Tag Archives: fata incendiata

ADOLESCENTA INCENDIATA. De ce a fost eliberat criminalul, deși fusese condamnat la închisoare pe viață: Ar fi trebuit să fie supravegheat în libertate timp de 10 ani!

Ion Cristian Turnagiu, bărbatul care a incendiat-o pe adolescenta în vârstă de 17 ani din juețul Mehedinți, fusese condamnat la închisoare pe viață în 1994 după ce comisese cinci crime. Bărbatul a executat aproape 26 de ani din pedeapsă și ulterior a fost eliberat condiționat pe data de 10 mai 2019, potrivit ziare.com. Potrivit legii, persoanele condamnate la pedepse pe viață, pot face cerere de liberare condiționată după ce au executat cel puțin 20 de ani de închisoare și dacă îndeplinesc anumite condiții: bună conduită pe durata executării pedepsei, îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, dar și dacă instanța are convingerea că respectiva persoană condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Condițiile liberarării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune; b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani. Ion Cristian Turnagiu a depus de-a lungul timpului peste 10 solicitări de eliberare condiționată, însă fuseseră respinse. Abia în 2019, Tribunalul Mehedinți a admis cerea făcută de acesta pe 10 mai 2019, după ce Judecătoria Dobeta Turnu Severin îi respinsese solicitarea. Motivarea …

Citeste tot articolul

„Îţi dau foc, zdreanţo!“. Aşa obişnuia să ameninţe TIGANUL UCIGAS care i-a dat foc fostei iubite

Cosmin Dan, tânărul care a ucis-o, sâmbătă dimineaţă, pe Valentina Daniela Nica, prin incendiere, obişnuia să bată, la nervi, diverse fete din anturaj, dar şi să le ameninţe, inclusiv cu incendierea. A păţit-o, fix cu un an înainte de tragedia care a impresionat o ţară întreagă, o colegă de-ale Valentinei, după ce i-ar fi refuzat avansurile. Tânăra respectivă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic, scrie cotidianul Opinia, a intrat în atenţia lui Cosmin Dan, în februarie 2018, în timp ce se afla într-un club, într-o stare euforică. I-a făcut propuneri indecente, însă fata spune că l-a refuzat. Aceasta a făcut greşeala de a o informa pe prietena celui care acum a devenit criminal, Anisia, fapt care a atras furia tânărului. Reacţia violentă s-a materializat printr-o serie de mesaje de ameninţare pe o reţea de socializare, dintre care unul atrage atenţia în contextul celor întâmplate sâmbătă: ”Îţi dau foc, zdreanţo, dacă nu vii să ne punem faţă în faţă”. Fata a făcut anul trecut şi plângere la poliţie pentru ameninţare. A retras-o opt zile mai târziu, pe 5 martie, după ce Cosmin Dan şi Anisia şi-au cerut scuze şi au promis că nu se mai întâmplă. Peste fix un an, o astfel de ameninţare a fost pusă în practică în cazul Valentinei Nica, conform ziarului „Adevarul”. VEZI AICI AMANUNTE: EXPLOZIV! Cu un an inainte sa o UCIDA pe Valentina, CRIMINALUL DIN BUZAU a fost reclamat la Politie de o alta fata pe care a amenintat-o ca ii da foc!

Citeste tot articolul

EXPLOZIV! Cu un an inainte sa o UCIDA pe Valentina, CRIMINALUL DIN BUZAU a fost reclamat la Politie de o alta fata pe care a amenintat-o ca ii da foc!

