Din 2016, legislația slovacă face imposibilă islamul să devină o religie recunoscută de stat. Slovacia a adoptat măsuri care îngreunează islamul să devină una dintre religiile recunoscute oficial ale țării, făcând-o țara europeană cu cele mai dure legi împotriva islamului din toată Europa. În 2016, două treimi dintre deputați, inclusiv cei de opoziție, au votat în favoarea legislației înaintate de Partidul Național Slovac (SNS) guvernamental care impunea grupurilor religioase din țară să aibă 50.000 de adepți pentru a-și conduce școlile, pentru a deschide unități religioase sau pentru a se califica pentru subvenții guvernamentale. Legea a cerut anterior doar 20.000 de semnături. Conform surselor oficiale, Islamul, care a fost vizat în primul rând de lege, are maximum 5.000 de adepți în Slovacia. În 2016, atunci premierul Robert Fico a spus într-un interviu: „Îmi pare rău, Islamul nu are loc în Slovacia. Este de datoria politicienilor să vorbească despre aceste lucruri foarte clar și deschis. Nu mi-aș dori să existe zeci de mii de musulmani. ” Pe baza ultimului recensământ, religiile cu pragul necesar de populație includ Biserica Romano-Catolică, la care aproape 70 la sută din populația slovacă pretinde loialitate, Biserica Evanghelică Protestantă a Confesiunii Augsburg, care constituie 7 la sută, Biserica Greco-Catolică la 4 la sută, Biserica Creștină Reformată la 2 la sută, iar Biserica Ortodoxă la 1 la sută. În timpul crizei migranților, ministrul slovac de interne la acea vreme a spus: „Vrem să ajutăm Europa cu problema migrației. Am putea lua 800 de musulmani, dar nu avem nicio moschee în Slovacia, deci cum pot fi integrați musulmanii dacă nu le va plăcea aici? ” Alți politicieni au fost, de asemenea, deschiși de faptul că nu doresc ca populația musulmană să crească în Slovacia. „Islamizarea începe cu kebab și este deja în curs la Bratislava. Să ne dăm seama ce …
Citeste tot articolulIslamul crește războinici, școala occidentală extirpă „masculinitatea toxică” din sufletul tinerelor generații! Iată cum ucide propaganda o civilizație!
Nu vă faceți iluzii! În zilele noastre, propaganda este mai puternică decât pe vremea comunismului, iar metodele de îndoctrinare sunt mult mai subtile. Începând cu filmele de la Holywood și terminând cu manualele școlare, toate mijloacele de comunicare în masă servesc unor interese. Am mai vorbit despre ce se întâmplă în Occident mai ales cu orele de educație sexuală și n-am să revin astăzi, deși din Franța vine o altă veste teribilăpână și bătălia de la Verdun ar fi fost scoasă din manualele școlare… În vreme ce ideologia așa-zis umanistă se străduiește să extirpe „masculinitatea toxică” și războinică din sufletele băieților, pentru a crește tinerele generații în spiritul toleranței, diversității și multiculturalismului, în țările musulmane se aplică alte standarde. Manualele din bogatul Qatar îi învață, spre exemplu, pe cei mici că Occidentul e „o forță ostilă, care a introdus idei eretice în lumea musulmană”. Cărțile pentru copii subliniază, de asemenea. superioritatea islamului față de alte religii, mai ales asupra iudaismului și creștinismului, care sunt prezentate ca religii false și distorsionate. Dar lucrurile nu se opresc aici. Tinerilor musulmani li se induce ideea că există o mare diferență între musulmani și nemusulmani, descriindu-i pe cei din urmă ca „necredincioși” care vor suferi torturi teribile în iad. Mai mult, evreii sunt prezentați drept trădători, necinstiți și înșelători, și în același timp slabi, nenorociți și lași. Trebuie remarcat faptul că aceste atacuri antisemite și principiul respingerii ne-musulmanilor nu sunt prezentate numai în contextul istoriei islamice, ci sunt asociate și cu epoca modernă și cu viața cotidiană a elevilor și studenților. Cel mai grav este că manualele elaborate sub egida Ministerului educației și învățământului superior din Qatar glorifică jihadul și sacrificiul de sine pentru islam, prezentândule drept virtuți și porunci divine. Prin jihad se câștigă favoarea și recompensele lui Allah, martirii fiind primiți în …
Citeste tot articolulPremierul Ungariei: Ţinutul Secuiesc a existat când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a spus, la Universitatea de Vară „Tusvanyos“ de la Băile Tuşnad, că pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă „un moment festiv”. Orban a pledat pentru un Ţinut Secuiesc tot mai puternic. „Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, adăugând că „de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici”. Premierul ungar a invocat sloganul UDMR – 1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România – cu care s-a declarat de acord – şi a subliniat că „Ţinutul Secuiesc a existat şi când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului”. „În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situaţia ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ţinut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forţă şi pentru România”, a afirmat premierul Ungariei. Viktor Orban a mai spus că, în opinia sa, Uniunea Europeană duce o politică “primitivă” faţă de Rusia. Premierul maghiar susţine că, în afara Poloniei şi a ţărilor baltice, restul statelor UE ar trebui să-şi dezvolte relaţiile bilaterale cu Moscova. “Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, şi scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia. Vorbim de Ţările Baltice, vorbim …
Citeste tot articolul„Allah a binecuvântat femeile cu bătaia”. CUM SĂ-ȚI BAȚI CORECT FEMEIA – RECOMANDĂRI DE ETICĂ ISLAMICĂ
O problemă importantă a comunitatilor musulmane este modul în care trebuie sa fie pedepsite soţiile, în aşa fel încât corecţia aplicata sa fie eficientă şi corectă. Autorii cărților de etică islamică explică ce soție merită să fie bătută, cu ce anume trebuie să fie bătută, unde anume trebuie lovită și ce trebuie să i se spună acesteia în timp ce este bătută. Iată aici câteva „sfaturi”, a căror aplicare practică poate constitui cheia succesului unei căsnicii in lumea islamica: Mohamed Kamal Mustafa, autorul cărții „Femeia în Islam”: „Femeia nu trebuie lovită peste părțile sensibile ale corpului precum este fața, capul, abdomenul sau sânii. Loviturile trebuie să fie îndreptate spre picioare sau mâini. Trebuie să se folosească un băț subțire și ușor, care să nu lase zgârieturi sau hematoame. Loviturile nu trebuie să fie puternice, pentru că scopul pedepsei este cauzarea suferințelor sufletești, și nu a celor fizice”. Ghazi Al-Shimari, expert în relații familiale, Arabia Saudită: „Soțul trebuie să-și anunțe soția despre numărul de lovituri ce urmează a-i fi aplicate”. H. Bousquet, autorul cărții „Eticheta sexului în Islam”: „Femeia trebuie bătută și pentru aceasta există un număr vast de metode: dacă femeia este slabă, ea trebuie bătută cu un băț; femeile mai voluptoase pot fi lovite cu pumnul, în timp ce cele grăsuțe, cu palma. Astfel, cel care o lovește nu-și provoacă sieși leziuni”. Emisiunea săptămânală Sharia și viața, canalul Al Jazeera: „Bătaia nu este la fel de potrivită pentru orice soție. Unele femei interpretează pedepsele fizice ca pe o formă de umilire, în timp ce altele nu sunt împotriva bătăii. Astfel, acestea din urmă pot fi influențate pozitiv prin lovituri, în cazul în care se răzvrătesc împotriva soților”. Abdul-latif Mushtahiri, autorul cărții „Tu întrebi și Islamul îți răspunde”: „Dacă separarea soției de dormitor nu dă rezultate și aceasta continuă să …
