Tag Archives: ipj timis

Ca-n filmele cu proşti: un POLITIST BEAT a FUGIT de colegii lui. Şefii îl apără: mergea spre secţie, nu spre casă

În Timiş poliţiştii fug … de poliţie. Un agent aflat în timpul liber a fugit de la locul accidentului, după ce un şofer i-a lovit maşina. A şi refuzat să fie testat cu aparatul etilotest în acel moment. Ulterior, rezultatul a arătat că băuse. Culmea, în drumul lui spre casă pare că poliţistul este escortat de colegii lui trimişi în teren. Şefii lui transmit acum că de fapt agentul voia să meargă spre poliţie, nu spre propria casă. S-a întâmplat în Lugoj. Maşina unui poliţist din cadrul IPJ Timiş a fost lovită din spate de un alt şofer. Poliţistul ar fi încercat să fugă de la faţa locului astfel că fratele celuilalt şofer l-a blocat în trafic. În imaginile surprinse de unul dintre fraţi se vede cum poliţistul stă minute bune în maşină şi refuză să fie testat cu aparatul etilotest. Iar poliţiştii veniţi la sesizare, în loc să insiste cu etilotestul, par că mai degrabă îşi păzesc colegul. „I-a adus o sticlă cu apă care s-a văzut că era desfăcută dinainte de a se urca în maşină şi în care probabil au pus ceva ca să îi taie din alcoolemie”, a declarat fratele şoferului implicat. În timp ce îi acuză pe cei doi fraţi că-l hărţuiesc, poliţistul spune că-i este rău şi continuă să evite testarea alcoolemiei. Poliţistul era în timpul liber, iar accidentul a avut loc la doar 500 de metri de casa lui. Se îndreaptă spre locuinţă, iar când se apropie, începe să fugă. Colegul lui nu-l opreşte. Şefii lui par să fi văzut cu totul altceva. „Poliţistul s-a deplasat la secţia de poliţie pentru că accidentul a fost o tamponare şi a dorit să informeze organele abilitate cu privire la acest aspect”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Citeste tot articolul

Interlopul Boncu e de NEGĂSIT. A DISPARUT după ce a fost la IPJ Timiș să dea cu subsemnatul

Interlopul Lucian Boncu, cercetat după ce a orchestrat o tentativă de asasinare a jurnalistului timișorean de investigații Dragoș Boța, este de negăsit. În cursul acestei dimineți, Boncu a fost la IPJ Timiș să dea cu subsemnatul, fiind aflat pe control judiciar într-un alt dosar de trafic de cocaină. În cursul aceleași zile, procurorii DIICOT au cerut arestarea în dosarul deschis pentru tentativa de asasinat. Boncu a dispărut însă din oraș, cel mai probabil aflând pe surse că va fi arestat. În acest moment, informațiile privind dispariția lui Boncu sunt necalare. Mai exact, presa locală scrie că acesta ar fi dispărut chiar de sub nasul oamenilor legii, fugind din sediul IPJ, însă surse din cadrul inspectoratului spun că DIICOT nu solicitase reținerea lui Boncu la ora la care semna pentru control judiciar, astfel că nu exista un temei legal să nu fie lăsat să părăsească inspectoratul. Cel mai probabil Boncu va fi dat în urmărire și dispariția sa va fi subiect de anchetă. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

VIDEO: Un muncitor acuzat că a TAIAT un poliţist a fost, de fapt, victimă. Poliţistul l-a SNOPIT în bătaie

Răsturnare de situaţie în cazul unui incident petrecut în Lugoj. Un poliţist despre care se credea că a fost tăiat la mână de un muncitor care a refuzat să poarte mască, s-a rănit, de fapt, când l-a agresat pe bărbat. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată că un muncitor din Lugoj, despre care s-a spus că a agresat un poliţist care i-a atras atenţia că nu poartă mască, este, de fapt, victimă, agresorul fiind chiar poliţistul. Din imaginile publicate de lugojinfo.ro se poate vedea că mai mulţi muncitori lucrează la o avarie a reţelei de apă de pe strada Timişoarei din Lugoj. La un moment dat, în dreptul muncitorilor opreşte un echipaj de Poliţie. Poliţistul din dreapta îi spune ceva unui muncitor care pare să aibă în mână un cuţit cu care ascute o bucată de lemn, iar la scurt timp maşina de poliţie parchează lângă muncitori. Din imagini se poate vedea cum poliţistul se năpusteşte asupra muncitorului, lovindu-l de mai multe ori cu pumnul în stomac. Ulterior, bărbatul este tras spre maşina de poliţie, iar poliţiştul şi colegul său îl urcă în maşină pe muncitor. Din imagini se vede că poliţistul îşi scutură mâna stângă, părând că o scutură pentru că a fost rănit şi îi curge sânge. „Referitor la imaginile video, ce privesc modul de acţiune al unui poliţist din Lugoj, facem precizarea că evenimentul este în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, pentru a efectua cercetări conform competenţelor. De asemenea, conducerea I.P.J Timiş a dispus efectuarea de verificări, prin intermediul Biroului Control Intern, pentru analizarea modului de intervenţie a poliţiştilor. În funcţie de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsuri în consecinţă”, a transmis IPJ Timiş.

Citeste tot articolul

Şef din Poliţie, acuzat că şi-a hărţuit amanta care nu îl mai voia. „Nu uita. Trădătorii ajung rău!” – Şef din Poliţie, acuzat că şi-a hărţuit amanta care nu îl mai voia.

Un şef din Poliţia Timiş, fost şef al IPJ, este acuzat că şi-a hărţuit şi spionat amanta pentru a o determina să continue relaţia. Victima este profesoară de matematică la un liceu din Timişoara. Poliţistul spune că a făcut „un joc operativ”, folosindu-se de femei ca să obţină informaţii. O profesoară de matematică din Timişoara, care a dorit să îi fie protejată identitatea, îi aduce acuzaţii grave fostului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Nicolae Boia, în prezent şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Timiş. Tânăra în vârstă de 32 de ani susţine că a avut o relaţie extraconjugală de aproximativ cinci ani cu poliţistul, iar în momentul în care a vrut să pună capăt relaţiei, şeful Serviciului Arme a început să o şantajeze şi să o hărţuiască pentru a o determina să continue relaţia. „A fost o relaţie destul de complexă, cu absolut orice formă de iubire, de minciună, de amăgire, de revenire la iubire, de promisiuni, inclusiv speranţe de a fi împreună la un moment dat”, susţine profesoara cu trei copii, care a mărturisit că la un moment dat, pe parcursul relaţiei, a rămas însărcinată cu gemeni, iar Boia ar fi constrâns-o să renunţe la sarcină. „A fost foarte ferm. Trebuie să faci avort” „El a fost cel care spunea tot timpul că îşi doreşte copil. Când s-a întâmplat, a fost foarte ferm: trebuie să faci avort. Eu nu am vrut să fac avort. Eram dispusă să renunţ la orice, i-am spus că nu îmi trebuie numele lui, nu trebuie să îmi recunoască copiii. Pur şi simplu din cauza traumei ce urma să apară în urma unui avort am refuzat să fac acest lucru. Eu nu am ştiut că sunt gemeni. Am aflat că sunt gemeni în momentul în care s-a produs avortul şi a …

Citeste tot articolul