Tag Archives: femeie ucisa iasi

AU FOST PRINSI CEI DOI TIGANI CARE AU UCIS O FEMEIE LA IASI DUPA CE AU INCERCAT SA O VIOLEZE!

Au fost prinşi criminalii femeii găsită dezbrăcată şi plină de sânge, lângă blocuri, în Iaşi. 200 de oameni au fost audiaţi după descoperirea teribilă a cadavrului, sâmbătă. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi i-au prins pe criminalii femeii găsită decedată în Dalas. Este vorba despre doi bărbaţi, unul de 30, cu antecendete penale, şi unul de 48 de ani, care nu a mai avut probleme cu legea, scrie Ziarul de Iaşi. Cei doi s-au întâlnit cu femeia într-un bar din apropierea cartierului Dalas. Acolo au consumat băuturi alcoolice şi după ce s-au îmbătat cei trei au plecat împreună. Bărbaţii i-au propus femeie să întreţină relaţii sexuale cu ei, dar au fost refuzaţi, motiv pentru care au lovit-o de mai multe ori. Medicii legişti au concluzionat că moartea a fost cauzată de o lovitură aplicată în zona capului. Unul dintre cei doi suspecți a recunscout fapta şi a fost reţinut pentru 24 de ore în această seară. Al doilea a fost internat la Institutul Socola pentru o expertiză psihiatrică. Amândoi sunt suspectați şi de tentativă la viol. Până la acest moment nu se cunoaşte identitatea victimei. Pentru a rezolva cazul 50 de poliţişti au audiat circa 200 de persoane. Nu s-au găsit imagini cu cei doi şi din acest motiv ancheta s-a desfăşurat cu dificultate. Vezi: CRIMINAL PERICULOS IN LIBERTATE! MISTERUL CADAVRULUI GASIT IERI DUPA BLOCURI

Citeste tot articolul

CRIMINAL PERICULOS IN LIBERTATE! MISTERUL CADAVRULUI GASIT IERI DUPA BLOCURI

CRIMINAL PERICULOS IN LIBERTATE LA IASI: Corpul unei femei în vârstă de aproximativ 40 de ani, a cărei identitate este încă necunoscută, a fost găsit, vineri, pe un câmp de la marginea Iaşiului, în cartierul Dallas. Descoperire macabră a fost făcută de un bărbat, în jurul orei 11.00, care a sunat la 112. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că femeia era dezbrăcată de la brâu în jos și prezenta mai multe lovituri în zona feței. Cum asupra victimei nu au fost găsite documente, aceasta nu a putut fi identificată. Anchetatorii cred că aceasta a fost violată și mai apoi omorâtă. Oamenii legii au deschis un dosar penal și îl caută pe criminal. Femeia nu părea să fie un om al străzii, cu toate că hainele sale erau murdare. Anchetatorii spun că, având în vedere petele de noroi de pe haine, s-ar putea vorbi despre o potențială luptă între victimă și agresor. Însă prea multe indicii nu au fost descoperite până acum. S-a luat în calcul violul urmat de crimă, pentru că femeia era dezbrăcată, iar surse din cadrul anchetei au precizat pentru bzi.ro că aceasta ar fi avut urme de sânge în zona genitală. Zona în care a fost găsit cadavrul este destul de inaccesibilă, semn că sunt puține șanse ca trupul femeii să fi fost abandonat acolo. Vezi: CRIMA: Femeie DEZBRACATA si PLINA DE SANGE găsită pe câmp, lângă blocuri

Citeste tot articolul

CRIMA: Femeie DEZBRACATA si PLINA DE SANGE găsită pe câmp, lângă blocuri

O femeie dezbrăcată şi plină de sânge a fost găsită pe câmp, lângă blocuri, la Iaşi. Era fără viaţă şi poliţia încearcă să afle cum a ajuns cadavrul acolo. Femeia a fost găsită pe un câmp din aproprierea cartierului Dalas din Iaşi. Corpul prezenta urme de violenţă. Femeia era plină de sânge, mai ales în zona genitală. Identitatea persoanei este necunoscută. La ora 11.20, un ieşean a sunat la 112 pentru a anunţa că a fost descoperit, pe un câmp din zona Cicoare, trupul fără viaţă al unei femei. Anchetatorii cred că femeia are în jur de 45-50 de ani şi cadavrul a fost ridicat de legişti pentru autopsie. Poliţiştii fac cercetari în zonă şi au adus şi un câine de urmărire. Revenim cu informatii.

Citeste tot articolul