Citeste tot articolulAcuzații de discriminare la Universitatea București: Un profesor i-a cerut unei studente musulmane să renunțe la vălul islamic
O studentă de religie musulmană, care a venit cu capul acoperit, a fost dată afară de la curs. Fata provine dintr-o familie de refugiați din Siria și ar fi fost amenințată că nu va lua examenele dacă mai vine cu vălul pe cap. Scandalul a început chiar de la postarea profesorului Florin Diaconu, care povestește că una dintre studentele sale a venit la curs cu capul acoperit cu un văl islamic. Deranjat de acest lucru, profesorul universitar i-a cerut studentei să-și dea vălul jos la cursuri. “M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira. […] La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte. Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa”, a scris profesorul Florin Diaconu pe blogul personal. “M-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri”, a continuat cadrul didactic. Universitatea București anunță că a început o anchetă și dă …
Citeste tot articolul3.000 de BISERICI vor fi demolate în Franța, Germania și Anglia. Pe locul lor se vor construi MOSCHEI
Despre ce este vorba? Despre declinul Europei, despre declinul creştinismului european? Ce se ascunde în spatele acestor stări de fapte pe care nimeni nu reuşeşte să le oprească, alegând să stea cu mâinile încrucişate fiind părtaşi la decăderea bătrânului continent. Ce fac Puternicii Europei de ce se tem şi de cine? Sunt întrebările pe care orice european preocupat şi le pune. Teama de islamizare a Europei este tot mai mare, comunităţile nu pot influenţa pentru că guvernanţii sunt autişti. Iată câteva date despre situaţia lăcaşelor de cult din Europa: „Franța: Conform unui raport al Senatului francez, 2 800 de biserici vor fi demolate în Franța, multe din acestea cu o vechime de secole, încărcate de istorie dar nici nu mai contează. Decizia a fost luată datorită costurilor de restaurare ce sunt mai ridicate decât cele de demolare. Nu demult Marine Le Pen a generat o dispută uriaşă, spunând că guvernul în loc de a distruge biserici, ar trebui „să demoleze moscheile radicalilor”. Ea a luat poziție ținând cont de un factor ce nu este luat în seamă de majoritatea mediilor de comunicație. O parte din aceste terenuri sunt vândute grupurilor islamiste ce construiesc moschei pe aceste locuri. Biserica Angliei, cunoscută în lume ca Biserica Episcopală Anglicană, are 16 000 de biserici în Marea Britanie. Cu creștinismul aflat într-un pronunțat declin, opțiunea administrativă este de a închide 2 000 de temple. În aceste locuri se întâlnesc de obicei mai puțin de zece credincioși, majoritatea acestora fiind de o vârstă înaintată. Acest lucru face neviabile cheltuielile de întreținere a acestor temple, așa că opțiunea este transformarea acestora în „biserici de vacanță” ce se deschid doar în săptămânile de Crăciun și de Paște, când mulți credincioși nominali caută o biserică în virtutea obiceiului. The Guardian informează că 394 temple creștine sunt disponibile pentru …
Citeste tot articolulIata cine este DEMENTUL CONVERTIT LA ISLAM care dorea sa ARUNCE IN AER TRUPELE SPECIALE ALE POLITIEI
Cristian Bîrzu, românul convertit la Islam şi care a ameninţat că va arunca în aer Trupele Speciale ale Poliţiei Române, a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile. Totodată, magistrații au dispus arestarea a încă trei persoane, Constantin Mandache, Cristian Aștefănoaei, Gabriel Pintili, aceștia fiind bănuiți că fac parte dintr-o rețea care se ocupa de “fals material în înscrisuri oficiale”. Acesta a fost condamnat în februarie 2015 de către Tribunalul Neamț la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor, faptă ce a avut loc la data de februarie 2013, victima, un bărbat de 42 de ani, fiind înjunghiată în zona gâtului, relatează Agerpres. “În timpul executării unei pedepse cu închisoarea într-un penitenciar din Germania, inculpatul a intrat în contact cu mai mulți deținuți de religie musulmană, unii dintre aceștia radicalizați, raliindu-se la ideologia acestora și declarându-și susținerea față de atentatele teroriste ca mod de rezolvare a unor probleme socio-religioase. Deși era plasat sub control judiciar, inculpatul Bîrzu Cristian și-a manifestat intenția de a părăsi România, prin orice mijloc și indiferent de consecințe, pentru a se deplasa în Germania de unde, cu sprijinul unor membri ai comunității musulmane, să intre în legătură cu elemente jihadiste din Siria”, arată procurorii. Potrivit documentului de presă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, sub coordonarea procurorilor DIICOT Iași, au efectuat, marți, nouă percheziții domiciliare pe raza municipiilor Vaslui și Roman, care l-au vizat pe acesta. În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte de cult islamice, bani, 16 telefoane mobile, 14 hard-diskuri, 15 laptopuri, 15 stikuri, 4 imprimante, acte de identitate și de altă natură falsificate. “În urma probatoriului administrat în cauză s-a stabilit de asemenea existența unui grup infracțional organizat inițiat în cursul anului 2017 de către inculpații Mandache Constantin, Aștefănoaei Cristian, Pintilie Gabriel și un alt suspect, …
Citeste tot articolulEi sunt cei trei TERORISTI NENOROCITI care au provocat teroare noaptea trecută în LONDRA – VIDEO SOCANT
Un video apărut în presa britanică dă fiori tuturor europenilor. În imagini apar cei trei teroriști islamisti care după ce au lovit cu o dubiță mulțimea se plimbă calm înarmați cu cuțite prin Borough Market în cea de-a doua parte a atacului lor. Imaginile îl arată pe unul dintre atacatori purtând o bluză a celor de la Arsenal Londra. Toți trei poartă centuri de care sunt agățate un fel de canistre cu care ar fi urmat să se arunce în aer. O alta imagine cu unul dintre terorişti a apărut pe reţelele sociale. Acesta zace pe jos după ce a fost împuşcat de poliţişti. El poartă ceea ce pare o vestă cu explozibili. Gabriele Sciotto, cel care a făcut fotografia, a spus că nu crede că explozibilii erau reali, informează BBC.
