,,Românii locuiesc în case locuințe personale într-un procent mult mai mare decât cei din Vest și asta deranjează Comisia Europeană. România mai e o țară doar cu numele: după ce ne-a jefuit avuția națională, Uniunea Europeană vrea acum sa ne deposedeze și de averea personală, să ne ia casele. Ăsta este scopul liberalizării pieței de energie. Jumătate dintre români nu vor putea să își achite facturile, iar companiile străine de utilități se vor transforma în societăți imobiliare, care îi vor deposeda pe români de case. Românii vor ajunge să fie chiriași în propriile case, așa cum trăiesc deja chiriași în țara lor, pe care o controlează acum străinii.” ILIE ȘERBĂNESCU Să luăm aminte, fraților! Din această perspectivă, președintele e asigurat total: are șase! Comentariu: Cms.-sef Florin Sinca
Citeste tot articolulDEZASTRUL bate la portile romanilor. Care este MIZA facturilor explozive
Vești proaste pentru români. Mii de cetățeni ar putea să își piardă locuințele din cauza datoriilor acumulate, în contextul scumpirii energiei electrice, spun specialiștii din economie. O altă variabilă care influențează negativ starea financiară a românilor este și întârzierii adoptării unor măsuri de protecție pentru categoriile vulnerabile din partea Guvernului. Miza facturilor explozive. Românii își vor pierde locuințele Analistul economic Ilie Serbănescu a prezentat un scenariu sumbru care afectează mii de români în iarna anului 2021. Facturile la utilități se pot chiar dubla față de anul trecut, iar miza este reprezentată de transformarea companiilor de gaze și de energie în afaceri imobiliare – în opinia specialistului Ilie Șerbănescu -, care vor prelua ulterior locuințele abandonate ale românilor care nu își vor mai permite să plătească utilități și cheltuieli. „În România, cam 95% din locuințe sunt în proprietate privată, în timp ce în Occident media este undeva la 70%. Așa va fi și la noi, în curând, prin intermediul fondurilor de investiții care abia așteaptă să preia aceste case executate silit. Nu este o poveste, este o situație firească într-o criză. Cei care au rămas în urmă cu plățile au datorii către cineva, iar acel cineva le va cere banii sau casele. Cine nu va putea plăti se va proceda cu legile la vedere, va fi executat de bunuri, inclusive locuințe, pentru plata datoriilor”, a declarat Ilie Șerbănescu într-o emisiune de la Realitatea Plus. Ilie Șerbănescu: Afacerile mici ale cetățenilor vor da faliment Valul de scumpiri din România va avea un efect dramatic asupra economiei țării, preconizează analistul economic Ilie Șerbănescu. Potrivit specialistului, legea consumatorului vulnerabil nu va rezolva problema de fond a situației în cauză. Ilie Șerbănescu mai este de părere că plafonarea prețurilor, cel puțin pentru o perioadă de timp, ar fi o soluție mult mai eficientă pentru criza …
Citeste tot articolulIlie Serbanescu: Cavalerii Apocalipsei iohannisto-liberale
Apoi s-a deschis a doua pecete, anunțată de un cal roșu ca focul: din puținul existent la buget, s-au acordat compensații de 331 milioane euro firmelor care, prin achiziții de energie, au cheltuit indirect pe certificate de emisiuni de CO2 (inutil să menționăm că e vorba de firme străine). Și, mai apoi, a apărut și un al treilea cavaler, cel cu balanță, al Apocalipsei iohannisto-liberale, pe un cal negru, care a anunțat că, dacă tot se cască deficitul bugetar și trebuie să se facă împrumuturi bineînțeles apocaliptice, nu se poate rata supradublarea, la vreo 325 milioane euro, a ajutoarelor de stat pentru investiții către, firesc, tot firme străine. Și, ca o apoteoză, a urmat noaptea cu adevărat satanică a celor 25 de ordonanțe de urgență și peste 30 de hotărâri de guvern, care pecetluiesc drumul pierzaniei după „to do list”-ul primit de la Bruxelles: cu desființarea secției de cercetare a magistraților, care să aibă astfel undă verde să scoată din joc competitori români căci