Tag Archives: incident

Ion Iliescu agresat verbal: “Eşti un criminal şi un comunist murdar de sânge”

Un tânăr a provocat miercuri un scurt incident la o masă rotundă la care a participat şi fostul preşedinte Ion Iliescu. Alexandru Alexe a întrerupt dezbaterile despre evenimentele din 1989 şi a strigat către fostul şef al statului  că este “un criminal” şi un “comunist murdar de sânge”. Imediat după ce Ion Iliescu şi-a încheiat intervenţia la masa rotundă “25 de ani de libertate”, organizată de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, tânărul aflat în spatele sălii a afişat o pânză pe care scria cu vopsea “Iliescu judecat pentru sângele vărsat”. Alexandru Alexe a început apoi să scandeze mai multe lozinci anticomuniste. “Eşti un dictator! Criminalule! Au murit degeaba pentru tine!”, a strigat protestatarul. Incidentul a durat foarte puţin, bărbatul fiind scos din sală de agenţi SPP şi predat poliţiei. Alexandru Alexe înconjurat de un grup de susţinători în faţa Secţiei 1 de Poliţie din Bucureşti Ion Iliescu a replicat că este vorba de o “manipulare”, acuzându-l pe tânăr că a fost pus să provoace această situaţie, transmite Mediafax. „Iată ce înseamnă manipulare, manipulare a unor oameni lipsiţi de conştiinţă”, a spus fostul şef al statului citat şi de Digi24. „Nu vă daţi seama că e o provocare pusă la cale de derbedei, care n-au nimic de-a face cu evenimentul pe care îl marcăm? Altceva n-am ce să spun”, a concluzionat Ion Iliescu. După incident evenimentul desfăşurat la Institutul Cultural Român a continuat. Printre invitaţi s-au aflat Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu şi Alexandru Mironov. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Liderul formatiunii extremiste maghiare Jobbik, implicat intr-un incident la o sinagoga din Ungaria

Gabor Vona, liderul formaţiunii naţionalist-extremiste ungare Jobbik, a încercat să pătrundă în mod provocator, vineri, într-o sinagogă din nordul Ungariei, el fiind ameninţat de un vârstnic, care l-a numit „nazist” şi l-a oprit să intre în locaşul de cult mozaic, relatează MTI. Într-un gest provocator, Gabor Vona a încercat să intre vineri într-o sinagogă din oraşul ungar Esztergom, situat în nordul ţării. Însă un bătrân s-a repezit să îl oprească pe liderul naţionalist, spunându-i: „Criminal nazist, ieşi din sinagogă!”. Bătrânul a fost oprit de agenţii de pază să se apropie de Vona. Incidentul a avut loc în timp ce liderul Jobbik a vrut să pătrundă în locaşul de cult mozaic, considerat oficial centru cultural, pentru a participa la un forum al formaţiunii naţionaliste organizat în mod provocator. Însă aproximativ 100 de persoane s-au adunat în faţa sinagogii pentru a protesta faţă de organizarea evenimentului Jobbik. „Este un gest perfid al Jobbik să organizeze un forum într-o fostă sinagogă, ocazie cu care ar fi rostite insulte la adresa memoriei victimelor Holocaustului, o insultă la adresa spiritului acestei clădiri”, a declarat Agnes Drelyo, liderul grupului de protestatari. Incidentul intervine în contextul în care ambasadorul Ungariei la Tel Aviv, Andor Nagy, a fost convocat la Ministerul israelian de Externe pentru a i se atrage atenţia asupra ascensiunii antisemitismului în Ungaria. Rafi Schutz, funcţionar în cadrul Ministerului israelian de Externe, a denunţat o serie de afirmaţii politice cu caracter antisemit şi revizionist, o referire la tentative de „rescriere a istoriei” Ungariei în al II-lea Război Mondial prin minimizarea rolului Guvernului Miklos Horthy în deportarea a sute de mii de evrei unguri. „Trebuie să reamintim Guvernului ungar responsabilitatea pe care o are de a lua măsurile necesare pentru contracararea evenimentelor antisemite”, a subliniat Schutz.   Sursa: Mediafax

Citeste tot articolul