Tag Archives: Emilian Popovici

Tulpina românească de COVID! Coşmarul mondial care ar putea pleca din România

De la debutul pandemiei de COVID-19, din cauza noului coronavirus care provine, la nivel oficial, din Wuhan, China, patru variante majore ale virusului au făcut ravagii la nivel mondial. Mutaţiile noului coronavirus care au culminat cu tulpina Delta Este vorba despre tulpina Alpha (Marea Britanie), Beta (Africa de Sud), Gama (Brazilia) şi, cea mai virulentă de până acum, Delta (India). Mutaţiile SARS-CoV-2 apar în momentul în care virusul ajunge în zone în care găsește o populație densă cu o interacțiune socială ridicată. “Când ai un grad atât de mare de infectare îi oferi virusului numeroase oportunități pentru a se adapta și a evolua”, afirmă Ryan McNamara, cercetător al Școlii de Medicină a Universității din North Carolina. “Noile tulpini pot schimba cursul pandemiei, iar această posibilitate e cu adevărat îngrijorătoare”, spune şi dr. Krutika Kuppalli, profesor la Facultatea de Medicină a Universității South Carolina. Există însă şansa apariţiei unei mutaţii periculoase în România?! Specialiştii afirmă că această posibilitatea este una foarte reală, având în vedere gradul de vaccinare scăzut din România şi numărul mare de infectări. “Cea mai mare teamă a mea este posibilitatea de a se dezvolta o tulpină autohtonă pe acest fond și s-o luăm de la capăt. (…) Noile variante s-au selectat în țările și teritoriile unde virusul s-a răspândit necontrolat. (…) Asta ar fi cea mai mare tragedie care ar putea să se întâmple. Din păcate, suportăm cu toții consecințele lipsei de decizie”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra, președintele grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei, pentru SpotMedia.ro. “Asta ar fi un coșmar” Şi profesorul Alexandru Rafila confirmă că “teoretic există șansa apariției unei tulpini locale în contextul pandemic de astăzi”, dar spune că este mai îngrijorat de un posibil colaps al sistemului sanitar din România. Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de …

Citeste tot articolul

S-a aflat adevărul: Motivul real pentru care poți face COVID după vaccinare

Doctorul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a explicat de ce unii români s-au infectat după vaccin. Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a dat detalii despre românii care s-au vaccinat anti-COVID și care s-au infectat. El îi sfătuiește să țină cont, în continuare, de regulile sanitare și de distanțare recomandate de autorități. Medicul a explicat că serul nu-și face efectul imediat după ce este administrat. Cunoscut epidemiolog crede că anumite județe au revenit la scenariul roșu deoarece multe persoane, imediat după ce s-au vaccinat, nu au mai ținut cont de restricții. Emilian Popovici spune că, indiferent dacă este vorba de prima doză sau rapel, cei vaccinați trebuie, pentru minimum 10 zile, să poarte mască de protecție și să evite aglomerațiile. În caz contrar, există riscul infectării. “Atât după prima doză, cât şi după a doua s-a înregistrat un fenomen. După prima doză, mediana de infectare a fost la trei zile, iar la a doua a fost la trei zile. Deci se pare că oamenii nu au continuat să respecte măsurile după prima şi a doua doză. Vorbim de acelaşi vaccin ca în Israel, ţară în care cei care s-au vaccinat nu au avut acelaşi comportament care a fost în România. Până la 10 zile după ambele doze, este foarte importat ca oamenii să respecte restricţiile şi măsurile. Este foarte important să facă asta”, a declarat dr. Emilian Popovici, potrivit Antena 3. Topul vaccinurilor anti-COVID folosite în România Emilian Popovici a vorbit despre Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca. În opinia sa, toate vaccinurile care sunt folosite în România sunt bune. “Sunt două tipuri de studii care se fac cu vaccinurile şi cu medicamentele. Atât cu vaccinul Pfizer, cât şi cu Moderna. Sunt studiile de efectivitate, adică acelea din populaţie, la care rezultatele au fost la fel de bune …

Citeste tot articolul

Este alertă de proporții în România. „Nu trebuie să ne așteptăm la altceva”