Citeste tot articolulŢiganii unguri se convertesc la Islam şi sprijină refugiaţii musulmani
Ungaria a anunţat recent un alt fenomen: tineri ţigani se convertesc la Islam în închisori şi, pentru avantaje materiale semnificative, aleg să plece ca şi combatanţi în Siria şi Irak. Ţiganii unguri se simt apropiaţi mental şi rasial cu imigranţii musulmani şi se confundă cu aceştia? Nu întâmplător, ţiganii unguri îi îmbracă pe refugiaţii sirieni în costume tradiţionale roma să-i ducă în Austria. Se formează o alianţă rasială ţigano-arabă în Ungaria, fapt pentru care premierul Viktor Orban e îngrijorat şi Jobbik reacţionează violent. O conferinţă la Bruxelles explică islamizarea metropolelor europene: Valorile nu pot fi închise între gratii. Purtătorii fizici ai acestor valori, din carne şi oase, da. Ideile religioase care îi formează pe tinerii arabo-musulmani încă din copilările sunt idei de ruptură faţă de modelul de educaţie clasic din Occident. Ideile religioase pe care aceşti tineri le primesc favorizează violenţa socială. Unii intră în penitenciare din cauza simplelor acte de delincvenţă juvenilă. Nu au în aparenţă vreo justificare religioasă, deşi expunerea la discursuri ale violenţei le-au pregătit. Iată că, odată ajunşi în închisori, îşi aureolează în mod romantic infracţiunile banale în mantia teologiei islamice. Le dau o aură de respectabilitate religioasă. Deţinuţii de drept comun încep să se viseze celebrii deţinuţi politici. Sursa: NapocaNews
Citeste tot articolulCam aşa ia sfârşit existenţa rasei albe în Europa
Când vine vorba de genocidul în masă, ar fi bine să uităm de Hitler și de Stalin pentru că ei au fost doar amatori în comparaţie cu Richard Coudenhove Kalergi (1894 – 1972) – un om despre care majoritatea nici n-a auzit. In 1922, Kalergi a fondat mișcarea „Pan–Europeană” de la Viena, care viza crearea Noii Ordini Mondiale, bazată pe naţiuni federale conduse de Statele Unite ale Americii. Integrarea europeană ar fi fost primul pas în crearea Guvernului mondial. Amploarea fascismului în Europa suspendă planul criminal pentru o perioadă de timp. Politicienii acelor vremuri l-au susţinut pe Kalergi iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat proiectul său. Şefii politicilor europene ştiu bine că el este autorul Uniunii Europene care dictează totul de la Bruxelless şi Maastricht. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus „Oda Bucuriei” din Simfonia a IX-a a lui Beethoven ca imn al Europei unite, cântat şi astăzi. După al doilea război mondial, Winston Churchill și B’nai B’rith – agenția evreiască de sprijin internațional pentru interesele politice evreiești – l-au propulsat pe diabolicul Coudenhove Kalergi şi i-au sprijinit ideologia rasistă anti–europeană. Planul diabolic a fost salutat şi îmbrăţişat de însăşi Guvernul Statelor Unite ale Americii. Spre meritul său, Churchill s-a distanţat ulterior de Kalergi. La începutul anilor 1950, Churchill a fost în campanie în Marea Britanie pentru a susţine albii, moment în care a decis abandonarea completă a odiosului plan. Kalergi, necunoscut opiniei publice, istoricilor şi politicienilor europeni, este practic „tatăl” Maastrichtului şi al multiculturalismului. Noutatea planului său nu este acceptarea genocidului ca mijloc de atingere a puterii ci aceea de a impune crearea speciei metise (subumane in viziunea lui) care, datorită caracteristicilor psihologice majoritar negative, garantează toleranţa şi acceptarea „rasei nobile” în vârful ierarhiei. Conform raportului „Population division” („Divizarea populaţiei”) difuzat în ianuarie 2000 …
Citeste tot articolulJIHADUL SEXUAL ȘI CADAVRUL LOGICII PROGRESISTE
Femeia a murit în timp ce era violată. Poliția, ajunsă într-un târziu în parcarea subterană a hotelului Sheraton din Stockholm, l-a surprins pe ucigaș, un somalez de 34 de ani, în timp ce acesta continua să violeze cadavrul. S-a întâmplat în urmă cu doi ani. Somalezul intrase clandestin în Suedia în 2007, iar în 2008 a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri. Atunci, fiind prima infracțiune, a primit doar o amendă! Descurajat, cum era și logic, a mai comis apoi alte 39 de infracțiuni: furt, trafic de droguri, atacuri și violuri. În Suedia, ca și în alte țări progresiste, logica este la mare preț. Așadar, logic, cu o lună înainte de a-și ucide victima la Sheraton, somalezul a violat, anal, o altă suedeză! Procurorul Daniel Jonsson a refuzat să ceară deportarea asasinului. Și asta pentru că în Suedia, procurorul este, neoficial, al doilea avocat al apărării, iar judecătorul… cel de al treilea. În cazul acesta, refuzul procurorului este de înțeles: odată ajuns înapoi în Somalia, violatorul ar fi reprezentat un veritabil pericol pentru femeile de acolo. De altfel, Daniel Jonsson a pledat impecabil: “Nu înțeleg de ce o femeie somaleză în acest caz, ar fi mai valoroasă decât o femeie suedeză. Dacă el ar fi deportat, ar putea comite acolo infracțiuni.” Logic! V-am spus! Da, numai un rasist și-ar putea închipui în Suedia că o suedeză este mai valoroasă decat o somaleză. Mai mult, acolo, oamenii normalii sunt convinși că este invers. Și, din fericire, ei reprezintă marea majoritate. Din cauza aceasta, Suedia s-a clasat în 2014 – într-un clasament mondial al violurilor raportate – pe locul doi după Lesotho. Aproape 7000 de suedeze au raportat că au fost violate anul trecut, față de numai vreo 400 în 1975; peste 90% dintre violuri au fost comise de imigranți! …
Citeste tot articolulLIDER TERORIST: „România este pământ islamic și trebuie eliberat!”
România a fost nominalizată drept ţintă pentru atacurile teroriste. Ţara noastră poate fi o ţintă pentru atentate, a declarat şeicul Omar Bakri. România este pământ islamic ce trebuie eliberat, a spus şeicul. “Odată ce Islamul a intrat pe un tărâm, acesta devine islamic şi musulmanii sunt obligaţi să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel şi Europa de est: România , Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo şi Bosnia”, a precizat Omar Bakri într-un interviu pentru www.24chasa.bg. „Din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă.” „Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă”, a adăugat şeicul. Astfel de declaraţii nu vor afecta însă în niciun fel angajamentele militare ale României, spune ministrul Titus Corlăţean. Omar Bakri este unul dintre cei mai importanţi militanţi islamici din lume. Bakri a avut un rol important în dezvoltarea mişcării Hizb ut-Tahrir în Marea Britanie. În urma atentatelor din Londra din 2004, el a părăsit Regatul Unit şi s-a stabilit în Liban. Nota lui Daniel Roxin: E la mintea cocoșului că această invazie arabă, organizată la cele mai înalte nivele, anunață destabilizarea Europei. Ideea este că agenții Noii Ordini Mondiale exact asta își doresc. „Guvernul Mondial”, dorit de toți rechinii financiari ai lumii, nu se poate impune decât ca o soluție la… disoluția civilizației, pe care tot ei o regizează. Identificați-i pe apologeții multiculturalismului fără limite și veți ști care sunt agenții Noii Ordini Mondiale!!! VEZI SI: VIDEO REVOLTATOR! O gasca de tineri refugiati BATE CU SALBATICIE un biet copil alb!
