Tag Archives: fetita violata

Planeta Moldova/Dascăl bisericesc, reținut după ce a ademenit o fetiță de 10 ani să-i facă sex oral timp de un an de zile!

Cântăreţul pervers din strana bisericii din localitatea de domiciliu a fost dat afară după ce s-a aflat că ar mai fi avut o relaţie amoroasă cu o consăteancă. Un bărbat în vârstă de 61 de ani, dintr-o localitate de lângă municipiul Piatra Neamţ, fost cântăreţ bisericesc, a fost arestat preventiv pe 10 noiembrie 2020, după ce a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, relatează Adevărul. Victima infamei fapte a fost o fetiţă de doar 10 ani, acesta fiind agresată sexual în repetate rânduri. Conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc în perioada 2019 -2020, adică din timpul când minora avea doar 9 ani. Profitând de vulnerabilitatea părţii vătămate, de naivitatea specifică vârstei, dar şi starea materială precare a familiei din care făcea parte, individul a ademenit copila cu sume modice de bani, 10-20 de lei şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale. Surse apropiate anchetei au dezvăluit că despre comportamentul deviant al sexagenarului s-a aflat prin sat, fetiţa ar fi fost consiliată psihologic după implicarea primăriei din localitate şi ancheta desfăşurată de Direcţia de Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ, iar la un moment dat copila a detaliat ceea ce s-a petrecut. După sesizarea organelor judiciare, autorul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au decis privarea de libertate. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (…), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (…), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ. Riscă până la 12 ani de închisoare Dacă în alte speţe de acest gen, autorii …

Citeste tot articolul

Cazul cutremurător al copilei răpite de pe stradă şi violate în timp ce era inconştientă. Agresorii au fost eliberaţi din arest preventiv

Fetiţa de 10 ani a fost forţată să întreţină raporturi sexuale normale, orale şi anale cu unul dintre agresori. Nici ţipetele copilei şi nici faptul că aceasta sângera abundent nu l-a impresionat pe al doilea bărbat, care a violat-o, la rândul lui. Judecătoria Brăila a hotărât pe 16 ianuarie să revoce arestarea preventivă în cazul lui Cătălin Cornel Drăgan (30 de ani) şi Corin Mămăligeanu (20 de ani), ambii fiind cercetaţi în prezent pentru lipsire de libertate şi viol. Instanţa urmează să îşi motiveze decizia. Cei doi au stat în arest preventiv mai puţin de două luni, începând de pe 26 noiembrie 2019. Decizia instanţei poate fi contestată. Corin Mămăligeanu este judecat în prezent într-un alt dosar penal pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu un minor. Cătălin Cornel Drăgan (30 de ani) şi Corin Mămăligeanu (20 de ani) sunt cercetaţi în prezent după ce au batjocorit, pe 24 noiembrie 2019, o fetiţă de 10 ani în moduri ce cu greu pot fi descrise în cuvinte, întreţinând raporturi sexuale normale, orale şi anale cu aceasta. Conform unor surse judiciare, indivizii au continuat să o violeze pe copilă şi după ce aceasta leşinase. ”Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment a rezultat că, la data de 24.11.2019, în jurul orei 20,30, primul dintre inculpaţi a abordat-o pe victima minoră ce se afla în proximitatea unui magazin „non stop” de pe raza municipiului Brăila şi, prin exercitarea de ameninţări, a condus-o pe un teren viran amplasat la ieşirea din municipiu, unde, prin constrângere, a întreţinut cu minora un act sexual; în continuare, acelaşi inculpat a condus-o pe victimă, tot împotriva voinţei ei, într-un imobil nelocuit din municipiul Brăila, unde, atât prin exercitarea de constrângeri, dar şi profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra, a mai întreţinut cu aceasta …

Citeste tot articolul

Marea Britanie: Fetiță de 12 ani VIOLATA SI TRAFICATA de către o gașcă de refugiati proxeneti

O fetiță de 12 ani a fost violata si traficata de către o gașcă de refugiati proxeneti aflati in Marea Britanie. Procurorii spun că tânăra a fost violată în repetate rânduri, obligata sa intretina acte sexuale în curtea unei biserici și abuzată de grupul de refugiati din Orientul Mijlociu când a respins avansurile lor sexuale, relatează Daily Mirror. Declaratii socante: Victima a spus că „a pierdut numărul” bărbaților care au violat-o în ultimii doi ani. Cei cinci bărbați acuzați de abuzul îngrozitor: Mohammed Ali Sultan, Amjad Hussain, Shafiq Younas, Nazam Akhtar și Mohammad Rizwan neagă cu toții că au făcut vreodată ceva greșit. Tanara a povestit cum unul din cei cinci refugiati au urinat pana si pe ea. Ahmed a absentat din proces, deoarece a fost deportat în Pakistan pentru „infracțiuni fără legătură”. Ali Sultan se confruntă cu patru acuzații de atac indecent și o acuzație de viol. Shafiq Younas, în vârstă de 35 de ani, este acuzat de violarea orală a tinerei fete în curtea bisericii din Wellington. Nazam Akhtar a fost acuzat de viol. Mohammad Rizwan este acuzat că a forțat-o pe fată să efectueze acte sexuale. El se confruntă cu două acuzații de atac indecent.