Este alertă de proporții în România. Medicul epidemiolog Emilian Popovici a lansat un avertisment fără precedent. În foarte scurt timp va fi prăpăd. Varianta britanică de coronavirus ar putea deveni dominantă în 3 săptămâni în țara noastră. Este avertismentul lansat de un medic celebru. În acest moment, tulpina britanică devine de coronavirus predominantă în marile orașe de la noi din țară. Oficial, sunt 136 de cazuri. Din 90 de probe aleatorii analizate de Medlife, aproape jumătate sunt pozitive la varianta britanică de coronavirus. Este un procent în creștere față de alte eșantioane. „Considerând că eșantionul analizat este reprezentantiv, datele confirmă dinamica anticipată în rundele anterioare de secvențiere și faptul că, cel mai probabil, această tulpină a devenit deja varianta dominantă în marile orașe ale țării, urmând, cel mai probabil, să devină tulpina cu cea mai mare frecvență în următoarele 3-5 săptămâni la nivel național”, arată autorii studiului. Medicul epidemiolog Emilian Popovici susține că este posibil ca varianta britanică să devină dominantă în România în 3 săptămâni. România va fi dominată de această tulpină „E un studiu, rămâne de văzut în ce măsură lotul respectiv este reprezenttiv. Dacă este reprezentativ, atunci nu se întâmplă altceva decât că se confrima ce ne așteptam. Peste tot, chiar dacă e vorba de varianta britanică, de cea sud-africană sau braziliană, aceste variante cu tranmisibilitate mai crescută au devenit dominante. Nu trebuie să ne așteptăm la altceva decât ca această variantă să ajungă dominantă în detrimentul celorlalte variante care au fost circulate. Practic e doar o problemă de timp până când acest lucru se va întâmpla și sunt persoane avizate care consideră că orizontul de timp e de aproximativ 3 săptămâni ca această variantă să devină dominantă. Ne așteptăm la acest lucru”, a spus Popovici la Digi24. „Deocamdată nu s-a observat o modificare a numărului de …

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS Vaccinul anti-COVID, „ÎNCEPUTUL sfârșitului”?!

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății de Epidemiologie, a transmis un mesaj ferm, în contextul creșterii alarmante de cazuri de COVID-19, în România. Directorul Agenției Uniunii Europene a Medicamentelor a spus zilele trecute că apariția unui vaccin ar putea să se întâmple în primăvara anului viitor, dar nu va fi sfârșitul pandemiei, ci începutul sfârșitului și că doar după un an de când vaccinul va fi disponibil, oamenii vor vedea că pandemia se va reduce în mod semnificativ. În acest context, medicul Emilian Popovici a fost întrebat când vom vedea efectele unui vaccin, în direct la Digi24. „În primul rând, va trebui să se precizeze modul de administrare al vaccinului. Dacă vor fi 2 doze sau mai multe doze, pentru că în cazul în care vor fi mai multe doze de vaccin, atunci schema cuprinde doza de inițiere, doza inițială și apoi dozele de întărire. Sigur, ne așteptăm ca vaccinarea să aibă un efect extrem de pozitiv pentru această imunitate de turmă, pe care altfel, cum vedem prin trecerea prin aceste cifre foarte mari nu o putem dobândi, pentru că procentul de oameni imunizați post-infecțios este încă redus. Trebuie să ne gândim la ce populație mare trebuie vaccinată. Ca să ajungem la un procent de 70%, la o cifră de 7 miliarde și ceva cât are Pământul la ora actuală, trebuie să vaccinăm miliarde de oameni și asta nu se poate întâmpla în câteva luni, ci în câțiva ani”, a declarat Emilian Popovici, în direct la Digi24. Dcnews.ro

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS Emilian Popovici, mesaj FERM catre romani: „E CLAR! Aceasta este calea de URMAT”

