front

Imi aduc aminte din cartile citite ca, uneori , pe front, in razboi, se intampla  ca oamenii sa o ia razna , sa faca atacuri de panica si sa se desprinda complet de realitate din cauza stresului luptei si nesigurantei vietii . Camarazii aveau sentimentul ca au inebunit pentru ca se comportau total irational. Solutia era simpla de fiecare data insa doar cei mai batrani si mai harsaiti in razboaie o cunoasteau si anume – bataia. Da. E oarecum ciudat sa bati un om caruia i-au cedat nervii insa se pare ca bataia era ceva imediat, palpabil si se pare ca durerea fizica echilibra mintea  si readucea la realitate omul care inebunea de frica.

Nu am testat niciodata acest lucru insa exista o similitudine cu o  tehnica de management controversata pe care o folosesc uneori atunci cand situatia scapa de sub control . Principiu pe care se bazeaza aceasta tehnica este foarte simplu si spune ca oamenii se vor uni intotdeauna in fata pericolului cel mai mare .

Uneori atmosfera e foarte incarcata , uneori e foarte mult de lucru , uneori e foarte mult stress sau uneori o echipa nu se mai intelege cu ea insasi . Am fost pus de multe ori ca manager in fata unor situatii limita in care echipa avea propriile razboaie interne si razboiele nu mai conteneau. Asemenea razboie nu au legatura cu obiectivele si activitatea zilnica . Sunt razboie ale orgoliilor , politice , jocuri de culise . Daca ai fost vreodata manager si ai simtit ca situatia scapa de sub control , daca ai vazut oameni buni care plecau din cauza atmosferei infecte in ciuda eforturilor tale atunci intelegi ce vreau sa spun . Poate parea controversat ce o sa va povestesc  acum insa uneori solutia este sa “bati” echipa pe principiul “vreti razboi- va dau razboi“.  Nu o sa gasiti in nici un manual de management tehnica aceasta pentru ca nimeni nu te invata “dansul pe bustean” la limita dintre psihologia maselor , individului si management.

Este o tehnica pe care am aplicat-o de cateva ori  calculat si deliberat si a functionat.Practic le ofer un rau mai mare decat toate disputele dintre ei si jocurile politice si anume – EU. Stiu ca e oarecum scandalos  dar uneori dau motive unei echipe sa se uneasca impotriva mea si sa ma urasca sincer. Fac acest lucru deliberat si calculat in cele mai mici amanunte pentru ca asa pot obtine efecte notabile in timp scurt . In momentul in care pericolul cel mai mare sunt chiar eu se vor uni , vor face front comun  impotriva mea si ma vor ura toti pe mine insa vor inceta luptele dintre ei . Nu ma deranjeaza pentru ca eu le dozez ura deliberat  si stiu exact care sunt limitele ca sa nu pierd niciodata controlul . Cu timpul vor uita de micile rivalitati, de razboaiele lor si vor fi o echipa. In situatii grele oamenii se sudeaza, se unesc. Un manager foarte dur poate suda o echipa pentru ca toti vor deveni camarazi de suferinta. II  fac sa ma urasca cerandu-le lucruri imposibile dar aliniate intotdeauna cu obiectivele companiei sau cerandu-le sa munceasca foarte mult la intensitate maxima  dar mai fac ceva foarte important – facilitez permanent oportunitati  sa se cunoasca mai bine . Ii pun sa munceasca mult , ii schimb intre ei , le dau proiecte comune, fac in asa fel sa ramana  peste program sa munceasca impreuna exact cei mai rebeli . Marea arta insa este sa nu ramai in pozitia dictatorului  fata de ei mai mult decat este nevoie. De obicei 1-2 luni sunt suficiente.

Dupa o vreme dupa ce vad ca au uitat de micile rivalitati si ca sunt o echipa,  incep sa desfac surubul si sa ii las usor sa preia controlul . Efectul este extraordinar . Vor fi sudati foarte  frumos – ganditi-va ca au trecut prin razboaie impreuna si sunt acum niste camarazi care au un alt razboi . Razboiul lor in prima faza va fi fost cu mine dar dupa o vreme razboiul lor este cel pe care eu il decid – adica obiectivul companiei. Mai mult mai apare un efect – ajung sa ma iubeasca. Nu se intampla imediat insa amprenta psihologica ramane si acordarea de libertate si normalitate ajunge sa fie apreciata foarte mult.. Am avut echipe cu care am lucrat pentru timp scurt de 6-10 luni cu mari probleme “politice”.  Paradoxul este ca dupa 10 luni au plans cand nu le-am mai fost manager . Mi-a fost greu sa imi explic atasamentul emotional insa este dupa parerea mea este un fel de mix intre efectul calaului asupra victimei completat cu o anumita mentalitate de tip romanesc care spune ca romanii isi doresc intrisec un fel de dictatura luminata. Nu am gasit alta explicatie pana acum pentru acest efec pe care eu il numesc – efectul fight–club.