Amanunte incendiare ies la iveala despre Cosmin Mihai Dan, criminalul piroman din Buzau: Cosmin Dan, tânărul care a ucis-o, sâmbătă dimineață, pe Valentina Daniela Nica, incendiind camera în care aceasta zăcea în urma unei bătăi aplicate de tânărul furios, beat și drogat, a dat de mult dovada unui comportament deviant. Conform unor dezvăluiri de ultimă oră, el obișnuia să bată, la nervi, diverse fete din anturaj, dar și să le amenințe, inclusiv cu incendierea. Mai grav este faptul că Poliția avea cunoștință de comportamentul lui Cosmin Dan de cel puțin un an înaintea comiterii grozăviei, însă a preferat să îl ,,conserve” – dat fiind că atracția sa pentru substanțe interzise era binecunoscută de oamenii legii – pentru a le furniza, probabil, fărâmituri de informații despre cei de teapa lui ori despre figuri noi apărute pe piața buzoiană a dealerilor de droguri. În cele ce urmează, prezentăm un caz înregistrat fix cu un an înaintea morții Valentinei, care susține întru- totul afirmațiile de mai sus. Deși tânăra cu care am stat de vorbă și ne-a pus la dispoziție datele respective a acceptat să îi publicăm numele și fotografia, din motive pe care le veți înțelege citind acest articol am ales să îi protejăm identitatea. În urmă cu un an, tânăra respectivă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic, colegă și prietenă a Valentinei Nica, intra în atenția lui Cosmin Dan, care, aflat într-un club într-o stare euforică, ,,trage de ea” și îi face ­pro­puneri indecente. Aceasta refuză și face greșeala de a o informa pe prietena celui care acum a devenit criminal, Anisia, fapt care a atras furia acestuia din urmă. Furie materializată printr-o serie de mesaje de amenințare pe o rețea de socializare, unele mai greu de reprodus pe hârtie – atenție, de pe contul Anisiei! -, dintre care …

Citeste tot articolul

Valentina A MURIT în cele mai CUMPLITE CHINURI, URLAND DE DURERE în timp ce focul o cuprindea

Modul în care s-a produs crima din B-dul Nicolae Bălcescu continuă să stîrnească vii comentarii în rîndul opiniei publice. În primul rînd cetăţenii sînt sideraţi şi profund indignaţi de cruzimea cu care principalul suspect, Cosmin Dan, a săvîrşit faptele. Ancheta a scos la iveală că în jurul său au fost mai multe persoane care, însă, n-au făcut nimic pentru a-l opri pe autor din violenţe în condiţiile în care, practic, şi-a torturat victima şi mai ales, n-au împiedicat incendierea. Oameni care au urmărit subiectul se întreabă dacă nu cumva în speţă mai există suspecţi sau chiar instigatori. Astăzi sîntem în măsură să publicăm declaraţii în formă brută existente în dosarul deschis de Parchetul Buzău. Din dosar transpar informaţii incredibile: martori refugiaţi în baie, victima care a murit arzînd în flăcări şi urlînd, atitudini inexplicabile de pasivitate ale unor martori faţă de nenorocirea care se producerea sub ochii lor. Iată, aşadar, pas cu pas cum s-a desfăşurat totul, povestit anchetatorilor de unii martori în dosar: Unul dintre cei prezenţi la eveniment a declarat că din cauza fumului produs de incedndiu şi pentru că uşa de la ieşirea din apartament se blocase, două persoane prezente la chef s-au refugiat în baie. Dacă n-ar fi găsit această soluţie, ar fi ars şi ele de vii. Victima, au susţinut aceleaşi surse, a murit în cele mai cumplite chinuri, urlînd de durere în timp ce focul o cuprindea dar nimeni n-a putut face nimic după ce incendiul a izbucnit. Prima care s-a aprins a fost perdeaua camerei în care leşinase victima, după care întregul apartement. Un alt participant la chef a relatat că principalul suspect era un tip de rînd şi îşi bătea sistematic atît fosta prioetenă cît şi actuala. Mai mult, alt martor a spus că actuala prietenă a agresorului ar fi trebuit şi …

Citeste tot articolul

Veste proastă pentru ucigașul Valentinei

Ucigașul Valentinei Nica rămâne în arest. Contestația la măsura preventivă i-a fost respinsă astăzi la Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată. Cosmin Mihai Dan va rămâne în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Buzău pentru 30 de zile, în baza mandatului emis duminică de Tribunalul Buzău. Tot astăzi, Valentina este condusă pe ultimul drum de familie și prieteni. Se pare că tânăra mai trăia încă atunci când ucigașul a decis să incendieze apartamentul ca să-și șteargă urmele. Procurorii au confirmat luni violența cu care tânărul de 21 de ani și-a comis fapta. Sursa: Ziarul Opinia

