Tag Archives: inflatie romania

DEZASTRU pe piata valutara. Euro VA CREȘTE următoarele șase luni. ALERTA ANALISTILOR

Analiștii financiari din asociația CFA România anticipează o valoarea medie a cursului de schimb al leului de 4,9517 lei/euro pentru următoarele 6 luni, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 4,9903 lei pentru un euro, conform Mediafax. Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2022/aprilie 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,44%. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut comparativ cu luna anterioară la valoarea de 60,7 puncte, (față de aceeași luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 39,9 puncte). Ambele componente ale indicatorului au înregistrat creșteri. “Atât indicatorul de încredere cât și cele două componente ale sale au atins valorile maxime post criză Covid, ceea ce indică încredere în revenirea economiei în acest an. De asemenea, sondajul relevă revenirea, în linie atât cu evoluțiile globale cât și cu prognoza de creștere economică, a anticipațiilor de majorare a ratei inflației și a ratelor de dobânda.”, spune Adrian Codirlasu, Vicepreședinte al Asociației CFA România. Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna martie 2021 relevă peste 70% din analiști anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimți inclusiv în anul 2022, iar cea mai mare pondere (23,3%) chiar până în trimestrul IV al anului 2022. Valoarea medie a anticipațiilor pentru deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 este 7,2%. În termeni reali, în 2021, PIB ar urma să crească cu 4,3%. Datoria publică că procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la peste 52%. Este de remarcat faptul că 76% din participanții la sondaj anticipează majorarea ratei inflației, peste 72% se așteaptă la creșterea ratelor de dobânda de piață monetară și peste 83% …

Citeste tot articolul

E DEZASTRU! OFICIAL: prețurile din România VOR CREȘTE până la 1 august

Este anunț oficial. După ce ne-am confruntat cu stresul generat de restricțiile impuse în pandemie sau unii chiar cu pierderea locurilor de muncă, managerii din comerț vin și ei cu vești proaste. Prețurile vor crește în perioada următoare. Managerii chestionați de INS estimează pentru perioada iunie – august o creștere a activității în construcții și comerțul cu amănuntul, o majorare moderată a numărului de salariați în construcții și comerțul cu amănuntul, precum și o creștere a prețurilor în comerțul cu amănuntul, conform Mediafax. În cadrul anchetei de conjunctură din luna iunie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +9%). Pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului se va înregistra cea mai mare creștere (sold conjunctural +86%), urmată de activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +53%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -15% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%). Potrivit estimărilor din luna iunie 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +28%). Managerii estimează creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +10%). În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere a activităţii economice (sold conjunctural +18%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +6%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +10%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +23%). Conform …

Citeste tot articolul