Tag Archives: fotbal feminin

„BĂTAIE” între fete la meciul de fotbal intre CFR Timisoara si Real Craiova – GALERIE FOTO

Fotbalul feminin arată că nu e deloc plictisitor. Dovezi mai clare ca jocul dintre CFR Timișoara și Real Craiova din a doua rundă a Superligii nu prea sunt. Gazdele s-au impus cu 3-2 după un meci presărat cu goluri de cascadorii râsului, eliminări după o bătaie între fete și un show făcut de portarul vizitatoarelor. Aceasta a vrut să sară la arbitrul jocului după ce a considerat că a văzut incorect ”roșu”. Cele două echipe au arătat în prima parte că au fost pregătite cât de bine s-a putut tactic. Cu absențe importante, elevele lui Florin Bugar, antrenor acum și la naționala U19, aveau mare nevoie de puncte după eșecul de la Prundu Bârgăului. CFR a dominat startul, dar a încasat un gol hilar la singura fază mai serioasă a oaspetelor. Simion a trimis mingea undeva la nimereală la colțul scurt iar Liheț a deviat stângaci în propria poartă. Faza zilei sau cel puțin cea care cu toți privitorii credeam că va fi momentul cel mai gustat înainte de a fi martori la următoarele întâmplări, s-a petrecut imediat după reluarea de la centru. De fapt, în timpul bucuriei oltencelor în propra jumătate. ”Leopardele” au dat dovadă de o bună cunoaștere a regulamentului și Sârbovan a pornit singură spre poarta lui Niculescu, cam singura jucătoare de la Real pe fază, celelalte de abia se treziseră din fericirea golului. Atacantul CFR-ului nu a iertat scăpată singură cu portarul și a făcut 1-1. Feroviarele aveau apoi să treacă în avantaj în minutul 35 la lovitura de cap a lui Abrudan sub bara transversală în urma unui corner. Dar la pauză avea să fie 2-2 după ce Hornea a înscris în urma unei acțiuni personale în careul timișorean (min. 41). Oltence ”fierbinți” Partea secundă părea să decurgă destul de monoton. Deși tensiune a existat. De …

Citeste tot articolul