Citeste tot articolul

Detalii TERIFIANTE, în cazul tinerei UCISE prin INCENDIERE

Ucigașul – Cosmin Mihai Dan – invocă lipsa discernământului pentru a cere eliberarea din arest! Cosmin Dan, tânărul suspectat că a omorât-o prin incendiere pe fosta sa iubită, Valentina Daniela Nica, a solicitat să iasă din arestul Poliţiei. Avocaţii săi au făcut contestaţie la măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Buzău pe 24 februarie, la numai o zi după ce tânărul ar fi comis crima. După ce testul toxicologic rapid a indicat prezenţa alcoolului şi a unor substanţe psihoactive în organism, este necesar ca în zilele următoare Cosmin să fie scos din arest pentru un examen psihiatric. De rezultatul acestuia depinde severitatea pedepsei pentru omor. Deocamdată, procurorii îşi concentrează ancheta penală doar pe Cosmin, autorul omorului, deşi sunt indicii că în apartament ar mai fi fost alţi patru tineri, între care şi Anisia, actuala prietenă a inculpatului. Unul dintre cei doi amici care i-au adus bidonul cu benzină a fost încuiat în baie, pe durata episodului de îmbrânceli şi certuri între Cosmin şi Valentina. Când au ajuns la uşă, cei doi prieteni au auzit scandalul din apartament şi s-au speriat. Unul ar fi decis să plece imediat iar celălalt a apucat să intre, dar a fost dus în baie de Cosmin şi încuiat acolo. După ce a stropit-o pe fată cu benzină şi i-a dat foc cu bricheta, Cosmin a fugit din apartament împreună cu Anisia, iubita lui, şi un puşti de 14 ani, martor şi el la scandal. Acesta din urmă s-a întors să îi descuie uşa prietenului uitat în baie, chiar înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuinţă. Conform procurorilor, Valentina a murit în urma intoxicării cu monoxid de carbon şi a arsurilor, nefiind descoperite urme de violenţă. Unchiul victimei, Ion Dodan, declară, de asemenea, că medicul legist i-a spus că trupul fetei nu avea răni cauzate de …

Citeste tot articolul

Puteau să moară mai mulți!

Ancheta privind cazul de omor calificat din dimineața zilei de sâmbătă, 23 februarie, este departe de a se fi încheiat. Detaliile din dosar nu sunt încă destinate publicității, iar tot ce se află în afară de comunicarea oficială – făcută ieri de Parchet – reprezintă simple zvonuri care își pot găsi sau nu confirmare în cercetările ulterioare. Un aspect sumbru al incendiului devastator de sâmbătă este acela că focul putea lua mult mai multe vieți decât a făcut-o. Iar asta pentru că un accident ar fi făcut ca, într-o încăpere a apartamentului cuprins de flăcări, să rămână blocat un tânăr, pare-se cel care adusese benzina. Cei doi prieteni, care au mărturisit că nu au avut nici cea mai mică intenție sau cunoștință despre ce avea să facă prietenul lor cu benzina, ar fi urcat până la ușa apartamentului, după care, văzând oroarea, au încercat să fugă. Unul dintre ei ar fi fugit pe scări, în timp ce altul a intrat în apartament, suspectul de omor smulgându-i din mână sticla de benzină. De aici încolo, povestea este învăluită de mister. Prin împrejurări neclarificate încă, tânărul care adusese benzina a ajuns, de frică sau împins de suspect, într-o încăpere a cărei ușă se bloca tot timpul. Flăcările au izbucnit la scurt timp, iar cei din casă s-au autoevacuat. Unul dintre tineri și-ar fi adus aminte că au lăsat pe cineva în urmă și s-a întors să deblocheze ușa, reușind să îl salveze pe cel blocat. Dar incendiul putea avea consecințe grave și la nivelul etajului nouă al blocului. Câteva minute în plus și focul putea trece de ușa apartamentului în care locuia Valentina, iar flăcările ar fi putut cuprinde și celelalte locuințe. În acest caz, autoevacuarea celor din apartamente ar fi fost imposibilă, dat fiind etajul la care evolua incendiul. Între timp, …

Citeste tot articolul

Informatii de ultima ora. CRIMINALUL-PIROMAN din Buzau A FACUT CONTESTATIE LA ARESTUL PREVENTIV!

