Tag Archives: inchisori

S-a declansat IADUL în închisorile din Italia, din cauza coronavirusului. Deţinuţi morţi, gardieni bătuţi şi luaţi ostatici (Video)

Trei deţinuţi au murit, iar alţi doi sunt în stare critică, după ce mai multe revolte au izbucnit în patru închisoari din Italia, provocate de regulile impuse pentru stăvilirea epidemiei de coronavirus. În Italia, bilanţul morţilor provocate de coronavirus a ajuns la 366. În numai 24 de ore, în Peninsulă s-au înregistrat 133 de decese din cauza infecţiilor cu Covid-19. Potrivit ANSA, numărul persoanelor infectate este 6.387. Situaţia este dramatică, un sfert din populaţia Italiei fiind oficial în carantină. Cei care locuiesc în Lombardia şi în alte 14 provincii din nordul Peninsulei au nevoie de permis special ca să călătorească, iar cei care nu respectă carantina riscă să ajungă după gratii. Măsurile drastice luate de autorităţi, în special regulile care interzic vizitele familiale, au dus la revolte în patru dintre penitenciarele din Peninsulă. În închisoarea din Frosinone, 100 de deţinuţi s-au baricadat, iar poliţia a intervenit pentru a restabili ordinea. Prizonierii au redactat o listă de revendicari, printre care şi dreptul la vizite din partea rudelor lor. O revoltă mai violentă a izbucnit din aceleaşi motive în inchisoarea din Modena. Jurnaliştii publicaţiei La Repubblica scriu că doi gardieni au fost luaţi ostatici şi bătuţi, iar circa 20 de membri ai personalului penitenciar au trebuit să părăsească închisoarea, care acum este păzită acum de poliţie. În urma revoltei, trei deţinuţi au murit, iar alţi doi sunt în stare critică. Proteste au mai fost şi în închisorile din Salerno, Napoli, Vercelli, Alessandria, Palermo, Bari şi Foggia.

Citeste tot articolul

IN CE TARA TRAIM? Militarii adună gunoaiele iar asistaţii social trândăvesc în cârciumi şi puşcăriaşii domnesc în închisori!

Militari români scoşi să cureţe mizeria de pe străzi şi parcuri, în timp ce firmele de salubrizare fac bani frumoşi din contractele publice, asistaţii social îşi fac veacul prin cârciumi, iar deţinuţii se odihnesc la umbră în închisori. Sub pretextul unei acţiuni voluntare, militarii au fost puşi să strângă gunoaie, să golească tomberoane şi să măture trotuare. „Respectul societăţii pentru militari. Asistaţii sociali trândăvesc în cârciumi, puşcăriaşi domnesc în închisori, militarii adună gunoaiele pe 700 lei salariu de încadrare… Mulţumiri statului român”, a fost unul dintre comentariile care însoţeau imaginile de la acţiunea de „voluntariat” a militarilor. În urma acestor evenimente şi în urma sesizărilor primite de la militari din U.M.01551 Galați și U.M.01552 Galați, Asociaţia ADMAR – Apărarea Drepturilor Militari Activi şi în Rezervă a solicitat, în scris, lămuriri de la comandanții celor două unități militare, cu privire la activitățile de ecologizare desfășurate de efectivele din subordinea acestora. După primirea răspunsurilor, acestea vor fi publicate pe pagina proprie. 1. Vă rog să ne comunicați dacă activitatea respectivă a fost prevăzută în planul cu principalele activități, precum și gradul, numele și prenumele persoanei care a aprobat desfășurarea acesteia; 2. Vă rog să ne comunicați baza legală în temeiul căreia ați desfășurat activitatea de ecologizare a celor două zone; 3. Potrivit art.11 indice 1 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ,,orice autoritate contractantă (…) are obligaţia să pună la dispoziţia persoanei fizice sau juridice interesate (…) contractele de achiziţii publice”. În situația în care ați încheiat vreun contract cu Serviciul Public Ecosal Galați, contract al cărui obiect a fost ecologizarea celor două zone, vă rog să ne comunicați o copie a acestuia. 4. Militarii participanți la activitatea de ecologizare a celor două zone au fost instruiți din punct de vedere al sănătății și securității în muncă, …

Citeste tot articolul

Condamnati la infractiune. Adevarul despre lumea tenebroasa a puscariilor romanesti – Interviu

