Tag Archives: familie ucisa

CEL MAI DEZAXAT CRIMINAL al României: „Am înfipt cuțitul încet, zâmbind, l-am scos, a curs mult sânge”. DETALII SOCANTE

Prezentăm astăzi declarațiile lui Florin Buliga, arestat pentru că și-a ucis soția și cei doi copii, declarații date atât imediat după ce consumase droguri cât și după câteva luni de abstinență. Era consumator de droguri și de „religii fast food” . Astăzi, 16 noiembrie, Tribunalul Brașov ar trebui să se pronunțe în dosarul lui Florin-Mircea Buliga. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, este acuzat de deținere și consum de droguri, canabis. Știrea ar fi fără însemnătate dacă Buliga nu ar fi același care, în urmă cu 8 luni, nu și-ar fi ucis familia, soția, Elena-Monica, și copiii, Ioana și Matei. Femeia avea 42 de ani, iar copiii numai 18 și, respectiv, 13 ani. Pe baza unor documente de la dosarul de crimă, care se judecă la Tribunalul pentru minori Brașov, următorul termen fiind pe 27 noiembrie, vă propunem să înțelegem, atât cât se poate, mecanismele din mintea criminalului. Vom vedea cum prima perioadă de detenție a însemnat pentru el o adevărată „trezire” din nebunie, cum a început să înțeleagă ce a făcut, de unde, la început, credea că îi ucide pe cei trei pentru a-i scăpa de schimbările pe care Zamolxis le va aduce lumii. Vă avertizăm că urmează amănunte care vă pot afecta emoțional. Aleșii lui Dumnezeu Povestea inițială este relativ simplă, Buliga, patronul unei firme din Brașov care vindea aparatură pentru practicarea medicinei alternative, se întoarce spre casă de la Mănăstirea Șinca Veche. Pe drum se zgârie pe piept, încercând să se sinucidă. Își continuă drumul și apoi, în cursul nopții de 26 spre 27 martie, îi ucide pe cei trei cu multe lovituri de cuțit. Dimineață se duce la Poliție. A urmat o furtună de presă, cu multe amănunte, senzațional fiind Jurnalul criminalului, un amalgam de „revelații” și „învățături” culese din mai toate religiile, un mix …

Citeste tot articolul

Patru persoane decedate! O întreagă familie a pierit în accident (VIDEO)

Bilanțul victimelor accidentului de pe E85, de la Pădureni, este în creștere. Potrivit informațiilor publicate de Monitorul de Vrancea, patru persoane ar fi fost declarate decedate, în timp ce alte două victime sunt grav rănite. O familie întreagă – mamă, tată și copil – ar fi pierit în cumplita tragedie care a însângerat ziua de duminică. Ultima victimă ar fi un copil în vârstă de 15 ani, declarat decedat de către medici după ce aceștia s-au chinuit zeci de minute să-l resusciteze. Din nefericire, rănile suferite au fost mult prea grave. O altă victimă a fost resuscitată de medicii de la fața locului, fără rezultat. Elicopterul SMURD a ajuns la locul tragediei pentru a prelua o victimă rănită mai grav.

Citeste tot articolul

Detaliul bulversant în cazul triplei crime de la Braşov, episod rarisim în cazuistica psihiatrică. De ce a vrut să rămână în viaţă ucigaşul după ce şi-a căsăpit familia

Comportamentul ciudat al lui Florin Mircea Buliga poate deveni caz de studiu în psihiatrie. Potrivit psihologului Ana Maria Ruşizan, este posibil ca bărbatul să fi suferit o criză psihotică, pe fondul unor frustări sau al unei depresii, dar şi pe fondul consumului de droguri. Testele au arătat că bărbatul avea droguri în sânge la momentul audierilor. Tentativa de sinucidere a lui Florin Buliga este anterioară crimei. Lipsa remuşcărilor, dar şi faptul că, deşi spune că avea de ani buni gânduri de sinucidere, nu le-a mai dat curs ridică multe semne de întrebare. „Eu pot să îmi exprim părerea personală după ce am analizat toate informaţiile din ultimele zile. Personal eu cred că tentativa de suicid dinaintea comiterii crimelor a fost un fel de moment de luciditate, un ultim mod prin care a încercat să se oprească, să nu se ajungă la crimă. Comportamentul ciudat din ultimele zile, dar şi consumul de droguri ne poate face să credem că omul a suferit o criză psihotică. Sunt persoane care par perfect normale, dar pot ascunde multe probleme, poate chiar şi o depresie profundă. În timp, aceste nemulţumiri se acumulează şi devin ca o bombă cu ceas. Sunt multe cazuri studiate în psihologie când persoanele aparent normale şi-au ucis apropiaţii. Expertiza psihiatrică de la Mina Minovici va face mai multă lumină“, spune psihologul Ana Maria Ruşizan. Din studiile de cazuri din domeniul psihiatriei rezultă deseori că mulţi dintre criminalii care şi-au ucis familiile au ales să se sinucidă imediat după atacuri. Nu şi Florin Mircea Buliga. „În literatura de specialitate sunt prezentate pe larg cazuri şocante în care unii oameni şi-au ucis familiile. Mulţi dintre ei s-au sinucis imediat după comiterea faptei. Sinuciderea apare ca o reacţie la crimă. Criza de furie dispare, iar omul conştientizează ce a făcut. Nu pot suporta consecinţele, …