Citeste tot articolulRomânii, salvatorii Europei
“Romani! Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin.” Fragmetul de mai sus putea fi o introducere inspirata pentru un pamflet. Un fel de “haz de necaz”, o autoironie subtilă pe care noi, inventatorii ţuicii şi ai mămăligii, avem puterea să o facem. Din păcate, textul la care fac referire nu a fost gândit în scop de hăhăială. Dar deloc. Oamenii care scriu pe-acolo se iau şi îşi iau activitatea în serios. Înarmaţi cu răbdare, perseverență şi mult talent minţitoresc, s-au apucat să ne mutileze istoria. Suficient de slută şi fără agresiunea lor. “Europa ne datoreză însăşi existenţa!” Ciudată turnură a evenimentelor. Noi, salvatorii Europei, am ajuns astăzi puiuţii subdezvoltaţi. Ăia care învaţă ultimii să zboare şi se clatină anemici pe două beţe tremurânde. Noi, ăştia care toată istoria ne-am şters baliga de pe cizmă cu turbane turceşti, ne luăm de mână cu ucrainenii şi cu foştii iugoslavi. Şi încingem astăzi hora europenilor “speciali”. Măcar unii sunt în plin război, iar pe ceilalţi i-a democratizat aerian Alianţa Libertăţii. Dar noi ce scuză avem? Pesemne, purtăm în spate o istorie glorioasă, înţesată de victorii şi cuceriri. Noi am zdrobit islamul, am salvat Europa, am dat de pământ cu invadatorii mai ceva ca Asterix şi Obelix. Nu am fost doar excepţional de viteji, ci şi mărinimoşi. După ce le-am sunat apa-n cap turcilor, ni s-a …
Citeste tot articolulCleric musulman explică cum trebuie bătute soțiile
V-ați întrebat vreodată despre ce se discută la televiziunile arabe? Un subiect ar fi cum să îți bați corect nevasta, dezbătut de un cleric musulman, la postul TV Al-Nas. Ideea emisiunii era dacă s-a schimbat ceva în practica pedepsirii nevestelor cu bătaia, în ultimii ani. Răspunsul clericului Sa’d Arafat a fost simplu: Nu. Bărbații au voie să facă aceasta prin legea instaurată de Profet, iar femeile știu să se supună pedepselor. „Allah a binecuvântat femeile cu bătaia. Profetul Muhammad a spus ‘bate-o, dar nu-i lăsa semne și n-o face urâtă’”, a explicat clericul. Există deci o etichetă în a-ți bate soția. De exemplu, nu este voie să o lovești peste față, „s-o rănești, să-i rupi oasele, să-i scoți dinții sau să-i rănești ochii”. De asemenea, insultarea nu este permisă: „Dacă o bați, n-o înjura. O bați s-o disciplinezi, nu s-o faci de rușine.” Se pot folosi și obiecte pentru bătaie, precum o nuia (un băţ), dar loviturile trebuie să fie ușoare pentru a nu provoca răni. Dacă bărbatul folosește mâna, nu are voie să o ridice deasupra capului atunci când lovește, ci doar de la piept. Clericul a lămurit că pedeapsa cu bătaia este folosită ca ultimă alternativă și doar în cazul în care soția refuză să aibă relații sexuale cu soțul ei. Bărbatul nu are voie să își bată soția pentru mâncare sau băutură, scrie Jurnalul.
Citeste tot articolulȘapte teroriști, prinși în România: Plănuiau atacuri
Stiripesurse.ro transmite: Şapte persoane care desfăşurau activităţi care, potrivit legii, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale au fost identificate, reţinute şi extrădate de Serviciul Român de Informaţii.Cele şapte persoane aveau opţiuni ideologice extremiste, accesau sistematic în mediul online materiale de propagandă ale unor entităţi teroriste şi, mai mult, au încercat să racoleze persoane dispuse să participe la acţiuni de luptă în favoarea unor grupări jihadiste.
Citeste tot articolulULTIMA ORA: ATAC TERORIST IN DANEMARCA
Focuri de armă au fost semnalate sâmbătă în capitala daneză, în exteriorul unei clădiri care găzduia o dezbatere despre Islam și despre libertatea de exprimare, anunță AFP. BBC relatează că, potrivit poliției daneze, trei ofițeri au fost răniți. La eveniment era prezent și ambasadorul francez, care a susținut un discurs. Circa patruzeci de focuri de armă ar fi fost trase în exteriorul clădirii. Sursa citată menționează că doi bărbați care au deschis focul ar fi încă în libertate. Controversatul caricaturist danez Lars Vilks, care a realizat caricaturile Profetului Mohammed, era prezent la dezbatere, conform surselor locale. Știrea se actualizează.
Citeste tot articolulIpoteză venită din SUA | Atacul de la Charlie Hebdo, pus la cale de americani și serviciile secrete din Israel
Politicianul american Jack Lindblad, care candideaza la Senatul SUA din partea Partidului Verde din LA County, are o teorie inedita cu privire la atacul terorist din redactia revistei franceze de satira Charlie Hebdo. Lindblad este de parere ca atacul a fost opera Statelor Unite si a serviciului israelian Mossad, pentru a-l mentine la putere pe actualul premier israelian, Bejamin Netanyahu. Linblad sustine ca actiunile fratilor Kouachi si ale celuilalt atacator, Amedy Coulibaby, care au ucis 17 persoane intr-o serie de atacuri in Paris, nu sunt rezultatul credintelor lor religioase extreme, ci executate la ordinele SUA si Mossadului, scrie Belfast Telegraph. In teoria lui Linblad, atacurile de la Paris au fost orchestrate pentru ca Europa sa ramana “sub degetul lui Netanyahu” si pentru ca acesta sa se mentina la putere in Israel. Mai mult, masina cu care fratii Kouachi au fugit de la sediul Charlie Hebdo dupa crime fusese lasata in mod deliberat la fata locului de un agent Mossad. Unul din teroristi si-a lasat pasaportul la fata locului “intentionat…intocmai ca la atentatele de la 11 septembrie”. Toate acestea arata, in opinia politicianului, ca este un atac comis “sub steag fals”, intentionat pentru a pune pe o pista gresita anchetatorii. Nu este pentru prima data cand Lindblad emite teorii controversate cu privire la sustinerea terorismului de catre Guvernul SUA sau abuzarea drepturilor la intimitate ale americanilor pentru a inabusi criticii. Nu este pentru prima data nici cand sunt emise teorii ale conspiratiei cu privire la atacurile din Paris. La o zi dupa ce 50 de lideri ai lumii au participat la Marsul Solidaritatii de la Paris, impotriva terorismului, presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dat vina pe Occident pentru atacuri. ”Vinovatii sunt clari: cetatenii francezi au comis acest masacru si musulmanii au fost invinovatiti”, a spus acesta. Franta a fost zguduita …
Citeste tot articolulEVREII SE PLANG DE “ANTISEMITISM” …si “FUG” din EUROPA
Cand citesc un astfel de articol ma apuca tot rasul. Cat de prost sa fii sa pui botul ? Doar se stie ca evreul este maestrul minciunii… deja au inceput sa-mi curga 6.000.000 de lacrimi … :)) De pe Evenimentul Zilei: Israelul FUGE din Europa: „Un val de ISLAMIZARE și ANTISEMITISM mătură Occidentul!” Premierul evreu a făcut acest comentariu cu ocazia sosirii în Israel a unei delegații japoneze. Liderul de la Tel Aviv și-a anunțat intenția de se orienta într-o mai mare măsură către piețele asiatice. Afirmațiile lui Netanyahu vin pe fondul creșterii tensiunilor în Europa, după atacurile teroriste de la Paris, care au ucis 17 oameni, inclusiv 4 evrei într-un magazin cușer, iar fostul Rabin Șef, Lord Jonathan Sacks, a declarat că evreii britanici se tem să meargă la magazine sau sinagogi. Premierul israelian l-a primit luni pe omologul său japonez, Shinzo Abe, dezvăluindu-și intențiile de dezvolta comerțul cu Orientul Îndepărtat din cauza ostilității crescânde față de evrei în Europa: „Vestul Europei se confruntă cu un val de islamizare, de antisemitism și de antisionism. Este măturat de aceste valuri, iar noi vrem să ne asigurăm că în anii viitori Israelul să aibă o diversitate de piețe în întreaga lume.” Aceste declarații sunt ultimele dintr-un șir de semnale că Israelul dorește să-și reducă dependența economică de Uniunea Europeană.
