Tag Archives: generali romania

Tâlhăria e stabilită! 13 noi generali la SIE și 8 noi generali la STS cu 5 zile înainte de alegerile desfășurate pe softul STS

Avem decretele de avansare la secret: 13 noi generali la SIE! Nu a trecut decât o zi de când dezvăluiam ”strania coincidență” prin care președintele Klaus Iohannis acorda nu mai puțin de noi opt stele de generali pentru Serviciul de Telecomunicații Speciale care la rândul său tocmai anunța implementarea unei noi aplicații pentru alegerile de la 6 decembrie. Totul în cadrul unei operațiuni cel puțin controversate în plină pandemie, când românii cad unul câte unul pradă COVID-ului. Însă grija cea mare a președintelui Klaus Iohannis, pe lângă apelurile deja deșănțate de a se merge la vot cu orice risc, a fost să se pună încă o dată bine cu sistemul. A ”plouat cu stele” peste agenții secreți Astfel că șeful statului s-a așezat la birou și a semnat ”ca la xerox” nu mai puțin de 48 de decrete prezidențiale prin care acorda tot atâtea stele de chestori și generali pentru 1 Decembrie. Dintre care, așa după cum spuneam, opt doar pentru Serviciul de Telecomunicații Speciale care va asigura imparțialitatea alegerilor. Asta în timp ce civilii se chinuie încă neputincioși, zile întregi, ca să poată lua legătura cu Direcția de Sănătate Publică. DSP a cărei ”disponibilitate” recent evidențiată de către președintele Iohannis o fi ea una sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Numai că printre cei 48 de ”aleși” din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Protecție și Pază și mai ales Serviciul de Telecomunicații Speciale nu se numără și noii generali din cadrul altor structuri informative avansați la gradul de generali prin decrete prezidențiale la secret! Dar care iată însă că până la urmă au intrat totuși în posesia noastră, până și membri de la cel mai înalt nivel al sistemului fiind totuși siderați cum deși România nu se află, cel puțin oficial vorbind, angrenată în vreun război internațional …

Citeste tot articolul