor, filosof şi erudit. “În cel de-al doilea lăcaş al lor, adică Dacia, Tracia şi Moesia,, geţii au avut drept rege pe Zamolxe, despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat”, scria Iordanes, în Getica.

    10. Cum a devenit zeu Zamolxis

    Strabon relata despre ascensiunea lui Zamolxis, datorată înţelepciunii sale şi a relaţiilor sale cu căpeteniile dacilor. “La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp, a fost socotit el însuşi zeu, iar după aceea a primit şi numele de zeu”, arăta Strabon.

    11. Unde locuia Zamolxis

    Acelaşi Strabon susţinea că Zamolxis îşi avea lăcaşul într-o peşteră, inaccesibilă oamenilor de rând. Avea un mod de viaţă retras, asemeni unui călugăr. “Şi-a petrecut viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei”, scria Strabon.

    12. Muntele sfânt al lui dacilor

    Peştera în care locuia Zamolxis se afla pe muntele Kogaionon, potrivit istoricului antic Strabon. Unii cercetători susţin că muntele sfânt, aşa cum era socotit de daci, poate fi identificat cu Godeanu, în timp ce alţi cercetători au susţinut teoria că ar fi vorba de Vârful Gugu. “Muntele unde se afla peştera a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa: i se zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el”, relata Strabon, în Geografia. Un munte sfânt al dacilor exista şi corespunde Dealului Grădiştii, unde se află Sarmizegetusa Regia, relatează istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).

    13. Puterea vindecătoare a lui Zamolxis

    Ucenicii lui Zamolxis învăţau de la acesta descântece, susţinea filosoful grec Platon, în opera sa Charmide. Platon relata despre zeul dacilor că avea puterea să îi facă pe oameni nemuritori şi să îi tămăduiască. “Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, a scris Platon, în Charmide.

    14. De unde provine numele lui Zamolxis

    Un alt istoric grec, Porphyr, relata despre Zamolxis că a fost discipol al lui Pitagora, iar numele său îi fusese dat astfel pentru că la naştere fusese înfăşurat într-o blană de urs, numită de traci zalmos. Alţi cercetători au dedus, pe baza etimologiei cuvântului Zamolxis, că acesta ar fi fost un zeu-urs sau un zeu get aşezat printre urşii adormiţi. Mircea Eliade susţinea că numele zeului dac venea din frigianul zalmos care însemna lup, iar istoricul Nicolae Densuşianu susţinea că numele însemna „zeul-moş”.

    15. Legile lui Zamolxis

    Iamblichos, un istoric grec, relata că Zamolxis a fost un trac aflat în slujba lui Pitagora. Întors în ţinuturile Daciei, i-a învăţat pe oameni să fie curajoşi în faţa morţii, convingându-I că sufletele lor sunt nemuritoare. “Fiindcă i-a educat în acest fel pe geţi şi le-a dat legi scrise, Zamolxis este socotit de către ei drept cel mai mare dintre zei”, scria Iamblichos, în lucrarea sa „Viaţa lui Pitagora”. Unii autori antici îl vedeau pe Zamolxis ca pe un reformator care a lăsat moştenire poporului dac un sistem de legi şi norme morale.

    16. Gebeleizis, confundat cu Zamolxis

    Gebeleizis era zeul fulgerelor şi tunetelor la daci, susţin istoricii, dar era confundat cu Zamolxis, zeul suprem. “Când tună şi fulgeră, geţii trag cu săgeţile înspre cer şi ameninţă zeul, deoarece cred că acolo sus nu este alt zeu decât al lor”, relata Herodot. Unii dintre istoricii români au susţinut că Zamolxis şi Gebeleizis erau unul şi acelaşi zeu.

    17. Zamolxis, un înţelept grec

    Hellancios din Mitilene relata, în opera sa “Obiceirui barbare”, că Zamolxis ar fi fost un grec care a arătat geţilor din Tracia ritul iniţierii religioase. “El le spunea că nici el, nici cei din tovărăşia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile”, relata istoricul antic, citat de Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).

    18. Le-ar fi poruncit dacilor să se abţină de la carne

    Una dintre interdicţiile pe care dacii le-ar fi primit, datorită cultului pentru Zamolxis, era abţinerea de la mâncarea animalelor vânate. “De la Strabon aflăm că din porunca lui Zamolxis, geţii se abţineau de la carne, obicei care s-a păstrat până în vremea lui Burebista”, scria istoricul Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986). Istoricul român susţinea că relatarea lui Strabon se referea însă doar la o parte a dacilor.

    19. Zamolxis, considerat mijlocitor între popor şi zeul suprem

    O altă ipoteză menţionată de istorici despre Zamolxis a fost cea de mijlocitor între o zeitate şi poporul geto-dac. “Zamolxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia, zeitatea lor”, afirma istoricul Diodor din Sicilia, citat de Ion Horaţiu Crişan. Astfel Zamolxis intra în categoria marilor profeţi Zarathustra, la ariani, şi Moise, la iudei.

    20. Legenda lacrimilor lui Zamolxis

    Una dintre legendele despre zeitatea dacică provine din Polovragi, zona din Munţii Parâng în care se află Peştera Polovragi. Se spune că aici ar fi locuit Zamolxis şi în aceeaşi peşteră, vracii se foloseau de o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, ca remediu împotriva bolilor. Legenda lui Zamolxe a fost redată şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”. Era descris ca un zeu protector care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling şi picură şi azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplângeau soarta poporului dac cucerit de romani.

    CITESTE SI: Zamolxis: între legendă şi adevăr istoric

  • DEX-ul confirmă: romanizarea n-a avut loc (un articol de excepție!)

    dac

    DEX-ul sapă groapa romanizării chiar cu ajutorul etimologiilor sale, care nu pot ascunde un adevăr teribil: cuvintele de ,,origine latină” sunt în minoritate. Iată una din marile probleme ale custozilor romanizării.

    A inventa romanizarea n-a fost mare lucru. Ca teorie, de la tribune și în articole propagandistice, a mers bine. Povestea cu împreunările masive între legionari și femeile dace, care produceau în serie bebeluși ,,romanizați”, a mers bine. Și basna cu romanizarea celor optzeci și cinci la sută de daci liberi de către ciobani și negustori a mers fără probleme.

    Dar când au trebuit să alcătuiască instrumente științifice, dicționare explicative și etimologice, aici custozii romanizării s-au împotmolit.

    Etimologiile lor, oricât de tare le-ar fi tras de păr, ca să aibă o cât de subțirică spoială științifică, nu puteau susține nicidecum teoria romanizării dacilor. Cuvintele așa-zise latine se încăpățânau să fie puține.

    Și atunci au recurs la o altă găselniță. Au născocit împrumutuile din vecini. Nu că romanizatorii noștri i-ar fi iubit nespus pe slavi, turci sau maghiari.

    Împrumuturile trebuiau să susțină dogma romanizării.

    ,,Astfel, după Cihac, limba română are 20% elemente latine, 40% elemente slave, 20% turcești și încă 20% de alte origini. Prin urmare, 80% din lexicul limbii române ar fi constituit din împrumuturi – o situatie pe cât de bizară, pe atât de neadevărată”[i].

    Și cum din toate împrumuturile cele mai multe ne vin, conform DEX-ului, de la slavi, iată că avem alt miracol lingvistic descoperit de instrumentul cel mai ,,științific” al Academiei: după fantastica și nici pană azi dovedita romanizare, dacii au suportat și o slavizare masivă.

    Povestea cu romanizarea o înțeleg. A prins pentru că a fost brodată pe invazia lui Traian. Fascinați de ,,cultura superioară” a legionarilor, care recitau prin castre din Ovidiu și Vergiliu, dacii s-au lepădat de limba lor și au învățat latina. Aceeași fascinație i-a cuprins pe ciobani și negustori. Ei s-au oferit să fie profesori de latină în teritoriile dacilor liberi, desăvârșind astfel cel mai mare miracol lingvistic cunoscut vreodată în istoria omenirii – romanizarea dacilor în numai 160 de ani.

    Dar cel de-al doilea miracol – dezicerea de cuvintele latine și învățarea rapidă a celor slave – cum s-a produs?

    Doar la acești migratori nu se putea vorbi despre o ,,cultură superioară”? Și deci aici nu poate fi vorba de fascinație. Și-apoi acești migratori nu ne-au ocupat. Obosiți de drum, ei s-au așezat în jurul nostru, sedentarizându-se. ,,S-au strâns de pe drumuri”, cum se zice-n popor.

    Atunci cum ne-au umplut limba cu atâtea slavisme? Tot prin ciobani și negustori, trimiși în taină să ne slavizeze? După disperarea cu care custozii romanizării se apucă de orice pai, pentru a susține teoria care-i hrănește, nu m-aș mira dacă ar răspunde afirmativ la această întrebare.

    Să luăm însă o îndeletnicire de care oierii și negustorii erau străini.

    Țesutul. Conform DEX-ului, dacele au luat de la legionari verbul a țese, spata, ițele și sulul dintr-un sub(u)lum dat cu asterisc, adică reconstituit, deci inexistent în latina clasică.

    Apoi au așteptat jumătate de mileniu, ca să ia de la bulgari vătala, sucala, suveica, vârtelnița, războiul și scripetele. De la sârbi stativele. De la slavi (nu se știe de la care) au luat a nividi. De la vechii slavi (cum i-o fi întâlnit și pe ăștia?), țeavă. Deci au început să țese. Dar fără tălpigi, adică fără cele două pedale cu care se ridică și se coboară ițele. Vă închipuiți ce incomoditate! Așa le trebuie, dacă n-au vrut să le ia și pe acestea de la slavi. De ce i-au așteptat câteva sute de ani pe maghiari, ca să ia de la ei cuvântul talpă și apoi să formeze cuvântul tălpig? Rămâne însă un mister de unde au împrumutat femeile dace pânza care ieșea din stativele lor. Căci DEX-ul o dă cu ,,et. nec”.

    Așadar, din 15 termeni de bază legați de țesut, nici unul nu este geto-dac. Patru sunt latini. Unul necunoscut. Iar restul, împrumutați din vecini.

    Întrebarea este: vedeți cumva romanizare în domeniul țesutului cu zece cuvinte din vecini, unul necunoscut și numai patru latine?

    Dacă iei de bune împrumuturile din vecini, iarăși se iscă o întrebare.  De ce strămoașele noastre n-au luat acești termeni de la legionari? Iar dacă i-au luat, de ce s-au dezis de ei ca să ia alții de la slavi?

    Ce împrejurări istorice așa de speciale le-au silit să recurgă la gesturi așa de anormale?

    Organizau cumva bulgarii cursuri de țesut? Și mamele dace își trimiteau fiicele la ei? Iar când se întorceau în cătunele lor, tinerele cursante mergeau din casă-n casă și le convingeau pe mătușe să uite termenii vechi și să-i folosească pe cei bulgărești, fiindcă erau mai cu moț? Erau bulgărismele o modă în epocă și snoabele de la stative nu aveau altceva de făcut decât să-și polueze limba cu barbarisme?

    Logica și bunul simț refuză să creadă că noi n-am avut unelte de țesut și nume pentru ele pană la venirea slavilor. Ori, un împrumut lingvistic se justifică, mai ales în cazul gospodăriilor naturale țărănești, numai când se ia un obiect nou. Adevarul este că, neavând loc niciun fel de romanizare, dacele foloseau termenii geto-daci, pe care ii folosesc si azi țarancele noastre. Cand s-au sedentarizat, vecinii nostri i-au imprumutat din limba romană. În Dicționarul Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică Mihai Vinereanu arată că, dintre termenii legați de țesut pomeniți mai sus, doar iță și război au origine incertă. Ceilalți au origine traco-dacă, provenind din diferite rădăcini proto-indo-europene.
    DEX-ul și metoda răsfoirii dicționarelor

    Mesajul subliminal, pe care caută să ni-l transmită autorii unor astfel de ,,miracole lingvistice” este: dincolo de romanizare noi nu avem rădăcini. Noi vorbim o limbă compusă din împrumuturi. Doamne ferește, să ne gândim la traco-dacă. Sau la proto-indo-europeana de la care provin mai multe familii de limbi indo-europene. Acelea o fi având etimologii și de acolo, dar româna, conform DEX-ului, nu!