Citeste tot articolulPericolul care pandeste: Jihadistii intorsi in Marea Britanie sunt o bomba cu ceas
Mama unui tanar jihadist britanic care a luptat alaturi de Statul Islamic in Siria a vorbit despre faptul ca fiul sau nu beneficiaza de niciun fel de sustinere in tara. Femeia avertizeaza ca si Marea Britanie risca sa aiba parte de atentate similare celor din Franta, deoarece Guvernul nu reuseste sa reabiliteze extremistii. Femeia a mers in Turcia pentru a-si lua inapoi fiul, dupa ce acesta a descoperit ca nu mai vrea sa lupte alaturi de gruparea jihadista, scrie The Independent. Desi fiul sau, James, a respins acum terorismul, Linda avertizeaza ca sute de alti jihadisti intorsi in Marea Britanie, radicalizati si traumatizati de experienta siriana, sunt “bombe cu ceas”, intrucat autoritatile britanice nu le ofera sprijin. Fiul sau a ramas traumatizat si are episoade violente in urma experientei din Siria, insa, in pofida apelului la autoritati, nu a primit niciun ajutor de la agentiile guvernamentale. James, in varsta de 21 de ani, a fost impuscat cat s-a aflat in Siria, iar mama sa sustine ca nu este inca pe deplin capabil sa vorbeasca despre ce a trait. Ea crede ca baiatul sufera de stres post-traumatic. Linda, o mama singura de 45 de ani din nordul Londrei, s-a convertit la Islam impreuna cu James in urma cu doi ani. “A fost dificil pentru el sa traiasca experienta aceea si apoi sa se intoarca in societate. Cand s-a intors, avea cosmaruri si uneori se trezea transpirat si retraind traumele, ca si cum inca se afla acolo. Si in timpul zilei avea momente cand isi amintea, asa ca starea de spirit i se schimba foarte rapid”, povesteste aceasta. “Nu e niciun motiv ca noi, ca societate, sa negam prezenta acestor oameni care se intorc, pentru ca ei se intorc si ignorarea problemei nu va imbunatati situatia. Simt ca, daca acesti oameni raman …
Citeste tot articolulULTIMA ORA: Un grup TERORIST a fost anihilat chiar acum in BELGIA!
Operațiune antitero la Bruxelles. Trei teroristi și-au pierdut viața. Trei teroristi au murit în această seară în Belgia, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste. Un grup terorist a fost atacat de trupele speciale ale poliţiei din oraşul Verviers, situat aproape de graniţa cu Germania. Descinderile au avut loc într-un cartier din apropierea gării din oraş, iar martorii spun că au auzit într-o zonă din apropierea gării mai multe explozii. Schimburile de focuri au durat aproximativ zece minute, iar la capătul lor, poliţia a anunţat că mai multe persoane au fost arestate. Revenim cu amanunte.
Citeste tot articolulULTIMA ORA: Un site al Bisericii a fost spart de hackerii ISLAMISTI: „Nu există alt Dumnezeu în afară de ALLAH”
Site-ul ziarului Lumina, deținut de Biserica Ortodoxă Română, a fost spart de hackeri. Aceștia au postat un mesaj, în limba franceză: „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah”. Atacul este revendicat de hackerii “darkshadow” și “xWARRIORtn”. “Nous sommes habitués à votre faiblesse quand vous avez tués des innocents en Tunisie et en Algérie. Mais aujourd’hui, Vous avez dépassé vos limites ! Fallaga a été ici a l’époque pour faire fin a vos actes berbères en Tunisie. Aujourd’hui nous sommes les petits-fils de Daghbaji et Lazher Chariti… Aujourd’hui nous sommes ici pour protéger notre réligion Fallaga sera toujours l’obstacle, vous ne pourrais jamais le dépasser . 1,5 Million Tuer par des forces Francaise en algerie nos grandperes fallaga dont tuer par les forces francaise nos freres en mali tuer aussi par les forces francaise ki est le vrais terrorist ??” Mesajul este semnat “FallaGa Team, TUNISIAN CYBER RESISTANCE”, o organizație cunoscută pentru vederile sale anti-israeliene. La ora redactării acestei știri, site-ul nu poate fi accesat.
Citeste tot articolulBREAKING NEWS: In acest moment Romania se afla SUB ATAC CIBERNETIC AL TERORISTILOR ISLAMISTI!
