Tag Archives: emilian imbri

Razboi in lumea medicala. Emilian Imbri da de pamant cu medicul Adina Alberts: Un nimeni în lumea medicală!

Emilian Imbri, manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București, a reacționat după ce Adina Alberts, medic estetician, va fi cercetată disciplinar de Colegiul Medicilor după o postare pe tema Covid. Emilian Imbri a reacționat vizavi de acest subiect, miercuri seară, la Realitatea Plus. „Cine sunt eu, în definitiv? Un nimeni într-o lume medicală! Mă supun unor reguli pentru că numai așa mă pot proteja pe mine, ca meseriaș, și pe cei pe care îi tratez sau pe care îi îngrijesc.”, a spus medicul Emilian Imbri. Apoi, păstrând aceeași „linie”, Emilian Imbri a întrebat retoric „Cine este doamna doctor Alberts?”. „Un nimeni în lumea medicală”, a spus el, precizând că, pe deasupra, Adina Alberts „își permite să vină de denigreze, să aducă semne de întrebare, să inspire teamă, să inducă teamă… Este cumva vreun expert în farmacologie?!”. „Eu nu mi-am permis atât timp cât am fost în activitate să pronunț numele unui medicament. A pronunța numele unui medicament, indiferent că ești manager sau profesor universitar de o anumită specialitate, înseamnă riscul de a induce în populație ideea că acel medicament este singurul care te poate salva și năvala… doar s-a verificat!”, a mai spus Emilian Imbri. În continuare, medicul a amintit de un episod prin care a trecut România, în primele luni de pandemie. „Știți bine ce am pățit în primele luni de pandemie, când au golit farmaciile de un anumit medicament la care nici măcar n-au citit prospectul. Avea multe contraindicații și producea foarte multe tulburări pe activitate cardiacă ș.a.m.d. Ar trebui să fie interzise astfel de ieșiri. Colegiul Medicilor ar trebui să le interzică, în primul rând!”, a subliniat expertul în sănătate Emilian Imbri, înainte de a vorbi și despre „jurământul depus”. Sursa: dcnews.ro

Citeste tot articolul

Emilian Imbri spune că Bucureștiul urmează să fie carantinat. „Va fi din ce în ce mai rău.”

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București declară că Bucureștiul urmează să intre într-un nou blocaj. „Mai durează foarte mult. Trecem în anul următor cu mască. Va fi din ce în ce mai rău. Bucureștiul, mai mult ca sigur se va închide. Va fi mai rău decât ce a fost. Vor fi pacienți mai mulți și cu simptomatologie mai gravă. Situația nu mai este sub control. Trebuie luate măsuri mult mai stricte, nepopulare. Va fi un tsunami al infectărilor. Nu mai e timp de șovăială”, spune Emilian Imbri. Măsurile de suplimentare a paturilor ATI nu vor fi suficiente, crede medicul. „Nu va fi o rezolvare să mărim numărul de paturi de la terapie intensivă la 2.000, de exemplu. În Italia, lucrurile s-au mai lămurit puțin pentru că au murit bătrânii. Acum vin la rând tinerii cu comorbidități. Ar trebui să colaboreze instituțiile între ele. Nu doar Covid există în România”, a spus Imbri la TVR.

Citeste tot articolul

Tulpina sud-africană a COVID, în România. Medic CELEBRU: „Nu există tratament. Această boală tâmpită lasă urmări”

Tulpina sud-africană a coronavirusului a ajuns oficial, vineri, şi în România, iar pentru COVID, această boală care lasă urmări, nu există tratament, atenţionează medicul Emilian Imbri, de la Spitalul Victor Babeş din Capitală. Medicul explică faptul că medicamentele care se dau în spital doar încetinesc sau opresc înmulţirea virusului, însă nu îl sterpesc. „Aș vrea să vă spun, foarte pe scurt, ce știm sigur despre virusul SARS-COV-2. Știm foarte clar că este virus, că este mic, mic și nu-l vedem dacă este mai bronzat sau mai flegmatic și nu o să reușim fără analize să ne dăm seama de unde vine. Dr. Emilian Imbri: Știm sigur că această boală tâmpită lasă urmări Știm însă sigur că produce boală, știm iarăși că această boală tâmpită lasă urmări, nu știm încă foarte sigur ce urmări pe termen lung. Este clar că trebuie să ne ferim să ne îmbolnăvim, indiferent că vine din Africa de Sud, Anglia sau România, cred că pot să emit o glumă: până acum cred că am avut varianta bănățeană a acestui virus, deoarece a fost mai lentă, și s-a transmis cu o lentoare aparte. Iată că vine o variantă din Oltenia mai rapidă. Deci, nu există vreo denumire, este virus. Dr. Imbri: Nu există tratament, este un lucru pe care trebuie să-l reținem! Nu există tratament, este un lucru pe care trebuie neapărat să-l reținem! Ce se dă în spitale și ce dă toată lumea în această afecțiune este o formă de medicație care încetineşte sau oprește înmulțirea acestui virus, ca să nu ajungă atât de mult în organism, încât să nu mai știm de noi. Ca atare, în România, este o creștere a numărului de infectări și, din tot ce știm, doar două sunt din Africa de Sud”, a precizat medicul Emilian Imbri, vineri, la Antena 3. …

Citeste tot articolul

Cunoscut medic din Romania, AVERTISMENT: ATI nu ne mai poate salva! Este bine să nu ajungi acolo

