Tag Archives: inrolare

E OFICIAL | Anunţ important despre înrolarea în ARMATA a TINERLOR români

Gabriel Oprea, viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne, a declarat marţi în cadrul unei emisiuni TV că este de acord cu revenirea la armata voluntară. Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a vorbit marţi la DC News despre situația actuală din politica românească, despre șansele moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta depusă de PNL, dar și despre revenirea la armata voluntară. „Ce se face acum, în România, se face de 25 de ani. Rezervistii se pregatesc, nu este nimic spectaculos. Ca în orice stat NATO se pregatesc rezervistii. Cred şi susţinem revenirea la armata voluntară. Am spus noi că tinerii cu sentiment patriotic, care vor să facă armată, să fie recompesaţi de stat cu scutiri de taxe şi impozite. S-au făcut sondaje şi mulţi tineri vor să se pregătească să devină bărbaţi, din respect pentru armată, pentru ei, şi vor să facă armata. Susţin total revenirea la această formă”, a declarat Gabriel Oprea. Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, a susținut în aprilie, la o ceremonie organizată de Ziua Forțelor Terestre în Capitală, că este nevoie să se investească mai mult în tehnică și echipamente, dar mai ales în pregătirea militarilor. „Actualul context de securitate și evoluțiile din regiune fac ca de la o zi la alta să apară amenințări și noi provocări la care trebuie să ne adaptăm, ajustând permanent resursele pe care le avem pentru a face față acestor schimbări. De aceea este nevoie să investim mai mult în echipamente și tehnică, dar mai ales în pregătirea temeinică a militarilor noștri, pentru asigurarea condițiilor de interoperabilitate cu armatele celorlalte țări membre NATO”, a declarat viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, potrivit Agerpres. Oficialul a menționat că România și-a asumat responsabilități importante în cei 11 ani de când este parte a NATO în teatrele de operații din Irak și Afganistan în …

Citeste tot articolul

Test oftalmologic pentru inrolare in armata imposibil de rezolvat pentru cei mai mulți dintre noi.

Testul oftalmologic Ishihara este imposibil de rezolvat pentru cei mai mulți dintre noi. Mai exact, foarte puțini reușesc să deslușească ce cifră se ascunde în cercul cu numărul 5. Testul a fost publicat de zori.ro, iar răspunsurile celor care l-au încercat au fost multiple. Dar iată ce semnifică imposibilitatea de a citi numerele din fiecare cerc: Nu vedeti numarul din cercul nr. 1: Agresivitate crescută. Vă recomandăm mai multa atenție stilului dumneavoastra de viaţă şi mai multe exerciţii fizice. Nu vedeti numarul din cercul nr. 2: Capacitate mentala redusa. Vă recomandăm sa studiați mai mult. Nu vedeti numarul din cercul nr. 3: Lăcomie. Nu vedeti numarul din cercul nr. 4: Sadism. Nu vedeti numarul din cercul nr. 5: Atracție latenta către persoane de același sex. Nu vedeti numarul din cercul nr. 6: Schizofrenie. Vă recomandăm o vizita de urgenta la un psihiatru.

Citeste tot articolul

Romanii ar putea obtine CETATENIA italiana, cu conditia sa se inroleze in armata

Numărul mare de străini din Italia, dintre care peste 1 milion de români, a obligat autorităţile de la Roma să caute soluţii de integrare, din moment ce expulzarea nu este o metodă agreată, mai ales când este vorba de cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene. O măsură alternativă a fost propusă de ministrul apărării, Mario Mauro, care a declarat pentru cotidianul Libero că s-a gândit la un program care să ofere “cetăţenia italiană în schimbul serviciului militar”. “Să se facă o mică modificare la Constituţia italiană şi să li se dea imigranţilor posibilitatea să poată intra în forţele armate”, explică ministrul. “Astăzi poţi fi militar numai dacă eşti cetăţean italian. Ar trebui să se facă ca în Statele Unite unde, dacă prestezi serviciu în forţele armate pentru o anumită perioadă, ţi se facilitează obţinerea cetăţeniei”, a continuat oficialul, citat de Gazeta Românească. Ministrul Integrării Cecile Kyenge, o congoleză devenită primul ministru de culoare din istoria Italiei, a definit “chibzuită şi inteligentă” propunerea şi a dorit să-i mulţumească lui Mauro: “Am citit cu multă atenţie interviul ministrului pe care îl felicit – a spus Kyenge – pentru că propunerile sale ţin cont de strategiile viitoare ale Europei şi Italiei”. Propunerea a fost respinsă însă de grupările naţionaliste, care pun la îndoială loialitatea faţă de statul italian a imigranţilor care s-ar înrola în armată. La fel s-au opus şi populiştii regionalişti de la Liga Nordului care au declarat că ideea ministrului apărării este una “demenţială”. Şi partidul fostului premier Berlusconi, Forza Italia, a catalogat propunerea ca “inacceptabilă şi totalmente în afara realităţii”. “Sunt mii de tineri italieni care încearcă în mod inutil să intre în foarte strictul număr de înrolări care sunt efectuate anii aceştia şi nu se observă nicio necesitate de a face să intre în locul lor persoane …

Citeste tot articolul