Site-ul ziarului Lumina al Bisericii Ortodoxe Romane a fost spart: Nu exista alt Dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah. Site-ul ziarului Lumina al Bisericii Ortodoxe Romane a fost spart de hackeri, care au postat urmatorul mesaj, in limba franceza: “Nu exista alt Dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah”. Atacul este revendicat de hackerii “darkshadow” si “xWARRIORtn”. Pe site a fost postat urmatorul mesaj: “Nous sommes habitués à votre faiblesse quand vous avez tués des innocents en Tunisie et en Algérie. Mais aujourd’hui, Vous avez dépassé vos limites ! Fallaga a été ici a l’époque pour faire fin a vos actes berbères en Tunisie. Aujourd’hui nous sommes les petits-fils de Daghbaji et Lazher Chariti… Aujourd’hui nous sommes ici pour protéger notre réligion Fallaga sera toujours l’obstacle, vous ne pourrais jamais le dépasser . 1,5 Million Tuer par des forces Francaise en algerie nos grandperes fallaga dont tuer par les forces francaise nos freres en mali tuer aussi par les forces francaise ki est le vrais terrorist ??” Mesajul este semnat “FallaGa Team, TUNISIAN CYBER RESISTANCE”, o organizatie cunoscuta pentru vederile sale anti-israeliene. In jurul orei 20.00, site-ul nu mai putea fi accesat. VA RUGAM PRECIZATI SURSA: NATIONALISTI.RO
Citeste tot articolulATACURILE TERORISTE DE LA PARIS – IPOCRIZIE
Solidaritate, ipocrizie, dublă ipocrizie E fascinant jocul atitudinilor și părerilor născut din tragedia pariziană. Printre ultimele e și strâmbatul din nas la manifestările de solidaritate. Câtă ipocrizie revoltătoare – cum putem să dăm atâta importanță unei simple duzini de morți când în Africa sunt omorâți cu miile și nimeni nu zice nimic? Uite, mie mi se pare ipocrită exact poziția asta și din mai multe motive: Când vorbești despre oficialități, despre cercurile diplomatice și despre manifestări publice, trebuie să înțelegi că asta e treaba lor. Vai cât de repede sărim să dăm cu pietre când vreun șef de stat vine pilit la o conferință, scapă vreo înjurătură, vreo mârlănie în public, câtă lipsă de etichetă și profesionalism! Nu-și face treaba, nu-și respectă funcția, dom’le! Dar când și-o face, e ipocrit pentru că trebuia să aibă aceeași poziție pentru fiecare atac terorist din lume. Zău? Când vorbești despre noi restul și te revolți că ne doare, ne șochează sau acordăm mai multă importanță unei tragedii petrecute mai aproape de lumea noastră decât uneia din spații străine nouă și mai depărtate cultural decât luna, să ne gândim o clipă la o chestie: Când e ultima dată când cineva te-a făcut ipocrit pentru că plângi la înmormântarea lui tac-tu și n-ai plâns la a vecinului de stradă? Exemplu e extrem dar ideea rămâne, e normal să ne afecteze mai mult ceva mai apropiat nouă. Cât despre ipocrizie, ea este opusul sincerității. Cu foarte puține excepții, nu văd cum o poziție de solidaritate cu victimele unui atac terorist poate să nu fie sinceră. Dacă nu afli, treci cu vederea sau nu te afectează toate tragediile lumii, nu înseamnă că nu ești sincer când îți pare rău și spui că îți pare rău despre una dintre ele. 3.Nici măcar mass-media nu poate fi considerată ipocrită. …
Citeste tot articolulULTIMA ORA: Turcia se alătură Rusiei și Iranului și acuză CIA și MOSSAD de atacurile de la Paris si MOSSAD!
FISURĂ în NATO: Turcia se alătură Rusiei și Iranului și acuză CIA și MOSSAD de atacurile de la Paris. Preşedintele Erdogan: Evenimentele urmează un scenariu scris dinainte Teoriile conspirației au început să apară în jurul atacurilor de la Paris. Printre colportori. politicienii turci, în frunte cu președintele Erdogan, ale căror opinii coincid perfect cu cele de la Moscova și Teheran. Aceștia sugerează (când nu o afirmă direct) că serviciile secrete americane sau israeliene s-ar afla în spatele atacurilor de la redacția Charlie Hebdo și de la magazinul evreiesc din Paris. Ziarul rus de mare tiraj Komsomolskaya Pravda, citat de CNS News, s-a întrebat pe prima pagină dacă nu cumva sunt cei care au pus la cale sângeroasele atacuri din capitala Franței. Într-un articol semnat în cotidianul rus, colonelul Alexander Jilin își bazează teoria pe diferențele dintre Statele Unite și Uniunea Europeană privind sancțiunile împotriva Rusiei, după criza ucraineană. Autorul, care conduce o organizație numită Centrul pentru Studii asupra Problemelor Aplicate din Moscova, scrie că, imediat după ce președintele francez François Hollande se întreba pe 5 ianuarie dacă sancțiunile asupra Rusiei mai sunt utile, el, Jilin, ar fi prezis că Franța va fi victima unor atacuri teroriste. Tot Komsomolskaya Pravda l-a intervievat pe economistul rus Mihail Kazin, șeful firmei de consultanță Neoconomics. Acesta s-a întrebat cine a avut mai mult de profitat de pe urma atacurilor de la Paris, răspunzând că Statele Unite. El a adăugat: „În elita americană se află mai multe grupuri, fiecare dintre ele având capacitatea de a organiza asemenea atacuri.” În Iran, Press TV a publicat pe site-ul său un articol al lui Paul Craig Roberts, un editorialist, fost membru în conducerea Trezoreriei Statelor Unite și un adept al teoriei conspirației privind evenimentele din 11 spetemrbei 2001. Roberts scrie că atentatele de la Paris „pot fi …
Citeste tot articolulTerorismul islamic si Romania
Terorismul islamic si Romania – cele mai grave crize. Cati teroristi ne-au „vizitat” in ultimii ani. Cum dejucau securistii lui Ceausescu atentatele teroriste, „cu vorba buna” Peste 40 straini au fost declarati indezirabili pentru ca reprezentau o amenintare terorista la adresa Romaniei, in ultimii ani, potrivit datelor oficiale transmise de SRI la solicitarea HotNews. Doua cazuri importante de terorism cu conexiuni islamice s-au finalizat cu condamnarea celor in cauza, in Romania, dupa Revolutie. In urma atentatelor teroriste din Franta, in care au murit 17 victime si 3 teroristi, autoritatile romane au considerat ca nivelul de alerta antitero poate ramane, totusi, la nivelul albastru-precaut, al doilea cel mai putin alert.”In Romania, nivelul de alerta se mentine la acelasi nivel, in functie de informatiile pe care le avem disponibile si de evenimentele care indica un risc scazut de producere a unui atentat terorist pe teritoriul Romaniei”, a declarat purtatorul de cuvant al SRI, saptamana trecuta, la postul Realitatea TV.In Romania, doar in anul 2008, in timpul summit-ului NATO de la Bucuresti, nivelul de alerta antiterorista a fost ridicat de la albastru-precaut la galben – moderat. Atunci, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, institutia care decide un anumit nivel de alerta antiterorista, a considerat ca „informatiile disponibile si evenimentele recente indica faptul ca exista risc terorist general, fiind posibil un atac terorist”. Treapta galben-moderat este una medie, peste aceasta situandu-se doua niveluri mai alterte: ridicat si critic. Romania a fost ferita de atentate teroriste, chiar si in conditiile in care, inca din anul 2002, tara s-a implicat cu trupe in Afganistan si apoi Irak, in „Razboiul impotriva terorismului”, asa cum a denumit fostul presedinte american George W. Bush ofensiva de dupa atentatele de la 11 septembrie 2001. Potrivit celei mai recente statistici oficiale a SRI, comunicate la solicitarea HotNews, in perioada 2009-2013, un …
Citeste tot articolulVEZI AICI CARICATURILE pentru care au murit ziaristii in ATACUL TERORIST DIN FRANTA
Nationalisti.ro va prezinta in exclusivitate caricaturile ziaristilor ucisi in acel atac terorist din Franta. Datorita politicii tolerante a Uniunii Europene fata de musulmanii ce vin in Europa, s-a ajuns de multe ori la tot felul de atacuri teroriste. Sa ne amintim si de sangeroasele atentate din Madrid (Spania) unde au cazut victime foarte multi oameni nevinovati printre care si romani. Ieri, 07 ianuarie 2015 au avut loc la Paris … oare care va fi urmatoarea tinta pe lista acestor fanatici? Daca stam putin sa ne gandim respectivii psihopati sunt prezenti in toata Europa in tari precum Suedia, Marea Britanie, Germania, Spania (chiar si Romania) s.a.m.d. Parerea mea personala, ca autor al acestui articol, musulmanii merita expulzati iar accesul in Europa sa le fie STRICT INTERZIS din motive de siguranta. Ce pot spune? STOP ISLAMIZARII EUROPEI! Isi va schimba oare Uniunea Europeana politica cu privire la imigrantii arabi? – Articol de Marius Tranca Voi ce parere aveti? Asteptam parerile dvs. mai jos, la rubrica comentarii sau pe Forum.