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății de Epidemiologie, a transmis un mesaj ferm, în contextul creșterii alarmante de cazuri de COVID-19, în România. „Sigur, faptul că majoritatea respectă regulile este important, dar este la fel de important cât de activă este minoritatea care nu respectă regulile. Deci, eu am spus: În momentul în care ne întâlnim cu un om, ne întâlnim, de fapt, cu toți oamenii cu care acesta s-a întâlnit în ultimele 14 zile. Și acestea pot fi zeci sau sute! Este suficient ca unul dintre ei să nu fi avut un comportament corespunzător și deja echilibrul se poate strica. Perfecțiunea nu se poate întâmpla foarte ușor, dar trebuie să ne străduim ca această majoritate să devină din ce în ce mai dominantă și puterea de exprimare în fapte a minorității care nu respectă să se diminueze din ce în ce mai mult. Aceste cifre evoluează după comportamentul oamenilor și de acum cred că ne este clar că, nu pentru că o spun eu sau alt specialist din România, ci pentru că o spun 2.000 de specialiști, 2.000 de experți care au semnat acel document care a fost publicat într-o prestigioasă revistă. Ei nu spun decât că nu avem o altă cale decât această blocare a transmiterii prin măsurile pe care acum le cunoaștem, să facem testări și să depistăm toate persoanele pozitive și să luăm prin anchete epidemiologice măsurile care se impun. Aceasta este calea de urmat și autoritățile singure nu au cum să reușească!”, a declarat Emilian Popovici, în direct la Digi24. Dcnews.ro

Citeste tot articolul

Un epidemiolog celebru sparge gheața: România, lovită de încă un virus periculos

Epidemiologul Emilian Popovici a vorbit despre cum în România va mai exista un virus la iarnă, sugerând că o infecție împreună cu Coronavirus ar fi „tragică”. Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat că în România, din luna august, rata de transmitere a coronavirusului este constantă, dar a avertizat asupra a trei evenimente inevitabile care pot duce la creșterea numărului de infectări, dacă nu sunt respectate regulile. „De la 1 august de aflăm la un număr bazal de reproducție 1, adică rata de transmitere e constantă. Nu e așa de rău, pentru că putea să crească, dar situația nu poate fi interpretată ca bună, pentru că urmează trei evenimente pe care nu le putem evita: întoarcerea oamenilor din concediu ceea ce înseamnă aglomerare în transportul în comun, urmează deschiderea anului școlar care poate implica probleme dacă nu sunt luate deciziile corecte, adică unde se deschid școlile și unde nu și dacă copiii și aparținătorii nu respectă regulile. E foarte importantă relația care va fi între copii și părinți și mai ales între copii și bunici. În al treilea rând, după toamnă urmează iarna, iar din noiembrie, odată cu scăderea temperaturilor sub 10 grade ne așteptăm la apariția virusului gripal și la reactivarea Sars-Cov-2. În mod cert, aceste două virusuri vor funcționa simultan în această iarnă și trebuie atenție foarte mare din partea autorităților cu privire la aprovizionarea cu vaccin antigripal. Populația trebuie să înțeleagă utilitatea acestui vaccin antigripal, altfel, va fi un dublu necaz dacă faci și infecția cu COVID, și gripă”, a afirmat Popovici. Epidemiologul a explicat că prognozele realizate împreună cu statisticianul Valentin Pârvu și publicate pe graphs.ro au la bază numărul bazal de reproducție și că prognozele au fost făcute pe mai multe paliere. Prognoza desfășurată – cifrele care corespund ca număr de infectări și …

Citeste tot articolul

PANDEMIE. BOMBA ZILEI: Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, despre virusul SARS-CoV-2

  Este fără doar și poate informația zilei și vine chiar de la un specialist în domeniu. Mai mult, contrazice cam tot ce ne spun autoritățile și presa despre contaminarea cu coronavirus. Virusul SARS-CoV-2 se trasmite mai greu, în condițiile în care numărul bazal de reproducere a virusului s-a stabilizat în august la 1. Acest lucru înseamnă că o persoană infectată transmite virusul unei persoane. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, spune că, de la începutul lunii, numărul bazal de reproducere a virusului s-a stabilizat la cifra 1, conform Mediafax. Dacă acest număr este mai mare de 1, înseamnă că o persoană infectată cu SARS Cov 2 poate infecta mai mult de o persoană. Dacă este stabilizat la 1, infecţia este transmisă mai departe unui singur om. Evoluţia este una clar în scădere, dacă luăm în calcul că la începutul lui iulie acest număr era undeva la 1.21. Începutul toamnei va aduce însă schimbări, odată cu începerea cursurilor. Epidemia se va suprapune peste sezonul virozelor, aşa că va fi cu atât mai important să fim atenţi la reguli. Expertul spune că rata de transmitere a virusului este legată direct de modul în care respectăm măsurile de igienă şi distanţare. „Începând din data de 25 mai, am început o creştere treptată a numărului bazal de reproducere. La început mai uşor şi apoi în unele perioade mai accentuat, cum s-a întâmplat la mijlocul lunii iunie. El s-a menţinut practic între 1,1 si 1,2 o perioadă lungă de timp. Concluzia este că numărul de cazuri noi nu va scădea până când acest număr bazal de reproducere nu va scădea”, spune Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie. Stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Medicul Emilian Popovici, avertisment sumbru: ‘La 14 septembrie am putea avea peste 1.800 de cazuri noi de coronavirus pe zi’

Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a declarat la Digi24 că dacă rata de reproducere a infecțiilor se va menține la nivelul de 1,1 atunci la 14 septembrie vom avea 1.880 de noi cazuri pe zi, iar la terapie intensivă ar putea exista 1.149 de persoane, față de 248 câte sunt în prezent. „În niciun caz nu ar trebui să ne relaxăm, pentru că mergem către o țintă care a fost proiectată de biostatisticianul Valentin Pârvu încă de acum vreo două luni, când, a precizat acesta, la un număr bazal de reproducere de 1,1 în data de 14 august este posibil să ne confruntăm cu aproximativ 800 de infecții noi pe zi. Iată că treptat-treptat, în ultima perioadă ne-am apropiat de această predicție. Vorbim de biostatistică. Are o valoare de predictibilitate indiscutabilă. Este foarte probabil ca proiecțiile să fie atinse”, a explicat dr. Emilian Popovici. „Același biostatistician a făcut acum o nouă proiecție pentru data de 14 septembrie, care ne arată că dacă ne vom meține pe trendul de 1,1 pentru numărul bazal de reproducere, este probabil ca la acea dată să ne confruntăm chiar cu 1.880 de cazuri noi pe zi și cu o cifră „zdrobitoare” și la terapie intensivă – în jur de 1.149 de pacienți, a anunțat Emilian Popovici, miercuri, la Digi24. „Este extrem de important să conștientizăm măsurile acestea de protecție și să le luăm, pentru că altfel, acest virus nu ne va ierta”, a avertizat epidemiologul. „Este ca și când am sta cu geamurile și cu ușile deschise la casă și ne-am mira că intră hoțul în casă, că ne mai fură și ne-am mai și supăra!” – a spus Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie. Stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie: E greu să porți mască? E mult mai greu intubat

Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, avertizează că infecția cu coronavirus are o evoluție imprevizibilă, așa că oricine poate ajunge la terapie intensivă. Specialiștii sperau că răspândirea coronavirusului va fi limitată de căldura verii, dar creșterea mobilității oamenilor, adusă de măsurile de relaxare, au anulat acest lucru. Grupul de comunicare strategică a anunțat miercuri cea mai mare cifră a infectărilor, de la debutul pandemiei în România: 555 de persoane. Alți 18 oameni au murit. „Cercetătorii de la Harvard susțin că transmisibilitatea se reduce cu aproximativ 20% pe sezonul de vară, iar procentul poate să crească în funcție de temperaturile ridicate și radiațiile ultraviolete. Dar noi putem compensa, nerespectând măsurile. Facem o ofertă mare de infectare virusului pe alte paliere și atunci și această potențială reducere, dovedită în laborator, nu mai are valoare în realitate. Nu putem să așteptăm să se întâmple o reducere doar din cauza soarelui. Trebuie să avem un comportament responsabil, care să ajute natura”, a declarat Emilian Popovici, în cadrul Newsweek LIVE. Epidemiologul susține că tre măsuri simple ne pot proteja de coronavirus: distanțarea socială, purtarea măștii și spălatul pe mâini. „Medicii nu poartă mască de protecție ca să se chinuie pe ei sau ca să nu îi recunoască bolnavul. Evident că rolul este de a se proteza pe sine și pe bolnav. Recomandăm să poarte toată lumea măști în spațiile închise pentru că astfel ne protejăm unii pe alții. Când poartă toată lumea mască, pot fi acolo și bolnavi asimptomatici, care nu știu că sunt bolnavi și care astfel ne protejează pe noi. Și noi pe ceilalți. Nu e nevoie de multă filosofie și teorie pe marginea măștilor de protecție”, a menționat doctorul specialist. Acesta îi avertizează pe cei care nu vor să poarte mască de faptul că o eventuală infectare cu o evoluție …

Citeste tot articolul