“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

israel

  • Colonel Vasile Zărnescu: Să fie confiscate cele trei milioane de apartamente cumpărate în așteptarea israelienilor care vor fi alungați prin distrugerea Israelului

    zarnescu

    […] În primul rînd, neajunsul principal al textului este că nu se menționează sursa, autorul și celelalte date bibliografice de identificare necesare pentru confruntare cu textul original.

    Pentru că este evidente că traducătorul este victima ucazului impus de jidovii aduși în România de Ana Pauker (Hannah Robinsohn) pe tancurile sovietice, de a se utiliza noțiunea născocită de Cahal, de „evrei”, folosită numai în România și în literatura jidovească din Imperiul Țarist și, apoi, în U.R.S.S.

    Sunt sigur că, în original, autorul folosește termenul „Jews”, care se traduce nu prin „evrei”, ci prin „jidovi”.

    În lucrările lor, N. Gogol și T. Sevcenko scriu despre „jidovi”, nu despre „yevrei” – cum scriu autorii jidovi. În Occident și în Europa Centrală noțiunile folosite sunt Jews, Juifs, giudei, judio, Die Juden, jido/jidovi etc. Numai în România ni s-a impus de către ji dovi să utilizăm termenul „evrei”!

    Cf. https://www.academia.edu/44757454/Cuv%C3%A2ntul_evreu_trebuie_scos_din_uz

    În al doilea rînd – aspectul cel mai important –, deja a devenit notorie originea turco-mongolă a actualilor jidovi, care sunt descendenți (k)hazari cărora li s-a impus ideología talmudistă de către șeful lor, unul Bulan, la anul 740. Adică sunt niște jidovi sintetici, turco-mongoli spoiți cu talmudism. Jidovii-descendenți (k)hazari nu au nici o legătură cu „evreii biblici”, cu Aavram, cu Sara, Rashela, Iordanul, Palestina și toate celelalte baliverne veterotestamentare.

    Așadar, Jidovii-descendenți (k)hazari nu au cum să fie „poporul ales”, ci, cum a scris un jidov cinstit, Arthur Koestler, sunt „niște impostori cărora Istoria le-a jucat o teribilă festă”!

    Deci, chestia cu „reptilienii” este o latură superfluă a „originii” lor. Cuvîntul „reptilian” ne duce cu gîndul la reptile, la șerpi, în mod concret și, aici, da!, ar putea fi o asemănare cu ei fiindcă, sub aspect comportamental și caracterial, dovedesc viclenie, perfidie, comportament șerpesc! O dovadă suplimentară, acum, dacă mai era nevoie, este genocidul comis de Statul terorist Israel contra palestinienilor.

    De aceea trebuie să luăm toate măsurile să fie confiscate cele trei milioane de apartamente cumpărate în așteptarea izraelienilor care vor fi alungați prin distrugerea Israelului.

    (cf. https://www.incorectpolitic.com/masacrarea-inocentilor/

    IPOCRIZIE! Publicația Veridica produce dezinformare în timp ce susține că luptă împotriva dezinformării


    https://www.incorectpolitic.com/avocat-roman-despre-razboiul-din-israel-pericolul-este-sa-fie-scos-de-la-naftalina-tratatul-semnat-in-1999-de-premierul-radu-vasile-cripto-iudeu-cu-guvernul-israelian-prin-care-ne-asumam-sa-prim/).

    NR I.C. – Declarația unui prieten evreu, cu rang mare în ierarhia Israelului: „Domnule Coja, eu nu văd pentru nepoții mei un viitor în Israel!” Omul și-a cumpărat deja o casă în Brașov…

    VEZI SI – O companie de construcţii din Israel investeşte 20 de milioane de euro în peste 180 de apartamente la Craiova

    via Incorect Politic

  • Mihai Eminescu: Alianţa Universală a Izraeliţilor şi drepturile evreilor din România

    Eminescu 148 1

    Alianţa Universală a Izraeliţilor s-a unit de curând cu ideea unei conferinţe de izraeliţi […] la care trebuie să ia parte delegaţii tuturor asociaţiunilor izraelite din Europa […]. Ea va avea loc la Paris, la 11 decemvrie 1876, sub preşedinţa d-lui Crémieux, membru al Senatului şi preşedinte al Alianţei Universale […].

    Un autor francez al cărui nume nu-l mai ţinem minte au arătat că, din cele mai sângeroase sacrificii ale omenirei, neamul care s-a folosit mai mult, fără să rişte nimic, au fost evreii […]. Apoi să ne ierte d-nealor! Cine nu-şi varsă sângele pentru petecul său de pământ strămoşesc poate să precupeţească înainte chibrituri şi vax, dar va face bine să ne lese în pace […].

    Puterile europene au recunoscut înşile că pretenţiile evreilor în România sunt neîndreptăţite. Austria şi Rusia au încheiat deja tractate în acest senz cu România, cine nu le va încheia tot astfel poate să ne scutească cu dragostea. Conferinţa se va feri desigur de a amesteca în discuţii cestiuni cari să le complice şi mai mult. Cât pentru români, egala îndreptăţire a 600.000 de lipitori şi precupeţi este pentru ei o cestiune de moarte şi viaţă, şi poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie decât moartea lentă prin vitriol.

    Concedem că, între aceşti 600.000, va fi unul la sută care să producă ceva prin sine şi să ţie la ţară şi la popor, dar când în ţară avem 700.000 de lucrători cari produc, ţăranii, nu’nţelegem alături cu aceştia 600.000 de speculanţi ai productelor, încât fiecare evreu să trăiască din precupeţirea muncii unui singur ţăran român.
    Drepturile d-nealor civile şi publice nu’nsemnează decât dreptul de a esploata poporul nostru în bună voie. Plece 99 procente în America, ca să-şi câştige acolo prin muncă productivă pânea de toate zilele şi atunci cu cei ce vor rămânea ne vom împăca uşor, dar pân’atuncea să mai fie încă şepte alianţe, ca cea universală, care să conspire cu uşile închise în contra naţiei româneşti, noi vom şti să li arătăm totdeauna lungul nasului, căci nu ne spăriem nici de înjurăturile presei jidoveşti, nici de declamaţiile oratorilor idealişti pe câtă vreme e vorba de existenţa poporului nostru.
    Dacă voiesc să ne cucerească, n-au decât s-o facă… făţiş, ca toate naţiile, cu arma ‘n mână. Dar cu tertipuri şi apucături nu merge deocamdată […].

    Putem spune cu drept cuvânt şi tare: că poziţia evreilor, în ţările în cari nu se bucură de egalitate e cu mult mai bună decât acolo unde ei se bucură de ea; de aceea geme Rusia de ei, de aceea ne-au inundat pe noi. Oriunde e teren pentru neagra speculaţiune, evreul e-acasă, iar vaietele şi plângerile contra persecuţiunii sunt mofturi cari să acopere de mai nainte modul neomenos în care sug ţările pe carile au căzut ca lăcusta.
    Că sunt şi evrei ce merită egala îndreptăţire – cine o contestă? Dar noi nu suntem Sabaot care voia, pentru-un drept, să cruţe Sodoma, nu putem, pentru numărul mărginit de evrei folositori ţării, să dăm depline drepturi sutelor de mii de venetici neproductivi, care-n ultima linie trăiesc din precupeţirea muncii, ba a vieţii poporului nostru.

    [CURIERUL DE IAŞI, 5 decembrie 1876] – Autor – Mihai Eminescu

  • Ce este SIONISMUL?

    istockphoto 1481253028 612x612 1

    patriotism evreiesc
    Primul sens e inofensiv. Se referă la dezideratul istoric ca poporul evreu, aflat în diaspora, să își constituie propriul stat național. Un naționalist al altei țări nu ar avea ce obiecta în privința asta. Vrei țară pentru tine, vrei și pentru alții.

    Ca orice linie politică, nici sionismul nu a fost o creație a maselor, ci a unor elite vizionare, și nu a întrunit unanimitate. (Nici nu avea nevoie, nici nu se întâmplă vreodată.) O glumă evreiască spunea cu un secol în urmă că „sionism înseamnă un evreu din clasa medie, care pledează pe lângă un evreu bogat să contribuie cu bani ca un evreu sărac să se mute în Palestina.”

    În plus față de alte popoare, care aspirau la auto-determinare în secolul XIX, evreii nu erau concentrați într-un punct geografic, ci foarte răspândiți pe hartă. Din acest motiv, mulți erau înclinați spre integrare în societățile în care se aflau. Deci nu considerau sionismul o idee practică. E un lucru să ceri autonomie pentru provincia ta, din cadrul unui imperiu, și altceva sa trebuiască să și emigrezi singur, cu familia sau o parte din neam.

    La începuturile mișcării sioniste, la finele secolului XIX, a apărut o povestire anecdotică. Se spune că rabinii din Viena au trimis în secret o delegație în Palestina, să prospecteze ideea (re)constituirii acolo a unui stat evreiesc. Provincia era, desigur, locuită de arabi sub ocupație otomană. Așa că „spionii” de ocazie au trimis o telegramă codificată, în care spuneau: „mireasa e frumoasă, dar e măritată cu un alt bărbat.”. Deși a fost reluată în multe cărți și documentare în ultimii 130 de ani, snoava a început să fie contestată ca apocrifă, recent.

    Dar ideea rămâne: dacă e cineva care ar avea o problemă cu acest sens inocent al cuvântului, ar fi palestinienii. Care au și ei un vis similar cu sionismul, pe aproximativ același teritoriu. Dacă avem libertate de exprimare, ne putem da cu părerea și în disputa asta fără final. Altminteri, la nivel politic, n-ar trebui să fie problema noastră și ar fi mai bine să nu ne băgăm. Deci dacă ăsta-i sensul, și nu ești palestinian, ar trebui să fii OK cu sionismul.

    falsă denumire pentru evrei
    De când internetul a început să fie drastic cenzurat și au apărut legi împotriva discriminării, unii comentatori au început să folosească imprecis cuvântul „sionist” ca sinonim pentru evreu. Fac asta atât unii care aduc critici legitime și decente politicii statului Israel sau unor politicieni, dar și antisemiți, care astfel se ascund în spatele unui concept politic pentru a exprima poziții ostile unei etnii în ansamblu.

    Nu sunt de acord cu această utilizare. Înțeleg că s-a ajuns la ea și pentru că s-au dat legi de protecție specială sau pentru că există algoritmi de cenzură pe YouTube, Facebook șamd. Dar nu e OK să găsești originea etnică a cuiva (uneori nici măcar confirmată) și să o folosești ca dovadă că e parte dintr-un plan malefic. Iar faptul că îl „demaști” ca „sionist” în loc să spui cutare e evreu (sau și mai rău!) nu schimbă esența greșită a abordării. În plus, acest „nume de cod” e extins și la alte persoane, neevrei, susținători ai politicii Israelului.

    politică de discriminare
    În 1972, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezoluție prin care condamna sionismul ca „o amenințare la adresa păcii și securității mondiale” și apela la toate țările „să se opună acestei ideologii rasiste și imperialiste”. Rezoluția 3379 decidea că „sionismul e o formă de rasism și discriminare rasială”. În aceeași rezoluție se vorbea de „o alianță dintre sionism și politica de apartheid din Africa de Sud” și condamna orice doctrină de „superioritate rasială ca științific falsă, condamnabilă moral, nedreaptă social și periculoasă”.

    Rezoluția a fost votată de 72 de țări, 32 s-au abținut și 35 au votat împotrivă. Multe din cele care au votat pentru erau satelite ale URSS din blocul Europei de Est, Africa și China. (România n-a fost reprezentată.) Iar din cele care au votat împotrivă, a fost blocul Occidental și coloniile sale din Caraibe și Africa. În 1991, s-a revenit cu un nou vot de anulare a rezoluției din 72. (România a votat pentru.)

    o istorie sângeroasă
    Erau mai multe motive, care justificaseră votul din 72. În 1917, ministrul de Externe al Marii Britanii, Lordul Arthur Balfour, a emis un document cunoscut ca „Declarația Balfour”. În ea „guvernul Majestății Sale se exprima favorabil înființării în Palestina a unei case naționale pentru poporul evreu.” Documentul, care a constituit baza demersului de recunoaștere internațională a noului stat în 1948, era conținut într-o scrisoare adresată de Balfour lui Lionel Rothschild. Scrisoarea începea așa:

    „Dragă Lordule Rothschild,
    Îmi face mare plăcere să vă informez, în numele Guvernului Majestății Sale, de conținutul următoarei declarații de simpatie cu aspirațiile sionismului evreiesc, care a fost trimisă Cabinetului și aprobată.”

    Iată un exemplu timpuriu, dacă nu primul, de aderență la sionism a unor ne-evrei. Problema era că în acel moment Anglia nu avea nicio cădere să promită nimic din cadrul Imperiului Otoman. Luna următoare, după remiterea declarației, armata britanică îi învingea pe turci și ocupa Ierusalimul. Ceea ce Lloyd George a numit un „cadou de Crăciun pentru englezi”. Per total, între 1916 și 1918, insularii au ocupat regiunea, inclusiv deșertul Sinai și Gaza. Astfel, după primul război mondial a urmat o perioadă de trei decenii, în care regiunea s-a aflat sub control britanic. (1920-48)

    Încă din această perioadă au apărut forțe paramilitare, care susțineau achizițiile de pământ, păzeau kibbuțurile și coloniștii sosiți din Europa. (Populația evreiască a crescut alert în acel interval. La sfârșitul secolului XIX reprezenta 5%, ajungând la 29% în 1942.) Sioniștii au creat mai multe organizații precum – Haganah (baza armatei viitorului stat), Irgun, Lehi. Acțiunile acestor grupări nu erau diferite de ale unor grupări insurgente, etichetate azi ca teroriste, cum ar fi cele ale palestinienilor sau kurzilor. Violența lor se îndrepta atât asupra populației locale arabe, cât și asupra ocupantului britanic.

    În 1940, Haganah a scufundat cu o bombă vasul Patria, care ducea 1.800 de evrei în Maurițius, alt amplasament luat în calcul pentru înființarea unui stat evreiesc. Atentatul a făcut 267 de morți. Bandele Irgun au acționat în cel mai pur stil terorist, cu intenția programatică de a produce o stare de frică și demoralizare. Atentatele lor au inclus: grenade aruncate în stații de autobuz, bombe plasate în piețe și cinematografe, trenuri deraiate.

    În 1946, Haganah și Irgun au aprobat atentatul terorist de la Hotelul Regele David din Ierusalim, unde erau cazați militari britanici. Atentatorii au pătruns deghizați în arabi. Explozia a ucis 91 de persoane, între care 70 de ofițeri și personal militar englez. În același an, Irgun a plasat o bombă în Ambasada Marii Britanii de la Roma, atentat soldat doar cu răniți.

    Instaurarea statului Israel a fost urmată de Nakba – exodul în masă al populației palestiniene. Între 1947 și 1949, au fost forțați să plece de pe teritoriile ocupate 700.000 de palestinieni și au fost distruse 500 de sate. Aceștia au format comunități numeroase în statele din jur (în principal Liban). Ei reprezentau la acea dată 80% din arabii care locuiau în ce avea să devină Israel, ceea ce poate fi asimilat unei politici de purificare etnică.

    Diaspora palestiniană s-a înmulțit (prin spor demografic și noi valuri de refugiați), ajungând între timp la 4-5 milioane de refugiați. Acestora nu li se permite întoarcerea în locurile unde s-au născut, sau unde s-au născut părinții lor, pentru că ar destabiliza demografic situația în Israel, care se prezintă drept o democrație. Deși pentru palestinieni Nakba („Catastrofa”) echivalează sentimental cu Holocaustul, în 2009 în Israel a fost adoptată o lege, care pedepsește cu 3 ani de închisoare comemorarea acelui eveniment.

    rasism evreiesc
    O altă organizație radicală, Lehi, condusă de Avraham Stern în aceeași perioadă anterioară înființării statului, avea o ideologie chiar rasistă. Materialele sale de propagandă se refereau la evrei ca „rasă superioară” și la arabi ca „nație de sclavi”. Organizația a purtat tratative pentru apropiere cu fasciștii din Italia, Germania nazistă și Franța de la Vichy, considerând că britanicii și nu Hitler constituie inamicul principal. Ei propuneau alianța cu Puterile Axei și sabotarea intereselor britanice pentru obținerea unui stat în teritoriul controlat de englezi. De altfel, între 1933 și 1939, statul nazist și conducătorii sioniști au avut un acord de transfer (Haavara Agreement) prin care contingente evreiești se mutau în Palestina. S-au bătut și monede comemorative, care avea o swastică pe o parte și steaua lui David pe cealaltă.

    Bandele lui Stern au făcut numeroase atentate în Orientul Mijlociu și Europa. Cel mai important conducător britanic din Orientul Mijlociu, lordul Moyne, și mediatorul ONU, contele Folke Bernadotte, au fost asasinați de Lehi.

    N-a fost nici pe departe singura organizație intolerantă, aflată la extrema sionismului. În anii 80, Meir Kahane a fost expulzat din SUA pentru pregătirea de atentate teroriste. Ulterior avea să fie condamnat pentru un atentat la reprezentanța URSS la ONU, soldat cu răniți. Partidul fondat de el în Israel propunea trei opțiuni pentru minoritatea arabă: expulzarea forțată, plecarea cu unele compensații sau rămânerea ca populație cu drepturi limitate. Kahanismul e o doctrină încă vie în Israel, unii din adepți acționând pentru încurajarea separatismului etnic, cum ar fi monotorizarea fetelor care se întâlnesc cu arabi.

    Iată o sursă de confuzie. Putem spune că sionismul, ca naționalism evreiesc, a cunoscut întreg spectrul, pe care l-au cunoscut și naționalismele europene. Adică a avut atât forme decente, de civism, și propriul său extremism, dacă nu chiar fascism. Proporțional, formele moderate au avut mai mare popularitate și răspândire în timp, la fel ca în cazul patriotismelor europene.

    Toate identitățile sunt complicate și supuse dezbaterii în ultima vreme. Dar cea evreiască e complicată suplimentar de neclaritatea dacă se referă la o afiliere religioasă deschisă convertirii, o etnie sau chiar o rasă. Evreii înșiși nu sunt unanimi în privința acestui ultim punct, dacă să se considere aparținând rasei albe (caucaziene), familiei semite (în care arabii sunt cei mai numeroși) sau unui grup aparte.

    Testarea ADN a fost luată în discuție și în guvern, ca modalitatea de triere a solicitanților de cetățenie israeliană. Un birou juridic ne lămurește că deocamdată acest test nu e considerat probă în cadrul „Legii întoarcerii”, dar că testul în sine poate demonstra apartenența la poporul evreu, ba chiar și dacă ai descendență preoțească (linia lui Levi sau cohen). Legea acordă cetățenie celor care pot dovedi două generații evreiești în urmă și că nu s-au convertit la alte religii, cum ar fi creștinismul. Totuși, Consiliul Rabinic a solicitat în trecut astfel de dovezi genetice privind evreitatea. În urmă cu doi ani, Curtea Supremă a statului Israel a dat o sentință prin care a respins contestarea acestei metode. Altfel spus, a considerat ca legală și normală recurgerea la teste genetice pentru a proba apartenența la națiunea israeliană. Politica e foarte departe de cea a „granițelor deschise” promovată de progresiști în țările Europei, unde s-ar considera o discriminare.

    Chiar și evreii de culoare s-au confruntat cu fenomenul intoleranței din partea unei părți radicale a politicienilor israelieni. Jerusalem Post relatează cazul deportării evreilor negri, sosiți din America în anii 60. Ei se consideră descendenți ai „triburilor pierdute” și în cele șase decenii de ședere în Israel au lucrat inclusiv pentru armata statului. Totuși, s-a considerat că nu își pot dovedi convingător etnia.

    o mișcare mistică
    Cealaltă componentă a identității evreiești e pur spirituală. Denumirea însăși vine de la muntele Sionului, o colină din Ierusalim, cetatea lui David și Solomon. Astfel sunt numeroasele referiri din Vechiul Testament la popor ca „fiica Sionului” și la Sion ca locul sacru unde exista Templul în care locuia Dumnezeu. În cel mai pur stil antic, Sionul e echivalentul Olimpului, căci atunci zeitățile erau ale unui loc.

    Creștinismul a împlinit viziunile profeților într-un mod spiritual. În mod explicit, Apostolul Pavel, fost rabin și prigonitor al primilor creștini, subliniază doctrina potrivit căreia creștinii sunt continuatorii religioși ai credinței lui Avraam, Isaac și Iacov:

    „Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi.” (Epistola către Romani cap 9, vs 8)
    „Precum zice El şi la Osea: “Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, şi iubită pe cea care nu era iubită;” (vs. 25)

    Așadar, atunci când auzim în timpul liturghiei:

    „Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.” (Psalmul 50, vs. 19)

    credinciosul ortodox nu se referă la Ierusalimul fizic și la sionismul politic. Ci se referă la „Ierusalimul ceresc”, la Sionul Împărăției Cerurilor, invocat în Cartea Apocalipsei (cap. 14) , acolo unde Hristos, simbolizat de Mielul jertfei euharistice, va sta alături de cei mântuiți. Creștinii se consideră „poporul lui Israel” în sens mistic, nu așteaptă un alt Mântuitor și nici reconstruirea Templului din Ierusalim. Noi considerăm fiecare biserică drept „casa Domnului” și altarele ca loc unde se săvârșește jertfa nesângeroasă a frângerii pâinii și turnării vinului.

    Într-un mod similar, adepții religiei iudaice vedeau și ei în revenirea în Orientul Mijlociu un act religios. Rugăciunea de Paștele evreiesc (comemorarea Exodului) se încheie cu urarea: „la anul în Iersalim”. Care devenise o formulă de salut al speranței. Mutarea unui evreu în Israel se numește „aliyah” („urcarea”, „ascensiunea”) și evocă aceeași ideea a unui urcuș spiritual pe colina Sionului și în viață. În biografiile oficiale făcute unor personalități se notează cu grijă: „a făcut al aliyah în anul cutare”.

    În perioada de peste un mileniu și jumătate a Diasporei, se dezvoltase și în iudaism o teologie simbolică a locului sacru reprezentat de sinagogă, similară cu cea din creștinism. Și o explicație mistică pentru exil ca încercare, care putea fi remediată către sfârșitul istoriei. Motiv pentru care unii evrei religioși se opuneau înființării unui stat laic. Și azi există comunități (marginale) de evrei ortodocși, care sunt anti-sioniști. Cum e comunitatea Naturei Karta, care participă la mitinguri de protest în favoarea palestinienilor și cere desființarea statului Israel.

    Majoritatea activiștilor sioniști erau atei. În ochii evreilor religioși, proiectul lor nu era foarte diferit de cel comunist, de a instaura o împărăție lumească, după legi omenești. 20% din evreii din Israel se declară atei și tot același procent sunt cei foarte practicanți (ortodocși). S-a ajuns astfel la celebra frază ironică potrivit căreia mulți sioniști de azi sunt de acord cu afirmația: „Dumnezeu nu există, dar ne-a lăsat acest pământ, pentru că scrie în Carte”.

    sionismul creștin
    Unii comentatori progresiști de azi, ca Shlomo Sand, cred că sionismul e o ideologie pusă în mișcare de religiozitate creștină puritană, protestantă. Că acest gen de lectură biblică i-a imprimat energia din secolul XX. De altfel, acesta este un alt sens al complicatului cuvânt „sionist”: acela de simpatizant ne-evreu al cauzei patriotice sau mistice evreiești. Și din această perspectivă, putem spune că există mai mulți sioniști creștini decât sioniști evrei, dată fiind aderența la curent a cultelor evanghelice.

    După ce Scofield a publicat în 1909 propria traducere a Bibliei, în lumea protestantă a apărut o nouă erezie. Ea se numește dispensaționalism și e o variație a ideii gnostice a emanației eonilor sau epocilor. Ar exista 7 epoci (în engleză „dispensations”) de la Adam la sfârșitul veacurilor. După Înviere, ne-am afla în penultimul interval, care va fi urmat de ridicarea credincioșilor la cer (engl. „rapture”) și apoi de o împărăție de o mie de ani a lui Hristos.

    Cultele evanghelice americane văd în statul Israel un personaj cheie al vremurilor de pe urmă. Înaintea întoarcerii Mântuitorului, evreii ar urma să se convertească în masă la creștinism. Împărăția Cerurilor, în viziunea pocăiților după Evanghelie ar fi o împărăție lumească, de aceea statul religios Israel ar fi o prefigurare a respectivei împărății. De aici și afinitatea pentru sionism a mișcării neo-protestante americane.

    celălalt în Talmud
    Având o tradiție veche, din preistoria tribală, limba evreiască a păstrat o noțiune arhaică, aceea de goy (plural goyyim), care se referă la ne-evreu. În țigănește există noțiunea echivalentă de „gadjo” (gagiu) pentru străin. În traducerile biblice, cuvântul apare ca „neamuri”. Inclusiv în Evanghelii răzbate conotația peiorativă cu care era încărcat acest cuvânt, chiar și față de samarineni – care tehnic erau tot evrei, dar despărțiți de unele mici diferende privind ceremonialul.

    Citarea din Talmud prezintă probleme. Spre deosebire de citatele din Biblie, unde oricine poate cita orice verset, disponibil cu ușurință online, se insistă că scrierea de căpătâi a religiei iudaice are altă complexitate. Și că frazele nu trebuie scoase din context. (Care e greu de judecat, dată fiind masivitatea textului, de zeci de volume.) O caracteristică des subliniată e aceea că Talmudul are organizarea unei dezbateri – cuprinde opinii diverse, interpretări și comentarii la texte anterioare, care nu reprezintă neapărat opinia normativă. E drept că există numeroase îndemnuri la un tratament corect față de goyimi, la fapte bune, îndemnuri la acte caritabile și față de ne-evrei, genul de povețe, pe care te-ai aștepta să le găsești în orice text fundamental al unei religii.

    Dar există și locuri în care sunt discriminări la adresa celor de alt neam, prejudecăți care pot fi luate ca justificare de unii adepți extremiști ai sionismului. De pildă, în discuția despre aplicarea pedepsei capitale, se scrie:

    „În privința vărsării de sânge, dacă un ne-evreu (în engleză „gentile”) ucide alt ne-evreu, sau un ne-evreu ucide un evreu, e pasibil (de pedeapsa capitală). Dacă un evreu ucide un ne-evreu, e exceptat.” (Sanhedrin 57a)

    Textele într-o limbă de circulație sunt accesibile doar parțial și au suferit edulcorări și precizări suplimentare. De pildă, Jewish Encyclopedia consemnează pentru un faimos citat următoarea traducere: „”Ṭob shebe-goyyim harog” („Cel mai bun dintre ne-evrei merită ucis.”). Dar, dacă verificăm pasajul într-o ediție online a Talmudului, găsim următorul text:

    „Rabinul Simeon ben Yohai învață: Ucide pe cel mai bun dintre păgâni în timp de război. Zdrobește creierul celui mai bun dintre șerpi. Cele mai valoroase femei se delectează cu vrăjitoria. Fericit cel care face voia celui Omniprezent.” (Talmud, Soferim 15:10)

    Nota, care acompaniază citatul, precizează că fragmentul „în timp de război” e considerat de exegeți ca o adăugire ulterioară, pentru a atenua duritatea pasajului; că a fost scris într-o perioadă de amară persecuție și nu trebuie confundată cu tipicul eticii evreiești.

    Implicați în polemici religioase, rabinii foloseau mai multe expresii pentru a-i desemna pe necredincioși drept idolatri, păgâni sau cititori în stele. Studierea Vechiului Testament era păzită cu gelozie. Cercetarea Scripturilor e asimilată unui jaf.

    „Iar rabinul Yohanan spune: Un ne-evreu care studiază Tora e pasibil de pedeapsa cu moartea; căci este scris: „Moise ne-a dat nouă Legea (Torah), o moștenire a congregației lui Iacob” (Deuteronom 33:4) indicând că e o moștenire pentru noi, nu pentru ei.” (Sanhedrin, 59a)

    Pe marginea unui verset despre Moise din Vechiul Testament, un rabin citat în Talmud extrage o întreagă doctrină a superiorității evreiești în raport cu alte neamuri.

    „Rabinul Hanina spune: Un ne-evreu care lovește un evreu (engl. Jew) e pasibil de pedeapsa cu moartea, căci scris este când Moise a văzut un egiptean lovind un evreu (engl. Hebrew): „Și a mers încolo și încoace și, când a văzut că nu e nimeni în jur, l-a lovit pe egiptean și l-a ascuns în nisip” (Ieșirea 2:12)
    Iar rabinul Hanina spune: Cel care lovește un evreu peste obraz e considerat ca și cum ar fi lovit obrazul Prezenței Divine; căci este spus: „e o cursă pentru om să spună Sfânt în grabă” (Pildele lui Solomon 20:25) Versetul e interpretat omiletic să însemne: Cel care lovește un evreu e considerat ca și cum ar lovi obrazul Celui Sfânt.” (Sanhedrin 58b 18)

    Într-o dezbatere dacă șederea în cimitir impurifică, alt rabin face următoarea distincție:

    „Rabinul Shimon ben Yohai spune că mormintele ne-evreilor nu impurifică, întrucât e scris: „Și tu, turma Mea, ești om” (Iezechiel 34:31), ceea ce învață că tu, poporul evreu ești numit om, dar ne-evreii nu sunt numiți „om” ” (Bava Metzia 114b 2)

    Versetul vetero-testamentar, invocat sună așa în traducerea creștină românească:

    „27. Pomul din câmp îşi va da rodul său şi pământul îşi va da roadele sale şi oile Mele vor fi în siguranţă pe pământul lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi sfărâma cătuşele jugului lor şi le voi scăpa din mâinile celor ce le-au robit.
    28. Nu vor mai fi ele pradă popoarelor şi fiarele câmpului nu le vor mai sfâşia; ele vor trăi în siguranţă şi nimeni nu le va mai tulbura.
    29. Voi face acolo sădire vestită şi nu vor mai pieri de foame pe pământ, nici nu vor mai suferi ocară de la popoare.
    30. Și vor şti că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele, iar ele, casa lui Israel, sunt poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
    31. Şi voi, oile Mele, sunteţi turma pe care o pasc, iar Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu. (Iezechiel, cap 34)

    Creștinul trebuie să încerce să imite dragostea lui Dumnezeu, care răzbate din versetul de mai sus. Și orice s-ar scrie în Talmud, să nu piardă din vedere că planul divin include toată umanitatea, cu atât mai mult „oaia rătăcită a lui Israel”. Căci Dumnezeu vrea pentru tot omul să se întoarcă și să fie viu. (cf Iez 33)

    o mișcare politică de dreapta
    Mărturisesc că imboldul de a scrie acest articol, pe un subiect atât de delicat și riscant, mi-a fost dat de opinii ale unor persoane apropiate de partidul AUR, care vorbeau de încercarea acestuia de a se apropia de partidul Likud din Israel. Ei susțineau că apropierea e firească, întrucât „sionismul e o ideologie de dreapta”. E o aserțiune, pe care am mai auzit-o venind din cercuri conservatoare de intelectuali și politicieni. Teza e următoarea: inamicul ideologic al dreptei conservatoare e (neo)marxismul sau socialismul; și prin urmare sionismul, ca orice naționalism e conservator.

    Istoric, aprecierea e deopotrivă adevărată și falsă. Din nou, depinde ce înțelegem prin „sionism”. Părintele sionismului e socotit Theodor Herzl, cel care a determinat vorbitorii de limbă idiș să învețe ebraica – o limbă de cult, fără utilizatori curenți în secolul XIX, asemeni latinei. A fost cel care a publicat în 1896 „Der Judenstaat” (Statul evreilor) și primul președinte al Congresului Sionist de la Basel, ținut începând din anul următor.

    Dar, înaintea lui a existat Moses Hess, care a fost deopotrivă ideolog al mișcării sioniste, dar și primul comunist din Germania. A fost cel care i-a introdus în problematica socialistă pe Friedrich Engels și Karl Marx. Acesta scrisese în 1862 (cu trei decenii înaintea lui Herzl) cartea „Roma și Ierusalim”, în care vorbea despre înființarea unui stat evreu în Palestina. Herzl a citit lucrarea cu întârziere și a spus că nu ar mai fi scris-o pe a lui, dacă avea cunoștință de existența ei. Așadar, e mai corect să îl considerăm pe Hess „părintele sionismului”.

    Înainte de al doilea război mondial, sionismul era o mișcare radicală și impopulară pentru establishmentul lumii evreiești. El se situa la stânga față de afilierea religioasă, conducerea comunității prin rabini. În plus, popularitatea ideilor comuniste și socialiste în rândul evreilor era uriașă. Deci era anticipat că și viitorul stat va fi unul social. Cum am menționat mai sus, chiar și acele organizații armate dinaintea înființării statului apărau niște kibbuțuri, ferme cu proprietate colectivă, din care au fost inspirate cooperativele comuniste.

    Categoric, între timp, toată planeta a ajuns la sisteme mai de stânga, mai liberale. Prin comparație, scena politică israeliană e la dreapta spectrului politic din Uniunea Europeană. Dar nu cred că se mai pune problema în UE de a încerca soluții „de dreapta” care să includă acordarea cetățeniei pe criterii etnice și cu aviz de la preot.

    mesianismul globalist
    Statele au granițe, dar religiile, nu. Ca și creștinismul, iudaismul are o viziune eshatologică (despre vremurile de pe urmă) și un plan pentru toată umanitatea. Dar, ca în orice problemă teologică, opiniile variază. O interpretare susține că poporul evreu are legământul cu Dumnezeu, iar restul neamurilor ar urma să respecte o formă simplificată a Legii, cele 7 precepte ale lui Noe. De unde și simbolul curcubeului pentru noahism. Sunt niște porunci, aparent simple, dar care implică mai multe lucruri, deduse de rabini și asociate tardiv mitului potopului. Între ele: interdicții pentru crimă, furt, desfrâu, blasfemie, idolatrie. Doar că din perspectivă rabinică dogma Sfintei Treimi se încadrează tot la idolatrie.

    Rabinul șef al Israelului a afirmat cu ani în urmă că doar străinii care respectă legile lui Noe ar trebui să aibă permisiunea de a rămâne în Israel. Dar proiectul nu e limitat doar la Tărâmul Făgăduinței. În cadrul Organizației Națiunilor Unite au avut loc conferințe de promovare a Codului lui Noe, sub egida „Un popor, o planetă”.

    Altă abordare e mai drastică, și pleacă de la episodul biblic al binecuvântării fiilor lui Isaac (al lui Avraam). Isav (sau Esau) era întâiul născut al lui Isaac, prin urmare îndreptățit la binecuvântare. Dar Iacob îl convinge să îi cedeze dreptul pe un proverbial blid de linte și se prezintă deghizat la patul de moarte al părintelui său. Iacob va deveni Israel după lupta cu îngerul, iar Isav va deveni, prin unirea cu canaanenii, conducător al Edomului. În Vechiul Testament și ulterior în Talmud a fost dezvoltată ideea unei rivalități nestinse între Israel și Edom, identificat de ocultiști cu diverse popoare.

    „Răzbunarea Mea împotriva Edomului o voi săvârşi prin mâna poporului Meu Israel; el va lucra în Edom după mânia Mea şi după urgia Mea şi vor şti Edomiţii ce este răzbunarea Mea”, zice Domnul Dumnezeu.” (Iezechiel, cap 25, vs 14)

    Alt rival mitologic pentru poporul descendent din patriarhul Iacob sunt amaleciții. Spre deosebire de alte popoare din regiune, cu care israeliții purtau războaie, neamul lui Amalec se făcea vinovat de o ură nemotivată. Ei atacă din senin poporul condus de Moise din Egipt și se constituie în dușmanul prin excelență. Deuteronomul fixează ca o datorie religioasă amintirea răutății lui Amalec și stârpirea urmașilor lui. Ca și în cazul Edomului, unii mistici rabinici s-au aventurat în a specula „reîncarnări” moderne ale lui Amalec. De pildă, pe clădirea memorialului Holocaustului din Haga (Olanda) e înscrisă o formă prescurtată a versetului: „Adu-ți aminte ce ți-a făcut Amalec”.

    „17. Adu-ți aminte cum s-a purtat cu tine Amalec pe drum, când veneați voi din Egipt,
    18. Și cum te-a întâmpinat el în cale și a ucis în urma ta pe toți cei slăbiți, când erai ostenit și obosit, netemându-se de Dumnezeu.
    19. Așadar, când Domnul Dumnezeul tău te va linişti de toţi vrăjmaşii tăi, din toate părţile, în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă moştenire ca să-l stăpâneşti, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub cer. Nu uita aceasta.” (Deuteronom cap 25)

    Nu vom intra în complexitatea eshatologiei creștine sau evreiești, care include multe alte profeții, cum ar fi cele privind bătălia de la Armaghedon și invazia altor misterioase împărății ca Gog și Magog. Reținem însă aspectul combativ și ideea unei misiuni cerești încredințate unui popor. Nu am idee câți dintre evrei cunosc aceste aspecte, câți le iau în serios, în condițiile secularizării. Dar există și unii mistici (poate puțini, poate marginali), care dau această dimensiune religioasă sionismului, înțeles ca destin mesianic pentru întreaga lume.

    Și nu e vorba mereu de personaje excentrice. De pildă, Maimonide, considerat cel mai important după Moise, descrie în Mișna Tora (comentariul la Lege) statutul pe care l-ar avea celelalte popoare după reconstruirea Templului și instituirea unei împărății pământești. Căreia îi putem spune Pax Judaica.

    „Dacă fac pace și acceptă cele Șapte Porunci obligatorii pentru Fiii lui Noe (ne-evrei), niciunul dintre ei nu e ucis, dar trebuie să ne plătească tribut, cum e scris: „și îți vor fi tributari și te vor sluji” (Deut. 20:11). Dacă propun să accepte plata tributului, dar nu slujirea către noi sau acceptă slujirea, dar nu tributul, le ignorăm propunerea până le acceptă pe amândouă. Slujirea pomenită aici e de rușine și umilință. Să nu își ridice capul către Israel pentru niciun motiv. Trebuie să ne fie supuși și să nu primească niciodată poziții deasupra noastră. Tributul pe care trebuie să îl plătească va fi serviciu către rege cu trupurile și banii lor, cum ar fi ridicarea zidurilor Ierusalimului și întărirea fortărețelor, ridicarea palatelor regale și asemenea.” (Mishneh Torah, 6:1, Maimonide)

    Într-un pasaj, de astă dată din Talmud, e explicată relația dintre legea sâmbetei și locul neamurilor în împărăția mesianică:

    „Doar Ilie nu va veni în seara de Sabat, dar Mesia însuși poate veni, căci odată ce Mesia vine, toate neamurile vor fi supuse poporului evreu și îl vor ajuta să pregătească tot ce e necesar pentru Sabat.” (Eruvin 43b)

    În 2010, Rabinul Șef al comunității Sefardice din Israel, Ovadia Yosef, stârnea vâlvă cu o declarație despre ne-evrei, preluată ca titlu de Jerusalem Post:

    „Goyimi s-au născut doar ca să ne slujească. Fără asta, n-au niciun loc în lume – doar să servească Poporul lui Israel”, a spus în predica săptămânală de sâmbătă noaptea despre legile privitoare la acțiunile permise ne-evreilor de Sabat. Potrivit lui Yosef, viețile ne-evreilor din Israel sunt păzite de divinitate, pentru a preveni pierderile pentru evrei.
    „În Israel, moartea nu are putere asupra lor… Cu alte neamuri ar fi ca orice altă persoană – trebuie să moară dar (Dumnezeu) le dă viață lungă. De ce? Imaginează-ți că unuia îi moare măgarul, ar pierde bani.”

    Sau acest articol din 2018, din ziarul progresist Haaretz, intitulat „O viață de evreu valorează mai mult decât 10.000 de ne-evrei” – în care e relatată critic perspectiva ultra-naționalistă cu care sunt întâmpinați de către ghizi participanții la tururi în Israel pentru tineri din diaspora.

    Acestea sunt, fără discuție, exemple ieșite din tipar și nereprezentative. Și cele mai nobile sentimente patriotice sau religioase pot fi abuzate de extremiști sau de persoane bine intenționate, dar exaltate. În istoria multor țări au existat patrioți ucigași și fanatici religioși. E un raport similar ca între fundamentalismul islamic și masa mare a credincioșilor musulmani. Doar un număr statistic neglijabil interpretează „războiul sfânt”, ca motivație pentru terorism. Fără a generaliza sau eticheta, e necesar să cunoaștem pasajele din Coran, Talmud sau orice alte texte, pentru a înțelege un fenomen, chiar și atunci (sau mai ales) când e interpretat eronat.

    demitizare și globalizare
    La celălalt pol al raportării la identitatea evreiască și sionism sunt progresiștii, adepții teoriei identității construite. Ei ar fi echivalentul unor Lucian Boia, de la noi. De pildă, Shlomo Sand, profesor emerit la Universitatea din Tel Aviv și autor al unor cărți demitizatoare: „Inventarea poporului evreu” sau „Inventarea pământului lui Israel”.

    Shlomo Sand susține că nu există continuitate între națiunea modernă din Israel și popoarele din istoria sacră a antichității și evului mediu. Susține că nu există dovezi istorice nici măcar pentru exodul babilonian și pentru expulzarea din perioada romană. Potrivit lui evreii nu doreau să se întoarcă și n-a existat o tradiție a întoarcerii până la apariția sionismului la finele secolului XIX; că sionismul nu era popular până la al doilea război mondial. În opinia sa, Ierusalimul reprezentat un loc simbolic, dar evreii nu își doreau să trăiască în el, așa cum musulmanii nu râvnesc să trăiască în Mecca. Iar apropo de musulmani, crede că mare parte din evreii biblici s-au convertit la islam, continuând să existe ca arabi.

    Shlomo Sand e militant pentru drepturile omului în ce-i privește pe palestinieni și consideră că proiectul sionist a eșuat întrucât statul rezultat nu e viabil demografic. Israelul are de ales între a renunța la teritoriile cu populație palestiniană numeroasă sau a renunța la democrație cu totul. Totuși Sand nu pledează pentru un singur stat, ci pentru două state separate, unite într-o confederație, tocmai din motivul explicit exprimat că nu își dorește ca evreii să fie o minoritate.

    Tot din zona stângii progresiste vine și Gilad Atzmon, artist de jazz și militant civic. El e autorul cărții „The wandering Who” (un joc de cuvinte cu „wandering Jew” – evreul rătăcitor). Atzmon e de asemenea convins că proiectul sionist a eșuat, pentru că majoritatea evreilor de pe glob au refuzat să se mute în noul stat. Și pentru că nu se mai poate găsi o soluție realistă pentru conviețuirea cu palestinienii. Din această cauză, el susține că proiectul s-a schimbat în favoarea unei construcții globale, în ton cu vremurile, pentru o etapă post-națională.

    „Asistăm la o schimbare clară a discursului sionist de la „tărâmul făgăduinței” la „planeta făgăduinței” ”, spune Gilad Atzmon.

    Autor – Victor Grigore

  • Guvernul ascunde „migraţia inversă“

    jidani aeroport

    Toţi cetăţenii israelieni care şi-au dorit-o, şi sunt foarte mulţi, au de mult timp şi cetăţenia unui stat european. Mai puţini sunt admişi cei care provin din fosta Uniune Sovietică sau din Rusia, dar şi aceştia şi-au găsit o „asigurare“. Mulţi is­ra­­elieni au, de exemplu, şi cetăţenia SUA, a unui stat din continentul american sau ucraineană etc.

    La eliberarea negociată de la finele lui noiembrie 2023 a unor ostatici isra­e­lieni deţinuţi de Hamas, aproa­pe tot timpul ni s-a spus şi despre care este a doua cetăţenie a israelienilor răpiţi, fie română, fie a vreunui alt stat european, fie ame­ri­ca­­­nă etc. Dar mass media românească aservită a devenit de-a dreptul aberantă când le tot spune de-a dreptul „români“ unor iudeo-israelieni, ca atunci când anunţa, la în­ce­putul lui dece­mbrie 2023, că „românul luat ostatic de Hamas, Ronen Engel, a murit“ (Gândul.ro în 1 decembrie 2023) sau „Un român ostatic a murit“ (ProTv în 2 decem­brie) etc., probabil pentru a-i sensibiliza manipulator pe români în fa­voarea isra­e­li­enilor şi a-i stârni împotriva palestinienilor. Da, Ronen Engel se trăgea din părinţi iudeo-khazari care au trăit la Braşov, dar naţio­na­litatea lui şi a înaintaşilor lor nu era românească, chiar dacă ar fi fost posesorul unui „paşa­port românesc“, respec­tiv a cetăţeniei române, obţinută din varii inte­rese de mulţi isra­elieni, cum şi alţi israelieni au şi altă „a doua cetăţenie“ europeană.

    Un străin care îşi „ia paşaport românesc“, îşi ia de fapt cetăţenia română, la care israelienii au tot aplicat cu succes în ultimele decenii (numărul acestora fiind ţinut însă secret de către autorităţi), mai in­tens în ultimii 4 ani. La meciul de fotbal România-Israel pentru EURO 2024, din 18 noiembrie 2023, au venit în Ungaria un număr 2200 de suporteri israelieni, faţă de numai 600 de suporteri ai României. Ei bine, în tim­pul transmisiunii în direct, echipa for­mată din comentatorii sportivi Costi Mocanu și Emil Grădinescu a relatat că s-a întâlnit cu suporterii israelieni înainte de meci, iar aceş­tia le-au arătat „paşa­poar­tele lor româneşti“. În concluzie, israelienii erau cetăţeni români care veniseră să scandeze împotriva naţionalei României, susţinându-o însă pe cea a Israelului. Există deci români şi „români“, dar nu există nici o diferenţă între aceştia pentru „Guvernul României“, adminis­tra­torul ţării în favoarea coloniştilor străini, după cum se vede din răspunsul dat de ministrul Cătălin Predoiu la interpelarea senatoarei Diana Iovanovici Şoşoacă.

    „Paşaportul românesc“ este un act de identitate care pentru doritorii din stră­i­nătate conferă „dovada identității și a cetățeniei române… cu domiciliul în străi­nă­­tate“, în loc de carte de identitate. Dovada prin certificate de stare civilă că soli­citanţii unei asemenea cetă­ţenii române „de paşaport“ au acest drept poate fi eli­berată, culmea, chiar de către statele străine ai căror primi cetăţeni sunt (o situaţie pre­cumpănitoare a cetăţenilor israelieni, care tot din partea statului Israel primesc „adeverinţa“ de holocaustaţi pentru ca România să le plătească pensii până şi urma­şilor), după cum anunţa din 2022 Direcţia Generală de Paşapoarte a României, că se primesc şi „Certificatele de stare civilă ale cetăţenilor români eliberate de auto­rităţile străine“, care sunt apoi înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române.(aici şi, pe larg, la „Ce beneficii aduce un pașaport CRDS“, ambele pe pasapoarte.mai.gov.ro).

    Uzual se spune că solicită paşaport românesc, paşaport francez sau paşa­port german, atunci când un străin cere de fapt cetăţenia acelui stat. Când fotbalistul ita­li­an Mirko Pigliacelli voia să îşi ia în 2022 cetăţenia română ca să fie convocat să joace la echipa naţională a României, el spunea, citat de Pro Sport: „Am vorbit deja să-mi fac paşa­port românesc…“.

    „Cetăţenia multiplă sau duală este explicit permisă pentru un oleh care devi­­­ne israelian prin dreptul întoarcerii [oleh fiind un „evreu care emigrează în Israel“, care face aliyah – n.n.]. Aceasta pentru a încuraja diaspora evreiască de peste mări să emigreze în Israel, fără a o forța să-și piardă statutul național ante­ri­or“, spune un raport al European University Institute din 2018 (Yossi Harpaz şi Ben Herzog, „Report on Citizenship Law: Israel“). Această a două (sau primă) cetă­ţenie, ce nu e israeliană, cetăţenia europeană, rusă sau americană, este cerută şi obţinută şi de către urmaşi primilor emigranţi (ca şi „pensia de holocaust“ din România, conform listelor no­mi­nale ale pretendenţilor transmise de statul Israel către guvernul român, care se conformează fără nici o dovadă a vreunei suferinţe individuale a înain­taş­ilor solicitanţilor, cauzată vreodată de România, cum se pretinde generic).

    *

    Toţi cetăţenii statelor europene, adică şi israelienii cu dublă cetăţenie, din care una a unui stat european, nu ar mai fi străini de peste 20 de ani, în vizi­unea slugarnică a guver­nu­lui român, guvernul promovând, excesiv, o pers­pec­tivă dată în acest sens de Ordo­nan­ţa de Urgenţă a Guvernului 194/2002 „privind regimul străinilor în România“, emisă de guvernul Adrian Năstase şi permanent „actua­li­zată“ cu dez­vol­­tări anti-naţionale. În viziunea guvernanţilor români – care e o viziune slugarnică, neimpusă, dar e o consecinţă a tren­dulului dat de Uniunea Euro­peană de lichidare a suveranităţilor naţio­nale ale statele membre UE, în gene­ral – străinii care au cetăţenie euro­pea­nă şi care locu­iesc sau vin în România nu ar mai fi, juridic vorbind, străini.

    Pe acest considerent, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, omul unor inte­re­se israeliene încă de când era un simplu avocat la începutul anilor 2000, a şi replicat în doi peri, aproape batjo­co­ri­tor şi sfidător, prin „răspunsul formulat de Ministerul Afacerilor Interne prin adresa nr.21907/2023“ la interpelarea clară, ne­echivocă, din 25 octombrie 2023, formulată de senatoa­rea Diana Iovanovici Şoşoacă, referitoare la „Situația construcțiilor și a stră­i­­nilor în România“.

    Ministrul Predoiu nu a răs­puns de loc, de fapt, pretextând că rapor­tează:

    „situaţia statistică… refe­ri­toare la cetăţenii străini [doar – n.n.] aşa cum sunt definiţi de art.2 lit.a) din Ordo­nanţa de Urgenţă a Guvernului 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi comple­tă­rile ulteri­oare «străin – persoana care nu are cetăţenia română, cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţi­ului Economic European ori cetă­ţenia Confe­de­raţiei Elveţiene»“.

    Predoiu a omis dinadins pare-se începutul articolului 2 din textul de lege pe care l-a invocat, text ce arată că doar „Pentru scopurile prezentei ordonanţe de urgen­ţă, termenii şi expres­iile de mai jos au următorul înţeles…“, între care aflân­du-se şi termenul de „străin“, explicat cum l-a citat Predoiu.

    Dar străinul nu e în toată materia juridică şi nici în limba română identic cu înţelesul pre­văzut de OUG 194/2002, în scopul aplicării acestei ordonanţe, cum nici nu e auto­mat român, în sens curent, orice cetăţean al Uniunii Europene. Ar fi şi absurd. A ne asuma aceste sensuri ar însemna aneantizarea românilor.

    Ba chiar toată legislaţia civilă, până la Noul Cod de Procedură Civilă, ne spune că „cetăţeanul străin“ este cel care nu are cetăţenie română. Orice dicţionar juridic ne va da definiţia: „cetăţean străin – persoană care are cetăţenia altui stat“. Şi dic­ţi­onarul limbii române, de referinţă şi în drept, fiind folosit, de aceea, la nevo­ie, în in­stanţe, spune că străinul este cel care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește ori care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește.

    Deci un cetăţean european, chiar dacă trăieşte în România, este un străin.

    Doar ministrul jurist Cătălin Predoiu şi alţi servi ai străinilor, ca el, vor să considere altceva, cum că străinul e român.

    Între 500 de mii şi 3 milioane de israelieni „vin în România“
    După operaţiunea războinică „Potopul Al Aqsa“ (Al Aqsa fiind moscheea de pe Muntele Templului, pe care israelienii o vor distrusă), a palestinienilor din Hamas, din 7 octombrie 2003, şi după reacţia „Suntem în stare de război“ a autori­tă­ţi­lor israeliene, s-a repus pe tapet legendarul acord secret dintre autorităţile române şi cele israeliene, elaborat într-o primă formă la începutul anilor ’90, când era vorba de numai 300 de mii de israelieni, de primire a unui eşantion de refugiaţi isra­e­li­eni în România în caz de război, despre care relatase din acei ani profesorul Ion Coja, care accesase informaţia ca parlamentar.

    În aceeaşi zi cu declanşarea „Potopului Al-Aqsa“ palestinian, naţionalistul Mihai Rapcea postase pe blogul său articolul „Ziua în care Istoria a împlinit pro­fețiile“, în care spunea că: „În ce ne priveşte, pericolul este să fie scos de la naf­ta­lină tratatul semnat în 1999 de premierul Radu Vasile (cripto-evreu) cu guver­­nul israelian, prin care ne asumam să primim 3 milioane de evrei ca refu­gi­ați în cazul în care Israelul cade“ (?).

    Peste două zile, pe 9 octombrie 2023, intervenea şi afaceristul Gigi Becali – care a vândut deja mult pământ israelienilor în jurul Bucureştiului şi are contacte cu israelienii şi prin afacerile fabricii sale de armament -, spunând:

    „Evenimen­te­le din Israel… Excluzând faptul că mor oamenii și nu e bine, orice război e în avan­­­tajul nostru, al românilor. Și la fotbal, și economic. Nu o să aibă chef de fotbal. Iar economic, sunt 500.000 de evrei care o să vină în România. Le e frică. Au bani, au aia… O să cumpere case… Au venit americanii, baze ame­ri­cane, au in­vestit bani. Războiul din Israel la fel…Vin aici, se mută aici, vor investi aici. Unde altundeva să vină? Nu există țară mai sigură ca România“ (de­cla­raţie reprodusă de publicaţia Fanatik în articolul «Gigi Becali, declarație şoc: „Războiul din Israel e în avan­tajul nostru. 500.000 de evrei vin în România“»).

    Considerat mai bine informat prin trecutul şi relaţiile sale, în 17 octombrie 2023 şi generalul Aurel Cazacu, fostul şef al Romarm, susţinea aceeaşi teză în emi­si­unea News Pass de la B1 TV:

    „Eu lucrez cu Israelul din 1992, pe problemele care au fost, de aprovizionat armata și multe altele și cunosc foarte, foarte mulți evrei, și acum primesc multe informații. Părerea mea e că eu mă așteptam să se ducă [Ciolacu la Netanyahu, fiind chemat]. Israelul ne-a pregătit, asta e părerea mea personală, deci Israelul a pre­gătit împreună cu România, ca în cazul unui război iranian și o invazie din par­tea Iranului, 2-3 milioane din populația din Israel să vină rapid în România. Totul este pregătit. Eu am propriile mele păreri, duceți-vă la aeroport, vedeți câte curse sunt, cum vin [israelienii], pleacă, văd casele, se duc, și suntem pregătiți.“

    Peste câteva zile, pe 19 octombrie, generalul Cazacu revine cu teza sa şi la emisiunea „Lupta pentru România“ de la televiziunea Realitatea Plus (ora 19):

    „Primul ministru [Ciolacu] a fost acolo, în primul rând să asigure Israe­­lul că în cazul unui atac iranian, cum eram pregătiți până să înceapă acest con­flict, în România – eu pot să spun fără să greșesc că sunt cel puțin 3 mili­oa­ne de apartamente destinate poporului israelian – în caz că atacă Iranul, să vină în România. Sunt 10 curse pe zi care de trei ani de zile vin pe Otopeni [din Israel]. Sunt persoane care se duc, își văd casele, pleacă, vin. E o mișcare fan­tastică… Părerea mea este că dacă mâine ar fi pace în Orien­tul Mijlociu, statul Israel se duce [Cazacu arătând cu mâna în jos]. Pentru că statul Israel trăiește acum datorită acestei stări de criză“.
    *

    Publicaţia Certitudinea a prezentat în nr.148, din 24 octombrie, această infor­ma­ţie dată de generalul Cazacu în articolul „Războiul din Palestina se mută în România“, iar a doua zi senatoarea Iovanovici Şoşoacă a in­ter­pelat guvernul să răspundă în sensul verificării acestor date.

    Senatoarea Iovanovici Şoşoacă l-a întrebat clar pe confuzul guvern: cine şi pentru cine con­stru­ieşte atâtea case când românii sunt plecaţi din ţară şi câţi străini stau în România?

    Interpelarea către premierul Ciolacu, ministrul Lucrărilor Publice Adrian Veştea şi către Cătălin Predoiu, ministru de Interne, privind „Situația cons­truc­ți­i­lor și a stră­i­­nilor în România“ a fost făcută în Senat în 25 octombrie 2023:

    „Având în vedere faptul că în România, aproximativ jumătate din populaţia ţării a ales calea pribegiei, fiind la nivel mondial ţara cu cea mai mare migraţie pe timp de pace şi ţara cu cei mai mulţi copii născuţi în afara graniţelor ţării, situaţie ce este cauzată de guvernările Dvs., este uimitor cum se dezvoltă într-un ritm alert construcţiile de blocuri şi ansambluri rezidenţiale, având în vedere că românii nu se întorc. Întrebarea legitimă este pentru cine se construiesc aceste apartamente, dacă românii nu se întorc, nu mai vorbim de puterea de cumpărare a românilor, întru­cât preţul acestor locuinţe este astronomic faţă de veniturile românilor?

    Câţi străini intră anual în România, câţi rămân, pe ce perioade de timp şi care sunt ţările din care provin aceştia? Vă solicit să îmi remiteţi situaţia cu privi­re la străinii din România pe ultimii 10 ani, defalcat pe fiecare an şi ţările de ori­gine.

    Câte locuinţe s-au construit în România în ultimii 10 ani, defalcat pe fie­care an în parte şi pe judeţ? Câte locuinţe sunt cumpărate şi câte sunt închiriate, câţi cumpărători sunt străini şi câţi români, defalcat pe fiecare an în parte şi pe fiecare judeţ? Câte locuinţe sunt nelocuite? Vă solicit să îmi remiteţi situaţia aces­tora pe ultimii 10 ani, defalcat pe fiecare an şi judeţ în parte.

    Câte locuinţe sunt deţinute de cetăţenii străini? Vă solicit să îmi remiteţi situaţia pe ultimii 10 ani, defalcat pe fiecare an şi judeţ în parte şi ţara de origine a acestor proprietari/chiriaşi.

    Având în vedere conflictul dintre Israel şi Palestina, în fapt extinderea con­flictului din Orientul mijlociu, vă solicit să îmi comunicaţi câte persoane preco­ni­zaţi că vor veni în România pentru a se refugia de războiul de acolo? Există vreo în­ţelegere cu Israel în acest sens? Câţi cetăţeni ai statului Israel se vor muta în România? Unde vor fi cazaţi, ce judeţe vor primi cu prioritate cetăţenii israelieni? Dar din ţările arabe?

    Suntem pregătiţi pentru valul de refugiaţi din ambele tabere? Cum veţi manageria conflictul dintre cele două tabere, care se va extinde şi între ele în România, deja având mitinguri de ambele părţi care au împărţit România în două? Care este riscul de atentate în România? Cum se respectă şi se va respecta art. 3 alin. 4 din Constituţie?: (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.“ (senator Diana Iovanovici Şoşoacă)

    Din anul 2021, israelienii n-au mai avut nevoie de permis de şedere
    Deşi ministrul Lucrărilor Publice nu a răspuns cine şi pentru cine se con­stru­iesc atât de multe apartamente în România, în „generozitatea“ sa falsă, ministerul de Interne, în răspunsul dat interpe­lă­­rii senatoarei Iovanovici Şoşoacă, anexează inutil şi dezinformând faţă de realitatea prezenţei străinilor în România, la ultima pagină, „situaţia statistică, pe ulti­mii 10 ani, referitoare la cetăţenii străini din România beneficiari ai unui permis de şedere valabil la 31 decembrie, aşa cum a fost aceasta pusă la dispo­zi­ţie de Inspectoratul General pentru Imigrări“.

    Dar face precizarea şi mai sus amintită (pusă într-o notă de subsol a răs­pun­sului minis­trului Predoiu), prin care spune că îi consideră străini doar pe cei definiţi ca atare de OUG 194/2002, adică nu îi menţionează şi pe cei cu cetăţenia unui alt stat european prezenţi în România, cetăţenie pe care extrem de mulţi isra­e­li­eni o au ca o a doua cetăţenie (in­clusiv, unii din ei, cetăţenia română).

    Din tabelele anexate se vede că e vorba de permise de şedere pentru cetă­ţeni din Moldova, Turcia, China, SUA, Nepal, India, Sri Lanka, Siria, Ucraina, Irak, Tunisia, Vietnam, Maroc, Bangladeş ori Serbia.

    Apare şi statul Israel, dar numai până în anul 2020, inclusiv, cu cca 3000 de permise pe an, apoi dispare, ceea ce înseamnă că toţi israelienii interesaţi de a sta în România, din cei circa 30-50 de mii de „expaţi“ israelieni cu afaceri şi cu alte treburi, prezenţi curent printre români, au dobândit şi o cetăţenie europeană sau au obţinut „cartea de rezidență perma­nen­tă“ în România, pentru care, cum vom ve­dea mai jos, Inspec­to­ra­tul General pentru Imigrări a emis şi instrucţiuni din 2021.

    Permisele de şedere simple, valabile 12 luni cu posibilitatea prelungirii şi a căror statistică trecută a prezentat-o ministrul de Interne Cătălin Predoiu ca răs­puns la interpe­lare, sunt date în general pentru exercitarea jobului (a afacerii), deta­șare cu serviciul, „reîntregirea familiei“ sau pentru studii, devenind obliga­to­riu doar dacă șederea depășește 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile. Dar isra­e­lienii călătoresc foarte mult între România şi Israel sau cu alte destinaţii. Oricum, dispariţia acestor permise de şedere arată că şederea israelienilor în România s-a uşurat prin acordarea de cetăţenii europene – trend accelerat de câţiva ani în Israel urmare scumpirii vieţii, a dictaturii sanitare ocazionată de „pandemia Covid19“ ori a fricii de viitor -, sau prin perma­nen­­tiza­rea şederii israelienilor interesaţi.

    Chiar ministerul de Interne român a învăţat străinii cum să devină rezi­denţi permanenţi în România
    În cadrul instrucţiunilor sale de „Acordarea rezidenței permanente“, Inspec­to­ra­tul General pentru Imigrări din cadrul ministerului de Interne îi învăţa în iunie 2021 pe străini cum să rămână în România:

    „Condiția legalității și continuității rezidenței… este considerată înde­pli­nită atunci când: ați avut, până la 31.12.2006, un drept de ședere pe teritoriul României în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 cu modificările și com­­ple­tările ulterioare, iar după data de 01.01.2007 v-ați exercitat dreptul de liberă cir­culație și rezidență potrivit prevederilor OUG 102/2005 [„privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniu­nii Euro­pene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elve­­țiene“, dar cu dedicaţie şi cetăţenilor unor „state nonUE“]… La stabilirea conti­nuității șederii în România nu sunt con­­siderate întreruperi următoarele situații: absen­țele temporare de pe teritoriul României care nu depășesc 6 luni…“ (etc. etc.)

    Pentru aceasta s-a inventat şi „cartea de rezidență permanentă“ în România pentru străini (care bate „per­mi­sele de ședere“, valabile numai 12 luni, despre care vorbea ministrul Predoiu în falsul răspuns la interpelare) pentru cei care, for­mal, ar fi locuit în România 5 ani fără între­ruperi mai mari de şase luni. Dar sunt şi alte derogări legale de la această „neîn­tre­rupere“, precum întreruperea „pen­tru o peri­oa­dă de maximum 12 luni consecutive“ pentru cei care muncesc în alte ţări, încât, din derogare în derogare, condiţia de a fi locuit în prealabil neîn­trerupt în România timp de 5 ani este practic anulată pentru solicitanţii descur­căreţi, pre­cum israe­li­e­nii cu (orice) cetăţenie europeană, bine consiliaţi juridic.

    Străinul cu carte de rezidență permanentă în România nu mai trebuie să facă dovada că are un loc de muncă, resurse suficiente, asigurare medicală etc.

    Dizolvând încet-încet statele membre, şi Uniunea Europeană le spune stră­inilor că sunt acasă oriunde în UE
    Dar nu spune, ca ministerul de Interne român, că nu sunt străini.

    Site-ul „Your Europe“, care aparţine Comisiei Europene, spune cetăţenilor din statele UE: „Ca cetățean al UE aveți dreptul de a vă muta în orice țară din Uni­­une cu scopul de a locui, de a lucra, de a studia, de a căuta un loc de muncă sau de a vă pensiona acolo. Puteți sta în altă țară din UE timp de maximum 3 luni fără a vă înregistra, dar s-ar putea să fie nevoie să vă semnalați prezența. Sin­gu­ra cerință este să dețineți o carte de identitate națională sau un pașaport [euro­pean] vala­bil. Dacă doriți să stați mai mult de 3 luni, s-ar putea să fie nevoie să vă înre­gistrați șederea“. Condiţionările arată că este un străin totuşi, dar nu şi în vizi­unea guvernului României, pentru care străinii nu sunt străini.

    „Migraţia inversă“. Israelienii cer în masă cetăţenia europeană, fiind astfel „acasă“ şi în România, oricând vor.

    Există deja de câţiva ani o tendință ca Germania şi alte 3 state UE să acorde masiv cetăţenie israelienilor, iar dacă conflictul palestiniano-arabo-iraniano-israe­lian escaladează, ei, israe­lienii neo-europeni, se vor putea aşeza – cu drepturi de­pli­ne de europeni – preferenţial… fie în România, fie în alt stat în care viaţa să fie ieftină pentru ei şi unde au proprietăţi, precum Ungaria sau Polonia. Să ne amin­tim declaraţia fostului pre­şe­din­te al Israelului, Shimon Peres, care în faţa adunării anuale a Asociaţiei Birourilor de Co­merţ din Israel de la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în 10 octombrie 2007 a spus: „Israelul cumpărăm Manhattan-ul, cum­părăm Ungaria, cum­părăm România şi cumpărăm Po­lo­nia… Cu talen­tul, relaţiile perso­nale şi dinamismul nostru ajungem aproa­pe peste tot!“

    *

    Şi-au cumpărat şi cetăţenia de la ţările vest-europene, cetăţenie cu care să se aşeze netulburaţi în ţările din estul Europei, păcălite astfel prin aderarea lor la Uniunea Europeană?

    Guvernul german a introdus în august 2021 „o nouă lege ce acorda cetă­țe­nia descendenților victimelor naziste“, numită de presa internaţională drept „The Fourth Act Amending the Nationality Act“. Acest „Al Patrulea Act de Modificare a Legii privind Naționalitatea“ germană, creează o bază legală de „naturalizare în cadrul des­păgu­birilor“ pentru cei „care au fost afectaţi de persecuția național-soci­alistă“ și, prin urmare, n-ar fi putut obţine altfel cetățenia germană.

    Numită şi „Amendment to German citizenship law“ din 20 august 2021, modificarea legală spune însă textual că nu sunt avantajaţi de modificare doar des­­cen­denţii celor pri­vaţi de cetăţenia germană în regimul naţionalist ce a condus Germania între 30 ianuarie 1933 şi 8 mai 1945, ci şi „victimelor persecuției nazis­te și descendenților acestora li se permite să devină cetățeni germani natu­ra­lizați“ („Victims of Nazi persecution and their descendants are allowed to become natu­ra­lized German citizens“, conform anunţului platformei guvernamentale germane www.bva.bund.de/).

    Pare o lege cu dedicaţie, căci de fapt toţi evreii din Europa de până la finele din 1945 ale războiului, sunt consideraţi oficial de către autorităţi, prin diverse legi impuse din SUA, drept victi­me ale național-socialismului german, ceea ce în­seam­nă că toţi israeli­e­nii cu înaintaşi care s-au aflat în Europa până în 1945 se pot cali­fica ca să obţină cetăţenia germană, iar după aceea pot alege să trăiască în orice ţară din Europa în care le este mai convenabil din punctul de vedere al „pre­ţu­lui vieţii“, sau în care găsesc case mai ieftine ori au deja case asigurate.

    În ultimii ani, în afară de Germania, campioane la acordarea de cetăţenie europeană israelienilor mai sunt Austria, Portugalia şi Spania.

    *

    Chiar cu o zi înainte de atacul Hamas în interiorul Israelului, publicaţia Middle East Monitor scotea în 6 octombrie 2023 articolul „Jews’ reverse immi­gration from Israel is on the rise“, dezvăluind „migraţia inversă“ israeliană.

    Mai multe fragmente din articol indică că unii sionişti căutau deja o altă soluţie decât rămânerea în „Ţara Sfântă“ (Palestina / Israel), cauzată şi de nemul­ţu­mirile populaţiei iudaice faţă de greutăţile crescânde ale vieţii în Israel sau în aşteptarea unui mare război regional:

    „Din noiembrie 2022, după alegerile din Israel, s-a înregistrat o creș­tere semnificativă a numărului de cereri depuse pentru obținerea cetățeniei țărilor Uni­unii Europene. O cetățenie europeană le-ar oferi titularilor săi posibilitatea de a trăi, de a lucra și de a studia în întreaga UE. În ultimele luni, s-a înregistrat o creș­­tere cu 10% a noilor cereri israeliene pentru cetățenia germană și același lucru pentru obținerea cetățeniei portugheze. Ambasada Franței la Tel Aviv a mai dezvăluit şi ea că există o creștere similară a numărului de cereri de obținere a cetățeniei franceze.

    Biroul Uniunii Europene de la Tel Aviv (European Union office in Tel Aviv) recunoaşte că există o creștere a numărului de noi persoane care doresc să obțină naționalitățile țărilor sale, în timp ce Ambasada Statelor Unite a refuzat să răs­­pundă la întrebarea dacă a existat o modificare a numărului de persoane care cer să obțină cetăţenia americană (…)

    Recent, indicatorii au arătat că s-a înregistrat o creștere a numărului de isra­­elieni care doresc să obțină pașapoarte europene, iar numărul acestora a atins cote fără precedent, pe lângă o creștere a cererilor de obținere a vizelor de imi­gra­re și a rezidenței permanente. În timp ce unii israelieni leagă acest fenomen de legis­lația judiciară implementată, alții cred că motivul este costul ridicat al vieții în Israel. Printre cei care au monitorizat acest fenomen se numără ambasadele Franței, Țărilor de Jos, României, Portugaliei, Spaniei, Germaniei și Italiei, care au anun­țat că, în ultimele luni, s-a înregistrat o creștere a cererilor de obținere a pașapoar­te­lor lor [a cetăţeniei statelor lor – n.n.] (…)

    Israelienii se tem de ceea ce se întâmplă și există o creștere a procentului de cereri de cetățenie străină. Se grăbesc să obțină pașapoarte străine, deoarece Israelul nu mai este un loc potrivit pentru a trăi. Israelienii se întreabă despre locu­rile bune din lume pentru a cumpăra proprietăți imobiliare și locuri pentru a-și transfera banii pentru investiții. Ei deschid calea pentru imigrare. Giora Shalge, fostul președinte al Rafael Defense Systems – companie afiliată Ministerului Secu­rității din Israel -, a dezvăluit că el și nepoții săi nu mai sunt entuziaşti să trăiască în Israel. Până de curând, imigrația din Israel era considerată un act care echivalat cu trădarea, dar acest lucru s-a schimbat acum, iar rezultatul este că obți­nerea în această etapă a unui al doilea pașaport este considerată, de majoritatea israe­li­e­ni­lor, un fel de asigurare pentru zilele următoare (…)

    Odată cu noul fenomen al israelienilor care obțin pașapoarte străine, o miș­ca­re evreiască numită „Părăsind Țara – Împreună“ încearcă să recruteze israelieni pentru a părăsi Israelul… Yaniv Gorlik, unul dintre activiștii din demonstrațiile îm­potriva lui Netanyahu și, împreună cu el, un activist din Congresul Sionist, Mordechai Kahane, un om de afaceri israeliano-american, au decis să-i ajute pe israelieni să plece în America. Mișcarea consideră că a sosit momentul să ofere o alternativă mișcării sioniste în cazul în care situația din Israel continuă să se dete­rioreze, mulți evrei fiind convinși că nu au un viitor în Israel.