Citeste tot articolulSTOP ISLAMIZARII!
ARTICOLE DE CITIT: ATAC TERORIST PARIS: Autori au fost identificați Atentat terorist la Paris: Cine sunt caricaturistii ucisi – „Mai bine mor in picioare decat sa traiesc in genunchi” VIDEO SOCANT – ATAC TERORIST in Franța. 12 persoane, printre care și un polițist cu nume ARAB, au fost EXECUTATE cu sânge rece.
Citeste tot articolulCum distrug musulmanii Natiunile Albe – VIDEO
VIDEO – Demonstratie nationalista in Rotterdam
Organizatia nationalista “Actiunea Nationala” din Rotterdam, a organizat o demonstratie impotriva gastilor de musulmani ce sunt active in zona Normanton. Membri “Actiunii Nationale” declara: “Am primit plangeri de la locuitorii din zona in legatura cu faptul ca sediul local al unei firme de taxi este folosit ilegal drept punct de adunare pentru musulmani. Inarmati cu informatia, am organizat aceasta actiune impotriva gastilor”. Redactia Nationalisti.ro
Citeste tot articolulUnde greșește occidentul ?
Astăzi s-a deschis summit-ul general al NATO. Personalitățile importante din cadrul alianței se vor aduna pentru a discuta și analiza problemele actuale. Personal nu am mari așteptări de la acest summit. Motivele diferă, dar primul motiv este eroare pe care occidentul o face în repetate rânduri. Eroarea de a privi lumea prin prisma acelorași valori și idei. Oricât de liberal aș fi în convingerile mele nu pot să cred că toți oamenii sunt la fel. Din contră, fiecare popor are un fel aparte de a fi, un fel construit pe tradiție, istorie, educație, ADN. Aspectele precum cultura, politica, instituțiile de stat nefiind altceva decât simple haine care îmbracă acest schelet al oricărei civilizații. Lucru afirmat și de Gustave le Bon în Psihologia Maselor. Și totuși, în ciuda acestui fapt, lumea occidentală continuă să privească spre spațiul arab sau asiatic ignorând diferențele de gândire și de percepere a realității. Privim peste tot prin prisma valorilor liberale și democratice ale lumii occidentale, considerând că oamenii sunt la fel peste tot. O astfel de viziune este cu totul eronată și a condus la o mulțime de eșecuri strategice în politica externă a lumii occidentale. Am mers în Irak să doborâm un dictator ignorând trăsăturile specifice populației din acele zone. Ignorând tendințele naturale anti-democratice pe care lumea orientale le-a arătat de atâtea ori. Nu ne-am gândit că înainte de a înlătura un dictator și a pleca să trecem poporul irakian printr-un amplu și lung proces educațional, de schimbare a unor lucruri întipărite în timp. Acum înlăturând dictatorul am făcut un lucru bun și am scăpat de un adversar, dar am eliberat o gloată de adversari. Lucru valabil și-n țări precum Siria unde un dictator precum Bashar Al-Assad este un adversar al intereselor euroatlantice în orient, dar totodată și singurul om care ține în frâu …
Citeste tot articolulISIS: inamicul nr. 1 al umanitatii
Ieri când am văzut filmulețul cu decapitarea unui jurnalist occidental nu am reacționat deloc surprins. Nu mă așteptam la nimic altceva din partea unei organizații care are la bază ura religioasă și crima. În loc de șoc m-am gândit. M-am gândit la o carte scrisă de analistul geopolitic George Friedman (CEO la Stratfor International) care prevedea acest scenariu sumbru al întoarcerii islamismului ca inamic al umanității tocmai atunci când Europa și Rusia intră într-un nou război rece. George Friedman a prevăzut că la un moment dat occidentul și Rusia vor intra într-un al doilea război rece, iar pe fondul acestui nou conflict islamismul se va ridica din nou. Astăzi vedem că a avut dreptate, chiar dacă nu în totalitate. Prin ISIS se ridică o forță considerabilă, o forță care nu amenință securitatea granițelor sau niște state anume, ci care amenință toate valorile pe care s-a construit civilizația europeană și lumea modernă, respectiv postmodernă. Pericolul reprezentat de ISIS nu este un pericol pe care-l putem ignora pur și simplu. Este o amenințare reală. În momentul de față ISIS există doar în Irak și Siria, fiind o provocare pentru ambele guverne. Existența sa a fost tolerată de SUA cât timp a provocat daune regimului Assad, aliat cu Rusia, iar în momentul de față s-a extins și pe teritoriul americii din orient. Unde provoacă daune și crime. Această extindere nu se va opri aici. Obiectivul ISIS este de a forma un stat islamic din toate națiunile acestei credințe și a duce un jihad împotriva lumii libere. Target-ul de recrutare al ISIS este tineretul lumii arabe. Am văzut în documentare cum lideri ISIS recrutau tineri, copii chiar, de peste tot. Dacă nu e de ajuns mai vin recruți din occident. Numărul lor crește în fiecare zi ca și consecință a politicii lui Obama. Să …
Citeste tot articolulArabia Saudita interzice Revelionul
Autoritățile religioase din Arabia Saudită au avertizat populația să nu marcheze Revelionul niciunde pe teritoriul regatului sunit de 30 de milioane de persoane, informează postul Russia Today care citează presa locală. Avertismentul a fost emis de Comisia pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciilor, agenția guvernamentală care are în subordine ”poliția religioasă” (Mutawa) și care are ca obiectiv implementarea legii islamice (Sharia). Autoritățile își bazează avertismentul pe un decret religios emis de un comitet alcătuit din clerici de rang înalt, care interzice celebrarea trecerii dintre ani. Cei care vor implementa aceasta interdicție sunt membrii ”poliției religioase”, aceiași fanatici musulmani care interzic femeilor să urce la volan sau oferirea de trandafiri roșii de ”Valentine’s Day”. Sursa: FrontPress.ro
Citeste tot articolulVremea intolerantei: RAZBOIUL RELIGIOS
