Tag Archives: huedin

Familie distrusă la Huedin. Alex şi surioara lui Maria AU MURIT, mama lor luptă să trăiască

Astăzi, în Sâmbăta Mare, o familie din Cluj a fost distrusă într-un teribil accident rutier la Huedin. Doi copilaşi şi-au pierdut viaţa, iar mama lor luptă să supravieţuiască. Dis-de-dimineaţă, puţin după ora 5.00, o familie din Cluj se deplasa regulamentar pe drumul care leagă Huedinul de Oradea când, un şofer de 49 de ani din Bucureşti, care conducea o maşină cu volan pe partea dreaptă, a intrat pe contrasens după ce ar fi adormit la volan. S-a izbit cu putere de autoturismul în care se afla familia din Rişca şi urmarea a fost o nenorocire. Alex, de 5 ani, şi surioara lui Alexia Maria, de doar 11 luni, au murit pe loc. Mama lor, care se afla la volan şi circula regulamentar, a scăpat cu viaţă dar este în stare gravă. Alex şi surioara lui, Maria erau în scaune speciale Salvatorii sosiţi de urgenţă la faţa locului au găsit-o pe femeie încarcerată şi, după ce pompierii au extras-o, au trimis-o cu ambulanţa la spital. Pe bancheta din spate, cei doi copii se aflau în scaune speciale. Din păcate, Alex şi Maria au suferit răni foarte grave. Medicii au făcut tot ce au putut pentru a-i salva, însă micuţii au încetat din viaţă. La spital a ajuns şi tatăl copiilor. Din fericire, bărbatul a suferit răni uşoare. Şoferul vinovat de producerea accidentului de la Huedin a scăpat nevătămat. A fost protejat în impact, având volanul pe dreapta, coliziunea producându-se pe partea stângă. El va fi cercetat pntru ucidere din culpă.

Citeste tot articolul

ACCIDENT TERIBIL in Sambata Mare. AU MURIT DOI COPII, mama lor este in STARE GRAVA

Tragedie în Sâmbăta Mare. Doi copii au murit, iar mama lor a fost rănită grav într-un accident, pe Drumul Național 1, la ieșire din Huedin. Două mașini s-au izbit violent după ce una dintre ele, cu volan pe dreapta, a intrat pe contrasens. În autoturismul care circula regulamentar se aflau doi copii. Unul de cinci ani și o fetiță de doar câteva luni. Ambii și-au pierdut viața pe loc. Mama copiilor, care se afla la volan, a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a o scoate din mașină. Ea a fost preluată de un echipaj SMURD și trensportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Cluj Napoca. Tatăl copiilor a fost ușor rănit. Șoferul mașinii cu volan pe dreapta, cel care a provocat accidentul, a scăpat fără nicio zgârietură.

Citeste tot articolul

Patru unguri au bătut un român, acuzându-l că este ţigan

„Nu poţi intra în apă, că tu eşti tigan şi noi suntem unguri!” L-au snopit în bătaie pe tânăr, deşi copilăriseră împreună. Covaci are 24 de ani şi este muncitor cu ziua pe la diverşi oameni din Huedin. Ieri, în jurul amiezii, acesta se afla la scăldat la râul Criş, împreună cu fratele său mai mare, în vârstă de 30 de ani. La un moment dat s-a trezit cu patru tineri, beţi – cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani – care l-au împiedicat să intre în apele râului. I-au spus, deşi îl cunoşteau bine, din oraşul Huedin, încă din copilărie: „Nu poţi intra în apă, că tu eşti ţigan, iar noi suntem unguri”. Tânărul, ca să evite orice conflict, şi-a adunat lucrurile şi a pornit spre casă, iar fratele său a procedat la fel. „Când au văzut că vin spre casă, băieţii – culmea, ei fiind maghiari! – m-au atacat cu bâtele şi mi-au croit cu ele peste mâini şi picioare, crăpându-mi, de asemenea, capul”. El s-a prezentat de urgenţă la Spitalul din Huedin, medicii bandajându-i părţile vătămate şi administrându-i un vaccin cu ser antitetanic. „Mergem la poliţie azi şi le facem plângere penală, pentru că n-am avut nicio vină – nici eu şi nici fratele meu. El a fugit, din fericire, reuşind să mă ducă la spital, după ce băieţii s-au săturat să mă bată”, a mai spus tânărul. Intervine în discuţie şi Maria, mama acestuia: „Aşa de tare l-au bătut, încât fiul meu are coşmaruri pe timpul nopţii şi trebuie să-l duc din nou la medic, de data aceasta la psihiatru, pentru că are – încă din copilărie – şi o uşoară întârziere mintală, iar starea sănătăţii i s-a înrăutăţit după eveniment.” După ce l-au consultat pe tânăr, medicii de la IML Cluj i-au recomandat acestuia …

Citeste tot articolul