    Activitățile în desfă­șu­rare pot fi începutul rămas-bunului lor, deoarece vor­besc din ce în ce mai mult despre împachetarea bagajelor și despre cum să plece dacă situația devine mai periculoasă decât este acum. În timp ce Israelul încearcă în mod activ să aducă mii de evrei din întreaga lume în Israel, datele privind imi­grația din inte­riorul Israelului în exterior arată o creștere bruscă a numărului, în ceea ce poate fi numit «migrație inversă», născută din diverse motive.“

    Dl profesor Ion Coja a comentat aceste date cu informaţia că: „În urmă cu 15 ani (?) amicul Puiu Nadler din Israel, personaj cu răspunderi oficiale impor­tan­te în țara sa, mi-a declarat că «nu vede pentru nepoții săi un viitor în Israel»!…“.

    Fenomenul obţinerii de către israelieni a unei cetăţenii europene, româneşti chiar, s-a văzut în 2023 şi în componenţa echipei de fotbal a naţionalei Israelului, aflată în com­petiţie cu echipa României. Astfel, deşi tineri (21, 24 şi 27 de ani), fotbaliştii isra­e­lieni Doron Leidner, Denny Gropper şi Omri Glazer au şi „paşa­poarte româ­neşti“, cum remarca Fanatik, în articolul «Israel, „invazie“ de jucători de origine română. Trei puteau juca sub „tricolor“», din 6.09.2023.

    * * *

    Şi publicaţia israeliană Ynet News anunţa în august 2023 că a fost înre­gis­trată o creștere semnificativă a numărului de cetățeni israelieni care doresc să obți­nă „pașapoarte europene“ (respectiv cetăţenia europeană), relatând că unele dintre ambasadele europene au raportat că „Există din ce în ce mai multe fami­lii israeliene care solicită pașapoarte, cozile crescând cum nu am mai văzut până acum“, ambasadele cele mai solicitate sunt ale Franței, Țărilor de Jos (Olandei), României, Portugaliei, Spaniei, Germaniei, Italiei și ale statelor baltice („Israelis flock to obtain foreign passports“, pe ynetnews.com în 23.09.2023)

    În ceea ce priveşte motivaţia disponibilităţii Spaniei de a acorda masiv cetă­ţe­nia ei israelienilor, această comandă iudaică este justificată – cum o făcea încă din anul 2014 tot Ynet News – de faptul istoric că… „în urmă cu mai bine de 500 de ani, regele spaniol Fernando al II-lea și regina Isabella au semnat un edict prin care ordo­nau expulzarea evreilor“, după cum voia Inchiziţia, aşa că, pentru a re­para această „vină“, „guvernul de la Madrid a aprobat o lege care permite des­cen­­denților celor expulzați să pre­tindă cetățenia spaniolă fără a renunţa la cetă­țenia țării în care își au reședința. Esti­mă­rile situează dimensiunea populației eligibile la 3,5 milioane de evrei…“

    Guvernul Spaniol a publicat şi nişte liste de nume de familii care ar fi fost expulzate în trecut – precum Ben Ezra, Bitton, Bloch, Elias, Halevi, Schlesinger Kadosh, Mizrachi, Salomon, Yitzhak – pentru ca un iudeu care îşi ştie vreun strămoş cu vreunul din aceste nume să poată revendica şi cetăţenia spaniolă, dar multe din numele acestea au fost purtate şi de ashkenazi (iudeo-khazari), nu doar de sefarzi („evreii spanioli“).

    Consultat de publicaţia israeliană despre aceas­tă „oportunitate“, profesorul Yossi Shain, șeful Depar­tamentului de Științe Politice de la Univer­si­ta­tea din Tel Aviv, considera că „nu este o chestiune de lipsă de patriotism [israelian], ci o opor­tunitate economică și o șansă de a fi cetățean al lumii“ („The pursuit of European passports: ‘There’s somewhere to escape to’“, pe ynetnews.com în 2.10.2014).

    Un fel de neo-sio­nism global, neteritorial, aşa cum este doctrina „Sionismului Cultu­ral“ („Cultural Zionism“, elaborat de Asher Zvi Hirsch Ginsberg, care e creditat şi ca autor al Protocoalelor Înţelepţilor Sionului), care integrează întreaga lume, în care Sionul este mai degrabă un simbol.

    Cornel-Dan NICULAE

  • Psihopatia biblică a Israelului

    Theodor Herzl Netanyahu 2023

    M-am săturat să citesc că Netanyahu este un psihopat. Nu văd niciun motiv să-l consider un psihopat în sensul psihiatric al termenului, nici pe el, și nici pe vreun alt lider israelian. Au o psihopatie colectivă, ceea ce este complet altceva.

    Diferența este aceeași ca între o nevroză individuală și o nevroză colectivă. Potrivit lui Freud, religia (…vrea să spună creștinismul) este o nevroză colectivă. Freud nu a vrut să afirme despre credincioși că erau nevrotici. Dimpotrivă, el a observat că nevroza lor colectivă avea tendința de a-i imuniza împotriva nevrozei personale. Nu subscriu la teoria lui Freud, o folosesc doar ca pe o garanție pentru propria mea teorie: sioniștii, chiar și cei mai sângeroși dintre ei, nu sunt psihopați individuali. Mulți dintre ei sunt oameni iubitori și chiar dedicați în cadrul propriei comunități. Mai degrabă, sunt vectori ai psihopatiei colective, adică a unui mod inuman de a lua în considerare și de a interacționa cu alte comunități umane.

    Acesta este un punct crucial. Tratarea liderilor israelieni ca psihopați nu ajută la înțelegerea noastră despre Israel. Ceea ce avem nevoie este să recunoaștem Israelul ca psihopat colectiv și să studiem originea acestui caracter național unic. Este o problemă de supraviețuire pentru lume, la fel cum este o problemă de supraviețuire pentru orice grup să identifice psihopatul dintre ei și să înțeleagă modelele sale de gândire și comportament.

    Ce este un psihopat?

    Psihopatia este un sindrom de trăsătură psihologică clasificat ca tulburare de personalitate. Unii psihiatri preferă să o numească „sociopatie”, deoarece este în esență o incapacitate de socializare autentică. Manualul de Diagnostic și Statistică privind Tulburările Mintale, biblia psihiatrului, sugerează „tulburare de personalitate antisocială”, dar termenul „psihopatie” rămâne cel mai popular, așa că îl voi folosi aici.

    Trăsătura fundamentală a caracterului psihopatului este absența empatiei și, prin urmare, absența vreunei inhibiții morale în relația sa cu ceilalți, combinată cu setea de putere. Psihopatul împărtășește, de asemenea, anumite trăsături cu narcisistul: el are o viziune grandioasă asupra propriei sale importanțe. În mintea lui, totul se datorează lui pentru că este excepțional. Nu greșește niciodată și eșecurile sale sunt întotdeauna din vina altora.

    Adevărul nu are nicio valoare pentru psihopat. Este un mincinos patologic, dar abia dacă este conștient de asta. Minciuna este atât de naturală, încât problema „sincerității” sale este aproape irelevantă: psihopatul bate detectorul de minciuni. Psihopatul este incapabil de empatie, dar învață să o simuleze. Puterea lui constă în capacitatea sa extraordinară de a înșela. Deși el însuși este imun la vinovăție, este un maestru în a-i învinui pe ceilalți. Deoarece psihopatul nu este în măsură să se pună în locul altcuiva, el nu se poate privi cu un ochi critic. Convins de dreptul său în toate circumstanțele, este cu adevărat surprins de resentimentele victimelor sale – și le va pedepsi pentru asta. Dacă fură proprietățile cuiva, va considera resentimentul celui jefuit ca o ură irațională.

    Deși psihopatul poate fi considerat complet nebun, el nu este bolnav în sensul medical al termenului, deoarece nu suferă: psihopații nu consultă psihiatri decât dacă sunt obligați. Într-un anumit sens, psihopatul este supra-adaptat vieții sociale, dacă totuși scopul vieții sociale este de a-și urmări calea individuală. Acesta este motivul pentru care adevăratul mister, din punct de vedere darwinian, nu este existența psihopaților, ci proporția lor mică în rândul populației. Cea mai optimistă estimare pentru populația occidentală este de 1%. Dar psihopații nu sunt confundați cu proverbialul 1% care deține jumătate din averea lumii, chiar dacă un studiu realizat în rândul managerilor superiori ai companiilor mari a arătat că trăsăturile psihopatice sunt răspândite în rândul lor.

    Israel ca Stat psihopat

    Faptul că astăzi evreii sunt reprezentați în mod disproporționat în rândul elitei economice (constituie jumătate din miliardarii americani, în timp ce reprezintă doar 2,4% din populație), nu înseamnă că psihopatia este mai răspândită în rândul evreilor. Într-un fel, este chiar invers: evreii își arată reciproc un grad ridicat de empatie, sau cel puțin solidaritate, mergând adesea până la sacrificiul de sine. Dar natura selectivă a acestei empatii sugerează că este îndreptată mai puțin către umanitatea altora decât către etnia lor.

    De fapt, gândirea evreiască tinde să confunde evreismul și umanitatea. Rezultă că ceea ce este bun pentru evrei trebuie să fie neapărat bun pentru umanitate. În schimb, o crimă împotriva evreilor este o crimă „împotriva umanității”, concept pe care l-au creat în 1945. A confunda evreismul cu umanitatea ar putea fi narcisism colectiv, dar a considera non-evreii ca fiind mai puțin umani este un simptom clar al psihopatiei colective.

    Ca și comunitate, evreii se consideră nevinovați de acuzațiile împotriva lor. Acesta este motivul pentru care pionierul sionist Leo Pinsker, medic, a considerat că iudeofobia este o „psihoză”. „Ca psihoză, este ereditară și, ca o boală care a fost transmisă timp de două mii de ani, este incurabilă”. În consecință, evreii sunt „oamenii aleși prin ura universală” (nici măcar evreii atei nu pot să nu definească iudaismul ca o alegere).

    Israel, Statul evreiesc, este psihopatul dintre națiuni. El acționează față de alte națiuni în același mod în care un psihopat acționează față de semenii săi. „Doar psihiatrii pot explica comportamentul Israelului”, a scris jurnalistul israelian Gideon Levy în Haaretz în 2010. Cu toate acestea, diagnosticul său, care include „paranoia, schizofrenia și megalomania”, este greșit. Având în vedere capacitatea nelimitată a Israelului de a manipula alte națiuni, Statele Unite în primul rând, avem de-a face cu un psihopat.

    Prin trasarea unei paralele între psihopatie și comportamentul Israelului, nu dau vina pe israelieni sau evrei ca persoane. Ele fac parte din această psihopatie colectivă numai în măsura supunerii lor la ideologia națională. Se poate face o comparație cu un alt tip de entitate colectivă. În „The Corporation”: „The Pathological Pursuit of Profit and Power”, Joel Bakan a menționat că marile corporații se comportă ca psihopații, fiind insensibile la suferințele celor pe care îi zdrobesc în căutarea de profit: „Comportamentul corporatist este foarte similar cu cel al unui psihopat”. Analiza mea despre Israel se bazează pe același raționament. Cu excepția faptului că Israelul este mult mai periculos decât orice multinațională (…și chiar decât Pfizer), pentru că ideologia care îi generează tulburarea de personalitate este mult mai nebună decât filozofia liberală și social-darwiniană a unei companii. Filosofia lui Israel este biblică.

    Virusul biblic

    Psihopatia colectivă a Israelului nu este genetică, ci culturală, dar a fost formată din timpuri străvechi, și astfel este înrădăcinată în subconștientul ancestral (care poate fi epigenetic): provine în cele din urmă de la zeul gelos inventat de Leviți pentru a controla câteva triburi înfometate lansate împotriva Palestinei acum trei mii de ani în urmă. Prin certificatul său de naștere, Israel este națiunea zeului psihopat.

    Domnul, „zeul lui Israel”, este un zeu coleric și solitar, care iese dintr-un vulcan din Arabia, care manifestă față de toți ceilalți zei o ură implacabilă, și sfârșește considerându-i ca fiind non-zei, el singur declarându-se adevăratul zeu – și, prin urmare, creatorul Universului. Acest lucru îl caracterizează foarte clar ca un psihopat printre zei. Dimpotrivă, pentru egipteni, potrivit egiptologului german Jan Assmann, „zeii sunt ființe sociale” și armonia dintre ei garantează armonia în Cosmos. De asemenea, a existat un grad de translatabilitate între panteonurile diferitelor civilizații. Dar Domnul i-a învățat pe evrei o ură fatală față de zeitățile vecinilor lor: „Veți desființa toate locurile sfinte în care popoarele pe care le stăpâniți și-au slujit zeii, pe munții înalți, pe dealuri, sub fiecare copac verde. Le veți sfâșia altarele, le veți rupe stelele; le veți arde lăcașurile sfinte și le veți doborî statuile zeilor lor și le veți desființa numele în acest loc” (Deuteronom 12:2-3).

    Domnul poate fi un personaj fictiv, dar stăpânirea lui asupra spiritului evreiesc este totuși reală. „Să te bazezi pe un tată nebun și violent, și asta timp de trei mii de ani, iată, asta înseamnă să fii un evreu nebun!”, a spus Smilesburger în „Operațiunea Shylock Philip Roth”. Domnul i-a învățat pe evrei să se țină strict separați de ceilalți. Interdicțiile alimentare servesc la prevenirea socializării în afara tribului: „Vă voi separa de toate aceste popoare, astfel încât să puteți fi poporul meu” (Levitic 20,26).

    Natura legământului mozaic nu este morală. Singurul criteriu al aprobării lui Iehova este ascultarea de legile și poruncile sale arbitrare. Sacrificarea trădătoare a sute de profeți din Baal este bună, căci este voia Domnului (1 Regi 18). A arăta milă față de regele Amaleciților este greșit, pentru că atunci când Iehova spune: „ucide-i pe toți”, înseamnă pe absolut „toți” (1 Samuel 15). În istoriografia biblică, soarta poporului evreu depinde de ascultarea de ordinele lui Iehova, oricât de nechibzuite ar fi. Iar nenorocirile sale nu pot veni decât din lipsa lor de ascultare față de zeul lor, niciodată din resentimentele victimelor sale. Căci victimele nu au voință proprie, ele sunt doar instrumente în mâinile zeului lui Israel.

    Dacă evreii urmează porunca Domnului de a se înstrăina de restul umanității, Domnul promite în schimb să-i facă să domnească peste umanitate: „Dacă asculți cu adevărat vocea Domnului, Dumnezeului tău, păstrând și practicând toate aceste porunci pe care vi le poruncesc astăzi, Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica deasupra tuturor națiunilor pământului” (Deuteronom 28: 1). Să notăm că acest lucru este foarte asemănător cu pactul pe care Satana i l-a propus lui Isus: „Diavolul îi arată toate împărățiile lumii cu gloria lor și îi spune: „Toate acestea vi le voi oferi, dacă vă prosternați și îmi aduceți un omagiu’” (Matei 4,8-9).

    Dacă Israel respectă Legea, Domnul promite să supună toate națiunile în stăpânirea lui Israel și să îi distrugă pe cei care îi rezistă. „Regii se vor înclina față de tine și vor linge praful picioarelor tale”, în timp ce „națiunea și regatul care nu te servesc vor pieri, iar popoarele lor vor fi exterminate” (Isaia 49:23 și 60:12).

    Codul războiului din Deuteronom 20 ordonă exterminarea „tuturor ființelor vii” din orașele cucerite din Canaan. În practică, regula se extinde asupra tuturor popoarelor care rezistă israeliților în cucerirea lor. Acesta a fost aplicat de Moise midianitilor, deși în acest caz, DOMNUL le-a permis războinicilor săi să le păstreze pe tinerele fecioare (Numerele 31). Aceeași regulă a fost aplicată de Iosua orașului Ierihon, unde a fost trecut prin sabie „tot ce era în oraș, bărbați și femei, tineri și bătrâni, de la tauri la oi și măgari” (Joshua 6:21). În orașul Ai, locuitorii au fost masacrați „până când nu au mai fost supraviețuitori. Când Israel a terminat de ucis pe toți locuitorii din Ai, în mediul rural și în pustia unde i-au urmărit și toți până la urmă au căzut la sabie, tot Israelul s-a întors la Ai și a trecut populația prin sabie” (8: 22-25 ). Apoi a venit rândul celorlalte orașe canaanite. În toată țara, Iosua „nu a lăsat un supraviețuitor și a promis să anatemizeze orice viețuitor, așa cum a poruncit Domnul, zeul lui Israel” (10: 40).

    După cum notează Avigail Abarbanel într-un text care explică de ce a negat cetățenia israeliană, sioniștii „au urmat literă cu literă ordinul biblic dat lui Iosua de a pătrunde și de a lua totul. Ați ucis, expulzat, violat, jefuit, ars și distrus totul și ați înlocuit populația cu propriul vostru popor. Pentru o mișcare așa-zis non-religioasă, este extraordinar modul în care sionismul a urmat Biblia”. Kim Chernin, un alt disident israelian, a scris „Nu socotesc de câte ori am citit povestea lui Iosua ca povestea poporului nostru care intră în posesia legitimă a pământului său promis, fără să mă opresc să-mi spun: dar este o poveste despre viol, jefuire, sacrificare, invazie și de distrugere a altor popoare”.

    Domnul nu oferă decât două căi posibile către Israel: dominarea altor națiuni dacă Israel respectă termenii legământului cu Domnul, sau anihilarea de către aceleași națiuni dacă Israel rupe acest legământ: „Dar dacă se întâmplă să vă întoarceți și să vă legați de restul acestor populații care există încă lângă voi, să contractați căsătoria cu ei, să vă amestecați cu ei și ei cu voi, atunci să știți bine că Domnul, Dumnezeul vostru va înceta să supună în fața voastră aceste popoare: vor fi pentru voi o plasă, o capcană, spini în flancurile voastre și ciulini în ochi, până când veți dispărea din pământul bun pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru. (Joshua 23: 12-13). Să-i deposedeze pe ceilalți sau să fie deposedat, să domine sau să fie exterminat: Israelul nu poate gândi dincolo de această alternativă.

    Sionismul este biblic

    Ce legătură are asta cu sionismul, vă întrebați? Sionismul nu este o ideologie seculară? Cred că este timpul să lămurim această neînțelegere. Sionismul este un produs al iudaismului, iar iudaismul este înrădăcinat în Biblia ebraică, „Tanakh”. Indiferent dacă l-a citit sau nu, indiferent dacă îl consideră istoric sau mitic, fiecare evreu își bazează în cele din urmă iudaismul pe Biblie. Iudaismul este interiorizarea zeului psihopat. Nu contează dacă evreii își definesc credința în termeni religioși sau etnici. Din punct de vedere religios, Biblia păstrează esența Legământului cu Dumnezeu, în timp ce din punct de vedere secular, Biblia este narațiunea fondatoare a poporului evreu și modelul prin care evreii interpretează întreaga lor istorie ulterioară (Dispersiune, Holocaust, renașterea lui Israel etc.).

    Este adevărat că Theodor Herzl, profetul sionismului politic, nu a fost inspirat în mod deschis din Biblie. Cu toate acestea, el și-a numit ideologia „Sionism”, folosind un nume biblic al Ierusalimului. Cât despre sioniști după Herzl și după adevărații fondatori ai statului modern Israel, ei au fost călăuziți de Biblie. „Biblia este mandatul nostru”, a spus Chaim Weizmann în 1919, iar în 1948 i-a oferit lui Truman o defilare a Torei în semn de recunoștință pentru recunoașterea lui Israel. Astfel începe Declarația Creației Statului Israel[1]: „Eretz-Israel (Țara lui Israel) este locul de naștere al poporului evreu. Aici s-a format caracterul său spiritual, religios și național. Acolo a obținut independența, a creat o cultură atât de importanță națională, cât și universală și a donat Biblia lumii”. Nu poate exista nicio îndoială că statul modern al Israelului se bazează pe revendicarea moștenirii biblice.

    David Ben Gurion, tatăl națiunii, a avut o viziune biblică asupra poporului evreu. Pentru el, potrivit biografului său Dan Kurzman, renașterea Israelului în 1948 „a fost comparabilă cu exodul din Egipt, cucerirea țării de către Iosua și revolta Macabeilor”. Ben Gurion nu a fost niciodată la o sinagogă și a mâncat carne de porc la micul dejun, dar a fost profund influențat de istoria biblică. „Nu poate exista o educație politică sau militară valabilă despre Israel fără o cunoaștere aprofundată a Bibliei”, a spus el. Tom Segev scrie în cea mai recentă biografie a sa: El a sponsorizat un curs de studiu biblic în casa sa și a promovat două concepte pentru a evidenția caracterul moral al statului Israel, destinul și îndatoririle sale față de sine și de lume: primul a fost „poporul ales”, un termen din legământul dintre Dumnezeu și lume. Poporul lui Israel(Exodul 19: 5-6); al doilea a fost angajamentul poporului evreu față de principiile dreptății și păcii care îl fac o „lumină pentru națiuni” în spiritul profeților (Isaia 49: 6). El a vorbit și a scris frecvent despre aceste concepte.

    Mentalitatea biblică a lui Ben Gurion a devenit din ce în ce mai evidentă pe măsură ce a crescut. Luați în considerare, de exemplu, faptul că, în timp ce îl implora pe Kennedy să-i permită poporului său să achiziționeze bomba atomică, deoarece egiptenii voiau să-i extermine (așa cum voiau să facă pe vremea lui Moise), el a profețit în revista Look (16 ianuarie 1962) că în douăzeci de ani Ierusalimul „va fi sediul Curții Supreme a umanității, pentru a soluționa toate controversele dintre continentele federale, așa cum a profețit Isaia”. Ben Gurion nu era nebun, ci pur și simplu biblic.

    Aproape toți liderii israelieni ai generației Ben Gurion și generația următoare împărtășesc aceeași mentalitate biblică. Moshe Dayan, eroul militar al Războiului de 6 zile din 1967, și-a justificat anexarea unui nou teritoriu într-o carte intitulată „Living with the Bible” (1978). Naftali Bennett, pe atunci ministru israelian al educației, a justificat și anexarea Cisiordaniei prin intermediul Bibliei. Sioniștii pot găsi în Biblie toate justificările de care au nevoie: pentru Gaza au ca model pasajul din Judecători 1: 18-19: „Atunci Iuda a confiscat Gaza și teritoriul său … Și Domnul era cu Iuda, care s-a făcut stăpân pe Munte, dar nu a putut să-i dispună pe locuitorii câmpiei, pentru că aveau căruțe de fier”. Acum există nebuni biblici în guvernul israelian, cum ar fi ministrul securității naționale Itamar Ben-Gvir. Afirmația „Dumnezeu a dat țara lui Israel poporului evreu”[2] este alfa și omega sionismului, nu numai pentru israelieni, ci și pentru creștinii care, din 1917, au sprijinit cererile evreiești și susțin Israelul în prezent.

