Tag Archives: ion creanga

Români de geniu. De ce s-a lepădat Ion Creangă de preoţie

Ion Creangă s-a zbătut toată tinereţea lui să devină preot, la dorinţa mamei, însă firea lui nestatornică i-a pus piedică. În cele din urmă, a ţinut slujba de diacon doar ca să capete o leafă în plus. Adevărata vocaţie a scriitorului a fost cea de dascăl, dedicându-se predării şi scrierii de manuale, activitate pentru care chiar a fost decorat. În iarna anului 1864, într-o mică sală de pe domeniul mănăstirii „Trei Ierarhi“ din Iaşi, câţiva elevi încearcă să deprindă tainele cititului şi ortografiei de la un bărbat mai tânăr decât ei, dar şcolit peste hotare. Sunt primele cursuri ale Institutului pedagogic de la „Trei Ierarhi“ Iaşi – instituţie redenumită „Şcoala normală vasiliană“ – a căror menire este să scoată noi profesori ieşeni, într-un efort naţional de a spori şi consolida corpul profesoral, după reforma educaţiei promovate de Al.I. Cuza. Directorul şcolii este Titu Maiorescu, profesor la vârsta de doar 24 de ani. Unul dintre elevii săi este Ion Creangă, care privea fascinat şi entuziasmat felul de a preda al tânărului Maiorescu. Vorbea simplu şi limpede, cât să poată pricepe şi el, un copil de ţăran venit la oraş din Humuleşti. În toamna aceluiaşi an, Creangă ajunge să ţină prima lui lecţie în calitate de institutor la şcoala primară „Trei Ierarhi“, în urma intervenţiei la minister a lui Maiorescu, care-a cerut ca cei mai buni preparanzi să ocupe posturi. „Maiorescu însuşi i-ar fi dat la curs decretul de numire, iar el, ruşinat, nu a fost în stare să scoată o vorbă de mulţumire, ci numai se repezi să sărute mâna binefăcătorului. Maiorescu, zădărnicind gestul umilitor, strânse mâna diaconului cu vreo patru ani mai vârstnic şi-i zise: «Las’, du-te de fă şcoală cu copiii, dar vezi să-i faci să te iubească: să fii drept cu dânşii!»“, scria criticul literar George Călinescu în …

Citeste tot articolul

DESPRE ROMANII DIN BUGEAC – 150 de ani de ATROCITATI RUSESTI

Cahul, Bolgrad şi Ismail (1856 – 1878)Înfrîntă în Crimeea, de către Marile Puteri aliate Turciei, Rusia este nevoită, în 1856, să întoarcă Principatului Moldovei o bună parte din Bugeac: vestul şi toată linia Dunării, inclusiv o îngustă ieşire la mare în dreptul satului Jibrieni, cu o suprafaţă totală de 10.977 km2. Restituirea acestor teritorii s-a făcut în urma unor complicate negocieri între Franţa, Austria, Anglia şi Rusia (Imperiul Otoman, şi cu atît mai mult Principatele, erau spectatori). CITESTE TOT ARTICOLUL PE GLASUL.INFO

Citeste tot articolul

Cum și de ce a murit Ion Creangă

La puțin peste 40 de ani, Creangă putea fi văzut vara pe prispa bojdeucii din Țicău, răsturnat într-un pat rustic, din care se scula greoi, în cămașa deschisă la piept, în pantaloni și papuci, cu abdomenul revărsat peste cingătoare. Drumurile zilnice din Țicău până la școala din Păcurari îl oboseau peste măsură. Oboseala nu era numai a corpolenței. Dacă ”Amintirile…” și ”Poveștile” îl aduseseră la lumea copilăriei mai întâi ca material literar, o împrejurare ereditară îl întoarce însă cu adevărat la Humulești, lângă amintirea Smarandei. Anul 1889 nu fusese unul bun pentru Ion Creangă. Vestea morţii lui Eminescu îl doborâse, după cum spune G. Călinescu: „Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima lui. De acum el se gândi cu seriozitate la stingere şi-ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare. Ca diacon, nu prea se gândise la astfel de lucruri, luat de necazurile vieţii, şi nici seminarul nu avea obiceiul să răscolească sufletul cu nişte probleme care nu trebuie popilor de ţară.” Mama care murise de peste 15 ani, îi lăsase o moștenire genetică greu de dus. Smaranda se sfârșise probabil extenuată de leșinurile provocate de epilepsie. Șubrezenia ei nervoasă începe să o simtă și Ion Creangă. Amețeli îngrijorătoare și chiar prăbușiri de-a-npicioarele oriunde, acasă, la școală, în oraș, îi impun din 1880 concedii medicale din ce în ce mai lungi: o lună, două, trei, șase, în timpul cărora se lăsa afumat cu buruieni și îmbăiat medical. Nici apele Slănicului nu mai aveau efect. ”Boala copiiilor” era la el, cum fusese și mama sa, o boală de adult. Nevrând sa slăbească, așa cum îl sfătuiseră medicii, mănâncă mult și bea cu donița(vas mare). Corpul începe să arate semne de slăbiciune, obrazul încă plin și …

Citeste tot articolul

Poezie a lui Ion Creanga INTERZISA de evrei

OLTENI LA IASI Ce rasuna ? ce s’aude ? Ce glas ducle romanesc ? Ce flacai ca bradul verde, Ochii nostrii ii uimesc ? Sant Olteni, scaparea noastra Bucurati-va Ieseni ! Voi cu inima crestina, Cumparati de la Olteni. Oltul falnic prin copii-si Zice Prutului scarbit: – Dulce frate, fii in pace, Steaua ta a rasarit! … La cel glas de mangaiere Geme sufletu ‘n dusmani ; Voi cu inima crestina, Nici un ac de la Jidani ! Mica e lumina inca ! Dar credinta ‘n Cel de sus, In parintele dreptatii, Si ‘ntunericu-i rapus ! Soarele frumos luci-va … Bucurati-va Ieseni ! Voi cu inima crestina, Cumparati de le Olteni ! Iazmele otravitoare, Duhul rau si necurat, Vai ! Destul ne-au supt puterea Si vieata ne-au secat. De pe ochii vostri rupeti Panza ‘ntinsa de dusmani ! Voi cu inima crestina, Nici un ac de la Jidani ! Fratii certe-se ‘ntre dansii, Fiii cu parintii lor ! Da blastam cu foc s’ajunga Pe acel cutezator, Care fara de iubire S’ar uita la cei Munteni ! Ascultati Romani cuvantu-mi : Cumparati de la Olteni ! Si atunci viata noastra Precum raul cristalin Se va scurge limpezita De otrava si venin. Mortii nostri n’or mai plange Sub calcae de dusmani. Sus dar inimile voastre Nici un ac de la Jidani !

Citeste tot articolul