BUZAU. Cosmin Mihai Dan, criminalul piroman din Buzau care si-a ucis fosta iubita prin incendiere, a facut contestatie la arestul preventiv. Cazul pe scurt: Consum de alcool, de droguri, o viață dezorganizată, petrecută prin cluburi, lipsa unui climat familial așezat și a unei îndrumări morale, aceștia par să fie factori care, coroborat, să fi dus în timp la problemele de personalitate și de comportament deviant adus la extrem și încheiat sâmbătă dimineață cu crimă. Sâmbătă, la primele ore ale dimineții, o discuție, un reproș, o fotografie trimisă într-un moment nepotrivit, iar Cosmin Mihai Dan și-a dezlănțuit ura acumulată asupra fostei sale iubite Valentina Daniela Nica. După ce ar fi bătut-o, a stropit în jur cu benzină și a dat foc, fără să știe dacă fata mai este sau nu în viață. Se pare că Valentina Daniela Nica mai trăia încă atunci când a fost cuprinsă de flăcări. Procurorii au confirmat luni violența cu care tânărul de 21 de ani și-a comis fapta. ,,Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus la data de 23.02.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul D.C.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În fapt, în sarcina acestuia s-a reținut că în dimineața zilei de 23.02. 2019, a mers în apartamentul victimei N.V., asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi a dat foc cu o brichetă, determinând izbucnirea unui incendiu ce a avut drept consecință decesul victimei, care a fost găsită de către lucrătorii I.S.U. Buzău decedată, cadavrul prezentând urme de ardere și carbonizare. Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unor arsuri grad. II-IV, pe 100% din suprafața corporală, precum și a intoxicației acute cu monoxid de carbon. Leziunile trauma­tice – arsuri grad II-IV – s-au putut produce …

Citeste tot articolul

DURERE SFÂȘIETOARE IN FAMILIA FETEI UCISE PRIN INCENDIERE! Trupul Valentinei, scos de la MORGA!

Durere fără margini, astăzi, în curtea Spitalului Județean de Urgență Buzău. Trupul neînsuflețit al Valentinei Nica, tânăra de 21 de ani, incendiată de fostul iubit, a fost ridicat luni de morga Serviciului de Medicină Legală Buzău. La SML a fost adus și suspectul de omor, pentru a-i fi efectuată o expertiză psihiatrică menită să releve dacă avea sau nu discernământ. Un sicriu rece, având înăuntru rămășițele Valentinei, a fost scos astăzi de la morgă și dus la capela bisericii „Sfântul Gheorghe” de pe strada Patriei. Rudele s-au prăbușit de durere în momentul în care sicriul a ajuns la biserică. Între timp, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au venit luni cu precizări legate de acest cutremurător caz. Din informarea anchetatorilor reiese că fostul iubit al Valentinei este singurul inculpat în acest dosar, cel puțin până la acest moment: „Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus la data de 23.02.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul D.C.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În fapt, în sarcina acestuia s-a reținut că în dimineața zilei de 23.02.2019, a mers în apartamentul victimei N.V., asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi a dat foc cu o brichetă, determinând izbucnirea unui incendiu ce a avut drept consecință decesul victimei, care a fost găsită de către lucrătorii I.S.U. Buzău decedată, cadavrul prezentând urme de ardere și carbonizare. Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unor arsuri grad. II-IV, pe 100% din suprafața corporală, precum și a intoxicației acute cu mononid de carbon. Leziunile traumatice – arsuri grad II-IV – s-au putut produce prin expunere la flacără și au legătură de cauzalitate directă cu decesul.”, se arată în comunicatul remis de Parchet. Individul se află …

Citeste tot articolul

Fostei iubite i-a DAT FOC, dar a salvat câinele. Dezvăluiri HALUCINANTE ale tânărului care şi-a ucis cu sânge rece fosta iubită

