Tag Archives: Ioan Niculae

Unde se află Ioan Niculae. Familia afaceristului, mesaj de ULTIMA ORA pentru Antena 3

Omul de afaceri Ioan Niculae, condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, nu a fost găsit acasă de polițiștii care au ajuns la vila sa din Zimnicea. Drept urmare, va fi emis un mandat de urmărire națională întâi, urmând ca probabil, în cazul în care nu va fi găsit pe teritoriul României, să fie emis și un mandat de urmărire internațională. „Din informațiile pe care eu le am, Ioan Niculae se află în drum spre România. În urmă cu puțin timp, am luat legătura cu soția domnului Ioan Niculae, cu doamna Nicoleta Niculae. Dânsa mi-a spus că soțul său nu a fugit, a plecat la finele săptămânii trecute la Milano, la clinica unde face un tratament pentru apneea severă pe care a căptătat-o după infecție cu COVID pe care a avut-o. Doamna Niculae mi-a mai spus că Ioan Niculae a aflat imediat, astăzi, de decizia de condamnare și a decis să-și facă externarea și să vină spre România. Acum, conform declarație doamnei Niculae, acesta va fi așteptat la aeroport și de acolo va fi încarcerat direct, fără a mai trece pe acasă, pentru că dânsa mi-a spus că a vorbit cu Poliția, oamenii legii știu deja, deci urmează să îl aștepte la aeroport. Înțeleg că în valiză are totuși haine de schimb și ce mai avea dânsul când a plecat în Italia”, a spus Adina Anghelescu, în exclusivitate la Sinteza zilei. Ioan Niculae a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare Omul de afaceri Ioan Niculae, condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, este de negăsit. Polițiștii care au ajuns la vila sa din Zimnicea au constat faptul că Ioan Niculae nu se afla acolo. Drept urmare, va fi emis un mandat de urmărire națională întâi, urmând ca probabil, în cazul în care nu …

Citeste tot articolul

BREAKING Condamnatul Ioan Niculae NU a fost găsit acasă de polițiști

Ioan Niculae, patronul de la Astra Giurgiu, condamnat joi în dosarul Interagro, nu a fost găsit acasă de polițiști, care au vrut să pună în aplicare mandatul de arestare. Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă. Iniţial, Ioan Niculae primise la Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2018, o condamnare de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, pedeapsă mărită la 5 ani de Curtea de Apel Bucureşti în urma admiterii apelului DNA. Judecătorii au mai dispus interzicerea în cazul lui Ioan Niculae, pe o perioadă de 3 ani, a exercitării unor drepturi civile, după ce acesta iese din închisoare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi acţionar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în cazul lui Gheorghe Bunea Stancu, în cazul acestuia fiind invocată o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2019. În acelaşi dosar, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae, preşedinte Interagro la data faptelor) a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani, iar Viorel Bărac (director general al Interagro) a primit 3 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. CAB a menţinut hotărârea instanţei de fond pe latură civilă privind obligaţia SC Interagro SA de a …

Citeste tot articolul

News alert. 5 ANI cu EXECUTARE pentru un CELEBRU om de afaceri

Omul de afaceri Ioan Niculae (66 de ani) a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Interagro, potrivit Antena 3. Ioan Niculae a fost condamnat în primă instanță, în 2018, de Tribunalul București, la 3 ani și 6 luni de închisoare in „Dosarul Interagro”, pentru cumpărare de influență, instigare la evaziune fiscală și instigare la spălare de bani. Ioan Niculae a atacat decizia cu apel, judecata fiind în prezent la Curtea de Apel București. Alte informații despre dosarul Interagro: În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă. De asemenea, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae, preşedinte Interagro la data faptelor) a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani, iar Viorel Bărac (director general al Interagro) a primit 3 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Instanţa a mai dispus ca SC Interagro SA să plătească o amendă penală de 150.000 lei, iar SC Libarom Agri SRL o amendă penală de 250.000 lei, în cazul ultimei firme fiind dispusă şi dizolvarea judiciară. Pe latură civilă, judecătorii au decis confiscarea de la Ioan Niculae, Viorel Bărac şi Nicoleta Toncea (actuală Niculae), precum şi de la societăţile Interagro SA, Intervitt SRL, Libarom Agri SRL şi SC Mike Trading&Investment, câte 3.543.833 lei. Instanţa a instituit şi menţinut sechestrul, în vederea confiscării speciale şi a recuperării cheltuielilor judiciare, pe toate bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 24.806.831 lei (câte 3.543.833 lei pentru fiecare inculpat persoană fizică şi juridică). În plus, judecătorii au luat act că prejudiciul creat părţii civile ANAF, în suma de 11.438.169 lei, a fost recuperat prin compensare. Varianta DNA Potrivit DNA, …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA Milionar CELEBRU din Romania, în stare critică la ‘Victor Babeș’ (presă)

Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astrei Giurgiu, s-ar afla internat, în stare critică, la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Capitală, potrivit Gândul. Milionarul s-ar afla la Terapie Intensivă, intubat, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, mai spune sursa citată. Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire pe care le are Ioan Niculae, om de afaceri care în iulie a împlinit 66 de ani. “Este în stare critică, pe aparate, la Terapie Intensivă. A contractat o formă severă a virusului, care, practic, l-a doborât”, ne-a precizat o sursă din interiorul unității medicale unde milionarul este internat, a mai scris Gândul. Ioan Niculae a condus vreme de ani de zile topurile ca cel mai bogat om de afaceri din România. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul