Tag Archives: gru

Ca-n filme! Cum a ajuns un ofițer al Forțelor Speciale americane spion al serviciului de informații militare al Rusiei, temutul GRU

Peter Rafael Dzibinski Debbins, un fost căpitan al Forțelor Speciale ale Statelor Unite, a fost arestat în 21 august pentru spionaj, americanul fiind acuzat de colaborare cu Direcția Principală de Informații (GRU), serviciul de informații militare al Rusiei, scrie Clearance Jobs. Procurorii americani îl acuză pe bărbat că a colaborat cu rușii din 1997 până în luna ianuarie a lui 2011. Poveste cu spioni demnă de Hollywood Povestea lui Debbins pare desprinsă direct dintr-un film de la Hollywood, legăturile sale cu rușii începând cu mama sa care a fost un cetățean naturalizat al Statelor Unite după ce a emigrat din Uniunea Sovietică. În 1994, când avea doar 19 ani, Peter Debbins era un student al Universității Minnesota și a călătorit pentru prima dată în Rusia. Într-o vizită ulterioară din 1996-1997 ca parte a unui program de studii din Celeabinsk, acesta a fost abordat de serviciile de informații ale Rusiei care au început să îi evalueze și testeze potențialul de agent secret. Recrutarea și antrenarea lui Debbins au început în mod oficial în luna octombrie din 1997, colaborarea sa cu rușii continuând în perioada în care acesta a fost membru al forțelor armate americane, între 2005 și 2010 raportând unei companii-paravan a GRU, Eastern Marketing Solutions. Cercetările inițiale au descoperit că Debbins a făcut parte din comunitatea de informații și apărare din Statele Unite, Regatul Unit și NATO, acesta fiind angajat de mai mulți contractori din domeniul apărării. Ceea ce face cazul lui Debbins și mai notabil este statutul său din comunitățile respective precum și analizele, rapoartele și prezentările făcute de acesta în domeniile apărării și informațiilor. Toate acestea trebuie acum revizuite după ce a fost descoperită colaborarea sa cu GRU. Eforturile rușilor de a-l recruta pe Peter Debbins Fiecare poveste are un început iar cazul de spionaj al lui Debbins …

Citeste tot articolul

Asasinii lui Putin, dați în vileag! Atacuri în Bulgaria și Anglia. Sunt vizați și români

Oamenii lui Putin din GRU încep să fie dovediți ca autori ai unor asasinate prin otrăvire sau destabilizări politice prin toată Europa. Asasinul din Rusia folosea un nume fals, Serghei Fedotov, cu care a intrat în Bulgaria fără a fi recunoscut, s-a cazat la Sofia într-un hotel aflat în apropierea birourilor unui producător de armament ce vindea muniție Ucrainei. El conducea o echipă de trei persoane. Unul dintre oamenii din echipa asasinului a pătruns, într-o zi, în garajul închis al producătorului de armament și a pus otravă pe mânerele ușilor și a reușit să plece nedetectat. Cu toate acestea, a existat o imagine blurată pe o cameră de supraveghere. La scurt timp, pe când producătorul de armament Emilian Gebrev era într-o întâlnire de afaceri, la un restaurant aflat pe acoperișul unei clădiri, a început să aibă halucinații și să vomite. Grebev, în vârstă de 65 de ani, a fost internat timp de o lună, din cauza otrăvirii, iar fiul său și unul dintre directorii companiei sale au fost, de asemenea, otrăviți. După ce a fost externat, asasinul Kremlinului l-a otrăvit din nou pe Emilian Gebrev și pe fiul acestuia la casa lor de vacanță de la Marea Neagră. Din fericire, au supraviețuit toți, chiar dacă partenerul de afaceri al lui Grebev nu e încă refăcut complet. Prostie sau complicitate Tentativa de asasinat din 2015 nu se remarcă doar prin îndrăzneală și persistență, ci și prin faptul că serviciile secrete occidentale nu au aflat de incident. Procurorii bulgari care s-au ocupat de caz nu au reușit să găsească probe și au închis cazul. Acum, oficialii occidentali din zona securității spun că acest caz de otrăvire din Bulgarie reprezintă un indiciu critic în încercarea de a expune campaniile criminale ale Kremlinului și că arată amploarea rețelei de agenți ruși însărcinați cu eliminarea …

Citeste tot articolul

PANICA IN EUROPA: Spionii militari ruși au transformat Alpii francezi în bază de operațiuni. Timp de patru ani agenții au lansat din Chamonix misiuni în toată Europa