oricum de străini n-au voie a se atinge; cu privatizarea banului public din sănătate, în folosul rechinilor străini și în detrimentul pacientului român sărac, gol la buzunare; cu incredibila ștergere de amenzi în favoarea uneia din principalele bănci străine din România, penalitate considerată probabil în concepția iohannisto-liberală ca inadmisibil a fi dictată împotriva unui stăpân extern, indiferent de infracțiunea comisă. Oricât ar părea de incredibil, problema nu este însă servilismul jenant, fără rost și în ultimă instanță contraproductiv al echipei Iohannis-PNL față de capitalul străin și parohul acestuia de la Bruxelles! Este un fapt care, binecunoscut fiind, nu surprinde câtuși de puțin pe nimeni. Problema este că nici de-ar vrea să ajute, desigur dintr-o greșeală, capitalul autohton, n-ar avea cum, căci acesta, bun sau rău, a fost de mult scos din joc! De firme românești din …
Citeste tot articolulIn 2018 romanii s-au lepadat. Acum a inceput urgia lui Dumnezeu
Ilie Șerbănescu, la România TV, pe 8 octombrie 2018: „Oamenii au votat împotriva lui Dumnezeu. Să ne așteptăm la urgia Lui” Era vorba despre Referendumul de modificare a articolului 48 din Constituția României, din 6 – 7 octombrie 2018, cand 3 857 308 s-au prezentat la vot, adica 21,1 %, dintre care au votat “Da” 3 531 732. Cei ce nu s-au prezentat la vot pentru a vota “Da” (exceptandu-i pe cei care chiar nu puteau), deci uriasa majoritate, de fapt, s-au lepadat. Adica, e precum a spus Ilie Serbanescu: “au votat împotriva lui Dumnezeu”. Iar batranul a avut dreptate si cand a avertizat: “Să ne așteptăm la urgia Lui”. Iar urgia a inceput… Spunea Cuviosul Paisie Aghioritul: Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul ca să se îndrepte. Cu cat mai mare va fi urgia cand chiar neamul se opune poruncilor evanghelice?
Citeste tot articolulUniunea Europeană A LUAT TOTUL României! Ne-a lasat SCLAVIA!
Un caraghioslâc: adversarii politici își revendică deopotrivă UE care a luat României tot! Semn că lucrurile s-au cam alterat pe la Bruxelles și, de fapt, pe la Berlin sau Paris, adevăratele centre de putere din UE – în urma înfruntărilor dintre marii colonialiști ai zilelor noastre, dar și a învierii neanticipate a contestărilor din partea oamenilor de rând din aceste centre –, menestrelii de la București au scos orchestrele reunite întru cântarea UE! Ca niciodată! Până acum au cam tăcut, bazându-se pe aparent indescifrabila, dar reala adeziune populară din România la UE. Adeziune explicabilă doar prin suprapunerea, în mintea românilor, a UE cu ieșirea în lumea largă, la muncă, în călătorii – cu alte cuvinte, cu supraviețuirea și petrecerea timpului liber. Că UE a ajuns un bastion colonial, că are două viteze (una a stăpânilor și alta a salahorilor), că UE a luat țării lor tot la dispoziția altora (resurse ale subsolului, industrii, bănci, păduri, pământuri) pur și simplu nu contează! Deocamdată este important doar că UE înseamnă că pot părăsi România, unde nu mai au niciun rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun și, tot eventual, la o vacanță mai acătării. Că menestrelii și-au scos orchestrele întru cântarea UE înseamnă nimic altceva că prea măritei UE nu îi este prea bine. Să nu credeți cumva însă că menestrelii s-au decis în sfârșit să prezinte românilor bilanțurile (pitite până acum) ale apartenenței țării lor la UE. Rușinea falsurilor comandate în domeniu continuă să existe: în afara mult flașnetatelor fonduri europene, niciun beneficiu nu este contabilizat pe talgerul de activ și, culmea ilogicii, niciun cost, dar chiar niciunul, nu este consemnat pe talgerul de pasiv! În schimb, există din abundență fraze idioate de genul „ne este bine în UE”, „ce ne-am face dacă n-am fi în UE?!” …
Citeste tot articolulIlie Șerbănescu: ”Să ne fie limpede: coloniile n-au niciun drept, nici măcar dreptul de a alege. Acest drept îl au doar statele independente!”
