Tag Archives: guvernator BNR

VIDEO | Colosala avere a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Milioane de euro investite într-o afacere, terenuri, două conace imense, podgorii, bijuterii și conturi bancare doldora

Declarația de avere a lui Mugur Isărescu, disponibilă pe siteul oficial al BNR, indică faptul că eternul guvernator, fost premier pentru un an de zile și fost candidat la președinție, este un om cu stare care economisește sume amețitoare, colecționează obiecte de valoare și investește în afaceri de natură să producă alți bani pentru întreaga familie. Astfel, potrivit propriilor declarații, Isărescu și soția sa dețin peste 14.000 de metri pătrați numai la Siliștea Snagovului, comuna Gruiu. Dacă ar fi să estimăm valoarea imensului teren, potrivit siteurilor de anunțuri, unde prețurile sunt diverse și variază de la 20 de euro pe mp la 80-90/mp (sau chiar peste), aceasta ar putea fi de minim 280.000 euro, dar și de peste 1,2 milioane euro dacă ar fi să luăm în calcul prețul cel mai mare. Având în vedere că terenul are și un ditamai conacul, plus deschidere mare la lac, proprietatea lui Isărescu de la Snagov – cea mai scumpă zonă a țării din afara capitalei – nu poate fi sub nicio formă mai ieftină de 500.000 de euro dacă mâine ar decide s-o vândă. Jurnalistul Mălin Bot a documentat recent averea guvernatorului, filmând întinsul domeniu de la Siliștea și prezentându-l în amănunt pe canalul său de youtube. „Aici este pădurea, aici este strada și aici este bârlogul, o proprietate destul de întinsă, cu mai multe corpuri de clădire. (…) Are un conac, teren de tenis cu nocturnă și tot felul de construcții până la debarcader până pe malul lacului. Are și livadă”, spune Mălin Bot într-un video pe care îl puteți viziona integral mai jos. Precizare: guvernatorul a trecut în declarația de avere, semnată în iunie 2020, 14610 mp deținuți la Siliștea Snagovului, or din măsurătorile efectuate de Mălin Bot cu instrumentele Google în videoul de pe canalul său, rezultă că aceasta …

Citeste tot articolul

Răspunsul așteptat de 6 milioane de români

Guvernatorul BNR susține că majorarea cu 40% a punctului de pensie poate fi realizată doar printr-o „soluție politică”. Mugur Isărescu a decarat că nu sunt bani pentru majorarea cu 40% a pensiilor, dat fiind că România are deficite. „Nu sunt bani, dacă ai deficite!”. El a adăugat că singurele discuții se învârt în jurul procentului de „40%”, susținând că la mijoc nu este vorba de o soluție financiară și economică, ci de una politică. „Nu trebuie să facem obsesii pe cifre biblice şi să fim foarte atenţi dacă nu vrem să rătăcim aşa vreo 40 de ani printr-un deşert financiar. Văd că singura discuţie este 40%. Păi da, legea e mare şi lată, are atâtea prevederi. Hai să fim serioşi cu cifrele. Nu pot să vă dau acum un răspuns pentru că nu am un răspuns. Aici nu este decât soluţie politică. Deci nu avem soluţie financiară şi economică. Când economia creşte cu 4% nu poate să crească ceva cu 40%, că nu ceva marginal, e jumătate din populaţia activă a ţării. Deci câtă filosofie trebuie să faci aici? Într-adevăr soluţia este dificilă, dar e politică şi socială”, a spus Mugur Isărescu. Apoi, guvernatorul a precizat că întrebarea corectă este, mai curând, de unde se va împrumuta România și cu ce costuri, amintind că anul trecut s-a ajuns la deficit de 4.6% și tot s-au „făcut plățile”.

Citeste tot articolul

Păcatele uitate ale lui Mugur Isărescu

Pentru că, recent, BNR a generat o nouă – a câta? – suită de reacţii la perseverenţa recidivă în ale păcatelor capitale, şi pentru că orice instanţă de judecată, înainte de a dezbate crima, solicită un istoric al antecedentelor penale ale inculpatului, m-am gîndit să trec în revistă motivele pentru care Mugur Isărescu ar trebui, în opinia mea, supus unor proceduri punitive descrise de Codul Terezian, proceduri aplicate cu succes medical unor condamnaţi ca Horea, Cloşca, Ianosik şi alţii, infractori mult mai puţin nocivi decât eternul nostru Guvernator. Aşezat în cabinetul decorat neoclasic şi neobaroc al starostelui suprem al instituţiei, Isărescu a comis sau a permis următoarele fapte, redate aproximativ cronologic: În toamna anului 1990, Banca Naţională a permis criminalul curs dublu al valutei, curs care a îmbogăţit nepermis pe unii, demolând furtunos puterea de cumpărare a cetăţeanului de rând. Revoluţia a găsit dolarul american echivalent a 21 de lei. BNR a urcat cursul la 35, apoi la 60 în 1991, spre a proteja “boborul”. În timp ce plebea era protejată intens, orice proaspăt întreprinzător cu ceva lei la teşcherea şi cu o relaţie într-o bancă comercială, intra în sucursală, cumpăra la ghişeu dolari la 35 sau 60 de lei bucata, ieşea afară şi îi vindea cu 100, respectiv cu 200 de lei. Nici o normă nu se opunea acestei practici. Guvernator: Isărescu. Mai tîrziu, prin 1995-1996, persoanele fizice au căpătat dreptul legal de a cumpăra de la casele de schimb valutar o sumă limită de 500 USD, cu aplicarea unei ştampile în paşaport. Această măsură a venit în sprijinul amărâţilor de speculanţi arabi şi persani, milionari care trebuiau să strângă mari sume de bani în devize străine pentru a alimenta contrabanda cu ţigări, cafea şi alcool contrafăcut. Dolarul american a devenit singura marfă din România care costa mai mult …

Citeste tot articolul

ȘOCANT! Un ofițer SRI aruncă DINAMITA despre Mugur Isărescu

Un ofițer în rezervă al SRI, Adrian Radu, a explicat că există certitudinea că Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este încă ofițer activ. “Din punctul meu de vedere vă spun cu siguranță că Mugurel Isărescu e ofițer încă activ al unui serviciu de informații. Eu am informații, dovezi, probe de la șefi de unități care mi-au confirmat asta după 1990, ceea ce e foarte grav în România”. Conform ziarulevenimentul.ro, Radu a precizat că există informații potrivit cărora “Ponta ar fi fost racolat după 1989, pentru tata socru sunt indicii că a fost ofițer acoperit al securității, iar fostul președinte al țării afirma că Ponta e ofițer acoperit”, dar “Isărescu e sigur ofițer acoperit și a fost ofițer al securității”. “Eu vă dau foarte multe exemple de ofițeri ai securității care activează legal în cadrul SRI”, a adăugat Radu căruia i s-a cerut să dea un nume. “Marin Constantin” a fost primul nume dat de bărbat. Întrebat cui aparține vina, Radu consideră că “vina nu e a lor. Sunt foarte mulți oameni de afaceri, oameni potențiali. Începând din ’93-94, de când era domnul Măgureanu la conducerea SRI, s-a constituit în mod oficial statut de ofițer acoperit”, a spus el la B1 TV. CITESTE SI: IMAGINI ȘOCANTE! | Administratorul unei plaje din Mamaia lovește cu bestialitate o turistă!

Citeste tot articolul