Tag Archives: Gheorghe Moroșan

Ucigașul de la Onești bagă spaima în toată lumea. Pe cine vrea acum să „împuște în cap”

Monstrul din Onești, Gheorghe Moroșan, a reușit să îngrozească și personalul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău, acolo unde se află internat. Supărat că asistenta i-a adus apă și nu ceai, criminalul i-a transmis acesteia că: „Îmi iau un pistol și te împușc în cap”. Moroșan după ce a ucis doi oameni nevinovați a fost lovit de gloantele din cauciuc trase de trupele speciale ale IPJ Bacău, în momentul descinderii în apartamentul în care i-a ținut pe ostatici. Bărbatul de 68 de ani a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Acum, când starea sa de sănătate s-a ameliorat, a fost mutat, sub pază, într-un salon. Pacientul a început să-și revină cu repeziciune, motiv pentru care medicii le-au permis polițiștilor să-l audieze. Moroșan a refuzat, însă, să dea declarații și singura afirmație pe care a făcut-o a fost în fața personalului medical, când a spus că „nu regretă nimic”. Moroșan, agresiv și cu cadrele medicale De altfel, acesta ar fi avut, în permanență, o atitudine agresivă față de angajații unității sanitare și a început, repede, să facă mofturi la mâncare. Gheorghe Moroșan a executat cu sânge rece doi oameni cu mâinile legate la spate. Surse judiciare au povestit că la un moment dat, bărbatul i-ar fi cerut asistentei un ceai. În schimb, spun sursele citate, femeia i-a adus o cană cu apă. Înfuriat la culme, sângerosul pacient a amenințat-o pe femeie cu moartea. „Când ies de aici, te omor. Îmi iau un pistol și te împușc în cap”, i-ar fi spus asistentei, cu fața înroșită de furie, srie Cancan. Îngrozită, femeia le-a povestit anchetorilor incidentul, mai ales că, până acum, Moroșan a demonstrat că trebuie luat în serios. Crimele sângeroase de la Onești Ucigașul de la Onești bagă spaima în toată lumea. Gheorghe Moroșan a …

Citeste tot articolul

Crimele de la Onești. Planul DIABOLIC al ASASINULUI Gheorghe Moroșan

Apartamentul din Onești care, în urmă cu 10-12 ani, a aparținut lui Gheorghe Moroșan pare să fie lovit de blestem. Doi oameni nevinovați, care nu aveau nici o legătură cu istoria pierderii acestei case au pierit într-un mod cumplit de mâna individului ce are aproape 70 de ani. Electricienii Silviu Iștoan și Dan Pătatu au fost masacrați la capătul a cinci ore, răstimp în care au fost ținuți ostatici fără ca trupele speciale ale Poliției Române să-i poată scoate vii din ”apartamentul grozei”. Acum, după tragedie, anchetatorii au aflat un lucru îngrozitor pe care asasinul spune că ar fi în stare să-l facă fără nici o remușcare. Totul pentru a obține, până la urmă, casa al cărui proprietar încă se crede. Împușcat cu alice de cauciuc, Gheorghe Moroșan a fost operat de două ori În timpul asaltului final al ”mascaților” – o acțiune în forță, dar tardivă, prin care cei doi ostatici nu au putut fi salvați -, Gheorghe Moroșan (68 de ani) a fost împușcat. Rănile suferite, produse de alice din cauciuc neletale trase dintr-o armă de vânătoare de calibrul 12 mm, nu au fost foarte grave, dar au necesitat internarea sa în Spitalul Onești și, mai apoi, în cel de la Bacău. Unități medicale unde asasinul celor doi muncitori a fost operat în două rânduri pentru a-i fi scoase din corp bucățile de proiectil neletal. Gheorghe Moroșan e în spital de două săptămâni De atunci, din ziua capturării sale, și până astăzi, adică de aproape două săptămâni, Moroșan este încă în spital. A trecut peste momentele ceva mai dificile și acum este la recuperare, motiv pentru care investigatorii băcăuani au încercat să stea de vorbă cu el pentru a afla ce s-a întâmplat în ”apartamentul grozei” pe durata celor cinci ore de negocieri eșuate. Atunci, au primit un …