Până de curând, chiar foarte de curând, cele două tabere din România – respectiv Iohannis și Dragnea, așa ca identificare – se luptau, și vai cât de aprig se luptau, în legătură cu mutarea pe dreapta sau pe stânga a closetelor publice, altfel deosebit de puține. Și doar pe atât se luptau, pentru că atât le permiteau rânduielile coloniale care guvernează România. Deciziile importante, oricare ar fi acestea – privind, de pildă, destinațiile și prețurile resurselor exploatate, controlul punctelor și activelor strategice, costurile banilor și energiei, nivelul salariilor, soarta utilităților, deficitul bugetar, împărțirea PIB-ului între muncă și capital etc – aparțin, potrivit înseși rânduielilor coloniale existente, acelora de afară aflați în spatele celor doi. De remarcat este faptul că, deși în spatele fiecăruia dintre cei doi se aflau nu tot aceiași, cei doi se prosternau deopotrivă și aproape fără nuanțări în fața tuturor exponenților externi ai rânduielilor, indiferent care erau ei, ca semn că rânduielile sunt lege și nu sunt puse cumva în discuție! Nu s-a văzut, de exemplu, ca vreuna dintre cele două tabere să fi ridicat măcar ca problemă nici intervențiile incalificabile ale ambasadorilor americani la București în chestiuni de justiție sau de fiscalitate și nici implicările intorelabile ale UE în întocmirea de „liste negre” în justiție sau nesocotirea drepturilor românești asupra resurselor naturale proprii. Buba ridicolului a spart cu câteva sâptămâni în urmă, când taberele au fost obligate, chiar de către cei din spatele lor, să-și facă publice adeziunile în chestiunea, de altfel controversată, a mutării ambasadei României la Ierusalim, după cum ar dori Israelul și au și făcut-o Statele Unite, dar cum nu dorește Berlinul și, odată cu acesta, Bruxelles-ul, capitala noului imperiu german. Și, dintr-o dată, biata înfruntare între taberele Iohannis și Dragnea a ieșit din zona de joacă a unor copii cu lopățica în …
Citeste tot articolulIlie Șerbănescu: ”Actuala generaţie, o generaţie-lăcustă, poate cea mai nemerituoasă din istoria ţării, amanetează viitorul următoarelor generaţii!”
Având în vedere că s-a pornit aproape de la zero şi ţinând cont de viteza de parcurs, întreaga dezvoltare a sectorului privat (acum copleşitor preponderent) s-a realizat pe seama statului, indiferent dacă este vorba de capitalul privat românesc sau capitalul privat străin. Probabil cel puţin în proporţie de 80%, procesul s-a desfăşurat ilegal sau la marginea legii, condiţii în care au existat, evident, profitori, nu contează din punctul de vedere discutat aici cât de nemeritorii. Dar, pentru a creiona întregul adevăr, pe lângă aceştia, au profitat într-o anumită măsură de pe urma respectivei dezvoltări pe seama statului şi privaţi de rând, ca indivizi. Desigur, PIB-ul nu este un indicator perfect pentru speța vizată, dar apelul la acesta este util. Există o diferență enormă între creșterea PIB după 1989 până în 2015, în termeni statistici (1,2 ori) și, respectiv, în termeni strict monetari (3,5 ori), rezultând din subestimarea masivă a valorii leului recunoscută de piața valutară înainte de 1989. Active imense încorporate în „leul de piață“ din 1989 au fost însă folosite sau consumate după 1989. S-a trăit practic dintr-un cheag anterior, din „dezacumulare“. Fabulos de profitabil pentru unii, dar existând ceva și pentru ceilalți! Dacă s-ar fi trăit doar din munca perioadei, ar fi fost şi mai rău decât este! Ce se va întâmpla de acum încolo? De pildă, în următorii 25 de ani?! Păi, simplu: se va deconta „dezacumularea“ din ultimii 25 de ani. Şi va începe să se vadă pentru oameni! Nivelul de trai o va lua în jos. Este un fapt obiectiv! În ultimii 25 de ani s-a trăit însă nu numai din ceea ce se acumulase anterior, dar în parte şi din datoriile contractate în aceşti ani. Ţara a păşit în ultimul sfert de veac fără datorii externe. Dar, la finele acestui sfert de veac, are …
Citeste tot articolul