    Este firesc să te întrebi: ce fel de metode științifice folosesc oamenii aceia când cercetează etimologia unui cuvânt? Metoda comparativ istorică? Cercetări de indo-europenistică? Logica? Bunul simț?

    Nici vorbă! În primul rând, etimologiile din DEX nu sunt rezultate ale cercetării. Ele sunt trase de păr.

    În al doilea rând, dogmă romanizării nu are nevoie de filologie comparată sau cercetări de indo-europenistică. Ea are o metodă specială. Metoda răsfoirii dicționarelor.  În ce constă ea?

    Răsfoitorii de dicționare se înconjoară cu dicționarele limbilor din jurul României și, când găsesc un cuvânt cu o înfățișare similară celui românesc, chiar dacă are alt sens, scriu că cel românesc e luat din acea limbă. De exemplu, se confecționează etimologia cuvântului ,,zârnă”, o plantă medicinală bine cunoscută de daci. Se purcede la răsfoirea dicționarelor. Nu-i găsită nici în latină, nici la slavii din jurul nostru, nici la maghiari. Atunci se răsfoiește dicționarul de slavă veche și se găsește acolo un cuvânt zruno. Nu are importanță că înseamnă grăunte. Și deci este incompatibil ca sens cu zârna[ii] noastră. Pentru răsfoitorii de dicționare compatibilitatea semantică este un lucru minor, peste care ei sar cu ușurință. Se dă verdictul: provine din slava veche.

    Metoda răsfoirii dicționarelor mai conține un procedeu inedit. Atunci când nu găsesc cuvântul românesc în niciun dicționar, se inventează unul în latină. Îi pun un asterisc, prin care fac trimitere la un cuvânt neatestat, dar reconstituit de răsfoitorii de dicționare. Ce vă mirați? Dacă s-a inventat fantastica și nici până azi dovedita romanizare, de ce nu s-ar inventa, în numele ei, și felurite cuvinte nici până azi atestate?

    Așa s-a întâmplat cu țâța românească. Când au ajuns la ea, răsfoitorii de dicționare n-au găsit-o la vecini. Parcă-l aud pe cititor întrebând: ,,Dar de ce n-au dat-o cu «et. nec.»?” Pentru că s-ar fi putut ,,hipertrofia” vocabularul cu ,,et. nec.” și atunci ar fi existat pericolul ca româna să fie considerată o limbă de ,,origine necunoscută”. Ceea ce nu era deloc în favoarea romanizării.

    Și atunci răsfoitorii de dicționare s-au gândit: născocim un substantiv latin titia. Îl dăm cu steluță, adică nu se găsește în dicționarul latin, dar autorii DEX-ului sunt siguri că ar fi putut exista, fie și numai pentru ca din el să provină ,,țâța” românească.

    Acum știu că vă întrebați nedumeriți: ,,Dar de la cine o fi auzit dacii cuvântul titia, dacă el nu exista în limba legionarilor?”

    Ce întrebare dacomanică! Răsfoitorii de dicționare nu trebuie puși în încurcătură cu întrebări de bun simț. Altfel te numesc ,,dacoman”, ,,tracoman”. Știți deja refrenul.

    În fine, ca să ne limpezim creierii de această ,,amețeală etimologică” (vorba lui B.P. Hasdeu), să consultăm Dicționarul Etimologic al domnului Mihai Vinereanu. Cu bunul simț și rigurozitatea-i specifice, el arată că titia latin nu este atestat. În schimb, radicalul cu același sens se întâlnește în mai multe grupuri de limbi indoeuropene. Cuvântul ,,țâță” provine de la un mai vechi radical proto-indo-european ,,tita”, ,,titia” similar cu ,,tata”,,,teta”. Prin urmare țâța românească este traco-dacă.

    Din exemplele de mai sus nu este greu să obsevăm că DEX-ul nu permite limbii române să aibă vreo conexiune cu indo-europeana sau proto-indo-europeana. Ne-a pus în față bariera romanizării, dincolo de care nu avem voie să trecem nici măcar cu gândul.

    Darămite cu cercetările!

    Cine încearcă să treacă această barieră este învinuit că promovează ,,teorii nocive”.
    A cui linie o ține DEX-ul?

    Și totuși, spiritele inteligente nu o să înceteze să-și pună întrebări numai de frica etichetelor manipulatoare inventate de custozii romanizării.

