Tag Archives: imbecil

Nu ești un erou, ești doar prost!

Eşti prost atunci când ieşi ca o vită în piaţă imaginându-ţi că tu eşti revoluţionarul care schimbă lumea, că „valorile tale” sunt cele care vor face lucrurile mai bune. Eşti şi mai prost atunci când, pentru a-ţi arăta ataşamentul, faci lucruri aberante: îţi schimbi poza de profil, preiei tot felul de idei ciudate pe nemestecate, îţi duci copilul la manifestaţii sau, pur şi simplu, pierzi aiurea timpul având convingerea c-o faci cu folos. Acolo, în interiorul gloatei, te simţi erou. Dar ai oare puterea să te priveşti în oglindă şi să vezi realitatea? Absolut nimic din ceea ce vezi acolo nu sugerează c-ai fi un erou: vectorul care te conduce nu e credinţa ta în vreun ideal, ci disperarea de a aparţine unei comunităţi, de a intra într-un cerc pe care tu-l crezi elitist şi rarefiat. De altfel, dacă lucrurile s-ar pune tranşant, dacă forţele cărora le spui represive( şi pe care, în realitate, le pupi în cur) ar scoate armamentul real şi-ar începe să tragă, ai fugi ca un şobolan laş, te-ai ascunde în casă sub pat şi, primele lucruri la care te-ai gândi ar fi să-ţi schimbi fotografia de profil şi să arunci orice urmă care-ar demonstra apartenenţa ta la mişcarea devenită, peste noapte, ilegală. Asta pentru că nu eşti erou ci doar prost. Eşti şi mai prost atunci când influencerii tăi se numesc Cartianu, CTP, Guran, Ghelmez, Lupea, Mândruţă, Tapalabă, Turcescu, etc. Asta pentru că, dacă te uiţi în gura lor seacă aruncând doar şabloane şi sloganuri, demonstrezi că eşti mai prost decât ei. Iar asta, crede-mă, e deja un lucru grav. Eşti un dobitoc, un „vai de capul tău” atunci când crezi că lucrurile precum democraţie, libertate, „dreptul de a alege” s.a.m.d. sunt altceva decât vorbe goale. Eşti un tâmpit atunci când crezi că, precum Afrodita, …

Citeste tot articolul

Dan Şova, eliberat de DNA după 5 minute de interogatoriu: “Acest om e prea prost să fi comis ceva!”

Fostul ministru al Marilor Proiecte Dan Şova, chemat la DNA pentru o anchetă, a fost eliberat în timp record, după ce procurorii au realizat că au de-a face cu un imbecil. Aceştia au retras acuzaţiile şi au chemat-o pe mama lui Şova să vină să-l ia, apoi şi-au cerut scuze: “Doamnă, n-am ştiut că e aşa prost, el trebuia să vină cu însoţitorul legal, că nu are discernământ”, spune procurorul Decebal Popescu. “E atât de prost că l-am rugat să poftească în sediu şi a încercat să sape un tunel cu ghearele ca să intre în clădire. Nu cunoaşte sensul uşilor. I-am dat un pix să scrie o declaraţie şi l-a mâncat”, spune Decebal Popescu. Procurorii spun că au intrat la bănuieli când Dan Şova s-a dus la Poliţie şi a întrebat dacă e legal să ia din banii de la Buget şi să-i pună la el în cont, ca să-şi cumpere ceva. În plus, un alt simptom de prostie ar fi că după ce a fost convocat la DNA, s-a dus direct la Penitenciarul Rahova, îmbrăcat în pijamale. Acest articol este un pamflet. Sursa: Times New Roman

Citeste tot articolul