Cincisprezece spioni ruşi au folosit Alpii francezi ca bază în spatele liniei frontului, în operaţiuni pe care le-au efectuat în toată Europa, dezvăluie cotidianul Le Monde, care citează o urmărire a serviciilor de contraspionaj franceze, elveţiene şi britanice, potrivit news.ro. Potrivit cotidianului, cei 15 ofiţeri din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU – specializaţi în asasinate – au circulat pe continent începând din 2014, iar ultimul lor sejur în Fraţa a avut loc în 2018. Unul dintre cei 15 agenţi ar fi fost identificat de Londra ca fiind unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu agentul neurotoxic noviciok, în martie 2018, a unui fost spion dublu rus, Serghei Skripal, la Salisbury, în Anglia. Această operaţiune a provocat un incident diplomatic major între Moscova şi Uniunea Europeană (UE) şi a determinat serviciile occidentale să ia urma celor vinovaţi. Dezvăluirile Le Monde, în ediţia de joi, intervin de asemenea în contextul în care Berlinul acuză Moscova de faptul că se află în spatele asasinării, în august, a unui georgian la Berlin. Doi membri ai Ambasadei Rusiei în Germania, căreia Guvernul Angelei Merkel îi reporşează că nu ”cooperează” în anchetă, au fost expulzaţi. ASASINATE ŞI SABOTAJ Potrivit Le Monde, cei 15 ofiţeri, care nu ar fi efectuat operaţiuni pe teritoriul Franţei, au efectuat în mai multe rânduri sejururi în orăşele franceze ca Annemasse, Chamonix sau Evian. Ei fac parte din Unitatea 29155 din cadrul celui de-al 161-lea Centru de formare al GRU. ”Această unitate se livrează de-acum asasinatelor, sabotajului sau unor sarcini mai obscure, aşa cum arată căsuţe poştale moarte”, prin care agenţii comunicau între ei, scrie ziarul. Nicio armă sau material nu au fost confiscate. Niciun complice local nu a fost identificat. Cei 15 ofiţeri par să nu fi contactat vreodată Ambasada Rusiei la Paris. Ei ar fi operat, în …

Citeste tot articolul

BREAKING Rusia a trimis un COMANDO DE SPIONI ca să asasineze mai mulți ofițeri

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat că a capturat o echipă de sabotaj şi de recunoaştere a Serviciului de Informaţii al armatei ruse (GRU), responsabilă de tentativa de asasinare a unui spion militar ucrainean înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică, relatează agenţiile de presă Reuters şi Ukrinform. Conform unui oficial ucrainean, citat de portalul Rbc-Ukraina, acest comando a asasinat anterior mai mulţi agenţi ai serviciilor de informaţii ucrainene. Vasili Hriţak, şeful SBU – principala agenţie de informaţii a Ucrainei – a declarat într-o conferinţă de presă la Kiev că şapte membri ai acestui comando rus au fost arestaţi şi inculpaţi, iar o a opta persoană a fost reţinută miercuri dimineaţă. Doi dintre membrii acestui grup sunt cetăţeni ruşi, a indicat Anatoli Matios, procuror militar al Ucrainei, specificând că aceştia sunt ofiţeri ai Serviciului de informaţii de pe lângă Statul Major al armatei ruse (GRU). Ceilalţi şase sunt cetăţeni ucraineni, potrivit acestuia. Nu există deocamdată nicio reacţie din partea Serviciului militar rus. Anterior, SBU declarase că a capturat mai multe grupuri aparţinând serviciilor speciale ruseşti. De la începutul anului 2017, potrivit şefului SBU, pe teritoriul Ucrainei dinspre Rusia şi aşa-numita ‘republica autoproclamată Doneţk’ (DNR, estul ucrainean) au fost trimise mai multe grupuri autonome de sabotaj şi de recunoaştere. ‘Aceste grupuri au fost trimise de GRU pentru comiterea de asasinate politice, pentru lichidarea de ofiţeri ai serviciilor de informaţii ucrainene’, susţine Vasili Hriţak, citat de agenţia de presă Ukrinform. ‘Persoanele reţinute au fost implicate într-o tentativă de asasinare a unui angajat al Serviciului de Informaţii de pe lângă Ministerul Apărării ucrainean (…) la Kiev în aprilie’, a indicat procurorul Anatoli Matios, adăugând că acest grup a plantat o bombă sub maşina bărbatului, dar dispozitivul exploziv a produs o deflagraţie înainte de vreme, rănindu-l grav pe unul dintre acuzaţi. SBU a dat …

Citeste tot articolul

“Turisti” atletici din Rusia, in vizita in Moldova si Transnistria

Presa ucraineană a relatat că în noaptea de duminică spre luni, în capitala celui de al doilea stat românesc, au sosit mai multe grupuri de persoane din Rusia, îmbrăcate în civil, cu o constituție fizică sportivă. Directorul Centrului pentru studii militar-politice, liderul grupului „Rezistența Informațională”, Dmitri Tîmciuk, a fost cel care a lansat această informaţie pe Facebook. Potrivit analistului ucrainean, aceste grupuri de persoane atletice vin din Rusia în Chișinău, după care se îndreaptă organizat spre regiunea separatistă Transnistria. Deasemenea, Dmitri Tîmciuk a avertizat și despre faptul că mai multe unități militare ruse de la granița cu Ucraina au fost alertate pentru a fi pregătite de luptă. Noile informaţii vin pe fondul luptelor din estul Ucrainei dintre forţele de ordine şi populaţia rusofonă, care cere federalizarea ţării sau chiar alipirea la Rusia, după modelul Peninsulei Crimeea. Deasemenea, tensiunile din statul vecin au alimentat şi o serie de declaraţii belicoase din partea separatiştilor transnistreni de la Tiraspol. Rusia este acuzată că a folosit această tactică a militarilor îmbrăcaţi în uniforme fără însemne naţionale şi a ofiţerilor îmbrăcaţi în civil pentru alimentarea violenţelor din Crimeea şi estul Ucrainei. Pe de altă parte, Moscova a susţinut la rândul ei ca SUA şi Occidentul trimit în regiune mercenari care au misiunea de a sprijini noul guvern pro-european de la Kiev. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul