Tag Archives: impocrizie

Despre ipocrizia puterii…

Evenimentele politice petrecute de când s-a instalat confortabil la Palatul Victoria premierul Victor Ponta, ne arată tot mai clar ruptura produsă între interesul național (al poporului român) și interesele unui grup majoritar de parlamentari. Poate cel mai elocvent este faptul, că până în prezent, nu s-a pus în aplicare rezultatul Referendumului din 2009, prin care românii au decis reducerea numărului Camerelor Parlamentului la una singură și a parlamentarilor de la 470 la 300. De ce? Pentru că, majoritatea domniilor lor nu au fost și nu sunt de acord cu acest lucru, împotriva voinței exprimate de poporul român. Pentru ca să-și păstreze privilegiile cât mai mulți dintre ei sau toți și să nu avem încă în România o clasă politică cu adevărat responsabilă. Vedem cu toții, cum în ultimele trei luni, economia românească alunecă pe o pantă descendentă, datorită în primul rând crizei politice declanșate de începerea procedurii de suspendare a președintelui României și apoi altor factori (seceta prelungită care va afecta grav pe agricultorii români, lipsa măsurilor de redresare economică, încurajarea împrumuturilor externe etc.). Problema majoră care se ridică este dacă noi toți laolaltă, poporul român, suntem într-adevăr reprezentați de acești politicieni care se joacă cu cuvintele, cu viața noastră și iau în derâdere dorințele și aspirațiile electoratului. Credem că așa cum mulți maghiari din România nu se mai simt reprezentați de conducerea UDMR-ului, tot astfel se întâmplă și cu românii, în privința multor politiceni sau întregii clase politice. Mulți intelectuali contestă deja acest hibrid ciudat care este Uniunea Social Liberală, având ca nucleu un partid de centru-stânga (PSD) și unul de centru-dreapta (PNL), mai ales că scopul care îi unește cel mai mult nu este legat de vreun program politic sau de doctrina lor, ci este subjugarea justiției, iar oficial, demiterea președintelui. Liderii USL ne mint pe toți cu …

Citeste tot articolul

Ipocrizia lui Victor Ponta si-a atins limita

Pe vremea cand ataca la baioneta guvernul MRU, pentru ca daduse lumina verde la exploarea gazelor de sist, Victor Ponta nu-si imagina probabil ca peste mai putin de doi ani va fi nevoit sa se lupte pentru a impune acest proiect. Pe vremea cand ii spunea, pe buna dreptate, presedintelui ca nu poate sa spuna tot ce-i trece prin cap, ca nu are voie sa atace deciziile CCR, pentru ca trimite un mesaj gresit societatii, Victor Ponta nu se gandea ca peste putin timp va avea de infruntat decizii ale CCR unde il va durea mai rau. Pe vremea cand spunea ca acordul cu FMI este o crima impotriva poporului roman, Victor Ponta nu lua in calcul ca va fi nevoit sa semneze cu mana lui unul. Pe cand promitea scaderea ca in povesti a taxelor si impozitelor, Victor Ponta nu se gandea ca va fi nevoit sa adune mai intai bani suficienti la buget pentru a tine corabia pe linia de plutire cu fiscalitatea de acum. Pe vremea cand ataca legea educatiei adoptata prin asumarea raspunderii guvernului Boc, nu isi imagina ca va emite un ditamai Cod al insolventei nici macar prin asumare, ci prin ordoanta de urgenta si va fi sanctionat pentru asta. Pe vremea cand critica, pe buna dreptate, guvernul Boc pentru numarul mare de ordonante de urgenta emise, nu se gandea ca va ajunge sa fie campionul absolut al ordoanantelor, 100 pana acum, avand in spate o majoritate parlamentara la care guvernele anterioare nici macar nu visau. Pe vremea cand ataca neobosit coruptia si clientelismul din guvernele anterioare nu gandea probabil ca “guvernul cel mai cinstit” va fi campionul inculpatilor, incompatibililor, celor in conflict de interese si chiar al condamnatilor. Pe vremea cand cerea demisia lui Emil Boc pentru ca in strada iesisera o mie-doua de …

Citeste tot articolul