De ce, la 1700 de ani de la Edictul din Milan, prin care Constantin dădea toleranţă religioasă în Imperiul Roman, intoleranţa religioasă este atât de acerbă? Fiind un sătean creștin, Asia Bibi a zăcut într-o închisoare pakistaneză condamnat la moarte prin spânzurare pentru că a băut apă dintr-o cană musulmană. Pentru copții din Egipt, care riscă să li se ardă crucile tatuate pe încheietura mânii cu acid de către militanții musulmani, primăvara arabă a fost mai mult una iernatică. În august, situația s-a înrăutățit și mai mult: Adepții frăției musulmane, învinovățindu-i pentru înlăturarea președintelui Mohamed Mursi, au atacat peste 100 de așezări creștine iar 42 de biserici au fost distruse. În Nigeria de Nord, Boko Haram a măcelărit mii de creștini, precum și pe musulmanii despre care credea că nu respectă ideologia și chiar și pe cei care doreau să aibă o educație. Potrivit Societății Internaționale pentru Drepturile Omului din Germania, patru din cinci acte de discriminare religioasă din lume sunt îndreptate astăzi împotriva creștinilor. Organizația laică din SUA The Pew Forum declară că adepții religiei creștine se confruntă cu opresiuni în 139 de țări, adică aproximativ trei pătrimi din totalul țărilor de pe glob. Nu doar musulmanii, care se confruntă și ei cu persecuții îngrozitoare, îi atacă pe creștini. În statul indian Orissa, naționaliștii hindu i-au atacat pe creștini într-un pogrom în 2008, asasinând 500 de oameni, rănind mii cu macete și lăsând 50 000 dintre ei fără adăpost. O măicuță a fost violată și expusă goală pe străzi, în văzul polițiștilor care nu au arestat pe nimeni. În Birmania, Bhutan, Nepal și Sri Lanka, militanții budiști au asasinat creștini, musulmani și hinduși. În 2010, armata birmaneză a atacat minoritățile creștine dintr-un elicopter, omorând mii de oameni. Aceste cazuri sunt teribile, cu siguranță, dar oare chiar nu au nicio …
Citeste tot articolulCum sa-ti bati âcorectâ nevasta. Cleric MUSULMAN: âSe poate folosi si o RANGAâ (VIDEO)
Abuzurile împotriva femeilor nu sunt un lucru rar în lumea musulmanÄ, mai ales în regiunile unde influenÅ£a radicalilor islamici este una considerabilÄ. De exemplu bÄtaia nevestei Åi âregulileâ ce trebuiesc folosite în aplicarea corecÅ£iei fizice este un subiect demn de a fi dezbÄtut la televizor. Astfel un cleric musulman a fost invitat la postul de televiziune egiptean Al-Nas pentru a vorbi pe aceastÄ temÄ. Ideea emisiunii era dacÄ s-a schimbat ceva în practica pedepsirii nevestelor cu bÄtaia, în ultimii ani. RÄspunsul clericului Saâd Arafat a fost simplu: nu. BÄrbaÈii au voie sÄ facÄ asta prin legea âinstauratÄ de Profet, iar femeile Ètiu sÄ se supunÄ pedepselorâ. âAllah a binecuvântat femeile cu bÄtaia.  Profetul Muhammad a spus âbate-o, dar nu-i lÄsa semne Èi n-o face urâtÄâ â, a explicat prelatul musulman. Acesta a detaliat Åi cum trebuie bÄtuta femeia, pentru a fi în concordanÅ£Ä cu legea islamicÄ. âDe exemplu, dacÄ o baÅ£i, nu-i da în faÅ£Ä, o strici. DacÄ o baÅ£i, n-o înjura. O baÅ£i s-o disciplinezi, nu s-o faci de ruÅine. N-ai voie sÄ o rÄneÅti, sÄ-i rupi oasele, sÄ-i scoÅ£i dinÅ£ii sau sÄ-i rÄneÅti ochii. ExistÄ o etichetÄ Ã®n a-Å£i bate nevasta. N-o poÅ£i face, aÅa, oricum. Un bÄrbat niciodatÄ sÄ nu-Åi ridice mâna sus când Å£Åi bate nevasta, întotdeauna de la piept. Toate lucrurile astea onoreazÄ femeia. Are nevoie de disciplinÄ. Cum s-o disciplinezi daca nu prin bÄtaie?â, a spus Saâd Arafat. Acesta a mai afirmat cÄ pentru âdisciplinareaâ soÅ£iei poate fi folositÄ fÄrÄ probleme chiar Åi o rangÄ, dar âbÄrbatul sÄ n-o loveasca prea tareâ. Clericul a Å£inut sÄ precizeze cÄ femeia poate fi bÄtutÄ daca refuzÄ sÄ se culce cu bÄrbatul ei, care înainte de a lovi ar trebui sÄ Ã®cerce doar sÄ o ameninÅ£e. Ãn final a Å£inut sÄ clarifice un alt amÄnunt Åi anume …
Citeste tot articolulOccidentul NU a invatat nimic: UE va livra arme teroristilor islamisti din Siria
DeÅi în FranÅ£a Åi Marea Britanie soldaÅ£ii sunt uciÅi de extremiÅtii musulmani pe stÄzile Parisului Åi Londrei, aceste state au impus Uniunii Europene sÄ nu mai interzicÄ vânzarea de arme teroriÅtilor islamiÅti din Siria, mulÅ£i dintre ei rezidenÅ£i în statele europene, care luptÄ contra regimului naÅ£ionalist secular al preÅedintelui Bashar al Assad. MiniÅtrii europeni de Externe au decis, luni seara, la Bruxelles sÄ ridice embargoul privind armele pentru ârebelii sirieniâ, dar nicio Å£arÄ nu intenÅ£ioneazÄ sÄ trimitÄ arme în urmÄtoarele douÄ luni pentru a nu pune în pericol iniÅ£iativa de pace ruso-americanÄ, relateazÄ AFP. Mai exact, pentru cÄ nu a existat un consens în rândul miniÅtrilor de Externe, s-a decis prelungirea Åi consolidarea regimului de sancÅ£iuni economice Åi financiare. Mai departe, livrarea de armament rebelilor sirieni a fost lÄsatÄ la latitudinea statelor membre, cu respectarea regulamentelor UE în acest domeniu, respectiv a Codului de ConduitÄ UE, precum Åi a legislaÅ£iilor naÅ£ionale, precizeazÄ MAE român. âUE a decis sÄ punÄ capÄt embargoului privind armele pentru opoziÅ£ia sirianÄ Åi sÄ menÅ£inÄ celelalte sancÅ£iuni împotriva regimului sirianâ, adoptate în urmÄ cu doi ani, a anunÅ£at ministrul britanic William Hague în mijlocul nopÅ£ii, la încheierea unei reuniuni maraton, informeazÄ Mediafax. România, împotriva ridicÄrii embargoului România a fost reprezentatÄ luni la CAE de cÄtre ministrul de Externe Titus CorlÄÅ£ean, care, potrivit MAE, a fost mandatat sÄ exprime împotrivirea Å£Ärii noastre faÅ£Ä de ridicarea embargoului. âMinistrul Titus CorlÄÅ£ean a exprimat, în baza mandatului naÅ£ional, susÅ£inere pentru menÅ£inerea regimului de sancÅ£iuni UE impus Siriei în integralitatea sa, inclusiv a embargoului pe livrarea de arme în aceastÄ Å£arÄ dupÄ 1 iunie 2013. TotodatÄ, a subliniat privilegierea eforturilor politico-diplomatice, inclusiv prin susÅ£inerea fermÄ a iniÅ£iativei promovate de Statele Unite Åi FederaÅ£ia RusÄ referitoare la organizarea unei ConferinÅ£e InternaÅ£ionale privind situaÅ£ia din Siria, poziÅ£ie împÄrtÄÅitÄ de majoritatea statelor UEâ, transmite …
Citeste tot articolul