Cosmin Mihai Dan si-a ucis prietena, pe Valentina Nica, a dat foc la apartament ca să ascundă crimă, dar a salvat câinele! Asta a recunoscut în fața polițiștilor chiar tânărul Cosmin care a ucis o fată de 22 de ani din Buzău. Inițial, s-a crezut că e vorba de un incendiu normal, numai că pompierii au descoperit lucruri suspecte și au chemat imediat poliția. Valentina și încă o fată aveau o relație cu același băiat și, recent, ele au aflat una de existența celeilalteă. Cea de-a doua iubită a lui Cosmin ar fi mers seara trecută acasă la tânăra de 22 de ani, care a fost găsită arsă în dimineața zilei de astăzi, 23 februarie. Ele s-au pozat împreună și i-au trimis fotografia presupusului iubit al lor. Acesta s-a enervat și a început să le amenințe. Ulterior, Cosmin ar fi ajuns acasă la Valentina. Aici, a început un scandal uriaș, iar tânărul ar fi ucis-o în bătaie. După ce a comis crima, tânărul ar fi incendiat apartamentul, însă, înainte, el a salvat din calea flăcărilor câinele Valentinei. În urma anchetei deschisă după moartea Valentinei, mai multe persoane au fost audiate, printre care şi prietenii care au văzut-o pe tânără ultima oară în viaţă. Procurorii de la Parchetul pe lângă Tribunalul Buzău au dispus sâmbătă reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr bănuit ca sâmbătă dimineaţa a incendiat apartamentul unei tinere din Buzău, aceasta decedând, iar duminică individul va fi dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Surse din rândul anchetatorilor susţin că la audieri tânărul şi-ar fi recunoscut fapta. Valentina a fost bătută crunt înainte de a fi incendiată. Criminalul a fost prins, este fostul iubit al fetei FOTO Se pare că individul este fostul iubit al tinerei, iar sâmbătă acesta ar fi venit la locuinţa fetei, …

Citeste tot articolul

S-A DAT SOLUTIA ~OFICIALA~ CU PRIVIRE LA ARESTAREA PREVENTIVA A CRIMINALULUI-PIROMAN. Detalii aici:

Solutia pe scurt: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. În baza art.226 C.pr.pen., art.223 alin.2 C.pr.pen. raportat la art.202 alin.1, 3 C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului: – DAN Cosmin Mihai, cercetat pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin.1 C.pen. – art. 189 alin.1 lit.a, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.02.2019, până la data de 25.03.2019, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 24.02.2019. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 8/2019 24.02.2019 DETALII DESPRE CAZUL CUTREMURATOR AICI: CRIMA INFIORATOARE in Buzau pe Bulevardul Balcescu. Valentina a fost BATUTA pana la inconstienta de Cosmin Dan iar apoi stropita cu benzina si INCENDIATA

Citeste tot articolul

CRIMA INFIORATOARE in Buzau pe Bulevardul Balcescu. Valentina a fost BATUTA pana la inconstienta de Cosmin Dan iar apoi stropita cu benzina si INCENDIATA

Concluzia medicilor dupa ce au efectuat necropsia: Valentina a ars de vie. Agresorul a primit 30 de zile de arest Cosmin Dan, suspect de omor calificat în cazul tinerei de 21 de ani care a fost găsită carbonizată în propriul apartament de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Legiștii au descoperit la necropsie că decesul a survenit în urma unui stop cardio respirator provocat de intoxicația cu monoxid de carbon. Concluzia este că victima încă respira atunci când criminalul a dat foc locuinței. Decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Buzău poate fi contestată. La intrarea în Tribunal, unde a fost adus pentru prelungirea mandatului de arestare, Cosmin a refuzat să facă declarații, iar primul său gest la ieșirea din mașina poliției a fost să își acopere fața. Câțiva prieteni veniți să îl susțină pe Cosmin i-au strigat: „Fii tare, tigrule!”. Lacrimi și durere la ușa Valentinei, tânăra incendiată de iubit. Surse: a agonizat în flăcări minute în șir țipând de la balcon Buzoienii sunt profund impresionați de drama Valentinei, tânăra care ar fi fost incendiată cu benzină de fostul iubit Cosmin Dan, un tânăr rebel de doar 21 de ani. Tinerii au simțit nevoia să-i aducă un ultim omagiu victimei, care la numai 21 de ani a avut parte de o moarte cumplită, cum numai în filmele de groază poți vedea. Grupuri de tineri din Buzău au venit duminică să aprindă lumânări în memoria victimei. S-au depus și flori chiar în fața apartamentului unde sâmbătă dimineață s-a consumat tragedia. VEZI SI: Mărturii ZGUDUITOARE! În apartament se mai aflau trei persoane în momentul crimei! Daniela Valentina Nica a fost răpusă de furia fostului prieten care s-ar fi enervat în momentul în care a aflat că victima ar vrea să-i …

Citeste tot articolul

Mărturii ZGUDUITOARE! În apartament se mai aflau trei persoane în momentul crimei!