Coronavirusul face din ce în ce mai multe victime în România, iar secțiile de la Terapie Insivă sunt aproape de colaps. În acest context, un cunoscut medic vine cu o serie de precizări. Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș din București, a spus adevărul despre situația de la Terapie Intensivă. Specialistul susține că ATI nu ne poate salva, ci doar ne susține funcțiile vitale. Totodată, el a vorbit și despre situația din spital și despre numărul de pacienți internați, care se ridică la câteva sute. ”Cam de două săptămâni este plin la Victor Babeș. Noi avem internați un număr de 515-520 de pacienți, pe un total de 525-530 de locuri. Locurile astea, care sunt diferența, și par a fi libere, sunt libere, dar într-un pavilion unde sunt copii. Copii avem internați, nu la limita capacității maxime a pavilionului. Vorbind despre nevoia de paturi ATI sau de TI pentru bolnavii COVID, a căror stare se deteriorează și este nevoie de susținerea funcțiilor vitale. Atenție, ATI-ul nu te poate salva! În ATI ți se susțin funcțiile vitale până când primești medicația care îți ajută organismul să se apere, sau organismul se echilibrează și reușește să treacă de momentul crucial”, a spus medicul, la Digi24. Nu există niciun medicament specific În același timp, specialistul a mai subliniat faptul că ATI nu are rolul de a salva pacienții și de ai ajuta. El susține că împotriva coronavirusului ”nu există medicație specifică”, iar cel mai bun lucru pe care îl pot face românii este să se protejeze și să nu se îmbolnăvească. ”Deci, să nu se creeze impresia falsă, că în ATI pot să fie salvați doar stând acolo, pe paturile de ATI. În COVID nu există medicație specifică. Este bine să nu ajungi, în primul rând să nu te îmbolnăvești, să nu ajungi să …

Citeste tot articolul

COVID-19. A aparut o NOUA simptomatolgie. Avertismentul medicilor

Dr. Emilian Imbri avertizează că COVID-19 începe să atace şi creierul pacienţilor. Problema e că sunt cazuri ale căror manifestări – nici colegii mei nu au înțeles și nu pricep cum de se ajunge în situația asta. Au apărut cazuri cu simptomatologie neuropsihiatrică, care până acum nu prea a fost evidentă. Au început să apară cazuri – nu sunt multe – în care manifestările sunt neurologice, psihiatrice, devieri de la percepția reală a momentului și a realității, tulburări de echilibru, de exprimare și de orientare și până acum nu prea am auzit. Am vorbitt și cu alți colegi din alte spitale, nu prea se înțelege cum se întâmplă fenomenul ăsta”, a spus Dr. Emilian Imbri, managerul spitalului de boli infecţioase Victor Babeş, din Capitală, la Digi24.

Citeste tot articolul

ATENTIE! Specialistii AVERTIZEAZA! România poate fi lovită crunt. Pericolul nu a trecut

Avertisment terbil al specialiștilor. România poate fi lovită crunt de coronavirus în orice moment. Pericolul nu a trecut până acum și trebuie să continuăm să trăim cu frică. Avertisment teribil al unuia dinte cei mai importanți specialiști din România. Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a depășit pragul de 10.000 de cazuri în doar două luni, dar pericolul nu a trecut. Avertisment teribil al specialiștilor Managerul Spitalului Victor Babeș trage un semnal de alarmă. Acesta avertizează și transmite cum ar trebui să trăim de acum încolo pentru a ne feri cât mai mult. Frica nu trebuie să dispară. Doctorul Emilian Ioan Imbri spune că, în ciuda faptului că măsurile de relaxare vor începe din data de 15 mai, medicii nu pot lăsa garda jos. ”Nu ne-am liniștit, pentru că ceva poate nu va fi în regulă, ceva crunt. (…) Cred că jumătate din capacitatea spitalului va rămâne dedicată bolnavilor cu coronavirus, pentru că septembrie și octombrie nu sunt departe. Lunile astea trec și noi știm ceva despre COVID, dar nu știm mare lucru”, spune medicul. Medicul susține că nu trebuie să ne relaxăm total, ci să ne desfășurăm toate activitățile cu mare atenție. ”Cu grijă, cu atenție și cu spaimă și cu frică. Dar nu o frică care să îi facă se se ascundă prin locuri din casă să nu se gasească nici pe ei. Acum se vede ce au spus specialiștii. După Paște, simțim o creștere ușoară a cazurilor. O zi mai crește, o zi mai scade. Dar este de remarcat faptul că sunt cazuri ceva mai grave, cu simptomatologie mai gravă decât ce am avut până acum”, declară medicul. Cât despre 1 mai, Imbri susține că grătarele nu sunt cea mai bună idee. ”Deja se fac antrenamente la grătare și noaptea și ziua cu 1 mai. Atrag și …

Citeste tot articolul

COVID-19. Doctorul Emilian Imbri, avertisment legat de MASTI: ‘Voi spune ceva care va deranja foarte mult’

Dr. Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş din București, a spus ce ne așteaptă în următoarea perioadă, anunță jurnalul.antena3.ro. ”Cel puțin o lună va trebui să fim precauți. Și atenție! Voi spune ceva care va deranja foarte mult. După această lună, să știți că ar trebui să ne obișnuim să trăim cu măștile pe față și cu spălatul pe mâini toată viața de-aici înainte!”, a spus Dr. Emilian Ioan Imbri la Realitatea Plus.

Citeste tot articolul