    Să vedem ce spune DEX-ul despre străvechea și vrednica noastră încălțăminte tradițională. Este clar că vine din timpuri imemorabile. Iar la cumpăna dintre ere și până dacii liberi i-au alungat pe legionari, opinca dacică s-a luptat pe viață și pe moarte cu sandala romană. Era ușoară, făcută dintr-o bucată de piele, încrețită pe la margini și legată de picior cu niște curelușe subțiri numite ,,nojițe”.

    Din Dicționarul Etimologic al domnului Vinereanu aflam că opinca provine din fondul balcanic. Cuvântul este atestat în română, albaneză și limbile slave de sud. Nojițele sunt, de asemenea, de origine traco-dacă. Deoarece albaneza și româna dăinuie pe aceste meleaguri de mii de ani, iar slavii de sud sunt veniți în secolul al VI-lea, este clar că ei au luat opinca fie din albaneză, fie din română. Acum știu că ardeți de nerăbdare să vedeți ce zice DEX-ul.

    El o ține pe-a lui. Le-am împrumutat. De la bulgari. Și opincile și nojițele.

    Vă închipuiți ce nedreptate?! DEX-ul refuză opincarilor până și dreptul de a avea un cuvânt propriu pentru opincă. Asta chiar că nu i-o pot ierta venerabilului nostru instrument ,,științific”.

    Cineva mi-ar putea reproșa: ,,Dar nu ți-i totuna de unde provine cuvântul «opincă»? De ce atâta consum de energie pentru a demonstra că-i dacic? Doar nu-i decât o simplă etimologie!”

    Ar fi o simplă etimologie, dacă DEX-ul ar spune adevărul. Dar mesajul subliminal transmis de etimologiile lui false este revoltător. Se știe că strămoșii noștri, geto-dacii, credeau în nemurirea sufletului, credință care era pentru ei un izvor de curaj și creativitate. Aveau tradiții puternice și o cultură bogată, pe care le apărau cu dârzenie. Herodot (sec. V î.e.n.) scria că ,,sunt cei mai viteji dintre traci”. Calendarul de la Sarmizegetusa arată că aveau cunoștințe avansate de astronomie. În dialogul Carmides Platon vorbește cu admirație despre medicina holistică a lui Zamolxe. Tăblițele de la Sinaia mărturisesc că aveau scrisul lor. Cele mai mari muzee din lume, de la Ermitaj la Vatican, găzduiesc statui ale dacilor în atitudini demne și inteligente.

    Și numai DEX-ul îi prezintă ca pe niște lași ce și-au abandonat limba maternă. Ca pe niște inculți lipsiți de spirit creativ. Având un dispreț masochist față de tot ce-i al lor. Popoarele normale își apărau țara și limba cu scutul și spada. Iar dacii ieșeau înaintea migratorilor cu căciula în mână și cerșeau cuvinte.

    ,,Dar e prea absurd: dacă te romanizezi, ia încaltea toate cuvintele de la romani. Nu aștepta o jumătate de mileniu, ca să iei opincă de la bulgari. Bine, să zicem că romanii nu aveau opinci. Atunci păstrează-ți cuvântul dacic. Hai să admitem că l-au păstrat. Dar nedumerirea e alta: cine i-a împins pe daci să ia opinca de la bulgari? Doar ei nu i-au ocupat pe daci!” ar spune un cititor isteț.

    Etimologii absurde ca aceasta, instrumentul ,,științific” al Academiei conține cu nemiluita.

    Recunosc: n-am întâlnit o carte mai absurdă ca DEX-ul. Nu vorbesc de definiții. Ele sunt neutre. Pentru că sunt universale.

    Dar când cobori în zona etimologiilor, este ca și când ai intra într-o mocirlă, care te înghite și te sufocă pe masură ce vrei să înțelegi ceva. DEX-ul pare un instrument științific inofensiv doar celor deprinși să creadă fără a cerceta. Dar pentru un pământean curios și cu imaginație este un lucru de râs și de plâns.

    De râs, când te întrebi, de exemplu, cum se face că brânza-i ,,et. nec.”, cașu-i latin, iar ciobanul turc? Nu vă mai spun că a fost un timp când ,,stâna” era slavă și ,,urda” maghiară. Acum vad că le dau cu ,,et. nec.”

    Și asta, în ciuda faptului că B.P. Hasdeu, încă în secolul al XIX-lea, în Originile păstoriei la români. Studiu de filologie comparată (1874) și Mihai Vinereanu în al său Dicționar Etimologic al Limbii Române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (2008) arată că brânza, stâna și urda sunt de origine traco-dacă.

    În același studiu, Hasdeu arată că și cioban este dacic. Combătându-l pe Roesler, care nu ne știa limba, dar era sigur că l-am luat de la turci. În afară de multe alte argumente, Hașdeu îi amintea lui Roesler că turcii ,,reușiră abia în secolul XV a se apropia de hotarele Daciei, în timp ce cuvântul «cioban» figurează în cele mai vechi balade și doine române, foarte anterioare cunoștinței noastre cu Sublima Poartă”. Acest cuvânt se regăsește în numele multor localități românești, râuri, văi, măguri. De aceea, ,,a susține că abia după 1400 ciobanul se va fi introdus la români, încuibându-se apoi din capul locului în grai vulgar, în poezia poporană, în nomenclatura topică până-n creierii Carpaților, a afirma o asemenea anomalie ar fi ceva inadmisibil chiar dacă cuvântul ar avea o origine turanică, ceea ce nu este”[iii].

    Mihai Vinereanu a demonstrat în al său Dicționar Etimologic că Hasdeu a avut dreptate. Cioban este de origine traco-dacă și provine din radicalul proto-indo-european keu- ,,a observa, a privi, a păzi”[iv].

    Acum uitați-vă în DEX. El o ține pe-a lui. Ciobanul român este turc.
    Întrebarea firească este: a cui linie o ține DEX-ul? A marelui cărturar B.P. Hasdeu, care știa 14 limbi și făcea filologie comparată la anul 1874? Sau a imigraționistului Roesler, care susținea că dacii au fost măcelăriți până la ultimul, iar românii s-au format în sudul Dunării și au imigrat în Carpați abia după venirea maghiarilor?

    Acum ați înțeles de ce DEX-ul nu poate fi numit instrument științific?
    Un intelectual cât de cât informat și cu bun simț nu se poate împăca cu faptul că asemenea absurdități se află într-o carte tipărită cu blagoslovirea Academiei.

    Sau vorba lui B.P. Hasdeu, care se lupta și el cu etimologiile fanteziste al Societății Academice de atunci (aceasta afirma ca ,,cioban” provine din combinarea a două cuvinte latinești: opilio -,,stână” și cib – ,,vas”): ,,O asemenea duplă amețeală etimologică n-ar merita a fi menționată aice dacă n-ar însoți-o pretensiunea de a fi o doctrină academică”[v].

    Vă mirați că vorbeasc pe tonul acesta despre o lucrare la care mulți se uită cu pioșenie. Și eu m-am uitat odată. Dar de când am citit în dicționarul lui Șăineanu că brânza provine de la orașul elvețian Brienz, pioșenia mi-a dispărut ca luată cu mâna. Am înțeles că lipsa de logică se transmite ca o boală râioasă dintr-un dicționar academic în altul. Se mai renunță la câte o inepție gen brânza de la Brienz. Dar marea masă a etimologiilor trase de păr stă acolo neclintită.

    În numele Sfintei Dogme a Romanizării!

    Întrebarea este: ,,Până când?”

    Articol de Iulia Brânză Mihăileanu

  • “DACII 2015″ – Calendar de birou. O realizare artistică de colecție

    calendar 1

    Vă semnalez apariția calendarului de birou “DACII 2015″, o realizare artistică de colecție. În 36 de pagini, veți descoperi lucrări de grafică deosebit de frumoase, care îi reprezintă pe strămoșii noștri geto-dacii, și o serie de citate semnificative.

     

    Ilustrații: Gabriel Tora
    Grafică: Atipico
    Producător: Dacia Concept
    Ediție îngrijită de Daniel Roxin

     

    Calendarul poate fi comandat aici: http://dacia-art.ro/products-page/calendare/

     

    Autor: Daniel Roxin

    Calendar 3

Back to top button