    Chiar mai mult decât Ben Gurion, Benjamin Netanyahu crede biblic, iar acest lucru devine din ce în ce mai clar pe măsură ce îmbătrânește. Creștinii americani nu pot contesta în mod serios afirmațiile biblice, iar Netanyahu știe asta foarte bine. Pe 3 martie 2015, în fața Congresului American, și-a dramatizat fobia față de Iran, făcând referire la Cartea Estherei (recunoscută drept ficțiune pură): „Suntem un popor străvechi. În istoria noastră de aproape 4.000 de ani, mulți au încercat în mod repetat să distrugă poporul evreu. Mâine seară, de sărbătoarea evreiască de Purim, vom citi Cartea Estherei. Vom vorbi despre un puternic vice-rege persan pe nume Haman, care a complotat să distrugă poporul evreu în urmă cu aproximativ 2.500 de ani. Dar o femeie evreică curajoasă, regina Esther, a denunțat complotul și a dat poporului evreu dreptul de a se apăra împotriva dușmanilor lor. Complotul a fost spulberat. Oamenii noștri au fost salvați. Astăzi, poporul evreu se confruntă cu o altă încercare a unui alt potențial persan de a ne distruge”.

    Netanyahu și-a programat discursul în ajunul lui Purim, care sărbătorește sfârșitul fericit al cărții Estherei: masacrul a 75.000 de bărbați, femei și copii persani. În 2019, Netanyahu a declarat într-un turneu din Cisiordania: „Cred în Cartea Cărților și am citit-o ca un apel la acțiune, că fiecare generație trebuie să facă tot ce poate pentru a asigura eternitatea Israelului”. Biblia ocupă atât de mult loc în creierul său, încât vrea să pună o Biblie pe Lună! Chiar anul acesta, pe 25 octombrie, Netanyahu a spus poporului său: „Vom împlini profeția lui Isaia”.

    Așadar, vă rugăm să nu-l mai numiți pe Netanyahu psihopat. Numiți-l un psihopat biblic, un închinător al zeului psihopat. Și în timp ce faceți asta, învățați să vedeți Biblia ebraică drept ceea ce este: „o conspirație împotriva restului lumii”, cum a spus H.G.Wells. În cărțile Bibliei „aveți o conspirație clară, categorică, o conspirație agresivă și răzbunătoare. Nu este toleranță, ci prostia de a închide ochii asupra realei lor psihopatii malefice de grup”.

    Da, Biblia ebraică justifică în ochii elitelor israeliene tratamentul aplicat palestinienilor din Gaza. Dumnezeu însuși, cred ei, le poruncește să provoace un astfel de tratament celor pe care i-au deposedat de țara lor. Yitzhak Shamir, prim-ministru israelian între 1986 și 1992, a declarat foarte clar în 1943: „Nici etica evreiască, nici tradiția evreiască nu pot descalifica terorismul ca mijloc de luptă. Suntem departe de a avea scrupule morale despre războiul nostru național. Avem în fața noastră porunca Torei, a cărei moralitate o depășește pe cea a oricărui alt set de legi din lume: «Îi vei extermina până la ultimul om»”.

    Notă – După absolvirea ca inginer al Școalii Naționale de Tehnici Avansate, Laurent Guyénot a studiat istoria biblică la New York apoi a efectuat cercetări în istoria religiilor la Paris.

    Ing. Laurent Guyénot, Franța

  • DOCUMENTAR: Când evreii spun adevărul: MASACRUL de la TANTURA – Le-am violat fetele palestinienilor, i-am băgat în țarcuri de sârmă ghimpată, i-am mitraliat și pe cei care au scăpat i-am fugărit cu aruncătoarele de foc și i-am incinerat

    hq720

    „În noaptea de 22-23 mai 1948, la o săptămână după declararea statului Israel, satul palestinian de coastă Tantura (1.500 de locuitori) a fost atacat și ocupat de unități ale Brigăzii Alexandroni a armatei israeliene. Satul, situat la sud de Haifa, se afla în zona atribuită statului evreu prin rezoluția de împărțire a Adunării Generale a ONU.

    În 1948, în urma aprobării controversate a Planului Națiunilor Unite de împărțire a Palestinei din 1947, a izbucnit un război între facțiunile arabe și evreiești, ambele revendicând dreptul la același teritoriu. Bineînțeles, satele arabe erau acolo înainte ca poporului evreu să i se spună că este pământul lor. Suntem informați că, în timp ce israelienii consideră această perioadă de lupte ca fiind Războiul de Independență, palestinienii o numesc “Nakba” (catastrofa din 1948). Așa cum Schwarz spune fără menajamente în text negru pe alb: “Sute de orașe și sate palestiniene au fost distruse în 1948. Cel puțin 750.000 de palestinieni au devenit refugiați”.

    Prin ocuparea, depopularea, distrugerea ulterioară și confiscarea tuturor terenurilor sale de către Israel, soarta satului Tantura a fost similară cu cea a altor peste 400 de sate palestiniene în timpul războiului din 1948. Dar a împărtășit, de asemenea, cu aproximativ două sute dintre aceste sate, agonia suplimentară a unui masacru pe scară largă a locuitorilor săi.

    Poate că cel mai înfiorător lucru din Tantura, un documentar impresionant realizat de Alon Schwarz, este râsul nervos care iese din gura unor bătrâni care se presupune că au fost complici la un masacru cu zeci de ani mai devreme. Aceștia chicotesc și rânjesc la sugestia răutății lor, fie convinși că au fost justificați, fie orbiți de propriile lor minciuni. Este o reacție brutal de umană, care este profund tulburătoare de asimilat. Războiul permite raționalizarea răului. Iar banalitatea care urmează adesea pare a fi un act de negare. Pe măsură ce Schwarz și colaboratorii săi prezintă dovezile eradicării satului palestinian Tantura de către soldații Brigazii Alexandroni, toate acestea devin foarte clare.

    Unul dintre aceste sate a fost Tantura, iar ceea ce s-a întâmplat după război este punctul central al narațiunii. Sunt intervievați mai mulți foști soldați ai Brigazii (inclusiv cei care au fost prezenți la Tantura), precum și ultimii locuitori ai satului în viață. Un interlocutor central pe tot parcursul filmului este istoricul Teddy Katz, care a scris o teză în 1998, în timp ce preda la Universitatea din Haifa, în care susținea că Brigada Alexandroni a ucis sute de săteni palestinieni după ce aceștia s-au predat. Katz a fost imediat dat în judecată pentru calomnie de către veteranii Alexandroni și, în cele din urmă, și-a retras lucrarea. La scurt timp după aceea, a încercat să își retragă declarația, dar judecătorul Drora Pilpel a respins cererea.

    Tantura revizuiește și reia dovezile lui Katz: numeroase interviuri înregistrate atât cu soldați, cât și cu supraviețuitori ai evenimentului în cauză. Deseori, amintirile “neclare” din prezent contrazic ceea ce auzim în înregistrări. Ceea ce este amintit ca fiind victime de război este vorbit pe bandă, în mai multe cazuri, ca o execuție mai mult decât planificată. Se vorbește despre săparea unei gropi comune și despre faptul că nu se iau prizonieri. Adesea, cei intervievați pot fi auziți spunându-i lui Katz să “ignore ultima parte”, aparent conștienți de ceea ce trebuie să ascundă. Judecătoarea Pilpel ascultă casetele în fața camerei pentru Schwarz, concluzionând că, dacă ar fi ascultat aceste casete până la capăt cu douăzeci de ani mai devreme, Katz ar fi putut foarte bine să câștige în instanță.

    Un context mai larg este dat de mușamalizarea deportării a sute de mii de palestinieni din casele lor. Echipele de filmare ale MGM au fost aduse de către liderii israelieni pentru a filma exodul, imaginile fiind apoi montate pentru a sugera o plecare pașnică și de bunăvoie. Sunt evidențiate, de asemenea, directivele lui David Ben-Guriont, primul prim-ministru al Israelului, care susțineau acest lucru.

    Din punct de vedere estetic și dramatic, Tantura este o lucrare destul de simplă, iar acest lucru este de apreciat. Ne sunt prezentate faptele așa cum le văd realizatorii. Schwarz și colaboratorii săi îl recunosc pe Katz și complicațiile cuvântului său, lăsându-ne în același timp să auzim mărturisirile de la soldații înșiși. Dictonul spune: Cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete.”

    Tantura a avut premiera în cadrul Festivalului de Film Sundance 2022.

  • Israelul a pulverizat o tabără de refugiaţi în Fâşia Gaza / ȘOCANT ce pune la cale Netanyahu

    01000000 c0a8 0242 89cf 08dbccf8eeed w1080 h608Israel şi-a propus să izoleze complet Fâşia Gaza de restul lumii. Armata lor a bombardat tabăra de refugiaţi din Jabalia, afirmând că a ucis acolo un comandant al Hamas, considerat unul dintre responsabilii pentru atacul lansat în Israel pe 7 octombrie.
    Între timp, Internetul şi comunicaţiile au fost întrerupte, miercuri, în Fâşia Gaza.

    50 de oameni, ucişi în tabăra de refugiaţi
    Cel puţin 50 de persoane au fost ucise într-o tabără de refugiaţi în urma unui bombardament israelian în partea de nord a enclavei palestiniene.

    Bombardamentul a distrus cel puţin 20 de clădiri în tabăra de refugiaţi de la Jabaliya. Armata israeliană a intensificat începând de vineri şi mai mult atacurile aeriene şi a început desfăşurarea progresivă de trupe la sol în partea de nord a Fâşiei Gaza.
    Au cerut Starlink-ul lui Musk
    Internetul şi comunicaţiile au fost întrerupte, miercuri, în Fâşia Gaza. „Bunilor noştri oameni din ţara iubită, ne pare rău să anunţăm că serviciile de comunicaţii şi internet au fost complet întrerupte în Gaza”, conform autorităţilor palestiniene.

    Utilizatorii reţelei X i-au cerut lui Elon Musk să instaleze Starlink deasupra Fâşiei Gaza, care să permită comunicarea cu restul lumii a locuitorilor enclavei palestiniene.

  • Israel și Terorismul de Stat

    terorism de stat

    Statul Israel a fost acuzat de implicare în terorismul sponsorizat de stat, precum și de comiterea zilnică de acte de terorism de stat în teritoriile ocupate de palestinieni.

    Printre țările care au condamnat rolul Israelului ca autor de terorism sponsorizat de stat sau de terorism de stat se numără Bolivia, Iran, Liban, Arabia Saudită, Siria, Turcia și Yemen.

    Un prim exemplu de sponsorizare de stat israeliană a fost Afacerea Lavon din 1954, un complot cu bombă eșuat în Egipt care a dus la demisia ministrului israelian al apărării de la acea vreme. În anii 1970 și 1980, Israelul a fost, de asemenea, un important furnizor de arme pentru regimurile dictatoriale din America de Sud, Africa Subsahariană și Asia. În secolul XXI, a fost acuzat de sponsorizarea și susținerea mai multor grupări teroriste în cadrul conflictului său prin procură cu Iranul.

    1950-51 Atentatele de la Bagdad

    1950-1951 Bombardamentele din Bagdad se referă la o serie de bombardamente asupra unor obiective iudaice din Bagdad, Irak, între aprilie 1950 și iunie 1951. Există o dispută în jurul adevăratei identități și a obiectivului infractorilor din spatele bombardamentelor, iar această problemă rămâne nerezolvată.

    Doi activiști din rezistența sionistă irakiană au fost găsiți vinovați de un tribunal irakian pentru o parte dintre atentate și au fost condamnați la moarte. Un altul a fost condamnat la închisoare pe viață, iar alți șaptesprezece au primit sentințe lungi de închisoare. Acuzațiile împotriva agenților israelieni au avut un “consens larg” în rândul iudeilor irakieni din Israel. Mulți dintre iudeii irakieni din Israel, care trăiau în condiții precare, au dat vina pentru relele și nenorocirile lor pe emisarii sioniști israelieni sau pe mișcarea clandestină sionistă irakiană.  Teoria conform căreia “anumiți iudei” au comis atentatele “pentru a atrage atenția guvernului israelian asupra situației dificile a jidanilor” a fost considerată “mai plauzibilă decât majoritatea” de către Ministerul britanic de Externe. Telegramele dintre agenții Mossad din Bagdad și superiorii lor din Tel Aviv dau impresia că niciunul dintre grupuri nu știa cine este responsabil pentru atentat. Israelul a negat în mod constant implicarea în atentate.

    1954 Afacerea Lavon

    “Afacerea Lavon” a fost o operațiune secretă israeliană nereușită, cu numele de cod “Operațiunea Susannah”, desfășurată în Egipt în vara anului 1954. Ca parte a operațiunii cu steag fals, un grup de jidani egipteni a fost recrutat de serviciile secrete militare israeliene pentru a plasa bombe în interiorul unor obiective civile egiptene, americane și britanice, cinematografe, biblioteci și centre educaționale americane.

    Atacurile urmau să fie puse pe seama Frăției Musulmane, a comuniștilor egipteni, a “nemulțumiților nespecificați” sau a “naționaliștilor locali”, cu scopul de a crea un climat de suficientă violență și instabilitate pentru a determina guvernul britanic să își mențină trupele de ocupație în zona Canalului Suez din Egipt Exploziile au fost programate să aibă loc la câteva ore după ora închiderii și nu au provocat victime. Cu toate acestea, un agent a murit când o bombă pe care o ducea la un cinematograf s-a aprins prematur în buzunar. În plus, doi agenți s-au sinucis după ce au fost capturați și alți doi agenți care au fost judecați, condamnați și executați de Egipt.

    Operațiunea a devenit în cele din urmă cunoscută sub numele de “Afacerea Lavon”. În urma acestei operațiuni, ministrul israelian al apărării, Pinhas Lavon, a fost forțat să demisioneze. Chiar dacă Israelul a negat orice implicare în operațiune timp de 51 de ani, membrii supraviețuitori au fost omagiați de președintele israelian Moshe Katzav în 2005 Operațiunea este citată ca un studiu de caz în studiile critice despre terorism.

    Anii 1970-1980: sprijin militar acordat dictaturilor

    Începând cu anii 1970, Israelul a oferit sprijin militar unei serii de regimuri dictatoriale din America de Sud, Africa Subsahariană și Asia. Penny Lernoux a numit acest sprijin un “Who’s Who” al dictatorilor. Între 1970 și 1980, Israelul a reprezentat 80% din importurile militare în El Salvador, care au condus la Războiul Civil salvadorian. Israelul a furnizat, de asemenea, 100 de consilieri, piloți pentru misiuni de luptă și un sistem informatic pentru a monitoriza activitatea rezistenței din țară.

    În Guatemala, Israelul a fost singurul furnizor de arme în timpul terorii care a urmat alegerii generalului Lucas García în 1978, evenimente care au inclus masacrul de la Panzós. În Indonezia, după cum a relatat Noam Chomsky, Israelul a servit drept reprezentant al Statelor Unite, furnizând avioane folosite pentru masacrarea timișorenilor la sfârșitul anilor 1970.

    Frontul pentru Eliberarea Libanului de Străini

    După uciderea în 1979 a unei familii israeliene la Nahariya de către militanți ai Frontului de Eliberare a Palestinei, șeful Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului, Rafael Eitan, l-a instruit pe generalul israelian Avigdor Ben-Gal să “îi omoare pe toți”, adică Organizația pentru Eliberarea Palestinei și pe cei care au legătură cu aceasta. Cu aprobarea lui Eitan, Ben-Gal l-a însărcinat pe Meir Dagan cu conducerea operațiunilor.

    Operațiunile, aprobate de șeful Statului Major, au fost ținute secrete față de Statul Major al FDI și față de mulți alți membri ai guvernului israelian. David Agmon, la acea vreme șeful Comandamentului de Nord al Israelului, a fost una dintre puținele persoane care a fost informat cu privire la operațiunile sale. Au fost recrutați agenți libanezi pe teren din comunitățile maronite, șiite și druze. Scopul acestei serii de operațiuni era “să provoace haos în rândul palestinienilor și sirienilor din Liban, fără a lăsa o amprentă israeliană, pentru a le da sentimentul că sunt atacați în mod constant și pentru a le insufla un sentiment de nesiguranță”.

    Începând din iulie 1981, cu un atentat cu bombă asupra birourilor Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) de pe strada Fakhani din vestul Beirutului, aceste atacuri au fost revendicate de un grup numit Frontul pentru eliberarea Libanului de străini. FLLF era la rândul său un paravan pentru agenții israelieni și a ucis sute de persoane între 1979 și 1983.

    Până în septembrie 1981, operațiunile Frontului constau în explozii regulate de mașini-capcană în cartierele palestiniene din Beirut și alte orașe libaneze. Printre atacurile deosebit de mortale se numără un atentat la 1 octombrie 1981 în Beirut, soldat cu 83 de morți, și un atentat la 29 noiembrie 1981 în Alep, soldat cu 90 de morți.

    Operațiunile FLLF s-au oprit brusc chiar înainte de invazia israeliană din Liban din iunie 1982, pentru a fi reluate doar în anul următor: mai întâi o lovitură la 28 ianuarie 1983 asupra unui sediu al OEP la Chtaura, în Valea Beqaa controlată de Siria, care a ucis 35 de persoane, dublată de o a doua lovitură la 3 februarie la Beirut Vest, care a devastat birourile Centrului de Cercetare a Palestinei și a făcut 20 de morți, inclusiv soția lui Sabri Jiryis.

    Un al treilea atentat cu bombă a avut loc la Baalbek, controlat de Siria, la 7 august 1983, care a ucis aproximativ 30 de persoane și a rănit aproape 40,urmat de un altul, la 5 decembrie 1983, în cartierul Chyah din suburbiile sudice ale Beirutului, care a provocat moartea a 12 persoane și a mutilat peste 80.

    FLLF s-a desființat după 1983.

    Proxeneți împotriva Iranului

    Abdolmalek Rigi, care, potrivit oficialilor iranieni, a recunoscut că a avut contacte extinse cu Mossadul israelian.

    Israelul și Iranul sunt dușmani beligeranți. Deși nu au fost niciodată în război, ambele națiuni depun eforturi pentru a submina influența celeilalte în regiune prin diverse mijloace: diplomatice, economice și militare. Aceasta include utilizarea de proxy-uri (adesea înarmate), care facilitează conflictul indirect între puteri, iar în cazul proxy-urilor iraniene Hamas și Hezbollah, războiul pur și simplu. Guvernul israelian sprijină diverse grupuri armate în conflictul său cu guvernul iranian.

    Patru oameni de știință iranieni din domeniul nuclear – Masoud Alimohammadi, Majid Shahriari, Darioush Rezaeinejad și Mostafa Ahmadi Roshan – au fost asasinați între 2010 și 2012. Un alt om de știință, Fereydoon Abbasi, a fost rănit într-o tentativă de asasinat. Două dintre asasinate au fost comise cu bombe magnetice atașate la mașinile țintelor; Darioush Rezaeinejad a fost împușcat mortal, iar Masoud Alimohammadi a fost ucis în explozia unei motociclete-capcană.

    La vremea respectivă, oficiali americani anonimi au confirmat pentru NBC că Mujahedinii Poporului din Iran (MEK) au fost finanțați, antrenați și înarmați de Israel în cadrul asasinării oamenilor de știință iranieni din domeniul nuclear.  Dezvăluirea a declanșat o dezbatere între comentatorii americani, inclusiv Richard Engel și Robert Windrem, cu privire la faptul dacă acest parteneriat făcea Israelul vinovat ca stat sponsor al terorismului, având în vedere că MEK era desemnat pe atunci organizație teroristă străină.

    La 27 noiembrie 2020, guvernul israelian, cu știința și sprijinul guvernului SUA, l-a asasinat pe Fakhrizadeh într-o ambuscadă pe o șosea din Absard, folosind o armă inovatoare autonomă acționată prin satelit.

    Potrivit unui raport din 2012 din Foreign Policy, agenți Mossad deghizați în ofițeri ai Agenției Centrale de Informații (CIA) au recrutat, de asemenea, membri ai Jundallah – “o organizație teroristă sunnită cu sediul în Pakistan … responsabilă de asasinarea oficialilor guvernamentali iranieni și de uciderea femeilor și copiilor iranieni” – pentru a desfășura operațiuni “cu steaguri false” împotriva Iranului, tensionând relațiile Israelului cu Statele Unite.

    Războiul civil sirian

    Israelul oferă asistență medicală rebelilor sirieni răniți care traversează granița “Înălțimilor Golan controlate de Israel”; cea mai mare parte a acestei asistențe a ajuns la Frontul Al-Nusra (acum Tahrir al-Sham). Aymenn Jawad Al-Tamimi notează că “acest lucru[,] totuși[,] nu dovedește că este o chestiune de politică israeliană să ofere tratament membrilor Hay’at Tahrir al-Sham.”Oficialii israelieni au declarat că oferă ajutor umanitar combatanților și civililor răniți, indiferent de identitatea lor.

    Potrivit unui raport din martie 2015 din The Wall Street Journal, două treimi dintre “sirienii tratați în Israel” erau bărbați de vârstă militară. Un raport UNDOF a declarat că două cutii cu un conținut nespecificat au fost transferate din Israel către rebelii sirieni și că soldații din FDI s-au întâlnit cu rebelii sirieni în estul frontierei.  Se crede că Israelul face schimb de informații cu rebelii.  “Fostul șef al serviciilor de informații militare israeliene, Amos Yadlin, a explicat raționamentul Israelului: “Nu există nicio îndoială că Hezbollah și Iranul sunt principala amenințare la adresa Israelului, mult mai mult decât islamiștii radicali sunniți, care sunt, de asemenea, un inamic.”

    Șeful Statului Major al IDF, Gadi Eisenkot, a recunoscut că Israelul a furnizat arme grupurilor rebele din Siria.

    Tradus de pe Wikipedia. Vlad Voicu

  • Canalul de YouTube al lui Ion Cristoiu a fost suspendat pe motiv de „incitare la ură” pentru că a spus că știrea celor „40 de bebeluși arși” este un fake news pus la cale de guvernul Netanyahu

    cristoiu 696x377 1 jpg

    Canalul jurnalistului Ion Cristoiu a a fost suspendat de YouTube timp de o săptămână, pe motiv că unul dintre videourile urcate ar fi „incitat la ură”. Mai precis, este vorba despre clipul intitulat „Lumii de azi îi lipsește un Nicolae Ceaușescu”.

    Conform lui Cristoiu, clipul respectiv a fost șters, iar canalul suspendat timp de o săptămână. Ion Cristoiu spune că YouTube l-a sancționat pe afirmațiile prin care califică drept „fake news” știrea cu cei 40 de bebeluși arși de Hamas.

    În video, pasajul respectiv are 1.50 minute și Cristoiu afirmă că respectivul „fake” a fost pus la cale de premierul Israelului, Bibi Netanyahu, pentru a justifica „toate ororile pe care le va comite Israelul” în fâșia Gaza, ca răspuns la atacul din 7 octombrie.

    Cristoiu spune că YouTube l-a pedepsit pentru că a decis să cenzureze „informațiile și analizele care contravin propagandei de Război a uneia din părți.

    „Orice om normal își dă seama că a susține ipoteza unui fake news pus la cale de premierul Beniamin Netanyahu (multe site-uri și televiziuni occidentale au pus la îndoială autenticitatea informațiilor livrate presei de politicianul din Israel) și a denunța presa de partid și de stat din România că vrea sânge palestinian, ca răzbunare pentru atacul terorist, nu înseamnă a incita la ură. Credem că tocmai încurajarea guvernului Netanyahu de a comite crime de război în numele răzbunării pe populația civilă din Gaza e o incitare la ură.