Cladiri vechi si insalubre, unele care, precum Jilava, ar trebui dezafectate, personal putin, prost platit, excedat de munca si frustrat, uneori abuzuri, o mentalitate generala care vrea conditii cat mai proaste pentru detinuti. Acestea ar fi principalele probleme ale inchisorilor romanesti, dupa cum le descrie fostul subsecretar de stat din Ministerul Justitiei, care a coordonat sistemul penitenciar din Romania, Petronel Dobrica. Dar cea mai mare problema nu este in penitenciar, a explicat intr-un interviul acordat Ziare.com Petronel Dobrica. Ea consta in faptul ca pentru imensa majoritate a detinutilor, nonviolenti si care comit infractiuni de subzistenta, nu exista nicio sansa reala de reintegrare. De aceea, rata recidivei este foarte mare: 60%. Partea cea mai rea este in cazul infractorilor minori. Fostul subsecretar de stat a relatat doua cazuri cutemuratoare: „Asa ne masuram pana la urma gradul de civilizare ca societate”. Exista insa si parti bune, una dintre ele se refera la dotarile din spitalele penitenciar din Romania, unele, precum Rahova si Jilava, fiind peste media sistemului sanitar din Romania. Multi detinuti VIP cer sa fie eliberati pentru tratamente medicale. Este asistenta medicala din sistemul penitenciar apta sa le rezolve problemele? Eu nu pot sa vorbesc despre cazuri individuale, e o chestiune care tine de competenta medicilor. Ceea ce pot spune insa este ca, in termeni generali, penitenciarele spital sunt foarte bine dotate, iar personalul medical este inalt calificat. Din cate stiu, din acest punct de vedere, spitalele penitenciare Rahova si Jilava exceleaza. De altfel, au fost facute investitii importante in toate spitalele penitenciar, asa incat, fara a spune ca orice boala poate fi tratata in sistem, pot sa afirm ca exista conditiile pentru a oferi ingrijirile medicale la un nivel asemanator cu acela din societatea libera. Adica intre un spital bucurestean de stat si Rahova sau Jilava, la care v-ati referit, …

Citeste tot articolul

IADUL UNEI FEMEI in INCHISORILE COMUNISTE: „Ne scoteau pe hol şi ne dezbracau!”

Nina Moica, deţinut politic în perioada 1959-1964, a povestit la REALITTEA TV, în cadrul emisiunii Deschide Lumea, ororile prin care a trecut prin închisorile de femei din România. Femeia a spus că a fost încarcerată în perioada în care era minoră. „Toată tinereţea am petrecut-o în izolare”. Nina Moica a fost închisă la doar 16 ani, pentru că a împărţit manifeste. Nina Moica a povestit la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii Deschide Lumea, că a trecut prin Jilava, Botoşani, Arad şi Oradea. „În închisorile de femei”, a spus aceasta. Cât despre torţionari, Nina Moica spune că nu-şi aminteşte numele lor. „Când am ajuns la Tribunal, totul era aranjat” „Vişinescu la închisoarea de femei în 50-53, iar Ficioru la Periprava. Toată tinereţea am petrecut-o în izolare. Cam un an am stat singură pentru că am fost minoră. Până am împlinit majoratul m-au ţinut singură. La Botoşani am îndurat o foame cumplită. Eu nu prea am ştiut numele torţionarilor. Toată acţiunea ar trebui extinsă către cei care ne-au condamnat. Când am ajuns la Tribunal totul era aranjat. L-au arestat şi pe tatăl meu, mama mea a rămas singură, nu se poate descrie în cuvinte”, a povestit Nina Moica. „Târgu Mureş a fost tranzit, am stat acolo câteva luni, după condamnare. Jilava a fost cea mai cumplită pentru că teroarea a fost groaznică, era un frig, o umezeală, umiliţă, atâtea femei erau închise acolo. Ne trezeau la cinci dimineaţa, ne dădeau o cafea, o apă chioară, ne scoteau la program la spălat. În cameră există o tinetă şi un hârdău cu apă, aşteptam după acest program, masa de prânz, nu aveam voie să stăm pe paturi. Erau zile când aveam perchiziţii, ne scoteau pe hol, ne dezbrăcau. Dacă găseau un act, era tragedie. Te băgau la izolator, îţi dădeau la trei zile o …

Citeste tot articolul