Conform mărturiei unuia dintre tinerii care i-au dus benzină lui Cosmin Dan, în apartament mai erau trei persoane în momentul în care criminalul a incendiat-o pe Valentina. Mărturia lui N.A. este șocantă. Tânărul, care pare să nu aibă nicio legătură cu actul în sine, povestește zdruncinat detaliile oribilei fapte. Vineri noapte, după ce l-a lăsat cu mașina pe Cosmin la blocul Valentinei, băiatul a plecat spre casă alături de un alt prieten, R.G, pe care trebuia să îl lase la locuința sa. Numai că, la scurt timp, a primit un telefon de la Cosmin, care îl ruga să îi cumpere un litru de benzină sau de motorină. Deși rugămintea prietenului lor li s-a părut puțin deplasată, cei doi au decis să nu își lase prietenul la nevoie, bănuind că benzina ar fi pentru vreo mașină. Ajuns în fața blocului, Cosmin le-a spus celor doi să intre prin spatele blocului și să urce direct în apartament, deoarece el nu poate coborî. Pe măsură ce urcau scările, cei doi au auzit zgomote suspecte venind din interiorul apartamentului. Din ușă, ei au putut înțelege că ceva nu este în regulă. A bătut-o până a rămas inconștientă. N.A. mărturisește că, speriindu-se, a fugit pe scări și a sunat la poliție, în timp ce R.G. ar fi intrat în apartament. Acolo se mai aflau încă două persoane, în afară de Cosmin și de Valentina, care zăcea inconștientă pe podea. Este vorba despre un minor de 14 ani și despre actuala iubită a lui Cosmin. VEZI SI: Tragediile din viata CRIMINALULUI-PIROMAN care a INCENDIAT o fata de VIE Multe dintre persoanele implicate au fost deja audiate, iar acum urmează a se lua măsurile legale. Deocamdată, doar Cosmin a fost arestat, urmând să își petreacă 30 de zile în arestul IPJ Buzău. Totodată, este posibil ca nicio altă …

Citeste tot articolul

Tragediile din viata CRIMINALULUI-PIROMAN care a INCENDIAT o fata de VIE

Sunt două tragedii din viața lui Cosmin Dan, care i-au marcat cu siguranță existența. În primul rând, în urmă cu aproximativ zece ani, mama sa a murit de cancer. Cosmin și-a iubit mult mama, iar două din postările sale de pe facebook au făcut referire la ea. „Ca să fii BOGAT, e de ajuns sa-ți strigi MAMA, iar ea să-ți răspundă” – Cosmin Dan, iulie 2016 Și anul trecut în octombrie, Cosmin Dan a postat pe facebook o melodie tristă cu referire la mama lui cu mesajul „Lacrimi de iubire cad uneori din cer…”. Mama vitregă s-a sinucis! După decesul mamei, tatăl a încercat să-și refacă viața cu o altă femeie cu care s-a recăsătorit. Au vândut casa în care locuiau (tată: Ionel Dan – electronist, Cosmin și soră) și s-au mutat în spatele Facultății Bioterra unde și-au construit o casă nouă. Numai că pentru a construi casa au apelat la credite. Au acumulat datorii, iar mama vitregă s-a sinucis! O a doua tragedie familială. Era student în București Cosmin Dan a absolvit în 2017 Colegiul Economic, iar de anul trecut era student la Universitatea de Științe Agronomie și Medicină Veterinară. Unii cunoscuți mai vechi spun că era de familie bună, dar că dramele familiale i-au afectat echilibrul interior, iar apoi anturajul l-a îndreptat pe căi greșite. Acum, riscă să primească închisoare pe viață din cauza cruzimii omorului său – incendierea victimei – dar și a apartamentului din blocul de pe Bd. Bălcescu. – Sursa: buzoienii.ro VEZI SI: Valentina, fata INCENDIATA la Buzau de prietenul ei, A MURIT IN CHINURI GROAZNICE! Ce spune autopsia

Citeste tot articolul

Valentina, fata INCENDIATA la Buzau de prietenul ei, A MURIT IN CHINURI GROAZNICE! Ce spune autopsia