Citeste tot articolul

Cine este CRIMINALUL care şi-a ucis întreaga familie după o vizită misterioasă la o mănăstire. Psiholog: „Omul a suferit o criză psihotică“

Florin Mircea Buliga, un bărbat din Braşov, era văzut ca un om fără probleme aparente, iar vecinii spun că nu era violent. Motivul crimei nu este cunoscut încă, dar zilele de dinaintea faptei arată că bărbatul a avut un comportament ciudat. Florin Mircea Buliga are 43 de ani şi până astăzi era perceput ca un normal, inteligent, cu o familie frumoasă şi fără probleme. Cel puţin în aparenţă. În noaptea dintre 26 spre 27 martie 2018 a comis o faptă de care nimeni nu l-ar fi crezut capabil. Şi-a ucis soţia şi cei doi copii cu mai multe lovituri de cuţit în timp ce aceştia dormeau. Fata avea 18 ani, iar fiul – 14. Marţi, 27 martie, la prânz, s-a prezentat la IPJ Braşov, cu hainele pline de sânge, şi s-a predat spunând sec: „Am avut o revelaţie religioasă şi mi-am ucis soţia şi copiii“. Cum s-a ajuns aici nimeni nu ştie. Florin Mircea Buliga este audiat deja de câteva ore şi anchetatorii încearcă să afle motivul care a dus la tragedie. Nimic din viaţa lui de până cum nu anunţa un astfel de deznodământ. Bărbatul de 43 de ani părea un om împlinit. Vecinii spun că era un om liniştit cu o familie frumoasă şi au rămas şocaţi de cele întâmplate. Oamenii spun că Mircea Buliga era politicos şi că nu au auzit certuri violente în locuinţă până azi noapte. O vecină le-a povestit anchetatorilor că aseară ar fi auzit nişte strigăte, dar nu s-a gândit la nimic rău, crezând că este vorba despre nişte copii care se joacă şi ţipă. Florin Mircea Buliga avea studii superioare şi, din primele informaţii, nu era o persoană violentă.Surse apropiate anchetei subliniază că nu au fost niciodată plângeri de violenţă domestică legate de ucigaş. Nici probleme financiare nu erau în familie. Cei …

Citeste tot articolul

Ce au scos la iveala AUTOPSIILE victimelor din criminalului din Brasov. Ucigaşul a spus la audieri că în preajma Paştelui „trebuie să moară anumite persoane alese“

Rezultatele preliminare ale autopsiei în cazul victimelor triplei crime de la Braşov arată că acestea nu s-au putut lupta pentru viaţa lor. Au fost ucise în somn. Pe trupurile lor nu au fost găsite urme de autoapărare. Florin Mircea Buliga nu a ales întâmplător momentul crimelor. El a declarat că în perioada Paştelui mor cei aleşi care merg într-o lume mai bună. Raportul preliminar al autopsiilor efectutate în cazul femeii de 42 de ani şi a celor doi copii, o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani, ucişi de Florin Mircea Buliga arată că toate victimele au fost ucise în somn. Potrivit rezultatelor preliminare pe trupurile victimelor nu s-au găsit urme de de autoapărare, semn că nu s-au putut lupta pentru viaţa lor. Autopsia a confirmat şi declaraţiile ucigaşului privind cromologia crimei. Prima a fost ucisă soţia, cu trei lovituri de cuţit, apoi fata cu opt lovituri de cuţit, iar ultimul băiatul cu trei lovituri de cuţit. Toate rănile sunt situate în dreptul inimii. „Raportul preliminar au autopsiei confirmă că victimele au fost înjunghiate în somn. Din acest raport reiese că nu prezintă urme de apărare, semn că victimele nu s-au putut lupta pentru viaţa lor. Urmează să primim redactat raportul complet şi atunci vom avea mai multe informaţii. Aşteptăm în zilele următoare şi rezultatul analizelor de sânge şi urină prelevate de la Florin Mircea Buliga care ne vor arăta dacă a consumat alcool sau droguri în ziua crimei“, ne-a declarat procurorul de caz Daniel Dancă, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov. Momentul crimei nu a fost ales întâmplător Florin Mircea Buliga nu a ales întâmplător momentul crimei. El a declarat la audieri că în preajma Paştelui „trebuie să moară anumite persoane alese“. Criminalul a spus că a vorbit cu …

Citeste tot articolul