Citeste tot articolul

Jurnalistul Cristian Botez, după cazul fetiței din Dâmbovița: Colcăie Bucureștiul de pedofili, de homosexuali în căutare de copii și adolescenți! Ne sunt violate și ucise copilele de gunoaiele degenerate ale Occidentului

Recenta descoperire a cadavrului micuței Adrian Feraru, din comuna Gura Suții (Dâmbovița), caz în care principalul suspect este un olandez, a stârnit revoltă în spațiul public. Jurnalistul Cristian Botez a scris pe facebook că acesta nu este un caz izolat, ci dimpotrivă, România a devenit un punct de atracție pentru „turismul sexual”, profitând de copii săraci sau instituționalizați, totul sub nasul autorităților care preferă să închidă ochii. Botez afirmă că aceste persoane folosesc apartamente închiriate în Centrul Vechi al Capitalei pentru a desfășura adevărate orori cu copiii pe care îi racolează sau îi răpesc. „Referitor la cazul Adrianei Fieraru, fetita de 11 ani, din satul Gura Sutii, județul Dâmbovița, dispărută vineri ora 17.00 și găsită ieri moarta pe un camp. Copila răpită, torturata și ucisă(expertiza medico-legala de azi, luni, va aduce elemente noi) de un cetățean olandez identificat, spune Politia, dar care a părăsit intre timp Romania. Oameni buni, ca la autorități nu îmi mai vine sa urlu, ca urlu degeaba! Colcăie Bucureștiul, Centrul orașului și nu numai, de pedofili, de homosexuali în căutare de copii și adolescenți! Locuiesc în Centru de decenii și știu ce se întâmplă aici! Nu exista bloc în care sa nu fie cel putin câteva apartamente care se închiriază în regim Airbnb, căutate în special de cei care practica turismul sexual, de cei care bântuie pe străzi, prin cartiere, pe lângă piețe și gări, pe la guri de metrou, prin locuri prin care zburda copii cerșetori sau amărați fugiți de acasă ori lăsați de izbeliște de părinti iresponsabili! Nu se înregistrează datele acestor indivizi, veniți din Occident, cel mai adesea. Administratorii blocului habar nu au cine vine și se cazează pentru o zi, doua sau trei. Vecinii de mai peste tot , în aceasta zona, vorbesc în șoaptă despre grozăviile care se petrec în aceste …

Citeste tot articolul

Biata fetita de 12 ani se ruga de JANDARM sa nu o mai violeze! Pedofilii din Politia Romana si Jandarmerie au ajuns subiect in presa internationala!

ÎNFIORĂTOARE plângeri din registrul PEDOFILIEI la „Casa VERA” din Sântana! Un JANDARM și un lucrător la Compania de Apă sunt acuzați că au maltratat emoțional și supus la perversiuni sexuale, ani în șir, fetițele găzduite în „Casa de Tip Familial”. Sunt foarte multe persoane – nepublice, publice și foarte publice – implicate în acest caz, care ar trebui să facă istorie (mai ales că nu suntem singura publicație care se ocupă de el) – și să provoace  „acel cutremur de care e nevoie” în sistemul Caselor de Tip Familial (C.T.F.), care sunt nimic altceva decât NIȘTE ORORI… aproape toate! Cel puțin în formula în care funcționează acum. Toți directorii Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului le urăsc (la cei care își merită această funcție ne referim)… le e frică să recunoască asta public, pentru că-și pierd funcțiile și se ceartă cu sindicatele, dar le-ar vrea desființate ieri. Asa arata burtosii slinosi din Jandarmeria Romana: „Da, suntem pedofili si bolnavi psihic!”. Pentru că n-ai cum, de exemplu, să controlezi ce se întâmplă dincolo de zidurile unei asemenea „CTF”, nici dacă ai la dispoziție logistica SRI: DĂ CLICK PE LISTA CU CENTRELE DGASPC Arad și e suficientă o excursie virtuală ca să realizezi că e, practic, imposibil să ai „harta vieții de zi cu zi” a unui copil astfel instituționalizat, să știi ce se întâmplă cu sufletele alea noapte de noapte, cum sunt educate mințile inocenților ălora de cei care se ocupă de momentele vieții lor! La grămadă… câte 4-5 băieți într-o cameră, 4-5 fete în următoarea… diferiți ca personalitate și cu preocupări uneori diametral opuse, născuți din tată „natural” și mamă „aiurea” sau abandonați ca urmare a cine știe cărei tragedii, cresc, toți deodată, la cheremul unor funcționari ai statului, de cele mai multe ori terorizați de aceștia la modul cel mai …

Citeste tot articolul

VIDEO: 50 de TIGANI care au violat si ucis o fetita de 9 ani STRAMUTATI DE URGENTA de autoritati dupa ce au fost atacati de multimea furioasa!

UCRAINA: Autoritatile au decis sa stramute zeci de tigani dintr-un sat din regiunea Odesa, dupa ce vecinii lor, de etnie ucraineana, le-au atacat casele, relateaza BBC. Violentele s-au declansat sambata in satul Loshchynivka din Odesa, la scurt timp dupa ce a fost descoperit cadavrul unei fetite de 9 ani. Politia a confirmat ca victima a fost violata de tigani. VEZI SI: Din răzbunare, un roman a călcat cu camionul o şatră de ţigani. 24 de morti. Sambata, o multime furioasa a atacat casale tiganilor, au dat foc asezarilor si au spart geamuri. Unul dintre atacuri a fost filmat iar imaginile urcate pe Youtube. Autoritatile au decis sa mute cei 50 de tigani in alta localitate de teama represaliilor. VEZI SI: Hădăreni – cel mai cumplit conflict între ROMANI şi TIGANI

Citeste tot articolul