Tag Archives: extradare

Alertă | Cand va fi adusă în țară Elena Udrea

Autoritățile românești și cele bulgare acționează rapid după decizia instanței din țara vecină de aprobare a predării Elenei Udrea în baza mandatului european de arestare. Potrivit unor surse judiciare, în dimineața zilei de miercuri s-a primit din Bulgaria solicitarea de punere la punct a procedurii de predare. Autoritățile din cele două țări lucrează la un plan concret care va permite aducerea Elenei Udrea în țară până pe 29 iunie. Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, „extrădarea” (predarea către România, în baza mandatului european de arestare) Elenei Udrea, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă. Udrea a plecat în Bulgaria înainte de pronunţarea deciziei şi a fost oprită de autorităţile bulgare la graniţa cu Grecia. Ulterior, fostul ministru a fost reţinut de autorităţile bulgare şi a solicitat să nu fie extrădat, dând vina pe condiţiile din sistemul penitenciar din România. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA Bulgarii AU DECIS: Udrea va fi EXTRADATA in Romania si va ajunge la pușcarie pentru 6 ani

Curtea de Apel din Sofia a decis vineri să respingă contestația depusă de Elena Udrea la extrădarea în România pentru executarea celor 6 ani de închisoare primiți în dosarul Gala Bute. Udrea va rămâne astfel în arestul bulgarilor și autoritățile judiciare de la Sofia urmează să o predea autorităților române, după care fostul ministru va fi încarcerată. Decizia instanței bulgare este definitivă. Udrea le-a cerut celor trei judecători bulgari din complet să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene. Cum soluţionarea sesizărilor la CJUE durează foarte mult, Udrea a solicitat ca până la un verdict al CJUE să fie lăsată în libertate. De asemenea, Udrea le-a vorbit judecătorilor bulgari despre numeroase „abuzuri” săvârşite împotriva ei în timpul procesului din România şi le-a cerut să respingă cererea autorităţilor române de a fi extrădată. La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca ÎCCJ să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ‘Gala Bute’. Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata. La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Mutare fabuloasa! Udrea poate scăpa de extrădare și executarea pedepsei

Vestea serii despre Elena Udrea! Poate scăpa de extrădare și executarea pedepsei. Fabulos ce decizie a luat după ce a fost prinsă în Bulgaria în încercarea de a scăpa de cei șase ani de executare din România. Elena Udrea încearcă pe toate căile să scape de extrădare și de executarea pedepsei de 6 ani de închisoare din dosarul “Gala Bute”! Judecătorii din Bulgaria, cerere oficială pentru Ministerului Justiţiei de la Bucureşti În fața judecătorilor din Bulgaria, fostul ministru s-a plâns de condițiile din închisorile românești, motiv pentru care magistrații din țara vecină au cerut Ministerului Justiției de la noi să ofere detalii despre mediul în care trăiesc deținuții. Fostul ministru a invocat și o afecțiune medicală și a cerut chiar azil politic în Grecia pentru a se trata, scrie Realitatea.net. Cel mai probabil, Elena Udrea apelează la clemența judecătorilor din Bulgaria, pentru că a invocat în fața instanței faptul că în penitenciarele din țara noastră sunt condiții insalubre. Ea a povestit faptul că atunci când a fost încarcerată la Târgșor, în urmă cu mai mulți ani, stătea într-o celulă insalubră și ar fi fost chiar amenințată cu moartea. Acesta este motivul pentru care instanțele din Bulgaria au cerut Ministerului Justiției din România să trimită un document oficial din care să reiasă condițiile în care ar urma să stea Elena Udrea în detenție, în cazul în care va fi predată autorităților din țara noastră pentru a-și ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul “Gala Bute“. Reamintim că Elena Udrea se află în arest, în Bulgaria, de când a fost prinsă la vama cu Grecia. Ea încerca să fugă și din Bulgaria după ce a plecat din România și a fost dată în urmărire internațională. Fostul ministru a contestat măsura arestului, iar magistrații au decis că nu o vor …

Citeste tot articolul

Breaking News. Ce se întâmplă cu Mazăre! Poliția Română a ajuns în Madagascar

Noi detalii despre extrădarea lui Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, ies la iveală. Polițiștii români care se vor ocupa de procesul său de „întoarcere” acasă au ajuns în Madagascar. Noi informații legate de extrădarea fostului edil al Constanței, Radu Mazăre. Polițiștii români care îl vor escorta pe Radu Mazăre în țară au ajuns în Madagascar. Aceștia urmează să întocmească toate documentele extrădării, iar duminică se vor întoarce împreună cu fostul edil, iar luni, 20 mai acesta va ajunge în țară. Acesta va fi prezentat judecătorilor din cadrul Curții de Apel București, pentru a confirma mandatul de arestare, iar apoi va fi mutat într-un penitenciar. Fostul primar al Constanţei a afirmat, marţi, că după ce îşi va ispăşi pedeapsa în România se va întoarce în Madagascar pentru tot restul zilelor. Radu Mazăre va ajunge în ţară, conform informațiilor EvZ, la sfârşitul acestei săptămâni. Escorta care se pregătește să-l aducă pe fostul primar al Constanței, va începe miercuri dimineață formalitățiile. „Dacă instanța aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta și aici, și în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare, după ce se va termina pedeapsa mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârșitul zilelor”, a declarat Radu Mazăre, fostul edil al Constanței pentru Antena 3.

Citeste tot articolul

România, țara care-și vinde mamele

Când Ceaușescu, dornic să facă rost de valută, a pus la cale un plan diabolic de vânzare către Germania Federală și Israel a românilor de etnie germană sau israelienă, pe principul ”marcă banul, ia-ți cetățeanul”, lumea s-a sufocat de indignare. Nu mai conta că înșiși ”vânduții” și-ar fi dat și ultimul sfanț să fie cumpărați mai repede și să scape din raiul comunist ca să ajungă în iadul capitalist. Astăzi, după ce pe Ceaușescu, vânzătorul de români, l-am împușcat, statul român continuă să-și vândă cetățenii, dar nu pentru că așa vor ei, ci pentru că așa vrea el. Și dacă pe hackerul Guccifer mai închizi ochii că l-au extrădat în State – deși parcă i-ar fi stat mai bine să lucreze pentru SRI-ul nostru decât pentru FBI-ul lor – nu poți să închizi ochii când vezi că o instanță românească decide extrădarea unei mame pentru simplul motiv că a vrut să-și apere copilul. Cazul Anei-Maria Nedelcu, femeia fugită cu copilul ei din Canada din cauza unui soț psihopat e strigător la cer, dar relevant pentru halul de colonie în care a ajuns România. Nimeni nu poate crede că judecătorul care a hotărât ieri să admită cererea de extrădare făcută de canadieni a decis el singur asta, de capul lui. Când nu doar avocații mamei, ci și însuși procurorul, deci omul acuzării, pledează pentru respingerea cererii de extrădare, iar instanța o ține ca gaia mațul că femeia trebuie totuși extrădată nu poți să nu te gândești că nu e ceva putred la mijloc. Nu poți să nu-ți imaginezi că cineva, foarte sus, e dispus să vândă mame, doar să nu-și strice relațiile cu puternicii planetei. Americanii, britanicii, chinezii, nu prea-și extrădează cetățenii nici măcar atunci când aceștia sunt dovediți că au comis crime. Israelul merge și mai departe: nu-și extrădează niciodată …

Citeste tot articolul