Tag Archives: Florina Presada

Breaking news. Apare o nouă forță politică în România!

Va apărea o nouă forță politică în România! Conform informațiilor apărute recent, un fost senator tocmai a făcut anunțul. Acestea sunt țintele care se află pe agenda noului partid. Este vorba despre anunțul făcut de fosta senatoare USR PLUS Florina Presadă. Aceasta va lansa curând un partid progresist pro-european, cu agendă pe mediu și schimbări climatice, conform unui interviu acordat pentru sidoniabogdan.ro Fosta senatoare USR PLUS își dezamăgirile față conducerea Dan Barna și susține că există un electorat care nu se mai simte reprezentat în momentul de față. Apare o nouă forță politică în România „Pandemia a adâncit inegalitățile în societatea românească. E nevoie de o formațiune politică nouă progresistă și responsabilă. Vreau să ne uităm la cifre, să înțelegem fenomenele. Avem o grămadă de strategii pe care nu le evaluează nimeni să vadă ce impact au avut. O nouă formațiune care să pună preț pe integritate și competență nu face rău României”, a declarat Florina Presadă pentru sursa menționată. De asemenea, aceasta a subliniat că a ajuns „într-un punct în care schimbarea spre mai bine nu mai este posibilă”. „Mi-am dat seama că nu mai avem șanse să schimbăm lucrurile în USR. Am ajuns într-un punct în care schimbarea spre mai bine nu mai este posibilă. Oamenii care au încercat să schimbe lucrurile s-au lovit de un zid. Conducerea partidului sub Dan Barna a practicat un stil de conducere extrem de diviziv, în care a marginalizat toate vocile critice. A marginalizat pe oricine nu era de acord cu deciziile luate de ei. Mi-am dat seama că locul meu nu mai este acolo. Dan Barna putea oricând să ne cheme la o discuție, pe mai mulți dintre noi. Eu mă așteptam la asta. Am văzut extrem de multe lucruri în USR încât să spun: locul meu nu mai este aici”, …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. A demisionat din USR! Acuzații GRAVE la adresa foștilor colegi

Florina Presadă și-a anunțat demisia din USR, în urmă cu câteva minute, prin intermediul unei rețele sociale. ”Momentul despărțirii de USR. Azi mi-am înaintat demisia din USR biroului filialei USR Sector 3. A fost o decizie pe care am luat-o cu inima grea dar privind spre viitor. Adevărul este că nu mă mai regăsesc în această construcție politică de ceva vreme iar după decizia BN USR de aseară de a-l propune pe Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, mi-a fost clar că expertiza mea nu mai este de folos în această organizație. Dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparență și politica de gașcă au devenit emblematice pentru noul USR. Numirile politice pentru anumite poziții sunt firești și pot accepta că cei ajunși la putere îi vor prefera pe unii în detrimentul altora, dacă au de ales între oameni cu competențe similare. Dar ce nu pot accepta este ca în urma acestor numiri să aibă de suferit serviciul public sau ca aceste numiri să nu țină cont deloc de competențe. Mă bucur că am făcut parte din efortul de împrospătare a clasei politice românești, început în 2016, alături de voi. Mă bucur de asemenea că am putut contribui la promovarea unor teme de care societatea românească are nevoie: reforma electorală, reforma administrației publice, respectarea drepturilor omului. Au fost 4 ani plini, din care am învățat foarte mult, ca om și ca politician. Am cunoscut în USR oameni extraordinari pe care altfel nu i-aș fi întâlnit. Din păcate, mulți dintre ei au părăsit deja partidul și mulți o vor mai face. Nu v-am mințit, am crezut și am acționat sincer în orice moment. Mi-a fost drag să fiu în stradă în campanii sau la evenimente cu voi și am apreciat mereu întâlnirile noastre, în persoană sau online. Am beneficiat de …

Citeste tot articolul

Senatoare USR, JIGNITA OBSCEN de iubitul Olgutei Vasilescu, Claudiu Manda. Reactia senatorilor PSD si ALDE este oribila – Video

Senatoarea USR Florina Presada a fost jignita obscen de Claudiu Manda in plenul Senatului. Senatorul PSD a reiterat injuratura pe care colegul sau, Liviu Tit Brailoiu, i-a adresat-o senatoarei la sfarsitul anului trecut. Florina Presada a sustinut ca noul Cod administrativ este este un proiect foarte costisitor pentru romani. “Dupa amendamentele adoptate in Comisia speciala pentru Codul administrativ, am aflat ca este si un proiect foarte costisitor pentru romani, pentru ca ne costa pensiile speciale pentru primari o suta si ceva de milioane de euro anual pentru cei care au avut minim un mandat. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil daca cei chemati sa ia aceste decizii nu ar fi avut de platit pe cei care slujesc aparatului de partid. Cum ar fi fost posibil un miting ca cel din weekend?”, a spus Presada. In replica, presedintele de sedinta, senatorul PSD Claudiu Manda, i-a taiat microfonul senatoarei USR Florina Presada si a facut referire la o expresie jignitoare pe care deputatul PSD Liviu Brailoiu i-a adresat-o acesteia intr-o sedinta din plenul Camerei Deputatilor, in decembrie 2017. “Rugamintea colegilor era sa va adresez rugamintea de a cere scuze PSD-ului pentru jigniri. Nu cred ca o sa o faceti, motiv pentru care ramane cum a spus domnul Brailoiu. Va rog sa mergeti in banca”, a spus Claudiu Manda. In sedinta de plen din 21 decembrie 2017, senatorul PSD Liviu Brailou a jignit-o grosolan pe Florina Presada. ”Printeso, sugi p…”, i-a spus Brailoiu, cand senatoarea USR i-a dat drept cadou de sarbatori un exemplar din ”Ferma animalelor”, de George Orwell. Senatorii PSD si ALDE au izbucnit in hohote de ras la remarca suburbana a lui Manda. Ulterior, Presada i-a spus lui Manda: “Avem o problema ca nu aveti bun simt. Aveti foarte multe senzatii, cand ar trebui sa aveti certitudini”.

Citeste tot articolul

Parlamentarii care au refuzat să rostească „Așa să-mi ajute Dumnezeu” la depunerea jurământului

Toți cei 136 de senatori din noul Parlament al României au depus miercuri jurământul în cadrul unei ședințe a Senatului. Senatorii Gabriela Creţu (PSD) şi Florina Presada (USR) au refuzat să rostească expresia de final ”Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, alegând să depună jurământul de credință fără formula religioasă. Atât Gabriela Creţu, cât și Florina Presadă, și-au început jurământul cu formula: ”Jur pe onoare şi conştiinţă”, relatează news.ro. ”Eu cred în oameni, în valorile noastre morale ca oameni, nu într-o divinitate”, a declarat pentru sursa citată senatorul USR Florina Presada. Potrivit Statutului Deputaților și Senatorilor, fiecare deputat și fiecare senator trebuie să depună în fața plenului Camerei din care face parte jurământul de credință față de țară și popor: „Jur credinţă patriei mele România; ur să respect Constituţia şi legile ţării; Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu”. Următorul articol din Statut precizează că jurământul de credinţă se poate depune şi fără formula religioasă, care se înlocuieşte cu formula „Jur pe onoare şi conştiinţă”, care prefaţează jurământul. În urmă cu 4 ani, și deputatul Remus Cernea a ales să rostească jurământul de credință fără formula religioasă. De asemenea, el a ținut mâna doar pe Constituție, nu și pe Biblie.

Citeste tot articolul