Citeste tot articolul

Criminalul de la Onesti, raspuns HALUCINANT pentru anchetatori: „O să vă caut eu când plec de aici”

Gheorghe Moroșan (68 de ani), asasinul celor doi electricieni pe care i-a luat ostatici într-un bloc din Onești și mai apoi i-a măcelărit la capătul a cinci ore de negocieri eșuate cu trupele speciale, și-a plănuit atacul sângeros în cele mai mici detalii. Crimele de la Onești. Răspunsul ciudat primit de anchetatori de la asasin, la audierea din spital Când a intrat pe ușa ”apartamentului groazei”, ucigașul a știut tot timpul ce va face. Cuțitul-sabie cu care s-a înarmat, colierele din plastic cu care a legat mâinile victimelor și tuburile de spray paralizant, găsite asupra lui, dovedesc asta. Ba chiar și avertismentul pe care ucigașul l-a lansat când, la magazin, a fost întrebat de vânzător ce va face cu atâția ”șoricei”. La audieri, când au încercat să afle niște răspunsuri, anchetatorii au primit de la Moroșanu doar un răspuns ciudat. Cuțit-sabie, coliere din plastic și spray paralizant Din informațiile obținute de Evenimentul zilei reiese că, înainte de a-i sechestra pe cei doi muncitori, Moroșan s-a dus la un magazin de mase plastice din Onești și a cumpărat mai multe coliere din plastic. Avea deja asupra sa cuțitul de tip sabie, o armă albă cu lama lungă de 30 de centimetri și două spray-uri cu gaz iritant, cu piper. Dar, pentru ceea ce avea de gând să facă, ucigașului îi mai tebuia ceva: niște ”cătușe” cu care să-i imobilizeze pe cei doi muncitori – Silviu Iștoan și Dan Pătatu -, despre care fusese informat că sunt în apartament. Cum la fel de bine știa – de la cine, va trebui să o lămurească ancheta -, că o a treia persoană, un inginer venit să coordoneze lucrarea de renovare a locuinței, fusese acolo și tocmai plecase. Legat de cele două spray-uri paralizante tebuie spus că au fost găsite în buzunarele hainelor sale. …

Citeste tot articolul

BREAKING! Procurorii cer arestarea criminalului. Detalii OFICIALE despre ororile din apartamentul GROAZEI

Procurorii din Bacău au dispus începerea urmării penale a bărbatului care a sechestrat şi apoi a ucis doi muncitorişi cer arestarea sa. Anchetatorii au stabilit că agresorul a plecat de acasă u intenţia de a se răzbuna, având asupra sa un cuţit cu lama de 27 de centimetri, spray paralizant şi 10 coliere autoblocante. Bărbatul a început să lovească victimele după ce unul dintre muncitori l-a lovit cu piciorul. OFICIAL: Prin ordonanţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău din 05.03.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin.1 -189 alin.1 lit. f C.pen. Din mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent, au rezultat următoarele: Inculpatul M.G. a locuit în apartamentul din str. Stirenului nr. 1, sc. B, ap. 11, Mun. Oneşti, împreună cu soţia sa, M.A. În cursul anului 2009/2010, ca urmare a unei sentinţe civile, M.G. şi M.A. au fost nevoiţi să părăsească locuinţa care a trecut în proprietatea persoanei juridice S.C. C. S.A. La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil. Înainte de a ajunge la locaţia menţionată inculpatul M.G. s-a deplasat la un magazin din Mun. Oneşti, de unde în intervalul orar 11:26-11:29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea …

Citeste tot articolul

Operatorul care a filmat tragedia de la Onești RUPE TACEREA

Operatorul care a filmat crima de la Onești a oferit detalii cutremurătoare despre crima care a îngrozit întreaga Românie. Miercuri seară, jurnaliștii de la Antena 3 au difuzat un interviu cu operatorul care a filmat crima de la Onești. Ca urmare a discuțiilor dintre negociator și Gheorghe Moroşan, criminalul din Onești, acesta din urmă a solicitat prezenta televiziunii locale pentru a transmite la TV tot evenimentul. Astfel, un jurnalist a fost chemat de acasă pentru a răspunde solicitării. „Au sunat la ușă doi cetățeni polițiști în uniformă și mi-au spus ”domnule vă rugăm frumos, atacatorul vrea să vorbească cu televiziunea”, drept pentru care am luat aparatul foto, cameră ce trebuie și am țâșnit în fața blocului, că stau în apropiere”, a spus pentru Antena 3, operatorul care a filmat totul. „Negocierile erau aproape de final şi nu am apucat să intru în dialog cu dânsul că a început măcelul. Nu am mai cerut nimic, pur și simplu a început să lovească cu cuțitul în cetățenii pe care îi avea sechestrați”, a mai spus acesta. Operatorul care a filmat crima de la Onești rupe tăcerea. „Totul s-a petrecut în apartament” „Din momentul acela a început să dea cu cuțitul în ei. Doamne ferește. Totul s-a petrecut în apartament. Am impresia că unul din muncitori a încercat să îi ia cuțitul”, a mai spus acesta „Din respect pentru familiile victimelor nu vă spun ce am auzit. Cereau ajutor, strigau. A fost urât. Nu o să uit niciodată. Amândoi au fost ucişi în timp ce forţele de ordine încercau sa spargă uşa aia. Uşa aia nu a cedat. Au fost 48 de lovituri cu berbecul. Din punctul meu de vedere se putea rezolva cu un lunetist”, a mai spus acesta. Sursa: evz.ro

Citeste tot articolul

SURSE Noi detalii terifiante de la DUBLA CRIMA din Onești: Soția ucigașului l-a ajutat

Gheorghe Moroșan, bărbatul de 68 de ani din Onești care a ucis doi muncitori pe care îi luase ostatici, a fost ajutat de soția sa pentru a-i imobiliza pe aceștia, conform informațiilor STIRIPESURSE.RO. Femeia a fost cu Moroșan în apartament când acesta i-a ”încătușat” cu coliere din plastic pe cei doi. De altfel, după ce poliția a reținut-o, au fost găsite în geanta ei mai multe ”coliere”. După ce i-a încătușat pe muncitori, femeia a părăsit apartamentul și a mers la apartamentul de deasupra, la etajul 4, de unde a asistat la toată derularea ulterioară a evenimentelor. De acolo a și vorbit, când soțul său a cerut, cu el la telefon, dar și cu poliția, când a spus că îl susține în ceea ce face. Potrivit informațiilor aflate în posesia STIRIPESURSE.RO, criminalul i-a legat pe muncitori doar la mâini, însă aceștia nu au reacționat. Unul a fost legat cu mâinile în față, altul cu mâinile la spate. Lucrurile au început să scape de sub control când unul dintre muncitori l-a lovit pe agresor. Atunci, acesta a luat cuțitul și l-a lovit în piept, lama cuțitului atingându-i organe vitale, astfel că bărbatul a murit pe loc. A fost momentul în care poliția a decis să acționeze și a început să spargă ușa. Tot atunci, criminalul l-a atacat și pe al doilea muncitor, pe care l-a înjunghiat de mai multe ori, până când poliția a spart ușa în spatele căreia erau depuse mai multe obiecte de mobilă, pentru a îngreuna pătrunderea forțelor de ordine. Polițiștii au tras cu arme neletale, gloanțe de cauciuc, dar și cu gloanțe adevărate. Criminalul a fost lovit, prima dată, în mână. Gheorghe Moroșan se afla în afara oricărui pericol, după ce a fost transportat la spital, fiind reținut, urmând a se emite mandat de arestare preventivă pentru …

Citeste tot articolul