    Ne e tot mai limpede că decizia YouTube ține de șantajarea noastră pentru a ne face să mințim sub semnul propagandei de Război a uneia din părți. Cum noi nu vom ceda, suntem siguri că YouTube ne va interzice să postăm canalul CristoiuTv”, a scris Cristoiu pe blogul personal.

    Afirmațiile care i-au adus suspendarea lui Cristoiu sunt aici.

    Canalul CristoiuTV are peste 61.000 de abonați.

    r3media

  • SE APROPIE RĂZBOIUL!

    cappppp 696x392 1 jpg

    Ministrul român al Apărării Naționale a pus piciorul pe pământ israelian. Ministrul român de Externe, la fel… Numai că, înconjurați de agenții israelieni oricum frustrați de umilința la care i-au supus ”desculții” de la HAMAS, Angel Tîlvăr și Luminița Odobescu par pur și simplu niște ”caricaturi”! Cu rucsăcelele în spate, ca doi turiști mocangii duși de Pandele la moaște…

    Imaginea de râsul – plânsul cu cei doi înalți demnitari cu rucsacul în spinare și nebăgați în seamă de nimeni fiind poate cea mai bună radiografie a ”imaginii zilei” pentru o Românie în jurul căreia se strânge tot mai mult ”lațul” rusesc.

    Săptămâna 2, mai tare ca Ziua 600
    Mai ales că nimeni nu a mai avut răgazul, din toată ”lumea bună” a propagandei geo – globale, să mai piardă vremea cu odele aduse Regimului Zelinski, după atacul terorist din Sudul Israelului. Toate marile corporații internaționale mediatice titrând despre ”intrarea în săptămâna 2 de război” în Israel, pe când în Ucraina se ajungea la Ziua 600 de război…

    Așa că, ghinion, de ce ne era frică, uite că nu am scăpat… Astfel că eșuatului stat român nu îi mai rămâne decât să plătească nota ultimelor ajutoare trimise Ucrainei. Obținerea și livrarea obuzelor de antiaeriană intrând de acum strict în obligațiile autorităților române, conform angajamentului luat de Klaus Werner Iohannis la ultima descindere a lui Volodimir Zelenski la București.

    Așa că nu ne mai rămâne decât să plătim ”deranjul” și să ne uităm, cu ochii cât cepele, la apropierea rachetelor supersonice Kalibr de Litoralul Românesc…

    În timp ce miniștrii români ai Apărării și Externelor, poate chiar cei mai importanți membri ai Guvernului în aceste zile și-au luat deja rucsăcelul în spinare…

    Steadfast Noon
    Ce este drept, ”partea plină a paharului” geo – strategic pentru această parte a lumii este reprezentată de faptul că NATO nu a anulat ”exercițiul nuclear” pregătit cu multă vreme în urmă a se desfășura… Dar deasupra Mării Mediterane, ci nu a Mării Negre! Cea care ne interesa atât de mult…

    Astfel că analiștii militari români au trebuit să se mulțumească să ”lustruiască clanța” NATO doar pentru ”începerea exercițiilor militare anuale care implică arme nucleare. Astfel, până joia viitoare, până la 60 de avioane vor fi implicate în exercițiul Steadfast Noon. Ambarcațiunile implicate includ avioane de luptă moderne, dar și avioane de supraveghere și cisternă precum și bombardiere B – 52 cu rază lungă de acțiune. Manevrele au loc în spațiul aerian de deasupra Italiei, Croației și Mării Mediterane” a declarat sec purtătorul de cuvânt al Alianței Nord – Atlantice…

    20 de ”KALIBR” în Marea Neagră
    Numai că, în aceeași zi cu declarația ”liniștitoare” a Alianței Nord – Atlantice, de la Kiev venea un anunț tot oficial, dar cu atât mai amenințător…

    ” Forțele Navale ale Federației Ruse au adus în această noapte 3 noi portavioane în Marea Neagră, dotate cu alte rachete supersonice KALIBR”.

    Forțele de Apărare Ucrainene din Sud avertizând astfel că, în acest moment, Rusia dispune de 20 de rachete KALIBR în Marea Neagră ce pot fi lansate oricând. Nivelul de amenințare din partea acestor rachete supersonice fiind desemnat ca „foarte ridicat”.

    Iar mutarea a noi rachete KALIBR la doar jumătate de minut de zbor de Litoralul Românesc a fost însoțită de belicosul comunicat al Președintelui Dumei de Stat de la Moscova, Volodin tunând și fulgerând că ”Rusia revocă ratificarea Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare din cauza atitudinii iresponsabile a Statelor Unite față de problemele de Securitate globală”.

    Iar tot în aceeași zi, ”izolatul” Vladimir Putin îl primea pe Victor Orban, șef al Guvernului unui stat membru al UE și NATO deopotrivă, la… Beijing! Acolo unde atotputernicul președinte chinez Xi Jinping anunța la rândul său că face front comun cu Rusia!

    Iar poate pentru prima dată în cele 600 de zile de război din Ucraina, nu s-a mai auzit nici măcar cea mai firavă voce de protest de la vârful NATO… După cum nici apelul cu lacrimi în ochi al Maiei Sandu la ”Forumul 2000” de la Praga, unde a implorat ajutor pentru că altfel Republica Moldova riscă să dispară ca stat independent, nu a fost băgat în seamă de nimeni. Doar premierul țării gazdă anunțând că încearcă să găsească un ”timp mort” în agenda sa, pentru a vedea dacă o poate primi câteva minute pe o Maia Sandu care în urmă cu doar câteva luni era ovaționată la scară deschisă de către aceiași lideri occidentali.

    Așa că ”lațul” noii realități se strânge nemilos în jurul unui ”stat eșuat” ai cărui lideri nici măcar nu conștientizează că ne-au trebuit 4 – 5 zile pentru a găsi niște fragmente ale dronelor rusești căzute pe teritoriul nostru.

    Numai că, în cazul rachetelor KALIBR nu vom avea răgaz nici măcar câteva secunde, dar zile…

    Deja numărul de rachete KALIBR aflate în Marea Neagră fiind suficiente pentru a epuiza imediat stocul Scutului de la Deveselu în cel mult două – trei ore…

    Catalin Tache

  • Israeliții afirmă ca în România ar fi crescut “antisemitismul”.

    prabusirea casei usher serial netflix

    O treime dintre evreii din comunitate sunt alarmaţi de riscurile antisemitismului, relevă un sondaj de opinie realizat de Grupul de Studii Comportamentale Avangarde pentru Institutul „Elie Wiesel”.

    Sondajul a fost realizat pentru a măsura nivelul de securitate pe care îl resimt evreii şi percepţiile cu privire la antisemitism, cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, înainte de atacurile teroriste din sudul Israelului, a precizat luni, Serviciul Administrativ-Comunicare, Departamentul Relaţii Publice şi programe cultural-educative al Institutului „Elie Wiesel”.

    Potrivit sondajului 71% dintre intervievaţi consideră că există antisemitism în România (48% – „într-o oarecare măsură”, 14% – în „mare măsură”, 9% – „într-o foarte mare măsură”.

    De asemenea, 41% consideră că antisemitismul a crescut în ultimii 5 ani (12% – „a crescut mult”, 29% – „a crescut puţin”). 38% dintre participanţii la sondaj consideră că antisemitismul manifestat în ţara noastră „a rămas la fel”, 11% că „a scăzut puţin”, 5% că „a scăzut mult”, iar 5% – NS/NR.

    Sondajul relevă că între 38% şi 68% dintre respondenţi apreciază că antisemitismul este o problemă în viaţa politică, pe reţelele sociale, în mass media, etc. Alte probleme evocate de participanţii la studiu sunt legate de: profanarea cimitirelor evreieşti (68%); vandalizarea instituţiilor şi monumentelor evreieşti (52%); manifestarea unor atitudini antisemite pe stradă sau în alte locuri publice (38%).

    Totodată, rezultatele sondajului relevă că 24% dintre respondenţi afirmă că au fost victima unor remarci antisemite, în timp ce 75% declară că nu au fost victime ale unor astfel de remarci.

    Sondajul evidenţiază că 14% afirmă că au fost ţinta unor acţiuni antisemite, alţi 83% declarând că nu suferit astfel de atacuri, iar 3% NS/NR.

    Un procent de 51% dintre respondenţi consideră că statul protejează evreii în România (41% – „eficient”, 10% – „foarte eficient”, 31% – „nu prea eficient”, 11% – „ineficient”, 7% – NS/NR.

    Sondajul a fost realizat în perioada 1 august – 1 octombrie, prin metoda interviurilor face-to-face, pe un eşantion de 440 de subiecţi, reprezentativ pentru populaţia adultă de etnie evreiască la nivel naţional, având oroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, de +/- 4%.

  • Istoria planurilor Israelului de a muta musulmanii în Europa

    azil refugiati

    Articol excelent realizat de Mike Enoch despre istoria planurilor Israelului de a muta musulmanii în Europa. Este relevant în contextul în care Israelul probabil are acum o dorință foarte puternică de a muta mulți musulmani în Europa. Site-ul său este atât de interzis încât dacă introduceți titlul exact în căutare, Google va refuza să-l furnizeze.

    Articol din 2021:

    Lumea a privit cu șoc și groază bombardamentele iudaice asupra civililor din Palestina din ultimele zile. Se pare că până și Israelul consideră că acțiunile sale sunt de neiertat, deoarece la 15 mai, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au distrus o clădire care adăpostea Associated Press (AP) și alte instituții media din Gaza, cu intenția de a împiedica ca imaginile cu suferința palestiniană să ajungă la restul lumii. În urma atacului asupra AP, Israelul și-a intensificat bombardamentele asupra țintelor civile, ucigând zeci de palestinieni cu lovituri aeriene pe străzile populate.

    Dar strategia sionistă presupune mai mult decât simpla pedepsire brutală a palestinienilor și a altor populații arabe care le țin piept. De asemenea, ei folosesc o rețea extinsă de ONG-uri conduse de iudei și agenții de reinstalare a refugiaților în Occident pentru a goli Orientul Mijlociu de potențiali oponenți.

    De la crearea statului sionist în 1948, relocarea refugiaților în afara granițelor sale a fost întotdeauna un obiectiv strategic major. Un articol din 2013 al cotidianului israelian Haaretz a dezvăluit documente de arhivă secrete care arată că, încă de la început, iudeii sioniști au văzut Europa ca fiind destinația aleasă pentru arabii pe care i-au strămutat.

    În prima jumătate a anilor 1960, Ministerul de Externe a continuat să examineze planuri de încurajare a emigrării refugiaților arabi din Orientul Mijlociu în Europa, în special în Franța și Germania. Una dintre opțiunile luate în considerare a fost aceea de a le găsi locuri de muncă în Germania, care avea atunci mare nevoie de muncitori. În cursul anului 1962, oficialii israelieni au examinat posibilitatea de a găsi locuri de muncă pentru muncitorii refugiați palestinieni în Germania, Austria și Elveția. Verificările inițiale efectuate pentru acest plan, cunoscut sub numele de “Operațiunea Muncitor”, și corespondența implicată, au fost ținute complet sub tăcere.

    Acest plan a fost în cele din urmă depus, deoarece prim-ministrul israelian de atunci, Golda Meier, se temea că ar putea genera o reacție uriașă din partea poporului german. În anii 1960, Israelul era considerabil mai puțin puternic și mai puțin sigur decât este astăzi, astfel încât astfel de planuri îndrăznețe trebuiau să fie amânate până mai târziu. Dar acest lucru demonstrează că impunerea arabilor asupra Europei ca formă de răzbunare rasială a fost în mintea Jidanilor din Israel încă de la început.

    Demografia a fost întotdeauna în prim-planul politicii israeliene, iar controlul lor asupra guvernelor occidentale a fost folosit de mult timp pentru a se asigura că iudeii rămân o majoritate demografică pe teritoriul lor recent cucerit. Meier a folosit puterea evreilor la Washington pentru a anula un plan din 1961, condus de președintele Kennedy, de a oferi reinstalare în Israel celor 1,1 milioane de refugiați palestinieni de atunci, strămutați de războiul din 1948.

    La sfârșitul anului 1961, ca urmare a inițiativei președintelui Kennedy, Dr. Joseph Johnson, de la Carnegie Endowment, a fost numit reprezentant special pentru a aborda problema și pentru a lucra cu părțile implicate în vederea găsirii unei soluții. Planul pe care l-a conceput – distribuirea de chestionare refugiaților palestinieni și permiterea celor care doreau să se întoarcă în Israel, sub rezerva unor considerente de securitate – a stârnit temeri profunde la Ierusalim.

    Meir, care a fost îngrozită de idee, și-a exercitat toată influența de care dispunea la Washington pentru a se asigura că planul va avea o moarte rapidă.

    Ruptura curată

    Întreaga istorie a conflictului arabo-israelian depășește scopul acestui articol, dar rădăcinile actualei invazii a refugiaților pot fi urmărite până în anul 1996, când așa-numita mișcare “neconservatoare” a fost oficializată prin publicarea memoriului, de acum infam, “O ruptură curată: A New Strategy for Securing the Realm” de către mai mulți analiști iudei de politică externă de la Institutul israelian pentru studii strategice și politice avansate din Washington DC. Printre autori se numărau binecunoscutul luptător iudeu Richard Perle și jidovul David Wurmser, care avea să devină consilierul pe probleme de politică pentru Orientul Mijlociu al vicepreședintelui Dick Cheney în timpul administrației George W. Bush.

    Memorandumul “clean break” recomanda ca Israelul să renunțe la vechea sa strategie de a folosi Statele Unite doar pentru ajutor militar defensiv și acoperire diplomatică și să înceapă un război agresiv împotriva întregii lumi arabe și a Iranului, folosind armata americană ca armată proxy. În special, se recomanda eliminarea Irakului și a Siriei.

    Israelul își poate modela mediul său strategic, în cooperare cu Turcia și Iordania, prin slăbirea, limitarea și chiar reducerea Siriei. Acest efort se poate concentra pe înlăturarea lui Saddam Hussein de la putere în Irak – un obiectiv strategic israelian important în sine – ca mijloc de a zădărnici ambițiile regionale ale Siriei.

    Un an mai târziu, în 1997, “intelectualii” iudeo-sioniști William Kristol și Robert Kagan au înființat celebrul Project for the New American Century (PNAC), care a recomandat Statelor Unite să se angajeze într-o consolidare militară masivă, care să fie folosită pentru a împinge “democrația” în întreaga lume. Dintre cei 25 de semnatari ai declarației de principii a PNAC, 15 erau jidani și zece au făcut parte din administrația George W. Bush, inclusiv secretarul adjunct al apărării, Paul Wolfowitz. Richard Perle a fost, de asemenea, președinte al PNAC.

    PNAC s-a axat pe “schimbarea regimului” din Irak, deși a recunoscut că, fără un “eveniment catastrofal și catalizator – ca un nou Pearl Harbor”, acest lucru ar fi dificil de vândut poporului american. Acel eveniment a avut loc la 11 septembrie 2001, iar ulterior SUA a invadat Afganistanul în 2001 și Irakul în 2003, la cererea războinicilor iudeo-sioniști din administrația Bush.

    Război fără sfârșit

    Potrivit unui interviu din 2006 cu generalul în retragere Wesley Clark, decizia de a invada Irakul a fost luată la două săptămâni după 11 septembrie 2001 și existau planuri și mai ambițioase în lucru de a invada “șapte țări în cinci ani”. Făcând jocul teoriilor populare ale conspirației, Clark a susținut că această strategie era cumva legată de petrol. El a omis să menționeze că planul pe care l-a descris fusese deja prezentat în memorandumul “clean break” și în documentele de politică PNAC scrise de diverși oficiali iudeo-sioniști din administrația Bush, toate acestea plasând problema securității Israelului cu mult înaintea problemelor legate de petrol. De fapt, politica petrolieră a fost privită în principal ca un impediment pentru interesele Israelului din cauza pârghiilor strategice pe care petrolul le-a oferit țărilor arabe și Iranului.

    Problema petrolului a fost întotdeauna folosită pentru a distrage atenția americanilor de la motivul real al politicii externe aparent nebunești a guvernului lor în Orientul Mijlociu. Dacă SUA ar dori pur și simplu un acces sigur la petrol, ultimul lucru pe care l-ar face ar fi să pornească războaie și să răstoarne guverne, creând astfel perturbări semnificative pe piețele mondiale de petrol. Petrolul este adesea citat ca motiv pentru politica de lungă durată a Americii de sprijinire a regimului barbar din Arabia Saudită, ceea ce face ca pretențiile sale de a se preocupa de drepturile omului și de democrație să fie o farsă. Dar, odată cu războiul din Irak, SUA au arătat că sunt mai mult decât dispuse să elimine state mari producătoare de petrol dacă Israelul o cere. Relația de prietenie de lungă durată dintre Arabia Saudită și Israel este o explicație mult mai bună pentru poziția SUA față de această țară.

    În 2011, au izbucnit războaie civile în Siria și Libia, ambele fiind provocate de SUA, care au acționat în numele Israelului. Refrenul grețos al “sprijinirii democrației” a fost invocat de ani de zile de către SUA ca o scuză fără acoperire pentru a înarma și finanța milițiile teroriste din Siria pentru a încerca să-l înlăture de la putere pe președintele sirian Bashar Assad, pretinzând în același timp că luptă împotriva grupului terorist “Statul Islamic în Irak și Siria” (ISIS).

    Un e-mail din 2012 publicat de Wikileaks, trimis de actualul consilier pentru securitate națională al administrației Biden, Jake Sullivan, către secretarul de stat de atunci, Hillary Clinton, a subliniat în mod clar poziția SUA cu privire la grupurile teroriste islamiste. Sullivan a făcut declarația uluitoare că Al Quaeda, despre care SUA susține că a comis atacurile de la 11 septembrie 2001 care au ucis 3.000 de americani, “este de partea noastră în Siria”.

    image 2023 10 13 140843781

    “Ultimul articol” menționat de Sullivan se referă la un raport Reuters care spune următoarele:

    AL-ZAWAHIRI ÎNDEAMNĂ MUSULMANII SĂ SPRIJINE OPOZIȚIA
    Liderul Al-Qaida, al-Zawahiri, a făcut apel la musulmanii din Turcia și Orientul Mijlociu să ajute forțele rebele în lupta lor împotriva susținătorilor președintelui sirian Asad, într-o înregistrare video internă [sic]. Al-Zawahiri a îndemnat, de asemenea, poporul sirian să nu se bazeze pe AL, Turcia sau Statele Unite pentru asistență.

    E-mailul lui Sullivan infirmă toate declarațiile publice ale Washingtonului potrivit cărora scopul intervenției în Siria este de a lupta împotriva grupurilor teroriste radicale sunnite. Faptul că mass-media americană deținută de jidani a ignorat complet această revelație cutremurătoare este o dovadă a prejudecății și corupției sale.

    De asemenea, SUA s-au angajat în numeroase bombardamente asupra Siriei de-a lungul anilor, de obicei în momentele în care guvernul Assad era gata să câștige o bătălie majoră și să recupereze o parte din teritoriul său de drept. Prezența continuă a trupelor americane și a mercenarilor în Siria, împreună cu finanțarea grupărilor rebele islamiste și bombardamentele ocazionale, este menită să îl împiedice pe Assad să își recucerească țara. Dacă SUA ar dori cu adevărat ca ISIS să fie învinsă, strategia evidentă ar fi să-l lase pe Assad în pace pentru a-i zdrobi cu ajutorul Rusiei și Iranului. Această politică ar avea, de asemenea, avantajul de a fi de fapt populară în rândul cetățenilor americani, fapt care a fost exploatat cu cinism de președintele Trump pentru a câștiga alegerile în 2016.

    La rândul său, Israelul a oferit ajutor medical ISIS și altor teroriști care luptă împotriva lui Assad, iar în 2019, oficialul militar israelian Gadi Eisenkot a recunoscut public că Israelul a înarmat și a plătit salarii lunare teroriștilor ISIS.

    În 2011, președintele libian, colonelul Muammar Quadafi, a fost asasinat de teroriștii susținuți de SUA, după un război civil de opt luni. Faptul că SUA a fost în spatele acestui asasinat este bine cunoscut și nu este controversat. În calitatea sa de secretar de stat, Hillary Clinton a sărbătorit fără jenă asasinarea lui Quadafi în timpul unui interviu televizat din 2011, în care a exclamat cu o bucurie psihotică: “Am venit. Am văzut. A murit”.

    Quadafi a înțeles că Israelul se afla în spatele agresiunii occidentale împotriva țării sale și a încercat să se salveze pe sine și guvernul său ocolind SUA și apelând direct la Israel și la jidanii americani influenți. Potrivit unor surse israeliene, în 2011, el a încercat să-și pledeze cauza în fața Israelului și a lobby-ului israelian care controlează politica externă în SUA.

    …atunci când regimul libian era pe marginea prăpastiei – din cauza revoltei și a pagubelor provocate de sancțiunile impuse de ONU în urma incidentului de la Lockerbie, implementate pentru prima dată în 1992 – ea a adăugat: “Gaddafi a făcut în mod disperat propuneri extraordinare lobby-ului jidovesc din SUA și din Israel”.

    În timp ce mass-media deținută de jidani din SUA s-a concentrat exclusiv pe presupusele “încălcări ale drepturilor omului” de către Gaddafi ca motivație pentru înlăturarea acestuia de la putere, strategii israelieni au fost mai cinstiți și mai realiști. Scriind în 2016, Dr. Rafael Olek, analist strategic pentru Centrul Begin-Sadat pentru Studii Strategice din Israel, a reiterat angajamentul Israelului față de obiectivul său strategic pe termen lung de a înlătura toate guvernele opozante, indiferent de costul uman.

    În ceea ce privește aspectul global, problema libiană ridică mai multe îngrijorări. În primul rând, există semne de întrebare cu privire la capacitatea reală de a aplica regimurile de neproliferare a armelor de distrugere în masă în cazul statelor necinstite. În al doilea rând, se poate pune întrebarea: ar fi mai bine să acceptăm regimul stabil al unor tirani precum Gaddafi și Saddam Hussein, Assad și regimul ayatolahilor din Iran, sau ar trebui ca acești tirani să fie răsturnați în ciuda procesului care urmează, în care țările lor se dezintegrează, ceea ce implică violențe grave? Oricât de mult am regreta situația din Siria și Irak, se pare, cel puțin din perspectiva israeliană, că cea de-a doua opțiune este preferabilă – este mai ușor de limitat și situația se poate stabiliza în cele din urmă.

    În ciuda mizeriei și a morții din Orientul Mijlociu cauzate de strategia israeliană de “schimbare de regim”, Israelul nu vede niciun motiv pentru a renunța la această politică. Și de ce ar face-o? Israelul însuși a rămas remarcabil de sigur în tot acest haos, ba chiar și-a sporit puterea și și-a îmbunătățit poziția diplomatică.

    Criza refugiaților

    Războaiele și intervențiile Israelului în Orientul Mijlociu, acționând prin intermediul reprezentantului său din SUA, au fost catalizatorul direct al crizei europene a refugiaților, care a dat în clocot în 2015 și a dus la violență, terorism, violuri și represiune politică împotriva europenilor nativi. Cele două puncte principale de intrare în Europa pentru refugiați și migranți sunt Grecia și Italia.

    Căderea orchestrată de SUA/Israel a lui Gaddafi în 2011 a deschis o rută majoră pentru refugiații din Orientul Mijlociu și Africa pentru a ajunge în Europa. Potrivit Washington Post, 400.000 de migranți din Orientul Mijlociu și Africa au intrat în Italia din Libia între 2014 și 2017, datorită răsturnării lui Gaddafi.

    De la prăbușirea regimului lui Moammar Gaddafi în Libia, numărul migranților care traversează Marea Mediterană a crescut vertiginos, deoarece oamenii au profitat de lipsa de autoritate pentru a pleca de pe coasta de nord a țării. O rețea de traficanți de persoane care facilitează traficul s-a extins de la vârful Africii de Nord până în țări precum Niger și Sudan. Contactele traficanților circulă pe Facebook și WhatsApp în marile orașe din Africa. Din 2014, peste 400.000 de migranți și refugiați au traversat Mediterana din Libia spre Italia.

