Tag Archives: internare fortata coronavirus

SCANDALOS! Bolnavii în stare critică sunt internați forțat în spitalele de suport pentru pacienții cu COVID-19

Noaptea trecută în Schela Cladovei o femeie a trecut la cele veșnice, după ce s-a simțit rău și a cerut familiei să fie dusă la spital. Avea probleme cu inima și diabet, iar medicii de la spitalul județean din Drobeta-Turnu Severin au decis să o trimită la spitalul municipal Orșova – unitate suport pentru coronavirus. Cred că este la sine înțeles că în scurt timp această ființă umană a decedat. Urmează să fie îngropată, fără să mai fie dusă la biserică. Sicriul este dus direct la cimitir unde preotul va oficia slujba de înmormântare, la care participă un număr redus de persoane. Desigur că toate acestea se vor desfășura doar cu acordul Direcției de Sănătate Publică și cu respectarea Hotărârii nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cine nu este jurist de meserie s-ar putea să aibă o problemă să înțeleagă cum este obligat de Guvernul României să-și îngroape morții. Acum să nu își închipuie careva că inventez vreo teorie a conspirației, deși până la urmă este treaba fiecăruia ce alege să creadă, însă drama de mai sus poate să explice pe scurt modul în care Grupul de Comunicare Strategică raportează zilnic zeci de decese. Că sunt români diagnosticați pe bune cu infecție cu COVID-19, că sunt mulți oameni care au decedat din această cauză, că sunt persoane infectate cu noul coronavirus peste tot în lume și așa mai departe sunt fapte clare, nimeni nu se contrazice pe acest subiect. Dar ceea ce se întâmplă în România depășește teoria conspirației și sfidează logica și bunul simț. Adică lucrurile sunt cât se poate de evidente: Guvernul PNL, prin Ministerul Sănătății, a pus la cale un mecanism prin care …

Citeste tot articolul