In esalonul doi  imediat dupa big boss , in orice multinationala este un razboi permanent . Un razboi al intereselor , al ierarhiilor informale , un razboi de culise , un razboi politic – un razboi urat si cu efecte devastatoare pentru orice companie. Personal urasc razboiul asta pentru ca se da in  culise si pentru ca mare parte din headquartere sunt populate de indivizi egoisti , orgoliosi si bolnavi de putere . Azi am vazut ca degeaba ai un ISEAD la CV si experienta internationala, daca nu sti ce sa faci prins in schimburile de focuri din esalonul doi . De aceea m-am apucat sa scriu acest post fara sa am pretentia ca as avea mai multa scoala de management ca no1  . Sunt insa multe lucruri care nu ti le spune nimeni in nici o scoala tocmai pentru ca sunt controversate si la limita managementului conventional. De aceea viata bate filmul.

Astept sa ma bateti in cuie si sa imi spuneti cat de aiurea este sa faci oamenii din subordine sa te urasca. De pe Reportaje Live

Polonia a pornit imediat după redobândirea independenţei în 1918 o campanie de recâștigare a teritoriilor pierdute începând cu 1772, teritorii ce au fost pe rând împărţite între Rusia, Prusia și Austria. Planul lor presupunea includerea în viitoarea formaţiune statală – cuprinsă între Marea Baltică, Munţii Carpaţi, Nipru și Dvina – unor părţi însemnate din Lituania, Bielorusia și Ucraina. În ceea ce o privește pe ultima, polonezii au încercat să convingă guvernul român să accepte acţiunea militară comună în Ucraina, scrie blogul Cer si pamant romanesc.

Lituania s-a dovedit o nucă tare pentru poloni, care au ajuns ca soluție extremă la anexarea ei 1922, după izbucnirea războiului po-lono-sovietic. Anexarea completă a Bielorusiei nu a putu fi atinsă, ajungându-se la soluția de compromis ce presupunea ca Grodno și teritoriile bieloruse occidentale să intre direct în componența Poloniei. Varșovia era în incapacitate politică și militară în 1918, nu avea buget și nu înființase structuri administrative locale și centrale reprezentative. În ceea ce privește Ucraina, polonii au căutat în 1919 să convingă România să participe la o acțiune militară comună împotriva Kievului, pentru a împărți și administra un teritoriu cât mai întins.

Ucraina reușise să impună Uniunii Sovietice în 1918 recunoașterea independenței R. P Ucraina și retragerea armatei roșii de pe teritoriul acesteia.La cinci februarie în 1919 sovieticii au ocupat însă din nou Kievul, instaurând un Consiliu al Comisarilor Poporului al R.S.S. În condițiile acestea guvernul polon a propus României împărțirea și administrarea Ucrainei.

În 1918 și 1919 oficiali ai Poloniei au trimis României mai multe mesaje în acest sens. Prima propunere concretă a fost făcută pe 16 august 1919, atunci când contele A. Skyrzynski a prezentat părții române prima propunere concretă privind ocuparea militară imediată a Ucrainei de către trupele române și polone. Autoritățile române au respins însă propunerea Poloniei, ministrul român la Varșovia, Alexandru Florescu, concluzionând după discuții cu lideri politici polonezi că planurile lor dovedeau ”o imprecizie și o fantezie pe care socotesc că se cuvine a nu le lua în seamă decât sub beneficiu de inventar”.

După ce trupele polone au ocupat, la 7 mai 1920 orașul Kiev, propunerea acțiunii militare comune cu România a fost retrimisă guvernului de la București. Oferta Varșoviei presupunea de data aceasta ca României să-i revină o porțiune din litoralul Mării Negre, cu portul Odessa și regiunea dintre Nistru și Bug, ca o zonă tampon împotriva atacurilor bolșevice.

Diplomații români au ales să informeze Parisul în legătură cu acest subiect, iar Franța nu a dat semne că s-ar opune planurilor poloneze. Poziția României însă, prin generalul Alexandru Averescu, a hotărât să respingă orice planuri de participare a României la conflictele din răsărit și stoparea negocierilor româno-polone în vederea încheierii alianței bilaterale, până la rezolvarea deplină a conflictului militar polono-sovietic. De Ionuţ Iordăchescu - DeCeNews