Cosmin Mihai Dan i-a dat foc Valentinei stropind-o cu benzină în timp ce aceasta se afla încă în viață. Rezultatul necropsiei a arătat că tânăra a murit în urma unui stop cardio-respirator provocat de intoxicația cum monoxid de carbon. Fata a murit în chinuri groaznice, strigând după ajutor. Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, Cosmin D. ar fi cerut ajutorul a doi prieteni pe care i-ar fi rugat să-i aducă o sticlă cu benzină cu care să-i dea foc Valentinei pentru a se răzbuna pentru ofensă adusă. Unul dintre complici ar fi adus la rugămintea atacatorului o sticlă cu benzină cu care criminalul și-a stropit victima după ce a lovit-o cu pumnii și cu picioarele. Un alt complice s-ar fi speriat când a văzut că atacatorul nu glumește și ar fi fugit din apartament, însă celălalt prieten ar fi asistat la toată scena de coșmar, informează Știri de Buzău. După ce a stropit-o cu benzină, criminalul i-ar fi dat foc cu bricheta și a fugit din apartament. Alți martori ar fi văzut apoi o scenă de coșmar: Valentina strigând disperată de pe balcon, în timp ce flăcările o mistuiau de vie. Nimeni n-a mai putut însă s-o ajute pe față neajutorată, întrucăt focul a cuprins rapid toată casa, Valentina stingându-se în chinuri cumplite chiar în apartamentul cumpărat de mama ei, care lucra în Italia. Astăzi suspectul de crimă, care ar fi recunoscut o parte din fapte, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Sursa: Reporter Buzoian

Citeste tot articolul

Etnic „neprecizat” aflat sub influenta drogurilor BATE o romanca pana la LESIN si apoi ii da FOC! Aveti grija cu cine va anturati! / Video

Etnicul „neprecizat”, în vârstă de 21 de ani, din Buzău, a fost reținut pentru 24 de ore pentru omor calificat. Urmează ca mâine să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Cosmin Dan ar fi recunoscut că a dat foc intenționat apartamentului fetei, folosind benzină. Nu este clar dacă tânăra era moartă deja sau a decedat ulterior, în incendiu. Urmează ca necropsia să evidențieze cauza morții. ȘTIREA INIȚIALĂ: Un tânăr este audiat în cazul tinerei găsită carbonizată în apartamentul său dintr-un bloc de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Procurorul de caz urmează să stabilească încadrarea faptei și măsurile preventive care se impun. Moartea fetei ar fi rezultatul unor neînțelegeri dintre Valentina și fostul său iubit, bănuit acum de crimă. Vineri noapte, în urma unor discuții legate de apropierea dintre Valentina și actuala sa iubită, Anisia, acesta ar fi dat foc apartamentului. Nu este clar dacă a lovit-o și fata a căzut inconștientă, iar individul a încercat să-și șteargă urmele. Rezultatele necropsiei vor face lumină în acest caz. Mai mulți martori au fost audiați sâmbătă, printre care și actuala iubită a tânărului, iar acesta este principalul suspect în acest caz. Dosarul morții fetei de 21 de ani a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău în urma cercetărilor în apartamentul incendiat sâmbătă dimineață, existând suspiciuni privind imprejurările în care a survenit moartea tinerei. Amintim că o tânără în vârstă de 21 de ani a fost găsită carbonizată după incendiul violent care a cuprins un apartament dintr-un bloc de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. COCALARII IL APLAUDA SI INCURAJEAZA. VEDETI VIDEO AICI: Video Revoltator: CACATII DROGANGII din Buzau isi SUSTIN „FRATELE” CRIMINAL care A DAT FOC UNEI ADOLESCENTE: „Fii tare, tigrule!”

Citeste tot articolul

Video Revoltator: Cocalarii din Buzau isi SUSTIN „FRATELE” CRIMINAL care A DAT FOC UNEI ADOLESCENTE: „Fii tare, tigrule!”

Tânărul bănuit că ar fi ucis-o și incendiat-o pe Valentina în dimineața zilei de 23 februarie a fost prezentat astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă. Pentru că îi expira ordonanța de reținere, Cosmin a fost scos din arest și adus de polițiști la Tribunalul Buzău, unde judecătorul de drepturi și libertăți va decide dacă își va petrece următoarele 30 de zile în arest. Între timp ies la iveală alte detalii ale oribilei fapte. Niciuna nu a fost făcută însă publică în mod oficial, deoarece ancheta este în curs. Cert este că, potrivit anchetatorilor, la acest moment nu mai există o altă persoană bănuită de implicare în comiterea faptei. La intrarea în Tribunal, câțiva prieteni veniți să îl susțină pe Cosmin i-au strigat: „Fii tare, tigrule!”. VEZI SI: CRIMA CU PREMEDITARE! Ce poză și-a pus CRIMINALUL din Buzau drept copertă pe Facebook inainte sa o BATA pana la LESIN si apoi sa-i dea FOC!