    Aceasta a fost o răsturnare a ceea ce fusese un efort comun de succes între Gaddafi și Europa pentru a împiedica migranții să ajungă pe țărmurile europene. În 2004, Kadhafi a început să se ofere să controleze fluxurile de refugiați ca un stimulent pentru acordurile de normalizare cu statele europene. În 2010, el a declarat în mod profetic că Europa se va înnegri fără ajutorul său.

    Încă din 2004, Kadhafi a început să încheie înțelegeri cu diferite state europene pentru a controla valul de imigranți. În august 2010, acesta l-a vizitat la Roma pe prietenul său Silvio Berlusconi, pe atunci președinte al Italiei, și a declarat că Europa va deveni “neagră” fără ajutorul său.

    “Mâine, Europa ar putea să nu mai fie europeană și chiar neagră, deoarece sunt milioane de oameni care vor să intre”, a spus Kadhafi. “Care va fi reacția europenilor albi și creștini confruntați cu acest aflux de africani înfometați și ignoranți… nu știm dacă Europa va rămâne un continent avansat și unit sau dacă va fi distrus, așa cum s-a întâmplat cu invaziile barbare.”

    Aceste înțelegeri au fost un succes. Cu ajutorul lui Gaddafi, fluxul de migranți și refugiați în Italia a fost redus drastic în 2009.

    În iunie 2009, acesta a semnat un acord de “prietenie” cu Italia, care prevedea patrule navale comune împotriva migranților, iar Italia a predat Libiei migranții capturați în drum spre Europa, fără a pune întrebări. Numărul africanilor prinși încercând să intre ilegal în Italia a scăzut cu peste 75% în acel an.

    Acest aranjament reciproc avantajos între Italia și Libia a fost distrus de Israel și SUA, ceea ce a dus la realizarea predicției morbide a lui Quadafi în 2015.

    În ultimii ani, guvernul italian a încercat să revigoreze acordurile cu Libia pentru a stopa valul de migranți. Aceste încercări au fost întâmpinate cu contestații juridice. ONG-ul britanic Global Legal Action Network (GLAN) a intentat un proces împotriva Italiei la Curtea Europeană în 2017, invocând încălcări ale drepturilor omului. Consilierul juridic al GLAN este Itammar Mann, un profesor de drept iudeu de cetățenie israeliană care predă “dreptul refugiaților” în Haifa, Israel.

    La nivel mondial există aproximativ 6,6 milioane de refugiați din războiul civil sirian, dintre care un milion se află în Europa. Anii de vârf pentru sosirea refugiaților în Europa au fost 2015-2017, când au intrat aproximativ 900.000 de sirieni, în principal prin Grecia. Deplasarea poporului sirian servește unui obiectiv strategic pentru Israel, prin negarea guvernului Assad atât de capital uman, cât și de potențiali recruți pentru armata sa. Potrivit Pew Research, un număr disproporționat de refugiați în Europa sunt bărbați de vârstă militară.

    image 2023 10 13 141354374

    Israelul și ONG-urile conduse de iudei din Occident sunt principalii facilitatori ai deplasării și relocării refugiaților sirieni, iranieni, irakieni și afgani în Europa. Toate cele patru țări au fost destabilizate prin război și sancțiuni de către Israel și SUA. IsraAID, agenția israeliană pentru refugiați, a operat centrele de refugiați de pe insula grecească Lesbos din 2015.

    Centrele grecești de ajutorare a refugiaților sunt operate în principal de israelieni; în Lesbos există o școală israeliană pentru refugiații sirieni, iranieni, irakieni și afgani; și totul face parte dintr-un plan comun de a revoluționa conceptul de “Tikkun Olam” și de voluntariat evreiesc în întreaga lume.

    Reporterul israelian Liad Osmo a citat un refugiat sirian identificat ca fiind “H., în vârstă de 20 de ani, din Alep”, care a sosit în Lesbos în 2019.

    “Toată viața mea, pe tot parcursul copilăriei mele în școlile siriene, am fost învățat că israelienii sunt inamicul, iar apoi primul lucru pe care îl văd când mă apropii de coasta grecească este Steaua lui David de pe tricourile israelienilor care întind mâna și mă așează la pământ.”

    Osmo continuă spunând că programul de reinstalare a refugiaților în țările occidentale se va extinde în toată lumea și va implica alte câteva agenții iudaice. Acest lucru este posibil datorită unei investiții de 66 de milioane de dolari din partea statului Israel.

    Conceptul de a lucra pentru a construi o lume mai bună este acum adoptat de o importantă organizație jidovească în colaborare cu statul Israel…

    Agenția colaborează acum cu organizația Mosaic United la un proiect comun care se așteaptă să crească în mod dramatic numărul tinerilor iudei implicați în a da înapoi comunității lor locale. Pentru jidanii americani, acest lucru este cunoscut sub numele de Tikkun Olam – sau vindecarea lumii. Acest concept iudaic a devenit un principiu central în rândul descendenților celei de-a patra generații de imigranți iudei în Statele Unite.

    Proiectele vor fi implementate în întreaga lume – din Puerto Rico și Grecia până în Nepal, Mexic, India și Etiopia, prin intermediul unor organizații precum IsraAID, Project TEN, Tevel B’Tzedek și multe altele…

    “În cea mai mare parte, singurul lucru care îi face pe studenții iudei din întreaga lume să se gândească la identitatea lor jidovească este atunci când are loc o demonstrație BDS (mișcarea anti-israeliană de boicotare, dezinvestire și sancționare) în campus sau un eveniment antisemit undeva în lume”, spune rabinul Benji Levy, CEO al Mosaic United. “Astfel de incidente îi îndepărtează de dorința de a fi jidan sau de a fi asociat cu Israelul”.

    Levy spune că proiectul a fost adoptat de guvernul israelian în urmă cu câțiva ani, sub auspiciile Ministerului pentru Afaceri ale Diasporei. “Guvernul va investi 66 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă o treime din buget”, spune el.

    image 2023 10 13 141636819Rabbi Benji Levy welcomes Israel’s enemies to the Greek island of Lesbos.

    Germania a primit mult mai mulți refugiați din cauza conflictelor jidovești decât orice alt stat european. Împotriva voinței poporului german, Angela Merkel a promis, în mod faimos, să primească 500.000 de refugiați pe an în 2015. Amprenta Israelului poate fi simțită și în Germania, unde ONG-urile israeliene oferă vorbitorilor de limbă arabă lecții de limbă și le găsesc oportunități de muncă.

    În 2018, Merkel a acordat IsraAID un premiu pentru activitatea lor de integrare a vorbitorilor de limbă arabă în Germania. Pe site-ul lor de internet, IsraAID se laudă cu programele extinse pe care le-a înființat în Germania pentru a facilita integrarea refugiaților, omițând în același timp orice mențiune privind responsabilitatea statului sionist în ceea ce privește criza în primul rând.

    IsraAID operează în Germania din 2015, când un milion de solicitanți de azil și refugiați au ajuns în țară, majoritatea fugind de brutalitatea războiului civil sirian și de amenințarea ISIS în Irak și Siria… Programele IsraAID Germania includ grupuri de leadership pentru tinerii refugiați, sprijin psihosocial post-traumă pentru copii folosind terapia prin arte expresive și un program special de sprijinire a supraviețuitorilor genocidului yazidi. Echipa IsraAID din Germania este un mozaic multicultural format din psihologi, asistenți sociali, art terapeuți și educatori vorbitori de arabă, ebraică, germană și engleză. Aceștia își folosesc experiența internațională și abordarea interculturală pentru a promova bunăstarea și integrarea durabilă a refugiaților în Germania.

    …Răspunsul global al IsraAID include programe durabile pentru a consolida rezistența, a oferi educație, a combate violența bazată pe gen, a promova protecția copilului, a îmbunătăți condițiile sanitare și a oferi oportunități de trai. De la apogeul crizei refugiaților sirieni în 2015, IsraAID a oferit sprijin medical, psihosocial și educațional pentru peste 100.000 de refugiați numai în Grecia și Germania.

    Mulți refugiați care fug de războaie și persecuții în Afganistan, Iran, Irak și Siria pentru a ajunge în țări precum Germania intră în Europa prin Grecia. În Lesbos, insula grecească unde mulți refugiați ajung pentru prima dată după o călătorie chinuitoare pe mare din Turcia, IsraAID oferă asistență medicală noilor sosiți pe țărm și administrează Școala Păcii, singura instituție care oferă educație în limba maternă în arabă, franceză congoleză, farsi și kurdă, cu peste 200 de elevi în fiecare săptămână.

    …Prin munca noastră cu IsraAID, am văzut puterea și potențialul refugiaților cu care lucrăm, în timp ce aceștia scriu o nouă poveste pentru ei înșiși și pentru comunitățile lor. Este o poveste de învățare a unor noi limbi, de adaptare la un nou mediu. Este vorba despre 500 de persoane, musulmani și creștini vorbitori de arabă, kurdă, farsi și franceză, care sărbătoresc Eid-al-Fitr într-o școală grecească administrată de o organizație israeliană de ajutor umanitar.

    Israelul abundă în retorică umanitară atunci când vorbește despre găzduirea unei sărbători de Eid-al-Fitr în Europa pentru musulmanii care fug de războaiele sioniste, dar o astfel de sărbătoare este total de neconceput în Israel. În 2021, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au petrecut Eid-al-Fitr bombardând civili palestinieni în Gaza. Cu o zi înainte, iudei fanatici au fost înregistrați dansând în Ierusalim pentru că au crezut că una dintre cele mai sfinte moschei ale Islamului a luat foc.

    Orice nervozitate exprimată de iudei în legătură cu afluxul de străini în Europa s-a învârtit exclusiv în jurul potențialului impact negativ asupra jidanilor europeni. Impactul negativ asupra nativilor europeni este luat în considerare doar prin prisma pericolului, din perspectiva iudeilor, de a galvaniza opoziția naționalistă.

    Într-un document pentru instituția liberală Brookings Institution din 2015, Daniel Byman, profesor de civilizație iudaică la Universitatea Georgetown din Washington DC, a afirmat că soluția la această problemă este integrarea pe termen lung a populațiilor de refugiați în Europa.

    Dacă refugiații sunt tratați ca o problemă umanitară pe termen scurt, mai degrabă decât ca o provocare de integrare pe termen lung, atunci este posibil ca această problemă să se agraveze. Radicalii se vor număra printre cei care oferă sprijin religios, educațional și social pentru refugiați – creând o problemă acolo unde nu exista. Într-adevăr, refugiații au nevoie de un pachet cuprinzător și pe termen lung care să includă drepturi politice, sprijin educațional și asistență economică, precum și ajutor umanitar imediat, în special dacă sunt admiși în număr mare. Dacă aceștia nu pot fi integrați în comunitățile locale, atunci riscă să perpetueze sau chiar să exacerbeze tensiunile dintre comunitățile musulmane și nemusulmane din Europa.

    Afluxul de refugiați și migranți în Europa a încetinit din 2018, mai multe țări europene insistând că nu mai pot primi mai mulți. Accentul s-a mutat de la facilitarea noilor sosiri la asigurarea faptului că cei care au aterizat în Europa rămân permanent. Anul trecut, Tribunalul Uniunii Europene a decis că bărbații care evită serviciul militar în Siria trebuie să primească azil și nu pot fi expulzați înapoi în Siria. Această hotărâre avantajează doar Israelul, în timp ce le dăunează europenilor care doresc să scape de tinerii refugiați de sex masculin și de problemele asociate de violență, viol și dezorganizare socială pe care le aduc cu ei.

    imigratia jidoveasca

    Concluzie

    Această criză este mult mai mult decât poate fi descrisă aici, dar oriunde te uiți, poți vedea amprenta Israelului, a organizațiilor jidovești și a activiștilor iudei. Fie pe frontul politicii externe, prin îndemnul adresat Statelor Unite de a se angaja în mai multe războaie, fie pe frontul “umanitar”, prin utilizarea ONG-urilor pentru a facilita mișcarea refugiaților și pentru a reinstala permanent arabi, africani și iranieni în Europa.

    Activiștii naționaliști din America și Europa trebuie să se confrunte cu această realitate cu capul înainte. Trebuie să ne împotrivim apelurilor venite din partea unor organizații jidovești de dreapta care încearcă să se folosească de resentimentul natural față de islam creat de criza migranților pentru a stârni sprijinul pentru agresiunea sionistă împotriva poporului sirian, iranian și palestinian. Astfel de conflicte nu vor avea ca rezultat decât mai multă mizerie și mai mulți refugiați care vor curge în Europa, unde ONG-urile israeliene vor aștepta să îi primească, folosind limbajul umanitarismului pentru a transforma Occidentul într-o groapă de gunoi pentru persoanele strămutate de războaiele jidovești.

    Tăcerea în ceea ce privește chestiunile legate de conflictul din Orientul Mijlociu nu este o opțiune. Conflictul din Orientul Mijlociu este direct legat de viitorul Europei și al Americii. Tăcerea este echivalentă cu susținerea status quo-ului, care favorizează doar Israelul.

    Atât capul drept, cât și cel stâng al șarpelui sionist trebuie să fie tăiate. Migranții arabi și musulmani din Europa și America trebuie să se întoarcă în țările lor de origine, unde pot trăi în pace și siguranță, fără agresiune sionistă. Naționaliștii europeni și americani trebuie să colaboreze pentru a demantela structurile de putere sioniste din țările noastre de origine și pentru a construi o lume dreaptă și pașnică, fără războaie iudaice și fără deplasări de populație.

    via Casus Belli / I.P.

  • Adevărul spus din gura păcătosului?

    deputat israelian

    Un deputat israelian a declarat pentru Al Jazeera că partidul său a avertizat asupra unor evenimente precum atacul Hamas de sâmbătă asupra Israelului dacă guvernul țării va continua ocupația ilegală a teritoriilor palestiniene.

    Ofer Cassif, membru al Knessetului și al coaliției de stânga Hadash, a declarat că a avertizat că situația va “erupe” dacă guvernul israelian al premierului Benjamin Netanyahu nu își va schimba politicile față de palestinieni. Hadash are patru locuri în Knesset, care are 120 de membri.

    “Condamnăm și ne opunem oricărui atac asupra civililor nevinovați. Dar, spre deosebire de guvernul israelian, asta înseamnă că ne opunem și oricărui atac asupra civililor palestinieni. Trebuie să analizăm aceste incidente teribile [atacurile] în contextul potrivit – și acesta este ocupația în curs de desfășurare”, a declarat Cassif.

    “Am fost avertizați de nenumărate ori… totul va izbucni și toată lumea va plăti un preț – în principal civili nevinovați de ambele părți. Și, din păcate, exact asta s-a întâmplat”, a mai spus el.

    “Guvernul israelian, care este un guvern fascist, susține, încurajează și conduce pogromuri împotriva palestinienilor. Are loc o epurare etnică. Era evident că scrisul era pe perete, scris în sângele palestinienilor – și, din păcate, acum și al israelienilor”, a adăugat el.

    “Singurul lucru de care îi pasă lui Netanyahu nu este bunăstarea cetățenilor din Israel, cu atât mai puțin a palestinienilor din teritoriile ocupate”, a mai spus Cassif. “Pe el îl interesează să supraviețuiască. Vrea doar să nu intre în închisoare. Aceasta este singura motivație și singurul stimulent care îl conduce [pe el]”.

    Netanyahu se confruntă cu numeroase probleme juridice în țară, procurorul general al țării depunând mai multe acuzații împotriva sa, printre care fraudă, abuz de încredere și corupție. Liderul israelian a negat cu tărie acuzațiile.

    “Mi-e teamă că unele elemente precum Hezbollah se vor alătura acestui război. Sper că nu, bineînțeles. Într-adevăr, de dragul tuturor oamenilor, al tuturor civililor, palestinieni și israelieni deopotrivă, sper că acest lucru se va încheia cât mai curând posibil”, a declarat Cassif, adăugând că “singura modalitate de a opri vărsarea de sânge a ambelor popoare este de a pune capăt ocupației”.

    pro palestina 1

  • Vă place?

    vexler si vainer

    Au proiectat steagul Israelului pe fațada Palatului Parlamentului!

    La ordinul cui oare?

    Să citim comunicatul:

    Având în vedere tragedia prin care trece Statul Israel în aceste zile, ca urmare a atacului terorist masiv îndreptat împotriva populaţiei civile de către organizaţia teroristă Hamas, în semn de solidaritate cu Statul Istael şi cu toate victimele acestui atac terorist, vă rugăm să aprobaţi proiectarea steagului Statului Israel pe faţada Palatului Parlamentului“, se arată în documentul semnat de deputatul Silviu Vexler – preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi de deputatul Ovidiu Ganţ – Forumul Democrat al Germanilor din România, conform agerpres.ro.

    gay

    Vezi si – Israel în direct

  • Rusia intervine in sprijinul palestinienilor. Lavrov: „Crearea unui stat palestinian este cea mai buna solutie”

    lavrov scaled e1684391570155 610x425 1
    FILE PHOTO: Russian Foreign Minister Sergei Lavrov attends a joint news conference with British Foreign Secretary Liz Truss in Moscow, Russia February 10, 2022. Russian Foreign Ministry/Handout via REUTERS/File Photo

    Ministrul de Externe al Rusiei, Sergei Lavrov, a declarat luni ca crearea unui stat palestinian reprezinta „cea mai fiabila” solutie pentru pace in Israel si ca doar lupta impotriva terorismului nu va aduce pacea.

    A vorbit in cadrul unei conferinte de presa alaturi de seful Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, care a vizitat Rusia dupa ce grupul islamist palestinian Hamas a lansat atacul masiv sambata.

    Crearea unui „stat palestinian care sa fie functional alaturi de Israel… este cea mai sigura cale de a rezolva (conflictul)”, a declarat Lavrov.

    „Nu putem fi de acord cu cei care spun ca securitatea poate fi asigurata numai prin lupta impotriva terorismului”, a adaugat Lavrov.

    El a spus ca Moscova era „foarte ingrijorata ca sute de israelieni si palestinieni au murit si ca Fasia Gaza a fost declarata tinta pentru represalii israeliene”.

    Lavrov a spus ca Rusia are „intrebari serioase” despre politica occidentala referitoare la Israel. „Ei spun ca (lupta) ar trebui oprita imediat, ca Israelul ar trebui sa distruga teroristii”, a spus Lavrov.

    „Dar s-a facut asta inainte… si niciodata dupa ce situatia s-a linistit nu au ajuns la concluzia ca trebuie eliminata cauza principala (a conflictului). Problema palestiniana nu ar trebui amanata in continuare”, a adaugat el.

    Aboul Gheit, in schimb, a spus ca „violenta, dar din toate partile” este condamnabila. „Noi cerem crearea de perspective politice si o solutie echitabila a conflictului palestino-israelian”, a spus el.

    Kremlinul a declarat luni ca se teme ca o putere straina ar putea intra in conflict dupa ce SUA au trimis nave de razboi in sprijinul Israelului.

    „Riscul ca terte forte sa se implice in acest conflict este mare”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agentia de stiri TASS.

    „Este foarte important sa gasim cat mai curand posibil modalitati de a avansa catre un fel de proces de negociere pentru a reduce aceasta escaladare si a ne indeparta de solutia militara”, a spus el.

  • Nostradamus a prezis: Al Treilea Război Mondial începe din Cetatea lui Dumnezeu. Urmează 27 de ani sub Antihrist până la Armaghedon

    media 141805491553531700

    Profetul Nostradamus a prezis si despre Al Treilea Război Mondial, iar în catrenele sale vorbește despre momentul în care va arde “cetatea lui Dumnezeu”. Dacă ne raportăm istoric, în perioada lui Nostradamus, “cetatea lui Dumnezeu” poate fi considerat Ierusalimul, capitala Israelului.

    „În cetatea lui Dumnezeu va fi un tunet mare
    Doi frați sfâșiați de haos în timp ce cetatea rezista
    Marele lider va ceda
    Al treilea mare război va începe când marele oraș va arde”

    În contextul atacului Hamas asupra Israelului, dar mai ales a urmărilor acestui atac, acest catren poate avea o cu totul altă însemnătate, căci Nostradamus a vorbit și despre un mare război în anul 2023: „Șapte luni de Mare Război, oameni morți din cauza faptelor rele. Rouen, Evreux nu vor cădea în mîinile regelui”.

    De asemenea, Nostradamus a prezis că în jurul anului 2023 va apărea al treilea Antihrist. Celebrul profet i-a indicat pe Napoleon și Hitler drept primii doi antihriști. Al Treilea Război Mondial va dura 27 de ani si se va finaliza cu marea confruntare de la Armaghedon, cu Regii Pământului.

    „Antihristul îi anihilează foarte curând pe cei trei
    Douăzeci și șapte de ani va dura războiul lui
    Necredincioșii sunt morți, captivi, exilați
    Cu sânge, trupuri umane, apă și grindină roșie acoperind pământul”.

  • Elon Musk către premierul israelian Benyamin Netanyahu: “Învingătorii scriu istoria, Învinșii redactează Wikipedia!” (VIDEO)

    elon musk benjamin netanyahu 47659900

    Netanyahu a mers până în California pentru a se întâlni cu Musk și a discuta despre antisemitismul care s-ar vehicula pe rețeaua sa socială X (fostă Twitter).

    În cursul dialogului, Netanyahu a observat că enciclopediile digitale nu prezintă întotdeauna adevărul.

    Musk a avut o replică genială:

    „O veche zicală spune: Istoria este scrisă de învingători. Nu și dacă dușmanii încă trăiesc și au o grămadă de timp la dispoziție să redacteze Wikipedia.”

    Amuzat, Netanyahu a completat la fel de sclipitor:

    „Istoria este scrisă de cei care au mai mulți redactori.”

  • Sclavul Israelului – George Simion face deja lobby pentru afacerile evreiești

    media 169322950801991100

    În curând România, cu Simion la guvernare, va cumpăra și distrugătoare produse de General Dynamics.

    Pagina oficială a AUR a publicat pe 6 septembrie a.c. Într-o interpelare, către ministrul Economiei, Ștefan Oprea, președintele AUR vrea clarificări privind ratarea unui mare contract prin care Bulgaria ar fi cumpărat blindate Piranha V de sute de milioane de euro, produse de o companie română în parteneriat cu americanii de la General Dynamics (detalii aici).

    Pe 1 septembrie a.c., Departamentul de Stat al SUA a anunțat Congresul că a dat undă verde vânzării către Bulgaria a 183 de vehicule blindate Stryker produse de firma cu capital majoritar evreiesc General Dynamics.

    Sclavul Israelului, George Simion se răstește la români în loc să ia la întrebări compania multinațională General Dynamics pentru țeapa dată României. Evreii de la sucursala europeană a General Dynamics (GDELS), au păcălit România să producă în parteneriat și să-și cumpere blindatele Piranha V.

    Vehiculul de luptă pentru infanterie Piranha V (IFV) este varianta a cincea generație a familiei de vehicule Mowag Piranha. A fost proiectat de General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH. Piranha V, echipat cu UT30 MK 2 israelian produs de firma israeliană ELBIT System. Naivii de români au crezut că G.D. le va furniza toate contractele de blindate din zonă. Dar vehiculele Stryker sunt produse de General Dynamics Land Systems-Canada (GDLS-C) pentru armata Statelor Unite într-o fabrică din London, Ontario.
    Armata Română a semnat pe circa 900 de milioane de euro un contract cadru cu General Dynamics European Land Systems (GDELS) pentru 227 de mașini de luptă Piranha V.

    Scurt istoric al firmei evreiești General Dynamics, producătoare de blindate Piranha V și Stryker dar și de avioane F 16

    General Dynamics își are originea în compania Holland Torpedo Boat a lui John Philip Holland. În 1899, evreul Isaac Leopold Rice a cumpărat compania din Olanda și a redenumit-o Electric Boat Company. Electric Boat a fost responsabil pentru dezvoltarea primelor submarine moderne ale Marinei SUA, care au fost achiziționate de Marina în 1900.

    În anul 1959, evreul americanizat Henry Crown (numele de naștere: Henry Krinsky, fiul unor imigranți evrei din Lituania) a devenit cel mai mare acționar al companiei General Dynamics și și-a fuzionat propria firmă Material Service Corporation cu General Dynamics. Crown a rămas cel mai mare acționar al companiei până la moartea sa în 1990.

    În 1995, General Dynamics a achiziționat șantierul naval privat Bath Iron Works din Bath, Maine, pentru 300 de milioane de dolari, diversificându-și portofoliul de construcții navale pentru a include nave de suprafață ale Marinei SUA, cum ar fi distrugătoarele cu rachete ghidate.[19] În 1998, compania a achiziționat NASSCO, fosta National Steel and Shipbuilding Company, pentru 415 milioane USD. Șantierul naval din San Diego produce nave auxiliare și de sprijin ale Marinei SUA, precum și nave comerciale care sunt eligibile pentru a avea pavilion american în conformitate cu Legea Jones.

    GD a cedat producția de avioane Fort Worth către Lockheed în martie 1993 (o unitate de producție de electronice din apropiere a fost vândută separat israelianului). Elbit Systems, marcând intrarea acelei companii pe piața americană), și divizia de sisteme spațiale a lui Martin Marietta în 1994.
    Acum este un furnizor major de vehicule blindate de toate tipurile, inclusiv M1 Abrams, LAV 25, Stryker și o mare varietate de vehicule bazate pe aceste șasiuri.

    La 19 august 2008, GD a fost de acord să plătească 4 milioane de dolari pentru a soluționa un proces intentat de guvernul SUA în care susținea că o unitate GD a facturat în mod fraudulos guvernului piesele fabricate defectuoase utilizate în avioanele și submarinele militare americane. SUA au susținut că GD a fabricat defectuos sau nu a testat piesele utilizate în aeronavele militare americane din septembrie 2001 până în august 2003.

    YF-16 de la GD a zburat pentru prima dată în ianuarie 1974 și s-a dovedit a avea performanțe puțin mai bune decât YF-17 în testele cap la cap. A intrat în producție ca F-16 în ianuarie 1975, cu o comandă inițială de 650 de avioane și o comandă totală de 1.388. F-16 a câștigat și contracte la nivel mondial, învingându-l pe F-17 și în competiția străină. GD a construit o fabrică de producție de avioane în Fort Worth, Texas. Comenzile de F-16 au totalizat în cele din urmă peste 4.600 avioane, făcându-l cel mai mare și cel mai de succes program al companiei.

    Miron Manega: George Simion n-are nicio scuză!

  • Miron Manega: George Simion n-are nicio scuză!

    Miron Manega 01

    În data de 4 august, Hotnews.ro titra: „Haaretz: Ministrul israelian de Externe face presiuni pentru reluarea legăturilor cu AUR. Cum a fost reevaluat George Simion”. Citez din articol:

    „Până de curând, ambasada Israelului la București avea o politică oficială de a nu avea niciun contact cu AUR. Acum, Cohen a cerut ministerului să reevalueze acest lucru, sub presiunea personalităților politice israeliene de dreapta care au lucrat îndeaproape cu AUR în ultimul an. Printre cei care fac eforturi pentru a stabili legături cu AUR se numără Yossi Dagan, un lider al mișcării de colonizare din Cisiordania, și câțiva reprezentanți proeminenți ai partidului Likud, scrie sursa citată […]. Publicația israeliană HAARETZ a cerut explicații Ministerului de Externe. 

    „Până de curând, nu au existat contacte între ambasada Israelului în România și AUR, din cauza declarațiilor unora dintre membrii săi care glorificau criminalii de război care au comis crime împotriva evreilor în timpul Holocaustului. Liderul partidului a întreprins recent eforturi pentru a-și schimba abordarea față de Israel și lumea evreiască, inclusiv declarații de acceptare a responsabilității României în timpul Holocaustului, denunțând antisemitismul și descriindu-l pe tiranul Ion Antonescu drept criminal de război. Drept urmare, Ministerul de Externe și ambasada din România examinează, cu asistența Yad Vashem și a altor autorități, dacă aceasta este o schimbare reală care să permită o nouă politică față de acest partid”, a răspuns biroul lui Eli Cohen la solicitarea Haaretz”.

    E greu să-ți dai seama, din aceste referințe trunchiate, ce s-a întâmplat, de fapt. Explicația o avem însă într-un interviu acordat de Geoerge Simion unei alte publicații israeliene, ISRAEL HAYOM, sub titlul „The Holocaust should not be part of the political game: Romania’s 36-year-old right-wing lawmaker makes waves” („Holocaustul nu ar trebui să facă parte din jocul politic: parlamentarul de dreapta al României, în vârstă de 36 de ani, face valuri”. Iată textul în limba română, integral:

    George Simion2

    Holocaustul nu ar trebui să facă parte din jocul politic: parlamentarul de dreapta al României, în vârstă de 36 de ani, face valuri

    „Puteți conta pe prietenia noastră cu Israel, dacă există relații corecte între noi”, spune George Simion, șeful partidului naționalist AUR, într-un interviu exclusiv

    George Simion este unul dintre cele mai cunoscute nume din politica românească în acest moment. Politicianul în vârstă de 36 de ani și-a fondat facțiunea de dreapta Alianța pentru Unirea Românilor în urmă cu doar trei ani și jumătate, dar este deja considerat o amenințare majoră înaintea alegerilor pentru președinție, Camera Deputaților, autoritățile municipale și Parlamentul European, care vor avea loc în 2024.

    La alegerile generale anterioare, care s-au desfășurat la aproximativ un an și jumătate de la înființarea AUR, partidul a primit o zecime din toate locurile în parlament, devenind a patra facțiune ca mărime.

    Q : Israelienii de origine română sunt adesea încurajați să-și obțină cetățenia română. Și tu, și partidul tău ați făcut apel la întoarcerea tuturor românilor în țară. Îi aveți în vedere și pe românii israelieni?

    George Simion: Desigur. Au fost momente în istoria noastră când eram o țară mare și respectată pe arena internațională. Mulți evrei de origine română ne-au ajutat să câștigăm această recunoaștere. De exemplu, Ana Aslan (biolog și fizician) care a inventat Gerovitalul ( medicament anti-imbatranire), care ajuta foarte mult pentru turismul medical in Romania (n. r. Ana Aslan nu era evreică, ci ARMEANCĂ!). Multi evrei care au plecat din Romania în anii 1960 si 1970 sunt, dupa parerea mea, o mare pierdere pentru noi. Acum abia avem 10.000-20.000 de evrei care locuiesc aici. Am avut legături excelente. Minoritățile ne pot ajuta să devenim o societate mai diversă și mai bogată.

    Q : Te referi la minorități religioase?

    George Simion: „La fel ca și la cele etnice. Avem sârbi, maghiari, ucraineni și ruși care au fugit de țar, dar spun că sunt tătari sau turci. E bine că nu suntem singuri. Fiecare popor și națiune are caracteristicile sale. Într-un moment în care eram o țară mare, între cele două războaie mondiale, voi – evreii – ne-ați ajutat.Recent am sărbătorit în Parlamentul României 75 de ani de la recunoașterea Statului Israel și instituirea tratativelor diplomatice între România și Israel în prezență Preşedintelui Knesset (n.r. Parlamentul unicameral al Israelului) , Amir Ohana.

    Interesant este că România a fost singura țară comunistă care nu a rupt legăturile cu Israelul după războiul de șase zile din 1967. Astăzi există o problemă în legăturile dintre noi, este legată de memoria Holocaustului. Această problemă a fost deturnată de un grup de oameni care caută să facă câștiguri. Acești oameni provoacă multe pagube pentru că suntem un partid care cel mai probabil va fi membru al guvernului în România, și putem fi prieteni cu Israelul dintr-o poziție de putere. Sunt sigur, din tot ceea ce văd pe arena internațională, că Israelul are nevoie de prieteni. În viziunea mea despre viitor, sunt interesat să folosesc în mod corespunzător cei 800.000 de cetățeni israelieni de origine română. Aceasta este o oportunitate de care nu profităm.

    Holocaustul nu ar trebui să facă parte din jocurile politice

    Simion nu apreciază bine faptul că unii din România cer ca istoria evreiască și Holocaustul să fie predate în toate liceele ca discipline obligatorii separate – precum limba, istoria și geografia – și chiar au adoptat o lege în acest sens.

    George Simion: „Adevărat, există un număr mic de nebuni aici care susțin că Holocaustul nu a avut loc”, a spus el. „Dar în afară de ei, nimeni în România nu neagă că acesta este unul dintre cele mai teribile evenimente din istoria omenirii.

    „Am spus că este de dorit să predăm materia în cadrul orelor de istorie a României, pentru că face parte din istoria noastră și așa ar trebui predată. Au împins problema prea departe, astfel încât să fie cursuri separate de istorie evreiască și nu cred că asta e bine pe termen lung”.

    „Astăzi nu avem sentimente antisemite în societatea noastră și trebuie să luptăm pentru ca astfel de sentimente să nu existe. Dușmanii lui Israel răspândesc antisemitismul susținând că sunteți conducătorii lumii. Că la școală nu învățați despre istoria României, dar aveți lecții obligatorii despre istoria evreilor, ceea ce s-ar putea să aibă urmări. Mai multe grupuri din România promovează această agendă pentru câștig personal și am auzit acuzații împotriva partidului nostru. Memoria Holocaustului nu ar trebui să facă parte din joc politic în orice împrejurare”.

    Q : Recunoașteți responsabilitatea statului român pentru crimele comise împotriva evreilor în al Doilea Război Mondial?

    George Simion: „Nimeni nu le neagă. Acesta a fost statul român, chiar dacă era condus de un dictator”.

    Q : Au existat pogromuri și legi antievreiești chiar înainte de vremea lui Antonescu, încă din 1938.

    George Simion: „Într-adevăr, a fost o legislație antisemită dusă de regele Carol al II-lea. El a fost dictator, Antonescu a fost dictator, Ceaușescu a fost dictator. Am trăit sub mai multe dictaturi. Au fost atunci probleme etnice și multe atitudini antisemite în societatea noastră. Din fericire, astăzi nu există astfel de atitudini și trebuie să găsim calea potrivită pentru a preveni reapariția lor”.

    Q : Cei care admiră criminali de război precum Antonescu și alți dictatori nu au voie să se alăture partidului dumneavoastră?

    George Simion: „Există în România admiratori ai lui Ceauşescu, ai lui Antonescu, ai lui Zelea Codreanu (întemeietorul Gărzii de Fier). Nu admir pe niciunul. Dar dacă încercăm să dictăm oamenilor cum să gândească şi să conducă o vânătoare de vrăjitoare, aceasta va reînvia trecutul. Partidul nostru a fost înființat în 2019, de sărbătoarea națională a României. Suntem interesați de viitor, nu de o vânătoare de vrăjitoare”.

    Q : Dar tu însuți ai declarat explicit că Antonescu a fost un criminal de război.

    George Simion: „Da, conform unei definiţii etice şi legale”.

    Q : Legile nu sunt întotdeauna aplicate în România, ceea ce este responsabilitatea guvernului. Dacă ajungeți la guvernare, veți implementa legile împotriva venerării criminalilor de război sau împotriva numirii străzilor și locurilor memoriale după ele?

    George Simion: „După 2001, nu mai poartă numele lui Antonescu nici străzi sau locuri. Poate găsiți undeva o placă comemorativă cu numele lui din acele vremuri, dar chestiunea este relativ închisă. Legea trebuie aplicată în toate zonele României, dar este important să nu abuzăm de chestiune pentru că va genera antisemitism, ceea ce nu ne interesează. Există părți ale populației românești care privesc favorabil pe Antonescu, Ceaușescu și alți dictatori. Nu neapărat din motive antisemite, ci pentru că ei erau conducători, și unii oameni cred că sub conducerea lor în România era mai bine.Deci trebuie să avem grijă să nu provocăm aceste sentimente.

    „Regret că nu sunt evrei aici în număr mare. Românii nu puteau părăsi țara sub regimul comunist. Dacă ar fi putut, ar fi plecat și ar fi plătit bani pentru a o face”.

    Q : Este partidul dumneavoastră dispus să adopte definiția IHRA a antisemitismului?

    George Simion: „Nu am citit încă acest document. Înțeleg că se referă și la anumite atitudini negative față de Statul Israel. Recunoaștem Israelul și putem fi partenerul său oficial. Puteți conta pe prietenia noastră cu Israel dacă există relații corecte între două părți”.

    Q : Chiar în spatele tău sunt steaguri ale României și ale Uniunii Europene. Știm că există minorități românești în țările vecine care sunt membre ale UE. Te gândești să schimbi granițele în interiorul UE?

    George Simion: „Respectăm toate tratatele internaționale. Singura țară cu care putem schimba granița este Moldova. Ambele părți sunt interesate de ea. Ultima clauză a acordurilor adoptate la Helsinki în 1975 spunea că dacă o țară dorește să se unească cu o țară existentă sau separată de o ţară existentă, se poate face prin acordul ambelor părţi.Dorim ca drepturile minorităţilor să fie respectate peste tot. De exemplu, în Ucraina – acolo trăiesc jumătate de milion de români”.

    „Suntem un model pentru respectarea drepturilor minorităților. Avem evrei, slovaci, maghiari și țigani în Parlament. Există școli pentru sârbi și ucraineni. Au propriile lor biserici, care primesc sprijinul guvernului. Ne dorim ca aceste oportunități să fie acordate românilor care locuiesc în țările vecine, precum și în Italia, Franța sau Spania – propriile școli și biserici, dreptul de a folosi propria limbă”.

    Q : În ceea ce privește Moldova, dacă Rusia o invadează, va fi un stimulent pentru unirea dintre România și Moldova?

    George Simion: „Presupunând că asta vor cetățenii Moldovei. Poate că unii dintre ei, care încă se gândesc la imperiul rus, se vor răzgândi când îi vor vedea pe acești criminali în acțiune. Aceștia sunt criminali. Vom vedea ce se va întâmpla. E greu de prevăzut opinia publică”.

    Q : Există, de asemenea, temeri că Rusia și-ar putea extinde războiul. Crezi că România ar putea fi o țintă?

    George Simion: „Suntem membri NATO. Nu credem că Rusia, care este slabă acum, va ataca un membru NATO. Trebuie să promovăm pacea prin toate mijloacele”.

    Q : Și dacă războiul se extinde, este România pregătită?

    George Simion: „NATO este cea mai mare și mai puternică alianță militară și sunt sigur că nu va avea nicio problemă în a face față unui astfel de scenariu, ceea ce nu cred că se va întâmpla”.

    Q: Și în ceea ce privește partidul dvs., cum l-ați defini?

    George Simion: „Un partid patriotic care își amintește cuvintele lui Donald Trump, care a spus că lupta este acum între globaliști și patrioți. Suntem patrioți”.

    Q : În zilele noastre, nu auziți pe cineva citându-l pe fostul președinte al SUA.

    George Simion: „Ar putea fi neobișnuit, dar cuvintele lui au fost adevărate. Sentimentul meu este că ne luptăm cu aceiași adversari – stânga și extrema stângă, care încearcă să promoveze o agendă și să desființeze ideea de națiune. Trump a făcut câteva declarații proaste și s-a comportat prost uneori, dar a avut și declarațiile corecte. Întotdeauna îl voi prefera Trump în locul lui Biden”.

    _____________________________

    Nu cred că George Simion este tăiat împrejur. Ar fi singura lui scuză pentru declarațiile josnice pe care le-a făcut ziarului ISRAEL HAYOM. Și-a trădat alegătorii de la care, în mod normal, ar trebui să-și ia adio. Sau ei să-și ia adio de la el. Pe evrei – sau khazari, ce-or fi ei – îi înțeleg. Nu-i accept, dar îi înțeleg. Ei luptă pentru o cauză a lor – poate dreaptă, pentru ei, dar nedreaptă pentru noi – punându-mă pe mine într-o situație beligerantă de apărare. Eu îmi apăr drepturile mele, pe care ei încearcă să mi le ia. Cosider că sunt niște cotropitori iar eu lupt cu cotropitorii. Este un drept fundamental ar oricărui om de pe pământ. Și pentru asta nu sunt antisemit, cum nici strămoșii mei nu erau xenofobi sau șovini când se luptau cu turcii, cu tătarii, cu polonezii sau cu rușii.

    George Simion n-are prezumția apartenenței la neamul lui Israil. George Simion e un cal troian care a confiscat o mare parte din electoratul naționalist pe care-l livrează, iată, statului Israel. Se poate spune și altfel: Israelul poate câștiga alegerile din România prin electoratul AUR. E cea mai perfidă mișcare politică din câte s-au derulat până acum în România… Circumcis sau nu, George Simion ar trebui să-și pună kipa pe cap și să se ducă la Zidul Plângerii din Ierusalim… Ca să ceară iertare poporului român pe care l-a vândut.

    sursa: Revista Certitudinea / Autor: Miron Manega

  • Înalți demnitari români, membrii în consiliul școlii evreiești Laude-Reut, tac în timp ce un copil român este abuzat de autoritățile israeliene!

    laude reut

    Domnilor politicieni romani: dl. ministru Alexandru Rafila, dl. senator Titus Corlățean,

    Din cunoștințele mele, dumneavoastră ați depus un jurământ în calitate de înalți demnitari ai Statului român, de ministru și de senator, respectiv.

    Din acest motiv, vă adresez următoarea întrebare: dacă dvs. ați jurat credință cetățenilor României, pentru care presupun că lucrați neostenit zi și noapte, când mai aveți timp să participați la întâlnirile Board-ului Școlii Evreiești Laude–Reut, din care observ ca faceți parte?! Încă este vorba despre un Board condus de un ambasador străin – ambasadorul Statului Israel în România!

    Este această poziție compatibilă cu calitatea de înalți demnitari al Statului român? Vă aflați cumva în acest moment într-o poziție de incompatibilitate?? Fiindcă dacă răspunsul este afirmativ, atunci știți ce aveți de făcut – de urgență!! Cetățenii României așteaptă răspunsurile și explicațiile dumneavoastră în acest sens, sper că nu veți ezita să le oferiți imediat. Doar nu aveți de ce să vă temeți, nu-i așa? Vă asigur ca o eventuală tăcere a dvs. ar fi nu numai de neînțeles, dar și de neacceptat!

    Apreciez că ar putea exista un conflict de interese (vădit?) în următorul sens: având în vedere poziția pe care o ocupă domnul senator Titus Corlățean, de Președinte al Comisiei pentru politică externă din cadrul Senatului României, poziție din care are obligația de a apăra interesele cetățenilor români – în special cei aflați în Diaspora – în mod aparent ar putea exista un conflict de interese daca poziția deținută de domnia sa în Board-ul școlii evreiești Laude-Reut îl oprește din a efectua toate demersurile legale în sprijinul apărării drepturilor unui cetățean român minor ținut în condiții abuzive în statul Israel, al cărui ambasador este chiar președintele Board-ului din care face parte???

    În mod concret, mă refer la copilul Ben care este ținut închis într-un centru privat din Israel, căruia îi este interzis să vorbească în limba română, să citească și să învețe în limba română, fiindu-i interzis până și să vorbească despre țara sa natală – ROMÂNIA, fiind ținut fără educație de 1 an și jumătate, fiindu-i nesocotită și apartenența religioasă creștin ortodoxă!!! Despre cazul înfiorător al lui Ben, aici: www.facebook.com/profile.php?id=100087946321490

    Era de așteptat ca dl. Senator Titus Corlățean să constate imediat că încălcarea drepturilor lui Ben este vădită și contrară interesului superior al copilului.

    În acest context se pune o întrebare cheie: poate dl. Senator Titus Corlățean, în calitatea sa de Președinte al Comisiei pentru politică externă din cadrul Senatului României, să îl cheme pe ambasadorul Israelului Reuven Azar sa dea explicații în fața acestei comisii în legătura cu situația tragică a lui Ben, în timp ce dl. Azar este președintele Board-ului din care dl. Corlățean face parte?????

    Scopul declarat al Școlii Laude–Reut este acela de a revitaliza și a păstra moștenirea culturală evreiască și limba ebraică în diaspora românească. La acest deziderat observ că dl. Corlățean se raliază, dar ce se întâmplă cu măsurile ANTIROMÂNEȘTI LUATE ÎN STATUL ISRAEL ÎMPOTRIVA CETĂȚEANULUI ROMÂN MINOR BEN???? La acestea dl. Corlățean nu se împotrivește?? Nu ar fi potrivit domnule senator Corlățean să vă sesizați colegii de „Board” de la școala evreiască Laude–Reut, chiar pe președintele-ambasador Reuven Azar, că valorile promovate de ei în România nu îi sunt aplicate conform principiului reciprocității, al decenței umane și al valorilor democratice, și cetățeanului român minor Ben, născut la București?? Așa poate funcționează dubla masură în cazul președintelui Board-ului din care faceți parte, ambasadorul Israelului în România, însă sper că nu va funcționa așa și în cazul dumneavoastră…

    (apropo, nivelul pregătirii profesionale a ambasadorului Israelului la București îi indică acestuia să nu ne răspundă până în prezent la memoriul pe care i l-am trimis în urmă cu mai mult de o lună! E greu domnule ambasador Reuven când impotența profesională lovește crunt…)

    Despre școala Laude–Reut, dl. Radu Iacoboaie a publicat pe FB link-ul următor: Laude-reut: Școala Iudaică din București care-i pregătește pe viitorii “diplomați Români” în arta antiromânismului și apărării intereselor corporatiste sioniste din România – Incorect Politic

    Daca nu se înțelege clar ce vă spun, voi detalia pe înțelesul tuturor: domnilor înalți demnitari, retrageți-vă imediat din Board-ul școlii evreiești Laude–Reut sau dați-vă demisia din posturile pe care le ocupați, ministru, respectiv senator!

    Domnule Corlățean, dumneavoastră în mod special nu este suficient să vă retrageți din acest Board: aveți obligația de a face IMEDIAT demersuri oficiale pentru a-l înapoia acasă pe copilul român Ben! În cazul în care nu o veți face, suspiciunea mea se va transforma într-o certitudine și voi cere oficial demisia dumneavoastră din poziția de Președinte al Comisiei pentru politică externă din cadrul Senatului României!!! La nevoie, voi acționa și pe căi legale în sensul demarării unor cercetări de către organele abilitate, pentru verificarea la sânge a acestor aspecte foarte serioase!

    Aștept să-l convocați de urgență pe ambasadorul Israelului Reuven Azar la comisia pe care o conduceți în Senatul României pentru a vă da explicații cu privire la grava încălcare a drepturilor copilul Ben în Statul Israel, precum și la modul de aducere acestuia acasă la familia sa. Nu cred că o să vă refuze, doar sunteți colegi de „Board”, sau credeți că o avea ceva de ascuns, cum ar fi abuzurile extraordinar de grave făcute în Israel împotriva copilului Ben?!

    Sunt întrebată de ceva timp de mai mulți senatori români în ce calitate mă implic în chestiuni de acest gen. Explic, din nou, celor cu carențe de înțelegere: partidul Uniunea Familiei Românești și eu personal, din poziția de președinte al acestui partid, ne-am ocupat, ne ocupăm și ne vom ocupa mereu de soarta familiei și a copiilor români, oriunde s-ar afla aceștia! Nici măcar amenințările voalate sosite dintr-una din „cele mai mari clădiri din lume” nu mă vor determina să mă opresc din ceea ce fac!! Aviz amatorilor…

Back to top button