Citeste tot articolul

CRIMA CU PREMEDITARE! Ce poză și-a pus CRIMINALUL din Buzau drept copertă pe Facebook inainte sa o BATA pana la LESIN si apoi sa-i dea FOC!

E poza pe care Cosmin Dan, ucigașul-piroman de pe Bd. N. Bălcescu, a ales-o drept copertă a profilului său de facebook. Cea în care un bărbat și iubita sa sunt încătușați și conduși la audieri de doi agenți de poliție. O premoniție sau o premeditare a ceea ce avea să se întâmple ? Unul dintre prietenii de pe facebook chiar a adăugat un comentariu: „Ăla ești tu cu Anisia”. Un altul a comentat „parcă presimțeai… nu se poate asa ceva..”. Merită precizat și faptul că un prieten a postat o fotografie – comentariu, unde un inculpat cu cătușe la mâini își ia la revedere în sala de judecată printr-un sărut de la iubita sa. Lui Cosmin Dan i-a plăcut scena și a dat like. Iată că acum, ceea ce pare că și-a dorit, i se întâmplă lui Cosmin. VEZI SI: AMANUNTE NOI DIN ANCHETA! Cine i-a procurat benzina criminalului de pe Balcescu Ieri a fost încătușat și condus de polițiști la arest. E drept că singur, deocamdată fără iubita sa, deși sunt voci care spun că Anisia, dar și un alt prieten, nu sunt străini de ce s-a întâmplat ieri dimineață în casa victimei! De asemenea și scena de la tribunalul are acum toate șansele de a se produce în realitate – la termenele judecății lui Cosmin. Crima sa și incendierea apartamentului i-ar putea aduce din partea judecătorului condamnarea pe viață, conform buzoienii.ro VEZI SI: „Martorul” a omorât-o! | „Ești creația satanei!”

Citeste tot articolul

Detalii SOCANTE despre cum s-a petrecut CRIMA de la Buzau care a SOCAT o intreaga tara!

Cosmin Dan, criminalul care ar fi asasinat-o și incendiat-o pe Valentina în apartamentul ei de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, și-a petrecut prima noapte în arestul poliției. Crima sa a revoltat o întreagă comunitate, oamenii fiind revoltați de modul în care a ales individul să își rezolve o problemă care ținea, mai mult, „de orgoliu”. Toată nenorocirea ar fi pornit de la faptul că băiatul ar fi avut realații cu două fete în același timp. Anisia, actuala iubită, știa că băiatul fusese și cu Valentina, însă credea că totul s-a terminat. Cunoscuții spun că, dimpotrivă, băiatul se vedea și cu victima sa. Ieri noapte, tânărul se afla la un club din București. În toiul petrecerii ar fi primit, pe telefonul mobil, o fotografie cu cele două tinere, în apartamentul Valentinei, mesajul fiind unul clar: „Am aflat tot”. Orbit de mânie, Cosmin a pornit într-un suflet spre Buzău, mergând țintă către apartamentul Valentinei. Încă nu se știe modul în care a survenit decesul fetei. Este posibil ca ea să fi murit după o bătaie, iar agresorul să se fi speriat și să fi încercat să mascheze moartea ei dând foc apartamentului. De asemenea, anchetatorii vor să afle dacă benzia a fost cumpărată dinainte, de la un PECO din Buzău – așa cum se zvonește – sau dacă tânărul ar fi trimis pe cineva să o cumpere, după oribila faptă. Numai că anchetatorii nu au putut fi păcăliți. Poziția cadavrului găsi carbonizat și declarațiile martorilor i-au făcut să creadă că la mijloc este altceva. În scurt timp, la sediul poliției au ajuns mai mulți martori din anturajul celor doi și, într-un final, individul bănuit de crimă. Seara, procurorii care îl anchetau au dispus reținerea sa pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare …

Citeste tot articolul